Detalii

Înapoi la pagina: TP Ştiri şi Articole

Publicat: 20 Decembrie 2024

Dragii noștri parteneri de 2025!

Umblă vorba prin târg că vine un an care o să fie așa de... și așa de ..., dar mai mult așa...

Vorbe! Invenții trăsnite! (La urma urmei, cât de inventiv să fie și 2025, venind după unul ca 2024!)

Dar că veni vorba de invenții, ce ziceți de trăsnăile din filmulețul de mai jos

 

 Acum, că ne-am mai relaxat, haideți să vorbim serios!

Atâta timp cât suntem sănătoși, ne urmăm planurile pe termen lung, ne păstrăm buna dispoziție și ne ținem prietenii aproape, 2025 va fi un an cât se poate de bun!

Și dacă va trebui să ne reinventăm fiecare câte puțin ... asta chiar s-ar putea să ne facă foarte bine!

Așa, cu titlu de exemplu, vă spunem rapid că ne vom reinventa cu o nouă versiune a bibliotecii  transferpricing.ro, plus vreo 2-5 soluții practice noi, cât să vă ajute să automatizați procese, să câștigați mai mult timp pentru ceea ce contează pentru voi.

(Nu dăm spoiler, dar se vor dovedi soluții pe cât de interesante, pe atât de utile!)

Contați pe noi! Împreună, ne putem inventa un super-2025!

High 25!, High Twenty five!

LA MULȚI ANI!

(T)PS. Pentru zilele acestea de tranziție între ani, vă propunem și

”Rezoluția TPS în marja 20-25. Mesaj de încredere și optimism (bine calculat) pentru partenerii noștri!”

 Este un răvaș conceput în stilul directivelor și ordonanțelor care o să ne tot umple meniul pe mesele de lucru.

În 24 de puncte găsiți premisele de la care pleacă 20-25 (cel puțin pe parte de impozitare directă). Până la urmă, e bine să știm cum jucăm! (Bine, cum altfel!)

I-AUZI, IA!

Detalii

Înapoi la pagina: TP Ştiri şi Articole

Publicat: 20 Decembrie 2024

 

Întrunită în plen, fizic și pe Team, echipa Transfer Pricing Services,  

 

1. Ținând seama că dezbaterile pe fond privind rezolvarea gravelor dezechilibre financiare se suspendă în marja (nedefinită) a campaniilor electorale și că este puțin probabil ”un program credibil de corecție sprijinit politic și acceptat social”,

 

2. Având în vedere că, din experiență, crește presiunea administrativă pe contribuabilii plătitori corecți și neamnistiați, mai ales în perioade tensionate

 

3. Luând act de foarte lapidarele, dar frumoasele referiri la administrația fiscală din programele electorale ale celor partide care sunt pilonii stabilității politice - ”Digitalizarea ANAF, cu scopul creșterii capacității instituției de a colecta taxele și impozitele și de a reduce evaziunea fiscală, estimată în prezent la 28 miliarde de euro. În următorii 5 ani, România va ajunge la media țărilor din Europa Centrală și de Est în privința ponderii în PIB a veniturilor bugetare, respectiv cu 5 puncte procentuale din PIB în plus față de nivelul actual” (pilonul I), respectiv ”ANAF ar trebui să asigure claritate și accesibilitate în ceea ce privește procedurile de control aplicate contribuabililor • Limitarea controalelor fiscale repetate în perioada de prescripție (5 ani): Contribuabilii cu un comportament fiscal corect ar trebui să fie supuși unui număr limitat de controale, iar resursele ANAF ar trebui direcționate spre contribuabilii identificați ca având un risc crescut de evaziune fiscală, prin analiza de risc” (pilonul II).

 

4. Înțelegând că o formulare de tipul ”se află în faza de testare un sistem de reguli care utilizează metoda predictive a calculării nivelului de risc, folosind procesul de data mining și metoda arborelui decizional. Implementarea analizei de risc predictive a determinat o creștere a eficienței activității de inspecție fiscală, reflectată ca pondere a valorii obligațiilor fiscal suplimentare atrase ca urmare a acestor verificări în total obligații fiscale atrase” trebuie luată cu titlu de inventar, ca făcând parte dintr-un raport public al ANAF

 

5. Citind, pe de altă parte, un raport recent al Curții de Conturi după un audit local, privind ”Neprogramarea și neefectuarea de inspecții fiscale la contribuabilii care au raportat pierderi în ultimii cinci ani consecutivi”, în care Curtea constată că pentru 118 contribuabili în această gravă situație nu a fost realizată analiza de risc fiscal pentru că … ”potrivit explicațiilor primite, inspecția fiscală nu dispune în momentul de față de instrumente și proceduri care să permită analize de risc globale asupra unor categorii de contribuabili”.

 

6. Văzând ca nerealist să se întâmple acum ce nu se întâmplă din 2015 încoace, de când specialiști FMI recomandau ”Eliminarea din legi și reglementări: (1) a obligației ANAF de a controla contribuabilii strict din rațiuni legate de prescriere; (2) a răspunderii personale pe care o au inspectorii de control și alte categorii de angajați pentru nerealizarea veniturilor; și (3) a obligației inspectorilor de control de a examina toate perioadele fiscale ce s-au scurs de la data ultimului control fiscal” (am vorbit la momentul respectiv pe acest subiect)

 

7. Cunoscând că articolul 117 din Codul de procedură fiscală menține formularea duplicitară ”și asupra celorlalte perioade neverificate” ( (1) Inspecția fiscală se efectuează în cadrul termenului de prescripție a dreptului de a stabili creanțe fiscale. (2) Selectarea perioadelor care vor fi supuse inspecției fiscale se efectuează de organul fiscal în funcție de riscul fiscal identificat. Inspecția fiscală se poate extinde, cu respectarea alin. (1) și asupra celorlalte perioade fiscale neverificate”).

 

8. Luând notă de raportul final din iulie 2024 al consultanților independenți angajați de Comisia Europeană pentru ”Întărirea consecvenței legislației și inspecțiilor de prețuri de transfer în România”, care a constatat că ”mijlocul/midpoint intervalului de penalizare prin amendă în România este de 1.615 euro, în condițiile în care prima cuartilă europeană este 4.915 de euro, iar mediana este de 12.500 euro” și, astfel, recomandă ”stabilirea unei penalizări absolute care acoperă cel puțin costul cu pregătirea unui dosar local conform normelor OECD, inclusiv analiza economică necesară testării valorii de piață, plus o penalizare relativă (spre exemplu, ca procent din suma reevaluată). Aceasta ar crește conformarea și va determina contribuabilul să-și concentreze eforturile de documentare pe tranzacțiile cele mai semnificative”.

 

9. Plasând această recomandare în contextul general al revizuirii penalizărilor – vezi evitarea la limită a impunerii unor amenzi minime la nivel UE în marja negocierilor privind adoptarea variantei a 7-a a Directivei cooperării administrative sau capitolul amenzi din procesul de consultare publică declanșat în toamna 2024 de guvernul britanic pentru revizuirea cadrului administrației fiscale

 

10. Considerând însă nerealiste așteptările privind eventuala adoptare a recomandării (vezi raportul citat la punctul 8) de creștere a pragurilor de materialitate de la care să fie obligatorie pregătirea unei documentații de prețuri de transfer, doar pentru ”ar avea sens evitarea forțării contribuabilului, dar și a administrației, să consume resurse pentru testarea și documentarea unor tranzacții care au nu au efect material asupra profiturilor impozabile din România”

 

11. Luând act și de recomandarea de ”raportare simplificată (cantitativă) în materie de prețuri de transfer care să poată fi folosită de ANAF pentru a se concentra mai mult pe ”cifre” și mai puțin pe ”poveste” (descrierea calitativă) în faza inițială de evaluare a riscului de prețuri de transfer și alegerea țintelor de audit”. Este dată ca exemplu Fiscul australian care încadrează riscul în funcție de marje de profit considerate specifice pe industrie

 

12. Apreciind ca nerealist să fie preluată o astfel de abordare cantitativă, având în vedere că pentru ANAF este mai convenabil ca orice marjă de profit sub 6% să fie considerată risc, indiferent de specificul industriei,  contribuabilul în cauză fiind taxat automat cu impozitul minim de 1% din cifra de afaceri ( la o CA de peste 50 milioane de euro)

 

13. Având în vedere și că din 2025 intră din plin în funcțiune și obligația grupurilor multinaționale de peste 750 de milioane de a pregăti documentarea gradului de impozitare efectivă a profitului în România, pentru că orice coborâre sub pragul minim de 15% va fi taxată nu doar prin impozitele suplimentare stabilite prin directiva de implementare a Pillar II- OCDE ( respectiv IIR și UPTR) ci și printr-un impozit suplimentar național (vezi Legea 431/2023)

 

14. Mai luând în calcul și că ”povestea” începe să fie recunoscută de acum ca fiind vitală pentru protecția fiscală a contribuabililor, în special a celor care fac parte din grupurile multinaționale mari (peste 750 de milioane de euro) care din 2025 au obligația să publice pe site informații privind impozitul pe profit, România grăbindu-se să fie primul stat membru care implementează, în avans, varianta publică a raportării țară cu țară (public CbCR, transpunere prin Ordin MF 2048/2022). Chiar dacă, până la implementarea generală la nivelul UE se mai poate invoca nevoia de confidențialitate în materie comercială, pe fond filialele din România trebuie să fie pregătite cu un ”narativ” închegat să explice de ce sunt diferențe între profiturile și impozitele plătite pe diferite jurisdicții, pentru că, de acum, Ce bine se Citește Riscul nu doar de inspectorul fiscal, ci de oricine are ... acces la internet!

 

15. Înțelegând că, pe fond, ANAF este puțin dispusă să ajute companiile să se acomodeze cu acest șoc informațional (ultima comunicare s-a limitat doar la a aminti de instrucțiuni de raportare) și în general există un deficit cronic de înțelegere din partea administrației a cât de mult a crescut costul contribuabilului de conformare într-un sistem fiscal tot mai complex, în primul rând prin povara administrativă, România fiind deja a patra țară UE la capitolul ”tax complexity index” în materie de impozitare directă,

 

16. Mai înțelegând că sunt nerealiste așteptările privind o eventuală implicare a României în procesul de simplificarea cadrului fiscal european (declutter), atâta timp cât niciun europarlamentar român nu a găsit oportun să se înscrie cel puțin în comisia FISC din noua legislatură,

 

17. Aducând în context un raport recent al Curții de Conturi Europene care constată ”riscul unor interpretări diferite ale dispozițiilor DAC6 privind testul beneficiului principal și semnele distinctive (anexa IV la directivă)” și admite că statele membre utilizează într-o măsură limitată  informațiile furnizate de contribuabili privind aranjamentele transfrontaliere,

 

18. Așteptând, totuși, cu încredere, ca aceste obligații de raportare să aducă, într-un final, și avantaje contribuabilului corect, și văzând un semn pozitiv spre exemplu că factura electronică – ca parte a pachetului TVA în era digitală – nu mai e văzută doar ca instrument împotriva fraudei pe TVA, ci și un instrument de control avansat care contribuie la buna guvernanță,

 

19. Amintind aici de inițiative prin care factura electronică să ajute la reducerea întârzierii plăților în tranzacțiile comerciale (vezi EU Payment Observatory), ca alternativă la soluțiile radicale care ar putea fi impuse la nivel european ( de exemplu, obligația ca furnizorul-creditor să includă automat în factura către clientul-debitor dobânda pe perioada întârzierii plăților plus o sumă fixă ca despăgubire). Subiectul este deja foarte presant în economia noastră, în condițiile în care doar un sfert dintre corporații și companiile mijlocii ajung să își plătească la timp facturile, procentul scăzând la 16% din companiile mici și 13% din cele micro (vezi raport BNR asupra stabilității financiare din iunie 2024).

 

20. Rămânând precauți față de alte proiecte în așteptare la nivel european, precum DEBRA – pentru descurajarea capitalizării prin împrumuturi; BEFIT – armonizarea bazei de impozitare a profitului, atâta timp cât acestea nu implică și armonizarea procedurilor administrative la nivel european, care ar putea aduce îmbunătățiri reale pentru contribuabilul român ( vezi și incertitudinile legate de aplicarea viitoarei directive de prețuri de transfer),

 

21. Amintind din nou de temerile îndreptățite pe care le are contribuabilul văzând cum este tratată la noi parteneriatului administrație-contribuabil, vezi și cum programul de monitorizarea pe orizontală pentru marii contribuabili a rămas doar la stadiul de scurt comunicat de presă dat în ianuarie 2024 ( despre care am vorbit aici), vezi și cum recomandările de acum 10 ani ale FMI privind colaborarea cu marii contribuabili au rămas tot la stadiul de recomandări (am vorbit aici),

 

22. Așteptând cu optimism cel puțin finalizarea proiectelor de investiții pentru modernizarea administrației, prin programele europene, având încredere că și profesioniștii din ANAF vor reuși să impună abordarea ”europeană” modernă a relației administrație-contribuabil

 

23. Dar având și mai mare încredere în munca noastră de 16 ani ca TPS pentru a fi printre cei mai buni consultanți europeni, o experiența acumulată de-a lungul sutelor de inspecții fiscale în care am învățat cum să susținem corectitudinea pozițiilor fiscale ale clienților noștri,

 

24. Mai luând la cunoștință și de încrederea pe care o are cel mai bogat om al Planetei, că ”the future is gonna be amazing”,

 

Hotărăște punerea în aplicare imediată a următoarelor:   

Art. 1

Suplimentarea cu 20-25% a bugetului de optimism și timp în rândul echipei TPS, pentru a putea fi transmis mai puternic un mesaj de încredere clienților-parteneri, că totul este cruise-control și ieșirea cu bine dintr-o inspecție fiscală 2025 pe prețuri de transfer este o misiune: posibilă!  

