Adrian Luca, TPS, a vorbit despre urgența renunțării la anomalia 3% (limitarea cheltuielilor cu afiliații la 3% din cheltuielile de aceeași natură) în cadrul emisiunii ZF live din 18 august, venind și cu cotra-propunere: dacă e să se facă limitarea, să fie, totuși, la nivel de EBITDA. Alături de colegii din Camera Consultanților Fiscali (CCF), a înaintat propunerea la MF, sub motto-ul nostru binecunoscut Cooperare pentru Conformare Fiscală.

Găsiți aici documentul prezentat (link articol pe site CCF) , în care arătăm, ”la rece”, cum  vedem noi consecințele la nivel micro, dar și macro dacă se păstrează varianta inițială; am adăugat și un pachet de propuneri compensatorii privind reforma în domeniul prețurilor de transfer, care să răspundă nu doar presiunilor zilei de azi, dar și celor de mâine!

Vă invit să citiți, să comentați, să adăugați propuneri ... dar, mai ales, să vă alăturați demersului nostru care cere să nu fie înlocuită o anomalie fiscală cu alta!

 

Poziția CCF referitoare la propunerea de reducere/eliminare deductibilitate cheltuieli intra-grup.

Propuneri concrete pentru a nu înlocui o anomalie fiscală cu alta!

 

Camera Consultanților Fiscali salută determinarea Guvernului de a abroga impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) pentru stabilirea impozitului pe profit datorat, văzând în aceasta un prim pas în eliminarea anomaliilor din sistemul fiscal și deschiderea unui parteneriat real cu mediul de afaceri.  

În ciuda acestui semnal, considerăm cel puțin surprinzătoare propunerea ( o vom numi în continuare Propunerea) de calificare a cheltuielilor aferente drepturilor de proprietate intelectuală, cheltuielilor de management, consultanță, cheltuielilor cu dobânzile, efectuate cu entități afiliate ca fiind nedeductibile la determinarea rezultatului fiscal, dacă ponderea acestor cheltuieli în totalul cheltuielilor de această natură este mai mare de 3%.

Ca membru activ al economiei și societății românești, CCF înțelege necesitatea acțiunilor rapide de redresare a balanței bugetare, dar orice măsură este sortită eșecului dacă nu ține cont de realitatea din teren (vezi secțiunea ii) și dacă este percepută de contribuabil ca fiind profund ostilă, în disprețul principiilor elementare ale fiscalității [1].

i) Starea de fapt

Propunerea în fața căreia suntem puși acum excelează în ... nerecunoașterea cheltuielilor  efectuate în scopul desfășurării activității economice. Prin încadrarea excesiv de largă a categoriilor de cheltuieli vizate, concomitent cu o  formulă de calcul excesiv de restrictivă, această propunere nu mai are caracterul de corecție a derapajelor unor contribuabili, fiind ea însăși un derapaj în materie de legiferare fiscală, care nu-și găsește echivalent în cadrul european și internațional.

Este o realitate că, prin directiva ATAD, s-a limitat dreptul contribuabilului din UE de deducere a cheltuielilor cu dobânzile, în scopul expres de a limita ca împrumuturile intra-grup să fie folosite pentru erodarea bazei de impozitare. Dar nu este întâmplător că această limitare s-a făcut la un plafon deductibil care ține cont de performanța afacerii respective (până la nivelul a 30% din EBITDA, cu un prag minim de 1 milion de euro) și, mai important, nu neagă dreptul contribuabilului de a-și recupera integral pierderile care decurg de aici (costurile care nu pot fi deduse se reportează fără limită de timp).

Este, de asemenea, o realitate că ATAD permite statului membru să coboare și mai mult acest plafon de 30% din EBITDA, dar iată că Propunerea nu ”profită” de această oportunitate ci preferă să inventeze o formulă cu totul originală de calcul a plafonului deductibil în cazul dobânzilor care decurg strict din împrumuturile intra-grup.

