E ușor să-i taxezi pe politicieni pentru vorbele pe care le livrează cu înflăcărare. Ieri, președintele în exercițiu al Consiliului European, Donald Tusk, transmitea un tweet pentru a ne informa că ”Sunt un fanatic al integrării Europene, (…) Ursula von der Leyen vobește serios când spune că va lupta cu pasiune pentru unitatea și puterea Europei”. Peste câteva ore, dna Von der Leyen, în calitate de candidat la funcția de președinte al Comisiei Europene, avea să preia pasiunea pentru a-i convinge pe eurodeputații sceptici – ”oricine vrea să vadă o Europă puternică, care crește și înflorește, va găsi în mine un pasionat aliat în lupta sa”. O înflăcărare semnalată de marile agenții de presă și care, ca amănunt, nu se găsește în forma inițială a discursului.

Poate sună frumos – „pasiune”, poate chiar și ”fanatismul bun”, in extremis, dar s-ar putea ca mai eficiente să fie argumentele solide și bine explicate, mai ales când ai de-a face cu 28-1 state membre conduse și ele de politicieni care, la o adică, se simt datori să apere cu pasiune/ fanatism interesele naționale.

Probabil însă că nu pentru pasiunea sa a primit ieri dna Von der Leyen, oficial, mandatul de șef al Executivului European. Să ne uităm așadar cu atenție la pragmatismul vorbelor sale, de pilda cele din ”Agenda mea pentru Europa” prezentată ieri: ”O bază comună consolidată de impozitare va oferi companiilor un singur set de reguli pentru a-și calcula impozitul pe profit în UE. Este un proiect vechi și mă voi bate ca acesta să devină realitate.”

Că este un proiect vechi, nu încape îndoială. În ”Agenda mea” din iulie 2014, candidatul Jean- Claude Juncker venea în fața noului Parlament cu o frază care avea să spună multe: ”Voi continua să promovez în special cooperarea administrativă dintre autorităţile fiscale şi activitatea desfăşurată în vederea adoptării la nivelul UE a unei baze fiscale consolidate comune a societăţilor şi a unei taxe pe tranzacţiile financiare”. La taxa din urmă a renunțat (ecourile Marii Crize s-au mai estompat de atunci), deși ideea unei taxe speciale avea să revină, pentru zona digitalului de data asta. Dar cooperarea administrativă s-a întărit [1], iar baza fiscală comună și apoi consolidată (CCCTB) avea să revină cu toată forța.[2]

Din iunie 2015, deja puteam să anunțăm – vine CCCTB (aici, comentariul din iunie 2015)! Și venea cu altă viteză: obligatoriu pentru marile companii (în 2011, era vorba să fie doar opțional). Iar viteza tot creștea. Am urmărit de atunci acest tren, cu pasiune, nu-i asa, cum se strecura în toate comunicatele privind viitorul european, cum a ieșit din Parlamentul European, cum a mai primit un nou impuls de la motoarele Germania și Franța în gara de la Meseberg și cum a ajuns la ultimul compromis, petrecut chiar luna trecută în timpul Președinției noastre la Consiliul UE (aici, comentariul din iunie 2019).

Acum trenul ni se arată la adevărata lui dimensiune – să ne așteptăm la o bază comună obligatorie pentru (mai) toate companiile europene. Ce mai lipsește? Un mic detaliu, legat de poziția unor state membre, precum Irlanda, care, din pasiune, mai pun întrebarea: bun, și nouă ce ne mai rămâne dacă ne luați și ultima pârghie de competitivitate fiscală? (aici, un articol recent despre starea de spirit a irlandezilor, împărtășită de statele nordice).[3]

Detaliul care ar putea schimba fața fiscalității în Europa? Extinderea posibilității ca și în domeniul fiscalității marile decizii europene să se poată lua pe baza majorității calificate (fiscalitatea este încă ultimul bastion în care mai e nevoie de unanimitate la nivelul UE). Altfel spus, va fi suficient ca marile state să-și atragă o mână de aliați și astfel voința lor să fie lege fiscală europeană (aici, poziția TPS pe acestă temă). Desigur, agenda doamnei Von der Leyen are un cuvânt și despre aceasta – ”Voi face uz de clauzele din Tratate care permit ca propunerile din domeniul impozitării să fie adoptate prin co-decizie ( împreună cu Parlamentul) și prin majoritate calificată în Consiliu. Aceasta ne va permite să fim mai eficienți și să avem capacitatea de acționa rapid la nevoie”.

Doar încălzirea pentru marele CCCTB este (deja faimoasa) taxă digitală, de care aminteam mai sus, un impozit pe cifra de afaceri a marilor jucători din domeniul tehnologiei [4].

La drept vorbind, aceasta e mai degrabă un fanatism al francezilor la care, de voie-de nevoie s-au aliat și alții (declarativ, și România, încă din 2017). În primăvară, însă, a trebuit să se recunoască neîntrunirea unanimității (pe fond, pe aceleași motive de la CCCTB). Deocamdată, francezii au bravat introducând primii propria taxă digitală, atrăgând deja un răspuns … pasional din partea americanilor (faimoasa rezoluție 301 care se poate sfârși cu suprataxe vamale).

Desigur, francezii și cei care se mai gândesc la astfel de inițiative pe cont propriu nu pot fi lăsați singuri. Din nou, dna Von der Leyen: ”Mă voi asigura că impozitarea marilor companii de tehnologie este o prioritate. Voi munci din greu pentru a mă asigura că actualele propuneri aflate pe masa negocierilor se transformă în lege. Dacă, până la sfârșitul lui 2020 nu se ajunge la o soluție globală (OECD) pentru impozitarea corectă a digitalului, UE trebuie să acționeze de una singură”.

De mai bine de cinci ani, închei intervențiile mele cu o întrebare – cum jucăm noi, România? Nu e o întrebare venită din pasiune, ci din pragmatism. Știu, mulți jucători din economia noastră gândesc la fel – vrem în Europa, nu vrem să ne opunem trenurilor europene, dar vrem să treacă și prin gara noastră. Or, ne trebuie un răspuns la întrebarea (irlandeză) de mai sus, legată de competitivitate. Și asta cât mai repede, pentru că noul dispecer german de la Bruxelles, cum se vede, nu mai are timp să aștepte următorii cinci ani.

Note:

[1] vezi obligativitatea companiilor să raporteze pentru fiecare țară unde sunt prezenți, CbCR, acum și supra-transparență pentru intermediari, DAC6
[2] Inclusiv precedenta Comisie condusă de Manuel Barroso își pusese toată energia și pasiunea în deschiderea vechiului dosar al bazei comune. Așa e cu marile dosare – ele sunt pe Agendă, indiferent de cine ține, pentru moment, acea agendă. Sau mai potrivit ar fi să vorbim de trenuri legislative (de altfel, o comparație folosită chiar la nivelul Uniunii) care poate își mai ajustează traseul, mai trec peste un macaz, dar destinția rămâne, în linii mari, aceeași.
[3] Pe partea lucioasă a monedei există, desigur, avantajul eliminării barierelor intra-europene, legat de administrarea tranzacțiilor intra-grup, să spunem. Dar reversul e mai puțin atractiv acum. Foarte pe scurt – economiile mici vor fi în situația să alerge pe aceeași bandă de viteză cu cele mari. Intrăm practic într-o competiție și mai dură pentru investitorii de calibru, pentru valoare adăugată. Mai pe larg, în acest comentariu.
[4] Cu titlu de comparație, o astfel de taxă ar echivala cu penalizarea politicienilor pentru toate vorbele pe care le scot pe piață. Or ei ne spun de fiecare dată – e prea simplist așa, judecați-ne după rezultate, nu după vorbe! Cam asta cer și companiile – taxați-ne după rezultate (profit), nu după vânzări!

 

Articol apărut și pe hotnews.ro și contributors.ro, iulie 2019. Autor - Adrian Luca, TPS 

”…dacă astăzi suntem optimiști (Zona Euro e solidă) e pentru că această Comisie a luat măsuri potrivite și trebuie să amintim urbi et orbi de acest efort pe care l-am făcut, nu doar în spațiul închis pe care îl numim bula bruxelleză” - comisarul european pe probleme financiare, Pierre Moscovici, vorbind săptămâna trecută pe tema aprofundării Uniunii Economice și Monetare, într-un exercițiu de (auto)apreciere dar și (puțină) autoironie.

Când iese din bula sa, „papalitatea” bruxelleză își binecuvântează enoriașii cu directive care să paveze drumul spre Sfântul Graal al definitivării marelui proiect european. Un drum care – și așa plin de meandre – este complicat de intermediarii naționali, guvernele statelor membre, fiecare venind cu propria interpretare după ce citește ”urbi et orbi”.

