- Detalii
- Înapoi la pagina: Preturi de transfer – Studii de caz
- Publicat: 17 Iulie 2017
Am mai vorbit în secțiunea studii de caz (vezi Cazul Google, prima parte - 2016) despre cum ”sediu permanent” a fost cuvântul cheie după care mai multe administrații fiscale europene au căutat impozite suplimentare la filialele gigantului Google din țările lor, sub pretextul neconcordanței între veniturile ”reale” și cele raportate de respectivele filiale.
Primii care au realizat că acestă căutare, pornind de la reglementările actuale, nu poate duce decât la eroarea 404 (not found) au fost britanicii, puternicul Fisc al Majestății Sale britanic (HMRC).
Așa se face, că, în ianuarie 2016, HMRC a anunțat că a ajuns la un acord cu Google UK privind creșterea impozitelor pe care le va plăti, inclusiv achitarea unui supliment 130 de milioane de lire în contul perioadei 2005-2015, în care se lasă deoparte chestiunea filozofică a sediului permanent, concentrându-se pe clasica ajustare a prețurilor de transfer (prețurile tranzacțiilor intra-grup), în speță a remunerației pe care filiala britanică o primește în schimbul serviciilor prestate bazei din Irlanda.
De partea cealaltă a Canalului, însă, echipa cocoșului galic de la Fiscul republican francez a ținut să-și confrunte în instanță poziția împotriva Google Ireland.
Dar în iulie 2017, de la Tribunalul Administrativ din Paris a venit o analiză despre cum … Google nu are sediu permanent în Franța. În fundamentarea deciziei prin care absolvă compania de o impunere suplimentară de 1,115 miliarde euro, judecătorii francezi explică școlărește cum stau lucrurile tehnic – ceea ce este o bună ocazie pentru continuarea studiului de caz, mai ales că, sunt aduse, în premieră, detalii privind structurarea modelului de afaceri al grupului, alocarea funcțiunilor și riscurilor între persoanele afiliate.
Textul oficial poate fi consultat aici (în limba franceză), iar mai jos, în caracter italic, redăm pasaje din acesta, într-o formă prescurtată.
În baza convenției fiscale franco-irlandeze de evitare a dublei impuneri, ”beneficiile (a se citi profituri) industriale și comerciale ale unei întreprinderi (societăți) dintr-un Stat nu sunt impozabile decât în acel stat, mai puțin în cazul în care o întreprindere exercită o activitate industrială sau comercială în celălalt Stat prin intermediul unui sediu permanent situat acolo. Dacă întreprinderea exercită o astfel de activitate, impozitul poate fi perceput în celălalt Stat pe beneficiile întreprinderii, dar numai în măsura în acele aceste beneficii sunt realizate de sediul permanent.
Simplul fapt că o societate rezidentă într-un Stat controlează sau este controlată de o societate rezidentă în celălalt Stat unde efectuează operațiuni comerciale nu este suficient pentru a face dintr-una din cele două societăți sediu permanent al celeilalte.
Nu tot ce e dependent e și permanent (ca sediu)!
O persoană (entitate) rezidentă în Franța controlată de o societate rezidentă în Irlanda nu poate constitui un sediu permanent al celei din urmă decât dacă nu poate fi considerată un agent independent al societății rezidente în Irlanda și dacă exercită în mod obișnuit în Franța puteri care-i permit să angajeze acestă societate într-o relație comercială având legătură cu operațiile care constituie activități proprii ale acestei societăți.
În cazul de față, prima condiție este îndeplinită, Curtea stabilind o dublă dependență, juridică și economică. În 2002, Google Inc. din America a încheiat un contract de prestări servicii cu SARL Google France, prima deținând în integralitate capitalului celei de-a doua. În 2004, Google Inc a cedat contractual societății Google Ireland Limited, ea însăși filială a Google Inc. Într-o asemenea situație, Google France nu poate fi considerată juridic independent de Google Ireland, în ciuda absenței legăturilor de directe de capital între cele două societăți.
De asemenea, având în vedere că respectivul contract este exercitat doar în contul societății Google Ireland, care a vărsat către Google France, în anii în litigiu, în integralitate contravaloarea cheltuielilor plus o marjă de 8%, prin acest mod de remunerare, Google France n-a suportat niciun risc financiar în activitatea sa, astfel că nu se poate considera ca fiind economic independent de Google Ireland.
Are puterea angajatul din Franța să angajeze contractual societatea din Irlanda? Aceasta e întrebarea!
Așadar, Google, care exploatează un motor de căutare pe internet, propune și un serviciu plătit ”AdWords” permițând celui care vrea să dea un anunț de publicitate (client) să comande apariția pe ecran, atunci când internauții caută anumite cuvinte-cheie, a unui link promoțional plus un scurt mesaj publicitar. Anunțul apare lateral sau în partea superioară a ecranului, suplimentar față de rezultatele generate spontan de motorul de căutare. Acest serviciu este facturat clientului în funcție de fiecare click dat de internauți pe link și ține cont de un cost maximal pe click asumat de client prin contractul cu Google.
Dacă mai mulți clienți aleg aceleași cuvinte-cheie, un sistem automat face selecția în timp real și stabilește ordinea de afișare a anunțurilor aflate în concurență, în funcție de acel cost maximal asumat, de numărul de click-uri anterioare pe link-urile respective, dar și de calitatea anunțuri,or, conform unei evaluări făcute de Google.
Serviciul ”AdWords” este propus către clienți în două modalități: ”OSO” (Online Sales Organizations - vânzare online) și DSO (Direct Sales Organization – vânzare directă). Prima este destinată clienților care-și gestionează online, în mod autonom, comenzile de publicitate, iar a doua include în plus un serviciu de consiliere și asistență comercială acordat clienților (agenților lor), asigurat, în speță, de salariații Google France. Ca urmare a existenței acestui DSO, administrația fiscală a considerat că numiții salariați livrează în numele Google Ireland, publicitate online.
