Dacă Guvernul tot a pus gând rău cheltuielilor etichetate oficial ca ”pricinoase” (redevențe, management, consultanță, dobânzi plătite pe relația cu afiliații afiliaților) - fără să se piardă în detalii dacă nu cumva acestea chiar sunt esențiale realizării activității economice și au substanță economică dovedită printr-un doar de prețuri de transfer bine fundamentat - atunci de ce nu preia abordarea europeană din Codul Fiscal referitoare la costurile excedentare ale îndatorării? Altfel spus,un plafon de deductibilitate legat de EBITDA, iar ce nu se încadrează să se reporteze și să poată fi dedus fără limită de timp!

Am spus aceasta astăzi la emisiunea ZF live moderată de Sorin Pâslaru, ca o contra-propunere la deja celebra ofertă a guvernului ”deductibilitate 3% raportat la cheltuielile de aceeași natură”.

Cum ziceam și în postarea din 14 august, suntem aduși în situația că aproape că orice variantă pare mai acceptabilă decât acest forțat autohtonizat BEAT american. Apropo, ați văzut cum scrie în nota de fundamentare – ”luând în considerare bunele practici aplicabile în alte state Polonia, Ungaria, SUA etc”. Unde or fi găsit ei aceste bune practici, la etc.?  

PS. Aniversare: pe 14 august eram tot la ZF live, tot alături de redactorul-șef Sorin Pîslaru, doar că era ... 2015 (aici, emisiunea din 14 august 2015)! Discutam despre vânătoare de transfer pricing la Lukoil (atunci inspector era DNA. Ulterior, cazul a fost respins în instanțe de două ori). Vorba ceea: timpul trece, pietrele împotriva TP-ului rămân!