Detalii
Înapoi la pagina: TP Ştiri şi Articole

Noi, la TPS, privim fiscalitatea ca un tot, nu doar în ceea ce are legătură cu prețurile de transfer. Pentru că, în final, orice intervenție suferită de fiscalitatea companiilor ori a persoanelor fizice se resimte în economie, de unde, mai devreme sau mai târziu, se întoarce cu efect multiplicat în buzunarul fiecărui contribuabil, mic sau mare.

Continuăm să pledăm pentru simplificare fiscală ca măsură chirurgicală neinvazivă pentru însănătoșirea mediului economic de la noi. Acestă simplificare (vezi campania TPS la începutul anului!) pare să rămână tot mai mult un deziderat, când apar noi amenințări că sistemul se va complica și mai mult. Desigur, vorbim din nou de impozitul pe gospodării. Chiar e momentul, chiar suntem pregătiți? 

 

Țară, țară vrem … consultanți și salariu minim de 2.000 de euro!

Putem spune că avem multe sporturi naționale, dar cred că puțini s-ar aventura să pună între ele și dezbaterea. Nu cred că avem ceva de dezbătut aici, pentru că nu mă refer la show-urile noastre, la maratonul de talkshow-uri la care trebuie să rezistăm toate serile.

Ideea asta cu impozitul pe gospodărie (IVG) pare o știre de câteva zile, dar ea stă liniștită și așteaptă, din ianuarie, aruncată într-un colț al programului de guvernare, la capitolul Politici macro, subcapitolul Competență. Ce așteaptă? Scrie chiar în program – o dezbatere (mai multe) de cum se va face: ”Arondarea populației la consultanții fiscali precum și funcționarea acestora se va face prin Hotărâre de Guvern în urma dezbaterilor publice”.

Cum ar veni, nu mai dezbatem de ce e nevoie să schimbăm sistemul de impozitare – asta s-a făcut prin alegeri, unde, desigur, alegătorul, în cunostință de cauză, s-a pronuntat asupra temelor clasice – se vor reduce până la dezumflare totală taxele, vor crește până la ieșirea din atmosferă salariile etc.

Odată încheiat capitolul ”ce se va întâmpla”, iată că vine vremea să ne mai și întrebăm ”cum se va întâmpla?”. Acum am aflat – prin consultanți. De stat. 35.000. Cu 10.000 lei salariu.

Până la o dezbatere, eu, ca simplu consultant-întreprinzător, am pregătit câteva observații:

1. Așadar, ce aflăm – ai venituri totale sub 2.000 de lei, nu mai plătești impozit. Plătește republica!

Ce știm, însă: populația activă a republicii nostre – circa 8,8 milioane de oameni. Din ei, 5 milioane sunt salariați, din care în jur de 3,5 milioane duc acasă (net) sub 2.000 de lei. Atât poate economia noastră low-cost acum: să-și plătească 70% din truditori cu mai puțin de 2.000 de lei. Și încă 2.000 ar mai fi ceva. Dar peste 40% din salariați se descurcă doar cu minimul (net) de 1.000 de lei.

O fi din cauza cotei unice, s-au gândit unii. Dar acum acești oameni (salariații) răsuflă ușurați – iau bani de la stat, poate chiar mai mulți decât au dat. Asta, pe bază de chitanțe, desigur - au pus parchet cu vecinul, și-au dat copiii la un curs de engleză, ori la meditații la fizică cu profesorul de la școală etc. Sigur, nu-i o problemă cu chitanțele, că la noi gaura pe TVA, spre exemplu (în engleză, i se zice gap) e doar prima în Europa.

Am luat la întâmplare exemplele de mai sus, dar nimic nu e întâmplător – datorită politicilor macro puse în aplicare în ultimele luni, vecinul care punea parchet în Italia s-a întors acasă; oamenii se bat acum pe meditațiile la engleză, de când au citit în program că ”adoptăm sistemul american”, sau la fizică, de când zice, tot la program, că vom avea ”cercetare de excelență, la nivel european și internațional”.

2. ”După 1 decembrie 2018, pe modelul din SUA, fiecare român va beneficia de suportul unui consultant fiscal. Această măsură va duce la eliminarea ghișeelor pentru persoane fizice din țară, din cadrul tuturor instituțiilor publice”. N-o zic eu, o zice tot programul de guvernare.

Și care-i problema?, parcă aud. Nu e bine că se simplifică și la noi lucrurile, că nu mai stăm nici noi la cozi la ghișee, că nu o să mai fie nici ghișee? Nu e bine că oamenii nu mai dau aiurea banii la stat pe impozite care nu știi unde se duc – uite, acum pui un termopan, îți iei banii frumos înapoi, apoi aduci totul la suprafață, pe chitanță, contribuabilul e mulțumit, statul e mulțumit …

Toate bune și frumoase, dar, pe lângă situația descrisă mai sus, mai câteva amendamente: un sistem IVG e oricum, numai simplu nu. Nu are cum să fie. Codul Fiscal american are acum aproape 75 de mii de pagini, de … 187 de ori mai mult decât cu 100 de ani în urmă! Uriașul mecanism economic american a ajuns dependent de facilitățile fiscale care încurajează contribuabilul să investească într-o asigurare mai mare, într-o casă mai mare, cu mai multe ferestre termopan și dotări mai bune, într-o școală mai bună, într-un proiect de cercetare, într-un start-up, într-un fond de pensii, într-o mașină hibrid etc., etc. Asta e America. Dacă vedem că zboară multe avioane în America, să ne luăm și noi avioane și, gata, trăim ca americanii!

Hai să facem o încercare – să umflăm și noi Codul Fiscal de 200 de ori, să le copiem toate formularele și toate instrucțiunile cu deduceri fiscale și să vedem ce iese. [1]

Iar dacă tot o facem ca americanii, e clar că ne trebuie și ceva consultanți – ei vor ști să convingă gospodăriile din periferie să-și aducă la suprafață veniturile, bătrânii uitați de la sate să-și factureze o chitanță când se duc în grădină, ciobanii să pună mâna pe ghioagă să prepare o declarație fiscală etc.

3. Toate bune, o singură problemă – de unde consultanți? Consultanța, ca oricare marfă, are o cerere și o ofertă, care-și dau întâlnire într-un preț. Când prețul devine suficient de atractiv, oferta se face singură, că de-aia suntem în capitalism. Dar ce înseamnă un preț atractiv pentru cererea de consultanță de care vorbim noi aici, o ”cerere” care, cum ziceam, în marea majoritate, de-abia vede 2.000 de lei pe lună, care se duc pe mâncare și întreținere. Ce deduceri se pot obține (din investiții pe bază de chitanță) la 2.000 de lei, cât să mai plătești și un consultant?

Dar iată că cine a venit cu problema, a venit și cu soluția: Îi angajăm. Pe consultanți. Statul îi face, statul îi plătește. Și le dăm și 10.000 de lei (2.000 de euro), să nu se zică că nu avem grijă de oameni.

Am uitat ceva? Poate un mic amănunt – la americani, consultanții nu-și iau banii de la stat, ci de la clienți. La ei se cheamă tax preparer (aproximativ – cel care îți pregătește situația fiscală). Sunt specialiști acreditați de Fisc, dar nu le dă Fiscul nici bani, nici clienți ”arondați”. Fiecare se luptă cum poate pentru ei – experiență, servicii, marketing … ca orice întreprinzător.

Ultimul gând al statului (american) ar fi să-i mai și angajeze. Ar zice, nu mulțumesc. Eu, stat, am calculat/analizat că, dacă dau facilitățile astea, o să crească mai mult economia, încasările etc. Mă aștept să vină acum consultanții să-i ajute pe plătitorii de taxe să ia toate deducerile posibile, cum scrie la lege. Am inspectori care o să verifice că deducerile s-au acordat conform legii. Dar, sincer, n-am de gând să-i angajez și pe domnii consultanți, adică să le plătesc eu și salarii, și impozite. Ați auzit de costul/eficiența colectării? Nu ajunge ce aparat bugetar avem deja? Vrem să crească PIB-ul sau doar deficitul?

Ne întoarcem în republica noastră. Nu știu ce calcule/analize și-o fi făcut statul nostru. Dar mă bate un gând. La 2.000 de euro salariu, angajez și mâine 35.000 de consultanți. E clar că o să mai am nevoie de 15-20.000 de inspectori, la verificare. Lor nu pot să le dau mai puțin de 2.000 de euro, nu? Normal, și celor 25.000 de angajați de acum ai ANAF trebuie să le aduc salariile la 2.000 de euro. Vor veni atunci și învățătorul, și soldatul, și doctorul (doar ”consultantul e ca medicul de familie”, nu?) să le dau tot atât. Dacă vor vedea așa, anagajatorii din privat n-o să aibă ce face – 2.000 de euro o să ajungă, peste noapte, salariul mediu, de trei ori cât e acum. Și, uite așa, n-o să mai câștige nimeni acei amărâți 2.000 de lei, deci n-o să mai fie nevoie să le dau impozit zero. De fapt, la banii ăștia poate nici n-o să mai vrea deduceri. Hai că merge. See you later, aligator!

PS. Aș zice și acum, cum ziceam în ianuarie – să fim rezonabili, nu avem încă forța (economică, instituțională, financiară), încă nu ne permitem o fiscalitate de lux, de subtilități birocratice, să alergăm după iepuri … americani. Simplificarea fiscală, administrativă reală – așa ar trebui să arate un model românesc, ca un refugiu pentru investiții cu valoare adăugată, care să poată susține, rezonabil, un salariu mediu pe economie de 2.000 de euro.