Art. 2

Mobilizarea întregii echipe (inclusiv parteneri-seniori și juniori) ca, până ce Tom Cruise își va lansa ”The Final Reckoning” (23 mai 2025), să ne reinventăm și să lansăm și noi pentru clienții-parteneri o nouă versiune a bibliotecii  transferpricing.ro, plus vreo 2-5 soluții practice noi, care să-i ajute să câștige mai mult timp prețios pentru afacerile lor de bază (pentru că afacerea lor nu este să facă rost de baze de date pentru benchmarking sau să urmărească procesul de încasare a facturilor*   

Art. 3

Desemnarea colegei Gabriela C. de a juca rolul ucenicului vrăjitor într-o scenetă-parodie despre invenții-minune (și trăsnite) pentru contribuabilul anului 2025

 

Dată astăzi, 20 decembrie, la București și online, spre cunoștința și bunăstarea tuturor stakeholder-ilor

 

High (twenty) five! La mulți ani cu sănătate și bucurie!

 

*Nu dăm spoiler, dar vă spunem de pe acum – vor fi câteva soluții, pe cât de interesante, pe atât de utile!

Detalii

Înapoi la pagina: TP Ştiri şi Articole

Publicat: 28 Mai 2024

 

”În ceea ce privește conformitatea propunerii legislative cu documentele de politici publice în vigoare, precizăm că nu au fost identificate strategii, programe sau alte tipuri de asemenea documente”. Am dat peste această frază în avizul pe care ”Direcția generală legislativă, direcția proceduri, sinteză, studii și evidență legislativă, Serviciul tehnic legislativ” l-a acordat propunerii cu articol unic - ”Protejarea cotei unice de impozitare în România pentru următorii 10 ani”. Mi s-a părut de o ironie amară (involuntară) acest aviz tehnic, numit chiar așa ”Evaluare primară” și care sec a căutat și nu a identificat! Evaluarea oficială adevăr grăiește și, în acest mod involuntar, politicienii tocmai au aflat care e treaba cu propunerile lor fiscale – sunt pe lângă orice strategie sau ceva asemănător.

Să începem chiar cu această tentativă de ... protejare a cotei unice. Titlul mi se pare total nefericit, sună aproape mistic, ca o ideologie... Și o spun ca unul care rămân pe poziția pragmatică că putem aboli cota unică, dar cu asta ce-am rezolvat? (aici, opinie-răspuns către PSD - 2021), care vede în continuare valabile semnele statistice că trecerea la impozitarea progresivă ar fi o loterie, o reformă făcută de formă (aici, opinie din 2017). Pe scurt, suntem în așteptarea momentului când va putea fi înlocuită cota unică (aici opinie CCF – 2022), dar să vii să dai în scris că acest moment nu va putea să vină mai repede de 10 ani, că oricum Ministerul Finanțelor nu termină digitalizarea … asta n-o mai înțeleg și nu mi se pare deloc că ar fi din categoria acelei predictibilități fiscale așteptate de investitori, cum clamează autorii propunerii.

Credeți, dumneavoastră, stimați politicieni, că acești investitori de bună credință – că e corporație sau IMM care extinde un centru de producție sau doar cetățeanul care vrea să-și cumpere o casă nouă - nu știu să silabisească în Codul Fiscal: se pot introduce oricând (nici măcar nu mai trebuie formal minimum șase luni de zile), ”impozite, taxe sau contribuții obligatorii noi, elimina sau reduce facilitățile existente, în situații extraordinare de procedură de deficit bugetar excesiv constatate potrivit tratatelor Uniunii Europene și regulamentelor subsidiare agreate la nivel european” ( art 4, alin 4, CF, amintit și de Consiliul Legislativ, în avizul său negativ acordat propunerii în cauză). Apropo, în ciuda acestui an super-electoral, chiar suntem singurul stat european aflat în procedură formală de deficit excesiv. Și asta nu de ieri, ci de patru ani. Și nu cred că ne mai lasă până prin 2033!

În închipuirile despre ce ar vrea să audă investitorii, probabil că ar trebui inclusă și recenta asumare politică pe modificarea Legii de combatere a evaziunii fiscale. Sigur, a făcut vâlvă plafonul de un million de euro prejudiciu datorat bugetului de stat care dacă e acoperit integral plus 15 %, atunci nu sunt sesizate organele de urmărire penală/ dacă este acoperit integral plus 25% fapta nu se pedepsește etc.

Dar, până la urmă, acest milion poate fi considerat o actualizare a celor 100.000 de euro, plafonul existent din 2005. Orișicât 100.000 de euro nu mai înseamnă același lucru într-o țară unde PIB a crescut de câteva ori. Cum s-ar spune, e vorba de flexibilitate și pragmatism, doar asta vor să audă investitorii, nu?

Vor să audă asta, dar … un pic altfel! Vor să audă că există un sistem fiscal, cu taxe, dar și proceduri coerente! Vor, spre exemplu, să audă ce așteaptă de 20 de ani – că administrația română e suficient de puternică  încât să i se permită să intre într-un acord-angajament cu plătitorul de taxe. (aici, opinia ”Vreau un Fisc puternic: flexibil, unde e posibil, strict unde e necesar” – 2022)   

Se poate găsi aici o analiză comparativă a modului cum sunt incriminate în marile economii prejudiciile fiscale. Există o întrebare care sună chiar așa – este posibilă încheierea unui acord la nivel administrativ/penal cu autoritatea fiscală/autoritățile judiciare? Și răspunsul este cu adevărat unul flexibil, pentru că ține, ca s-o spunem pe românește, de cât de mult se poate întinde coarda. Adică nu e vorba neapărat de un prag, cât de comportamentul agresiv al respectivului contribuabil – ascunde probe materiale, falsifică acte, astfel că în mod deliberat și dovedit urmărește frauda? Atunci asta trebuie combătut la rădăcină, iar după altor administrații mari, și dacă e vorba de un prejudiciu de sub 100.000 de euro, în asemenea cazuri extreme trebuie aplicată o lecție penală, să nu se întindă plaga!  

În rest, e perfect legitim să nu urmărești frauda și, totuși, să nu te înțelegi cu Fiscul! Administrațiile moderne înțeleg această realitate și, tocmai de aceea caută, mai pragmatic, să încheie înțelegeri prealabile cu investitorii când e vorba de tranzacții, în mod obiectiv, interpretabile. Nu putem nega că, în cadrul precar pe care îl are acum la dispoziție (a se vedea eșecul anunțat al proiectul monitorizare orizontală), ANAF reușește să încheie acorduri de tip SFIA (soluție fiscală anticipate) sau APA (acorduri de preț în avans). Dar ce poate să facă când se mai trezește iar cu un text de lege venit de la sus, de la nivelul politic, care-i spune, din start: ”constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare sau cu amendă nereținerea impozitelor și sau contribuțiilor, pentru care perceperea se realizează prin mecanismul reținerii la sursă”! Colegii mei de la CCF au prezentat pe larg despre câte probleme tehnice ridică nedefinirea clară a ce înseamnă nereținerea la sursă și că, obiectiv vorbind, nu poți avea incriminare penală acolo unde ai interpretare administrativă (vezi și practica americană)

Dar... noi spunem, noi auzim. Problema e că dacă politicienii se tot joacă de-a dialogul, atunci nici să nu aibă pretenții ca plătitorii lor de taxe nu pricep, în ruptul capului, povestea cu stabilitatea sau flexibilitatea! Va veni însă o vreme când joaca se va termina  și probabil că dialogul real și realist nu va mai putea fi amânat. Să ne dorim, cu toții, să nu fie prea târziu!

 

Articol apărut și pe hotnews.ro, mai 2024. Autor - Adrian Luca, TPS

 

Detalii

Înapoi la pagina: TP Ştiri şi Articole

Publicat: 10 Mai 2024

Chiar și o călătorie de o mie de reforme începe cu un prim pas. Am ajustat puțin proverbul chinezesc pentru a sublinia mai bine un eveniment mic, dar cu mari semnificații: ANAF a pus pe site varianta în română a Ghidului OECD privind prețurile de transfer! Cred că nu e investitor străin, consultant fiscal, ba chiar inspector fiscal care să considere exagerat entuziasmul!

Să amintim doar de anormalitatea situației ca Ghidul OECD să fie parte implicită din legislația autohtonă de prețuri de transfer, dar fără să existe explicit obligația să fie și în limba română! Așa că dați-mi voie să interpretez inițiativa publicării traducerii ca un semn de normalitate. E ca și cum s-a mai făcut o fereastră în zidul (chinezesc) dintre ”tabere”.

Să mai adaug aici că a fost extinsă și pagina ”Prețuri de transfer și procedură amiabilă” de pe anaf.ro, unde găsim și ultima actualizare (aprilie 2024) a Profilului de țară privind procedura amiabilă și acordul de preț în avans...Chiar îi rugăm pe colegii noștri de la ANAF să ne dea cât mai multe astfel de semne, de ... ferestre de dialog!

Acum nu ne așteptăm, vorba colegilor mei de la TPS, că, dacă citim în aceeași limbă,  o să începem să și vorbim cu toții ”aceeași limbă”. Iată doar situația investitorului la care se referă Fiscul în ultima informare  privind cazurile semnificative constatate de inspecția fiscală. Așa cum sună verdictul dat pentru perioada de start-up, am deja impresia că tot găsim în cele 680 de pagini ale Ghidului câteva paragrafe pe care le citim în cheie diferită.  

Dar așa e jocul, e normal să fie așa, important e să-l jucăm după reguli cunoscute și cât mai puțin interpretabile.

În orice caz, în marja celor de mai sus, merită amintit și că echipa ANAF se ține de obiceiul de a transmite mesaje prin această discretă informare lunară referitoare la inspecții. Și apropo de mesaje – l-am reținut și pe acela că ”În anul 2023 au fost emise 20 acorduri de preț în avans și au fost soluționate opt cereri de inițiere a procedurii amiabile” (Raportul de performanță ANAF pe 2023). Ne așteptăm la o recoltă mai bună de APA în 2024! 

Cum ziceam, dați-ne cât mai multe semne și ferestre de dialog. Asta ne face bine tuturor! 

 

 

Detalii

Înapoi la pagina: TP Ştiri şi Articole

Publicat: 03 Mai 2024

Știați că mediana datei Paștelui - în partea noastră de lume - a fost 19 aprilie, în ultimii 15 ani?

Sau că va fi 20 aprilie, în următorii 15 ani? Că data de 5 mai, precum cea din 2024, este spre extremitatea
intervalului 4 aprilie - 8 mai*, cel estimat după tradiționala formulă

”prima duminică de după luna plină de după echinocțiul de primăvară”?

Că următorul 5 mai Pascal va fi, după cât se pare, peste mai bine de 70 de ani?

Poate că statistici ca acestea n-au nicio semnificație practică în viața de zi cu zi. Și, totuși, ele ne mai spun,
încă o dată și încă o dată, că așa e datul - să căutăm, în variabilele vieții, INVARIABILUL!

Bucurați-vă de fiecare zi primită!

Paște Fericit, tuturor!

*Datele sunt translatate în calendarul actual, cel Gregorian, dar Biserica răsăriteană face calculele conform
calendarului Iulian (pe stil vechi, cum se mai spune).

Pornind de la un echinocțiu ecleziastic de 21 martie (Gregorian) și utilizând aproximări din Antichitate ale
ciclurilor lunare și solare, intervalul calculat de Bisericile creștine apusene este de 22 martie-25 aprilie, iar
de cele răsăritene, 4 aprilie-8 mai. În interiorul acestui interval, datele nu urmează efectiv diferența actuală
de 13 zile la care s-a ajuns între cele două calendare: spre exemplu Paștele pe 31 martie (Apus) echivalează
de obicei cu 5 mai (Răsărit).

