Întrebare: un comerciant are de plătit taxe într-un loc chiar dacă nu are o prezență fizică în acel loc?
Da, are (de plătit/virat taxe)!  a venit, acum câteva zile verdictul Curţii Supeme a SUA. Un verdict care va face istorie prin statuarea noțiunii de prezenţă fiscală semnificativă (nexus fiscal), aruncând la lada trecutului clasica imagine a contribuabilului construit din... cărămidă și mortar (brick and mortar).

Am vorbit de curând pe transferpricing.ro despre cazul vânzătorului on-line de mobilă Wayfair (cuvânt cu cuvânt - ”drumul corect”). De peste 50 de ani, Instanța supremă americană era aşteptată să se pronunţe dacă un vânzător la distanţă (mai întâi prin poştă, mai apoi prin internet) poate fi ţinut să vireze taxa pe vânzări (echivalentul european al TVA la consumatorul final) în locul unde vinde, chiar dacă în acel loc nu are nicio prezenţă fizică. 

În acest timp ...

regula prezenţei fizice a devenit astăzi ”artificială în întregime, nesănătoasă şi incorectă”. Astăzi eşti prezent aici, poate chiar permanent, chiar și prin simplul fapt că ai un website care lasă cookies salvate în computerul clientului de aici sau dacă acel client îşi descarcă pe telefon o aplicaţie de-a ta. (vezi pag 15, opinia Curţii, cazul Dakota de Sud v. Wayfair).

Scorul cel mai strâns posibil (5 la 4) arată că nu i-a fost uşor nici Curţii să dea verdictul istoric. Judecătorul Kennedy – vocea cea mai influentă din completul Curţii – a hotărât să revină asupra propriului vot de acum 25 de ani (atunci votase pentru legarea impozitării doar de prezenţa fizică) considerând că în toţi aceşti ani abordarea tradiţională brick-and-mortar a creat un avantaj (neintenţionat) afacerilor pe internet, online-ul şi offline-ul n-au mai jucat pe acelaşi teren fiscal, cu consecinţe importante asupra bugetelor statelor americane. S-a ajuns până acolo ca e-retailerii să se laude că, spre deosebire de retaileri, nu trebuie să impună clienţilor taxa pe vânzări.

Chiar dacă decizia de acum 25 de ani, privită astăzi în noul context, poate fi considerată o eroare, aceasta nu poate fi justificare pentru Curte de a-şi asuma, în locul Congresului (Parlamentului) o decizie cu consecinţe asupra mediului de afaceri, care va lovi în primul rând în micii comercianţi pe internet, care nu au capacitatea de a se dota cu softul necesar conformării fiscale - arăta în opinia de respingere judecătorul Roberts, preşedintele Curţii (şi la care s-au raliat alţi trei judecători).

Dar jocurile sunt făcute, istoria începe să se scrie. Americanii încep să devină la fel de europeni în abordarea fiscală a economiei digitale (vezi articolul TPS din revista Consultant Fiscal/martie 2018 - ”Nivelul 2.0 în abordarea europeană a tranzacțiilor intra-grup”).  

Dar asta nu înseamnă că vor fi și la fel de buni amici, când se vor așeza la masa (fizică) a taxării profiturilor. Va urma..

 

PS. Despre implicațiile fiscale ale noii abordări internaționale pentru o companie care este pe drumul de la ”brick and mortar” la digital, TPS a vorbit aici. Și vă reamintim că suntem aici - la modul efectiv alături de voi - ori de câte ori aveți o întrebare.  

 

 

 

 

Sunt deja vizibile fricțiunile comerciale și chiar politice între SUA și UE. Dar a trecut neobservată o știre care spune multe despre starea de spirit, inclusiv fiscal, de pe ambele maluri ale Atlanticului. 

La jumătatea lunii mai, Statele Unite au fost respinse pentru a doua oară de către Curtea de Justiție a UE în încercarea de a interveni ca parte interesată (vătămată) în procesul de peste 13 miliarde de euro dintre Apple (la unison cu Irlanda) și Comisia Europeană. Am mai vorbit aici despre miza extraordinară a acestui caz extrem, care pe fond este o chestiune de transfer pricing, dar prin implicațiile lui este o piatră de încercare în peisajul politico-fiscal internațional.

SUA au avertizat Uniunea Europeană din 2016 (așadar încă de pe vremea președintelui Obama) că în joc sunt interese americane și Europa nu ar trebuie să se atingă de impozitele cuvenite Unchiului Sam (detalii aici - ”Europa mușcă, America scrâșnește! WTF, e World Tax Fight! Și se trage în continuare în transfer pricing!”) Același document (Carte Albă) elaborat de Trezoreria Americană în 2016 a fost adus ca argument și de acestă dată.

Dar iată că, și în cererea de primă instanță, din decembrie 2017, și în apelul din mai, Statele Unite au primit un răspuns deloc diplomatic - nu sunteți suficient de convingători în a demonstra că sunteți parte interesată în acest caz. Statele Unite au invocat că situația lor economică va avea de suferit dacă Apple, prin filialele europene, pierde procesul, pentru că, atunci când compania-mamă va decide să-și repatrieze profiturile, va cere de la autoritățile fiscale americane credit fiscal corespunzător pentru sumele recuperate de Irlanda (la solicitarea UE).

Nice try transmit judecătorii europeni, replicând că nu pot merge doar pe ”aserțiunea, care deocamdată nu are niciun echivalent în realitate, că este rezonabil să ne așteptăm, în baza reformei fiscale, că Apple va aduce înapoi în SUA profiturile obținute în Europa”. Pur și simplu, ”nu putem înțelege, doar pe baza unui simplu document, cum această reformă va fi urmată în mod necesar de repatrierea profiturilor europene ale Apple”.

Nu ne pronunțăm. Dar cu așa argumente, Apple este tot mai evident mărul-simbol pus să testeze legea noii ... gravitații fiscale. Cine va avea până la urmă cea mai mare forță de atragere a taxelor? 