Nota [1] – Ca lectură la ceas de seară, recomand declarația 1040 de la IRS, cu instrucțiuni (106 pagini). Peste o săptămână, puteți continua cu 5695, dacă, spre exemplu, vă puneți pompă geotermală. Dar până atunci, vă doresc Sărbători fericite!

 

Articol apărut pe contributors.ro, aprilie 2017. Autor - Adrian Luca, TPS 

Detalii
Înapoi la pagina: TP Ştiri şi Articole

Pe la jumătatea lunii (martie, 2017) Parlamentul European a trimis spre aprobarea finală directiva care dă acționarilor companiilor listate mai multe drepturi, inclusiv privind aprobarea tranzacțiilor cu părțile afiliate (care creează un risc pentru micii acționari) și verificarea condițiilor de piață în care s-au realizat. De asemenea, acționarii pot avea un cuvânt de spus mai puternic în ce privește remunerația directorilor, dacă este concentrată prea mult pe performanța pe termen scurt și nu ține cont de interesele pe termen lung ale companiei (găsiți aici informarea Parlamentului, aici, forma aflată la Consiliul UE în decembrie 2016, iar aici informarea și comentariile TPS pe această temă în iulie 2015 - ”După Fisc, acum și acționarii vă vor întreba de dosarul prețurilor de transfer. Directivă de la Bruxelles”).

La câteva zile, același Parlament European trimitea la Comisia Europeană recomandarea de a îmbunătăți condițiile în care sunt crescuți iepurii - ”Dați iepurilor mai mult spațiu!”. Peste alte câteva zile, la Bruxelles ajungea cererea Marii Britanii de retragere din UE - începerea oficială a Brexitului.

Se întâmplă toate astea în Europa noastră de azi. Într-o succesiune pe viteza ... repede înainte, decorurile se schimbă și avem obligația să nu rămânem simpli spectatori. 

Comentariul TPS de astăzi propune o sugestie de abordare europeană - țintește sus, gândind la scară mică!        

Ce să învățăm din Brexit: rămânem în Europa, dar nu ca simpli iepuri!

 

”Dați iepurilor mai mult spațiu”. Așa sună o recomandare pusă chiar în titlul unui comunicat venit zilele trecute de la Parlamentul European. E vorba de o rezoluție care cere Comisiei Europene să impună reglementări pentru creșterea standardelor de viață pentru iepuri, așa cum există deja pentru găini, porci și vaci. Fermele tip grădină vor avea între altele efecte în reducerea consumului de antibiotice pentru protecție sanitară, deci și friptura la tavă va fi mai sănătoasă. Unde mai pui că un iepure nestresat protejează și producția comunitară, asaltată de importurile ieftine din China.

Cu imaginea simpaticelor urecheate zburdând liber pe iarbă și nu sufocându-se în cuști (98% din efective sunt crescute așa!), ne vine greu să înțelegem cum de acestă rezoluție cu raportor german nu a trecut în unanimitate (401 voturi pentru, dar 205 contra; 59 au fost absenți). Pun voturile ”contra” nu pe seama barbariei și le mai dau o șansă celor 205 – poate că sunt doar din categoria euroscepticilor, mai ales după ce or fi citit că, prin dărnicia Parlamentului, Comisia trebuie să găsească și fonduri pentru compensarea producătorilor (nu uitați – 98% din producție se face în cuști), dar și promovarea consumului de carne de iepure nestresat (care s-ar putea să fie mai scump, deși… nu știi ce iepure mai scot din pălărie chinezii).

Acesta e doar un episod recent din filmul ”mai multă Europă” care ne vine zilnic pe cablul de la Bruxelles. Speriați de finalul imprevizibil, britanicii au decis acum nouă luni să renunțe la abonament, iar premierul May a trimsi ieri în plic și cererea oficială de retragere.

Sigur, veți spune, puteam să aleg alt episod ca să marchez evenimentul de ieri, mai ales că sincer vorbind, britanicii chiar sunt nevinovați la faza cu iepurii – ei nu prea se dau în vânt după acestă carne și nici nu sunt mari producători. (Cu toate astea, se mândresc cu iepurele englez și, așa cum era de așteptat, au și un … Consiuliul britanic al iepurelui).

Dar nu am ales acest caz nici pentru a da apă la moară cârcotașilor care văd că, deși stau cu Brexitul pe masă și e furtună în jur, dar autoritățile de la Bruxelles, cu un calm englezesc, au vreme să se ocupe și de iepuri, așa cum s-au ocupat divorțuri (1), așa cum au măsurat dimensiunea oălelor, curbura bananelor, ori s-au întrebat dacă prunele sunt laxative iar apa chiar hidratează.

Am ales cazul însă pentru că e o veste bună. E un fel de bemol optimist în acest crescendo de pesimism care ar putea să ne încerce!

Ce ar trebui să facem văzând fotografia istorică cu premierul Theresa May semnând, într-un cadru atât de british style, cererea de Brexit? Să spunem ca Donald Tusk – ”deja ne e dor de voi”, un fel de cui ne lăsați? Unde mai pui că noi, cei 27 de instrumentiști rămași, nici măcar nu avem încă o partitură oficială, urmând să alegem din cinci (scenarii). Iar cea mai clară (și agreată) cheie de interpretare pe care o avem până acum este ”Vom acționa împreună, cu ritmuri și intensități diferite acolo unde e cazul, mișcându-ne în aceeași direcție…” (din declarația finală agreată de cei 27 pentru concertul de 60 de ani, de sâmbăta trecută, de la Roma.

Dar să (ne) revenim: Uniunea Europeană e întâi de toate o piață comună și, ca piață, e despre chestii foarte practice – e despre directive și regulamente, peste rezoluții și recomandări. Și da, oricât ar părea de ciudat, asta e o veste bună!

Astfel de bucăți birocratice, adunate, vor duce la un puzzle europen greu de anticipat cum se va sfârși. Dar în aceeași ceață se găsesc odată cu noi și francezii, și germanii, și italienii, ca să nu mai vorbesc de venerabilii englezi ori scoțieni ( îi separ, pentru că acum scoțienii sunt darnici în a împărți doza lor de incertitudine, prin propriul referendum). Așa că… ce-ar fi să privim acele bucăți birocratice ca frânturi de partitură care, bine asimilate, ne pot ajuta să avem aria noastră de succes, de o manieră interpretativă proprie, dar în același timp în acord cu restul orchestrei?

Să ne întoarcem la episodul cu care am început. Într-o singură săptămână (13-16 martie) în plenul Parlamentului, s-a discutat de eliberarea iepurilor și a benzii de 700 MHz; s-a stabilit definitiv că ”acționarii vor avea mai multă putere în deciziile legate de salariile directorilor companiilor” (e vorba de directiva de întărire a drepturilor acționarilor, inclusiv în ce privește verificarea tranzacțiilor intra-grup/prețurilor de transfer); apoi s-a constat că ”doar voința politică mai lipsește” pentru unificarea achizițiilor de apărare; s-a mai discutat despre o rezolvare a scandalului cărnii de cal ”care a ținut prima pagină a ziarelor în 2013” (un scandal european care chiar i-a înfuriat pe britanici și în care noi am picat ca iepurii), s-a mai tras încă o data semnalul de alarmă că până în 2030 (curat optimism!), ”trei sferturi din deșeuri trebuie să fie reciclate” și lista continuă.

Ca să sumarizăm, vorba comunicatului – ”Amenințările moderne și prejudecățile vechi au dominat ordinea de zi a plenului Parlamentului săptămâna aceasta. Siguranța alimentară, provocările topirii gheții polare și inegalitatea dintre femei și bărbați la locul de muncă au fost în centrul deputaților europeni. Un eurodeputat care a susținut inferioritatea femeilor a fost pedepsit”.

Fiecare titlu de mai sus are gradul lui de importanță, având incidență până la urmă asupra tuturor europenilor (nu doar cei care pun pe masă un iepure stresat, ajung la o AGA unde se votează remunerația unui CEO potrivit planurilor de dezvoltare pe termen mediu sau mai lucrează într-o industrie de apărare care trebuie să se zbată și mai mult pentru piață etc.). E drept că n-ar strica mai multă rigoare în stabilirea unor priorități, mai les în vremuri turlburi.

Dar cum spuneam, putem lua toate acestea ca semnale a ceea ce urmează să se întâmple: un IMM mai rapid de la noi se poate gândi că n-ar strica să înceapă de pe acum să dea mai mult spațiu locativ iepurilor, ca să câștige mai repede noua piață. Sau o companie listată să se gândească că acum e momentul ca să iasă înaintea altora cu o ofertă de transparență sporită, în care să explice cum s-a stabilit remunerația directorului sau cum s-au stabilit termenii tranzacțiilor cu parte afiliată. Decât să tragem salve de tun în onoarea fostei noastre glorii -  industria de apărare, haideți mai bine să ne punem un binoclu la ochi și poate găsim o nișă, cât de mică, pentru viitoarele achiziții comune. Pentru că se va ajunge la achiziții comune – cred că, după 10 ani de UE, avem suficientă experiență să știm ce înseamnă ”doar voința politică lipsește”.

Am și pentru politicienii noștri o veste bună – pot să facă mai mult în apărarea interesului național în concertul European doar … contribuind la nașterea legislației bruxelleze.

