Baza comună consolidată de impozitare a companiilor europene se apropie cu pași repezi. Cele două proiecte – baza comună (CCTB), respectiv consolidarea (CCCTB) au trecut de Parlamentul European (PE), cu o largă majoritate și cu o serie de amendamente menite să-i accentueze caracterul revoluționar fiscal. Iată câteva 

  • Algoritmul CCCTB se extinde cu încă un factor. Inițial (în proiectul de directivă al Comisiei), formula de calcul prevedea alocarea după trei factori, luați în proporție egală, 1/3 – munca (factor împărțit în mod egal între salarii și număr de angajați), activele (tangibile) și vânzările după destinație. Ulterior, pe fondul discuțiilor privind o modalitate practică de impozitare a economiei digitale, Comisia ECON din PE a mai propus și introducerea unui al patrulea factor, de asemenea în proporție egală cu ceilalți trei – factorul-date, care să exprime colectarea și folosirea datelor personale de către platformele online și utilizatorii serviciilor. De notat, că, potrivit amendamentelor, un factor poate fi eliminat dacă nu se încadrează în modelul de afaceri, cu păstrarea principiului de cote egale pentru factorii relevanți.   
  • Proiectul inițial stabilește că sistemul va fi obligatoriu doar pentru companiile europene care fac parte din grupuri ale căror venituri consolidate anuale depășesc 750 de milioane de euro. PE dorește ca ”acest prag să fie adus la zero în maximum șapte ani”.
  • Noțiunea de sediu permanent devine crucială în repartizarea rezultatelor financiare. La deja celebra formulare ”CCCTB va asigura că impozitele sunt plătite acolo unde profiturile sunt generate”, în PE s-a adăugat  ”și unde companiile au un sediu permanent

 Să mai adăugăm că euro-parlamentarii au ținut să transmite un mesaj clar că noul mediu fiscal are rolul de a repune pe noi baze tranzacțiile intr-grup. Un amendament din PE a ținut să adauge că ”transfer pricing înseamnă prețurile la care se încheie transferurile de bunuri tangibile sau active intangibile sau se furnizează servicii în relația cu părțile asociate”.

Și astfel, dincolo de aspectele tehnice, CCCTB înseamnă o nouă politică fiscală europeană. În legătură cu acest aspect am ținut să atragem atenția și prin noul nostru articol Transfer  Pricing Services, care a fost preluat și de presă. Un nou semnal că e nevoie acum, mai mult decât oricând, să ne definim un joc în Europa. Altfel, evoluția economiei noastre va fi una ... cu cântec.     

Când s-o împărți profitu’ în Europa, ne-om trezi (poate) prea târziu! Adevărata revoluție fiscală chiar vine (de la Bruxelles)!

Tot românu știe cânta ”Când s-o împărțit norocu”. Copil fiind, acasă, în Maramureș, îmi plăcea mai ales partea cu ”Și-așa-mi vine câteodată ...”, urmată de acea imagine plină de forță literară: „să dau cu cuțâtu-n piatră”. Fain, mi-am zis, până am aflat că – ”norocul și-l mai face omul și cu mâna lui”.
Începe să fie tot mai probabil ca peste un an o să ne vină cumva să aruncăm cu ceva, uitându-ne la cum ni s-a schimbat (peste noapte), cadrul impozitării directe. Dar putem să ne uităm atunci oricât de lung, oricât de chiorâș, dacă n-am făcut nimic cât se mai putea ... a zburat puiu cu ața sau puneți dumneavoastră ce alte variante considerați potrivite pentru englezescul subject closed.

Așadar, joi 15 martie, în jurul prânzului, s-a produs un cutremur. Previzibil, dar tot cutremur – s-a aprobat în Parlamentul European (PE) cu o largă majoritate proiectul istoric al CC(C)TB. Mai rămâne așadar etapa Consiliului European și acest CC(C)TB devine prezent.
Dar ce va să zică aceste litere? Iată o întrebare legitimă, în condițiile în care, de trei ani de zile, de când Bruxelles-ul a (re)pus acest subiect vechi pe agenda publică europeană, Bucureștiul, prins cu explicarea micilor-mari ”revoluții” fiscale de acasă, n-a găsit timp pentru nicio minimă informare a propriei opinii publice pe marginea a ce va să vină. Și, de data asta, chiar va veni ceva cu adevărat revoluționar! Pentru că acele inițiale vin de la varianta englezească a ”bazei comune (consolidate) de impozitare a companiilor” (1). Vorbim de un sistem obligatoriu deocamdată doar pentru companiile europene (din toate cele 27 de state membre care vor rămâne de la anul) care fac parte din grupuri cu venituri totale de peste 750 de milioane de euro, dar așa cum se va vedea, se va ajunge la eliminarea, în șapte ani, a acestui prag și astfel generalizarea sistemului. (conform unui amendament aprobat de PE).

Din vara lui 2015 încoace, de când a pornit noua undă de șoc de la Comisia Europeană, încerc să atrag atenția asupra următoarei perspective – după limitarea ajutoarelor de stat, micile economii naționale nu vor mai putea veni acum în fața investitorilor nici cu argumentul ”suntem mai atractivi, pentru că, spre exemplu, avem amortizare accelerată” . Va fi bază comună în toată Europa și deci va exista un singur set de reguli referitoare la cum se calculează profitul și cum se taxează. Atenție – nu cu cât, ci cum se taxează! Am venit apoi, în premieră, și cu un exercițiu de alocare a profiturilor, pornind de la modelul de algoritm CCCTB propus de Comisia Europeană, exercițiu care confirma ceea ce puteam intui: acea filială unde e localizată doar mâna de lucru ieftină, acolo unde nu se fac mari vânzări și unde valoarea adăugată e redusă, acea filială (valabil și pentru administrația fiscală respectivă) nu e în măsură să emită pretenții la o bucata consistentă din profitul grupului. (puteți găsi toate textele pe tema CCCTB pe transferpricing.ro/media center).

Semnalele de alarmă nu aveau rostul de a încerca să oprim noi trenul european - nu pot face asta nici măcar țări influente la nivel european (2) - ci să trezească dezbateri, analize, întrebări poate chiar răspunsuri: dacă putem să mai negociem ceva, să o facem, dacă nu, atunci să ne pregătim de pe acum cu un tratament de întărire a companiilor românești (filialele din România sunt companii românești!) după acest șoc. Și cum e clar că acest tratament nu se mai poate baza pe taxe, deduceri, facilități etc. (3), aspectul unde se va mai putea face diferența este la nivel administrativ – nu văd decât șansa unei îmbunătățiri fantastice a procedurilor, normelor administrativ-fiscale! Dacă vrem să mai emitem vreo pretenție de politică pentru atragerea investițiilor mari, atunci trebuie să putem spune cu forță (nu literară): veniți la noi, investitori, pentru că vă oferim un mediu prietenos, predictibil, de parteneriat, care vă face viața mai ușoară!

Dar ce facem noi în timp ce Europa (mare) discută (și aprobă!) împărțirea norocului în materie de fiscalitate europeană? În mai anul trecut, Camera Deputaților de la București bifa transmiterea la Bruxelles a unei ”opinii” în 16 puncte pe tema CCCTB, care cânta în struna Bruxelles-ului, ca să zic așa ... se ”consemnează validitatea, în principiu, a acțiunii Comisiei Europene, recunoscând și susținând corectitudinea demersului pentru o bună guvernanță în materie fiscală ca un mijloc de combatere a fraudei și a evaziunii fiscal transfrontaliere, a discriminării fiscale dintre societățile comerciale din spațiul Uniunii”. În final, ca să nu existe discuții că nu avem și noi o poziție neaoșă, nota lansează enigmatic - ”este necesară examinarea detaliată a celor două propuneri de directive, atât din punct de vedere al potențialului impact bugetar, cât și din punct de vedere al implementării efective a prevederilor propuse”. Pe ideea, ce-o să discutați voi, acolo, o să fie bine primit.

Că aceasta e atitudinea noastră în materie de implicare europeană (4), s-a văzut și miercuri, în hemiciclul de la Strasbourg, la dezbaterea din sesiunea plenară pe marginea raportului euro-parlamentarilor la CCCTB. Poate e exagerat spus dezbateri pe un subiect previzibil (votul de joi nu punea, din punct de vedere politic nicio surpriză!) Dar nu cred că e exagerat să cerem să fi auzit măcar o intervenție a unui euro-parlamentar român pe tema competitivității. Măcar să se consemneze, vorba ceea, că avem și noi, românii, o mică preocupare legată de atragerea investițiilor serioase într-o economie care are nevoie de tehnologie și valoare adăugată ca de aer (5).

Așa stând lucrurile, e clar că nu vor fi surprize românești nici în Consiliul European, nivelul final de aprobare a proiectului (după PE), unde se vor lupta direct guvernele. Iar la acest capitol, autoritățile și, în general, politicienii români pot răsufla ușurați – la începutul anului viitor, când vom prelua președinția Consiliului s-ar putea să nu mai fie nevoie să gestionăm cartoful fierbinte al CCCTB (negocieri, cine, cum, ce compromisuri trebuie balansate etc). ”Norocul” ăsta o să pice, dacă nu pe președinția bulgară actuală, atunci pe cea austriacă, următoare: comisarul Pierre Moscovici, responsabil cu Afacerile economice și monetare, a reamintit că se va asigura ca proiectul să primească votul final până la până la sfârșitul acestui an.

Despre hotărârea comisarului vorbește inclusiv anunțul că săptămâna viitoare va ieși cu o propunere cu adevărat revoluționară pentru impozitarea giganților internet (Google, Amazon, Facebook... adică noua economia digitală), într-o variantă care poate fi deja ghicită în amendamentele la CCCTB tocmai adoptate de PE. Pe fond (6), e vorba de o inovație fiscală foarte interesantă, de secolul al XXI-lea cum s-a spus – impozitare în funcție de datele colectate de platforma digitală. Smart, nu? În orice caz, mai elegant decât brutala propunere franceză (la care se raliase și România) de impozitare a cifrei de afaceri, o taxare care, ca și în cazul TVA, ar fi făcut direct apel la buzunarul clientului final (7).

Lucrurile sunt foarte serioase acum, nu mai e loc de ”Casandre”, ziceau miercuri politicienii europeni, ”că să vezi, nu o să treacă CCCTB-ul, o să fie ca în 2011...” O să treacă, pentru că Bruxelles-ul folosește puternic noul argument politic (8) ca să închidă gura cârcotașilor și, dacă nu se poate unanimitate, atunci ... majoritatea calificată – cum a anunțat încă de anul trecut președintele Comisiei, Jean-Claude Juncker, variantă agreată și de Parlamentul European, după cât s-a văzut. Să mai spunem că același Parlament a dezbătut, tot zilele trecute, că trebuie găsite noi resurse la bugetul UE, pentru a compensa gaura de după BREXIT, fără a crește cotizațiile actuale dacă se poate. Iar una din soluții va fi, ați ghicit... același CCCTB. Va fi o sursă bugetară pe care va conta și noul ministru de finanțe al UE (vezi scenariile din 2017 privind viitorul UE!)

Acum, că știm cum ne e norocul, deci știm cum stăm cu cântatu, rămâne vechea problemă a jocului - de jucat, noi cum (mai) jucăm în Europa? E, aici să te ții!
PS. Țin să remarc totuși mesajele transmise zilele trecute la București de reprezentanții la vârf ai Ministerului Finanțelor și ANAF – vrem să ne concentrăm pe asistență și prevenție, vrem să introducem un consiliu al medierii între contribuabil și administrație pentru a se recurge cât mai puțin la procesul greoi și ineficient din instanță, nu vom merge pe stimularea inspectorilor din amenzi etc. Aceste mesaje, cu adevărat europene, ne dau senzația că strigătele noastre, ale mediului de afaceri, încep să fie auzite. Cine știe, poate că, până la urmă, o să iasă și la noi din piatră ceva foc. Asta dacă mai vrem să avem norocul unei economii românești, care să stea la masa europeană, când s-o împărți profitu’.

Note:
(1) Teoretic, Comisia a prezentat două proiecte de directivă – baza comună (CCTB) cu termen de intare în vigoare 1 ianuarie 2019, urmat de consolidare (CCCTB) – termen 1 ianuarie 2021. În mod practic, așa cum s-a văzut și în PE, cele două proiecte sunt tratate practic la pachet.