Prognozele arată (sursa aici) că, până la sfârșitul secolului, Paștele catolic va mai pica pe 31 martie în 2086 și
apoi în 2097. Dar, doar pentru 2097, se pare că Biserica răsăriteană (sursa aici și aici) a calculat un Paște pe
data de 5 mai, pentru că, în 2086, vom sărbători pe ... 7 aprilie. Vestea bună e că, în anii precedenți, adică în
2096, respectiv 2085, vom sărbători în aceeași zi, în toată lumea creștină, pe 15 aprilie.

Până atunci, pentru orice mediane pământești vă stăm la dispoziție așa cum o facem de 15 ani TPS, și cum
vom face cel puțin încă 15 ani de acum încolo.

Cu toate variabilele noastre, rămânem constanți față de voi și față de valorile noastre!

Oamenii de la TPS

 

 

 

 

 

 

 

Detalii

Înapoi la pagina: TP Ştiri şi Articole

Publicat: 09 Martie 2024

”Tonul la vârf/Tone at the top”. Termenul acesta face parte din jargonul modern al corporațiilor (americane) și se referă la angajamentul declarat de board-ul de conducere privind etica în afaceri.

Termenul are ironia lui, pentru că, în mod evident, nu e suficient să ai un discurs exemplar, clamând sus și tare noi nu, noi niciodată sau, după caz, noi întotdeauna. În pragmatismul lor, companiile au înțeles, de voie, de nevoie că trebuie să mai adauge ceva –  proceduri clare, mecanisme interne funcționale de verificare și control, sisteme de protecție astfel încât obiectivele să nu intre în contradicție unul cu altul, iar discursul din afară să se potrivească cu cel din interior.

Pe scurt, e nevoie să arate că își pun cuvintele în practică (a nu se folosi traducerea literală  ”plimbă vorba”/ ”walk the talk”, din echivalentul britanic) știut fiind că, în multe cazuri peștele de la cap… (același sens și în engleză”A fish rots from the head down„).

La acest tip de pragmatism mă gândeam, auzindu-l, săptămâna trecută, pe premier cum complimentează un auditoriu format din oameni de afaceri la AmCham: ”Voi încerca să fiu pragmatic, așa cum am învățat de la dumneavoastră”. Doar că apoi le-a spus să se întoarcă la planurile lor de investiții, pentru că ”nu vom mări taxe. Este nevoie de predictibilitate, investițiile nu se pot face doar pe vorbe, obiectivul nostru comun este să stabilim ce avem de făcut împreună pentru ca firmele dumneavoastră să aibă un profit cât mai mare”.

100% de acord cu acest ton care vine de la top-ul cel mai avizat. Dar pe ce ne bazăm?, suna o întrebare celebră. De remarcat, totuși, performanța politică ca, pe de-o parte, să ceri planuri mărețe de investiții, iar de cealaltă să îi pui la stâlp pe toți care nu sunt în stare să raporteze o amărâtă profitabilitate peste 6,25%, luându-le, cu orice preț, o taxă anuală de minimum 500 de mii de euro (deja celebrul și incorectul ”impozit minim pe cifra de afaceri”).

Tot săptămâna trecută, un alt exercițiu de sezon, din partea ministrului de finanțe. ”Nu există niciun motiv pentru care țara noastră să adopte un sistem de impozitare progresiv. Sigur că este datoria Ministerului de Finanțe să facă diferite analize, unele chiar sugerate de organismele financiare internaționale. Nu avem, însă, în plan să schimbăm cota unică. Datorită ei suntem competitivi fiscal în cursa pentru atragerea de investitori”.

Mă bucur că la Ministerul de Finanțe e timp să se facă analize așa, de ochii organismelor internaționale. Ce spun aceste analize? De ce nu vedem și noi rezultatele? Poate sunt cifre pe care nu avem cum să le știm din-afară, de ce să le ținem sub obroc? Hai să tranșăm odată chestiunea și să lăsăm ideologia, că doar n-o s-o ținem doar în ani electorali! (1)

Și apoi, dacă apărăm cota unică așa cum ne zbatem să câștigăm cursa competitivității fiscale (sper că e vorba de cursa ca alergare!) … mai că ne putem face o idee ce sistem de impozitare ne așteaptă de la anul!

Urmează un studiu de caz mai degrabă despre cum să nu trezești investitorii! Mai întâi le spui doar atât ”monitorizare orizontală”! Le arăți un ordin și niște anexe publicate sec pe 15 ianuarie, fără nicio minimă informare/introducere, pe secțiunea mari contribuabili a site-ului ANAF (nu s-au publicat și în Monitorul Oficial).  Le spui că ”se aprobă implementarea proiectului pilot Monitorizare pe orizontală pentru marii contribuabili, termenul utilizat pe plan internațional pentru controlul în timp real al marilor contribuabili selectați”. Că în ianuarie se transmit invitații de participare tuturor contribuabililor mari care se califică să participe la program, că eventualele cereri de participare se depun până pe 15 februarie, iar ANAF le analizează până pe 29 februarie și desemnează cinci participanți. Apoi, nu le mai spui nimic. Pentru câți s-a trimis invitația, câți au răspuns, câți au fost selectați? Repaus la orizontală!

Pentru cei care vă veți întreba de ce ar trebui monitorizat acest program obscur, am să răspund scurt: pentru că miza e prea mare pentru a rămâne obscur!

Termenul ”monitorizare orizontală” începe să facă parte din jargonul modern al administrațiilor fiscale. Acestea se angajează să intre într-un parteneriat contractual cu plătitorul lor de taxe, pe care îl vor numi client. De aici și ideea de orizontal – ambele părți sunt la același nivel, se uită ochi în ochi (2). Sigur, poziția nu e chiar de egalitate, pentru că administrația nu se dezice de rolul principal de monitorizare și control, doar că și-l exercită într-un alt stil bazat pe încredere, transparență și înțelegere reciprocă. Iar această triadă derivă dintr-un design foarte pragmatic: în primul rând administrația și clientul său își desemnează câte un reprezentant, prin carte vor menține deschis în permanență un canal de dialog.

De ce fac asta? Primul câștig pentru ambele părți este că, astfel, pot înțelege mai bine poziția celuilalt: statul înțelege specificul activității și riscurile clientului; clientul înțelege nevoia de informație a administrației și este dispus chiar să se inspecteze singur, printr-un mecanism intern de control.  Câștigurile merg mai departe: administrația are siguranța sumelor pe care le încasează (la timp, nota bene) de la un client mai bine informat, care își urăște mai puțin taxele (3), plus că își poate direcționa mai bine resursele către controlul adevăraților infractori fiscali; clientul obține mai multă siguranță fiscală (în timp real, nota bene) și astfel conformarea fiscală îl costă mai puțin. (4)

Acesta nu este un tablou idilic, ci pur pragmatic. Atât de pragmatic, încât britanicii, pionierii sistemului de customer relationship management în administrația fiscală, i-au inclus din oficiu în program pe marii contribuabili. Mizează astfel nu doar e avantajele strict fiscale amintite mai sus, dar dau și un semnal radical de competitivitate fiscală în cursa pentru atragerea investitorilor.  

Olandezii, primii care au pus pe piață termenul de monitorizare orizontală, au păstrat ideea inițială de aderare voluntară pentru categoria de mari companii, dar primele 100 sunt acum prinse în programe individuale de supervizare. (5)

Citind acestea, întrebați-mă să vă-întreb: de ce Fiscul nostru nu face mai mult zgomot, de ce nu se laudă, pur și simplu, din moment ce face un lucru bun, doar se aliniază la o bună practică internațională?

Poate e chestiune de interpretare a ce înseamnă aliniere. Oare chiar vrem sau o facem așa, să nu se zică că nu am încercat și noi, mai ales că avem și ”acord de parteneriat cu Administrația Fiscală din Austria” – cum scrie în invitația către contribuabil?

Primul semn de întrebare apare chiar în privința acestui contribuabil invitat. Cine e el? Aflăm că sunt eligibili doar cei care ”dețin un sistem de proceduri și control al impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat, au un comportament fiscal adecvat, nu fac parte dintr-un grup fiscal și nu au o activitate complexă”. Ei bine … o întrebare simplă: cum arată o afacere, și încă una mare, care nu e complexă? Ce trebuie să facă acel contribuabil de să merite să-i spună chiar partenerul său, ANAF-ul, felicitări, ai o activitate simplă, chiar foarte simplă! (Cât privește grupul fiscal – încă o dată se dovedește cât de mult are Fiscul la suflet această facilitate, iarăși obișnuită în afară, dar atât de greu smulsă de mediul de afaceri de la noi, acum doi ani).

Și să spunem că ar fi valabilă această categorisire. Dar, până la urmă, care e interesul tău ca Fisc – să-i ții aproape pe cei complecși sau pe ăi mai simpli? Mai departe: interesul tău e să le spui clar de la început ce vrei de la ei sau să-i bagi și mai mult în ceață? Este o întrebare legitimă, dacă vezi cum începe cererea pe care trebuie să o completeze un (simplu) doritor: ”Dețineți un sistem de proceduri de control al impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat? Da/Nu. Dacă nu dețineți, atunci nu mai este necesar să completați în continuare cererea întrucât nu vă calificați pentru înscrierea în programul pilot”.

Am mai citit cum și contribuabili de pe alte meleaguri sunt în dubii, ce să facă dacă primesc invitația de parteneriat. Chiar și cei care sunt mulțumiți de relația actuală pe care o au cu inspectorul lor, tot se întreabă, firesc, ce m-ar aștepta dacă nu dau curs invitației, odată primite? (6)

Dar să ne închipuim acum dilema contribuabilului român care se apucă el și trimite o cerere: dacă bifează ”NU”… n-are de lucru? Dacă bifează ”DA” … și dacă nu e bine ce am eu, că nu scrie nicăieri cum trebuie să arate un sistem intern de control.

Nu ar fi fost mai normal ca o administrație, bucuroasă că măcar are doritori, să fi zis – uite, dacă ai intrat în program, construim împreună sistemul acesta, să arate așa și așa, că eu de sistemul tău am nevoie, nu să te prind pe tine că nu ai așa ceva. Încă o dată, ajută-l pe contribuabil să-și depășească temerile inerente, pentru că el alege de bunăvoie să-și pună toate cărțile pe masă, el vine și îți spune uite am de gând să fac tranzacția asta, să iau decizia asta și tu, Fisc, poți să-i spui, în timp real, dacă ești sau nu de acord cu el. Gândește-te doar ce avantaj ai tu, ca Fisc, nu mai trebuie să culegi informațiile la 2,3-5 ani de când s-a produs tranzacția, când o să te duci în inspecția post-factum!

Tocmai pentru că este vorba de un nou joc, ce sens are să plusezi, spunându-i partenerului tău ”programul pilot de monitorizare pe orizontală vizează doar impozitul pe profit și taxa pe valoare adăugată și este un control în timp real al unui an fiscal constând în 4 acțiuni de control fiscal realizate după finalizarea fiecărui trimestru”. Citim și recitim. Orice ar fi, orice ai face, ai parte de patru controale pe an, dintr-un foc! Ce va zice contribuabilul român, să audă că la olandezi scrie doar atât ”administrația fiscală își ajustează forma și intensitatea supervizării la calitatea controlului intern, auditului intern și extern”. (7)

La noi, unde e încrederea? Că doar așa scrie în contractul dintre părți: ”Organul fiscal central competent și Contribuabilul lucrează împreună, bazându-se pe cooperare, transparență și încredere reciprocă pentru realizarea unei conformări fiscale corecte și la timp”.

Și, apropo, unde e înțelegerea? Parcă triada era încredere, transparență și înțelegere reciprocă! Așa am întâlnit-o în  orice referire la programe de parteneriat, că e la olandezi, la austrieci sau australieni, la bulgari sau polonezi. ”Înțelegerea reciprocă/mutual understanding – înseamnă cunoașterea pozițiilor și intereselor celor două părți. Înțelegerea implică că părțile cooperează în mod conștient în interesul comun, care este îndeplinirea corectă a obligațiilor” – scrie pe site-ul Fiscului polonez (aici, despre experiența programului-pilot).

De ce ai noștri se feresc să pomenească măcar o dată de ”înțelegere”?! Ah, că poate și acest understanding să fie citit, cu suspiciune, și ca un aranjament, eventual ascuns? Dar aceeași suspiciune nu planează și asupra olandezilor, austriecilor, bulgarilor sau polonezilor? Nu ferindu-te de cuvinte elimini suspiciunea!

Aparent, ANAF are justificare pentru lipsa de înțelegere – așa se cere de la vârful politic. Cum să te apuci să scrii că ai înțelegere față de (marele) contribuabil când mesajul subliminal este că acesta trebuie privit cu prezumția de vinovăție (doar d-aia i-au impus un impozit minim atât de consistent, nu?)?

Dar vin și spun, cum o făceam vara trecută (8) să înțelegem noi, contribuabilii, cu empatie, că asupra acestor oameni de la Fisc se pune o mare presiune. Dar și ei, oamenii de la Fisc, să înțeleagă că trebuie să se lupte pentru clientul lor, pentru a-i apăra nevoile de claritate și siguranță fiscală.

