pentru transfer pricing în siguranţă
Media Center
Sub comandamentul impozitarea se face acolo unde sunt generate profiturile și unde companiile au sediu permanent, se pregătesc schimbări care vor pune presiune în special pe companiile obișnuite de azi, cele care sunt în tranziția de la mediul tradițional la cel digital.
”Principiul de bază al fiscalității companiilor este acela că profitul trebuie impozitat acolo unde este creată valoarea. Dar astăzi se pun două întrebări majore: 1) unde taxăm (nexus) - cum să stabilim și să protejăm baza fiscală într-o țară unde o companie oferă servicii digitale cu o prezență fizică redusă sau chiar inexistentă, în ciuda faptului că are o prezență comercială/economică și 2) ce să taxăm (valoarea creată) – cum atribuim profitul într-un model de afaceri digital, bazat pe active intangibile, date și cunoștințe. Pentru a răspunde acestor provocări, este esențial să creăm și să susținem un momentum internațional la nivel politic”.
Acest pasaj face parte din Comunicarea privind Impozitarea corectă și eficientă a economiei digitale (Comisia Europeană, septembrie 2017), dar este practic un mesaj pentru toate companiile europene privind revizuirea regulilor de prețuri de transfer, respectiv a conceptului de sediu permanent.
Pentru aspectele ce țin de întrebarea ”care e nexus-ul tău fiscal?” (În traducere – spune-mi unde și ce afacere ai, ca să-ți spun unde și ce impozite plătești!), vă rugăm să accesați studiul de caz Franța vs. Google (Eroarea 404 – de ce (nici) francezii nu au găsit ”sediu permanent” la Google)
Revenind la comunicarea din septembrie 2017, concretizată în pachetul de propuneri din martie 2018 (de care am vorbit aici), pe fond vorbim o schimbare anunțată încă din ”Raportul grupului de experți pe tema fiscalității economiei digitale” (Bruxelles, 2014).
Acesta reamintește că tranzacțiile intra-grup trebuie să se desfășoare în condițiile care ar fi fost obținute de întreprinderi independente în tranzacții comparabile și circumstanțe comparabile, conform principiului arm’s length (al intervalului de piață). În același timp, atrage atenția că regulile privind prețurile de transfer guvernează, practic, alocarea profitului unui grup multinațional pe jurisdicțiile în care acesta operează.
Astfel revizuirea prețurilor de transfer devine esențială, mai ales pe segmentele care vizează alocarea profitului în funcție de activele intangibile, respectiv alocarea profitului în funcție de riscurile afacerii.
O parte semnificativă a valorii afacerilor de azi constă în proprietatea intelectuală (IP) fie că vorbim de brevete oficiale sau drepturi de autor (copyright), fie de secrete de fabricație informale ori modele efective de producție sau distribuție, branduri sau mărci comerciale (trademark). În acest context, raportul vine cu recomandarea de împuternicire a autorităților fiscale să ignore transferurile de IP în circumstanțe extreme, acolo unde lipsește substanța economică și principalul scop este crearea de beneficii fiscale. Un semnal că, mai ales în afacerile cu un grad mare de integrare, proprietatea intelectuală trebuie văzută ca un bun al întregului grup, la care participă toți membrii.
Se merge pe un nou principiu, în care centrul, compania-mamă, nu își mai poate atribui (exclusiv) riscurile în dezvoltarea grupului și astfel ar trebui remunerată cu profit pe măsură. Raportul preia poziția OECD și susține că trebuie deschise ușile spre acea abordare în care anumite riscuri, prin natura lor, sunt ale grupului ca întreg și nu pot fi asignate unei singure entități din grup. Iată o abordare care ar trebui să devină ”regulă cu aplicare generală”.
Încă o dovadă că raportul trebuie văzut în perspectiva întregului mediu de afaceri modern, pentru că, în sine, nu există o economie digitale undeva ... în nori, diferită de restul economiei.
Problemele se pot rezolva mai eficient prin atacarea fondului problemei – spre exemplu, cine reprezintă afacerea. În termenii actuali, un agent dependent are autoritatea de a încheia contracte în numele companiei nerezidente, spre deosebire de un independent, care acționează în nume propriu, în contul respectivei companii. Astfel, operând prin afiliați locali care acționează ca agenți pe bază de comision/brokeri, o afacere nerezidentă poate eluda statutul de sediu permanent. Iar un agent independent, în exercitarea activității sale curente, nu creează taxable nexus pentru compania pentru care lucrează. Încă o dată, această situație nu este specifică doar companiilor digitale, astfel raportul propune și revizuirea circumstanțelor în care vânzarea unor bunuri și servicii de către o companie parte a unui grup multinațional să fie tratată ca fiind efectiv realizată de agenți dependenți.
De aici până la rediscutarea statutului de activitate preparatorie sau auxiliară mai e doar un pas. Apropierea de clienți și nevoia de livrare rapidă devin elemente cheie pentru un model de business actual, bazat pe vânzări online de produse fizice. Astfel, e de așteptat ca administrarea unui depozit să nu mai poată fi considerată doar o simplă activitate auxiliară, ci chiar o activitate de bază.