(2) În avizul privind subsidiaritatea dat în februarie anul trecut de Camera Inferioară a Parlamentului Olandei, membrii partidului de guvernământ VVD admit că, ”nu va mai exista cale de întoarcere, având ca rezultat aceleași probleme ca cele din prezent privind sistemul de TVA inflexibil, în care introducerea unor modificări dorite (la nivel national) este aproape imposibilă sau durează foarte mult. (…) Este posibil ca propunerea să funcționeze pentru țări mari, cu industrii prelucrătoare, însă în mod sigur nu este bună pentru țări mici cu o economie deschisă, precum Țările de Jos”. Printre marii perdanți ai noilor reguli se văd și irlandezii: ”prin CCCTB, se pot pierde jurisprudență și cunoștințe de specialitate semnificative din domeniul administrării fiscale, iar introducerea unui sistem fiscal complet nou are potențialul de a complica, în Irlanda, un mediu fiscal considerat transparent și accesibil”. (Avizul motivat privind subsidiaritatea, al Parlamentului irlandez, decembrie 2016). Chiar dacă acum sunt în afara subiectului, britanicii și-au reiterat neîncrederea în proiect – ”Comisia Europeană și-a asumat fără probe clare că impactul negativ asupra investițiilor, ratei angajărilor și PIB la nivel UE va fi depășit de economiile pe care le vor face companiile din costurile de conformare și alte beneficii pentru statele membre, care oricum erau interpretabile”. (Opinie Camera Comunelor, decembrie 2016)

(3) Pentru a se evita începerea unei cursa în jos a ratelor de impozitare ( care teoretic rămân la dispoziție statelor) ne putem aștepta și la introducerea unui minim efectiv de impozitare la nivel european – cel puțin în luările de cuvânt din Parlamentul European s-a vehiculat din nou această ipoteză, care, la drept vorbind, se încadrează în noua logică a CCCTB.

(4) Să sperăm măcar că nu se va ajunge și aici la a da efectiv copy-paste după directivă, cum arăta o tentativă recentă în ce privește directiva ATAD. Iar, ulterior, când să se îndrepte lucrurile, de la copy-paste, am trecut la ”mai catolici decât Papa” (pe larg, aici). Iar la drept vorbind, subiectul plafoanelor pentru deductibilitatea dobânzii în împrumuturile intra-grup nu este nici până la acestă oră clarificat.

(5) A existat o intervenție a unui euro-parlamentar român (dl. Doru Frunzulică) – întrebare dacă sunt realiste termenele avansate în proiectul inițial.

(6) Pe termen scurt, se pare că va fi, totuși, impusă o taxă unică de 3% la nivel UE pe veniturile brute obținute de marile plaltforme internet, pe baza locului unde sunt localizați utilizatorii - conform unui proiect de la Comisia Europeană văzut de Bloomberg la sfârșitul săptămânii. Nu sunt clare detaliile, se spune doar că se va aplica grupurilor care au venituri globale de peste 750 de milioane de euro și venituri taxabile din servicii digitale de peste 50 milioane de euro în UE. Oricum, varianta temporară (până la intarea în vigoare a CCCTB), va fi prezentată miercuri, 21 martie, cum a anunțat, în timpul dezbaterilor de la Strasbourg, comisarul Moscovici.

(7) Inițial, formula de calcul (algoritmul CCCTB) prevedea alocarea după trei factori, luați în proporție egală, 1/3 – munca (factor împărțit în mod egal între salarii și număr de angajați), activele (tangibile) și vânzările după destinație. Ulterior, pe fondul discuțiilor privind o modalitate practică de impozitare a economiei digitale, Comisia ECON din PE a mai propus și introducerea unui al patrulea factor, de asemenea în proporție egală cu ceilalți trei – factorul-date, care să exprime colectarea și folosirea datelor personale de către platformele online și utilizatorii serviciilor. De notat, că, potrivit amendamentelor, un factor poate fi eliminat dacă nu se încadrează în modelul de afaceri, cu păstrarea principiului de cote egale pentru factorii relevanți.

(8) Teoretic, impozitarea directă era printre ultimele bastioane de suveranitate ale statelor membre în fața armonizării cerute pe mai toate planurile de către Bruxelles. Dar, după Criză, în marile capitale (în UE, ca și-n întreaga lume, de altfel) a fost alimentat sentimentul că nu sunt bani la bugete pentru că se transferă profiturile în afara economiilor (un alt acronim englezesc celebru: BEPS, Base Erosion and Profit Shifting)! Un excelent pretext politic pentru Bruxelles– prin baza comună și consolidată luptăm mai eficient cu BEPS la nivel UE decât la nivel național. Dar discuțiile pe tratate rămân deschise. Dacă în cadrul competenţelor partajate cu țările UE, nivelul UE este cel mai adecvat pentru realizarea obiectivelor tratatelor (principiul subsidiarităţii), atâta timp cât conţinutul şi forma acţiunii nu depăşesc strictul necesar pentru realizarea obiectivelor tratatelor (principiul proporţionalităţii). Cu atât mai mult cu cât, vorba britanicilor, ar rămâne deschisă problema BEPS care se poate prin exploatarea diferențelor fiscale care rămâne între UE și restul lumii. Și pentru că CCCTB nu poate funcționa decât în interiorul Uniunii, pentru tranzacțiile cu terții non-europeni vor rămâne valabile reglementările privind prețurile de transfer, în cadrul stabilit de OECD prin măsurile anti-BEPS.


Articol apărut pe hotnews.ro și contributors.ro, martie 2018. Autor Adrian Luca, TPS

 

Care este imaginea tradițională a transfer pricing-ului... ca un zid proiectat de autoritățile fiscale să țină profitul să nu fugă și să fie impozitat acolo unde este creată valoarea, nu-i așa?

... doar că așa era povestea până mai ieri, pe vremea când economia se ridica din tradiționalul aluat de cărămidă și mortar, (brick-and-mortar) când mai avea sens să cauți profitul urmărind ORIGINEA lui...

Dar când cărămida se face din IP (proprietate intelectuală - intellectual property) și mortarul se cheamă internet, întrebările vechi cer răspunsuri noi ...

Reinterpretarea conceptului tradițional de „sediu permanent” este cea care pune în mișcare revizuirea a tot ceea ce înseamnă (astăzi) conformare în domeniul prețurilor de transfer. Decizii bazate pe argumente tehnice, valabile de zeci de ani, își trăiesc ultimele clipe de glorie.

Poate ați auzit - tocmai s-a petrecut o mini revoluție fiscală! ”The TAX CUTS and JOBS ACT” (2018) a adus SUA în rândul lumii, prin trecerea la sistemul teritorial de impozitare a multinaționalelor; La limită, s-a evitat însă trecerea de la impozitarea origin-based la destination-based (propunerea inițială House-bill, 2016), adică de la impozitarea profitului din vânzările originare din SUA, la impozitarea vânzărilor care au ca destinație SUA; Încă nu a venit momentul, dar ... se apropie – pentru că e mai ușor să determini unde este vândut un produs, decât unde este produs. Plus că nu mai ai problema ... tranzacțiilor transfrontaliere!

Dacă adăugăm și ceea ce se petrece acum în Europa (când se ia în calcul, într-o formă sau alta, taxarea vânzărilor în funcție de destinația pe o anumită jurisdicție), avem semnele că ...începe o nouă politică fiscală europeană și o nouă eră a transfer pricing-ului

Un pas a fost deja făcut, prin inevitabilul inevitabilul CbCR (BEPS a fost un bun pretext!) ... CbCR, adică Ce bine se Citește Riscul acum!

Puteți înțelege mai bine spre ce se îndreaptă prețurile de transfer, urmărind, slide cu slide, cea mai nouă prezentare a TPS - Prețurile de transfer, încotro?, susținută la TaxEU Forum, februarie 2018

La final, pentru sănătatea dumneavoastră fiscală, găsiți și câteva recomandări:

▪ Treceți la o noua relație de comunicare cu grupul/compania-mamă!

▪ Cereți alocarea/remunerarea corectă riscuri-funcțiuni. Pregătiți de pe acum terenul zilei de mâine, când nu va mai putea exista ”vânzare mare, remunerație mică!”

▪ Explicați bine modelul de business! Explicați că, în noua abordare, anumite riscuri, prin natura lor, sunt ale grupului ca întreg și nu (mai) pot fi asignate unei singure entități din grup (vezi recomandare OECD);

▪ Nu uitați că CbCR devine o lupă (în curând publică) a afacerilor la nivel de grup! Mai e puțin până când acționarii vor avea drept de verificare a tranzacțiilor intra-grup/prețuri de transfer (directivă UE);

▪ Dați o și mai mare atenție plăților (dar și înasărilor) în relația cu afiliații! Păstrați distanța (arm’s length): noile reguli de deductibilitatea dobânzii (directivă UE) nu exclud respectarea regulilor de transfer pricing!

▪ Protejați-vă cu APA (Acord de Prețuri în Avans) și, în general, păstrați un regim sănătos pe bază de studii de comparabilitate:

Apropo, știați că baza de date tpsoft.ro vă ofreă acum noi instrumente utile pentru pentru reducerea hard a riscurilor fiscale asociate tranzacțiilor intra-grup (ex. calcularea ajustărilor de prețuri de transfer, inclusiv a dobânzilor și penalităților pentru întârzierea plății). Sau că baza de date permite acum selecția companiilor nu doar în funcție de deținerile persoanelor fizice/juridice, ci și de controlul administratorilor? (pentru a vă putea raporta mai ușor la ceea ce înseamnă companii independente în industria dumneavoastră, și să realizați eficient studiul de comparabilitate/benchmarking de care aveți nevoie).

La final, o simplă constatare: ”documentarea prețurilor de transfer tocmai a devenit mai mult decât un exercițiu de conformare - un mijloc de apărare!”

Cum ar zice englezu' (de la Fisc), Whatever You Do, Don't Duck It! (vedeți în prezentare!)

Ianuarie 2007. Ziarul londonez Times află, în baza legii accesului la informațiile publice, că angajații performanți ai Fiscului (HMRC) pot primi între 1,8-3% bonus la salariu. Oficial, nu se făcea nicio legătură între inspecții/amenzi și bonusuri. Dar, neoficial, Marea Criză bătea la ușă și pentru britanici era un semnal că ”dacă bonusul acesta este corelat cu taxele colectate, ducând la inspecții supra-zeloase și nerezonabile, atunci contribuabilii ar trebui să fie extrem de îngrijorați”.

Ianuarie 2018. Mi-am început anul profesional foarte devreme, trezit de trei mailuri care, în mai puțin de o oră, îmi aduceau aceeași știre însoțită de mesaje-variațiuni pe aceeași te(a)mă: să te ții, de acum! ce era până acum, să vezi de mâine! etc. Vestitorii mei, simpli contribuabili români, tocmai aflaseră că Fiscul (ANAF) a primit dreptul să rețină ca venituri proprii 15% din sumele recuperate în urma inspecțiilor (impozite stabilite suplimentar/amenzi), venituri care se vor utiliza pentru acordarea de premii personalului administrației fiscale.

Teama contribuabilului o fi universală, dar vă rog să observați că există, totuși, o diferență imediată … spre deosebire de britanicii de acum 11 ani, informația românilor este culeasă direct dintr-o Ordonanță de Urgență a Guvernului!

Dar pentru că nu voiam să încep anul într-o notă de extremă îngrijorare (avem nevoie de un oarecare calm englezesc, după experiența 2017), prima mea reacție a fost să mă întreb dacă nu cumva e exagerată acestă temere a noastră, a contribuabililor, de oriunde am fi? În definitiv, în cazul ordonanței noastre, vorbim de ”sancțiuni rămase definitive în sistemul căilor de atac” și nu scrie nicăieri că acei 15% vor merge doar către cei care au făcut inspecțiile respective. Apoi chiar e nevoie de creșterea motivării materiale, pentru păstrarea profesioniștilor în sistem (1).

Cum zice și nota de fundamentare, ”e necesară introducerea unui sistem de cointeresare a personalului din ANAF care participă la obținerea unor rezultate performante pentru asigurarea unei creșteri semnificative și constante a veniturilor colectate la bugetul general consolidat”. Soluția găsită de cointeresare: nici mai mult, nici mai puțin din fondul de amenzi (generic vorbind). Pentru exactitate – se reține doar 15%.