Din a doua parte a anului 2020, dacă derulați o tranzacție transfrontalieră cu o persoană afiliată și din care ar putea rezulta și un oarecare avantaj fiscal (care nu ar apărea dacă tranzacția respectivă nu ar avea loc), să vă așteptați că acest aranjament fiscal trebuie să ajungă pe masa Fiscului de la noi, dar și a administrațiilor fiscale din toată Uniunea Europeană. Obligația de raportare ține de intermediarul fiscal care a contribuit la elaborarea respectivului aranjament, dar, dacă intermediarul nu este rezident în UE, obligația trece direct la dumneavoastră, la contribuabilul relevant.

Am sintetizat la maximum și într-o formă intermediară (adică nici prea tehnică, nici prea populară) ce spune recent aprobata Directivă de la Bruxelles care actualizează o directivă mai veche privind schimbul automat de informații financiare la nivel european. Deși e cunoscută ca ”directiva care aduce noi reguli de transparență pentru intermediarii fiscali” (cum a fost popularizată de Bruxelles pe toate palierele instituționale, Comisie, Parlament, Consiliu), este transparent scopul final: vorbind de consultanți, avocați, contabili etc, vorbești practic de clienții lor europeni, cei care trebuie aduși pe același plan de competiție fiscală, noua mantra a pieței unice europene.

Așadar, noua directivă trebuie citită în comun cu cea împotriva evitării plății impozitelor ATAD (anti tax-avoidance directive, aprobată anul trecut), și cu cea a armonizării și consolidării bazei fiscale a companiilor europene (CCCTB, care își așteaptă aprobarea finală în Consiliu). Avem astfel imaginea completă a adevăratei Revoluții fiscale europene sub care va sta inclusiv fiscalitatea românească începând din deceniul următor.

Dar să lăsăm politica și să ne întoarcem la partea tehnică a directivei. Aici lucrurile sunt ... clare – în formatul de la Bruxelles cuvântul de ordine este „interpretare”. Toate acțiunile de business devin interpretabile din punct de vedere fiscal și pleacă de la prezumția de vinovăție că nu vrei să plătești impozite pe cât s-ar aștepta Fiscul să plătești. Spune comunicatul Consiliului, din martie: ”Directiva stabilește caracteristicile (în original, în engleză ”hallmarks”, iar în traducerea oficială în română - ”semne distinctive”) tipurilor de scheme care trebuie raportate autorității fiscale. Această obligație de raportare nu implică automat că acea schemă este dăunătoare, ci doar că poate fi de interes pentru autoritățile fiscale pentru un viitor control. În timp ce multe din scheme pot avea un scop legitim, obiectivul e de a le identifica pe acelea care nu au”.

Un mesaj la fel de agresiv am întâlnit încă de la lansarea directivei, în vara anului trecut (vezi și uluitorul film de 50 de secunde de care am vorbit și în articolul ”Climatul fiscal european devine tot mai tensionat”, din ZF, 27 iunie 2017). Doar că de atunci aceste caracteristici ale tipurile de scheme au devenit și mai confuze, și mai interpretabile, cum se vede mai jos din faimoasa Anexa IV la directiva. Sunt neclare până și sancțiunile pentru neraportarea tranzacțiile însemnate: rămâne la latitudinea statului membru să stabilească sancțiuni ”eficace, proporționale și cu efect de descurajare”.

Iată de ce, ar trebui să fie cât se poate de limpede că, la transpunerea în legislația internă (termen până la sfârșitul anului viitor), nu există decât o singură soluție viabilă: consultarea pas cu pas între guvern și mediul de afaceri. Pe fond, contribuabilul onest este pe aceeași lungime de undă cu guvernul, pentru eliminarea reală a practicilor dăunătoare competiției și, implicit bugetului. Nu are nici un sens ca tocmai acest contribuabil să se vadă paralizat într-un ghem de suspiciuni generalizate, de să-i fie lehamite să mai iasă din casă, pentru că, nu-i așa?, se interpretează, viteza lui nu e ... până la limita evitării oricărui pericol.

Înțeleg că nu este deloc simplu - și vorbesc de orice guvern s-ar afla la cârmă – să transpui asemenea texte, mai degrabă politice decât tehnice, care vin de la Bruxelles în ultimul timp, cel puțin pe linie fiscală.

Dar invit guvernul să se mai pună și în poziția contribuabilului român – e încă vie emoția (ca să nu zic altfel) stârnită la începutul anului de transpunerea intempestivă a ATAD-ului. De la o încercare de transpunere efectiv copy-paste, ajunsesem să fim mai catolici decât Papa. Și acolo ar fi trebuit să fie mai simplu, că era vorba de cifre (pragurile de deductibilitatea cheltuielilor cu dobânda), dar că noi alegeam, de bună voie, cele mai distructive variante posibile.

Consultare permanentă, pentru claritate, predictibilitate, parteneriat real administrație-contribuabil crearea unei identități fiscale, care să facă diferența în ochii investitorilor! Acestea trebuie să fie caracteristicele (hallmarks-urile) mediului nostru fiscal în perspectiva revoluției fiscale europene. Oare vom putea trece acest test al ... avantajului principal, unde avantajul să fie cu adevărat integrarea europeană și nu numai simpla aderare, pe care o tot exersăm de 11 ani încoace?

PS. Prin urmare, ce urmează? Se vor lua măsurile necesare! 

Aceasta consultare se impune cu atât mai mult cu cât directiva însăși lasă deschisă posibilitatea ca autoritățile naționale să decidă singure pe ce drum să o ia (de colaborare sau de interpretare abuzivă), în legătură cu o misterioasă perioadă de tranziție, de la intrarea în vigoare, până la aplicarea efectivă:
(12) Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a le impune intermediarilor și contribuabililor relevanți să depună informațiile cu privire la modalitățile transfrontaliere care fac obiectul raportării a căror primă etapă a fost implementată între data intrării în vigoare și data aplicării prezentei directive. Intermediarii și contribuabilii relevanți, după caz, depun informațiile cu privire la respectivele modalitățile transfrontaliere care fac obiectul raportării până la 31 august 2020.