Am să-i întreb direct – știați că Europa noastră are un principiu care se cheamă ”gândește la scară mică”? Știu, sună fatalist în românește, dar veți fi surprinși probabil să aflați că, pe limba bruxelleză, IMM-urile (că de ele e vorba) ar trebui să fie ”clienții privilegiați” ai autorităților în procesul legislativ, că, la modul ideal, politicile economice trebuie să pornească de la impactul asupra celor mici și mijlocii, să treacă printr-un ”test de IMM”.

Acest principiu este statuat formal de aproape 10 ani în ”Carta afacerilor mici” (Small Business Act), plecând de la constatarea evidentă că, dacă tot ”nu există o măsură protrivită pentru toți”, atunci e mai rațional ca o reglementare, o procedură să nu-i împovăreze excesiv și disproporționat pe cei mici. Se va ține cont că acelora mici le lipsesc avantajele de scară de care beneficiază marile afaceri și deci, automat, au capacități diferite de implementare eficientă a unor obligații. De pe urma unei astfel de abordări raționale vor avea de câștigat, în final, inclusiv companiile mari – arată actul european.

Nu mai vorbesc aici de cum s-ar schimba climatul de afaceri din țară dacă am ține cont de acestă filozofie (2). Dar cum ar fi dacă ne-am întoarce apoi cu aceeași filozofie la Bruxelles și le-am spune – știm că, în piața unică europeană, țări ca Germania, Franța sunt companiile mari, iar România, Polonia – IMM-urile. Înțelegem că și IMM-urile au rolul lor (3), deci avem nevoie de reglementări și proceduri pe măsura noastră.

Sutele, poate miile de directive care emană de la Comisariatul central din Bruxelles nu trec printr-un test care să măsoare impactul la cei mici (4). Reversul – cei mici trec gâfâind testul european, atunci când îl trec. Implacabilul ”va fi adoptat de statele membre în x ani” de la finalul unei directivei uită tocmai principiul de bun simț european că … nu există o măsură potrivită pentru toți. Afaceri din economiile mici care nu rezistă testului european ajung să se închidă sporind astfel presiunea și asupra … membrilor mari, unde ne ducem să cerem locuri de muncă, fonduri, ajutoare etc. În mod paradoxal, dintr-o abordare care să țină cont de cei mici, au de câștigat și cei mari, câștigă, în final, ideea de unitatea și viabilitate a grupului european.

Cu Brexit, fără Brexit, Europa, lumea din jurul nostru se schimbă! Or schimbarea înseamnă oportunitate! Orice s-ar spune, britanicii ne dau un exemplu că trebuie să-ți învingi fricile iepurești și să nu aștepți să-ți deschidă altcineva cușca. Conștienți de diferențele de calibru, noi nu trebuie să mergem până acolo încât să ne gândim cum ar fi să ieșim din Europa. E suficient doar să vedem cum ar fi ca, în interiorul UE, să ieșim din cușca noastră tradițională de iepuraș coconaș, pardon codaș.

Așa vom avea ce să le spunem copiilor noștri – și s-a dus, colo sus… dar nu s-a ascuns!

Note__________________________________

(1) Mi-a rămas întipărit acest exemplu de acum 9 luni – fix în vinerea de 24 iunie 2016, când de la Londra curgea verdictul popular de Brexit, pe pagina de știri a UE, la principalele titluri, Parlamentul UE anunța că a stabilit reguli noi pentru a decide ce curţi naţionale trebuie să rezolve disputele pe tema proprietăţii în caz de divorţ sau deces în cupluri sau parteneriate internaţionale. Materialul informativ era ilustrat cu două degete certărețe. (comentariu TPS - ”Brexit, o confruntare pe alocarea profiturilor”)

(2) Cu toată acestă lumină verde de la Bruxelles, vedem încă de multe ori roșu în fața ochilor când citim și aplicăm o legislație națională care nu ține cont (ca să spunem doar atât) de dimensiunea, de capabilitățile și, în final, de riscurile pe care presupune un beneficiar mare, comparativ cu unul mic. Parcă se merge pe principiul asta e viteza, cine poate se ține după cei mari, cine nu … faliment scrie pe el!

În fiscalitatea grupurilor de companii - reglementările privind dosarul prețurilor de transfer, spre exemplu, de-abia din acest an se aplică efectiv la noi abordarea diferențiată în funcție de mărimea companiei, dar și de dimensiunea efectivă a tranzacțiilor intra-grup.

(3) IMM-urile sunt singurele pomenite în declarația de 60 de ani. (”o Uniunea care se dezvoltă dezvoltată ca o singură piață, de care să benefieze în primul rând întreprinderile mici și mijlocii…”).

(4) În ciuda tăcerii la nivelul oficialităților noastre, nu am să renunț să aduc în discuție subiectul de care am vorbit și răsvorbit aici privind unificarea și consolidarea bazei de impozitare a companiilor la nivel european (CCCTB). Este platforma pe care se ridică noul concept de ministru de Finanțe al UE, platforma rigidă pe care trebuie să ne îmbarcăm toți, mari economii și mici economii.

 

Articol apărut pe contributors.ro, martie 2017. Autor - Adrian Luca, TPS 

 

Detalii
Înapoi la pagina: TP Ştiri şi Articole

Aproape inevitabil, se aud tot mai des și la noi acuzații în piața publică privind ”companiile/multinaționalele (țința principală) care fac prețuri de transfer, ca să lase în țară un profit mai mic decât ar trebui”.

Dacă rămâne în cadrul măsurilor anunțate de actualul program de guvernare, retorica este în ”marjele” internaționale, trasate de proiectul BEPS de la OECD (combaterea erodării bazei de impozitare și mutării abuzive a profiturilor/Base Erosion and Profit Shifting), preluat, revizuit și adăugit de Comisia Europeană în directiva anti-avoidance.

Dar pe un fondul unui climat și așa tensionat pentru corproații, orice politizare excesivă a subiectului dăunează grav economiei! Iată de ce se impune cel puțin o ajustare a acestor acuzații, la realitățile tehnice, economice din teren.
Despre asemenea ajustări a vorbit Adrian Luca, TPS, la emisiunea ”Business ON AIR” de la RFI (Radio France International), realizată de cunocutul jurnalist pe domeniul economic Constantin Rudnițchi.

Puteți urmări emisiunea din 2 martie 2017 și pe pagina de facebook a TPS.
Am sintetizat mai jos mesajul pe care a ținut să-l transmită TPS, punctând acele lucruri pe care ar trebui să le știm când vorbim de misterul prețurilor de transfer.

Lumea toată ”face” prețuri de transfer și are ... așteptări

Când ”80% din comerțul global se desfășoară prin lanțurile de valoare legate de coprorațiile internaționale” (UNCTAD, 2013), mai toată lumea achiziționează prețuri de transfer fără să știe – cum ar fi zis marele Molière. Achiziționăm produse care înglobează materii prime și servicii tranzacționate, la prețuri de transfer, între persoane afiliate/afiliații unui grup.

Astfel că nu e de mirare că prețurile de transfer au ajuns terenul pe care se întâlnesc și unde trebuie mediate interesele divergente ale actorilor economici – de-o parte, clientul se așteaptă la un preț final mai mic (competitiv); de cealaltă, acționarul se așteaptă la un profit tot mai mare. Apoi vine și Fiscul, fie cel din țara de reședință a multinaționalei, fie din țara unde operează filiala și spune – mă aștept la anumite impozite, mă aștept să raportezi un anumit profit. Și nu e vorba doar de Fisc: în primul rând, opinia publică este cea care transmite presiunea către politicieni, apoi administrație. 

Teoria spune că cea mai bună reconciliere a intereselor divergente se face prin piață. Deci și prețurile de transfer trebuie să fie prețuri de piață, adică prețurile pe care le-ar practica niște părți independente (cum mai ziceam, și în transfer pricing, funcționează principiul frate, frate, dar brânza...). Astăzi nu mai este suficient însă să arăți, prin dosarul prețurilor de transfer, (apropo, se apropie 25 martie!) că ești la nivelul pieței, ci trebuie să poți convinge stakeholderii că ești ... la nivelul așteptărilor.

Cât să fie profitul? Să căutăm cu ... Google

Dacă vrem să găsim un foarte bun exemplu de cum intervin așteptările în discuțiile despre transfer pricing, să mergem la Google. La cazul Google (pe care îl puteți găsi bine documentat pe site-ul TPS).

La începutul lui 2016, Fiscul britanic, HMRC, tocmai anunțase că a încheiat o înțelegere cu divizia britanică a Google, pe 130 de milioane de lire, după un audit/control pe prețuri de transfer de 10 ani. Piața britanică a serviciilor de advertising a Google e una de miliarde, au 5.000 de oameni acolo, e a doua ca mărime după cea americană, și în aceste condiții, parlamentarii s-au întrebat public – cum de doar 130 de milioane și asta după 10 ani? 

Au chemat iar Google la raport – pentru a treia oară în doi ani, au chemat și HMRC-ul și așa a rezultat o interesantă lecție (vezi video TPS) că nu e nimic în neregulă cu transfer transfer pricing atâta timp cât îți explici bine modelul de afaceri și probezi substanța economică a tranzacțiilor! Or Google a explicat că tranzacțiile din toată Europa se încheie în Irlanda, acolo se înregistrează profitul și nu în filialele europene care doar au rolul de a susține pe linie de marketing centrul din Irlanda. Iar acea amendă de 130 de milioane de euro a venit tocmai din încadrarea în prețurile pieței a tranzacției dintre Google Uk și Google Ireland.
Deci, până la urmă e vorba de remunerație și aici avem iarăși o definiție-video, foarte plastică pentru că pleacă de la Shakespeare – ”Zadarnice necazuri de iubire”. Câteodată vedem zadarnice necazuri în TP, atunci când companiile nu reușesc să-și explice de ce aplică un model de afaceri, care sunt funcțiunile și riscurile pe care o filială și le asumă în cadrul grupului și în baza cărora este remunerată.