Mai mult, extinde cheltuielile plafonate la categorii de cheltuieli vag definite, de ex. ”aferente drepturilor de proprietate intelectuală” ( intră aici doar dreptul de utilizare a brandului de grup? sau sunt incluse și programele informatice specifice grupului, vânzările de licențe software? etc) sau  “management și consultanță” (include și pregătirea angajaților?).  Iar pentru a păstra originalitatea, Propunerea nu face nici măcar aluzie la o eventuală posibilitate de reportare a costurilor nededuse, nici măcar pe o perioadă limitată.

În schimb, în nota de fundamentare a Propunerii, se fac aluzii la procentul de 3% care ar fi folosit în SUA în cadrul așa numitul BEAT ( base erosion anti-abuse tax, taxă reconfirmată în recentul OBBBA – One Big Beautiful Bill Act). Orice comparație este, însă nefundamentată, atâta timp cât plafonul BEAT se calculează prin raportarea la întreaga bază de cheltuieli deductibile, iar suma care trece de acest plafon este impozitată la un nivel minim, nicidecum cu rata generală a impozitului pe profit.

Chiar și în cazul plafonului de 3% aplicat în Polonia pentru așa-numite profituri transferate, formula de calcul ține cont de întreaga masă de cheltuieli potențial deductibile și se aplică doar pentru tranzacții cu parteneri nerezidenți din jurisdicții fiscale necooperante sau cu impozitare redusă (cu alte cuvinte, sunt excluse din această limitare tranzacțiile derulate între companii afiliate rezidente).

Pe scurt, Propunerea țintește o realitate proprie, în speranța că acesta se va potrivi cu realitatea din teren a economiei românești.

 

ii) Consecințele aplicării Propunerii în forma actuală

 Consecințele microeconomice pot fi greu de cuantificat, dar ușor de intuit: pe de-o parte, Propunerea este complexă în modul de aplicare (mai ales prin referință ca baza de calcul la tranzacțiile din anul N-2 pentru a calcula impozitul pentru anul N), iar pe de altă parte este o creștere mascată a impozitării (cu adevărat, Propunerea a devenit imediat cunoscută ca impozit pe afiliați), chiar și pentru contribuabilul corect, cel care derulează tranzacțiile intra-grup la valoare de piață, documentat prin dosarul prețurilor de transfer, și asupra căruia, în mod normal, nu ar trebui să existe suspiciuni de  manipulare a rezultatului fiscal.

Dacă mai adăugăm și riscurile de dublă impunere sau celelalte constrângeri / obligații de raportare date de directivele europene (ATAD, Pilonul II – impozitul minim efectiv la nivel global, DAC6, CbCR) ... ne putem face o idee despre creșterea sensibilă a costului conformării.  

În sfârșit, Propunerea vine la pachet și cu efectele impredictibile care decurg din caracterul său extrem de general, insensibil la inerentele diferențe dintre domeniile de activitate, insensibil la capacitatea și performanța economică. Asta ca să nu mai spunem că, prin modul de prezentare, Propunerea nu are nimic de-a face încercările de creștere a gradului de conformare voluntară în rândul contribuabililor.

Vom insista în cele ce urmează asupra consecințelor macroeconomice ale Propunerii, în opinia noastră aceasta având un potențial mai devastator chiar decât IMCA.

Reluând ideea că orice măsură trebuie să țină seama de specificul realității căreia i se adresează, credem că tabelul care arată soldul contului curent în statele membre aflate în prezent în procedură de deficit excesiv, preluat din lucrarea ”Sindromul deficitelor gemene – cazul României” (Consiliul Fiscal, ianuarie 2025).

Tabelul este esențial în a înțelege de ce nicio soluție care țintește la reducerea sustenabilă a deficitul bugetar nu poate face abstracție de geamănul acestuia, deficitul de cont curent, ambii având excesele structurale ca specific național.