Un exemplu edificator: DAC6 sau directiva privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal, ajunsă la a 6-a variantă, și care îngrozește spațiul fiscal european. Am vorbit despre DAC6 si în iunie anul trecut, încercând să avertizez asupra ”provocărilor” pe care le ridică transpunerea unui text care din start aruncă anatema asupra tuturor tranzacțiilor economice (trasfrontaliere și nu numai) identificate ca având un potențial efect de ordin fiscal.

Identificate de cine?, veți întreba. Să spunem așa: identificate de dumneavoastră, participanții la acea tranzacție, alături de consultanții dumneavoastră (unde e cazul). Bun, dar identificate în funcție de ce?, poate continua întrebarea pertinentă. Din păcate, răspunsul nu ar fi pe măsură – identificarea se face după o listă de caracteristici distinctive (”hallmarks”, în original) menționate în directivă de o manieră foarte generală, cu libertate pentru statele membre să le concretizeze cum vor ști/ vor vrea.

A trecut un an de la intrarea în vigoare a directivei (25 iunie 2018), suntem la o jumătate de an până la adoptarea obligatorie la nivel național (decembrie 2019) și la un an distanță până la prima raportare (august 2020) a tranzacțiilor identificate … retroactiv, începând cu data de 25 iunie 2018.

Romania este printre statele care au ales să împingă cât mai mult momentul luării unei decizii, ceea ce începe să fie un factor suplimentar de stres pentru companiile românești, fie ele cu investitori străini sau locali. Chiar dacă obligația de raportare a respectivelor aranjamente fiscale le revine intermediarilor – contabili, consultanți, avocați, bănci etc., – în final sunt vizați clienții lor. Sunt însă și situații în care obligația de raportare îi revine direct contribuabilului relevant.

Întrebările nu mai pot fi amânate, răspunsurile nici atât. O să facem și noi ca polonezii care au extins directiva, cerând ca să fie raportate pe lângă tranzacții transfrontaliere și tranzacții interne? Și fiindcă textul directivei cere ca sancțiunile pentru neraportarea tranzacțiilor sa fie ” eficace, proporționale și cu efect de descurajare”, guvernul de la Varșovia a produs o lista de amenzi de la sute de mii de euro până la peste două milioane de euro. De bine de rău, însă, au mai scos și un ghid de 100 de pagini, cu exemple și clarificări.

O abordare similară – cu extinderea directivei și la tranzacții interne – a ales și Germania, dar s-a arătat mult mai reținută la capitolul sancțiuni (25.000 de euro). Și, desigur, avem și aici un ghid. Sigur, un ghid este un gest elementar de curtoazie din partea unei administrații fiscale care primește munți de informații direct de la companii, multe informații date chiar pe tradiționalul principiu de-a sufla și-n iaurt, că nu se știe ….

Există CbCR (raportare pentru fiecare țară în parte), vine acum și DAC 6. Transparența aceasta aduce avantaje, desigur, dar și un cost imprevizibil – un stres urbi et orbi, adică pentru imensa majoritate a contribuabililor care își văd de treaba lor economică, ferindu-se cât pot de dispute fiscale.

În aceste condiții, voi spune ca de fiecare dată – pentru transpunerea în legislația internă (a DAC 6, de data aceasta) nu există decât o singură soluție viabilă: consultarea pas cu pas între guvern și mediul de afaceri. Pe fond, contribuabilul onest este pe aceeași lungime de undă cu guvernul: el este pentru eliminarea reală a practicilor dăunătoare competiției și, implicit, bugetului. Nu are nici un sens ca tocmai acest contribuabil să se vadă paralizat într-un ghem de suspiciuni generalizate privind modelul lui business si tranzacțiile efectuate, de să-i fie lehamite să mai iasă din casă, pentru că, nu-i așa?, se interpretează…

Azi-mâine trebuie transpusă și acestă directivă. O facem copy-paste sau de maniera ”mai catolici decât Papa”, cum s-a întâmplat cu ATAD-ul (directiva anti tax avoidance)? Contribuabili corecți din economia reală au nevoie de răspunsuri cât mai clare. 

Sunt sigur că specialiștii din ministerul de finanțe știu care e miza transformării administrației pentru a fi cu adevărat partenerul contribuabilului. Chiar zilele trecute Președinția Română la Consiliul UE a mai avansat o formulă de compromis pentru ceea ce va fi marea revoluție fiscală europeană – baza comună de impozitare, ulterior consolidată – CC(C)TB. Este tot mai conturat ”compromisul” în jurul soluției franco-germane de anul trecut (Meseberg, iunie 2018) ca acestă bază europeană să se  aplice tuturor plătitorilor de impozit pe profit ( poate doar cu ceva excepții). 

Am vorbit de nenumărate ori de acestă CC(C)TB ca de o autostradă pe care vor fi puse să alerge împreună economiile mici cu cele mari. Intrăm practic într-o competiție și mai dură pentru investitorii de calibru, iar ultimul lucru pe care aceștia ar trebui sa îl audă e că în România administrația e … ostilă.

Suntem într-o realitatea europeană pe care nu prea putem s-o schimbăm noi, din partea noastră de ”orbi”! Dar cu atât mai mult avem datoria să schimbăm realitatea noastră românească!

 

Articol apărut pe hotnews.ro și contributors.ro, iunie 2019. Autor - Adrian Luca, TPS 

Au trecut trei ani de la votul Brexit. Intră în scenă, inevitabil, și teoriile conspirației.

Noi rămânem în cheie de transfer pricing și vedem Brexit-ul ca o confruntare pe alocarea profiturilor: UK are probleme cu afiliații din UE legat de alocarea profitului intra-grup/uniune. (vezi articolul TPS de după vot)
Apropo de conspirații. Și dacă s-a ajuns aici pentru că au apelat la un consultant de TP fără principii*, care, sfidând ... principiile arm’s lenght-ului, aplică greșit metoda PRofit split. Pe cale de consecință și rezultatul, sfatul acordat clientului este greșit. Așa se face că britanicii înțeleg să facă PRexit.
Morala – ai grijă cu cine faci analiză de prețuri de transfer, să nu ajungi la concluzii pripite și iremediabile!

*O fi vorba de consultantul cu aliterația? Doar o ipoteză

Acum câțiva ani, ziarul londonez „The Guardian” invita diferiți posesori de meserii considerate mai speciale să le împărtășească cititorilor, chiar sub acoperirea anonimatului, despre cum e în realitate munca lor. Seria se chema chiar așa - „Din viața secretă a ...”. A venit și rândul unui consultant fiscal, adică - nu-i așa? - a aceluia care ajută oamenii „cum să-și planifice finanțele pentru a fi siguri că plătesc impozitele în suma corectă” (conform nationalcarrers.service.gov.uk).

Cum se destăinuia anonimul sfătuitor de taxe britanic? „Să ai de-a face cu HMRC (Fiscul britanic) poate fi un coșmar, pentru că o țin mereu în reorganizări. Mulți din angajații lor cu experiență au fost înlocuiți cu oameni care nu sunt pe măsură. Apoi e această muncă continuă de a ține pasul cu torentul de nouă legislație care apare în fiecare an. E greu pentru mine, care sunt realmente pasionat/obsedat de fiscalitate. Dar îmi închipui cum se simte un contribuabil care trebuie să se descurce singur. (…) În majoritatea timpului, ne ocupăm cu acea muncă de rutină de conformare fiscală, dar, din când în când, vine și partea interesantă - planificare fiscală, reorganizare de companii, achiziții... Îmi place partea asta, nu doar pentru că este mai profitabilă, ci și pentru că mă provoacă intelectual. Ca mulți dintre cei care lucrează în fiscalitate, și eu sunt nițel cam tocilar. (…) Nu am pledat niciodată pentru scheme mascate de evitarea a plății taxelor și chiar mi-am descurajat clienții să facă asta. Și asta din rațiuni de moralitate, dar și din pragmatism - multe din schemele astea chiar nu funcționează și Fiscul câștigă în instanță”.

Citind aceste declarații, unui consultant român mai că-i vine să spună - „ca să vezi, nu știam că am o viață secretă de consultant britanic!”. După care ar adăuga imediat: „poate că avem noi reflexe și probleme de fiscaliști englezi, dar realitate e că funcționăm într-un altfel de sistem. Poate că trimitem noi formularele tot pe internet, dar formularele sunt altfel!

Sunt zeci de „altfel” care vin din sute de mici detalii. Alter ego-ul nostru britanic vine dintr-o societate așezată, pregătită să recepteze munca sfătuitorului de taxe încă de pe la 1890 (atunci sunt atestate primele cursuri de pregătire în fiscalitate). El negociază cu un Fisc care e atât de puternic încât își permite să fie flexibil, să propună un sistem alternativ de rezolvare a disputelor fiscale, printr-un mediator specializat (altul decât inspectorul de caz), să aloce un om de contact care să se ocupe cel puțin de marii clienți… Apropo, acolo plătitorii de taxe sunt considerați clienți în raport cu Fiscul.