Pe scurt, cuvintele-cheie după vom care căutăm ... elucidarea misterului prețurilor de transfer : piață/prețuri de piață, model de afaceri/substanță economică, remunerație/riscuri, funcțiuni.

Cum citim comparațiile cu dedicație

Transfer pricing-ul este despre a pune în context. Nu de puține ori, apar comparații care uită să pună în context atunci când vor să ajungă la anumite concluzii.
Recent, un patronat autohton a dat publicității un studiu pe care l-a rezumat așa – ”jumătate din CA de afaceri pe economie e făcută de companiile cu capital românesc, jumătate de străini, profitul primei jumătăți este de trei ori mai mare decât jumătatea străinilor”. Care ar trebui să fie concluzia nespusă? străinii mută profiturile, fac prețuri de transfer, românii nu! 
Doar că nu e clar ce înseamnă afaceri egale, când prima jumătate de făcută de sute de mii de companii, cealaltă de câteva mii. Nu e clar ce definim prin capital românesc, față de străin (criteriul rezidenței? Care e ponderea luată în calcul?) și apoi nu avem criterii de segmentare a companiilor...

Și Transfer Pricing Services (TPS) a făcut acum trei ani o analiză comparativă (vezi video Statioșka) – am plecat de la datele primelor 10.000 de companii după cifra de afaceri din economie și am vrut să vedem dacă și cum au ieșit din criză.

Am luat criteriu de delimitare deținerile majoritare de capital rezidenți/nerezidenți, am urmărit pierderi cronice, tranșe de profitabilitate, am studiat ponderile în interiorul fiecărui grup – citit ”paușal”, la grămadă, poți să tragi concluzia că nerezidenții stau mai mult pe pierderi decât rezidenții dar acesta nu spune foarte multe câtă vreme nu faci comparația pe același tip de afaceri, pe funcțiuni, riscuri...
Or acest verdict doar un control amănunțit, un audit fiscal poate să îl dea. Noi am vrut să tragem un semnal de alarmă pentru companii că în actualul context au o problemă dacă nu pot să-și explice corect business-ul.

Nu câștigăm războiul cu dezvoltarea punând tunurile pe multinaționale!

Să distingem între retorică și pragmatism. Și americanii, și britanicii, și francezii au un discurs politic, dar asta nu înseamnă că nu sunt constrânși de realitate să nu privească pragmatic tabloul. Sunt n motive de fapt pentru care companiile recurg la scheme de optimizare fiscală (structură organizatorică, rațiuni comerciale de supraviețuire într-un mediu foarte concurențial), care uneori pot fi percepute ca abuzive să spunem. Să stabilim clar – nu vorbim aici de acuzația penală de evaziune, ci de noua interpretare a noțiunii de tax avoidance/ cu formula nu-și plătesc taxele cât ar trebui.

Acum companiile încep să înțeleagă semnalul de alarmă privind schimbarea de context (cine a zis nu-mi pasă că e legal, nu e corect?) și se adaptează (vezi lecția Starbucks). 

Noi cu atât mai puțin vom rezolva situația dacă lansăm salve să scufundăm multinaționalele. Va trebui doar să calibrăm instrumentele de lucru, dar și așteptările. 

Instrumente – pe de-o parte avem pârghia controalelor de transfer pricing, se cere un dosar să fie întocmit anual de marile companii, anul trecut s-a schimbat legislația, formal e la nivel european. (apropo, susținem decalarea pe 30 iunie a momentului până la care marii contribuabili au obligația întocmirii dosarului prețurilor de transfer!) Va fi actualizată inevitabil cu directivele europene în materie ... (poate, totuși, nu le vor lua copy-paste, cum au fost tentativele de anul trecut)

De cealaltă parte, așteptările: ce așteptări putem avea de la o divizie low cost a unei multinaționale care practic nu face în România decât partea de producție, acea divizie de la noi nu-și asumă riscuri de producerea produsului, de vânzare etc? Majoritatea filialelor de la noi au riscuri și funcțiuni limitate! Să ne aducem aminte de cazul Google în Europa. Executivii grupului spun clar – noi am dezvoltat produsul în America, acolo avem riscurile mari, diviziile pe care le avem la voi, în Europa, nu-și asumă riscuri pentru a fi remunerate cu sumele pe care le vreți voi.

Cu întrebarea asta să se trezească, cu asta să se culce politicienii noștri – cum aduc mai multă valoare adăugată în România? Cum motivăm companiile să facă mai mult în țară, cu forță de muncă mai bine calificată și mai bine remunerată? NU contează azi naționalitatea capitalului! Doar prin valoare adăugată pot crește real veniturile angajatului și ale statului!

Întrebările continuă... 

A pornit deja spre noi o provocare fantastică. Sub pretextul luptei împrotiva BEPS, în contextul post-Brexit, UE își accelerează poate cel mai important aspect al pieței unice - politică fiscală comună.
Se discută deschis de crearea unui post de ministru european de Finanțe. Este, de fapt, o confirmare a ceea ce înseamnă în realitate CCCTB, baza comună consolidată de impozitare, despre care am vorbit deseori aici, și care a intrat în linie dreaptă de implementare.

Ce înseamnă CCCTB? - la nivelul marilor companii (motorul de bază al economiilor naționale) fiecare stat membru va aplica aceeași bază de impozitare a profiturilor, urmând ca rezultatul financiar să se adune la nivel de grup european, de unde, pe baza unui algoritm, se vor repartiza ulterior impozitele către statele membre. Dar, dacă mergem la algoritm, vom vedea că nu e chiar atât de natural să pui să alerge sub același regim fiscal o economie low-cost cu un bolid de lux. Când avantajele fiscale vor fi practic uniformizate, care va mai fi strategia de atragere a investițiilor mari, cu valoare adăugată? Rămânem la atuul salariului de 200 de euro?

Sunt întrebări pe care nu trebuie să i le punem unui ministru European, ci, în primul rând, nouă! Odată stabilit cursul politic al UE, e inutil și ineficient să ne opunem, dar asta nu înseamnă că trebuie să picăm într-un fatalism distructiv. Avem forță să compensăm, spre exemplu, cu o legislație fiscală aerisită și clară, cu proceduri transparente, pragmatice, atractive pentru investitori (cum ne-a recomandat chiar FMI)? Avem voința politică să direcționăm banii (puțini) pe care îi avem pe proiecte publice eficiente, care să atragă apoi investiții private consistente? Știm să nu speriem companiile cu amenințări inutile mai mult decât o face Bruxelles-ul?

Răspunsurile, soluțiile reale nu vor putea veni decât printr-un dialog companii - administrație, bazat pe transparență și încredere.  

 

 

Detalii
Înapoi la pagina: TP Ştiri şi Articole

Notă (2 martie 2017) - comentariul TPS de mai jos a apărut înainte ca de la Bruxelles să fie lansată ”Cartea Albă a Viitorului Europei”, documentul care conține așa-zisele scenarii privind modul în care ar trebui să arate Uniunea în 2025. În mod realist, documentul atrage atenția statelor membre că mai pot amâna răspunsul la întrebarea - Cât de mult înseamnă prea mult în UE?

Luată la bani mărunți, acestă întrebare trimite de fapt la problema de fond, problema acută în noul context post-Brexit: care formulă duce la alocarea optimă a câștigurilor ce decurg din statutului de membru UE?  Deloc întâmplător, mai toate scenariile de evoluție se bazează pe adâncirea cooperării în domeniul fiscalității, mergându-se până la un ministru comun de Finanțe. În final, acesta va urmări ca alocarea ”profiturilor” să se facă pe măsura aportului fiecăruia, raportat la funcții și riscurile asumate la nivel european. Și, apropo, asta cam sună a transfer pricing, nu credeți?     

 

Europa cu două viteze ne duce spre … „singura soluție”!

Poate părea paradoxal, dar eu sunt optimist de câte ori revine știrea privind discuțiile serioase (dacă nu chiar oficiale) care se poartă pe culoarele marilor capitale europene privind o ”UE cu două viteze”. Cu cât mai serioase, cu atât mai bine, pentru că face ca statutul de membru UE să devină un subiect care merită comentat, poate chiar dezbătut, de fapt … să devină un subiect. (știrea de săptămâna trecută de pe Hotnews a fost printre cele mai mai citite și comentate!)

De 10 ani, Bruxelles-ul este pentru noi locul de unde vin fonduri, când putem să le luăm (mai nou, se pare că nu avem nici mijloacele tehnice prin care să se facă decontări), unde dăm și o contribuție anuală și, când tragem linie, ne mulțumim că măcar nu dăm pe cât luăm. Bruxelles-ul e apoi acel gardian care mai are grijă ca, deși avem 10 ani, să păstrăm cât de cât actul de justiție curat, să nu-l murdărim cu diverse ”urgențe” … Cam asta e ce-nțelegem noi din Europa. Dacă e să ne-ntrebe cineva bun, și ce faceți voi în Europa, cum vă vedeți viitorul european?, noi ne mulțumim să constatăm că oricum nu ne-ntreabă nimeni.

Dar cine așteptăm să ne întrebe așa ceva, dacă nici măcar noi nu o facem, nu căutăm un răspuns propriu privind traseul european?