Prin contractul de prestări de servicii amintit mai sus, Google France furnizează societății Google Ireland ”toate serviciile, sfaturile, recomandările și asistența cerută de societate, în cadrul activității de susținere la nivel de marketing și vânzări pentru serviciile de căutare pe internet furnizate în Franța de societatea Google Ireland. De asemenea, Google France asistă Google Ireland în analiza de piață și analiza strategică, cuprinzând analiza clienților potențiali cărora să le poată fi vândute servicii internet”.
Contractul stipulează apoi în mod foarte explicit – ”În timpul furnizării asistenței de susținere a vânzărilor, Google France înțelege și convine că nu are puterea să angajeze societatea Google Ireland, să acționeze ca mandatar sau ca reprezentant autorizat să acționeze în calitate de mandatar în contul sau în numele societății Google Ireland, ori să semneze contracte sau acorduri în numele Societății. În mod special, Google France nu negociază contracte sau licențe în numele Societății, nici nu acceptă comenzi în numele acesteia”.
Administrația fiscală susține însă că - în ciuda termenilor de mai sus care neagă explicit Google France orice calitate de a angaja într-un fel societatea Google Ireland - salariații de la Google France sunt, în fapt, investiți cu puterea de a încheia contracte în numele societății.
Curtea notează argumentele aduse de administrație – valoarea adusă de Google France asigură comercializarea produselor publicitare în contul societății Google Ireland; salariații din Franța sunt implicați, în același timp, în discuții cu clienții, în preluarea comenzilor acestora, în operațiuni post-vânzare, gestiunea facturării și recuperări; documentele interne al Google France, obținute în timpul acțiunilor de control, descriu misiunea încredințată unor salariați ca relevantă pentru ”recrutarea de clienți noi”, în scopul ”creșterii cifrei de afaceri”; mărturiile mai multor angajați aflate pe rețelele sociale profesionale în care declară că asigură gestionarea portofoliului de clienți mari și crearea de propuneri comerciale, că girează un portofoliu strategic în parteneriat cu principalele agenții media, că se ocupă de negocierea contractelor; în fine, anunțurile de angajare de pe google.fr și google.com, cum ar fi ”un jurist de afaceri localizat la Paris însărcinat cu ”negocierea, redactarea contractelor comerciale în Franța și în Europa. În general, în diverse documente ale Google France apar, în mod recurent, termeni precum ”vânzare, vânzător, responsabil de vânzări”.
Judecă funcțiunile și riscurile în funcție de specificul modelului de afaceri!
Dar instanța a judecat cu un ochi la forma juridică a documentelor, iar cu celălalt la specificul modelului de afaceri. Deși argumentele aduse de administrație tind să arate că anumitor salariați ai Google France li s-au încredințat misiuni care exced termenii contractului de prestări de servicii încheiat cu Google Ireland, niciunul din aceste elemente nu ne permit să stabilim că acești salariați au fost investiți cu puteri pentru a acționa în contul și în numele societății Google Ireland.
În plus, chiar din primul alineat al contractului pentru Adwords se stipulează că aceste este încheiat cu ”entitatea Google specificată în pagina de gardă a contractului”, care este doar societatea Google Ireland. Circumstanța, invocată de administrația fiscală, că nume ale salariaților Google France apar, în calitate de ”Sales Rep.” sau ”Account Manager” la începutul acestor contracte nu pune în cauză calitatea de contractant pe care o are doar societatea irlandeză; dincolo de aceasta, chiar dacă serviciul de publicitate în cauză este ”negociat” apoi ”încheiat în substanța sa” de către salariați de la Google France, nu a rezultat în timpul procesului – contrar alegațiilor administrației – că punerea efectiv on-line a anunțurilor publicitare a intervenit înaintea validării definitive din partea Google Ireland.
Chiar dacă acestă validare este doar un control pur formal, materializat printr-o contrasemnare electronică a comenzii înregistrate de salariații Google France, acesta condiționează în drept existența contractului încheiat de client, ceea ce înseamnă că societatea Google Ireland nu este în mod necesar și sistematic angajată prin contract de discuțiile intervenite între client și salariații Google France; în sfârșit, nu se poate spune că angajații fixează împreună cu clienții prețul serviciului publicitar vândut, atâta timp cât costul anunțului publicitar depinde, așa cum s-a spus, de un sistem automat de licitare și de numărul de click-uri date de internauți pe link-ul respectiv, astfel că doar postarea efectivă online este cea care determină suma facturată clientului.
În al treiela rând, instanța respinge alegația că Google France ar avea puterea să perfecteze contractele, semnând acorduri de confidențialitate în numele și în contul Google Ireland, atâta timp cât se spune în contract că se vor schimba informații confidențiale ”în scopul facilitării evaluării produselor comercializate de Google și eventual a încheierii și executării unei tranzacții comerciale”. Când administrația s-a prevalat de o formulare din contract vizând acțiunile juridice intentate în materie de responsabilitate și contrafacere, prin care clientul se angajează să renunțe la toate acțiunile îndreptate împotriva Google France sau oricăror altor societăți din grupul Google, instanța a replicat că este vorba de o simplă delegare de putere din partea Google Ireland în beneficiul Google France.
În concluzie...
Google France nu poate fi privită ca dispunând, pentru perioada analizată, de puterea de a angaja societatea Google Ireland într-o relație comercială având legătură cu operațiile care constituie activitățile proprii ale acestei societăți. În aceste condiții, este greșit că administrația fiscal a estimate că societatea Google Ireland exercită, prin intermediul unui sediu permanent constituit de Google France, o activitate în Franța.