De fapt, britanicul nostru funcționează într-un sistem cu o altă filozofie, o filozofie care pleacă de la legile fiscale și nu numai. Nici chiar tot tăvălugul acesta al Brexitului nu poate șterge o cultură solidă a transparenței guvernamentale, în care administrația este în serviciul contribuabilului și nu invers, iar un client are drepturi și sfătuitorul lui - un statut pe măsură.

Nu spun toate acestea pentru a face imediat comparația de rigoare „pe când la noi…”. Vreau doar să vă (re)amintesc că mai avem multe de făcut. Sigur, nu vom putea schimba istoria de la 1890, dar pentru toate celelalte „pe când la noi...”, avem datoria să nu renunțăm la a cere - și la a propune pași concreți către - schimbarea pe care ne-o dorim.

Din această perspectivă, Camera Consultanților Fiscali (CCF) își dorește să devină un forum mai activ de dezbateri și idei, o voce mai puternică în economie, dar și în societate. Pentru aceasta are nevoie de voi, de toți membrii comunității. Ați întâlnit un caz flagrant de eșec al sistemului, ați identificat o metodă de rezolvare?! – veniți la CCF pentru că împreună vom putea acționa mai eficient!

De 23 aprilie, Ziua națională a consultanților fiscali, să ne reamintim că, din fericire, ne-am ales o meserie frumoasă care mereu ne provoacă să găsim soluții. E un bun moment de a începe să ne rescriem povestea vorbind de viața publică a consultantului fiscal român!

 

Articol apărut în revista ”Consultant Fiscal”, aprilie 2019. Autor - Adrian Luca, TPS

 

Dragi parteneri,

TPS, partenerul vostru pentru transfer pricing în siguranță, împlinește 10 (zece) ani de viață.

Există statistici interesante care spun că 10 ani, în afaceri, înseamnă mai mult decât o vârstă rotundă! Vârsta medie a unei întreprinderi în România este undeva la 10 ani (nouă ani, nouă luni și 22 de zile)*. Iar cercetători americani** au arătat că o companie trăiește în medie 10 ani până este cumpărată, fuzionează sau este lichidată. Și asta fie că ”vinde banane, avioane sau orice altceva”.

Ne plac statisticile, când sunt bine documentate, dar există viață și dincolo de ele. N-am pornit în aventura antreprenorială, în martie 2009, în plină Mare Criză, doar ca să iasă statistica la număr! Aveam din start o singură idee mare (și fixă). Nu voiam să vindem nici banane, nici avioane, nici orice altceva în afară de SERVICII de consultanță în fiscalitatea intra-grup! De ce asta? Simplu: pentru că aici știam că putem face diferența! Puteam face lucrurile altfel, adică mai bine pentru client!

Faptul că pe mulți dintre voi, cei care citiți acest mesaj, vă știm deja de 10 ani este un semn că suntem pe drumul cel bun. Dar simțim că mai avem încă multe de îmbunătățit și multe de dovedit, cel puțin în următorii 10 ani.
Da, știm că o să vină vremuri foarte ... interesante, ca să spunem doar atât (pentru detalii bine documentate, arhiva transferpricing.ro vă stă oricând la dispoziție!).
Dar mai știm un lucru – munca noastă va fi cu atât mai frumoasă cu cât vom avea lângă noi clienți-parteneri mulțumiți de ceea ce primesc de la noi.

După 10 ani în care nu ne-am jucat cu vorbele, doar n-o să ne stricăm obiceiul acum, la maturitate! Așa că nu vă spunem mai mult decât – stați aproape! De la noi veți avea doar surprize plăcute și ... mult peste medie!

Până una alta, brigada nostră artistică vrea să vă aducă aminte că a venit primăvara și chiar dacă o fi tot o copie, vorba poetului***, să ne păstrăm mereu bucuria că o întâlnim. Cum zice și cântecul ”Bring out the charge of the love parade/There is spring in the air once again/Drink to the sound of the song parade/There is music an love everywhere”.

Să fiți sănătoși și să aveți doar primăveri frumoase, dragii noștri!

(Note: * sursa articol ZF/** sursa articol Fortune /***apropos, avem un buletin TPS ExpreS de exact acum cinci ani pornind tot de la versurile lui Topîrceanu. Asta dacă doriți să vedeți ce repede trec anii. Iar lucurile care trebuie să se schimbe chiar se schimbă. Spre exemplu, anunțam atunci că ar fi cazul să ne pregătim pentru documentarea anuală a prețurilor de transfer… ei bine, avea să se întâmple peste doi ani!)

 

Brigada artistică a TPS prezintă BRIGADA ALITERAȚIEI!

Un furnizor de consultanță de transfer pricing e în căutarea disperată a efectului ”WOW la client, dar se pierde în ... aliterații: CCCTB, customer care, customer centric, market remuneration... Lover’s Labour’s Lost.

Brigada artistică Transfer Pricing Services (TPS) prezintă sceneta ”Brigada Aliterației”, cu ocazia aniversării a 10 ani de servicii pe bune, nu aliterații! TPS știe că dacă tranfer pricing-ul nu e știință (vezi din ghidul OECD), nu e nici comedie (întreabă Fiscul!), atunci sigur trebuie să fie ... meserie.

 

 

 

 

Diplomația are și ea limitele ei. ”Mai mulți colegi au arătat că suveranitatea fiscală este de primă importanță pentru statele membre (…) Vorbim de un subiect sensibil”. (Eugen Teodorovici, președinte în exercițiu al Consiliului Economic și Financiar, ECOFIN). ”Multe state membre au salutat decizia Comisiei de a iniția dezbateri pe acestă temă. E adevărat, opiniile au fost foarte diverse, ceea ce înseamnă că e nevoie de mai multe discuții” (Valdis Dombrovskis, vicepreședinte al Comisiei Europene).

Cu aceste declarații laconice, ne putem face o idee despre ce s-a întâmplat în partea ne-publică a ședinței ECOFIN din 12 februarie, când agenda a ajuns la punctul ”schimb de păreri privind inițiativa trecerii de la votul pe bază de unanimitate la votul pe bază de majoritate calificată, în procedură legislativă ordinară, în adoptarea anumitor chestiuni de politică fiscală la nivel de EU”.

Pe scurt, a fost o atmosferă de… lucru, ascunsă în comunicat sub câteva cuvinte cheie – considerabil, deschiderea, spațiu…”Un număr considerabil de state au cerut păstrarea actualului echilibru în sistemul de vot din domeniul fiscalității, în timp ce alții și-au arătat deschiderea pentru a examina dacă există spațiu de îmbunătățire” – din comunicatul de presă de după ședință. Un ziarist vorbea în timpul conferinței de presă despre cum doar Germania și Franța s-ar fi arătat susținătorii ai trecerii la VMC.

Tehnic vorbind, nu-ți trebuie multe vorbe ca să explici despre ce e vorba – niciun stat nu va mai avea drept de veto pe directive fiscale europene, pentru că deciziile se vor lua în Consiliul UE de către grupul care adună cel puțin 55% din statele membre și acoperă 65% din populația Uniunii. Iar procedură ordinară înseamnă că de acum se ține seama și de forma adoptată în Parlament, care nu mai are doar rol consultativ.

Dar la nivel politic, traducerea e un pic mai complicată. Să spunem doar atât: fiscalitatea e ultimul domeniu în care se mai juca exclusiv după principiul de la începuturile proiectului european – adoptarea deciziilor pe bază de unanimitate. În plus, Consiliul era unicul for legislativ pe chestiuni fiscale.

În joc este unul din ultimele atribute de suveranitate care mai rămăsese la dispoziția statelor membre, mici sau mari. Și aici nu e vorba naționalism ieftin, ci de o discuție pragmatică, pentru că, prin VMC, economiile mari își pot impune mai ușor propriile teme, fără să mai țină atât de mult cont de efectele asupra economiilor mici, cele care pur și simplu sunt din altă ligă, din altă poziție a clasamentului.

Am încercat să prezint aici fațetele chestiunii, în cadrul sesiunii de consultări deschise de Comisie la începutul anului, alături de alte zeci de organizații europene care au ținut să-și prezinte pozițiile.

Poziții care au arătat încă o dată că subiectul e … sensibil și va consuma multă energie, cel puțin până la summit-ul de la Sibiu din mai (Comisia a fixat acest moment pentru luarea unei decizii).