Da, într-adevăr, nu trebuie să citești printre sutele de rânduri ca să-ți dai seama că, spre exemplu, cele trei rezoluții aprobate de curând în Parlamentul European bat spre dotarea UE cu o cutie de viteze. Dar n-aș fi atât de îngrijorat de acest aspect de nuanță politică – orice am spune, în mecanica Uniunii este nevoie măcar de un diferențial, pentru că avem două roți zona Euro și zona non-euro care inevitabil se învârt cu viteze diferite. [1] Mai atent aș fi la stilul de condus pe care vrea să-l impună Bruxelles.

Dintre acele sute de rânduri, am să mă opresc doar asupra câtorva, în rezoluția propusă de belgianul Guy Verhofstadt, cel care, concentrându-se în principal pe reforme în domeniul guvernanței economice, e convins că a găsit foaia de parcurs spre o ”Uniune mai perfectă” (până una alta, acceptăm licența, fiind vorba de unul din politicienii comunitari de marcă [2] căruia chiar îi plac imaginile plastice: spre exemplu, vorbește de sfârșitul acelei Europa văzute de membrii săi ca meniu ”à la carte”).

Așadar, se cere prin acea rezoluție ca ”autoritatea executivă să se concentreze în cadrul Comisiei în funcția de ministru de finanțe al UE, prin înzestrarea Comisiei cu competența de a formula și de a pune în aplicare o politică economică comună la nivelul UE”.

Nu este prima dată când se vorbește despre crearea acestui post de ministru european de Finanțe. Este, de fapt, o confirmare a ceea ce înseamnă în realitate CCCTB, baza comună consolidată de impozitare a companiilor, despre care am vorbit deseori aici, și care a intrat în linie dreaptă de implementare. Ce înseamnă CCCTB? – la nivelul marilor companii (motorul de bază al economiilor naționale) fiecare stat membru va aplica aceeași bază de impozitare a profiturilor, urmând ca rezultatul financiar să se adune la nivel de grup european, de unde se vor repartiza ulterior impozitele către statele membre. Ce înseamnă asta? În esență, politică fiscală comună, care, natural, cere existența unui ministru. Dar dacă mergem mai departe cu întrebările, vom vedea că nu mai e chiar atât de natural să pui să alerge sub același regim fiscal o economie low-cost cu un bolid de lux. Când avantajele fiscale vor fi practic uniformizate, care va mai fi strategia de atragere a investițiilor mari, cu valoare adăugată? Rămânem la atuul salariului de 200 de euro?

Și, de fapt, despre ce atuuri vorbim, când, iată, Comisia de la Bruxelles tocmai a publicat harta competitivității regiunilor. În cromatica europenă, întreaga Românie (fără București) e în zona cu nuanța cea mai viole(n)tă, alături de Bulgaria, Grecia (ambele cu mici excepții), plus Sicilia italiană și Guyana franceză. Ca și colonia franceză de peste mări, suntem, în jargonul comunitar, în categoria ”outermost”, adică … cei mai depărtați de centru [3]. Și aici stăm de trei ani, de șase ani (cel puțin, de atunci se face harta). Cât mai stăm aici? Ce facem să căpătăm o culoare mai europeană?

Sunt întrebări pe care nu trebuie să i le punem unui ministru european, ci, în primul rând, nouă! Odată stabilit cursul politic al UE fiscale (ca să rămânem la acest capitol), e inutil și ineficient să ne opunem, dar asta nu înseamnă că trebuie să picăm într-un fatalism distructiv. Avem forță să compensăm, spre exemplu, cu o legislație fiscală aerisită și clară, cu proceduri transparente, pragmatice, atractive pentru investitori? Avem voința politică să direcționăm banii (puțini) pe care îi avem pe proiecte publice eficiente, care să atragă apoi investiții private consistente? Știm să nu speriem companiile cu amenințări inutile mai mult decât o face Bruxelles-ul? [4]

”Unii s-ar putea să regrete că nu avem Statele Unite Europene la care visa un Victor Hugo, dar europenii nu sunt pregătiți pentru acest salt federalist. În schimb ambiția mea este una puternică – trebuie să construim o Europă mai politică, având în centru o Zonă Euro puternică”, a ținut să spună, săptămâna trecută, Pierre Moscovici, comisarul pe probleme economice și financiare, la primirea titlului la doctor Honoris Causa al Universității din Atena.

Un politician de cursă lungă cum este dl Moscovici (printre altele, cel care a repus pe tapet CCCTB-ul) ne spune de fapt să nu ne iluzionăm că suntem într-o Europă a romanticilor care stau cu ochii la stele. În noua Europă, care realmente se pregătește de un viraj în forță (și comisarul spune să ne așteptăm cât de curând la alte ”idei ambiționase despre adâncirea uniunii economice și monetare”!), simplul statut de membru nu-ți va garanta succesul.

În noua Europă, cea cu doua- trei viteze, va conta cum îți înțelegi propria evoluție. Evoluție înseamnă adaptare la mediu, pentru a-l face să lucreze (și) în favoarea ta. Europa este și trebuie să rămână mediul nostru. Să înțelegem că nu ne este nici ostil, dar nici nu se află aici doar pentru a ne face pe plac! Să evoluăm măcar până la nivelul la care să înțelegem acest lucru! [5]

Ca să închei tot într-o notă optimistă: zilele trecute, în Piața Victoriei, a revenit pancarta ”Singura soluție, propria evoluție” . Un mesaj mult mai ”european” decât simpla arborare a steagului albastru cu 12 steluțe galbene, un mesaj care, de vreo cinci ani, apare ori de câte ori societatea noastră simte nevoie să aibă un cuvânt de spus. Iar asta e chiar o veste bună!

Note__________________

[1] Președintele Comisiei Europene, Juncker, spune că, în următoarele zile, va argumenta de ce ”nu ne mai putem imagina că toată lumea poate să facă același lucru împreună”.

[2] Verhofstadt a fost premier al țării sale aproape 10 ani, candidat la președinția CE, în prezent - negociatorul pentru Brexit din partea PE. Belgianul este ”un federalist european fanatic”, cum îl caracterizează europarlamentarul englez Nigel Farage, cel cunoscut ca fanatic al Brexit-ului.

[3] ”Distanța” europeană se calculează cu un compas complex care analizează, cu titlu de exemplu – nivelul instituțional, controlul corupției, transparența procesului legislativ, birocrația în afaceri, eficiența cadrului legal în rezolvarea disputelor, gradul de sofisticare a afacerilor, accesul la căi moderne de comunicație ( spre exemplu, trenuri cu viteză de peste 80 km/h, care pleacă între 6,00 și 20,00 din orice stație din regiunea respectivă), rata mortalității rutiere, rata mortalității boli de inimă/cancer, performanța în educație, inovare etc. etc.

[4] S-au înmulțit declarațiile politicienilor de la București despre cum vor obliga multinaționalele să plătească impozite mai mari aici. Pe fond aceasta retorică este universală, toate guvernele vor ca profiturile să nu fie mutate abuziv și să fie impozitate acolo unde se realizează (proiectul BEPS de la OECD). Pentru acesta Comisia Europeană are un plan special (directiva pe care politicienii noștri o vroiau luată copy-paste anul trecut, dar proiectul e în desfășurare – vezi ultimele discuții pe tema tranzacțiilor hibride, sub acest pretext a reînviat și CCCTB-ul).

Dar vorbim de o problemă tehnică – alocarea profitului unei filiale dintr-un grup se face potrivit riscurilor economice și funcțiunilor asumate de filiala respectivă – astfel că este contraproductiv să o politizăm mai mult decât e cazul.

[5] Apropo de adaptare, de notat declarația europarlamentarului italian Mercedes Bresso, unul din inițiatorii rezoluțiilor amintite mai sus: ”Uniunea Europeană nu are nevoie de o revoluție populistă. Are nevoie de liniște pentru a se adapta necesităților timpului nostru. Aceasta înseamnă să facă față provocărilor democratice, să ofere cetățenilor protecție socială, fiscală și ecologică, apărându-le dreptul la siguranță într-un context internațional extrem de degradat, respectând obligațiile morale față de vecinii noștri”.

 

Articol apărut pe hotnews.ro și contributors.ro, februarie 2017. Autor - Adrian Luca, TPS 

 

Detalii
Înapoi la pagina: TP Ştiri şi Articole

Programul de guvernare prezentat de noul Guvern conține un paragraf explicit privind prețurile de transfer și categoriile de risc care vor fi cele mai vânate de autoritățile de control:

”Intenționăm constituirea unei direcții în cadrul ANAF (și cooperare cu Registrul Comerțului) pe tematica firmelor cu pierderi continue (peste 3 ani la rând), companiilor care au cifra de afaceri nulă și a creditelor acordate de acționarii privați propriilor firme cu pierderi, precum și consolidarea Direcției prețuri de transfer ”.

Pentru grupurile de companii acesta nu ar trebui să fie o surpriză, pentru că, pe fond, retorica se încadrează în trendul global care plasează prețurile de transfer în fruntea chestiunilor fiscale fierbinți (1).

Dar, în detalii, constatăm că (surpriză?) se ascunde încă acea doză de imprevizibil fiscal, în ciuda asigurărilor că, de data asta va fi .... altfel, chiar vom avea parte de o nouă abordare fiscală din partea autorităților! 

Cu acestă speranță, vă invităm să citiți comentariul TPS care este o pledoarie pentru ... rezonabilitate. Măsuri rezonabile – asta așteaptă investitorul, managerul, ba chiar și salariatul de azi. Ținem cont de contextul extraordinar, dar niciodată să nu abandonăm ca rezultatul să justifice costurile.