Având în vedere că data intrării în vigoare se consideră a fi 25 iunie 2017 (20 zile de la data publicării în Jurnalul Oficial al UE, care a fost 5 iunie), acest paragraf spune cam așa, stimați contribuabili:
Fiți pregătiți de azi să raportați ceva prin 2020! Cum să fiți pregătiți, n-o să vă spun eu, Bruxelles-ul, ci doar guvernul vostru (Bucureștiul)! Poate aveți noroc să fie clare explicațiile naționale! Să sperăm că ... poate.

Text apărut și pe ZF.ro, sub titlul ”Semnele revoluției fiscale europene sunt deja aici!”, iunie 2018. Autor - Adrian Luca, TPS 

Pe aceeași temă, puteți citi și declarația lui Adrian Luca, preluată de digi24.ro

-------------------------------
Din Anexa IV – Hallmarks (selecțiuni)


”Testul avantajului principal” se va considera satisfăcut dacă poate fi stabilit că avantajul principal sau unul din avantajele principale pe care (având în vedere toate faptele și circumstanțele relevante) o persoană le poate aștepta în mod rezonabil să decurgă dintr-un aranjament este obținerea unui avantaj fiscal.

Caracteristici specifice privind testul beneficiului principal

1. Un aranjament prin care un participant la aceasta ia măsuri artificiale care constau în achiziționarea unei societăți care înregistrează pierderi, întreruperea activității principale a acesteia și utilizarea pierderilor societății respective pentru a-și reduce propriile obligații fiscale, inclusiv prin intermediul unui transfer al acestor pierderi către o altă jurisdicție sau prin accelerarea utilizării acestor pierderi.
2. Un aranjament care are efectul de conversie a veniturilor în capital, donații sau alte categorii de venituri care sunt impozitate la un nivel mai redus sau scutite de la plata impozitelor.
3. Un aranjament care include tranzacții circulare ce duc la spălarea de fonduri, mai precis prin implicarea unor entități interpuse fără altă funcție comercială primară, sau prin tranzacții care se compensează sau se anulează reciproc sau care au alte caracteristici similare.

Caracteristici specifice privind tranzacțiile transfrontaliere

Un aranjament care implică plăți transfrontaliere deductibile efectuate între două sau mai multe părți afiliate, în cazul în care este prezentă cel puțin una dintre următoarele condiții:
(a) destinatarul nu este rezident fiscal în nicio jurisdicție fiscală;
(b) cu toate că destinatarul este rezident fiscal într-o jurisdicție, acea jurisdicție:
(i) fie nu impune niciun impozit pe profit sau impune un impozit pe profit la o rată zero sau aproape de zero,
(ii) fie este inclusă într-o listă de jurisdicții ale unor țări terțe care au fost evaluate de statele membre, în mod colectiv sau în cadrul OECD ca fiind ne-cooperante;
(c) plata beneficiază de o scutire integrală de impozit în jurisdicția în care destinatarul este rezident fiscal;
(d) plata beneficiază de un regim fiscal preferențial în jurisdicția în care destinatarul este rezident fiscal.

2. Deducerile pentru aceeași depreciere a activului sunt solicitate în mai mult de o jurisdicție;
3. Eliminarea dublei impuneri pentru același element de venit sau capital este revendicată în mai mult de o jurisdicție.
4. Există un aranjament care include transferuri de active și unde există o diferență semnificativă (materiala) privind suma tratată ca plătibilă pentru activele respective în jurisdicțiile implicate.

Caracteristici specifice privind prețurile de transfer

1. Un aranjament care implică utilizarea în mod unilateral a regulilor de safe harbour;
2. Un aranjament privind transferul activelor intangibile greu de evaluat (hard-to-value intangibles). Termenul ”greu de evaluat” acoperă intangibile sau drepturi privind intangibilele (active necorporale) pentru care, la momentul transferului acestora între părțile afiliate:
(a) nu există date comparabile de încredere; și
(b) la momentul inițierii tranzacției, proiecțiile de cash-flow/venituri așteptate să decurgă din transferul intangibilelor sau ipotezele folosite în evaluarea intagibilelor sunt profund incerte, făcând dificil de anticipat nivelul final de succes al acelui intangibil la momentul transferului.
3. Un aranjament care implică un transfer transfrontalier intra-grup de funcțiuni și/sau riscuri și/sau active, dacă profitul estimat înainte de impozite și dobânzi (EBIT) anual preconizat, într-o perioadă de trei ani de la transfer, al celui/celor care transferă este mai mic de 50% decât EBIT anual estimat al celui/celor care transferă dacă acel transfer n-ar fi avut loc.

 

Notă:

Textul integral al acestei directive (822/2018) se găsește aici. (RO, EN)

La secțiunea legislație, puteți găsi și celelalte directive care vizează ”revoluția fiscală europeană”  (CCCTB, ATAD) 

Într-o frumoasă zi de început de mai, sub o cupolă alegorică de factură renascentistă care simbolizează unificarea nației, reprezentanți ai administrației, ai contribuabililor - mari companii și ai firmelor de consultanță s-au adunat să discute despre rezultatele consultării publice derulate pe pachetul vizând reformarea transfer pricing-ului.

Administrația a reasigurat mediul de afaceri că garantează schimbarea de abordare a inspectorilor Fiscului, în spiritul reformelor propuse. Spre exemplu, se va pune accent pe analiza economică a tranzacțiilor (termeni contractuali, analiza funcțională, caracteristicile bunurilor și serviciilor, circumstanțe economice, strategia companiei).

O abordare care se înscrie în cadrul mai larg al reformării relației administrație- contribuabil, prin promovarea cooperării, prevenției, negocierii pragmatice, în așa-numitului spirit de ”dialog în avans”, care asigură încredere și predictibilitate. Se pune de acum accentul pe încheierea de Acorduri de preț în Avans (APA), pe faptul că Fiscul trebuie să îți transmită clar o opinie despre cum trebuie interpretată o chestiune fiscală sau alta, iar interpretarea să nu se mai schimbe în funcție de echipa de inspecție etc. etc.”