Dar tocmai pentru că este sensibil, nu mă aștept ca România să aibă o poziție categorică, alb-negru. Ar fi ineficient în primul rând. Tocmai pentru că este sensibil, m-aș aștepta însă ca noi, ca țară, să ne pregătim pentru meciurile de la Bruxelles cel puțin așa cum s-a pregătit și s-a prezentat echipa noastră de tenis la începutul săptămânii. Meciul acela de dublu, cel puțin, a fost atât de frumos (și de eficient) pentru că fetele noastre au format o echipă, în adevăratul sens al cuvântului.

Or când avem meciuri așa grele, la care nu suntem doar jucători, ci și arbitri (ca țară care deține președinția Consiliului), mi se pare simptomatic că acum ne-am găsit ca, acasă, să dăm lacom și cu forehand-ul, și cu reverul și în afaceri, și în BNR, și să facem târziu bugetul, și ăla pe angajamente (detalii aici). Iar marți, ministrul Teodorivici mai trimitea și un voleu nediplomatic către Comisie, recomandându-i să prezinte … și cifrele atunci când face prognoze (un apropo la recenta Prognoză de iarnă, conform căreia estimarea de creștere reală a PIB pentru România scade la 3,8% în 2019 și 3,6% în 2020). 

E greu să fie cineva mai ambițios decât actuala Președinție!” spunea marți, la conferința de presă de la Bruxelles, ministrul Teodorovici, mai în glumă, mai în serios. Eu chiar vreau să o fi spus serios, pentru că e foarte bine să fim ambițioși. Dar să fim ambițioși pe chestiunile mari, care contează pe termen lung, acolo să ne arătăm energia de români-europeni!

 

Articol apărut pe hotnews.ro și contributors.ro, februarie 2019. Autor - Adrian Luca, TPS

 

Pe aceeași temă:

 

Cu toții suntem cu ochii pe buget în aceste zile. ”Cu ochii ca pe butelie” aș zice folosind o expresie clasică, dar, în vremuri atât de inovative precum începutul lui 2019, mai că aș zice ”cu ochii ca pe aisberg”. Figura de stil mi-a fost inspirată chiar de Finanțe, via ANAF, printr-un comunicat cât un aisberg numit ”Operațiunea Iceberg” (sic). Voi încerca o scurtă analiză pe acel text ceva mai jos, dar deocamdată mă grăbesc să semnalez o greșeală cu privire la acest buget, care sper să fie doar de redactare, astfel încât factorii de decizie să mai aibă timp să o elimine.

Acest buget are un excedent toxic, de ”angajament”. Și nu e vorba de utilizarea în obișnuita sintagmă ”credite de angajament” (care angajează plăți viitoare) ci de niște nemaiauzite angajamente din partea conducerii Administrației Fiscale.

Raportul de fundamentare (privind situația macroeconomică pe 2019 și proiecția pe 2020-2022) ne spune că ”planificarea bugetară pe anii 2019 -2022 a avut la bază măsurile de relaxare fiscală începute în perioada 2015-2016 în scopul stimulării creșterii economice (noul cod fiscal și majorările salariale și ale unor drepturi de natura asistenței sociale)” [1] Se trece la argumente și mai concrete ”realizările veniturilor bugetare la nivelul anului 2018/prognoza pe termen mediu 2018-2022 (prognoza de iarnă 2019) elaborată de Comisia Națională de Strategie și Prognoză conform căreia creșterea reală a PIB în anul 2019 va fi de 5,5%/ angajamentul ANAF de a colecta venituri suplimentare de aproximativ 7,5 mld lei prin intensificarea acțiunilor de îmbunătățire a colectării și reducerea evaziunii fiscale...”

Scrie negru pe alb și încă de trei ori: Planificarea / bugetul se bazează pe angajamente! După ce se mai reia cifra aceea de 7,5 miliarde venituri suplimentare, urmează angajamentul defalcat. ”În structura veniturilor fiscale, veniturile din impozit pe profit sunt prognozate să crească cu 0,1 puncte procentuale comparativ cu anul anterior la un nivel de 1,7% din PIB în 2019(…). Evoluția în anul 2019 este influențată în principal de angajamentul ANAF de a colecta venituri suplimentare de 0,5 miliarde lei…”. Apoi ”se estimează că veniturile din impozite și taxe pe bunuri și servicii vor înregistra o creștere de 0,9 puncte procentuale față de anul anterior la 10,8% în PIB în 2019. Acest lucru se datorează în principal angajamentului ANAF de a colecta venituri suplimentare de 6 miliarde lei la TVA și de 1 miliard lei la accize ca urmare a măsurilor privind îmbunătățirea colectării și combaterea evaziunii”.

Iar cum în literatură poți reda o idee prin mai multe mijloace specifice, și în proiectul de buget când nu se vorbește de ”angajamente”, se vorbește de ”asumare”. Dacă la TVA vom avea o creștere de 0,5 puncte procentuale față de realizările anului 2018, ajungând la 6,8% în PIB în anul 2019, este pentru că s-a introdus obligativitatea caselor de marcat electronice dar și pentru că există ”veniturile asumate de ANAF a fi încasate suplimentar din îmbunătățirea colectării”. Iar la accize, care ”se vor situa în anul 2019 la un nivel de 3% din PIB, similar cu ponderea în PIB din anul anterior”, influența vine din ”veniturile asumate de ANAF a fi încasate suplimentar din îmbunătățirea colectării” și apoi din ”creșterea nivelului de accize pentru produse tutun”.

Toate bune, dar și literatura parcă are nevoie de niște limite, ca să nu fie o simplă ficțiune de duzină. (Limite pe care, până acum, nici actuala guvernare nu a avut bravura să le forțeze. M-am dus la bugetul din 2017 – nimic de angajamente. M-am dus la bugetul pe 2018 – în continuare, ANAF se abținea să-și ia angajamenete în așa măsură încât să faci planificare bugetară pe ele).

Poate era normal să se facă așa o planificare acum 30 de ani, la începutul de 89, dar între timp normalul s-a schimbat, suntem în 2019!

Nu se poate fundamenta un buget de țară pe simple bune intenții. Și vorba vine bune intenții : citind de angajamente și asumări, mai ales după o schimbare intempestivă și enigmatică la vârful Fiscului, contribuabilul de azi se și vede călcat de zapcii fluturând angajamente în mână pe post de am venit în inspecție în baza analizei de risc, cum se spune acum, mai modern. De altfel, după ce i-a transmis contribuabilului de angajamente și asumări, guvernul poate liniștit să renunțe la capitolul ”creșterea gradului de conformare voluntară și îmbunătățirea relației cu contribuabilii” – nu mai are nimeni timp să-l citească (doar trebuie să se pregătească de inspecție!) plus că mai face și guvernul economie la metafore.

Dar să lăsăm contribuabilul în plata Lui. Angajamentele și asumările sunt și o palmă dată de Guvern propriului aparat administrativ, așa cum o palmă grea venea și anul trecut, chiar în aceeași perioadă, prin legarea primelor la inspectori de sumele strânse din inspecții. Spuneam și atunci și o spun și acum cu toată convingerea: am întâlnit – și ca mine au întâlnit și alții – profesioniști în ANAF care înțeleg că eficiența administrației nu pică din cer, nu se face din pixul angajamentelor, ci vine natural doar acolo unde se îmbunătățește pe bune relația cu plătitorul de taxe, acolo unde există clar o politică de stimulare a conformării voluntare. Ce înseamnă asta? – să-i ușurezi viața contribuabilului, să-i faci lucrurile clare, să-i dai certitudinea că știe ce plătește și am putea avea o întreagă listă de elemente dintr-o normalitate pe care ne-o dorim astăzi și pe care o impune contextul economic național/european/global.

Un comunicat cât un aisberg

Și acum să ne uităm puțin la Iceberg. Operațiunea Iceberg – acel enigmatic, foarte enigmatic titlul ales de ANAF zilele trecute pentru a anunța numele operațiunii ”pe care o va derula pe întreaga perioadă a anului 2019 la companiile mari”.

Dar de ce să aleagă originalul în engleză și nu forma românizată (aisberg) când tot comunicatul sună atât de fiscal-românește? Dacă simbolistica aisbergului e că are o parte nevăzută și una văzută, în care partea de dedesubt e (im)previzibil de mare comparativ cu ce e deasupra, atunci … cum vezi o companie (mare) că plutește, cum trebuie să te uiți la ea ca la un aisberg, nu-i așa?

Ce-i drept, e o întrebare destul de obișnuită azi, pentru că toate administrațiile fiscale din lume se luptă, de la Marea Criză încoace, cu necunoscutul din ”base erosion and profit shifting/erodarea bazei de impozitare și mutarea abuzivă a profiturilor” (celebrul plan BEPS). Acest necunoscut este susceptibil să se întâlnească în … (ne)raportările grupurilor de companii multinaționale care au la dispoziție, nu-i așa?, tranzacțiile intra-grup pentru a minimiza profitul raportat, prin externalizarea adevăratului profit.