Rezistați, stimați parteneri de la ANAF, rezistați tentației de a-i cere clientului să se îngroape în maldăre de hârtii, doar pentru că așa se cere, ori de a-l arunca în bezna unor norme și interpretări abuzive, pe principiul că nu voi ați făcut legea neclară! Oricât ne-am iluziona ascultând toaca electorală, minunile n-or să vină de la niște instrumente tehnice, altminteri necesare, precum cloud-ul guvernamental ori factura electronică (9). Nu niște instrumente plătesc impozitele, nu niște instrumente asigură conformarea voluntară. Dacă nu înțelegem asta, atunci (și) primăvara asta … nu-i decât o copie!

PS. Acum 10 ani, alături de colegii mei, luam inițiativa de a ieși la scena deschisă să vorbim despre cum vedem noi, cum interpretăm evenimente interne și internaționale cu (importante) implicații fiscale. De la ”Mesajul pierdut de Fiscul nostru” și ”Banii sau permisul– o poveste new-yorkeză”, din primăvara lui 2014, au trecut aproape 80 de comentarii pe platforma Contributors, căreia încă o dată îi mulțumim pentru găzduirea necondiționată. Dar, în primul rând vă mulțumim dumneavoastră, cititorilor care căutați, ca și noi, să înțelegeți și … să fiți vigilenți.În materialul citat la începutul acestui comentariu, realizat de americanii de la SEC pe tema Tone at the Top, am găsit o referire la un fruntaș aboliționist, care spunea : ”Vigilența neîntreruptă (eternal) e prețul libertății”. Mi-a plăcut mult această vorbă. Fără cuvinte mari, ca unul care de 15 ani încoace prețuiește libertatea și independența antreprenorului, vă doresc o primăvară și mai apoi o toamnă cu cât mai multă … vigilență. 

 

Note

1. clarificarea poziției personale în materie, rămâne ca aici – ”În așteptarea momentului când ar putea fi înlocuită cota unică” sau aici ”Putem aboli cota unică, dar cu asta ce-am rezolvat?”

2. ”Programele de conformare fiscală precum monitorizarea orizontală pun în discuție relațiile clasice, strict verticale dintre contribuabil și autoritatea fiscală, care sunt bazate pe comandă și control. În schimb, cooperarea la nivelul ochilor și adeziunea la reguli echitabile  e de așteptat să aducă avantaje cât pentru contribuabil, cât și pentru autorități”. (conform studiului Monitorizare Orizontală în Austria)

3. Iată cum sintetizează chestiunea Administrația fiscală olandeză: ”Una din consecințele luptei împotriva tax avoidance/fenomenului evitării taxelor(vezi reglementările din BEPS, ATAD, Pillar2, este aceea că grupurile de companii devin mai nesigure de consecințele fiscale ale operațiunilor lor internaționale. Disputele pot fi prevenite prin programe precum (în diverse variante internaționale) monitorizarea orizontală și acordurile de preț în avans (APA), precum și prin audituri multilaterale și audituri comune.

4. Pe această temă, am vorbit aici, în comentariul ”Cum să ne urâm un pic mai puțin taxele”

5. Mai multe, aici. Pentru discuția de față, mi se par edificatoare aceste paragrafe, bazate pe declarații ale oamenilor de afaceri britanici: ”Nu e nici pe departe vorba ca inspectorul fiscal să-i ofere cuiva un avantaj special pentru a fi competitiv. Este vorba de sisteme în care lucrurile se întâmplă în timp real și îți oferă siguranța de a face o tranzacție – și asta da, contribuie la un sistem fiscal competitiv.” (pag. 32). ”Dacă în UK poți obține un tratament rezonabil din partea autorității fiscale, ceva ce în afară e greu de obținut, atunci optezi pentru UK, chiar dacă aici plătești cu 1-2 procente mai mult. Până la urmă, asta face parte din contract, din regulile jocului” (pag. 35).

6. Aici, studiu de cazprivind experiența companiilor daneze

7. Aici(pag 38), formatul unui ”Acord de Conformare” – două pagini (jumătate din acordul propus de ANAF), se aplică pentru toate entitățile unui grup (deci pot fi și … complexe) și pentru toate taxele.

8. ”Dacă e să fie grevă la ANAF, atunci să fie și cu ceva empatie”

9. În context, un punct de plecare pentru dezbaterile reale de care are nevoie economia și societatea noastră: ”Cea mai patriotică întrebare a momentului: cum ar fi dacă România ar rămâne fără bani?Și alte câteva întrebări care ne pot ajuta să construim o politică fiscală fără politică”.

 Articol apărut pe hotnews.ro și contributors.ro, martie 2024. Autor - Adrian Luca, TPS 

 Pe aceeași temă, articolul hotnews.ro - ”Un program-pilot al ANAF se poate transforma într-un eșec”

Detalii

Înapoi la pagina: TP Ştiri şi Articole

Publicat: 28 Decembrie 2023

 

Acest text pleacă de la o idee simplă – nimic nu induce mai repede schimbări în societate așa cum o face fiscalitatea. Ca beneficiară a reformei, societatea, în toate dimensiunile ei, trebuie să fie  întrebată ce dorește de la sistemul fiscal (să încurajeze X, să descurajeze Y) și apoi să-și exprime preferințele (impozite/facilități/scutiri) pentru a-și  atinge dezideratele. În anul super electoral 2024 va părea că se vor pune aceste întrebări, dar nu vor fi întrebări ”pe bune” atâta timp cât celor chemați să răspundă nu li se prezintă întregul tablou, pentru a-și putea potrivi așteptările cu realitățile din teren.

Aceasta își propune acest text: să ancoreze pragmatic (în cifre, în principii, în contextul european și internațional) dezbaterile despre fiscalitate pentru a nu naufragia în cuvinte frumoase și bune intenții. Ne uităm la experiența altora pentru a pleda mai convingător asupra necesarei schimbări pe care trebuie să și-o asume nu doar clasa politică, dar și economia, și societatea în ansamblu. Pe această bază, ridicăm câteva întrebări inevitabile și, în final, propunem un pact fiscal, ca o invitație la dialog către toate părțile interesate de ziua de azi, dar și și de ziua de mâine a societății românești.  

Cea mai patriotică întrebare a momentului  ”cum ar fi dacă România ar rămâne fără bani?”.

Și alte câteva întrebări care ne pot ajuta să construim o politică fiscală fără politică.

de Dan Manolescu și Adrian Luca

timp de lectură: 20-24 de minute

aici, varianta PDF, apărută pe site CCF, decembrie 2023

aici, varianta PDF, apărută în revista ”Consultant Fiscal” Nr. 81, decembrie 2023

 

Să te întrebi ”ce/cum ar fi dacă” face parte din (noul) normal. Când începi să ai un deficit de înțelegere privind Q* e semn de inteligență să te întrebi cum ar fi dacă omenirea ar scăpa de sub control inteligența artificială? . Sau, când ai deficite cronice de apă (printre altele), e indicat să te întrebi cum ar fi dacă Europa ar rămâne fără apă?. Rolul civic al unor astfel de întrebări nu e să dea scenarii de filme de groază, ci să conștientizeze asupra nevoii de acțiune: poate că evenimentele respective au probabilitate mică de apariție (acum), dar consecințele pot fi de o așa magnitudine că impun (acum) cel puțin dezbateri privind soluțiile potrivite: reglementări, investiții în inovare, schimbări de comportament, constrângeri, priorități.

Sunt, desigur, situații, în care nici nu mai are sens să te întrebi cum ar fi dacă pentru că nu mai e loc de dezbateri. Spre exemplu, timp de două săptămâni, două proiecte de OUG (puse în regim de consultare publică), au căutat să ne convingă evidența – ”încetarea temporară a funcționării sistemelor informatice ale MF echivalează cu o situație de  dezastru național”. Pe această premisă indiscutabilă, de notorietate fiind uzura fizică și morală a infrastructurii tehnologice, ce poți spune de nevoia de înființare, dezvoltare și administrare, sub auspiciile SRI, a unui Hub Financiar la nivelul MF, respectiv nevoia de retehnologizare, sub auspiciile STS, a centrului de date din Brașov al MF? Poate că, într-adevăr, urgența nevoii de acțiune (o urgență de care se știe, totuși, de ani de zile [1]), plus contextul internațional fierbinte și ”pendinte” (conform nota fundamentare Hub), să facă inevitabilă o rezolvare în regim cazon. Chiar e nevoie să ne pregătim pentru ... ”lumea de mâine care va fi o lume a digitalizării” (din nou, nota de fundamentare).

Ne contrariază însă altceva – nici măcar aceste proiecte zise de interes național nu mai îndeplinesc acea minimă formalitate de a estima cheltuielile necesare. Când ai o idee de cheltuieli, ai și o idee de unde iei banii. Ne mulțumim doar cu formula deja standard ”Finanțarea cheltuielilor se asigură prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României, de la Bugetul de Stat, prin fonduri externe nerambursabile sau din alte surse de finanțare legal constituite”. Adică, aceeași clasică asigurare auzită anul acesta și care va fi tot mai auzită în super-anul electoral viitor: există bani!

Ajunși aici, la capătul unui an extenuant de pseudo-reformă fiscală, ținând cont de deficitele financiare cronice, fiind încă în marja Zilei Naționale și mai fiind și sub fascinația întrecerii marilor orașe pe tema cine are bradul și caruselul mai mare și mai sclipitor, credem că nu e un moment mai potrivit să punem întrebarea-întrebărilor: dar cum ar fi dacă România ar rămâne fără bani?

Rămânând în cadrul civic de care aminteam mai sus, ne dorim ca această întrebare-retorică să nu declanșeze avalanșe de retorică, ci dezbateri-aplicate, tema afectând nediscriminatoriu fiecare român. Ca premisă de plecare, atașăm alte câteva întrebări:

• Cum frânăm, cât să nu derapăm?

Primul ministru a recunoscut că guvernarea este mai dificilă în noile constrângeri, că ”provocările sunt de o severitate cu care republica noastră nu s-a mai confruntat până acum”.  Se întâmplă în Germania, prima economie europeană, unde guvernul caută surse de finanțare pentru continuarea proiectelor de interes național și în bugetul pe 2024, la două săptămâni după ce Curtea Constituțională l-a obligat să-și aducă aminte că există o frână constituțională a îndatorării/debt-brake [2]. Evident, Decizia Curții nu pune în discuție nevoia de investiții pentru dezvoltare, ci practic spune că guvernul/politicienii/societatea trebuie să-și  asume că atât e plapuma, să înțeleagă că dezvoltarea înseamnă nu sloganuri, ci alegeri pe bază de priorități bine fundamentate, pentru a tăia cu grijă din cheltuieli dacă nu-ți ajung veniturile. Iar dacă, totuși, nu ești dispus la sacrificii, cel puțin nu clama că vrei dezvoltare, doar împrumutându-ne nesănătos pe seama generațiilor viitoare.

”Cu cât durează mai mult o criză și cu cât legiuitorul (autoritatea) apelează pe scară tot mai largă la împrumuturi de urgență, cu atât mai mult acesta trebuie să dea explicații detaliate de ce criza continuă  și de ce e nevoie de acele măsuri de managementul crizei. În particular, legiuitorul trebuie să demonstreze că măsurile luate anterior s-au dovedit eficiente și astfel se poate ajunge la concluzia că măsurile viitoare sunt potrivite (…)Motivarea că <se asigură competitivitatea economiei și astfel se stimulează și se consolidează sustenabil creșterea economică> nu e suficientă”, sună verdictul, cu o duritate de oțel german.

Ajunși aici, nu poate fi ocolită o dezbatere pe tema dacă ar fi oportună și la noi introducerea unei frâne la îndatorare? La ce nivel? Ajută/nu ajută pentru sporirea credibilității în fața investitorilor și finanțatorilor interni și externi, cei care susțin, direct și indirect plata taxelor?

Cât de (auto) liniștitor este să arătăm că datoria guvernamentală este la noi de doar 50% din PIB, ”nivel net inferior sub media europeană”, fără să pomenim că suntem pe primul loc la deficit bugetar (care, apropo, trebuie acoperit prin împrumuturi)? [3]

Inevitabil, dezbaterea va ajunge la subiectul proiectelor de țară, privind investițiile concrete care antrenează valoarea adăugată pe lanțul economic. Va ajunge la nevoia de a explica de ce facem o cheltuială și nu alta. Banii sunt puțini. Rezerva de încredere, și mai puțină.

 

• Cum tratăm uzura fizică și morală a plătitorului de taxe?