Acum 2000 de ani, romanii ajuseseră să se teamă de ”publicani”, acei contractori care primiseră dreptul de a colecta taxele, putând păstra pentru ei sumele catre treceau peste un nivel (azi i-am zice target) contractat. Până acum vreo 200 de ani în Imperiul britanic taxele se mai strângeau într-un mod asemănător, prin așa-numitul tax-farming. Dar astăzi sistemul acesta de cointeresare ar fi de neimaginat în Metropolă și doar dacă se mai întâlnește sub forma unor experimente în foste colonii rămase sărace (2).

Plecări din sistem, oameni demotivați sunt și în HMRC-ul britanic, ca și în Administrațiile din întreaga lume. (3) Dar la nemulțumiri nu se poate răspunde prin distrugerea acelui eșafodaj sofisticat la care încă se muncește din greu: parteneriatul contribuabil – administrație, fără de care în vremurile moderne nu se poate imagina conformarea voluntară, adică plata benevolă a impozitelor la stat.

Britanicii de azi știu că Fiscul lor rămâne printre cele mai puternice (mai tare decât IRS-ul american, HMRC poate declanșa o percheziție fără mandat) dar în același timp este printre cele mai pragmatice din lume, folosind toate instrumentele posibile – de la asistență la negociere, de la transparență la consultare. În campaniile de recrutare pentru HMRC se vorbește despre cum ”un inspector rezolvă multe cazuri prin negociere cu contribuabilul, dar sunt și situații de litigiu în care va fi nevoie să se prezinte și în instanță pentru a-și apăra poziția; inspectorul trebuie să fie corect, imparțial, să gândească independent, să aibă abilități de negociator, să aibă inițiativă”… Toate acestea și nu numai fluturașul de salariu îi dau tânărului învățăcel sau specialistului cu experiență sentimentul că fac parte din corpul de elită al inspectorului la Fisc, respectat mai degrabă decât temut, văzut ca un partener mai degrabă decât ca un adversar de dincolo de baricadă.

Și acum să ne întoarcem acasă. Acolo unde Fiscul nostru transmite la OECD că evaluările personalului țin cont de modul cum se transmite un răpuns substanțial la o plângere primită, dar nu și de abordarea față în față în timpul inspecțiilor (4). Acolo unde Fiscul admite că se bazează în creșterea conformării în primul rând pe schimbul de informații și în mică măsură pe cooperarea cu contribuabilul (ca să nu mai vorbim de concepte moderne precum tax compliance by design – un asamblu de proceduri și tehnologii destinat să ușureze, în special, viața micului contribuabil).

Prin urmare, când la capitolul abordare modernă suntem în urma administrațiilor din Cehia, Polonia ori chiar Bulgaria (5), statul român găsește de cuviință să șocheze contribuabilul prin introducerea pe față a legăturii dintre amenzi și bonus. Un stat care pare să nu înțeleagă că în acest fel subminează în primul rând statutul funcționarului său în ochii contribuabilului. Pentru că un om de calitate, un profesionist nu poate funcționa fără demnitatea muncii lui! Iar profesioniștii din ANAF – și nu puțini am întâlnit și întâlnesc în structurile Administrației din toată țara – au nevoie în primul rând de această recunoaștere print-un statut respectat și respectabil, ca-n marile administrații din afară (6)

Mi-aduc aminte de constatările unor experți FMI de acum doi ani, din care redau un pasaj elocvent pentru te(a)ma noastră – ”faptul că inspectorii ANAF pot răspunde personal pentru orice diferență de impozit nestabilită afectează în mod negativ abordarea lor. Prin urmare, ei vor efectua mereu un control total; vor urmări instrucțiunile privind verificările încrucișate pe care trebuie să le efectueze, indiferent dacă acestea sunt sau nu adecvate sau proporționate; își vor desfășura inspecția până când a fost stabilit ultimul leu; și vor adopta mereu interpretarea ce favorizează administrația fiscală. Aceasta înseamnă că riscurile mai semnificative – de tipul celor ce nu sunt identificate prin bifarea unei căsuțe – vor rămâne nedepistate. Înseamnă că inspecțiile vor dura considerabil mai mult decât ar dura dacă inspectorul ar limita verificările la confirmarea riscurilor identificate anterior inspecției. Înseamnă, de asemenea, că multe aspecte sunt contestate pentru că inspectorii adoptă o perspectivă care să le garanteze siguranța proprie. Acestea se traduc în venituri mai mici pentru stat, și majorează semnificativ povara contribuabilului”.

Să facem un simplu exercițiu de imaginație: să ne punem în locul acestor oameni care acasă au și ei o familie, iar la birou sunt inspectori fiscali care oricând pot să fie puși la stâlpul infamiei pentru că au omis să scoată de la contribuabil și doi lei. Până nu se rezolvă acestă problemă a ceea ce înseamnă cu adevărat răspunderea inspectorului într-un act de control, cred că este iluzoriu să vorbim de motivarea reală a acestor oameni, dar și de eficiența actului de control!

Să mai spunem aici că aceiași consilieri de la FMI recomandau introducerea analizelor moderne de risc, tocmai pentru creșterea eficienței inspecțiilor, concentrarea pe asistența acordată contribuabilului, introducerea posibilității negocierii cu contribuabilul (pentru că integritatea și pragmatismul pot merge mână-n mână) etc.? Vă mai invit să recitiți fișa de cerințe pentru un inspector HMRC!

Zilele acestea, sălile pe stil vechi cu ghișee preistorice ale ANAF se vor umple de contribuabili nervoși care vor avea dialoguri pe ton înalt cu funcționari blazați, pe te(a)ma Formularului 600, pe te(a)ma inovației intempestive a Registrul de evidență fiscală (7), pe te(a)ma unificării contribuțiilor, pe tema split TVA, pe te(a)ma raportării pentru fiecare țară în parte … Tot ce mai aveam nevoie era suspiciunea ”amenzilor pentru bonus”.

De aceea cred că orice alternativă la acestă ordonanță de lumea a treia este mai bună. Putem imagina, spre exemplu, reținerea unei cote din încasările suplimentare față de un obiectiv (in extremis, poate să fie și din amenzi), dar acestă cotă să fie repartizată și pentru modernizarea tehnologiilor și procedurilor, pentru încurajarea conformării voluntare, ca și pentru recompensarea inspectorilor cu merite la acest capitol (8). Pentru că este mare nevoie de un mesaj pentru contribuabili, dar și pentru investitori că amenda/sancțiunea e excepția și nu regula!

Note:______________________

(1) Trebuie recunoscut că ANAF și-a asumat un exercițiu de transparență care nu e chiar simplu de gestionat, de a publica grilele de salarizare. Administrația are profesioniști care pun sub lupă tranzacții de zeci, de sute de milioane de euro din mari companii și se duc acasă cu un salariu de puțin peste 1.000 de euro.
(2) Un experiment privind efectul sistemelor de bonusare a inspectorilor fiscali derulat în 2016 în Pakistan a avut o concluzie foarte interesantă. Veniturile din impozitarea locuințelor au crescut când inspectorul a primit ca bonus o parte din taxele colectate. Dar creșterea a venit practic doar din reclasificarea unui segment mic de locuințe, trecute în clasa superioară de impozitare. Pentru cele mai multe proprietăți însă impozitele au rămas aceleași, un indiciu că, de fapt, ar fi crescut miza înțelegerilor dintre contribuabil și funcționar.
(3) Spre exemplu, HMRC încheia anul 2015 cu 57,1 mii de angajați, față de 61,3 de mii la începutul anului. Recrutările n-au putut compensa plecările și restructurările care au afectat aproape 15 mii de locuri de muncă. Fluctuații similare înregistrează, practic, fiecare administrație fiscală, conform raportului Tax Administration 2017, de la OECD. În 2015, la ANAF au plecat din sistem 1,6 mii angajați și s-au recrutat 1,3 mii, ajungându-se la un efectiv de 24,8 mii. Tabelul general pentru 55 de administrații fiscale poate fi găsit aici.
(4) Conform datelor din Raportul OECD menționat, toate administrațiile mari admit că, în mod firesc, folosesc pentru recompensare în mare parte și criterii privind rata colectării sau rata recuperării debitelor (SUA, UK, Germania etc.). România raportează însă doar folosirea parțială a acestor criterii. Tabelul comparativ, aici.
(5) Tabelul comparativ ”key aspect of the compliance focus”.
(6) Pe această temă, un articol din noiembrie 2015 – Cum ajutăm aparatul administrativ să prindă ”frecvențele” europene?
(7) Ca și cum bulversările de început de an n-ar fi fost de ajuns pentru o PFA, a picat de câteva zile și obligativitatea întocmirii așa-numitului registru de evidență fiscală. De ce? La ce bun pentru contribuabil această nouă te(a)mă? Care e rațiunea pentru Fisc, dacă e să vorbim de acel parteneriat stat-contribuabil? Sunt întrebări care par … fără sens. Important e acum, nu-i așa?, să deslușim de unde se procură sau cum se completează, să nu luăm AMENDA!
(8) În același spirit al integrității, dar și al pragmatismului se dovedește că și la noi au început să ”prindă” instrumente moderne de tipul soluțiilor fiscale anticipate, atât de ”populare” în Vest. Acestea au dublul avantaj pentru parteneri – Fiscul se asigură de conformarea voluntară și de încasarea în avans a unor sume certe (în general, de la mari companii), iar contribuabilul își asigură liniștea fiscală pentru o perioadă. În acest caz chiar ar fi recomandată motivarea corespunzătoare a acelor inspectori fiscali care facilitează încheierea unor astfel de acorduri și care realmente contribuie la consolidarea parteneriatului administrație-contribuabil.

 

Comentariu apărut pe contributors.ro și pe zf.ro, ianuarie 2018. Autor - Adrian Luca, TPS  


Văzut de cele mai multe ori doar ca un cash-cow, contribuabilul român a primit în DAR în 2017 multe comete fiscale la care nu se aștepta. Sau dacă se aștepta, în orice caz le aștepta ... altfel.

Un optimist ar constata că aceste comete n-au adus sfârșitul lumii, care-le, nu-i așa, nu se poate. Dar un... optimist informat s-ar teme de efectul stârpirii vacilor.

Ehe, bucuros le-ar duce toate contribuabilul dacă ar fi mai pregătit, nu-i așa?
Așa că noi ne-am gândit să vă aducem un (ra)DAR de 2018! Pentru acea protecție și reacție fiscală de care aveți nevoie pe astfel de vremuri!   

Așadar, avem aici pentru dumneavoastră tradiționalul Expres TPS de sfârșit de an, în care puteți găsi:

- Cum să transformăm CbCR-un într-un spațiu de siguranță: un răspuns pentru aproape fiecare întrebare privind „Raportarea pentru fiecare țară în parte“!
- 15 zone cu „intensificări foarte probabile de inspecție“
- Din provocările fiscale ale unei companii de tranziție
- Despre cometa care a trecut amenințător pe lângă planurile de finanțare

 

Lectură cu folos, dragii noștri parteneri, și să găsiți pe radarul vostru 2018 doar împliniri personale și profesionale!

La mulți ani cu sănătate,

Vă dorește echipa voastră de Transfer Pricing în Siguranță!

Acum o lună, Guvernul trimitea la Camera Deputaților o notă prin care solicita respingerea proiectului ”Transpunerea Directivei (UE) 2016/1164 a Consiliului din 12 iulie 2016 de stabilire a normelor împotriva practicilor de evitare a obligaţiilor fiscale care au incidenţă directă asupra funcţionării pieţei interne, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr.L 193/1 din data de 19 iulie 2016”. Doar acest titlu spune tot despre un proiect de lege care, într-adevăr, amenința să adopte la virgulă (efectiv copy-paste - vezi comentariul TPS din octombrie 2016) un text european, fără nici cea mai mică adaptare la cadrul național, deși chiar directiva cerea o astfel de adaptare.