Poate or avea administrațiile aceleași întrebări, dar diferența stă în acțiune, în abordări. Există argumente pragmatice pentru o abordare non-agresivă a subiectului. După experimente nereușite, se pare că Paza de Coastă americană (US Coast Guard) s-a convins că fragmentarea (destructurarea dacă vreți) prin plasarea de explozibil într-un aisberg, mai ales a unuia uriaș, e un procedeu tehnic periculos de … imprevizibil, putând duce la răsturnarea mastodontului. Într-un limbaj deloc tehnic, ne putem imagina că iese mai rău și nu mai bine. Și atunci ce-au făcut cei de la US Coast Guard? S-au concentrat pe sisteme de localizare și dezvoltarea de modele matematice de predicție, care să simuleze traseul aisbergului și astfel să se creeze culoare navigabile sigure. Desigur, la nevoie, dacă altfel nu se poate, aisbergul poate fi capturat și împins pentru eliberarea culoarului. Rețineți însă arma principală – localizare și simulare!

Să ne uităm acum cum tratează problema aisbergului paza de coastă bugetară americană aka IRS (Fiscul). În toamna anului trecut, au anunțat cinci noi campanii de conformare fiscală în rândul companiilor mari și diviziilor internaționale. Au început cu 13 în ianuarie 2017, au urmat 11 în în noiembrie, cinci în martie 2018, șase în mai, cinci în iulie, și, iată, cinci în septembrie. Ce sunt aceste campanii? – ”vârful unui efort pe scară largă de redefinire a conformării în rândul marilor companii și construirea unei infrastructuri de suport în cadrul departamentului mari contribuabili. Ele cer planificare strategică în alocarea corectă a resurselor, instrumente de control, dar și pregătirea contribuabilului (training), măsurători exacte (metrics) dar și evaluarea impactului (feedback)”. Cum le place americanilor să spună, abordarea lor este acum de ”examinare pornind de la probleme (issue-based examinations) în care organizația decide care probleme de conformare reprezintă cu adevărat un risc și sub ce formă trebuie să li se răspundă”. [2]

Și acum să ne întoarcem în apele noastre, unde și ANAF are, la final de comunicat, și ceva despre evaluare pe bază de risc – ”verificări fiscale la contribuabilii cu activitate de impact în toate domeniile de activitate economică. Acestea vor avea la bază evaluarea riscului pentru fiecare contribuabil, raportat la dispozițiile Codului de procedură fiscală precum și a legislației din domeniu”.

Deci, dacă suntem în rândul lumii, unde e problema? Problema e în starea de neîncredere că una se vede la suprafață și alta… se ghicește sub cuvinte. Când ai în minte o evaluare cu adevărat pe bază de risc simți nevoia să adaugi mai mult decât ”verificări fiscale la contribuabil” și te ferești cât poți de mult de termenul ”toate”. Asta nu sună a planificare strategică, nici a resurselor folosite, nici a efectelor urmărite. E ca și cum Paza de Coastă ar veni și ne-ar asigura – stați liniștiți, am fost la toate aisbergurile, am intrat în ele și le-am pus explozibil, pentru orice eventualitate. Acum e drept că nu mai aveți pe unde să navigați, dar, hei!, măcar au dispărut aisbergurile!

În curând se vor face trei ani de când o echipă de experți de la FMI venea cu un raport despre cum ar trebui să arate o campanie de îmbunătățire a conformării fiscale, printr-o adevărată abordare pornind de la probleme. Am vorbit pe larg despre raport aici. Concluziile erau de bun-simț fiscal. E nevoie de investiții în infrastructura tehnică și e nevoie de o nouă abordare la nivel de politică administrativă ca să se schimbe în mod real ceva. [3]

Nu știu ce s-o fi ales de acel raport și sfaturile lui adânci. Dar, văzând comunicatul-aisberg de la ANAF, auzind acum și de angajamentele-asumări, parcă le văd (sfaturile) cum plutesc în derivă pe un ocean încă mult prea înghețat de atâtea promisiuni de reformare a administrației fiscale.

Starea de neîncredere este principalul dușman al oricărei tentative de împrietenire cu contribuabilul. Iar ANAF ar trebui să se îngrijoreze de reacția pe care a stârnit-o un anunț care, în altă parte poate, ar fi trecut ca ceva normal, de colaborare între administrația fiscală și Comisia de prognoză pentru ”suport informațional suplimentar”. (vezi și știrea de la polonezi [4])

Îndepărtarea acestei stări de neîncredere [5] are o miză mare, mult mai mare decât de închipuim. Măcar acum, că tot deținem președinția ECOFIN și vedem mai bine cu ochii noștri cum se formează o Europă fiscală comună, am putea realiza că, de aici înainte, competiția între statele membre va sta nu în facilitățile fiscale oferite, ci în facilitățile administrative, în modul de aplicare și colectare a dărilor. [6]

 

Note:
[1] Este poate una din cele mai sincere confirmări că la noi acum principala preocupare este creșterea veniturilor pentru creșterea consumului și de aici creștere economică, și doar colateral se merge pe linia sănătoasă creșterea investițiilor (private/de stat) pentru creșterea economică și de aici creșterea veniturilor.
[2] Iată doar un singur exemplu care se referă tocmai la acestă valoare de piață de care aminteam mai sus: ”Campania distribuitorul american/inbound” care analizează dacă distibuitorul american înregistrează pierderi sau un profit prea mic, care nu sunt în acord cu funcțiile îndeplinite sau cu riscurile asumate în relația cu o companie-mamă din străinătate. Poate părea un detaliu că se oferă și numele responsabilului din IRS cu acestă campanie, dar faptul că se oferă și un manual despre ce se așteaptă practic de la acestă campanie – sigur nu e un detaliu pentru contribuabil.
[3] Cum observa FMI ”În pofida reorganizării sale, capacitatea Direcției Generale Mari Contribuabili (din ANAF) de a implementa metode moderne bazate pe riscuri continuă să fie obstrucționată de actuala sa structură organizatorică/ Funcția de asistență a contribuabililor din cadrul DGAMC este limitată și necesită îmbunătățiri pentru ca marii contribuabili să beneficieze de certitudinea de care au nevoie/ (…)Trebuie clarificată prevederea legală percepută ca obligație de a efectua o inspecție care să acopere întreaga perioadă scursă de la ultima inspecție. /Funcționarii publici care acționează cu bună credință trebuie protejaţi de acuzații nejustificate și de costurile asociate acestora (se impune un acord în acest sens între ANAF și Curtea de Conturi) /Este necesară posibilitatea de a negocia înțelegeri cu contribuabilii pe marginea ajustărilor fiscale, cu controale de integritate”.
[4] Găsesc într-o listă de argumente pentru bugetul pe 2019 de la Varșovia – ne bazăm în creșterea veniturilor la buget pe funcționarea STIR. Aceast STIR ar trebui să fie o inteligență artificială care analizează datelor primite de Fisc de la instituții financiare (inclusiv de la bănci) și care poate spune care tranzacții sunt suspecte, în baza unor criterii prestabilite (economice, geografice, comportamentale, risc afacere, afilierea părților). Partea interesantă este că dacă algoritmul suspectează o tranzacție frauduloasă de minimum 10.000 de euro, Fiscul poate trece la blocarea conturilor companiei, de la 72 de ore, până la trei luni, timp în care, cu acordul Trezoreriei, nu se pot face decât plăți curente. Partea și mai interesantă este că, după câte se pare, contribuabilul nu are ocazia să înțeleagă cum găsește acest algoritm tranzacțiile suspecte care te pot trimite instant în faliment.
[5] Mi se pare nedrept (ca să nu spun și incorect) să găsim la capitolul ”Realizările în anul 2018 față de măsurile asumate prin Raportul anterior - majorarea plafonului deductibil/creșterea nivelului de deducere în funcție de profit potrivit Legii 30/2019 pentru aprobarea OUG 25/2018”. Hai să facem o mică recapitulare – OUG 25 a intrat în vigoare la începutul lui 2018 cu unul din cele mai rele tratamente din toată UE în ce privește deducerea costurilor excedentare cu îndatorarea. S-a spus atunci – lăsați, că se repară prin legea de aprobare. Lege care e publicată în Monitorul Oficial de-abia de la jumătatea lunii ianuarie … 2019 și care își produce efecte doar din 2019. Poate că o aprobare care să dureze un an de zile este vina întregii clase politice, cea care se și ne macină în intrigi și jocuri meschine (am vorbit de tevatura purtată în jurul subiectului deductibilității dobânzilor), dar haideți să nu ne jucăm și mai mult cu cuvintele pe spatele unei economii care, de bine de rău, ține un buget concret, de cifre, nu de vorbe și angajamente.
[6] Mai multe pe această temă se pot găsi în comentariul pe care l-am trimis luna trecută la Bruxelles.