Analizate în structura lor, datele pentru România arată că deficitul comercial de bunuri reprezintă cea mai mare componentă a deficitului de cont curent, cu motoarele principale producția și investițiile (pentru importul de bunuri intermediare) și consumul populației (importuri de bunuri finale). Practic exporturile românești, care sunt derulate în cea mai mare parte de filiale ale grupurilor multinaționale și care sunt axate în principal pe zona manufacturieră, sunt dependente într-un grad excesiv de importurile de bunuri intermediare.[2]

În acest context trebuie citite consecințele unei Propuneri care, țintind (excesiv) fluxurile financiare și business ale companiilor multinaționale, ajunge să pună în pericol principala șansă de îmbunătățire reală a balanței comerciale românești. România are nevoie de producători de valoare adăugată, iar aceasta nu se poate face în afara unui aport de tehnologie (proprietate intelectuală) și de know how (management, consultanță) care să ducă la specializarea forței de muncă și îmbunătățirea proceselor! Investitorii trebuie încurajați cât mai mult să crească, în mod fundamentat și documentat, substanța economică a unei afaceri, iar nu descurajați prin acuzații generalizate și bariere administrative.

Pentru un investitor străin este cel puțin contrariant ca, dacă nu aduce documente, poate să-și deducă în proporție de 50% cheltuielile cu mașina de serviciu, dar dacă, pe bază de documente, aduce prin grupul său finanțare și servicii absolut necesare dezvoltării filialei din România ... nu-și poate deduce nimic. (Nota bene: nici măcar plafonul de 3% nu mai funcționează când filiala derulează tranzacțiile incriminate doar în interiorul grupului). Pur și simplu se ajunge la situația aberantă în care investitorul să fie penalizat  pentru simplu fapt că face parte dintr-un grup!

Subliniem acest efect care trebuie înțeles la adevărata sa dimensiune – o companie care poate demonstra, pe bază de documente și analize bine fundamentate, de ce este mai avantajos și, în multe cazuri, nu are alternativă la împrumutul de la grup (pentru că nu găsește pe piață acel mix între valoare împrumut-preț-condiționalități), va ajunge la situația incredibilă de a nu-și putea deduce costurile de finanțare. Or aceasta înseamnă, practic, pierderea oricărei competitivități externe (asta, desigur dacă nu va fi încurajat să reducă salariile și astfel să-și piardă și ultimii angajați!)

Tocmai într-un asemenea context extrem de dificil și fragil, credem că Propunerea trebuie să revină la principii economice și la... pragmatism, renunțând la retorică și prejudecăți.         

 

iii) Ce propune CCF 

La acest capitol vom căuta să fim cât mai conciși, în dorința de a stabili o bază de  dezbateri – principiale și pragmatice – între toate părțile interesate.

1) Excluderea cheltuielilor cu dobânzile din orice mecanism paralel celui deja existent în CF prin transpunerea ATAD; 

2) Definirea cât mai concretă a tipurilor de cheltuieli pe care administrația fiscală le vizează prin această Propunere; 

3) Varianta 1: Extinderea modului de deducere actual al cheltuielilor cu dobânzile (a costului cu supra-îndatorarea) și asupra cheltuielilor vizate la punctul 2 mai sus: ▪ procentul poate fi cel actual de 30% din EBITDA sau mai redus așa cum poate rezulta în urma consultărilor cu mediul de afaceri; ▪ mecanismul va stabili posibilitatea reportării costurilor nededuse pe o perioadă rezonabilă (5-7 ani) dacă nu chiar pe un termen nelimitat cum este în cazul dobânzilor, SAU 

   Varianta 2: Fie se păstrează procentul de 3%, dar aplicat la toate cheltuieli deductibile, fie se ridică procentul la 50%, dacă baza de raportare se dorește să rămână tot cheltuielile de aceeași natură. 