În nota respectivă, Guvernul arăta că, ”în contextul dat, pentru identificarea celor mai bune soluții de adoptat, considerăm că se impune efectuarea unor analize detaliate asupra implicațiilor de natură bugetară și administrativă pe care aceste noi modificări legislative le generează”. Deci se vorbea de analize detaliate, ba chiar se invoca o lege din 2000 care spune că ”un proiect de act normativ trebuie să instituie reguli necesare, suficiente și posibile care să conducă la o cât mai mare stabilitate și eficiență legislativă”. Era vorba de Legea 24/2000 – o precizare pentru cei care s-ar iluziona că astfel de legi au valabilitate la noi.

Dar apropo de iluzii. În deja celebrul pachet de modificări fiscale care ține capul de afiș de câteva zile, s-a inclus și noua formă a acestei Directive 1164 (mai cunoscută ca ATAD, de la tax avoidance). Pe scurt, este vorba de o directivă cu impact direct asupra impozitelor plătite de o companie, prin supra-reglementări (pentru că, evident, nu lipseau reglementările nici până acum) asupra tranzacțiilor intra-grup, cele susceptibile, acuzate, vânate, cum preferați, de erodarea bazei de impozitare și mutarea profiturilor (celebrul acronim BEPS). Cum știm din materia prețurilor de transfer, se pune la îndoială că o tranzacție între filială și compania-mamă nu s-ar desfășura în aceeași termeni în care ar avea loc o tranzacție între două părți independente (din punct de vedere al prețului de piață, dar și al oportunității, substanței tranzacției). 

În esență despre asta e vorba în Directiva 1164, și o recunoaște și Guvernul, de altfel – ”limitarea deductibilității dobânzii prin descurajarea finanțărilor la nivelul grupurilor multinaționale; impozitarea la ieșire, garantarea că impozitul se plătește chiar și după ce s-a realizat transferul unui activ/al rezidenței fiscale; regula antiabuz, care permite autorităților naționale să refuze contribuabililor beneficiile fiscale obținute din aranjamente abuzive (1); normele privind societățile străine controlate – reatribuirea societății-mamă a veniturilor unei filiale din străinătate controlate, unde impozitarea este redusă; tratamentul neuniform al elementelor hibride, pentru evitarea situațiilor de dublă deducere/dublă neimpozitare”.

Dar iată că Guvernul care promitea „analize detaliate pentru găsirea celor mai bune soluții” merge acum cu suspiciunea până acolo încât suntem mai catolici decât Papa: alege nici mai mult nici mai puțin decât limitările cele mai drastice din plaja de opțiuni pe care Directiva a pus-o la dispoziția guvernelor naționale. Și apropo de plajă, nu puține companii vor vedea că intră (și mai mult) la apă dacă intră în vigoare ordonanța în forma de mai jos.

Astfel cea mai mare problemă va fi legată de costurile de îndatorare (2) ale unei companii românești care nu are statut de independent – cheltuielile cu dobânzile nu vor mai putea fi deduse decât până la 200.000 de euro (Directiva a propus maxim 3 milioane Euro și doar pentru împrumuturile luate după iunie 2016) sau maximum 10% din EBITDA (câștiguri fiscale înainte de dobânzi, impozitare și amortizare, Directiva permitea până la 30%). Asta în condițiile în care EBITDA este pozitiv – dacă nu, nu se mai acceptă nicio deducere a cheltuielilor cu dobânzile.

Să notăm mai întâi că vorbim de-o prevedere cu o aplicabilitate cvasi-generală, pentru că a fi independent în sensul directivei (și al ordonanței) înseamnă să nu ai participații în mod direct sau indirect de 25% într-o altă companie sau să nu fii deținut (direct sau indirect) în proporție de 25% de alt acționar (notă: într-o economie modernă, cu afaceri integrate, interdependente, să rămâi neafiliat … e chiar foarte dificil și neobișnuit).

La capitolul mari surprize, nu știi cu ce să începi mai întâi. Cu faptul că, de acum, restricțiile se aplică indiferent dacă iau un împrumut de la o parte afiliată sau de la o bancă? Adică poți să te duci să iei un împrumut de la o bancă X cu care să nu ai absolut nicio afiliere, care să-ți aplice criteriile de risc cum scrie la carte … tot va trebui să aplici restricțiile de deductibilitatea dobânzii, atâta timp cât tu ești afiliat cu un Y oarecare. Cred că fiecare manager își spune – bun poate era o problemă dacă luam un împrumut intra-grup, dar nici dacă mă duc la bancă nu e bine, la o bănci care, încă o dată, îmi aplică condițiile pieței?

Sau să spunem că de acum nu se mai face distincție între împrumuturile pe termen scurt și restul? Că nu mai contează efortul de capitalizare făcut de companie/grup – Guvernul nu mai este dispus să încurajeze acest efort. Altfel cum să explicăm faptul că nu a fost acceptată o derogare care era permisă chiar de Directivă – „se pot deduce în totalitate costurile îndatorării, în cazul în care poate demonstra că raportul dintre capitalul propriu și activele sale totale este egal cu sau mai mare decât raportul echivalent la nivelul grupului”. Altfel spus, până și exigentul Bruxelles dă de înțeles că trebuie operat cu măsură acolo unde este bună credință, pentru că nu toată lumea vrea/își asumă să facă planificare fiscală agresivă.

În contextul dat, vorba Guvernului, nici nu-ți mai vine să întrebi – oare chiar s-a calculat care va fi impactul alegerii celor mai dure constrângeri pe care le permitea Directiva?

Cum se împacă aceasta cu realitatea din terenul economiei noastre, cu subcapitalizarea cronică, cu nevoia de încurajare a unor domenii, cu faptul că sunt sectoare unde, în mod obiectiv sunt cicluri lungi de amortizare a investiției (de exemplu industria de real estate) și în primii ani, mergi pe pierderi, că sunt industrii grea unde, o spune piața, marja de profit este mică …

Până una alta câteva calcule, de încălzire: dacă ești fericitul posesor al unei marje EBITDA de 20%, să spunem, atunci poți să-ți deduci o dobândă de până la 2% din venituri, ceea ce ar însemna, la o dobândă de 4%, că ai dreptul să-ți deduci costurile unui împrumut care poate merge până la 50% din venituri. Onorabil. (notă: mergem pe 4%, dobânda pe care o acceptă Fiscul la decontare în prezent).

Dar, dacă ești într-un domeniu industrial cât se poate de onorabil unde mergi cu o marjă, în limita pieței, de 5% (pe care o găsești și în economiile vecine) va rezulta că nu poți să-ți deduci costurile pentru un împrumut mai mare de 12-13% din venituri, luat fie de la afiliat, fie de la bancă. Și acesta ar fi un domeniu pe care chiar vrei să-l încurajezi să se dezvolte (vezi tabelul).

În final, dacă nu v-ați mirat destul, mai aflați că transpunerea Directivei 1164 se va face la noi, în premieră, cu un an mai devreme decât s-a cerut de la Bruxelles!!!

Note
(1) Atenție mare la această formulare care face foarte discutabilă o eventuală trecere a plății angajaților/acționarilor pe microîntreprindere, PFA – des invocată în ultimele zile. Fiscul va pune mai des întrebarea – este în scop economic această tranzacție/restructurare? În baza noilor norme europene, va fi suficient să se indentifice că unul din scopuri este și optimizarea fiscală, pentru ca respectiva tranzacție să fie reconsiderată din punct de vedere fiscal (să nu se mai acorde deducere).
(2) Directiva vorbește de ”costurile excedentare ale îndatorării”, diferența între dobânzile plătite și dobânzile încasate de contribuabil. Pentru ușurința citirii textului nu am folosit și termenul excedentar (presupunem că nu există și venituri din dobânzi).

 

Cât va fi împrumutul maxim care poate fi luat cu deducerea integrală a dobânzii – studiu de caz pe un … domeniu strategic pentru dezvoltare CAEN 2932 – Fabricarea altor piese și accesorii pentru autovehicule și pentru motoare de autovehicule
  Mediana  marja EBITDA , 2016
Primele 100 companii din România – CAEN 2932 5,4%
Primele 100 companii din Polonia, Cehia, Ungaria – CAEN 2932 7%

Sursa: TPSoft.ro si baze de date internaționale

În baza unei marje EBITDA de 5,4%, valoarea maximă a împrumutului care poate fi luat cu deducerea integrală a dobânzii este de 13,5% din veniturile din exploatare ale companiei (notă: s-a luat în calcul un împrumut în euro cu dobândă de 4%). În prezent, pentru o companie care ia un împrumut în valută de la o parte afiliată cu dobândă de 4%, cheltuielile cu dobânzile sunt integral deductibile dacă gradul de îndatorare este cel mult 3 (raportul dintre capitalul împrumutat cu termen de rambursare peste un an și capitalul propriu).
CAEN 2932 – Fabricarea altor piese și accesorii pentru autovehicule și pentru motoare de autovehicule. Din primele 100 companii românești CAEN 2932, cu o cifră de afaceri de minimum 1 milion de euro și peste de 50 de angajați, doar o singură companie se poate încadra în categorie ”contribuabil independent”. După noile reglementări, aceasta este singurul care își va putea deduce integral costurile de îndatorare, indiferent de mărimea împrumutului.
Din cele 100 de companii analizate, 13% au EBITDA negativ, deci nu sunt eligibile pentru deducerea dobânzii în cazul niciunui împrumut (fie de la partea afiliată, fie de la bancă).
Clasamentul s-a făcut în funcție de cifra de afaceri 2016; EBITDA reprezintă profitul înainte de dobânzi, impozitare și amortizare. Marja se calculează prin raportarea la veniturile din exploatare; mediana este valoarea sub care se înregistrează 50% din mulțimea analizată.

 

Ce se întâmplă cu deducerea cheltuielilor cu dobânzile (dacă se aplică noile reglementări propuse)
Din 2018 În prezent 
Deducere integrală doar pentru contribuabili independenți
Deducere integrală pentru contribuabili independenți, deducere integrală pentru contribuabilii afiliați care iau împrumut de la instituțiile de credit / financiare nebancare și deducere limitata la 4% pentru împrumuturile în valută și 1.75% pentru împrumuturile în lei pentru contribuabilii care iau împrumut de la partea afiliată, dacă datoriile peste un an nu depășesc de trei ori capitalurile proprii
Restricții pentru orice tip de împrumut în cazul unui contribuabil afiliat (sub un an/ peste un an)
Restricție doar pentru împrumuturi peste un an în cazul contribuabilului afiliat, în anumite condiții
Restricțiile nu țin cont de gradul de îndatorare
Restricții se aplică doar dacă gradul de îndatorare este mai mare de 3 (raportul între împrumut pe termen lung și capitaluri proprii) sau negativ
Deducerea nu se acordă, sub nicio formă, companiilor care înregistrează pierderi (EBITDA negativ)
Deducerea nu este condiționată de pierderi
Restricțiile se aplică indiferent dacă împrumutul este acordat de o parte afiliată sau de o bancă/ altă instituție de credit / instituție financiară
Restricții se aplică doar în cazul împrumuturilor contractate de la o parte afiliată, în anumite condiții
Restricții – plafon la deducerea costului de îndatorare: 200.000 de euro sau maxim 10% din EBITDA
Restricții – Plafon la deducerea dobânzii: 4% pentru împrumuturile în valută și 1,75% pentru împrumuturile în lei

Text apărut pe contributors.ro, noiembrie 2017. Autor, Adrian Luca, TPS

Pe aceeași temă, puteți citi și declarația lui Adrian Luca preluată de digi24.ro

Poziția TPS - Adrian Luca a fost preluată ulterior și de ziare.com (februarie 2018)

Comisia Europeană a transmis joi, 21 septembrie, un mesaj foarte clar despre cum ”opțiunea preferată de Comisie este baza comună consolidată de impozitare a companiilor (CCCTB)”, un mesaj care este, în același timp, foarte ... diplomatic despre acea propunere a impozitării cifrei de afaceri giganților din domeniul internet (propunere denumită ”taxă de egalizare” lansată de Franța și asumată în total de 10 state membre, inclusiv România - vezi comentariul TPS din 19 septembrie).

Sunt puține detalii disponibile în acest moment referitor la taxa de egalizare, astfel încât ne e imposibil să spunem exact cum va funcționa în practică până când ideea nu va prinde substanță. Se pun încă multe întrebări despre cum ar putea arăta o astfel de impozitare. Spre exemplu, cum definim companiile din industria digitală sau activități digitale. Ce intră în acea ”cifră de afaceri” și cum variază acesta în funcție de diverse modele de afaceri?