 

Articol apărut pe hotnews.ro și contributors.ro, februarie 2019. Autor: Adrian Luca, TPS

După mesaje care au venit tot mai insistent în ultimul timp, Comisia Europeană a anunțat, la începutul anului, lansarea procesului de trecere la sistemul majorității calificate pentru adoptarea anumitor chestiuni fiscale la nivelul Uniunii (aici, poziția TPS în chestiune).

Este un anunț crucial prin semnalul pe care îl dă: începutul sfârșitului acelei Europe care în materie de fiscalitate se lovea de suveranitatea jurisdicțiilor naționale aflate practic în concurență unele cu altele. De acum primește verde definitivarea acelui sinuos traseu politic și fizic al Uniunii Fiscale Europene, care are, drept stație finală, politica fiscală comună și chiar un minister comun de Finanțe. Prezentăm mai jos stadiul de execuție al stațiilor acestui traseu, așa cum reiese din documentele europene (la momentul decembrie 2018). O trecere în revistă cu rol de informare și, în același timp, de pregătire.

Harta poate fi descărcată aici.
A apărut și în buletinul TPS ExpreS din decembrie 2018, precum și în revista ”Consultant Fiscal” nr.61, decembrie 2018

Stația de plecare comună 

Marea Recesiune (Great Recession de la sfârșitul anilor 2000 – începutul anilor 2010) a impus/impune măsuri radicale pentru protejarea bugetelor naționale. De la ”Cu toți avem nevoie de bani” a fost doar un pas la proiectul BEPS de la OECD, ale cărui prime rezultate vizează creșterea transparenței la nivel global, peste care UE și-a adus propria agendă. Proiectul European a presupus încă de la început armonizarea sistemului TVA (fiscalitatea indirectă) care să fie urmată apoi de armonizarea fiscalității directe, fără de care nu se poate vorbi de o politică fiscală comună, obiectiv principal al noii integrări europene.

Linia transparenței

Acordului 

stația destinată schimbului de informații între administrațiile europene privind acordurile fiscale (tax rulings) emise la nivel național. Deschisă din 2017.

CbBR 

raportarea de către contribuabil către administrațiile fiscale a informațiilor relevante privind activitatea grupului în fiecare țară – country by country reporting. Stație funcțională din 2018, pentru grupuri cu o cifră de afaceri globală de peste 750 mil. euro și care au cel puțin o filială în UE. (Directiva CbCR, aprobată și transpusă în legislația internă - OUG 42/2017, OPANAF 3049/2017). Din a doua jumătate a 2018 au început schimburile de rapoarte dintre autoritățile fiscale.

CbCR public 

afișarea pe site-ul grupului a informațiilor relevante CbCR. Stație în amenajare, aprobată de Parlamentul European (PE) în 2017, încă în negociere la Consiliu.

Liste Negre 

se referă la lista (blacklist) jurisdicțiilor necooperante (până la proba contrarie, culoarea îi vizează și pe cei care utilizează astfel de jurisdicții). Operațională din 2018.

Avertizorului 

se referă la o nouă propunere de directivă europeană din 2018 pentru protecția efectivă (și încurajarea) acțiunii avertizorilor de integritate (whistle blower – cei care semnalează comportamente ale companiilor care se consideră că aduc prejudicii interesului public. Stație în negociere pentru deschidere.

Intermediarului 

se referă la obligația intermediarilor (consultanți, contabili, bănci) de a raporta aranjamentele transfrontaliere pregătite pentru clienți și al căror avantaj principal este obținerea unui avantaj fiscal. Se aplică un test al avantajului principal, bazat pe caracteristici/hallmarks/semne distinctive (ANEXA IV) care cer ca respectivele aranjamente să fie raportate. Există și secțiune specială dedicată prețurilor de transfer. Lucrările de transpunere la nivel național se încheie în 2019, stația devine operațională din a doua parte a 2020. Atenție! - dacă intermediarul nu este rezident în UE, obligația trece direct la contribuabilul relevant.

Spălătoriei 

o nouă stație pentru combaterea spălării banilor, cu reguli mai stricte privind identificarea proprietarului/beneficiarului final al unei structuri. Deschisă din 2018.

Paradisul Administrației 

stația visată de toate administrațiile fiscale, în care CbCR se traduce prin “ce bine se citește riscul” acum, riscul generat de structura/prezența economică a grupului în fiecare țară; stația în care stakeholderii, publicul, în general, exercită o presiune pe contribuabil pentru a avea un comportament prudențial și comunicare permanentă pe teme de conformare voluntară.

Linia de manevră

Directiva împotriva practicilor de evitare a obligațiilor fiscale (Anti tax-avoidance directive)

este văzută ca un nivel minim de protecție contra erodării bazelor impozabile din piața internă (națională) și împotriva transferului profiturilor în afara pieței interne. Presupune limitarea deductibilității dobânzii, impozitarea la ieșire, normă generală antiabuz, norme privind societățile străine controlate și norme privind combaterea tratamentului neuniform al elementelor hibride. Directiva este transpusă în legislația internă prin OUG 79/2017, cu aplicare din 2018.

Restricții de deductibilitate se aplică pentru orice tip de împrumut în cazul unui contribuabil afiliat. Din Ordonanță lipsește o clauză de salvgardare privind capitalul propriu, prin care norma privind limitarea deductibilității dobânzii să nu se aplice dacă societatea poate demonstra că raportul dintre capitalul său propriu și activele sale totale este mai mare sau egal cu raportul echivalent la nivelul grupului.

România a devansat cu un an aplicarea directivei (în 2018), adoptând inițial cele mai drastice plafoane europene în materie de deductibilitatea dobânzii (200,000 EUR /10% EBITDA), dar după modificări care au așteptat sfârșitul lui 2018, că din 2019 vor fi aplicate niveluri europene (1,000,000 EUR/ 30% EBITDA), cu aplicabilitate din 2019.

Impozitarea economiei digitale

O stație cu două peroane - directive propuse de Comisie în martie 2018 și care au susținerea Parlamentului (raport septembrie, decembrie).

1. Taxă, temporară, pe veniturile realizate de marile platforme de servicii on-line (venituri globale de 750 de mil euro, din care 50 de milioane în Europa) care creează valoare prin participarea utilizatorilor.
2. Impozitarea profiturilor acolo unde există o ”prezență digitală semnificativă” (stabilită în funcție de unul din criteriile – vânzarea de servicii digitale de minimum 7 mil. Euro/jurisdicție; min. 100.000 clienți/jurisdicție; min. 3.000 contracte comerciale pentru servicii digitale).

La sedința ECOFIN din 4 decembrie, în afara compromisului Președinției austriece a Consiliului UE, Germania și Franța au venit cu un compromis de ultimă oră – se vor impozita cu 3% doar veniturile din publicitate targetată ale marilor companii digitale. În proiectul inițial din martie, se luau în calcul și veniturile din serviciile de intermediere și din vânzarea datelor utilizatorilor. Principalii contributori rămân astfel Google și Facebook, pentru că nu vor mai fi afectați Amazon și Apple (din grupul cunoscut ca GAFA).

Se așteaptă să se ajungă la un acord în Consiliu până în martie 2019, în timpul Președinției române. În noua variantă, taxa ar putea să intre în vigoare în ianuarie 2021, dacă la nivelul OECD/global nu se ajunge la o înțelegere până atunci, și ar urma să expire în 2025.

În octombrie, a surprins decizia Londrei de a trece unilateral (în plin BREXIT!) la taxarea cu 2% a vânzărilor în UK ale marilor platformelor de internet (vânzări globale de peste 500 mil. lire), începând din aprilie 2020.

Îmbunătățirea mecanismul de rezolvare a disputelor privind dubla impozitare la nivel UE

directivă aprobată la nivel de Consiliu în 2017, cu termen de transpunere la nivel național 30 iunie 2019. Se va aplica până la intrarea în vigoare a CCCTB, care va elimina, printre altele, și riscul dublei impozitări.
Practic, atât ATAD cât și pachetul impozitării digitalului asigură tranziția, pe domeniile considerate sensibile, până la adoptarea CCCTB.


Linia marii consolidări

Baza Comună (și Consolidată) de Impozitare a Companiilor – C(C)CTB

Marele șantier al fiscalității europene, rămas de zeci de ani în stadiul de proiect, din cauza extraodinarelor implicații financiare/economice/politice.
Proiectul actual compus din două directive a fost lansat de Comisia Europeană în octombrie 2016. Aprobare, cu amendamente, în Parlamentul European, în martie 2018.