Dacă imaginea unor asemenea discuții de sub o cupolă de factură renascentistă vi se pare de tipul ”care alegorice”, aflați că ele, discuțiile, sunt chiar de factură reală și se întâmplă în Italia. Da, Italia poate nu o este, mai ales în aceste zile, cel mai bun exemplu de stabilitate politică, dar se pare că, acolo, s-a înțeles nevoia de schimbare reală a Fiscului. Sau piețele i-au făcut să aleagă ... calea îngustă, dar dreaptă. Vorbim, pe larg, în noul comentariu marca Transfer Pricing Services   

Și totuși se învârte (în Italia): politica poate să o ia razna, dar măcar administrația să-și facă treaba!

”Piețele o să-i învețe pe alegătorii italieni să voteze corect!”. Probabil că nu se putea ceva mai incorect din punct de vedere politic decât această observație de acum două zile a comisarului german Oettinger (responsabilul cu bugetul UE), preluată de presa italiană. A fost ca o petardă aruncată din sală pe o scenă deja în flăcări unde se joacă o operă politică clasică italiană.

Se știe deja – acum trei luni au fost alegeri, le-au câștigat formațiunile zise de unii anti-sistem, zise de alții populiste și de extreme, mai zise și eurosceptice etc; au reușit, într-un final, să desemneze un premier, altminteri și el controversat; doar că președintele Republicii a refuzat să accepte (la ei are acest drept) propunerea pentru portofoliul de Finanțe, un profesor de 81 de ani, autorul cărții ”Ca un coșmar și un vis” în care numește euro drept o ”cușcă/colivie germană” și cere pregătirea unui plan B pentru ieșirea Italiei din Zona Euro, la nevoie.

Bun, voci lucide ar zice că să ceri un asemenea plan nu e chiar așa o tragedie (la un moment dat, și Olanda se pare că a avut), dar mai dătătoare de emoții pare urmarea gestului președintelui Italiei care acum a desemnat un premier tehnocrat (altminteri un fost director în FMI, deci adept al austerității de tip german); or acesta este practic gongul pentru alegeri anticipate, cel mai devreme prin toamnă. Iar atunci ar fi posibil să urce pe scenă și mai mulți populiști, perspective de noi crize europene… dacă spectacolul lipsea, nu avem de ce ne plânge!

Dar revenind la ”piețele o să-i învețe...” Ei bine, așa mi-a venit și mie să zic acum vreo două săptămâni, și asta fără să fiu cine știe ce comisar responsabil de buget . Observația mea nu-I viza pe alegătorii italieni, evident, ci pe mai degrabă de funcționarii din ministere, pe tehnicienii care, neștiuți, asigură funcționalitatea statului (indiferent de politicienii care se perindă zgomotos pe scenă). Îmi ziceam piețele i-au învățat să ia calea dreaptă, citind ultimele schimbări pe care le-a adus ministerul Italian de Finanțe și Economie la o chestiune vizând abordarea tranzacțiilor intra-grup (prețuri de transfer).

Da, de acord, e o chestiune foarte tehnică, care pentru imensa majoritate poate nu spune nimic. Dar vorbim, totuși, de un mic mecanism care, bine uns, contribuie la funcționarea eficientă a angrenajului economiei, în beneficiul companiilor, dar și al bugetului statului, deci și al contribuabililor, în final.

Poate vi se pare o alegorie ce spun aici, dar alegorii sunt doar cele pictate pe cupola impresionantei Sala della Maggioranza, din palatul de 140 de ani de pe via XX Settembre, unde se găsește Ministerul Economiei și Finanțelor. Ei bine sub această cupolă care simbolizează unificarea Italiei, s-au adunat zilele trecute demnitari, funcționari (de la Fisc, de la Garda Financiară), reprezentanți ai marilor companii, consultanți să discute despre rezultatele consultării publice derulate de Minister pe pachetul vizând reformarea acestui transfer pricing.

Și aceasta în contextul întrebării lansate la o conferință din februarie cu titlul direct, fără ocolișuri Cât s-a schimbat Fiscul?

Cu o asemenea întrebare pragmatică, nu mai e atât să surprinzător să aflăm că, din iulie anul trecut, ministerul scoate lunar un buletin de patru pagini în engleză care se cheamă nici mai mult nici mai puțin decât ”Calea îngustă” (the Narrow Path) cu subtitlul ”Perspectiva italiană” (the Italian view) – aici, toată colecția.

Calea îngustă și poarta strâmtă” duc, de la Matei citire (7:13-14), chiar spre substanța vieții propovăduită de Cel de Sus. Dar ce legătură poate avea asta cu subiecte triviale precum, să spunem, substanța și fiscalizarea tranzacțiilor, cu schimbarea unui articol (poate fi chiar 7, alineat 13) dintr-o lege omenească, și administrativă pe deasupra?

Dar cred că tehnicienii ministerului au mizat pe un asemenea titlu de forță tocmai pentru că au vrut să transmit un mesaj puternic, transpartinic, în primul rând investitorilor: „da, poate că primiți mesaje confuze de la politicienii noștri, dar pe fond, noi, italienii facem lucrurile corect, noi înțelegem care sunt chestiunile importante care vă preocupă și noi chiar ne schimbăm! În bine!”

În ediția din martie, spre exemplu, luna alegerilor, investitorii puteau citi un articol semnat de fostul director general dar și (nota bene) de nou director de la Gestionarea Datoriei Publice și care se încheia așa: ”succesul din trecut (în depășirea momentului crizei datoriilor din Europa) nu trebuie să ne distragă de la scopul nostru principal care rămâne reducerea structurala a raportului dintre datorie și PIB. Acesta este singura condiție care asigură sustenabilitatea pe termen mediu și lung și despre acesta este, în realitate, Calea îngustă” (sublinierea autorilor). Cu această subliniere, auzi parcă un întreg departament care vrea să transmită că știe și înțelege riscurile unei datorii de 130% din PIB, a treia cea mai mare din lume în termeni absoluți, că nu se joacă cu vorbele de azi pe mâine, că doar nu sunt … politicieni.