Prin definiție, banii înseamnă încredere. Poate nu reflectăm suficient la faptul că banii pe care-i ”face” statul din taxele obligatorii pe care le încasează exprimă încrederea plătitorului privat de taxe. Așa a apărut o disciplină modernă de studiu, tax morale, care încearcă să explice de ce plătesc oamenii taxe, dincolo de simplul fapt că sunt obligați să o facă. Răspunsul: există o legătură directă între conformarea voluntară a plătitorului și modul în care acesta percepe că este respectat contractul social, prin bunurile și serviciile publice primite contra taxelor plătite. ”De cele mai multe ori nu reușesc reformele care nu țin cont de dimensiunea politică și de legătura dintre impozitare și cheltuieli”. Cel puțin așa spun studiile (OECD 2012).

Când se strică (grav) echilibrul de încredere contribuabil-guvernanți (valabil și viceversa), contractul social  se destramă cel mai ușor la partea de taxe. În istoria reformelor fiscale, rămâne întrebarea ce ar fi fost dacă Doamna de Fier, Margaret Thatcher, nu ar fi insistat să-și încheie glorioasa carieră cu acea tax poll/taxa comunitară (rată fixă pe cap de locuitor în locul sistemului bazat pe valoarea proprietății), văzută o taxă ideologizată, rău explicată, și mai rău impusă – cel puțin din punctul de vedere al contribuabililor revoltați (tax riots – 1990). Sau, cum s-ar fi schimbat, 32 de ani mai târziu, cariera meteorică a premierul Liz Truss, dacă nu ar fi insistat că ”reducerea taxelor e corectă din punct de vedere moral și economic”: pentru că nu-i suficient să invoci sloganuri frumoase, mai trebuie să fii și credibil!

Aducând în discuție aceste episoade, nu putem trage concluzia, dezirabilă pentru unii, cota unică e rea, așa cum nici nu putem susține cota unică e bună, cum ar vrea alții; nici că, automat, e bună reducerea taxelor, nici că e rea creșterea taxelor. Dar putem să ne păstrăm convingerea (CCF, 2022 – În așteptarea momentului când ar putea fi înlocuită cota unică) că un sistem de impozitare nu este, el în sine, nici mai bun, nici mai rău decât altul. Orice judecată se face concret, pe cazuri specifice, ținând cont de efectele, dar și de costurile de aplicare, în baza cărora poți amplifica beneficiile și controla riscurile. Iar un sistem de impozitare nu este, în sine, un panaceu: în niciun caz nu își atinge potențialul dacă nu e ajutat și de alte pârghii pentru a mișca cu adevărat economia.

Studiu de caz (fierbinte și pendinte) – impozitarea muncii vs. beneficii. Luăm cazul unei familii cu doi copii, ambii părinți câștigând 100% din venitul mediu. Pentru acest tip e familie, doar în patru state membre UE se înregistrează o rată efectivă de impozitare mai mare de 30% din câștigurile brute  - Germania (32%), Lituania, Danemarca, România (33%), Belgia (35%). În Polonia, rata e de 13%. La paritatea puterii de cumpărare, familia noastră câștigă anual net – 34.789 unități PPS în România, 38.779 în Lituania, 59,252 în Danemarca, 63.632 în Belgia, 69.600 în Germania. În Polonia – 46.139

Blocaj moral: Această familie știe că suntem în topul statelor europene cu cele mai mari contribuții pentru susținerea sistemului de pensiile publice, totuși bugetul de asigurări sociale de stat rulează deficite tot mai mari, trebuind să fie echilibrate de la bugetul general. Iar pensiile sunt, desigur, departe de a fi decente, pe ansamblu. În același timp, familia noastră simte, iar statisticile confirmă, că suntem la nivelul cel mai de jos în ce privește cheltuielile educaționale pe copil în sistemul public de învățământ. (pentru sursa datelor, vezi [4])

Blocaj fizic: poate nu se vede neapărat pe stradă, dar statistica nu iartă. Suntem primii și la nivelul ratei de dependență: 48% - populație inactivă peste 65 de ani față de angajați 20-64 ani (prin comparație, Belgia -45%, Germania -43%, Danemarca -40%, Lituania -37%, Polonia- 39%), cu perspectiva de a ajunge pe primul loc în următorii 20 de ani. Situația e și mai gravă dacă includem copiii și studenții: total populație inactivă reprezintă 142% comparativ cu angajații de 20-64 ani. Doar Italia e mai sus, cu 151%. (unde, totuși, rata de impozitare a muncii e de 29%).

Dezbatere: cum rescriem contractul social, pentru a convinge angajatul de azi că trebuie să contribuie cu mai mult pentru necesara creștere a pensiilor ”altora” știind de pe acum că pensia lui va fi tot mai greu de susținut de angajații de mâine, în a căror pregătire investește total insuficient azi. Doar ”lumea de mâine va fi a digitalizării”, nu-i așa?

• Cum schimbăm percepția asupra perceptorului?

Dar, o veste: lumea de azi e deja una a digitalizării! Săptămâna trecută, administrația fiscală a fost nevoită să-și prezinte scuze pentru nenecesare îngrijorări pricinuite de scrisorile trimise contribuabililor privind datoriile istorice on hold/în așteptare care pot fi vechi și de zeci de ani și ar putea fi compensate din credite fiscale viitoare. Contribuabilii s-au plâns că, dat fiind timpul scurs, nu mai au mijloace să conteste sumele reclamate. De cealaltă parte, Fiscul spune că nu are puterea să scutească sau să amâne o datorie fiscală, dar va revizui abordarea în acest caz, tocmai pentru că există precedentul nedorit al robo-debt/robo-datoriile, sistemul de stabilire automată a datoriilor contribuabililor.

Ca să punem capăt speculațiilor, știrea de mai sus vine din Australia. Astfel de scandaluri se întâmplă și la case mai mari [5], ca inerente în vremea de început a revoluției AI (artificial intelligence). Deocamdată este greu de delimitat (acceptat?) domeniul în care pot/au dreptul să se desfășoare super-algoritmii care învață singuri să scotocească prin Big Data contribuabililor, să vadă cât mai multe supra-raportări, să citească cât mai multe analize comportamentale. Iată de ce, e vital ca, pentru a menține încrederea în stat, să nu fie exclusă administrația umană, omul-funcționar, partener al omului-contribuabil (cel puțin pentru viitorul previzibil).

Cursa modernizării administrației nu se duce acum pentru adoptarea și incorporarea inevitabilă a universului AI, ci pentru adaptarea forței umane și procedurile, să fie capabile să strunească algoritmii, încât să funcționeze pentru a ușura și a crește conformarea fiscală a omului plătitor de taxe.

Luna trecută, ministrul Finanțelor din Polonia prezenta (”Tax for SDGs/Taxe  pentru de dezvoltare sustenabilă”, eveniment derulat sub auspiciile ONU), ce înseamnă o reformă administrativă. Cum s-a ajuns ca, între 2015-2022, încasările din TVA să crească cu 25 de miliarde de dolari (+87%), din impozitul pe profitul companiilor, cu 12 miliarde (+182%), din impozitul pe venitul personal, cu 6 miliarde (+51%) etc. A vorbit, evident, despre clasicele ”soluții digitale pentru administrația fiscală”, în jargonul momentului SAF-T, SENT, PUESC, STIR, e-PIT, e-Institution,  pe scurt, platforme pentru raportare automată, de precompletare rapoarte ( de exemplu, în cazul veniturilor persoanelor fizice) motoare de analiză a riscului fiscal prin masivele de date, plus aplicații punctuale IT dezvoltate, nota bene, de o firmă de stat constituită special pentru a ajuta parteneriatul contribuabil-administrație.

Pentru că despre asta e vorba, despre parteneriat: ”am  creat o administrație care nu e ostilă, vedem plătitorul corect de taxe ca un client, comunicăm, îi explicăm, îl susținem să se conformeze, știm că nu sunt ușoare eforturile să adopte toate noile procese. Așa am reușit să reducem controalele intruzive, de la 120 de mii, în 2015, la circa 20.000”. Și apoi le-a dat colegilor din Republica Moldova, Columbia, Nepal, Kârgâzstan datele de contact ale ”Centrului de solidaritate fiscală”, divizia de la Varșovia special creată, nota bene, pentru a exporta modelul polonez de creștere spectaculoasă a încasărilor.

Ce spune oficialul polonez nu e nou decât poate pentru cei care cred că digitalizarea înseamnă doar legarea caselor de marcat la ANAF și hub în clouds, magii care aduc automat creștere de 2% a încasărilor, apoi de încă 2%, doar că așa e în lumea digitală. Într-o analiză de acum câțiva ani, FMI o spunea direct: să nu credem că am tras așa simplu «glonțul de argint»: ”nu simpla îmbunătățire tehnologică aduce rezultatele consistente privind creșterea veniturilor sau îmbunătățirea permanentă a conformării.” [6]

E suficient să ne gândim că instrumentele-minune se bazează pe date care, acolo unde nu pot fi confirmate prin reținerea la sursă, ”nu sunt nimic altceva decât declararea unei tranzacții care a avut sau poate nu a avut loc. Crearea unui astfel de document depinde de bunăvoința (good will) contribuabilului și de modul cum se intersectează interesele celor implicați”. Intersecția intereselor părţilor interesate e conceptul magic, al cincilea element, care trebuie să însoțească orice acțiune care țintește spre cele „patru zone-cheie ale ciclului fiscal” (din nou, FMI), adică: înregistrarea în sistem/completarea la timp a declarațiilor/ plata la timp a obligațiilor/ prezentarea la timp de informații corecte către administrația fiscală.

Dacă nu te pui în situația micului /marelui comerciant care are nevoie să știe cum se va schimba viața lui în relația cu administrația fiscală, ai mari șanse să rămâi tot unde ești de 30 de ani încoace (efectiv de 30 de ani încoace, indiferent de sistemul de impozitare și de retorica politică [7])

Și încă ceva. Apropo de eliminarea riscului de ”ne-utlizare inteligentă a datelor”? (conform nota fundamentare a OUG cu Hub-ul). Cine să elimine acest risc? Unde este campania de angajare masivă de informaticieni, matematicieni, dar și sociologi și psihologi, oameni care să știe să lucreze și să tragă concluzii din Big Data? Putem vedea aici cum arată o platformă online a administrației franceze, iar aici un poster neașteptat al campaniei de recrutare derulată de ANAF-ul japonez. Un mesaj clar că administrația, chiar și în această nouă vârstă a digitalizării, este tot ... despre oameni.

Nu putem încheia această secțiune despre administrație fără o știre de ultimă oră, nu întâmplător tot din Polonia. Pe 1 decembrie, au ținut un atelier în cadrul programului european Fiscalis – conformare prin cooperare. ”Noi am început programul acum patru ani. Această întâlnire a 14 administrații fiscale din UE este o ocazie excelentă de a învăța unii de la alții, de a face schimb de experiență”, spun oficialii polonezi. Desigur, un program pentru cine simte că are nevoie să învețe ceva pe subiectul acesta al parteneriatului contribuabil-administrație: Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovacia, Spania, Ungaria. Ce marcare frumoasă a Zilei Naționale ar fi fost dacă aveam și noi măcar un observator pe acolo. De-aia zicem, poate e timpul pentru încă un ...

... subiect de dezbatere: Câți bani investim în administrația ca partener al contribuabilului, în achiziția de echipamente și tehnologii, dar și în adoptarea celor mai bune practici în materie de proceduri, plus reformarea aparatului – pregătire angajați, salarii pe măsură, întinerire cu specialiști în noile tehnologii. Pe scurt, când cum, cu ce și cu cine se va face această modernizare care să funcționeze pentru toate părțile interesate? Timpul presează, bugetul de răbdare e deja pe deficit. 

• Cum legăm politica de principii?

Dacă vorbim de timp, să luăm în calcul că ”propunerile de reformă fiscală țin cont, fără îndoială, de constrângerile politice și întotdeauna va exista o tensiune între ceea ce e dezirabil economic și ceea se poate din punct de vedere politic” (cf. ”Dimensions of Tax Design”, Oxford, 2010). Inevitabil, ”cei care pierd dintr-o reformă fiscală au tendința să fie răzbunători, iar cei care câștigă, nerecunoscători”. 

Într-un final, nu doar că nu e rezonabil, dar nici dezirabil să scoți politica din dezbaterile pe fiscalitate. Dar e cât se poate de îndreptățit să scoți ideologia din analizele pragmatice care trebuie să caracterizeze discuțiile despre fiscalitate.