Ca de obicei, așteptăm cu interes opiniile dumneavoastră, pentru a putea contura mai bine un punct de vedere al mediului economic în privința schimbărilor care se anunță, nu numai în domeniul transfer pricing.   

Despre iepuri fiscali și impredictibilitate legislativă

Poate și influențați de vremea de afară (la București bate un vânt rece) avem tendința să vedem doar coduri roșii în față. E drept că frontul de instabilitate globală nu are cum să ne ocolească. La Londra, primul ministru tocmai a transformat codul de chihlimbar (așa îi spun englezii codului portocaliu) în unul roșu pentru hard Brexit (2). La Washington, codurile care au tot fost transmise pe Twitter de președintele-ales Trump se pot transfoma de poimâine în acțiune, de îți vine să inventezi un nou cod de culori pentru ce va urma (din categoria to be continued).

Dacă peste această instabilitate exogenă (care vine de la ei) mai strecurăm și una endogenă (neaoșă, de-a noastră) suntem în mod clar blocați în impredictibilitate, suntem, cum ar spune englezul, într-un moment Michael Fish dacă ai vrea să-ți faci o minimă prognoză pentru afacerea/bugetul tău personal (voi explica la sfârșit despre ce e vorba cu acest moment Michael Fish).

Cred că percepția de impredictibilitate pe care o resimțim în ultimul timp vine din nerezonabilul cu care ne întâlnim. Când îți spui că n-ar avea sens să se întâmple asta și totuși se întâmplă, atunci lumea ta se dă peste cap.

Spre exemplu, oricât am întoarce pe toate fețele eliminarea plafonării la cinci salarii pentru CAS (nu mai vorbesc de neintroducerea plafonării pentru CASS), două sume mi se par nerezonabile, puse una lângă alta – 1,4 miliarde de lei, câștigul bugetar estimat al măsurii, vs. ”undeva la 30.000 de angajați” (23.478 arată o estimare de ultimă oră) care sunt înregistrați cu salarii de cel puțin cinci ori peste nivelul mediu. Cine sunt aceștia? Poate doar niște contribuabili care, deși și-ar pute permite apelarea la diverse formule de a nu-și înregistra toate veniturile salariale, uite că, dintr-un motiv sau altul nu o fac, se conformează fiscal. Eu zic că îți trebuie un motiv foarte consistent să descurajezi acestă corectitudine, în orice caz nu numai 1,4 miliarde de lei, bani pe care i-ai face fără costuri prea mari, doar din îmbunătățirea absorbției fondurilor europene și o ușoară accelerarea a creșterii economice (apropo, atenție la codul galben spre portocaliu dat de neîncasările din TVA în ultimele luni).

Aceasta nu înseamnă că aș fi împotriva corectării dezechilibrelor fantastice din economie (când motorul principal funcționează cu salarii de 200 de euro nu poți urca prea sus) – în mod rezonabil nu ai cum să te opui, când efectiv tot mapamondul își pune problema regândirii modului în care se redistribuie plăcinta (profiturile) economiei. Dar încă o dată, miza celor 1,4 miliarde de lei este nerezonabilă, meschin de mică raportat la costuri.

Măsuri rezonabile – asta așteaptă investitorul, managerul, ba chiar și salariatul de azi. Ținem cont de contextul extraordinar, dar niciodată să nu abandonăm ca rezultatul să justifice costurile.

Avem, desigur, parte și de o promisiune că ”numărul de taxe din România nu va fi mai mare de 50” (de ce nu 20?), dar cred că toată suflarea de contribuabil s-ar bucura mai degrabă să știe că, într-adevăr, va veni acea ”Lege a prevenţiei care înseamnă că un agent economic nu va mai putea fi sancționat sub nicio formă, dacă el nu a fost înainte îndrumat și apoi prevenit. Practic, scoatem cartonașul roșu acordat direct și îl înlocuim cu două cartonașe galbene”.

Aceasta lege a prevenției ar fi una corectă, pentru ca este rezonabilă această succesiune a cartonașelor într-o relație eficientă contribuabil-Fisc. E fezabilă, de-abia așteptăm să vedem că se și întâmplă!

Dar una caldă, alta rece. Înțelegem că din 2018 se renunță la cota zisă așa zis unică de 16%: 0% pentru cei care au venituri sub 2.000 de lei, în principal salariați – și aici s-ar încadra 70% din truditorii acestei economii low cost. Dacă economia, bună-rea așa cum o avem, funcționează în acest moment cu astfel de cifre, cât de sustenabil va fi ca grosul angajaților să nu mai plătescă niciun impozit pe salariu? Și cum va ajuta aceasta economia să creeze noi locuri de muncă mai bine plătite? Cât de rezonabil este să credem că bugetul va putea rezista sănătos doar cu 10% de la o treime din salariați? Autoritățile vor să punem pariu că, la scurt timp, aceste cote progresive se vor modifica din nou, cu efecte totul impredictibile? Indiferent cine va câștiga pariul acesta, o economie obișnuită cu cota unică tot va avea de pierdut.

Haideți, înainte să fie prea târziu, să nu uităm principiul de bază – tăiem, adăugăm, introducem chestii noi, dar să analizăm, să știm de ce o facem și cu ce costuri vs. rezultate! Să zdruncini din temelii un sistem care funcționează de mai bine de 10 ani nu e imposibil, dar poate fi o greșeală pe care economia să nu și-o permită!

Suntem încă în căutarea acelor măsuri-wow care să ne facă să credem că da, din 2018, se vor alinia planetele pentru economia românească! Se pare doar că din 2018 vom fi ca americanii (great again, probabil) cum sună misterios un alt paragraf din programul de guvernare: ”după 1 decembrie 2018, pe modelul din SUA, fiecare român va beneficia de suportul unui consultant fiscal și se vor elimina ghișeele pentru persoane fizice din țară, din cadrul tuturor instituțiilor publice”.

Nu știu de ce, dar sună a simplificare forțată, cu astfel de consultanți care te ajută să treci strada fie că vrei-nu vrei.

Chiar nu știu cum e pe la americani, chiar nu știu cum o să fie la noi după 2018 (a devenit un orizont foarte îndepărtat când nu știi ce va urma nici mâine), dar, dacă tot vorbim de noua prietenie a Fiscului, de ce nu începem cu măsurile concrete și extrem de rezonabile care așteaptă pe masa, sub ochii autorităților de mai bine de un an?

Avem în aceste zile la București o nouă delegație FMI care probabil că, după ce se va uita prin cifrele de la Finanțe, va avea o întrebare rezonabilă – și, ce-ați mai făcut cu măsurile de care care vă ziceam, cele referitor la schimbarea abordării Fiscului față de contribuabil, mai ales marile companii (vezi aici și recomandări FMI, august 2016). Ultima dată, păreau încă departe abordări extrem de rezonabile precum reducerea presiunii pe contribuabilul corect, prin creșterea presiunii pe ceilalți, odată cu îmbunătățirea analizei de risc.

Ce să mai vorbim de propunerea ca Fiscul să poată încheia înțelegeri pentru a închide litigii costisitoare, spre exemplu acolo unde sunt acuzații de transfer de profituri. ”Negocierea este o parte integrantă a avansării pe calea metode­lor moderne bazate pe risc de administrate a conformării contribuabilului”, spune FMI. Și se întâmplă în toată lumea: anul trecut, pe vremea asta vorbeam de negocierea Fiscului britanic cu cei de la Google pe un caz de prețuri de transfer. Anul acesta, a venit rândul italienilor să finalizeze o înțelegere, care să dea câștig de cauză bugetului public, dar, în același timp, nici să nu obstrucționeze afacerea din țară a acestui gigant global. (3)

Că e mare, că e mic, în ochii unui investitor străin nu e nerezonabil că autoritățile române urmează mișcarea globală de a se concentra pe tranzacțiile intra-grup, așa-numitele prețuri de transfer prin care s-ar putea afecta plăcinta profiturilor. Dar e nerezonabil pentru acel investitor să audă că ”Această chestiune a impozitării companiilor multinaționale este rezolvată la nivel european, dă soluția impozitării la locul unde se face profitul, se va implementa în acest an și la noi, dar nu știm când”.

Da, teoretic, aceasta este soluția, dar să crezi că, în practică, deja funcționează, atunci … nu ai o imagine realistă asupra fenomenului (tocmai pomeneam de negocieri individuale, mai sus!) Însăși Comisia Europeană admite că e vorba de un proces extrem de complex, de sensibil, care are în centru controversata CCCTB, baza comună consolidate de impozitare, pasul decisiv spre unificarea politicii fiscale europene, subiect pe care tot evităm să-l punem pe agenda publică, în ciuda impactului pe care îl vom resimți cu toții. Or, un simplu copy-paste al unei directive tehnice nu schimbă nimic, în lipsa acelei noi abordări față de contribuabil.

Nu-mi voi încheia pledoaria pentru rezonabilitate fără a aminti că este rezonabil că s-a renunțat la acel formular de tristă faimă 088. A arătat că guvernul a înțeles că e vorba de o măsură birocratică obstrucționistă, sancționată și în raportul Doing Business 2017 al Băncii Mondiale (pag 183). Dar, iarăși, investitorii se pot aștepta ca, dat fiind gap-ul (gaura) TVA în România (care e record European, 38%, după ultimele date), statul să nu renunțe, totuși, la a avea informațiile din 088. Dar cum se va face aceasta, cu ce costuri? Nu e mai rezonabil să existe înainte o discuție, o dezbatere reală cu mediul de afaceri, mai ales pe chestiunile sensibile?