Aprobare finală în Consiliul European – est. 2019 (probabil chiar în timpul Președinției române). Termene de aplicare la nivel național – PE propune 1 ian. 2020 atât pt. CCTB , cât și pt. CCCTB Inițial – 2019, CCTB și 2021, CCCTB

Interesant este că, în anunțarea lansării procesului de tranziție la sistemul majorității calificate, Comisia propune adoptarea sistemului pentru aprobarea CCCTB până la sfârșitul anului 2025.

Pilonii de rezistență:

  • Reguli comune obligatorii de impozitare directă pentru toate statele membre (ex. amortizarea)
  • Algoritm de alocare a profitului între filialele din statele membre ale unui grup european: inițial, s-a vorbit de trei factori, luați în proporție egală, (1/3) munca (factor împărțit în mod egal între salarii și număr de angajați), activele (tangibile) și vânzările după destinație. În PE, s-a introdus și factorul ”date”, care să exprime colectarea și folosirea datelor personale de către platformele online și utilizatorii serviciilor (de asemenea, în proporții egale).
  • Sediu permanent - crucial în repartizarea profiturilor: ”CCCTB va asigura că impozitele sunt plătite acolo unde profiturile sunt generate”, în PE s-a adăugat și “unde companiile au un sediu permanent”
  • Buget european - În programele privind noua viziune europeană (2017) se vorbește de CCCTB ca nouă sursă pentru bugetul comunitar.

După întâlnirea de la Meseberg (Macron-Merkel, iunie 2018), Baza comună de impozitare a profiturilor (CCTB) trebuie implementată cât mai repede și trebuie să fie obligatorie pentru toate tipurile de companii (mari-mici) care acționează în Europa. În proiectul inițial, din 2016, se vorbea de aplicarea obligatorie a bazei comune de impozitare pentru companiile europene din grupuri cu venituri globale de peste 750 de milioane de euro. În primăvară, în Parlamentul European, s-a adus un amendament ca acest prag să fie eliminat treptat în maximum șapte ani. Acum, principalii constructori ai proiectului european, Germania și Franța, vor direct generalizarea CCTB. Cele două state acceptă însă o perioadă de tranziție de cel puțin patru ani până la trecerea la al treilea C (CCCTB) – consolidarea profiturilor și redistribuirea lor în baza algoritmului.

Odată ajunși în stația CCCTB, devine naturală existența unui ministru european de Finanțe care să aplice o politică fiscală comună europeană.

Linia Noul TVA

Repararea TVA-ului

presupune o serie de măsuri de reducere a gap-ului de TVA (diferența între potențial și efectiv încasări), în special prin eliminarea fraudelor tip carusel. Se propun măsuri rapide care vizează introducerea unor criterii uniforme pentru aplicarea scutirii de TVA într-o livrare intra-EU – aprobat de către Consiliu în decembrie 2018, operațional din 2020.
De asemenea, se propune prelungirea posibilității introducerii taxării inverse (mutarea obligației de plată/virare TVA de la vânzător la cumpărător) peste un anumit prag, până în septembrie 2022.

În paralel, sunt în curs lucrările ”pentru finalizarea sistemului de TVA și înlocuirea formulei tranzitorii actuale care se aplică din 1993” și care este bazată pe principiul destinației – TVA se plătește acolo unde se află cumpărătorul. În șantierul actual, principiul va fi reinterpretat pentru îndreptarea deficiențelor, prin adaptarea la contextul economiei digitale.

Dacă până acum o tranzacție intra-comunitară era văzută în doi pași (livrare, scutită de TVA, respectiv achiziție, purtătoare de TVA), de acum va fi analizată unitar ca ”livrare bunuri intra-Uniune”: de acestă dată, furnizorul va fi responsabil de plata TVA ca într-o tranzacție internă, iar sistemul one stop-shop va permite transferul TVA către țara de destinație a livrării. În faza finală, sistemul va trata și problema cotelor reduse și pentru IMM-uri.

Lucrările sunt încă în negociere, la nivelul Consiliului.

 

Pe 15 ianuarie 2019, Comisia Europeană a prezentat o comunicare privind trecerea graduală de la sistemul unanimității la sistemul majorității calificate în adoptarea anumitor chestiuni de ordin fiscal. Este un subiect cu o miză extraordinară, de care se vorbește mult prea puțin. La nivel tehnic, niciun stat nu va mai avea drept de veto, pentru că deciziile se vor lua de către grupul care adună cel puțin 55% din statele membre și acoperă 65% din populația Uniunii. Politic, să spunem doar atât: fiscalitatea e ultimul domeniu în care se mai juca exclusiv după principiul de la începuturile proiectului european - adoptarea deciziilor pe bază de unanimitate. dar acum în joc este unul din ultimele atribute de suveranitate (economică) care mai rămăsese la dispoziția statelor membre. 

Deși comunicarea nu face referire la acesta, între 20 decembrie 2018 și 17 ianuarie 2019 (ulterior 21 ianuarie) a fost deschisă și o sesiune în care părțile interesate puteau trimite comentarii pe marginea propunerii.

Prezentăm mai jos opinia transmisă de Transfer Pricing Services. Dacă și dumneavoastră aveți comentarii pe acestă temă, vă rugăm să nu ezitați să ni le transmiteți, pentru a putea susține pe mai departe o poziție în cadrul acestui proces de importanță istorică. 

 

Stimată doamnă, stimate domn

Vă mulțumim pentru oportunitatea de a transmite punctul nostru de vedere privind adoptarea ”sistemului de vot bazat pe majoritatea calificată (VMC, în engleză qualified majority voting - QMV ) în anumite chestiuni fiscale”, un subiect de importanță istorică, decisiv pentru evoluția Proiectului European și, în același timp, pentru dezvoltarea statelor membre. Perspectiva noastră nu se limitează la o simplistă aprobare/dezaprobare per se a VMC.

Recunoscând că acesta este parte a evoluției naturale a Uniunii, mai ales într-un context global extrem de agitat, nu putem considera, totuși, VMC ca fiind un panaceu, pentru că întotdeauna la probleme reale trebuie să se răspundă cu soluții reale.
De aceea dorim să aducem în atenția dumneavoastră câteva aspecte pe care le considerăm importante (iar după cum am putut constata și din comentariile trimise de alte organizații, nu doar noi împărtășim acestă opinie).

1. O privire de ansamblu

De iminența VMC știm prin intermediul mesajelor transmise în ultimii ani de Comisie, dar și de Parlamentul European, privitoare la măsurile fiscale revoluționare CCCTB (common consolidated corporate tax base – baza comună și consolidată de impozitare a companiilor) și impozitarea digitalului.
Ca profesioniști în domeniul tranzacțiilor transfrontaliere condiderăm că aceste măsuri sunt o modalitate agresivă de a suspenda un principiu vechi și viabil al valorii de piață (arm’s length), pentru a fi înlocuit cu o abordare administrativă în ceea ce privește alocarea profitului între statele membre. În aceste condiții, nu e greu de imaginat de ce durează atât de mult strângerea unanimității în jurul unor măsuri care schimbă radical sistemele fiscale naționale, erodând competitivitatea acestora la nivel european. Statele cu economii mici, în special cele dependente de transferul de tehnologie pentru a recupera decalajul de dezvoltare, au nevoie să fie convinse că există o modalitate practică de a compensa CCCTB pentru a atrage investiții cu valoare adăugată, din moment ce atribuțiile de politică fiscal sunt din ce în ce mai mult transferate la nivelul UE.

Comisia a ales să nu prezinte, totuși, acest tablou general, concentrându-se în mod unilateral pe CCCTB ca fiind acea măsură care aduce ”simplificare fără precedent, stabilitate legislativă plus o siguranță că multinaționalele își achită corect impozitele, acolo unde își obțin profitul. Și cu toate acestea, CCCTB rămâne pe masa negocierilor în Consiliu, statele membre continuând să caute unanimitatea pentru a agrea viitorul impozitării corporative” (Comunicarea Comisie din 15 ianuarie 2019). Dar, din nou, acestă atitudine precaută, de reținere, a statelor membre în chestiunea CCCTB nu e chiar atât de … inexplicabilă.

2. Pentru o comunicare deschisă

În realitate, s-a dovedit că, atunci când este percepută ca fiind echitabilă, când este bine explicate și bine înțeleasă, o măsură nu are nevoie de VMC pentru a fi adoptată. Inclusiv Comisia recunoaște că ATAD (directiva împotriva fenomenului de evitare a plății taxelor/ anti tax avoidance directive) s-a putut adopta prin unanimitate, dar se grăbește să adauge că adoptarea ”a fost alimentată de opinia publică și a venit ca reacție politică la răsunătoarele scandaluri fiscale, mai degrabă decât urmare a unei viziuni comune privind modul în care ar trebui să înainteze politica fiscală a UE”. Dar noi nu vedem nicio contradicție aici, atâta timp cât, în final, orice viziune, fie ea și cea mai bună, trebuie, într-un final, să întrunească acordul opiniei publice.