Acum 250 de ani, scoțianul Adam Smith, părintele economiei politice (să rămânem la denumirea pe care o folosesc și francezii, fără legătură cu politica de partid) formula cele patru principii clare ale fiscalității: certitudine (să știi ce plătești); proporționalitate (taxe în funcție de abilitatea/capacitatea plătitorului de a plăti) ușurința de plată (taxa să fie simplă și clară) eficiență (să ducă la creșterea încasărilor, reducând la cât mai puțin posibil reacțiile adverse, distorsiunile de piață, ineficiențe economice). Lista se poate reinterpreta – spre exemplu, guvernul local scoțian din zilele noastre mai adaugă -  angajament ( ”persoanele fizice și companiile trebuie să poate înțelege sistemul fiscal, iar guvernul și autoritatea fiscală joacă un rol critic pentru acesta – transparență, consultare cât de mult posibil. Aceasta este crucial pentru a urmări cheltuielile și rezultatele, câștigând astfel încredere”) plus eficacitate (”construirea sistemului în așa fel încât să minimizeze oportunitățile de evitare. Marea majoritate a contribuabililor vor să-și plătească corect taxele și o fac. Dar la tentativele de evaziune trebuie răspuns rapid și să fie combătute proactiv”).

Doar dacă te bazezi pe principii ajungi rezolvi și partea de corectitudine, conceptul cel mai greu de definit, darmite de pus în practică în fiscalitate. Echitatea se judecă la nivel orizontal (la capacitate egală de plată, taxe egale), și vertical (la capacitate mai mare de plată, taxe mai mari). O rată unică nu înseamnă că nu se asigură echitatea verticală: cel cu venituri mai mari plătește mai mult decât cel cu venituri mai mici. Poate nu ”suficient” de mult ca într-un sistem progresiv, dar ”nu există o măsură pentru progresivitatea optimă” – arată un ghid de bună practică fiscală al Centrului de Excelență în Fiscalitate din statul american Minnesota. Un lucru e clar, când examinăm corectitudinea fiscală, ”e important să luăm în considerare progresivitatea și regresivitatea întregului sistem”.

De la Minnesota iată câteva gânduri la punerea în practică a unei bune politici fiscale: a) nu te amăgi că poți să ignori principiile fiscale; b) compromisul face parte din realitate a politicii fiscale; c) principiile care par mai puțin interesante sunt de obicei cele mai importante pentru un sistem sănătos - de exemplu simplitate, transparență, stabilitate; d) mare grijă la ”exportul” de taxe – să nu ne amăgim că, după o vorbă populară, ”don’t tax me, tax that that fellow behind the tree/nu mă impozita pe mine, impozitează-l pe cel care vine: altfel spus, să nu ne amăgim că un impozit pe care îl pun, spre exemplu, pe companii, ”că au de unde”, nu se întoarce în final tot la mine, consumator; e) unele obiective pot fi atinse mai bine prin impozitarea la nivel federal – ceea ce, în cazul europenilor, s-ar traduce prin impozitarea venită via Bruxelles, de genul impozitului minim pe profitul marilor grupuri, care intră în vigoare de anul viitor. (și astfel de la anul vom avea bucuria a trei sisteme de impozitare a marilor companii [8])

Subiect de dezbatere: instituirea unui pact fiscal cel puțin pe perioada super-anului electoral 2024: orice propunere/discuție pe teme fiscale să fie evaluată printr-un punctaj în funcție de modul în care taxa respectivă răspunde, concret, următoarelor criterii: este ușor de înțeles, nu impune costuri suplimentare de conformare sau costuri suplimentare de administrare/colectare; este transparentă, astfel încât contribuabilul poate face o legătură între povara fiscală și serviciile primite (poate controla cheltuielile făcute de stat); își atinge impactul dorit și reduce la minimum efectele adverse; protejează competitivitatea economică; este impusă pe beneficii reale primite de contribuabil și se aplică celor care au abilitatea să plătească; este dificil de evitat, excepțiile sunt minime; încurajează stabilitatea și predictibilitatea. Moratoriu pe orice propunere care nu poate fi însoțită de o estimare credibilă a cheltuielilor implicate și a veniturilor așteptate.

Încă un semnal, înainte de final

În final, am zice și noi precum autorii culegerii ”Dimensiuni ale construcției fiscale”, de la Institutului britanic pentru studii fiscale – nu am vrut să ne limităm la recomandările pentru care eram siguri că primim sprijin imediat și entuziast de la spectrul politic: dacă ar fi fost așa, n-am fi scris atât. Și ei au scris undeva la 1400 de pagini...

Vă rugăm să considerați noul nostru demers (după ”Cum să urâm un pic mai puțin taxele: propuneri de deblocare a cooperării pentru conformare fiscală”, CCF august 2023) drept o invitație la dialog: cu pragmatism, cu principii și cifre pe masă, să vorbim despre construcția fiscală pe care ne-o dorim, pentru economia și societatea pe care ne-o dorim, și despre cum putem face să ajungem acolo! Un dialog de la care nu poate lipsi economia reală, administrația, școala ... întreaga societate. Credem că trebuie trase semnalele de alarmă necesare, acum când trenul supra-încărcat electoral a prins deja viteză spre 2024.

Se scriu tratate despre ”Surprizele neplăcute? Alegerile electorale și șocul știrilor fiscale” (vezi FMI -iunie 2023). La noi se pare că deja întrebarea e retorică, și clasa politică își ”asumă” neplăcerile pentru 2025. Dar problema e că n-ar trebui să ne lăsăm doar pe ce-și asumă politicienii: noi, societatea, putem să dăm o direcție, atâta timp cât știm de unde plecăm și unde vrem să ajungem!

Așteptăm propunerile și comentariile din partea tuturor părților interesate/stakeholders! Poate că prin dialog nu vom reuși, neapărat, să ”temperăm” promisiunile 2024, dar, cel puțin putem face ca acestea să fie ”taxate” de alegători în cunoștință de cauză, la adevărata dimensiune! Tot ar fi un pas înainte!

Vă dorim un an bun, cu sănătate, gânduri și fapte bune!

 

Dan Manolescu este președintele, Adrian Luca, prim-vicepreședintele Camerei Consultanților Fiscali

 

Note

[1] vezi știrea ”Președintele ANAF – alarmă oficială: sistemul informatic al Fiscului stă să crape”, februarie 2017; sau „Doamne ferește”. Marcel Boloş și-a făcut cruce când a intrat într-un birou ANAF din Capitală, august 2023.

În notele de fundamentare ale OUG citate, putem citi de o stare de fapt în care serverele, aplicațiile și bazele de date descentralizate sunt amplasate în peste 250 de clădiri și localități diferite. Sau ”deoarece nu s-a putut construi  (s.n.) un imobil dedicat unui centru de date care să găzduiască sistemul informatic, soluția aleasă de Ministerul Finanțelor a fost (...) o clădire care nu a fost proiectată pentru a găzdui echipamente informatice”. O stare de fapt despre care nu se poate spune că nu s-a știut de ani de zile.

[2] Pe scurt, despre ce e vorba: din 2011, după Marea Criză, Germania a stipulat în Constituție că bugetul federal trebuie să fie echilibrat fără apelarea la împrumuturi, iar, dacă totuși e nevoie de împrumuturi, acestea nu pot depăși un plafon anual de anual 0,35% din PIB. Doar în situații cu totul excepționale, plafonul poate fi suspendat, cum a fost în perioada pandemiei. Pe această bază, în aprilie 2021, guvernul a primit în Parlament autorizația unui împrumut suplimentar de 60 de miliarde de euro, peste nivelul stabilit inițial în buget, de 180 de miliarde. Pe parcursul anului, a devenit evident că nu poate fi folosită suma, dar autorizația a fost menținută pentru suplimentarea Fondului Special pentru Energie și Climă, banii astfel redirecționați fiind ținuți ca rezervă pentru folosirea în exercițiile fiscale ulterioare.

Decizia Curții din 15 noiembrie 2023 a anulat acest artificiu (bani folosiți într-un an, în baza unui angajament din anul anterior), obligând astfel guvernul să găsească soluții de a plomba noua spărtură de 60 de miliarde din Fondul care deja a început să angajeze cheltuieli, în condițiile în care plafonul de îndatorare anual a fost deja atins. ”Guvernul nu a reușit să demonstreze de o manieră suficientă legătura reală/concretă între declararea urgenței și măsurile care se finanțează prin împrumutul de urgență”, motivează Curtea. De notat un comentariul din cel mai mare cotidian național – frâna pe datorie nu e despre proiecte de mediu, e despre faptul că îi protejează pe germani (FAZ – 1 decembrie). Aici și declarație ministru Finanțe privind nevoia de respectare a limitei( Reuters, 5 decembrie)

[3] În raportul pe septembrie privind datoria publică, transmis de MF se prezintă doar o parte a tabloului european, adică țările care au o pondere a datoriei peste nivelul nostru de 40%. Dar lipsesc din cadru Cehia, Irlanda, Letonia, Lituania, Suedia, Danemarca, Luxemburg, Bulgaria (20%), Estonia. Nu putem spune că acesta trebuie să fie modelul, dar, privind prin ochii unui investitor, România e la câteva economii distanță de Germania (65%), între ele fiind doar Slovacia, Malta și Polonia. Același investitor poate vedea cum, pentru prima economie europeană, 0,35% (limită) pentru finanțarea deficitului e o chestiune de dezbatere națională (vezi nota anterioară), în schimb, pentru România, o nevoie de finanțare de 0,6% din PIB e tratată ca fiind ”ușor realizabilă”.  

Plus că rămâne problema necesarului anual de finanțare, care pentru 2023 este estimat la 10% din PIB (4,3% pentru acoperire deficit, 5,8% pentru rambursare rate).

De notat aici o prognoză deloc optimistă a CE din toamna 2020 (comunicare specială privind situația fiscală din România), în ipoteza în care nu se schimbă politicile. S-or mai fi schimbat de atunci, dar ... cât?   

[4] Bugetul asigurărilor sociale de stat înregistrează, conform datelor oficiale, un deficit de 4,1 miliarde de lei, după primele 10 luni, mult mai mare comparativ cu anii precedenți, în aceeași perioadă (1,4 miliarde, în 2022, sau 2,8 miliarde în 2019). Din experiență, sfârșitul de an mai aplanează pierderea (spre exemplu, deficitul final 2022 a fost de 872 milioane, iar în 2019 de 191 milioane), dar aceasta nu poate ascunde că deja bugetul pensiilor face cu greu față angajamentelor.

Celelalte date din această secțiune sunt preluate din baza de date Eurostat – tax revenue by country / net earnings and tax rates, precum și din raportul  European Commission – 2024 Ageing Report

[5] Sistemul robo-debt al ATO, care a înlocuit analiza manuală, a provocat un scandal politic, cu anchete parlamentare la presiunea societății civile, plus scuze din partea guvernului.

În același registru, în 2020, sistemul SyRI al Fiscului olandeze a ajuns o problemă de drepturile omului, considerându-se că avea mandat în alb de a scotoci prin toate datele individuale; în 2021, guvernul și-a dat demisia în urma acuzațiilor că folosește un algoritm care este discriminatoriu la adresa beneficiarilor de ajutoare sociale, impunând astfel, în mod ilegal, returnarea sumelor.

Mai multe pe această temă în editorialul ”AI, vreo idee de ce va fi prin 2030?” (octombrie, 2023)

[6] Raportul FMI citat vizează o cercetare din 2015 (la care inclusiv România a participat) despre EFD – Electronic Fiscal Devices. Ne-am referit la acesta în editorialul Operațiunea ”Conectarea” și al cincilea element (Revista CCF – iunie 2020). Acum trei ani, se spunea că, ”prin conectarea caselor de marcat și alte operațiuni de informatizare care vor urma se vor aduce suplimentar 2 procente din PIB”. Astăzi, în nota de fundamentare a OUG privind Hub-ul de la MF se spune că prin noile capabilități de detecție la nivelul sistemelor informatice și organizării datelor actuale, evitând astfel o pierdere însemnată la nivelul colectării taxelor, estimată la peste 2% din PIB prin comparație cu statele care au observat rezultatele după implementarea unor astfel de sisteme.

În treacăt fie spus, investiția de implementare a Hub este doar una din cele nouă pachete investiționale care, în baza angajamentelor prin PNRR, să susțină cele șase reforme din cadrul Componentei 8 – Reforma fiscală și reforma pensiilor. Altfel spus, înainte mult mai este

[7] Aici, tabloul Eurostat privind ponderea încasărilor bugetare din PIB, 1995-2022. România, cu 27,5% anul trecut este practice la nivelul din 1995. Valorile extreme s-au înregistrat în 1999 și 2000, în jurul a 30%. Să fie acesta potențialul național? Iată o eventuală team de discuție. Prin comparație, Polonia avea în 2022 – 35%, în 1995- 37%.

[8] E ușor de estimat bucuria departamentelor de contabilitate care de acum va trebui să-și calculeze dările în trei variante (după regulile naționale clasice/după regulile impozitului minim național/după regulile impozitului minim european). Parcă și vedem bucuria investitorilor străini... hai în România, că acolo, garantat, nu o să ne plictisim!. Am vorbit despre acesta în comentariul ”Când Guvernul vrea să joace pănănele (și gratis). Atenție, dă dependență!” (octombrie 2023). Până una-alta, ne bazăm pe semnalele de realism date în ultima perioadă de guvernanți, privind o reevaluare în primăvara următoare, cel puțin în ce privește neinspiratul impozit minim pe profit, 1% pe cifra de afaceri (99% transpirație pentru investitori)!