În aceste buletine, investitorii se întâlnesc cu o Italie care-și recunoaște găurile mari din opincă și vrea să facă ceva temeinic pentru a le astupa. Da, știm că suntem printre primii în Europa la durata proceselor civile și comerciale ( 527 de zile, comparativ cu media europeană de 248), dar avem alternativă la rezolvarea disputelor (sistemul Alternative dispute resolution) – arbitraj, negociere asistată, apoi instanțe specializate, automatizarea rapoartelor (e-filing) etc. (Calea, numărul 3)

Automatizarea devine un cuvânt nelipsit din reformele italienilor. Din Calea, numărul 6, aflăm că s-au creat două platforme noi de monitorizare a plăților făcute de stat, pentru că și aici se înregistrează întârzieri peste standardele europene, 64 de zile, comparativ cu 30-60 limita maximă acceptată de Bruxelles.

În sfârșit, iată ce putem citi în numărul pe mai din ”Calea îngustă”: ”într-un an de zile, am urcat trei poziții și acum am intrat în top 10 destinații pentru investitorii globali. Nu e întâmplător, ne ținem de planul Destinazione Italia început în 2013. Am redus rata efectivă de impozitare sub media europeană, dar cheia pentru atragerea investițiilor este predictibilitate și claritatea reglementărilor, a procedurilor. Fiscul (Agenzia delle Entrate) are ca obiectiv ambițios să crească gradul de conformare la plată a contribuabilului printr-o relație de cooperare cu acesta. Este vorba de o schimbare de fond de ordin cultural și operațional care implică concentrarea pe prevenirea evaziunii și nu pe tradiționala inspecție fiscală.

Există un pachet de măsuri care se cheamă Dialog în avans și presupune încheierea așa-numitelor acorduri de preț în avans (APA), cele care dau predictibilitate contribuabilului, siguranță pe termen lung. La o cifră de afaceri peste 10 miliarde ai procedură accelerată pentru înccheierea acestor acorduri. Dacă plănuiești investiții de peste 30 de milioane de euro, cu impact în economie la nivelul locurilor de muncă, Fiscul îți transmite clar o opinie despre cum trebuie intrepretată o chestiune fiscală sau alta, iar interpretarea nu se mai schimbă în funcție de echipa de inspecție etc. etc.”.

Nu mai spun despre faptul că s-a reformat și sistemul de recuperare a datoriilor. Procedura Rottamazione presupune intrarea în negocieri cu debitorul. Anul trecut, prin astfel de negocieri cu 1,5 milioane de contribuabili s-au adus venituri de 6,5 miliarde, cu mult peste estimări.

Astfel de mici detalii, mici rotițe declanșează sentimentul de încredere și investitori încep să zică iată, și totuși se învârte economia și-n Italia! Pentru prima dată, din 1988 încoace, Italia a cunoscut o îmbunătățire a ratingului de țară S&P, de la BBB-/A-2 la BBB/A-2, cu perspective stabile.

Or numai la stabilitate nu te gândești când te uiți la ce e pe scenă acum. Dar în culise se întâmplă, vorba italienilor, chestiuni procedurale cu resorturi culturale. Iar dacă e să dăm Cezarului ce e al Cezarului, meritul politicienilor e că au înțeles că trebuie să acorde o independență reală tehnicienilor de la Fisc și alte autorități, inclusiv în recompensarea performanței (dar, desigur, nu cu invenții de tipul premii la inspector din amenzi la contribuabil), inclusiv în stabilirea unui climat de încredere și cooperare inspector-contribuabil.

Mă rog și eu, alături de milioanele de contribuabili, ca Cezarii noștri să primească gândul cel bun și să lase profesioniștii din ministere să lucreze și nu să se facă că-i lasă să lucreze. Știu că în administrațiile noastre, în clădirile ponosite în care sunt adăpostite, nu se pot găsi cupole pictate alegoric. Dar profesioniști încă se mai găsesc, oameni care au demnitatea meseriei lor și vor să o facă pe calea pe care merge și lumea bună.

Haideți, nu cerem imposibilul, nu cerem, spre exemplu, să avem o scenă politică mai bună ca-n Italia… dar măcar o administrație ca-n Italia se poate? Că ar fi tare, tare bene, să se întâmple cât mai repede, înainte să ne-o impună nevoia, piețele.

PS. Reiau încă o dată și încă o dată, cât va fi nevoie, faptul că trăim sub spectrul armonizării fiscalității europene (CCCTB) în care nu cifrele/taxele mici o să mai facă diferența, ci hotărâtoare va fi competiția între proceduri, reglementări clare, sigure, prietenoase cu contribuabilul/investitorul. Suntem într-o luptă fiscală europeană, ba, mai mult într-o World Tax Fight! Și asta nu trebuie să ne-o amintească niciun comisar! Depinde doar de noi cum jucăm mai departe.

 

Articol apărut pe hotnews.ro și contributors.ro, iunie 2018. Autor - Adrian Luca, TPS

Vă invităm într-un joc deloc virtual. Level 1 este politic. Aparent o poveste fiscală americană. În realitate, câteva piese dintr-un puzzle global care ne interesează și pe noi. Avantaj pentru cine vede the big picture. C-așa e-n transfer pricing! 

Pentru level 2 (abordarea tehnică - ”Cum sună transfer pricing pe noul Nexus Fiscal”), vă rugăm să accesați și articolul TPS apărut în Revista ”Consultant Fiscal”, martie 2018

Iar acum, o întrebare: 

Al cincilea element. Chiar așa: dumneavoastră ce-ați face în locul unui judecător nehotărât de la Curtea Supremă a SUA?

 

Sistem momentan indisponibil, reveniți pe 31 decembrie 9999. Marți, 17 aprilie, au crăpat serverele la IRS. Fiscul SUA.