Comisia își continuă, însă, revelațiile în cazul ATAD: ”acordul pe ATAD s-a obținut pentru că unele state membre au cerut permisiunea să adopte TVA reversibil”. Acesta este, în opinia Comisiei, un contra-argument la viabilitatea sistemul unanimității, prin care ”statele membre pot folosi propunerile fiscale importante ca monedă de schimb pentru alte cereri ale lor, din dosare complet separate, sau pot pune presiune pe Comisie să inițieze anumite propuneri legislative”.

Câteva întrebări se ridică după o asemenea neașteptată declarație. Există prevederi legislative care nu sunt în întregime în interesul Europei, adoptându-se doar ca urmare a jocului negocierii? Intră aici și TVA-ul reversibil? Din moment ce VMC înseamnă, totuși, obținerea unei majorități, să înțelegem că, de fapt, nu avem o garanție că astfel de jocuri cu negocieri oneroase nu se vor întâmpla și în continuare? Timp de cel puțin 30 de ani, Proiectul european a funcționat pe baza unui singur mecanism de decizie, cel al unanimității bazate pe negociere, acel mecanism prin care faci concesii pentru a primi ceva în schimb. Dacă acest mecanism nu mai este dezirabil, are UE un alt instrument de rezervă pentru a reuși să pună de acord perspective diferite care decurg din structuri economice și din niveluri de dezvoltare total diferite? 

3. Despre construirea încrederii

Comisia are dreptate atunci când recunoaște că ”suveranitatea națională în materie fiscal este deja limitată de libertățile Tratatului (de funcționare a UE) și e principiile de non-discriminare”. Am mai putea adăuga aici și lista lungă a investigațiilor recente derulate de Direcția de Concurență (DG Competition) în privința acordurilor fiscale încheiate de administrațiile fiscale ale statelor membre (tax rulings), ale căror decizii pleacă de la premisa că, spre exemplu, principiul valorii de piață este parte a TFEU (art.107). Totuși, rămâne să se pronunțe și Instanța în aceste cazuri.

Dar, în ciuda acestor limitări certe ale suveranității, cetățenii vor vrea în continuare să aibă un control național asupra banilor lor, mai ales atunci când află că ”măsurile vor fi înaintate dacă sunt susținute de un număr minim de state UE, repezentând o proporție minima din populația UE” (din prezentarea VMC făcută de Comisie)”.

Prin adoptarea VMC în impozitare, Comisia își asumă acum, într-o măsură și mai mare, o abordare administrativă în impunerea unei viziuni cu impact asupra viitorului (fiscal) al statelor membre, în care câteva (în special economiile mari) vor decide pentru restul Uniunii în cel mai sensibil domeniu, suspendând vechiul și valorosul principiu al unanimității. În multe privințe, tocmai acest principiu al unanimității era singura garanție că măsurile agreate acționează în beneficiul tuturor membrilor, indiferent de mărimea sau puterea lor. Înlocuind unanimitatea, VMC trebuie să aducă și încredere, nu doar eficiență.

Discrepanțele, decalajele de dezvoltare – aici stă adevărata problemă pe care Comisia trebuie să o abordeze dacă vrea să fie mai eficientă în a convinge cetățenii europeni privind alegerea unui drum sau altul.

În spatele unor formulări generoase de genul “VMC este un instrument util pentru a face să înainteze acele măsuri în care impozitarea susține alte obiective de politici publice, de genul lupta împotriva schimbărilor climatice, protecția mediului sau sănătate publică”, mulți dintre noi ar putea înțelege că, de fapt, VMC nu este altceva decât un mod eficient de a impune aceleași obligații europene pentru toți contribuabilii europeni, indiferent de posibilitățile lor economice.

Pentru construirea încrederii, VMC ar trebui să fie și un instrument la fel de eficient de a impune aceleași drepturi europene pentru contribuabili – de ce nu chiar o Bază Comună și Consolidată pentru drepturi și proceduri fiscale.

În mod paradoxal, într-o Europă din ce în ce mai administrativă, încă nu avem un cod unitar de procedură/ bune practici pentru o adminisitrație de tip European. Îmbunătățirea administrațiilor fiscale locale ar fi încă un mijloc eficient pentru ca afacerile europene să joace după aceleași reguli (level playing field) așa cum cere de fiecare data Comisia.

Pe scurt,

Pentru a fi mai convingătoare în privința urgenței VMC, autoritățile europene ar trebui să delimiteze cât mai precis aria de aplicabilitate la măsuri bine explicate și să nu lase ușa deschisă acestui neclar ”anumite măsuri fiscale”. VMC ar trebui prezentat într-un mod mult mai realist, întotdeauna ca soluție de ultimă instanță, având întotdeauna în minte că la soluții probleme reale, soluții reale. Soluții care să acționeze în folosul întregii familii europene!

 

Dragii noștri parteneri,

Iată că și în acest an, nedezmințit, ne trezim cu un plugușor fiscal guvernamental de numai … ușor nu e! Parcă vedem deja brazdele grele pe care o să le tragem la anu care vine. Care este...

Un an deja vestit
Cu BR-EXIT blagoslovit
Și mari schimbări anunțate
De te ia cu ”BRR”, măi frate...

Uite că ne-a apucat și pe noi cheful de plugușor! Dar noi chiar vrem să vă facem traiul fiscal mai ușor și să vă aducem în acea zonă de siguranță de care afacerea dumneavoastră are oricând nevoie.
În vremuri de Brexit, acestei zone de siguranță i s-ar spune Backstop.

Dar, mai multe, în obișnuitul nostru TPS ExpreS de decembrie, cu plug(ușor)-in 2019:

  •  Traseul politic și fizic al Uniunii fiscale Europene

Atenție, se închid ușile. Urmează stațiile de pe liniile ”Transparenței”, Linia de manevră pentru trecerea pe linia ”Marea Consolidare”, plus linia ”Noul TVA”. Atenție la pași!

  • Despre nevoia de backstop

În fiscalitate, să ai backstop/buffer se cheamă să ai bine pregătite răspunsurile la cele două întrebări clasice, redefinite – CE se taxează? și UNDE se taxează?

  • Invitație la Ritz. Ce mai zic americanii?

Câteva titluri de la o mare conferință pe fiscalitate care va avea loc la începutul anului viitor la Washington: ”Banii învârt lumea”, ”Regimul fiscal internațional – mutarea frontierelor și erodarea granițelor” , ”Luptă sau îți zbor capitalul!” , ”Cât de exagerate sunt zvonurile privind dispariția lungimii de braț (principiul valorii de piață)?”, ”Curtea Supremă a SUA ne-a dat harta Wayfair; încotro merge lumea?”

  • Invitație la seminariile TPS

Vă așteptăm și în 2019 la întâlnirile unde temele globale devin locale (e vorba de mai mult decât tema prețurilor de transfer!). În baza tradiției TPS, sharing knowledge este deschis și liber (de taxe) pentru toți cei care simt nevoia să nu fie luați prin surprindere de schimbare!

  • Ți-ai verificat statusul CbCR?

Pentru mai multe pe tema CbCR (aka ”Ce bine se Citește Riscul!”) vă rugăm să revedeți TPS ExpreS 2017. Dacă aveți întrebări privind situația în care se poate afla compania dumneavoastră în acest moment legat de obligațiile CbCR, nu ezitați să ne transmiteți un mesaj direct la: adrian.luca@transferpricing.ro ! O verificare acum vă scutește de multe necazuri!

  • Pentru date bune și bogate, începe anul cu noua ofertă personalizată TPSoft!

Interfața simplă a TPSoft asigură funcțiuni rapide de segmentare și căutare între primele 100.000 de companii românești (practic întreaga economie, raportat la cifra de afaceri), cu întreg tabloul financiar-contabil pe perioada 2008-2017 (da, deja sunt încărcate datele pe 2017!). De curând, am adăugat un nou modul “Analiză relație de afiliere“, care te ajută să afli cum sunt „înrudite”
companiile între ele, prin deținerile acționarilor sau administratorilor în alte companii.

Iar acum, că-i sărbătoare,
Frați români, înc-o urare:
Sănătate, bucurie
Și ce-i bun, cu voi să fie!

Sărbători Fericite!

vă urează oamenii de la TPS
De zece ani, echipa dumneavoastră pentru Transfer Pricing în Siguranță!