Baza comună consolidată oferă o bună bază pentru rezolvarea provocărilor majore, oferind un cadru sustenabil, robust și corect pentru impozitarea tuturor marilor companii în viitor. Având în vedere că acestă propunere este în plină dezbatere între statele membre, impozitarea din industria digitală poate fi ușor inclusă în forma finală a noilor reglementări” se mai arată în comunicarea de la Bruxelles.

De asemenea, se poate vedea, încă o dată presiunea politică pusă asupra unui domeniu care altă-dată era doar tehnic – evaluarea tranzacțiilor intra-grup. Vezi titluri precum ”ce este transfer pricing și cum poate fi folosit de companiile din industria digitală pentru a reduce factura fiscală”, ”transfer pricing folosind proprietatea intelectuală într-o companie digitală” sau ”ce este un sediu permanent și cum poate fi actualizat acest concept pentru a include economia digitală”.

 

Propunerea este una practică. Nu pune în discuție preocuparea esențială pentru CCTB și CCCTB. Aceasta va demonstra angajamentul nostru pentru a impozita corespunzător companiile din economia digitală, într-un mod care să reflecte activitatea lor reală în UE”. Așa se încheie scrisoarea de o pagină transmisă pe 16 septembrie la Comisia Europeană sub semnătura a 10 miniștri de Finanțe din statele membre, inclusiv România. (scrisoare în forma originală se găsește aici)

Propunerea în cauză se referă la ”o așa-numită «taxă de egalizare» pe cifra de afaceri” care ar aduce impozitarea giganților internet la nivelul impozitului pe profit din țările unde se realizează veniturile. ”Sumele obținute vor reflecta o parte din ceea ce aceste companii ar trebui să plătească sub forma impozitului pe profit” spune scrisoarea.

Scrisoarea, după cum se știe (vezi și articolul TPS din 14 septembrie – Acum știm ce armonizare vrea Euroopa. Dar ce vrem noi?) este inițiată de Franța, în contextul în care Parisul a pierdut în instanță procesul avut cu Google pentru așa-zise impozite pe profit neplătite, estimate la peste 1 miliard de euro (un caz tehnic clasic de transfer pricing- vezi rubrica TPS, studii de caz - cu deja clasice implicații politice).

Faptul că a raliat și Germania în susținerea acestei soluții agresive de impozitare a ... veniturilor arată determinarea Franței în a da o lecție de supremație fiscală, indiferent de costuri (e de așteptat că au avut loc negocieri serioase). Cât privește ceilalți semnatari – vorbim de un grup de economii importante, Italia, Spania, Austria, dar și de economii mici – Grecia, Portugalia, Bulgaria, Slovenia, România – practic aceștia au, într-o măsură mai mare sau mai mică, suficiente vulnerabilități financiare pentru a nu-și permite un conflict cu părinții europeni.

De notat absența dintre semnatari a Poloniei, cea mai mare economie din Est, deși Franța transmite că are acordul tacit al celei mai mari economii din Est pentru acestă inițiativă.

Nu e clar când și mai ales cum ar putea să iasă practic o asemenea propunere. Chiar și inițiatorii recunosc, voalat, că problema are multe fațete, de ordin tehnic, politic, juridic. ”Cerem Comisiei să exploreze opțiuni de compatibilitate cu legislația UE și să propună soluții efective”.

Dar un alt detaliu care merită menționat este că, dacă acestă scrisoare conține o singură data referire la ”așa-numita taxă de egalizare” (care ar trebui să fie eroul principal), în schimb trimite de două ori la baza comună consolidată de impozitare a companiilor (defalcată pe cele două etape – CCTB și CCCTB),  soluție apelată ca ”folositoare” și ”esențială”.

Altfel spus, scrisoare se transformă într-o susținere deschisă a acestui proces revoluționar care este CCCTB, și despre care știm deja că va intra în procedură accelerată de adoptare, prin majoritate calificată – cum a anunțat chiar președintele Comisiei Europene în discursul său despre Starea Uniunii (cu cei 10 semnatari, se apropie de voturile necesare. În orice caz, grupul opozanților, condus de ambițioasa, dar totuși mica Irlanda, poate fi ușor izolat).

De altfel, și Comisarul pe Finanțe, Pierre Moscovici, a lăsat să se înțeleagă, într-o intervenție avută luni, 18 septembrie, la canalul american CNBC, că tehnologia de impozitare ”corectă” a giganților (americani) din tehnologia informației se va găsi în interiorul CC(C)TB.

Așadar, tot acest zgomot în jurul taxei pe venit poate fi, în final, o mizanscenă (mai neortodox spus – un fel de-a arăta pisica) prin care Franța, Germania etc. să se asigure de implementarea fără multe comentarii a CCCTB (cel puțin e o impozitare pe profit, nu-i așa?).

Până una alta, România găsește, fără alte comentarii în afară de folositor și esențial, acest nou cadru care aduce pe același plan fiscal economiile europene, indiferent de nivelul de dezvoltare. Dar, dacă tot e vorba de mesaj, credem că interesul economiei noastre, mai ales într-un context european de natura nisipurilor mișcătoare, nu era să arate pisica.

După ce președintele Comisiei Europene a prezentat raportul Starea Uniunii 2017, nu mai e niciun dubiu legat de noile direcții comunitare în materie de fiscalitate. Dar, dacă lucrurile sunt mai clare, nu înseamnă că vor fi și mai simple. Impozitarea devine mai politizată decât oricând, pe toate fronturile, dar în special pe cel al tranzacțiilor din interiorul grupurilor de companii, deci al transfer pricingu-lui.

Puteți găsi mai jos un articol scris în marja discursului dlui. Juncker, încercând, vorba acestuia, să fim big on big issues and small on small ones. Când, în iunie 2015, TPS a semnalat pentru prima dată unda de șoc CCCTB, baza comună consolidată de impozitare a companiilor, am lansat și acestă întrebare care, din păcate, rămâne în continuare fără răspuns - Noi, ca stat, ca economie, cum jucăm?      

Ce mai vrem de la Europa, dincolo de un prânz la Hermannstadt?

Mulți am reținut ca prima știre din discursul de ieri al președintelui Comisiei Europene faptul că, în chiar a doua zi după ce Marea Britanie nu va mai fi în Uniune, adică pe 30 martie 2019, cei 27 membri rămași se vor reuni în România într-o întâlnire la vârf (summit) specială, ”pentru a lua deciziile necesare pentru o Europă democratică mai unită și mai puternică”. Ne-am mândrit să-l auzim pe dl. Juncker zicând – ”Dorința mea e ca întâlnirea să se țină în frumosul și vechiul oraș Sibiu, sau Hermannstadt, așa cum îl știu eu”. Dar după ce ne trece euforia, ne dăm seama că suntem în fața unei știri banale prin predictibilitatea ei.

E normal ca, după un astfel de moment care altă dată părea inimaginabil – ieșirea din club a unor membri de talia britanicilor – să existe o întâlnire simbolică de tipul viața merge mai departe, să dăm pe gât o dușcă de pălincă! Ar fi total neuzual (și deci interpretabil) ca acestă întâlnire să nu se țină în țara care asigură președinția rotativă a Uniunii în acel moment, țară care, din întâmplare, va fi România. Și dacă tot e România, n-ar strica un apropo simbolic la cei care vor rămâne motorul cel mai puternic al UE 27. (Evident, nu ne-am fi așteptat ca Bruxelles-ul să aleagă Piatra Neamț. Deși acolo, liderii europeni ar fi putut vedea lumea din telegondola finanțată cu fonduri comunitare).

Cât despre faptul că în România se va stabili viitorul UE… ca maramureșean vă spun, pălinca trebuie savurată cu măsură!

Apropo însă de normalitate. Discursul ”Starea Uniunii 2017” este o colecție de noutăți … așteptate, care se înscriu în noul mers pe care e nevoit să-l ia UE. De altfel, chiar dl. Juncker a ținut ca de fiecare dată când părea mai îndrăzneț să vină cu precizarea că nu e nimic nou sub soarele bruxellez.

Bunăoară, secțiunea intitulată ”O Uniune mai puternică” începe cu o referire la acea supapă existentă în tratatul Unional – când nu există altă cale de adoptare a unei decizii propuse de Comisie se poate recurge la majoritatea calificată, în care e suficient ca 55% din membri să fie de acord sau ca țările care susțin propunerea să reprezinte cel puțin 65% din populația UE. Altfel spus, e suficient ca cei mari să vrea și să-și mai atragă câțiva aliați, pentru ca rebelii și cârcotașii să fie salutați din mers. Din mersul UE.

Ce pune președintele Juncker în capul listei de decizii importante care trebuie adoptate rapid, prin majoritate calificată: baza comună consolidată de impozitare a companiilor (common consolidated corporate tax base – CCCTB). Urmează noi reglementări privind TVA, taxe corecte asupra industriei digitale (a se vedea impozitarea giganților americani) și asupra tranzacțiilor financiare (acum, că City-ul londonez nu mai e … în Europa).

După câteva rânduri de discurs, vine și corolarul – ”Avem nevoie de un ministru european al Economiei și Finanțelor” care să statueze o întărire a atribuțiilor actualului Comisar pe Economie și Finanțe.

Nu e nimic spectaculos în a vedea aceste anunțuri ca previzibile: pur și simplu era suficient să te uiți pe comunicatele, studiile, reflecțiile, filmulețele emise, în ultimii ani, de Bruxelles sau de marile capitale europene. De revenirea, de acestă dată sub forma obligatorie, a acestui concept istoric de armonizare fiscală CCTB, urmată de consolidare, știm din iunie 2015. De curând, Parisul și Berlinul avertizau că nu mai așteaptă până se mișcă greoiul mecanism comunitar al majorității, ei își organizează un CCTB local.

În discursul ”Starea Uniunii 2016” șeful Comisiei explica nevoia de ”relansarea CCCTB, care include o nouă abordare materializată într‑o propunere legislativă privind o bază fiscală comună obligatorie într‑o primă fază și consolidarea ca fază finală, în scopul de a îmbunătăți mediul de afaceri pentru societățile transfrontaliere și de a asigura o impozitare echitabilă și eficientă a marilor societăți în Europa”. Nu e de mirare că, în 2017, același președinte a expediat subiectul ”sunt cu toată forța în favoarea trecerii la votul bazat de majoritate calificată pentru CCCTB”. Simplu, nu mai e nevoie de vorbe meșteșugite.

Aceasta fiind starea de fapt în 2017, stau acum și mă gândesc – oare s-o schimba ceva în starea normalului nostru? Oare vom juca și noi altfel în acestă nouă Europă? Oare înțelegem ce vrea să zică dl. Juncker cu ”o Uniune mai unită trebuie să vadă compromisul nu ca pe ceva negativ, ci ca pe o artă de a apropia (bridging) diferențele”. Sigur, noi suntem meșteri în diferențe, vechi și mari, dar studiem și noi această artă a compromisului? Ce ar însemna asta, tot de la dl Juncker citire – să fii tare pe lucrurile mari și s-o lași moale pe lucrurile fără miză (în engleză, cea care de la summitul de la Sibiu încolo va deveni doar limbă de lucru în UE, sună mai plastic ”big on big issues and small on the small ones”).

Simt nevoia să mă repet: lucrurile big pentru noi nu sunt nici cotele de refugiați, nici muncitorii detașați, pentru care să ducem bătălii small cu Bruxelles-ul. Rămân de părere că primul big al nostru trebuie să fie atragerea în țară a investițiilor big, cu valoare adăugată big, ca singură șansă de a nu mai avea lefuri și pensii small. Or aceasta trebuie gândit (n-aș zice regândit) în noul cadru care se va chema CCCTB, cu al său algoritm devastator pentru economiile low-cost, de care vorbeam toamna trecută (deși, sincer vorbind, până la algoritm problema este baza armonizată, care, în lipsa unei negocieri, înseamnă să pui alături un Logan de un Mercedes).

Să nu ne imaginăm că acel ministru european al Finanțelor, indiferent cum se va numi el, poate fi și un escu, va veni și va spune – hai să tăiem banii de la investiții și să le dăm românilor, că au salarii și pensii mici, plus orașe vechi și frumoase… Nu, un ministru european ne va zice doar (vezi aici atribuțiile) – nu mă interesează ce vreți voi să faceți, unde vreți să ajungeți, aveți grijă la echilibrul fiscal, că nu mai vreau derapaje.