Bun, se mai întâmplă și la alții, veți zice. În definitiv, cine a pus milioane de americani să aștepte până în ultima zi să-și depună declarațiile de venit? Nu se știe, de 60 de ani încoace, că Ziua Taxelor e pe 15? (dar anul acesta a picat duminică, iar 16 a fost Ziua Emancipării [1], zi liberă în Washington). Ce s-a întâmplat cu statistica IRS care spune – la întrebarea cât credeți că e marja acceptabilă de trișare în declararea veniturilor, 88% sunt categoric împotrivă și doar 9% au unele amendamente (”a little here and there”)?– [2]. Să fi intervenit o lehamite de a studia zeci de pagini explicative de să aștepți ziua emancipării până completezi formularul? O lehamite care poate s-a transmis și calculatorului – nu poți să tot tai din bugetul de investiții și să te aștepți să gestionezi zeci și zeci de mii de portițe fiscale. [3] Culmea e că, în aceeași zi, IRS urca din nou Capitoliul pentru a da seamă la Comisia de Supraveghere/Control și Reformă Guvernamentală. Cu ajutorul youtube, am întredeschis și eu ușa camerei 2154, unde se derulau audierile, dar când am auzit ce e pe acolo… [4]

Bun, treaba americanilor, veți zice iarăși, dar ce s-a întâmplat mai departe în ziua de marți 17 chiar s-ar putea să ne intereseze și pe noi. Rămânem în zona centrului de putere al Washingtonului. Cei nouă membri ai Curții Supreme de Justiție a SUA sunt încă nehotărâți dacă să fie chiar ei cei care lansează un tăvălug fiscal, altminteri inevitabil. De fapt încă nu-l au pe al cincilea care să încline balanța. Pentru că justices, cum zic americanii, Kennedy, Thomas, Gorsuch au anunțat deja ce poziție au în chestiune. După o zi întreagă de audieri, și dna. Ginsburg pare hotărâtă să se alăture acestei tabere. Dna Sotomayor, însă, ar putea fi cea care să încline balanța… dar ține suspansul până la verdictul din iunie. Despre ce e vorba? Acordați-vă, vă rog, plăcerea suspansului dintr-un roman nu polițist, ci … istoric.

O luptă din vremea lui Goliat

Congresul are Puterea de a reglementa Comerțul cu Națiuni străine, între State și cu Triburile Indiene” [5]. Cum a ajuns această lapidară formulare constituțională (Art. 1 §8, cl.3) venită de la Părinții Fondatori să se transforme în clauza de inactivitate comercială (dormant commerce clause), o doctrină dezvoltată de Curtea Supremă e o istorie probabil foarte încâlcită. Dar, pe baza ei, în 1967 (pe 8 mai se vor împlini exact 51 de ani) Curtea Supremă a venit cu o decizie care, la acea dată, părea încă în spiritul vremii.

Rețineți, suntem încă cu doi ani înainte de inventarea oficială a ceea ce avea să se cheme internet.

Iată cazul unei mici case de comenzi din Missouri care intrase în conflict fiscal cu statul … Illinois. Ce se întâmplase? Firma National Bellas Hess nu deținea nicio proprietate tangibilă în Illinois, nu avea magazine, post telefonic, reprezentanță comercială sau legală și nu-și făcea publicitate acolo prin radio, TV, ziare ori panouri publicitare. Doar trimitea cataloage prin poștă de două ori pe an către clienți de pe întreg teritoriul SUA, deci inclusiv din Illinois, și ocazional fluturași publicitari. Comenzile se transmiteau în Missouri, iar bunurile erau livrate către clienți prin poștă sau curier. Pentru aceasta, statul Illinois se considera îndreptățit să ceară acelei firme să rețină și să vireze taxele aferente vânzărilor realizate pe teritoriul statului. Doar că încă nu sosise vremea pentru astfel de cerințe – Curtea Supremă a SUA a arătat că în baza Constituției doar Congresul are voie să reglementeze comerțul intra- Federație și deci statelor li se interzice să discrimineze comercianții din alte state … bref, i se interzice unui stat să impună taxe unui vânzător a cărui singură legătură cu cumpărătorii din acel stat este prin mail sau curier – suna decizia din 1967.

Nu avea să le sune însă deloc bine statelor, pentru că peste 25 de ani, subiectul a răbufnit din nou, la altă scară și, implicit, cu altă miză. Suntem în 1992, încă mai erau trei ani până la apariția amazon.com și șase până la apariția oficială a google.com.

Curtea Supremă a Statului Dakota de Nord refuza să țină cont de cazul National Bellas Hess într-o speță asemănătoare (Quill Corp., înregistrată în Delaware), văzându-l ca ”depășit (obsolete)” de mutațiile extraordinare produse în viața economică. [6] Spre exemplu, Quill ”trimitea anual prin poștă 24 de tone de cataloage doar în Dakota de Nord”. Și deși firma nu avea nicio prezență fizică acolo, s-a invocat că ”se poate vorbi de o prezență economică a firmei, dependentă de serviciile și beneficiile oferite de stat, ceea ce generează suficient nexus constituțional pentru a justifica impunerea de taxe”. Firma cu cataloage însă nu se lasă și merge la Curtea Supremă a SUA care, după o complexă deliberare tehnică decide să-și mențină poziția din acel demodat caz din 1967.

Și iată-ne ieșind din preistorie și ajungând în zilele noastre. Zile în care unui contemporan al catalogului National Bellas, ba chiar și al unui Quill, i-ar fi greu să înțeleagă cum folosim un șoricel fără coadă care face click și produsele alese de pe ecran intră într-un torent de zeci milioane de tranzacții pe zi pe … Amazon ori pe alte râuri mai micuțe.

Doctrina inactivității se întoarce… pe toate fețele

Dar să rămânem în matca noastră. Wayfair este un râu, pardon un start-up pornit din Boston și care a ajuns să vândă on-line mobilă în SUA, dar și în Europa. Altfel, spus, un e-tailer (retailer online e aproape obsolete). Boston e departe de a fi în statul Dakota de Sud. O știe și Pierre, orășelul-capitală al acestui stat unde au rămas cei mai mulți indieni din triburile de altă dată, iar economia a rămas mai mult rurală și dependentă de consum (taxa pe vânzări asigură un miliard de dolari, adică 62% din bugetul pe 2018).