Detalii

Înapoi la pagina: TP Ştiri şi Articole

Publicat: 22 Decembrie 2023

Te salutăm, dragul nostru partener!

O întrebare rapidă: Ai vreo o idee de ce va fi în 2024?

Sau mai bine să întrebăm: AI, vreo idee de ce va fi?

În definitiv, ce nu știe AI (Artificial Intelligence)? Că nu degeaba este cuvântul anului (în pereche cu halucinație)!

Doar că răspunsul e strict uman și ține de GPT-ul/ generative-pre-trained-transformer-ul nostru. Și, dacă nu ne crezi, AI, aici, video!

Noi, la TPS, știm deja: ce va fi depinde de ce vom face - musai să generăm idei și soluții inovatoare, să pregătim bine automatizarea proceselor și să ne transformăm îmbunătățind serviciile pe care ți le oferim.

Și vom face asta păstrându-ne Tenacitatea, Prospețimea și Spiritul, mai ales că intrăm în al 15-lea an de TPS!

Îți mulțumim încă o dată pentru colaborare.

Sărbători cu bine și să ai un an chiar mai bun decât te-AI fi așteptat!  

Oamenii de la TPS

Thinking Practical Solutions!

Detalii

Înapoi la pagina: TP Ştiri şi Articole

Publicat: 01 Noiembrie 2023

 

”De la modul în care comunicăm și colaborăm, până la modul în care cumpărăm bunuri și servicii, tehnologia digitală a transformat aproape fiecare aspect al vieții noastre economice. De unde știu asta? Pentru că i-am cerut și eu lui ChatGPT să traseze liniile de deschidere ale acestui discurs”.

Așa își începea ministrul de Finanțe britanic, Jeremy Hunt, un discurs ținut la un eveniment Bloomberg, pe la începutul anului. Și urma, tocmai pentru a arăta că nu e un discurs făcut de mâna algoritmului: ”cine mai are nevoie de politicieni când ai AI (artificial intelligence)”. E aici un umor tipic englezesc, tipic uman, dacă vreți, la care încă nu a ajuns chatbot-ul.

Pe același model, am să încep și eu tot cu o ... maximă – ”legile fiscale sunt complexe și deschise interpretării”. De unde știu asta? Pentru că așa am găsit într-o comunicare pe care un mare și notoriu grup multinațional (1) e obligat să o publice, mașinal, în fiecare toamnă, sub titlul de strategie fiscală pentru filiala din UK.

Parcă îți vine să exclami imediat: cine mai are nevoie de consultanți, când ai AI!

La drept vorbind, întreaga strategie fiscală de care aminteam abundă de astfel de formulări general valabile, că pare, într-adevăr, făcută ... la mașină (eventual machine learning). E acolo însă o nuanță pe care o ghicești ca fiind tipic umană: ”în orice caz, nu este rolul echipei fiscale a grupului să determine modul cum ne derulăm afacerea”.

Doar omul, cel care știe pe pielea lui ce înseamnă și cum acționează presiunea exercitată de aceste legi fiscale complexe și deschise interpretării (2), poate să înțeleagă nevoia unei astfel de precizări, adresată altor oameni, cum că afacerea lui rămâne un univers de funcții și riscuri, de oportunități și constrângeri, de roluri și aspirații, în orice caz mai mult decât simpla eficiență fiscală, simpla identificare a subvențiilor/scutirilor/excepțiilor disponibile pe piață.

Or pentru a transmite acest mesaj și, eventual, pentru a se apăra în cazul în care mesajul său nu a fost corect înțeles, acel om cu o afacere va avea nevoie să lucreze cu un om-analist, om-auditor, om-evaluator și, cu voia dumneavoastră, un om-consultant fiscal. (mai ales unul care activează în domeniul fiscalității grupurilor multinaționale, noi având și dispensă oficială de la OECD că prețurile de transfer sunt mai degrabă o artă decât o știință!)  

Spunând acestea, nu am venit în fața dumneavoastră, dragi colegi, să vă dau vestea pe care o intuiați, aceea că o să avem de lucru, chiar și după 2030. V-aș ruga mai degrabă să luați cuvintele mele ca o invitație pentru a ne pregăti mai bine, individual, dar și împreună să lucrăm cu acest AI care are toate șansele să ne facă profesiile și mai interesante.

Am luat 2030 ca o bornă simbolică, adusă în discuție la conferința de luna trecută a Consultanților Fiscali Europeni (CFE), ca momentul în care Finlanda (gazda evenimentului), preconizează să-și pună în practică proiectul ca întregul ecosistem economic să devină o conexiune real-time.

Eu, unul, sunt convins că și atunci când se va ajunge ca ”datele cerute de serviciile administrative să fie create în cursul unor rutine zilnice, iar distribuirea datelor în ecosistem să permită limitarea sau chiar abolirea nevoii de raportare fiscală separată”, contribuabilul tot va avea nevoie de asistența umană în a-și apăra poziția fiscală, cel puțin în cazurile complexe și interpretabile (care nu vor fi abolite, din păcate). O nevoie poate chiar mai mare decât înainte.

Zic înainte, adică înainte ca algoritmii-transformers, cei care învață singuri de nu știi până unde pot ajunge, să pună la dispoziția administrațiilor fiscale servicii precum (3)

1. Răzuire internet (web scraping, dar se mai spune și web-crawling sau web-spider, imaginația nu are limite) – cercetare și colectare date din pagini web, din linkuri la linkuri, din platforme social-media sau e-commerce, pentru a le compara automat cu datele disponibile deja la nivelul administrației
2. Analiză de rețea (social network analysis) – indivizii sunt văzuți ca noduri unite prin legături de interese, legături analizate cantitativ și calitativ

• Management extern al riscului (risk-scoring) – previzionare riscuri de fraudă sau neconformare asociate unui contribuabil, riscul de faliment, rata de solvabilitate, segmentând astfel categorii de risc și selectând contribuabilii potriviți unei inspecții ”umane” amănunțite. În același timp, algoritmul poate asistă inspectorul în procesul de management intern al riscului, arătându-i care ar fi cele mai potrivite acțiuni de urmat față de contribuabil  

1. Influențarea comportamentului contribuabilului (nudging): adaptează limbajul comunicării administrație-contribuabil în funcție de istoricul acelui contribuabil, pe baza analizei comportamentale (spre exemplu, poate fi nevoie de o abordare specială acolo unde se constată o legătură între divorț și o tendință de tendință de neconformare fiscală)
2. Asistență, răspuns la întrebări și îndrumarea automată a contribuabilul, urmând ca doar cazurile deosebite să le transfere operatorului uman
3. Verificare automată a declarațiile fiscale, le corectează și face propuneri de ajustare înainte de a fi verificate de un operator uman. Putem include aici și controlul procesului de plată a beneficiilor sociale (șomaj, alocații sociale) cu analiza suspiciunilor de fraudă

• Evaluare automată a activelor imobiliare după o grilă de zeci de factori (precum proximitatea de școli, parcuri, grad de poluare etc.

Și acesta e, desigur, doar începutul. Un început în care încă nu e bine delimitat domeniul în care pot/au dreptul să se desfășoare aceste super-instrumente, în numele luptei cu evaziunea. Spre exemplu, în 2020 sistemul SyRI al administrației fiscale olandeze a ajuns o problemă de drepturile omului, prin faptul că avea pur și simplu o carte albă de a scotoci prin toate datele individuale; în 2021, guvernul olandez și-a dat demisia în urma acuzațiilor că folosește un algoritm care este discriminatoriu la adresa beneficiarilor de ajutoare sociale și astfel dictează, în mod ilegal, returnarea sumelor.

Dar, odată pornit, valul administrației AI nu mai poate fi oprit și el va avea nevoie să scotocească prin cât mai multe Big Data ale contribuabililor, să vadă cât mai multe supra-raportări, să citească cât mai multe strategii fiscale. La drept vorbind, nici nu mai are cum să fie oprit acest val, atâta timp cât pe coama lui călăresc promisiunile că  ”doar așa bogații vor plăti tot ce datorează, nu vom crește inspecțiile la cei cu venituri modeste, cei corecți nu mai trebuie să fie verificați inutil, în inspecții care nu schimbă nimic” (4).

Cum s-ar spune, AI-ul vine cu promisiunea că, în schimbul datelor și supra-raportărilor, va ajuta oamenii să-și atingă un deziderat cât se poate de uman – cum să facem să ne urâm cât mai puțin taxele.

De curând, într-un apel pe care l-am intitulat chiar așa (5), am încercat să sensibilizăm guvernul-transformers că, dacă e să facă reformă reală, atunci acesta nu poate începe decât de la sistemul de operare al mașinii de încasat taxe, aka administrația fiscală. Să (învețe) să facă conexiuni, să vadă ansamblul (așa cum presupune un parteneriat), să încerce să anticipeze că, dacă umbli acolo, strici un echilibru dincolo, să înțeleagă că orice plus vine și cu minusuri, în sfârșit, să priceapă că nu există prânz pe gratis.

Nu, prin asta, nu fac o aluzie la consilierul ION, care se pare că încă învață să iubească mâncarea noastră și că România e o țară pasionantă. Dar e clar că e nevoie de mai mult decât de pasiune pentru a ajunge la acea reformă reală de care vorbeam.

Ni se spune că, dacă totul va merge bine cu PNRR-ul (și ar trebui să meargă pentru că, din câte înțelegem, de aceea s-a introdus, așa cum s-a introdus, impozitul minim pe profit) undeva prin ultimul trimestru 2025 am putea avea de-abia un sistem care să permită ca 60% din total controale să se facă pe bază de date, documente aflate în posesia Fiscului. O să fie un pas important. Dar când noi vom ajunge acolo, vom fi, totuși, la mai mult de cinci ani-distanță de ecosistemul real-time al finlandezilor (construit, apropos, tot cu bani de PNR-ul național). Finlandezi care deja sunt la distanțe galactice în ce privește relația de parteneriat administrație-contribuabil. (6)

Poate doar o misterioasă AI să ne mai idea vreo idee de cum am putea reduce un asemenea gap.

Dar, mai practic, ar fi să ajustez titlul acestui comentariu și, eliminând virgula, să te întreb direct, stimate cititor, ai o propunere/ o soluție? Hai să vedem cum o putem promova mai bine, pentru a putea atinge mai repede acest deziderat al transformării administrației, în numele cooperării pentru conformare fiscală?

Cum spuneam, mai mult decât o întrebare, luați aceasta și ca o invitație la dialog, cel puțin inter-bresle, analiști financiari și consultanți fiscali, pentru a pregăti necesara schimbare pentru toate părțile interesate, atât pentru noi, ca furnizori de servicii, cât și pentru clienții noștri și … administrația noastră!

Note:

• Dincolo de notorietatea în sine a produsului, putem vorbi și de o notorietate la nivelul fiscalității internaționale, unul din cazurile invocate pentru nevoia de schimbare a regulilor jocului. Veți înțelege mai bine cheia de interpretare a strategiei fiscale a grupului, văzând acest scurt video realizat la începuturile BEPS (aici, video TPS 2014)
• O dovadă a complexului de reglementări fluide în care trebuie să navigheze marii contribuabili este chiar obligativitatea de a publica pe site o strategie fiscală. Formal, contribuabilul trebuie să atingă aspecte precum gestionarea riscurilor fiscale în UK, atitudinea companiei față de planificarea/optimizare fiscală, nivelul de risc fiscal pe care compania e dispusă să-l acccepte în UK, plus, evident, alte informații relevante. Așa cum e de așteptat, fiecare companie își compune o strategie după propria imaginație, căutând să fie cât mai atractivă pentru publicul larg și cât mai … puțin atractivă pentru eventuali algoritmi care caută nod în papură prin analiza comportamentală. Ca să nu mai spunem că strategia publică nu te absolvă, în UK, de raportul dat prin CbCR (raportarea țară cu țară), obligație care rămâne încă de dinainte de Brexit.
• Exemplele sunt preluate dintr-o analiză realizată de Universitatea din Antwerp (Anvers -Belgia) și care urmărește sistemele de machine learning utilizate de administrațiile fiscale din statele UE. Prin machine learning se înțeleg acei algoritmi care nu sunt programați cu reguli predefinite de a transforma intrările în ieșiri, ci mai degrabă învață în mod autonom aceste reguli prin analizarea datelor istorice. România este printre puținele state pentru care nu există încă date publice referitoare la utilizarea unor asemenea sisteme.
• Citate din comunicatul IRS din septembrie 2023
• Apelul CCF ”Cum să urâm un pic mai puțin taxele - Câteva propuneri de deblocare (urgentă) a cooperării pentru conformare fiscală”, august 2023. Autori Dan Manolescu, președinte, și Adrian Luca, vicepreședinte
• Faptul că spre exemplu, s-a ajuns ca asistentul virtual Virtanen să rezolve singur 81,9% din cerințele contribuabililor pe platforma MyTax nu e, desigur, doar meritul inginerilor, ci și al funcționarilor/al statului care a putut livra ghiduri procedurale clare, de să înțeleagă și chatbot-ul.