Europa pe care ne-o prezintă acum dl. Juncker este multa mult mai pragmatică. Ea va fi dispusă să ne dea tot sprijinul pentru a ne pregăti de euro, spre exemplu, dacă asta e în folosul pieței unice; dar să nu venim apoi să-i plângem pe la uși, că nu putem ține pasul cu euro.

Această nouă Europă pare să fi renunțat la ideea de mai multe viteze. Una și bună e de ajuns. Doar statele membre vor avea vitezele lor, fiecare cum poate, cum dorește, cum se pricepe să negocieze.

Nu vreau să fiu nici pesimist, nici optimist. Încerc să rămân realist. Și cum stăteam să mă întreb despre cum vom juca în continuare, iată că aflu că în Senatul de la București tocmai a trecut prin aprobare tacită un proiect semnat de câteva zeci de politicieni, sub titlul ”Propunere legislativă privind transpunerea Directivei (UE) 2016/1164 a Consiliului, din 12 iulie 2016 privind stabilirea normelor împotriva practicilor de evitare a obligaţiilor fiscale care au incidenţă directă asupra funcţionării pieţei interne, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr.L193/1, din data de 19 iulie 2016”.

În afară de acestă aprobare tacită, rămâne neschimbată starea de fapt de care vorbeam în octombrie anul trecut – această așa-zisă transpunere e un simplu copy-paste după un text European foarte tehnic. Totuși, ceva-ceva parcă tot s-a schimbat – Comisia de Afaceri Europene din Senat a dat aviz negativ zisului proiect.

La prima vedere pare un nonsens, dar de fapt Comisia și-a făcut treaba, sesizând că da, directivele trebuie transpuse in legislația națională a statelor membre, dar cel puțin prin texte care includ alternativele pe care chiar directiva le permite și le oferă statelor membre, cu definirea clară a opțiunii României și diferențierea clară a destinatarilor normelor. Or în acest caz suntem în fața unei ”preluări ad-litteram, tale quale”, cum observa și Consiliul Legislativ, copiere care merge până acolo încât nu s-a mai văzut să pui în titlu coordonatele Jurnalului Oficial al UE în care a apărut directiva, iar legea românească să se adreseze… statelor membre. Ca să nu mai spun că Bruxelles-ul voia aplicarea directivei din 2019, noi, din … 2017! [1]

Să vedem ce soartă va avea transpunerea în Camera Deputaților, forul decizional. Deja parcă ne trece un fior – dacă la adoptarea directivelor CCCTB (tot tacită, probabil, că, oricum, subiectul n-a suscitat niciun interes până acum), ne trezim că o să raportăm fruntaș punerea în aplicare cu un an mai devreme [2].

Până una-alta, acest episod este încă o expresie a modului în care mulți politicieni înțeleg să transpună conceptul de stat membru. Ne bucurăm că, uite domnule, Juncker nu ne-a mai vorbit de rău, că România ar fi eroina, că uite, domnule, o să dea la noi și un prânz de pomenire. Dar, sincer, cred că ne trebuie un proiect un pic mai big, dacă tot suntem într-o Europă mai pragmatică.

PS. Mă uit pe site-ul primăriei din Sibiu. Nici măcar o simplă referire la faptul că orașul a fost nominalizat, și nu oricum, în discursul președintelui Comisiei Europene. Cred că n-ar fi realist să ne imaginăm cum a și început administrația să gândească un plan pentru exploatarea summitului post-Brexit. Doar mai e un an și juma’ până atunci. Altminteri, cetatea lui Hermann rămâne un oraș frumos, vorba dl. Juncker.

Note:
[1] Cu observații întinse pe nouă pagini, Consiliul Legislativ a decis, totuși, să dea aviz favorabil.
[2] În ultimele variante prezentate de Comisie, termenele de implementare sunt ianuarie 2019, pentru unificarea bazei de impozitare – CCTB, respectiv ianuarie 2021, pentru consolidare – al treilea C.

Articol apărut pe hotnews.ro și contributors.ro, septembrie 2017. Autor - Adrian Luca, TPS 

 

Actualizare - Impozitarea pe cifra de afaceri se întoarce pe filiera franceză? 

Nici nu am apucat să încheiem acest comentariu, că, de pe fluxurile de știri, aflăm că Franța nu mai are răbdare, dar are ... imaginație: va presa Comisia să adopte ”soluția specială” a unei impozitări armonizate pe cifra de afaceri și nu pe profit, în cazul (cel puțin deocamdată) giganților din tehnologia informației care, veșnica acuzație, nu-și declară în țară profiturile impozabile la nivelul corect. ”Soluția” pentru GAFA (cum numesc francezii grupul Google, Apple, Facebook și Amazon) trebuie citită în contextul în care Parisul a pierdut la puncte (și evident, la bani) procesul pe care l-a dus cu Google pentru așa-zise impozite pe profit neplătite, estimate la peste 1 miliard de euro (am prezentat aici detaliile tehnice, din zona transfer pricing-ului, dar și politice ale acestui caz).

Comisia se aștepta desigur la dispute pe acestă temă, dar lua în calcul rezolvarea în noul cadru al CCCTB care, cum arătam în comentariul de mai sus, avea să intre în procedură urgentă de aprobare. Pentru noua sa abordare și mai rapidă, dar agresivă și plină de neprevăzut, Franța a reușit să-i convingă pe ceilalți grei ai UE27, Germania, Italia și Spania. Informații de ultimă oră arată că este susținută deschis și de Austria, Slovenia, Bulgaria și Grecia, iar tacit și de Polonia.

Se pare că, pentru a naviga printre reglementările actuale europene - există deja TVA, care este asimilată cu o taxă pe cifra de afaceri - francezii ar putea invoca abuzul de drept care ar fi fost făcut de respectivele companii (o interpretare în cheie franceză aici).  

După cum bine știm, România tocmai a trecut pe lângă propunerea înlocuirii generale a impozitului pe profit cu cel pe cifra de afaceri. Am arătat aici de ce considerăm acestă abordare ca fiind mai multe decât o gafă, o aventură fiscală. Iată că acum suntem puși în fața unei aventuri europene și România va fi presată să aibă o poziție. Nu putem decât să ne aducem aminte de recomandarea dlui Juncker: big on the big issues, small on  the small ones. Iar interesul nostru big cred că este să avem un cadru fiscal convingător și coerent pentru marii investitori.  

 

 

 

La sfârșitul lunii trecute, arătam de ce credem noi că dacă Google a câștigat în fața Fiscului francez, atunci aceasta este un semn că pur și simplu suntem mai aproape de implementarea politică a CCCTB, (știți, deja, acea bază comună consolidată de impozitare a grupurilor europene, de care tot vorbim în ultimii doi ani). Întâmplarea face ca, peste câteva zile, de la Paris să vină inițiativa unui mini-CCCTB franco-german, care să accelereze extinderea la nivel European.

În noul context politic european, am căutat, apoi (vezi comentariul de mai jos), să dăm o altă perspectivă recentei vizite a președintelui francez, Emmanuel Macron, la București. Și, apropo de perspectivă, noi, TPS, avem o întrebare veche – când vom începe să jucăm cu adevărat în Europa, când vom schimba statutul de ”țară aderată”, cu cel de ”țară integrată”? Când vom înțelege că miza noastră trebuie să fie aceea de creatori de valoare adăugată și nu de simpli executanți, competitivi prin sărăcie? 

Întâmplarea face ca, în timpul vizitei, președintele francez să aibă pentru români o întrebare care, mot-à -mot, suna chiar așa: ”Ce viitor vă doriți pentru România? Doriți ca, în mod durabil, salariile din România să rămână la o treime față de cele din Franța? Vă doriți ca munca calificată să se dezvolte insuficient…”

Iată câteva întâmplări  care nu sunt chiar așa de ... întâmplătoare. Suntem ca într-o analiză de transfer pricing, cu România funcționând ca o filială a grupului european: dacă privești ansamblul pieței, alegi referințele de comparabilitate protrivite, iei în calcul riscurile și funcțiunile îndeplinite, atunci, încet-încet, te apropii de prețul corect al realității noastre europene. 

Acestea fiind zise, vă invităm să parcurgeți comentariul de mai jos cu gândul la ziua de mâine… care tocmai a început.

Macron ne aduce o nouă Europă. Ne integrăm sau doar … aderăm? 

(22 august)

Parisul a avut grijă să ne transmită din timp că tânărul și ambițiosul președinte francez are o țintă precisă în turneul său din acestă săptămână prin Est, care va include și Bucureștiul pentru câteva ore: modificarea directivei europene privind angajații detașați [1].

Subiectul nu e nou, a revenit și la ultimele alegeri prezidențiale din Franța și, de fapt, apare ori de câte ori economia merge prost, când devine apăsătoare concurența pe locuri de muncă – angajații din Vest îi acuză pe cei din Est că, prin salariile lor low-cost fac dumping social (pardon pentru englezisme, dar și francezii le folosesc)

Ca să folosim, totuși, o vorbă franțuzească, vorbim aici de un șarpe de mare (serpent de mer), adică de un subiect care, din când în când, revine în discuții și ține capul de afiș al agendei publice: asemenea unui monstru marin mitic, mai scoate capul la suprafață pentru a reaminti sunt și eu pe aici, n-ați uitat de mine, nu?

Președintele francez n-are cum să uite tocmai de problema locurilor de muncă. Confruntat cu o neașteptat de rapidă scădere a popularității, mai ales când se pregătește să declanșeze necesare reforme sociale la el acasă, Emmanuel Macron are nevoie să se întoarcă la Paris cu o victorie. Practic ce ar însemna aceasta – să-l ajutăm cu modificarea rapidă a sistemului actual european în domeniul muncii!
Ce facem, cum îi răspundem? Cred că cel mai potrivit ar fi să adoptăm maniera à la française. Să intrăm puțin în noua poveste europeană, cu vechile personaje fantasmele populare și interesele strategice.

Apropo de bătălia de la Whirlpool

La sfârșitul lunii aprilie, înainte de al doilea tur de scrutin al prezidențialelor franțuzești, se dă o bătălie electorală decisivă în parcarea fabricii Whirlpool din orașul Amiens. Situația e tensionată – se știe că gigantul american de electrocasnice își va închide și ultima unitate de producție din Franța, pentru a se muta în Polonia (care a devenit noua bază de dezvoltare europeană), iar ultimii 300 de angajați francezi au nevoia de încurajare.

Având în spate răsuflarea contracanditatului naționalist, candidatul acțiunii europene, dl. Macron, care mai este și originar din Amiens, declară en fanfare – ”Apropo de Whirlpool, în trei luni de la alegerea mea, vor fi câteva decizii referitor la Polonia. Îmi pun toată responsabilitatea în joc (sur la table). Nu putem avea o țară care joacă pe diferențiale fiscale, sociale, în sânul Uniunii Europene și care încalcă toate principiile”.

Au trecut alegerile și dl. Macron continua săgețile cu bătaie spre blocul refractarilor din Est – Polonia, Ungaria și cine mai dorește. Este momentul celebrei declarații ”Europa nu e un supermarket”, cu amenințarea pierderii fondurilor europene de către cei care nu-i respectă principiile.

Nu e greu de imaginat că și polonezii au trimis înapoi săgeți cu bătaie lungă … apropo de supermarket, ”nici noi n-am vrea ca băncile franțuzești, supermarket-urile franțuzești să poată să-și desfășoare afacerile aici fără opreliști, iar șoferii noștri, constructorii ori IT-iștii noștri să fie subiect de restricții și poveri suplimentare. E drept că sunt mulți șoferi polonezi pe străzile din Paris sau Amsterdam, dar pe străzile din Cracovia sunt la fel de multe supermarket-uri franțuzești, bănci olandeze sau ziare germane. Am face schimbul bucuroși, dar nu cred că le-ar plăcea!” Iarăși nu e greu de imaginat că președintele francez se va întâlni în acest turneu estic cu liderii din Cehia, Slovacia, România, Bulgaria, nu și din Polonia ori Ungaria.