„Discuții, consultări încă din primele faze, explicații, ghiduri de îndrumare, verificarea atentă a implementării, a efectelor vs. costuri” – am cules aceste recomandări dintr-un raport ”Bugete mai bune, o politică fiscală mai bună” publicat recent la Londra de câteva organizații non-guvernamentale. Recomandări pentru Guvernul britanic, care și el umblă cu diverși ”iepuri fiscali”, adică atunci când nu-și atinge țintele, scapă în tentația surprizelor pentru contribuabili, mai mult sau mai puțin … bine pregătite.

Și dacă astfel de recomandări sunt valabile la Londra eu zic că e rezonabil să se țină cont de ele și la București. Altminteri e încurajator să citești în programul de guvernare că ”guvernarea noastră va renunța la acel complex pe care multe guvernări în România l-au avut, și anume că sunt unele lucruri care nu se pot face în țara noastră, deși foarte multe state le-au făcut cu mult înainte și cu rezultate foarte bune”. Rezon!

PS. Așadar, cine e acel Michael Fish de care vorbeam la început? ”E corect să se spună că prognozele economice sunt în criză, faptul că nu am prevăzut dimensiunea crizei din 2008 a fost momentul Michael Fish al economiștilor”, spunea zilele trecute economistul-șef al Băncii Angliei (Banca Centrală Britanică).

Puțină istorie – suntem într-o zi de joi 15 octombrie 1987, după prânz. Lumea era agitată și pe-atunci, iar în America, indicele Dow Jones se pregătește să-și continue căderile din ultimele zile – doar peste câteva zile avea să vină… Lunea Neagră a burselor (ca un amănunt, astăzi DJIA este de 10 ori mai mare decât acum 30 de ani!). Oricum, brokerii englezi n-au mai apucat să se ocupe de broblema burselor, că interesul general era acaparat de starea vremii. ”O doamnă a sunat azi la redacție să ne-ntrebe dacă o să avem un uragan. Stați liniștită doamnă, nu o să vedeți așa ceva la noi. Va fi ceva vânt (windy), dar prin Spania”, spune vedeta rubricii meteo, Michael Fish, la știrile BBC de la ora 13.

Doar că în acea noapte sudul Angliei, cu tot cu regiunea Londrei, este lovit de un fenomen care, într-adevăr nu se vede prea des, cam o dată la … 200 de ani: o furtună (e corect, nu sunt uragane în zonă) cu rafale la 200 km/h, din acelea care iau copacii pe sus (se pare că au fost dezrădăcinați vreo 15 milioane). În final, victime și pagube de 2 miliarde de lire (în banii de acum 30 de ani). Dl. Fish, un specialist respectat în breasla sa, regretă până în ziua de azi că a inventat (cum avea să povestească mai târziu) nevinovatul artificiu de marketing, cu acel apel al unei telespectatoare …

Revenind la zilele noastre, economistul-șef al Băncii Angliei trăgea de fapt semnalul de cod roșu privind impredictibilitatea unei economii (națională/globală) care stă sub semnul dezechilibrului major al ”împărțirii plăcintei” (sunt cuvintele lui) pornind de la extraordinara discrepanță a productivității dintre companii. Aceste sunt problemele reale la ei, dar și la noi, dar dacă vom încerca să le dregem peste noapte cu măsuri heirupiste, mă tem că vom mai avea și alte probleme în afară de impredictibilitate.

Articol apărut pe contributors.ro, ianuarie 2017. Autor - Adrian Luca, TPS

 

Note:

(1) despre riscul reprezentat de raportarea pierderilor cronice, TPS a tras un semnal de alarmă încă din 2013 (analiza originală ”Cincinalul de criză)”. Puteți revedea aici și analizele originale Statioșka. 

Iar aici puteți citi un comentariu privind riscul asociat împrumuturilor intra-grup (între persoanele afiliate). 

(2) mai multe articole pe acestă temă: Brexit, o confruntare pe alocare profiturilor / Transfer pricing-ul devine TAXIT

(3) detalii despre recomandările FMI pentru îmbunătățirea relației Fisc - contribuabil găsiți aici (cum trebuie abordate sectoarele cu risc fiscal ridicat) și aici (nevoia introducerii instituției negocierii cu contribuabilii) 

Detalii
Înapoi la pagina: TP Ştiri şi Articole

Continuăm astăzi campania TPS pentru accelerarea procesului de îmbunătățire a relației Fisc-contribuabil, prin adoptarea recomandărilor FMI cuprinse în raportul raportul ”Crearea Condițiilor Pentru Reducerea Gap-ului Fiscal de către Direcția de Mari Contribuabili”. 

Dacă în episodul trecut am vorbit despre nevoia unei abordări calibrate în funcție de riscurile fiscale reale identificate la un sector industrial/comercial, astăzi vorbim de o altă recomandare puternică - introducerea instituției negocierii de înțelegeri cu contribuabilii pe marginea ajustărilor fiscale (de prețuri de transfer), cu controale de integritate.

Această recomandare a revenit în raportul de asistență tehnică întocmit de experții FMI în mai anul trecut, într-o formulare care vorbește de la sine despre importanța modernizării și eficientizării aparatului fiscal autohton, în special a direcției mari contribuabili (DGAMC), pilon de bază al bugetului de stat. 

”ANAF trebuie să poată încheia înțelegeri, acolo unde este cazul, mai ales că numărul de cazuri de transfer al profiturilor (prețuri de transfer) crește. Instanțele nu sunt cel mai bun loc de rezolvare a diferențelor de opinii pe marginea corectitudinii ratelor economice de randament al funcțiilor, activelor sau riscurilor, sau pe marginea evaluării proprietății intelectuale aflate în diferite țări.

Administrațiile fiscale cu cele mai bune practici au adeseori un Panel de Încheiere de Înțelegeri, format din experți interni și externi (inclusiv persoane cu o integritate recunoscută, cum ar fi judecători reputați ce s-au pensionat din activitate) care recomandă încheierea sau nu a unei înțelegeri prin negociere cu un contribuabil.

Această posibilitate de a încheia înțelegeri este parte integrantă a avansării pe calea metodelor moderne bazate pe risc de administrate a conformării. La nivel global, numărul de cazuri de transfer prin prețuri în care se ajunge la o înțelegere este mai mare decât cel al cazurilor de transfer prin prețuri cu care se ajunge în instanță. O opțiune alternativă și mai costisitoare pentru România ar fi aceea de a înființa și dota cu resursele adecvate un Tribunal Fiscal care să poată adjudeca în cazurile de transfer prin prețuri”.

FMI insistă practic pe nevoia schimbării abordării față de contribuabil, diferențierea între cei care se conformează/vor să se conformeze și ... ceilalți.

Citim mai departe din raportul amintit: ”În pofida reorganizării sale, capacitatea DGAMC de a implementa metode moderne bazate pe riscuri continuă să fie obstrucționată de actuala sa structură organizatorică/ Funcția de asistență a contribuabililor din cadrul DGAMC este limitată și necesită îmbunătățiri pentru ca marii contribuabili să beneficieze de certitudinea de care au nevoie/ (...)Trebuie clarificată prevederea legală percepută ca obligație de a efectua o inspecție care să acopere întreaga perioadă scursă de la ultima
inspecție. /Funcționarii publici care acționează cu bună credință trebuie protejaţi de acuzații nejustificate și de costurile asociate
acestora (se impune un acord în acest sens între ANAF și Curtea de Conturi) /Este necesară posibilitatea de a negocia înțelegeri
cu contribuabilii pe marginea ajustărilor fiscale, cu controale de integritate”.

 

Un punct notabil, care trebuie apreciat – chiar ANAF a dat publicității acest raport al experților FMI, ceea ce este un semn al con-
știentizării nevoii de schimbare. De asemenea nu trebuie trecută cu vederea nici scrisoare deschisă a funcționarilor ANAF (februarie 2016), pentru modificarea legilor în favoarea contribuabililor de bună credință și pentru a putea lupta mai eficient cu cei de rea-credință.

Credem că împreună, corp administrativ și contribuabili, putem duce mai departe acest proces de schimbare (în bine).

Va urma...

    

Detalii
Înapoi la pagina: TP Ştiri şi Articole

Vrem ca 2017 să fie începutul unui proces accelerat de îmbunătățire a relației Fisc-contribuabil. Or, fără multe discuții, credem că rezultatele se pot vedea rapid, în beneficiul ambelor părți, dacă autoritățile se concentrează pe recomandările făcute de FMI încă de anul trecut în raportul ”Crearea Condițiilor Pentru Reducerea Gap-ului Fiscal de către Direcția de Mari Contribuabili”.

Am mai vorbit despre acest raport (vezi articolul despre stabilirea noii liste a marilor contribuabili), care conține premisele acelei abordări pragmatice care s-ar putea traduce simplu - mai mulți bani la buget, prin utilizarea eficientă a resurselor statului și fără hărțuirea inutilă a contribuabilului corect! 

Pentru reducerea birocrației inutile din transfer picing, TPS pledează încă de acum trei ani. Cu modificările legislative din acest an putem spune că s-au făcut pași în acest sens, dar demersul trebuie continuat pe calea simplificării și eficientizării modului în care se aplică legislația. În acest sens, multe din recomandările FMI sunt mai mult decât bine-venite, vizând în primul rând îmbunătățirea analizei zonelor cu risc real de neconformare și introducerea negocierii administrație-contribuabil pe marginea ajustărilor fiscale, cu controale de integritate.