 

Editorial de Adrian Luca, prim-vicepreședinte CCF, pentru newsletter-ul Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România, octombrie 2023

 

Biogafrie Adrian Luca

Adrian Luca, 45 de ani, este unul din primii specialiști din România în domeniul prețurilor de transfer, participant la introducerea în legislația națională a standardelor OCDE în materie. Este prim-vicepreședinte al Camerei Consultanților Fiscali si unul dintre cei cinci membri propuși de Romania in Comisia europeana de arbitraj pentru eliminarea dublei impuneri in relația dintre părțile afiliate.

Îi place însă să se recomande mai ales prin calitățile de antreprenor în fiscalitate. A înființat în 2009 Transfer Pricing Services, astăzi unul din primii jucători indendenți pe piața de consultanță fiscală din România și din regiune. TPS a devenit, în timp,  Thinking Practical Solutions, furnizor se soluții integrate personalizate, de la protecție până la reacție fiscală. A dezvoltat TPSoft.ro, prima bază de date destinată analizelor de benchmarking, precum și proiecte pentru automatizarea proceselor interne și de raportare ale companiilor (vezi dac6.eu).

În datoria de antreprenor integrează și partea de comunicare susținută pe platformele publice (hotnews.ro/contributors.ro, pe zf.ro) în care explică, într-o manieră accesibilă, tendințele fiscalității europene/internaționale și implicațiile asupra economiei reale.

Prin implicarea în CCF dorește să fie, alături de comunitatea consultanților, un promotor activ al conceptului de Cooperare pentru Conformare Fiscală, în spiritul unui parteneriat real administrație-contribuabil.

 

 

Detalii

Înapoi la pagina: TP Ştiri şi Articole

Publicat: 05 Octombrie 2023

Probabil că unii simt o nevoie naturală să se apuce de reforme ca o tendința să-și satisfacă o ”cerere naturală de joc”. (1) Unde prin joc înțeleg doar te așezi la butoane și aștepți să cadă fructele. Vorba ceea, după atâtea rotiri, tot o pica ceva!

Am văzut cum Guvernul și-a servit ultima reformă fiscală ca un prânz pe gratis. Merge-nu merge economia, merge-nu merge afacerea, companiile mari tot o să ne plătească un impozit minim pe profit! Și unde mai pui că nu trebuie să le dai nimic la schimb. (2) 

Iată că avem acum pe masă o altă reformă – a industriei jocurilor de noroc. S-ar putea să fie noroc aici de ceva încasări suplimentare la buget din creșterea taxelor de licențiere a acestei industrii. Până la urmă, e un pariu pe sensibilitatea contribuabilului, care va înțelege că taxele lui vor rezolva chiar și ... criza energetică, criza alimentară și altele asemenea: ”În considerarea deficitului bugetar înregistrat la sfârșitul lunii iunie și a deficitului bugetar prognozat până la sfârșitul anului 2023, precum și a stării de război aflat la granița țării noastre, a crizei energetice, alimentare și altele asemenea, și ținând seama de nivelul taxelor percepute asupra operatorilor de jocuri de noroc care desfășoară activitate în țări ale Uniunii Europene, se propune majorarea taxelor de licențiere și de autorizare a organizatorilor de jocuri de noroc din România” – potrivit notei de fundamentare a proaspătului proiect de ordonanță de urgență, de modificare a OG 77/2009 privind organizarea și exploatare jocurilor de noroc.

Cine știe, s-ar putea să fie norocoasă și propunerea de a duce sălile de jocuri la 50 metri de limita teritorială a localităților: e și aici un pariu că va scădea numărul de dependenți dacă nu le mai sar în ochi păcănelele. Deși, nu prea văd cum un dependent va fi împiedicat să ia un microb-uz, cel mai probabil gratis, să-l ducă la periferie și să marcheze banul în aparat (prin extensie, inclusiv la buget).

Dar, pe modelul impozitului minim de care aminteam la început, Guvernul s-a gândit că n-ar strica să-și conserve norocul, așa că a venit cu o stratagemă: ”Statul poate acorda dreptul de organizare și exploatare a activității de jocuri de noroc societăților înmatriculate în România sau persoanelor juridice constituite legal într-un stat membru al Uniunii Europene sau în state semnatare ale Acordului privind Spaţiul Economic European sau din Confederaţia Elveţiană care au înregistrat un sediu permanent în România” (din proiectul de ordonanță). Ingenios, nu zic nu, mai ales la nivel de discurs politic – ne trebuie sediu fiscal ca să putem controla mai bine fenomenul! Din categoria nu strică să încerci cu explicația asta.

Bine ar mai pica acum un zar de 6-6!

Găselnița e în aceste două cuvinte nevinovate – sediu și permanent, care, alăturate, dau un fel de 6-6 pentru administrațiile fiscale! Simplificând lucrurile, dacă se dovedește că reprezentanța de aici a unei companii-mamă din afară îndeplinește un set de condiții (3), atunci pe acea reprezentanță se poate percepe impozit pe profitul aferent din ce generează din România.

Doar că, atenție, cu sediul permanent e ca și cu profitul: se verifică existența lui, pentru că nu se poate impune pur și simplu existența lui! Decretând din start această existență, administrația nu poate decât să se bucure că nu mai trebuie să muncească: să verifice, să argumenteze ... o întreagă bătaie de cap! De acum o să tot pice impozitele pe profit, spre norocul nostru, al tuturor! (4)

Doar că aici nu prea e ca la păcănele. Cum se împarte profitul și cum se iau banii de pe urma grupurilor multinaționale e cel mai dur joc (de strategie) la nivel european și global!

Vedem chiar în aceste zile că, începând cu ianuarie 2024, va trebui să transpunem directiva impozitului minim efectiv de 15% la nivelul grupurilor mari multinaționale,  cu cifra de afaceri de minim 750 de milioane de euro (aici, proiectul de lege propus de Guvern). Chestiunea este efectiv complicată la nivel tehnic (interesant că, în cazul acestei Directive s-a ales formula politică a trecerii prin Parlament și nu OG), dar, iarăși, încercând o simplificare  – Bruxelles-ul vine și spune: nu mă interesează cât ai tu, stat național, impozitul pe profit, cum îl calculezi după regulile tale (poți să-l aplici și la cifră de afaceri dacă vrei), mie să-mi demonstrezi că multinaționala plătește la tine în țară, la modul efectiv, 15% din profitul obținut în țara ta, calculat după noi reguli europene. Dacă ai constatat că nu plătește până la acest prag (de exemplu, îți plătește doar 13%, efectiv, adică după deducerile legale) ai dreptul să păstrezi tu diferența, dacă vrei. Pentru că, dacă nu vrei, prin această directivă, diferența se duce automat la statul de unde e compania-mamă. (5)

Era de așteptat că România a ales să-și păstreze cu bucurie această diferență și, deși nu sunt calcule care să estimeze măcar cât ar fi suma în cauză, e ușor de estimat bucuria departamentelor de contabilitate care de acum va trebui să-și calculeze dările în trei variante (după regulile naționale clasice/după regulile impozitului minim național/după regulile impozitului minim european). Parcă și vedem bucuria investitorilor străini... hai în România, că acolo, garantat, nu o să ne plictisim!

Iar, așa cum probabil vă așteptați, asta nu e tot. De la acest încă timid pas de politică fiscală supra-națională, în câțiva ani se vor da cărțile pe față și se va trece direct la armonizarea modului de calcul și de împărțire a profitului între statele membre. (6) Din acel moment, guvernele noastre vor putea sta liniștite – dacă vom avea ceva doleanțe vom merge direct la Bruxelles, pentru că la sediul din B-dul Libertății va rămâne doar o ... reprezentanță.

Până atunci, însă, ai noștri oficiali se mai pot consola că pot face lucrurile din pix: ne vom uita noi așa, cu indignare, și vom decreta – aici e un sediu permanent, hai și cu impozitul pe profit!

Poate e nevoie de o precizare: nu discutăm aici de plata taxelor necesare pentru a putea fi autorizat. Altfel, mă gândesc, nu am fi putut găsi pe site-ul Oficiului Național de Jocuri de Noroc o listă cu operatorii licențiați, firme înregistrate în afară având domeniu de internet românesc și chiar cod de identificare fiscală. Trebuie că îndeplinesc niște condiții tehnice (de ex. legate de servere) și plătesc taxe de autorizare după toate regulile naționale, pentru că, la fel ca în toată Europa, sfera jocurilor de noroc este monopol național.

În baza acestui statut, Bruxelles-ul n-are nicio problemă dacă vrei să duci, la tine acasă, sălile de joc și la 5 km după cimitirul de la marginea orașului, să pui și să încasezi ce taxe vrei, să lași ce joc vrei, cu ce mize vrei, să restricționezi accesul la păcănele al dependenților plătiți la negru ..., dar nu prea te poți duce la Bruxelles să spui știți, noi de fapt vrem să punem condiția asta cu sediul fiscal ca să încasăm mai mult. S-ar putea să-ți răspundă că asta seamănă a ingerință și să-ți arate articolul 56. (7) Sau, și mai elevat, să-ți spună după vorba marelui economist Friedman ”aici nu e prânz pe gratis”.

PS. Am scris și acest comentariu ca de fiecare dată fără a avea un interes material în materie. Ultima mea legătură de business cu industria jocurilor de noroc a avut loc acum 30 de ani la Șomcuta Mare și a fost curmată rapid de taică-meu, o reformă pentru care îi mulțumesc și azi.

Înțeleg că trebuie să fie o problemă națională cu proliferarea acestor jocuri de noroc, doar când văd cum arată parterul blocurilor, de la București până în Maramureș. Dar nu văd cum se poate rezolva o problemă complexă exclusiv prin taxe și impozite. Așa că ar trebui și Guvernul să înțeleagă într-un final că să tot tragi de pârghia fiscală începe să semene a dependență! Și, orice ai face, nu poți păcăli nevoia de reformele reale!

Note:

(1) am găsit sintagma într-o ordonanță din octombrie 2015

(2) am vorbit într-o serie de comentarii recente pe această team – o sinteză, aici

(3) de ex. încheie contracte în numele grupului, dar e un întreg set de norme metodologice în codul fiscal privind încadrarea la sediu permanent

(4) dependenți sau simpli jucători online să fie și ei mulțumiți că vor câștiga ceva sigur – conform prognozei guvernului, vor contribui la creșterea încasărilor din impozitul pe profit cu 132,6 mil. lei încă din acest an (o medie de 413,8 milioane pe următorii cinci ani). Acești bani se vor întoarce și sigur le vor oferi motive suplimentare de a nu mai apela la mirajul jocurilor de noroc.

(5) Directiva europeană este, practic, parte din acordul internațional (Pilonul II) care va transforma fiscalitatea internațională (aici, comentariul din iunie 2021)

(6) Mi se pare simptomatic faptul că nu avem, la nivel oficial, nici măcar o aluzie la faptul că, de aproape o lună, Bruxelles-ul a venit, într-un final, cu varianta BEFIT - cadrul european de impozitare a  profiturilor grupurilor la nivel european: o bază de impozitare comună și apoi o formula de realocare pe filiale a profitului agregat la nivel de grup. Pentru început va fi (din 2028) o formulă de împărțire mai ”relaxată” decât cea vehiculată în CCCTB (aici, comentariu din octombrie 2016), dar în final tot la o alocare pe riscuri și funcțiuni se va ajunge. 

(7) ”Curtea de Justiție a UE (CJEU) a confirmat că prestarea și folosirea transfrontalieră a serviciilor de jocuri de noroc constituie o activitate economică care cade sub incidența reglementărilor privind libertățile fundamentale, conform Tratatului de Funcționare a UE (în special art. 56 care interzice restricționarea libertății de a oferi servicii către clienți din state membre). CJEU a recunoscut, în repetate rânduri, și dreptul statelor membre de a restricționa oferta transfrontalieră de anumite jocuri de noroc, acolo unde e necesar pentru a proteja interese obiective cum ar fi protecția minorilor, lupta împotriva dependenței, prevenirea criminalității și fraudelor. Statele membre pot avea motive legitime pentru restricționarea transfrontalieră a acestor servicii, dar în același timp trebuie să dovedească adecvarea, proporționalitatea și necesitatea măsurilor, în special prin existența unei probleme legate de interesul public și consistența sistemului de reglementare”. Citatul vine dintr-o secțiune specială dedicată de Comisia Europeană jurisprudenței în materie de jocuri de noroc, unde se găsește o listă substanțială de cazuri în instanță, cu decizii traduse în toate limbile europene.

Autor: Adrian Luca, TPS - octombrie 2023