Și uite așa ajungem tot la mai vechea noastră cunoștință doctrina inactivității. Pentru că Wayfair nu înlege de ce Dakota de Sud a ajuns să pună (mai 2016) taxă pe vânzările de internet, în condițiile în care există precedentul tranșat în 1992. Curtea Supremă a statului i-a dat dreptate e-tailerului și atunci a venit rândul administrației republicane de la Pierre să nu mai înțeleagă nimic. Într-un demers susținut inclusiv de Washington, Dakota Sud s-a adresat Instanței Supreme, cerându-i să se hotărască: în ce an suntem? cu taxă sau fără taxă pe vânzările pe internet?

Dar reticența Curții Supreme e explicabilă și iată de ce.

1) O instanță de interpretarea legii ar ajunge să legifereze în locul legiuitorului o chestiune tehnică, până la urmă: de a stabili prezența economică într-un loc a unei afaceri care nu e prezentă fizic în acel loc. Nu e … locul să dezvoltăm aici, dar se pune în discuție redefinirea conceptului de nexus fiscal – în ce măsură prezența economică este suficientă pentru a declanșa impunerea fiscală. [7]

Totuși se impune aici o precizare tehnică. Americanii nu au TVA, ci taxă pe vânzări, aplicată azi de 45 din cele 50 de state. Taxa pe vânzări este încasată de la consumatorul final de pe lanțul comercial. În linii mari, dacă vânzătorul și cumpărătorul sunt din același stat, vânzătorul transmite taxa pe vânzări jurisdicției îndreptățite la taxa respectivă (există cel puțin 12.000 de jurisdicții fiscale îndreptățite la taxe – orașe, regiuni administrative/counties ba chiar și aeroporturi). Dar dacă vânzătorul și cumpărătorul sunt din state diferite, atunci cumpărătorul este ținut să vireze singur taxa care acum se va chema use tax (de folosire, pentru că se aplică acolo unde se folosește produsul, nu unde s-a vândut).

Deci nu scrie nicăieri în Constituție că un stat nu are voie să taxeze vânzările derulate pe internet. Doar că, dacă ești din Dakota și ai cumpărat de pe un site din Boston, nu poți obliga site-ul acela (în baza interpretărilor constituționale de până acum) să vireze taxa pe vânzări, poți cere în schimb cumpărătorului taxa pe folosire. Tu poți, dar ia ghiciți!, câți cumpărători se conformează unei asemenea monstruozități birocratice? Asta au simțit-o și statele americane pe bugetele lor așa că, tiptil-tiptil, făcând slalom printre interpretări și precedente legislative, astăzi toatele statele americane care au taxă de vânzări cer și taxele din vânzările pe internet. A început New York, în urmă cu 10 ani, momentul de forță a fost California 2012, iar din aprilie 2017 cele 45 de state au o lege care neoficial se cheamă, cum altfel?, lege Amazon.

Deși, poate nu e chiar atât de evidentă, urmarea este că, de voie, de nevoie, cu supărări, cu resemnări, Amazon virează azi taxele de vânzări pentru 45 de state. E drept, doar pentru vânzările din depozitele proprii, nu virează și pentru vânzările derulate de terți prin intermediul Amazon Marketplace (vânzări care se estimează că ar acoperi între o treime și o jumătate din vânzările totale ale gigantului). Cum ar veni, noi ne conformăm, dar nu sunt taxele nostre, ceilalți să se descurce.

Și aici intervine a doua reticență a Curții

2) Acești ceilalți sunt cei mai mici și în general muuult mai mici decât giganții alde Amazon, e-Bay etc. (Chiar și Wayfair, spre exemplu, e un pitic, cu vânzări de sub 5 miliarde de dolari, în 2017, nici cât aduna Amazon în 2004, acum gigantul având peste 177 de miliarde). Pentru ei ar fi chiar o problemă să-și adapteze softurile (sau să cumpere de la cei care le au, de pildă Amazon) încât să știe să vireze taxe pentru mii de jurisdicții. Așa că, n-ar fi de mirare ca dacă Instanța Supremă se hotărăște să deschidă cutia pandorei, nu Amazon va suferi, ci din contră

Suntem în fața unui caz-test, spune justice Alito, întrebându-se retoric ”aveți vreo îndoială că statele care sunt pe marginea insolvenței – iar orașele poate stau și mai rău de atât – nu se vor agăța de tot ce se poate apuca?”. Altfel spus, înarmate cu decizia Curții, administrațiile pot trece chiar la a cere retroactiv taxe (o lege cum e cea din Dakota de Sud nu le-ar permite asta) și din nou întrebarea – cine va avea de suferit cel mai mult din chestia asta? Nu poți să nu înțelegi situația la modul cum o expune judecătorul Breyer – ”Ambele părți au logica lor. Cum să mă hotărăsc cine are dreptate?”

În acest context, toată lumea așteaptă de fapt o intervenție a Congresului American. Și când zicem toată lumea, ne referim chiar la lumea largă. Pentru că nu putem înțelege contextul dacă nu traversăm Atlanticul. Și vom rămâne chiar în cadrul aceleiași zile, de 17 aprilie… dar, mai multe, într-un episod următor.

Până atunci, înainte de a vă relua întrebarea din titlu, dați-mi voie să extrag și o morală din acestă poveste. Neîndoios că întreg comerțul on-line a primit o supra-alimentare din acest status-quo fiscal. Dar va rămâne încă deschisă dezbaterea – într-o economie inevitabil deschisă, inevitabil transformată de internet, întrebarea pragmatică este: cine a ajutat mai mult la creșterea economiei: comerciantul din cărămizi și mortar (brick and mortar) sau comerciantul din biții 0 și 1? [8]

Când vezi un gigant, ți se pare că ia tot aerul economiei mici din jurul lui. Dar de-abia când pui tunurile pe gigant ajungi să constați ce pagube colaterale rezultă prin pulverizarea acelor mici actori economici care se adaptaseră și învățaseră să conviețuiască, ba chiar să tragă un ce profit din existența gigantului. În spatele mitului too big to fail (prea mare ca să cadă) există o doză mare de adevăr economic și politic. Dar totuși giganții au început să fie mai receptivi în ultimul timp la vocea străzii. Presiunea publicului, a consumatorului asupra gigantului, dublată de adaptarea treptată și echilibrată a legislației se dovedește că pot face mai mult pe calea conformării decât o abordare brutală din partea autorității. Amazon, Google, Facebook sunt astăzi mai bune, la capitolul conformare, decât acum cinci ani, chiar dacă investigațiile pornite împotriva lor de autorități n-au adus deloc sumele grozave cu care se lăudau (autoritățile).