Iată mai jos recomandările privind raportarea la un sector indentificat ca având risc fiscal ridicat. Așadar,  

”Atunci când un sector industrial sau comercial este identificat ca având risc ridicat, agenția fiscală trebuie să:

 intre în legătură cu asociațiile relevante din sectorul respectiv pentru a explica de ce consideră ca sectorul respectiv are risc ridicat și pentru a se asigura că administrația are o înțelegere corectă a modului în care funcționează acel sector;

 facă publică intenția agenției fiscale de a realiza un program de verificare a sectorului și să încerce să obțină sprijinul asociațiilor prin informarea membrilor lor;

 identifice practicienii (consultanții) din domeniul fiscal ce au o bază semnificativă de clienți din sectorul vizat, să îi informeze despre probleme și să le solicite să își informeze clienții cu privire la intenția de derulare a unui program de verificare;

 deruleze o mostră de program de control pentru a confirma cele mai serioase domenii de neconformare și pentru a cuantifica valoarea obligațiilor fiscale aflate sub risc în întregul sector;

 intre în legătură cu asociațiile și cu practicienii (consultanții) fiscali din sector pentru a elabora sfaturi pentru participanții din sector pe domeniile de neconformare identificate prin programul mostră de control fiscal;

 trimită scrisori contribuabililor din sector și/sau să comunice cu contribuabilii din asociațiilor sectoriale și cu consultanții lor fiscali pentru a îi informa despre zonele de neconformare și a le solicita să își revadă declarațiile fiscale și să le ajusteze în cazul în care acest lucru este necesar;

 evidențieze că ajustarea voluntară va atrage după sine penalități mai blânde și că sunt programate controale fiscale în cadrul cărora, contribuabilii ce nu și-au corectat voluntar declarațiile, vor fi supuși penalizărilor în cuantum integral;

 ofere seminarii gratuite și vizite de asistență acelor contribuabili care nu sunt siguri de obligațiile lor (aceste seminarii ar trebui, în mod ideal, să fie derulate împreună cu asociațiile din sector);

 asigure că personalul care răspunde la solicitările contribuabililor din partea agenției fiscale are cunoștință despre programul de sporire a gradului de conformare și dispune de răspunsuri scrise pentru a soluționa întrebările și solicitările contribuabililor legate de program, inclusiv ele legate de modul în care contribuabilul poate declara voluntar sumele sau poate participa la un seminar sau poate
solicita o vizită de asistență;

 asigure că personalul implicat în activitățile de colectare silită are cunoștință despre programul de sporire a gradului de conformare și aplică penalitățile reduse și scheme de plată mai flexibile pentru contribuabilii care declară în mod voluntar;

 efectueze un program de audit ulterior la nivelul sectorului, având o sferă de cuprindere mai amplă și vizând pe acei contribuabili ce nu au ajustat voluntar și sunt evaluați ca prezentând risc mare; urmărirea penală a celor ce comit infracțiunile cele mai grave;

 publicarea rezultatelor controalelor și a proceselor, evidențiind modul în care încrucișarea informațiilor și alte metode noi de lucru au facilitat depistarea contribuabililor cu risc ridicat, și utilizând studii de caz reprezentative pentru a arăta modul în care au fost identificați și tratați participanții la economia subterană; 

 măsurarea eficacității proiectului, spre exemplu, prin urmărirea numărului de declarări voluntare primite și modificarea totală a impozitelor și taxelor plătite de contribuabili din sectorul vizat, și realizarea unei anchete în rândul companiilor din sector și al consultanților fiscali pentru a testa dacă au fost observate modificări de comportament de conformare”.

 

Ca exemplu de bună practică, FMI recomandă în raportul său stilul de comunicare abordat de Fiscul australian (ATO) în materialele informative adresate (marilor) contribuabili: explicații privind modul de evaluare a riscurilor fiscale, studii de caz și, în mod obligatoriu, angajamentul autorității față de contribuabil.  

În loc de concluzie: 

”Există multe modalități de cultivare a conformării voluntare, de tratare a riscurilor fiscale și de închidere a gap-ului fiscal la marii contribuabili, cea mai costisitoare și mai excepțională dintre ele fiind controlul fiscal total. Riscurile fiscale și problemele de gap fiscal pot fi tratate în multe feluri diferite, printre care se numără educarea, îndrumarea, modificările de procese sau de proceduri, revizuirea prevederilor legale, proiectele și efectul de levier” (FMI). 

 

Despre nevoia de îndrumare a contribuabilului, pornind de la exemple din întreaga lume, TPS a vorbit și în comentariul 

”Investitorul nu se așteaptă la clemență în transfer pricing, ci doar la mai multă transparență” , august 2016 

 

Va urma...

 

 

 

Detalii
Înapoi la pagina: TP Ştiri şi Articole

Dragii noștri colaboratori,


Acum, când 2017 se pregătește să intre pe ringul de dans, venim spre dumneavoastră cu tradiționala urare Keep Calm and ... SALSA! (detalii în buletinul nostru TPS, Transfer Pricing în Siguranță, ediție specială - cu S de la Salsa) .

Pași cu folos vă dorim pe scena profesională, dar, în primul rând, pe cea personală!

La mulți ani cu sănătate!

 

Partenerii dumneavoastră de încredere,

Echipa TPS

 

 

Detalii
Înapoi la pagina: TP Ştiri şi Articole

La 1 ianuarie 2017 intră în vigoare O.P.A.N.A.F. 3609/2016 care stabilește noile criterii în baza cărora companiile vor fi incluse în categoria ”mari contribuabili”, administrate de direcția generală de profil (DGAMC).

Lista 2017 a marilor contribuabili poate fi consultată aici.

Între criteriile specifice de includere pe listă semnalăm introducerea criteriului participării directe – ”au calitatea de mari contribuabili persoanele juridice care deţin în mod direct minimum 50% din valoarea/numărul titlurilor de participare la un mare contribuabil, precum şi persoanele juridice la care marii contribuabili deţin în mod direct minimum 50% din valoarea/numărul titlurilor de participare”.

În ce privește criteriul de bază, reprezentând criteriul valoric agregat, acesta este acum ”rezultatul agregării a trei indicatori selectaţi din punct de vedere economic şi bugetar, în următoarele proporţii: a) cifra de afaceri - 50%; b) volumul obligaţiilor fiscale declarate - 30%; c) volumul cheltuielilor cu personalul - 20%”. (Sunt excluși de pe listă acei contribuabili care trei ani consecutivi nu îndeplinesc criteriul de bază)  

Aceste modificări sunt un semnal clar privind atenția sporită pe care Direcția mari Contribuabili o va acorda aspectului prețurilor de transfer, în continuarea semnalelor transmise în acest an (2016 fiind, după cum se știe, și anul modificărilor legislative în materia prețurilor de transfer).

Avem în vedere recomandările făcute recent Direcției de o echipă de experți FMI (recomandări de care vom mai vorbi în zilele următoare, data fiind importanța acestora pentru relația Fisc-contribuabil – rămâneți conectați la platforma dumneavoastră de transfer pricing în siguranță, transferpricing.ro!).

Astfel, vorbind de tratamentul entităților afiliate, experții FMI spun că ”includerea tuturor entităților afiliate unui mare contribuabil în portofoliul DMC constituie o bună practică internațională. În acest fel se evită riscul ca DMC să excludă grupuri corporatiste mari și membri ai acestora atunci când unul sau mai mulți dintre membrii lor nu îndeplinește criteriile de selecție, chiar dacă grupul în ansamblul să le îndeplinește. Permite de asemenea administrarea grupului ca entitate, dată fiind mai buna supraveghere a tranzacțiilor cu părți afiliate (s.n.-TPS). Relațiile la nivel de entitate apar atunci când companiile sunt legate prin niveluri definite de proprietate prin care se creează un control comun. O definiție cu care se poate lucra este aceea a oricărei entități ce deține în proprietate mai mult de un anumit procentaj definit (ca valoare sau ca număr) din acțiunile sau drepturile de vot ale unei alte entități; sau acele entități economice aflate sub controlul direct sau indirect al unei a treia părți”.

De asemenea, și faptul că, în criteriul de bază, obligațiile fiscale și-au redus ponderea de la 50% la 30% arată că s-a ținut cont de observațiile FMI.
”Dacă se aplică un criteriu bazat pe impozitele efectiv plătite, ca în cazul ANAF, atunci marii contribuabili ce au luat măsuri pentru a-și reduce obligațiile fiscale, spre exemplu, prin politici de optimizare fiscală agresivă, transfer prin prețuri sau compensarea pierderilor din profituri, nu ar fi incluși în bază, ei încă reprezentând totuși un risc major de conformare”.

În același timp, FMI a recomandat explicit - iar noul Ordin a păstrat - criteriul investițional, prin includerea la mari contribuabili a tuturor companiilor nou create care declară că, în maxim trei ani consecutivi, vor realiza investiții de (echivalent) minimum 10 milioane de euro.

Faptul că FMI ”învață” autoritatea fiscală să pună pe același nivel prețurile de transfer cu optimizarea fiscală agresivă nu e ... de speriat, pentru că aceasta este retorica globală ( vedeți întreaga secțiune ”știri și articole”!) și, în mod evident, România, ca stat din UE, nu i se poate opune. Ne-am bucura însă ca învățăturile FMI să prindă roade și în ce privește noul tip de abordare al relației Fisc-contribuabil, mai ales în cazul unui mare contribuabil.

Va urma