4) Încurajarea firmelor să își mărească capitalul ar trebui făcută printr-un mecanism pe modelul propunerii de directivă DEBRA (ținând cont și de faptul că facilitățile introduse prin OUG 153/2020 pentru creșterea capitalurilor proprii expiră în curând). Această nouă propunere de directivă prevede ca și aportul la capital să primească o deducere fiscală, la fel ca dobânzile la împrumuturi. Astfel, firmele care aleg să se finanțeze sănătos, din capital propriu, ar avea un avantaj fiscal, nu doar cele care se împrumută.  Detaliile tehnice trebuie clarificate, dar direcția este corectă: mai mult capital propriu, mai puțină dependență de datorii; 

5) Extinderea pachetului de cheltuieli cu deductibilitate limitată va fi compensată de o reformă privind prețurile de transfer, pe baza bunelor practici europene și internaționale: 

▪ nou cadru procedural care să permită accelerarea încheierii acordurilor de preț în avans și punerea în aplicare a instrumentelor moderne de monitorizare orizontală; [3]

▪ introducerea raportării simplificate în materie de prețuri de transfer, conform recomandărilor primite de către ANAF de la echipe de consultanță europene, care să faciliteze analize de risc și controale la țintă; 

▪ revizuirea și publicarea factorilor de risc, inclusiv cu marje pentru indicatorii de performanță urmăriți de Administrația fiscală. 

 

iv) În loc de concluzie

Suntem credem în asentimentul Administrației Fiscale că soluția sustenabilă a creșterii încasărilor la buget stă în cooperarea pentru conformarea voluntară a contribuabilului. Nu putem vorbi de conformare voluntară și cu atât mai puțin cooperare acolo unde contribuabilului i se pun în față bariere administrative de care a căror justificare nu poate fi convins.

Credem că, odată în plus, rămân valabile apelurile noastre:  

• Cum să urâm un pic mai puțin taxele - Câteva propuneri de deblocare (urgentă) a cooperării pentru conformare fiscal (august 2023)
• Cea mai patriotică întrebare a momentului “cum ar fi dacă România ar rămâne fără bani?”. Și alte câteva întrebări care ne pot ajuta să construim o politică fiscală fără politică. (decembrie 2023)

Ca întotdeauna, rămânem deschiși dialogului pentru rezolvarea problemelor de ordin tehnic și alegerea soluțiilor de politică fiscală necesare dezvoltării economiei romanești și creșterii conformării fiscale.

Am mai adăuga doar atât: oricât de greu ni se înfățișează prezentul, nu avem niciun drept să amanetăm ziua de mâine, nici măcar de dragul unei mari și frumoase reforme fiscale!

 

Note:

[1] Am detaliat acest aspect esențial în apelul nostru  Cea mai patriotică întrebare a momentului “cum ar fi dacă România ar rămâne fără bani?”. Și alte câteva întrebări care ne pot ajuta să construim o politică fiscală fără politică. (decembrie 2023)

[2] A se vedea documentul de lucru al Comisiei Europene care însoțește Raportul de țară, mai 2025

[3] În mod evident, mediul de afaceri apreciază modificarea din Codul de procedură adusă la sfârșitul lunii iulie vizând acordurile de preț în avans (APA). După ce, în 15 ani s-au emis  doar 75 de APA, și doar în stocul actual are 80 de cereri nerezolvate, ANAF pare că înțelege avantajele care decurg din încheierea unui acord cu un contribuabil care face parte dintr-o multinațională: obține predictibilitate asupra încasărilor din impozitul pe profit și o imagine exactă a afacerii contribuabilului, oferindu-i la schimb acestuia o relație de colaborare. Nu putem spera decât ca acele ”anumite condiții ce vor fi detaliate ulterior în legislația secundară” să fie urmare a unei consultări extinse și să se încadreze în practica așa-numitei monitorizări orizontale specifice administrațiilor moderne.

Totodată, în contextul actual, se impune analizarea modului în care propunerea de modificare a deductibilității unor cheltuieli prin introducerea pragului de 3% ar putea afecta atât acordurile de preț în avans deja emise, cât și pe cele aflate în curs de negociere.