Campania de toamnă pe frontul CCCTB

Bătăliile se duc azi cu multe emoții și probabil că, în sinea lor, mulți estici (rămân la acestă încadrare, chiar dacă geografic și nici economic nu mai suntem atât de omogeni) le dau dreptate polonezilor. Dar, oricât de lipsit de emoție ar suna, jocul european nu se poartă pe dreptatea fiecăruia, ci pe negociere. Dar să continuăm povestea, poate ne ajută să găsim abordarea…dreaptă.

Evident că e vorba tot de șerpi de mare. Trebuie că e o expresie populară în Franța, din moment ce am găsit-o folosită de publicații diferite (vezi Le Figaro sau La Tribune) pentru un episod petrecut la începutul acestei luni – Franța s-a hotărât să pună piciorul în prag și vrea urgent armonizare fiscală europeană în materie de impozitare a companiilor (pentru francezi ACCIS, pentru restul Europei cunoscută ca CCCTB, cu al treilea C de la consolidare). E atât de hotărâtă încât nu mai așteaptă după procedurile greoaie ale Bruxelles-ului și, până la armonizarea mare, va opera o armonizare mică cu Germania, din 2018. [2]

Știrea a venit cu un comunicat comun al miniștrilor de la Economie și Finanțe, respectiv de la Acțiune și Conturi publice care vizează direct ”problema majoră a Franței și a partenerilor săi de a determina marile companii din IT să-și plătească impozitele corecte în țările unde realizează profiturile”[3]. Iar mesajul a fost întărit apoi într-un interviu la Bloomberg.

De reținut finalul apoteotic, în stil macronian, al comunicatului ”Franța va urmări ca aceste inițiative să se realizeze într-un timp rezonabil, în caz contrar, va trage consecințele care se impun în legislația sa națională”.

Bruxelles-ul reacționează imediat la acest apropo cu rezonabil – Pierre Moscovici declară a doua zi la un post de radio parisian, nu în calitatea de fost ministru francez al Finanțelor, ci în postura actuală de ministru (comisar) al Finanțelor în Comisia Europeană - ”presez guvernele să adopte cât mai rapid acestă soluție europeană a bazei comune de impozitare, care este soluția reală pentru impozitarea companiilor multinaționale acolo unde își desfășoară activitatea și fac profit.

Parisul are nevoie de o victorie rapidă și pe frontul armonizării fiscale, pentru că nu are timp politic să le explice alegătorilor cum stă treaba tehnic cu GAFA, cum numesc francezii noul univers numeric (după giganții Google, Apple, Facebook, și Amazon), cel care nu-și plătește impozitele cât ar aștepta strada [4]. Pentru că acest univers este prea puțin francez, prea puțin european din punct de vedere al tehnologiei, al proprietății intelectuale, al substanței economice, atunci singura soluție de a crește încasările la buget va fi CCCTB, adică schimbare regulilor jocului european în acest domeniu.

Sigur că și acestă schimbare își are ... polonezii ei. De acestă dată e vorba de irlandezi, primii care spun pe șleau că, oricum ai da-o (de altfel, puțini i-ar putea contrazice) acest CCCTB presupune pierderea unei părți esențiale din suveranitatea fiscală, printre ultimele pârghii de intervenție rămase în mâna unui stat membru.

Într-un gest de frondă, Dublinul a ținut să-și mai exercite cât mai poate acest drept, dând în judecată Bruxelles-ul, după ce anul trecut a fost obligat de Comisie să ceară peste 13 miliarde de la Apple. După ultimele estimări se pare că suma ar ajunge până la 15 miliarde. ”Deși este total nejustificat, vom strânge suma de la Apple și o vom pune într-un cont escrow până la soluționarea cazului, dar să fie clar că nu suntem perceptorii de taxe ai altora” – a transmis, diplomatic și nu prea, ministrul irlandez de Finanțe într-un interviu apărut săptămâna trecută.

În traducere pentru nucleul dur, mai ușor cu armonizarea, nu vă rezolvați problemele cu GAFA pe seama noastră!

Așadar, care mai e interesul nostru?

În interviul către Bloomberg în care anunța CCTB-ul franco german, ministrul francez al Economiei încerca să explice și decizia președintelui Macron de naționalizare a celui mai mare șantier francez, doar pentru a nu intra sub controlul competitorilor italieni, singurii, de altfel, care vroiau să-l cumpere: ”nu am naționalizat, doar ne-am apărat interesele strategice”.

Și după 60 de ani de Europa, jocul se cheamă armonizarea intereselor strategice naționale.

Unii, în calitate de părinți fondatori, au, desigur, strategia mai eficientă și forța mai mare de … armonizare, dar acesta nu exclude șansele celorlalți de a-și juca inteligent cartea. Și noi, ca și polonezii, s-ar putea să cumpărăm cam scump schimbarea directivei pe detașare. Nici noi, nici irlandezii, nu putem avea entuziasmul franțuzesc în materie de CCCTB [5]. Dar, în ciuda retoricii, și polonezii, și irlandezii știu că nu ajungi nicăieri doar dacă te opui tel quel unor proiecte care, mai devreme sau mai târziu, se vor realiza. Și se vor realiza nu doar pentru că așa vrea Franța sau Germania, ci pentru că aceasta e calea naturală de împlinire a Uniunii Europene, de mai multă Europă.

Cel mai eficient e însă să dai replica prin articularea unui interes strategic real și convingător, care să poată fi pus la masa europeană. Apropo – care e, vorba francezului, șarpele nostru european? Să ne apărăm veșnicul drept de a avea cele mai mizerabile venituri pentru angajații noștri, să ne menținem atuul sărăciei?

Dacă joi m-aș afla la masă cu dl Macron, i-aș spune – oricât de dureros ar pica în acest moment pentru noi o modificare, interesul nostru pe termen lung nu e să ne agățăm de directiva actuală a detașării. Interesul nostru nu e să vă șicanăm cu acuzații – da, dar și investitorii voștri beneficiază de salariile noastre mici, fac aici economii (location savings). Interesul nostru nu e să ne cramponăm dacă ne repartizați câteva sute de imigranți în plus etc. [6]
Dar apropo de interes – am auzit că vreți urgentarea CCCTB. Da, asta e cu adevărat o miză uriașă. Poate înțelegeți și punctele noastre de vedere: ne trebuie noi atuuri pentru atragerea investițiilor cu valoare adăugată, care să ofere salarii bune, dar mai ales perspective reale de dezvoltare. Dacă vorbim de armonizare fiscală ne apropiem practic de sistemul de funcționare federal și asta presupune ca voi, marile economii, să vă implicați mai mult în marile proiecte. Nu putem reduce decalajele fantastice actuale doar din consumul de supermarket. Nu putem juca de la egal la egal, dacă noi nici măcar nu ne putem compara la modul cum funcționează o administrație fiscală…

Nu e visul meu să ajung la masa negocierilor cu dl Macron, dar e visul meu să trăiesc într-o țară cu adevărat integrată în povestea europeană, nu doar aderată. Și pentru asta ne trebuie realmente o altă abordare.

Până una-alta, măcar un lucru să înțeleagă Guvernul nostru care în toamnă se va duce la următoarea ședință de Consiliu European crezând că totul e BAU (business as usual) [7]. Ei bine, nu, o să fie bau-bau! Și nu o să fie nici ca-n prăvălia celebră ”La Vulturul de mare cu peștele în ghiare” unde găseai albituri, perdele, preșuri și alte asemenea, dar pește ioc. Vor intra în ”La șarpele de mare cu armonizare pe spinare” și armonizare ni se va da, la un preț pentru care noi nu am negociat nimic!

Întrebarea fără fard

(Actualizare – 25 August)

Cehii și slovacii aleg pista pragmatismului, polonezii și ungurii sunt captivi poziției lor inflexibile, bulgarii vor un rol de mediator. Cât despre noi, probabil că și nouă, nu doar altora, ne e greu să ne dăm seama cum jucăm.

Cred că în turneul său estic, tânărul și ambițiosul președinte francez a avut ca miză mai mult decât să testeze pozițiile statelor din Est față de modificarea directivei muncitorilor detașați, cât să lanseze provocarea – Vrem schimbarea Europei. Unde sunteți voi, ce rol vă doriți și ce faceți pentru asta?

Dacă după ziua de ieri am reținut cea mai picantă știre referitoare la costul machiajului aceluiași tânăr și ambițios Macron, cel puțin să apreciem că în fața noastră a vorbit frust, fără fard -
Ce viitor vă doriți pentru România? Doriți ca, în mod durabil salariile din România să rămână la o treime față de cele din Franța? Vă doriți ca munca calificată sa se dezvolteinsuficient? Sau vă doriti ca țara Dvs. să intre pe deplin înEuropa, sa aveți calificări mai bune, sa atrageți talente, să vapăstrați talentele, să aveți oameni mai bine plătiți care să aibă avantaje sociale și tranziția să se facă pe deplin. (…) Nu va avea loc un Frexit, ci o explozie a Uniunii Europene. O parte din Brexit se datorează tocmai acestei situații. Trebuie să privim lucrurile în față”.

Cu câtă francofonie ne-a mai rămas, chiar sper să privim lucrurile în față. În rest, rămâne cum am stabilit: ”Apropo – care e, vorba francezului, șarpele nostru european? Să ne apărăm veșnicul drept de a avea cele mai mizerabile venituri pentru angajații noștri, să ne menținem atuul sărăciei?”

Note:

[1] Este vorba de o prevedere din 1996 care permite unui muncitor din statul membru A să lucreze ca detașat în statul B, primind condițiile minime salariale din B, dar plătind contribuțiile sociale la nivelul din A.
Datorită (ei ar zice din cauza) acestei facilități, România are peste 30 de mii de muncitori detașați doar în Franța ( din Polonia vin aproape 50.000).

[2] În proiectele de directivă lansate de Bruxelles toamna trecută, datele de implementare sunt 2019 pentru CCTB și 2021 pentru CCCTB

[3] Comunicatul este o reacție la eșecul Google din iulie, când Tribunalul administrativ din Paris a decis că Google – prin baza din Irlanda – nu datorează niciun impozit în plus pentru afacerea derulată în Hexagon. Acum statul e într-o poziție delicată – vrea să facă și o negociere cu compania, cum au făcut britanicii și italienii (care au evitat însă ajungerea în instanță), dar vrea să fie și ”principial”, deci face apel. Puteți găsi detalii aici – Eroarea 404 – de ce (nici) francezii nu au găsit ”sediu permanent” la Google și aici – Google a câștigat în Franța înseamnă că se apropie mai repede soluția CCCTB.

[4] În GAFA a intrat zilele trecute și Airbnb, platforma devenită atât de populară în rândul turiștilor, dar care a plătit anul trecut un impozit de 93.000 de euro, în condițiile în care Franța este a doua țară ca venituri pentru acestă platformă, cu 400.000 de anunțuri de locuințe disponibile pentru turism.

[5] În ultimii doi ani, începând de la comentariul din iunie 2015, pe contributors.ro, am încercat să arăt consecințele unei armonizări forțate, privind atragerea investițiilor mari ori repartizarea masei impozabile (în baza algoritmului CCCTB), în condițiile în care românii vor juca pe același teren fiscal cu restul Europei, de la Vest la Est, de la Nord la Sud.

[6] Nu mai pomenesc aici de faptul că anul trecut ne mândream cu stilul de negociere – nu lăsăm UE să semneze acordul comercial cu Canada, până nu primim eliminarea vizelor de la canadieni

[7] Mă gândesc și acum cu stupoare că Guvernul mai avea puțin și s-ar fi dus la Bruxelles – știți, noi nu putem introduce CCCTB – tocmai am scos impozitul pe profit și l-am înlocuit cu impozitul pe cifra de afaceri! Și ăsta era doar unul din argumentele pentru care nu ar fi mers aventura cu impozitul pe cifra de afaceri.

 

Articol apărut pe hotnews.ro și contributors.ro, august 2017. Autor - Adrian Luca, TPS

 

Pentru a înțelege prețurile de transfer ai nevoie să înțelegi tabloul general al conexiunilor din interiorul grupului comercial analizat:  de ce apar/care este rolul lor, cum se încadrează aceste conexiuni în modelul de afaceri al grupului.

În mod similar, provocările fiscale ale acestui grup numit Uniunea Europeană nu pot fi înțelese fără decriptarea relațiilor care se formează în noul context (post Brexit, globalizare etc.), relații care vor defini funcțiunile și riscurile asumate de filialele grupului (a se citi statele membre) în toate domeniile.

Ne oprim astăzi asupra domeniului industriei navale europene, pornind de la o știre cu implicații pe termen lung - recentul scandal scandalul STX dintre Franța și Italia. Poftă, pardon, lectură bună!

 

Vară europeană: italianul se bate pe tăieței cu francezul, francezul se bate pe bărci cu italianul, românul se bate singur

Astăzi, 1 august, se consumă un episod cu o semnificație aparte în construcția acelui meniu unic care se cheamă noua Europă. După ce săptămâna trecută Franța și-a naționalizat strategic cel mai mare șantier naval (STX-Saint Nazaire) doar pentru a nu lăsa pachetul majoritar pe mâinile constructorului italian concurent Fincantieri, ministrul francez al Economiei se întâlnește la Roma cu omologul său pentru a găsi o soluție împăciuitoare, o mediere europeană între interesele naționale.

Bun, veți zice, s-au mai văzut naționalizări în Vest (francezii au o tradiție de a bloca privatizările strategice și când e vorba de iaurt sau oranjadă), se mai ceartă frații între ei și, în definitiv, om fi noi europeni, chiar de gintă latină, chiar cu industrie navală, dar povestea asta e la altă masa, ce treabă are cu noi…

Nu vă grăbiți, mai bine instalați-vă comod! Iar dacă aveți un Beaujolais cu o porție de paste bine făcute la îndemână, atunci și mai bine veți înțelege despre ce e vorba. O recomandare – întrebați mai întâi cine e bucătarul!

Săptămâna trecută, un anume Maurizio Landi, bun bucătar bolognez și falit proprietar de pensiune în Piazza Maggiore din orașul natal, a încins facebook-ul conaționalilor cu aventura lui franțuzească. Acum trei luni a găsit să se angajeze la un restaurant în Beaujolais, lângă Lyon. Toate bune: lui îi place să foloseacă celebrele vinuri franțuzești, francezilor le plac celebrele spaghete… doar dacă sunt ținute mai mult la cuptor, mai puțin „aldente”, mai bine făcute, cum am spune noi! Curând atmosfera se încinge – clienții încep să lase pastele în farfurie și reclamațiile în condică. Il cuoco Maurizio spune că a făcut suficiente concesii gustului francez, dar… totul până la paste! Un episod, altminteri previzibil, a pus capac – înainte să plece în ziua liberă, a pregătit un sos ragu ca la mama acasă. Când s-a întors a aflat că patronii îl serviseră cu spaghete cum le plac francezilor. Era deja prea mult. Degeaba le-a tot predicat – la noi, în Bologna și, altminteri, în toată lumea civilizată, ragu se servește la tăieței (tagliatelle). Maurizio a trântit ușa, în mii de like-uri ale mândrilor săi conaționali – iată un italiano vero care nu se vinde pe o farfurie de paste gătite … franțuzește.

Pentru italieni, acestă poveste culinară a venit ca confirmare a proverbului ”Non c’è due senza tre”, cum amintea un editorialist al prestigiosului ziar la Stampa. Noi am zice – ”un necaz nu vine niciodată singur”. Italienii, mai optimiști, au nevoie de două ca să se îngrijoreze că vine și al treilea. S-au apucat să numere necazurile din ultima săptămână venite pe filiera Macron, noul și atât de tânărul președinte al vecinilor. Mai întâi, de la Paris a venit cu un plan legat de Libia, fără să-i întrebe și pe italieni, cei care sunt cei mai afectați de valul de imigranți de peste Mediterana (ca să nu mai spunem că francezii și nu italienii au agitat apele în Libia, acum 6 ani).

Dar cel mai greu au resimțit italienii acest afront al naționalizării STX. În milioane de like-uri ale compatrioților săi, președintele Macron decide să ridice deținerea statului de la 33 la 100% la șantierul naval de la Saint Nazaire, anulând practic un acord la care se ajunse în ultimele zile ale mandatului predecesorului său, ca acționar majoritar să devină (prin deținere directă și indirectă) grupul italian Fincantieri.

Mai direct mai pe ocolite, opinia publică franceză rezonează emoțional la retorica din jurul acestui șantier francez glorios cu o istorie care merge până la 1861, care face cele mai mari pacheboturi, singurul care, la o adică, ar putea construi următorul (deocamdată au unul) port-avion francez, printre ultimele perle ale industriei naționale, unde mai lucrează 2500 de oameni, și deci care nu se poate lăsa la discreția unui competitor italian (efectiv cei doi impart aceeași piață) care mai are și un acord de colaborare cu cel mai mare producător naval chinez (de stat, desigur). Pe scurt, mergem cu italienii, dar nu le dăm decât 50%!

Bravo, strigă italienii ca la operă, dar acum un an, când coreenii de la STX, intrați în faliment, v-au anunțat că nu mai pot păstra Saint Nazaire, voi, francezii, ați venit la noi, italienii, să-l cumpărăm, pentru că nimeni altcineva nu vă mai făcea o ofertă. Fincantieri al nostru este și la noi sub controlul statului (cca 60%) și la noi e perla industriei, cu peste 7000 de vapoare într-o istorie care a început când nici nu începuserăți voi Revoluția, la 1780, care face, tot la fel, bijuterii inginerești, de la pacheboturi la portavioane (un pic mai mici, poate, dar tot portavioane). Chinezii sunt parteneri de afaceri (până una-alta, ei au forța să cumpere) nu le dăm tehnologia! Și apoi nu înțelegem de ce noi, frați europeni, nu avem voie să deținem nici 51% la un șantier francez, dar 10 ani nu ați avut nicio problemă când cu două treimi din acțiuni au fost un grup … coreean. Se presupune că europenii trebuie să concureze cu restul lumii, nu să se bată între ei! Unde mai este proiectul European de care vorbim atât?

De fapt proiectul European există, e la locul lui, și aceste zbateri sunt un semn că … se lucrează la el. Deocamdată, acestă afacere STX s-a împotmolit într-un banc de nisip politic. Că e vorba de nave, că e vorba de auto, de cercetare, ori de taxe etc., Europa vrea (1) eliminarea concurenței interne, vrea jucători puternici europeni: își dă seama că în competiția internațională nu poți rezista doar amintindu-ți de perlele naționale, oricâte sute de ani ar avea în spate … pur și simplu nu așa se navighează astăzi pe oceanul globalizării. Mai direct, mai printre rânduri, asta spune și Cartea Albă a Europei lansată fix acum cinci luni, cu ale ei cinci scenarii, din care rămâne unul singur – rezistăm doar punând la comun resursele și politicile – economică, monetară, fiscală, energetică, militară… poate chiar culinară, la nevoie.

Cu un mesaj, fără îndoială, european se duce astăzi trimisul președintelui pro-european de la Paris într-o capitală pro-europeană cum e Roma. Un mesaj pro-apărare comună europeană care sună cam așa – nu putem să ne mai concurăm între noi, fiecare să facă submarinele lui, protavioanele lui, bărcuțele lui, ne trebuie un proiect de tip Airbus pe mare! Suntem frați, doar că am vrea ca noi, francezii, să avem cârma dacă se poate.

Îmi imaginez că negocierile nu vor fi deloc discuții frățești la o terasă cu Nastro Azzurro în față, că va fi o bătălie cu gloriile și orgoliile pe masă. (2) Franța și Italia vor încerca să fie ca în ”fabula” lui Maurizio și a tăiețeilor lui dintr-un restaurant francez de provincie, fiecare căutând să-și ia cât mai multe like-uri naționale, dar uitând, pentru moment, cât de mult îi ajută piața comună europeană. Până la urmă balanța se va înclina de partea celui care e mai tare în finanțe, cine e mai solid politic la el acasă (nu e cazul nici la francezi, nici la italieni), cine e mai bine văzut de Germania (cea care, evident are și ea șantierele ei și, în general, nu poate fi exclusă din niciun proiect de Airbus, că e în aer, la sol ori pe apă).

Cu acest episod naval în față, nu pot să nu mă gândesc cum vor arăta negocierile europene de ordin fiscal, de tipul cine să încaseze cele mari venituri când se va trece la baza comună comună consolidate de impozitare a companiilor europene (CCCTB). E acolo un algoritm care, în mod evident, lucrează în favoarea celor care dețin plus-valoare, substanță economică și nu a celor care nu-și asumă decât riscul unei forțe de muncă ieftine (despre algoritmul CCCTB, puteți citi aici). Amintesc în treacăt că deja e un conflict mocnit între italieni și francezi pe tema impozitelor pe care ar trebui să le încaseze de la Google, de la baza irlandeză a gigantului american. Vedeam anul trecut cum, francezii, dar și italienii, își persiflau colegii britanici (încă nu se pronunțase Brexit-ul) că au ajuns la înțelegere cu Google. În primăvară, și italienii au adoptat calea negocierii, lăsându-i descoperiți pe francezi, care au mers în continuare pe procesul de la care așteptau impozite suplimentare de peste un miliard de euro. Doar că statul francez tocmai a primit de la Tribunalul administrativ din Paris sentința că Google nu trebuie să plătească nimic. Procesul continuă cu recurs ”din principiu”, dar statul francez se arată acum și … deschis la negocieri. Negocieri în care nu are cum să nu se atingă și subiectul CCCTB! (studiu de caz, cu detalii tehnice în premieră tehnice, aici).

Mă opresc aici, pentru că, în mod natural, ar urma întrebarea, dar noi, românii, unde suntem în acest peisaj? Și, în mod fatal, ar urma același răspuns – undeva, acolo, la marginea Europei.

În ultima jumătate de an, mi s-a părut incredibil că suntem blocați în tot felul de aventuri fiscale, fără să ne punem problema – dar ne potrivim cu ce se discută acum în Europa, am auzit de ideea asta de politică fiscală comună, înțelegem că vom concura de la egal la egal cu germani, francezi, italieni, polonezi…?

Astăzi, mi s-ar părea incredibil să aud că România ar avea un plan de racordare a industriei navale la proiectul european industrial. Asta în condițiile în care două șantiere navale (Brăila și Tulcea) sunt acum, indirect, sub umbrela italienilor de la Fincantieri (preluate de la STX). (4)

Astfel de crize de facere ale noii Europe rămân cele mai bune oportunități de-a ne stabili o minimă identitate fiscală, industrială etc., de-a ne valorifica mai bine în proiectele comunitare. Dar poate mai la (o) toamnă să deschidem și noi cărțile (albe) europene, acum e vară… Și , orium, dacă nu ne trezim noi, o să ne trezească Europa spunându-ne – stați liniștiți, am hotărât noi pentru voi!

Note:

(1) Vrem, nu vrem, când zicem Europa ne gândim la un act de voință (via Bruxelles) al părinților fondatori, în special Franța și Germania.
(2) Cum arăta și articolul din La Stampa, în momente de tensiune Europa se întoarce în trecut: să nu-și aducă aminte italienii că au multe pe inimă, că până la urmă Gioconda e a lor (da, poate că Leonardo cu mâna lui le-a dat-o francezilor, dar … orișicât), că rața cu portocale e invenția lor folosită de alții, că ei nu sunt ca alții care au dat numele bideului dar refuză să-l folosească, că ei nu sunt doar o simplă destinație de vacanțe, cum le place altora să-i vadă, că ei au avut un politician (florentinul Capponi) care acum 500 de ani și mai bine nu s-a sfiit să-i zică de la obraz unui rege francez care amenința că sună trompetele războiului: ”dar și noi avem clopote de care să tragem”etc.
(3) De notat că există, totuși, o imagine realistă și între francezi, chiar din partea sindicatelor – în definitiv, statul nu se pricepe la vapoare, e nevoie de un partener industrial și comercial pentru a rămâne pe linie de plutire.
(4) Autorul declară că nu are relații comerciale cu nicio companie din domeniul construcției navale.

Actualizare, 2 august: după întâlnirea dintre ministrul francez al Economiei și omologul său italian, părțile și-au mai dat răgaz să reflecteze la o soluție încă două luni. Subiectul este en marche, cum s-ar spune.

 

Articol apărut pe hotnews.ro și contributors.ro, august 2017. Autor Adrian Luca, TPS