O companie, până la urmă, e tot atât de bună/rea cât vrea consumatorul, publicul. Și dacă plecăm de la statistica IRS cu care am început, poate că n-ar strica o întrebare (retorică): oare nu e o problemă când nu-ți ajunge o viață de contribuabil ca să citești măcar legislația fiscală?

În povestea oricărei economii, americane sau de oriunde, fiscalitatea este ca un fel de al cincilea element care întregește un sistem și-l ajută să meargă înainte. Dar nu te poți baza doar pe el. El e doar al cincilea.

PS. În final, totuși, și o întrebare locală. Dumneavoastră ce-ați fi făcut – o raliere fără rezerve la întreprinderea francezilor de instaurare a unei taxe pe vânzările din UE ale marilor platforme de internet (în general americane) – vezi scrisoarea din toamna trecută? Câteva amănunte – Polonia, Cehia, Ungaria preferă să se țină de-o parte, iar Germania transmite azi clar că are rezerve față de o așa inițiativă (vezi aici mesajul politic și aici – mesajul de săptămâna trecută al asociației industriașilor germani, pe fondul tensiunilor comerciale transatlantice)! Ca să nu mai spunem că, miza reală trebuie să fie jocul la CCCTB (baza comună consolidată de impozitare a profiturilor companiilor europene). E o chestiune de ”noua suveranitate”, cum ne-a (re)confirmat președintele Macron, marțea trecută.

Note
[1] În 1862, președintele Abraham Lincoln a semnat legea care a dus la eliberarea a 3.000 de sclavi în zona Districtului Columbia, opt luni înainte de Proclamația Generală de Emancipare, în timpul Războiului Civil. DC a fost singura parte a a SUA unde a avut loc ”emanciparea compensată”, proprietarii fiind despăgubiți pentru sclavii eliberați.
[2] proporții relativ stabile în ultimii șase ani. Dar, de cinci ani încoace, scade sensibil proporția celor care sunt de acord că ”este responsabilitatea fiecăruia să raporteze pe oricine trișează în legătură cu taxele”. În 2017, 53% erau de acord, față de 64% în 2012 (60% în 2008)
[3] Deocamdată sistemul și-a revenit, i-au dat un restart, dar trăiește sub frica exprimată anul trecut de șefii Fiscului – o prăbușire catastrofală e doar o chestiune de timp. Din 2010 încoace, bugetul IRS a scăzut de la 14 la 11,5 miliarde, personalul a scăzut cu 20.000, ajungând la 76.000, dar populația de contribuabili a crescut, inclusiv numărul celor care transmit declarații electronice. Între timp, legislația fiscală a devenit și mai monstruos de complicată. Doar revoluția președintelui Trump din acest an a mai adus un mizilic de 1097 de pagini, peste miile deja existente.
Oficial, Codul Fiscal avea 4132 de pagini în 2016, dar cu tot cu procedurile și interpretările legislative se pare că trece de 70.000 (șaptezecidemii). De pagini. Declarația de venit 1040 are 2 pagini, dar instrucțiunile de completare acoperă 107. De pagini.
[4] Am o strângere de inimă când aud politicieni care rostesc vorbe doar ca să dea bine și să meargă la inima poporului. ”Cred că nu e ceva care să stârnească frica în inima unui om mai mult decât o face o scrisoare de la Fisc (…) abuzurile care s-au făcut până acum sunt inacceptabile – și o spun din proprie experiență. Fiscul trebuie să lucreze pentru contribuabili, nu împotriva lor (…) Sunt sigur că o să auzim astăzi că Fiscul are nevoie de mai mulți bani pentru a oferi servicii de înaltă calitate, dar să fie clar – subfinanțarea nu poate fi o scuză pentru mediocritate…”, zice republicanul Hice.
[5] În text, prin State se înțeleg membrii Federației Americane (SUA). Congresul desemnează parlamentul în ansamblu (Senatul și Camera Reprezentanților)
[6] Argumentul statului – ”de la o piață de nișă, comerțul prin poștă atingea dimensiuni de Goliat, cu vânzări de 183.3 de miliarde de dolari în 1989”. Suma este într-adevăr impresionantă. Calculată în dolarul din zilele noastre, acesta ar fi echivalentul a peste 360 de miliarde, cam cât vânzările online de produse fizice în SUA în 2016. În 2017, se estima că, în jur de 43% din consumatorii americani cumpărau lunar prin internet (statista.com).
[7] Aceasta a declanșat deja în America nevoia de analize de nexus (nexus study) ale unei afaceri, pentru a înțelege potențialul de a crea activități purtătoare de nexus în diverse state și evaluarea acelor activități prin prisma legislației fiecărui stat. Și cum se va vedea, acest trend va fi preluat și de Europa, sub forma revizitării conceptului de sediu permanent.
[8] În aversiunea sa declarată față de Amazon (a se citi și față de WashingtonPost, gigantul presei, deținut, cum bine se știe de proprietarul Amazon, Jeff Bezos) președintele Trump a declanșat o dezbatere care merită aprofundată, pe tema cine profită mai mult de celălalt Amazon de Poșta SUA sau invers?

 

Articol apărut și pe hotnews.ro și pe contributors.ro, aprilie 2018. Autor - Adrian Luca, TPS

 

Sub comandamentul impozitarea se face acolo unde sunt generate profiturile și unde companiile au sediu permanent, se pregătesc schimbări care vor pune presiune în special pe companiile obișnuite de azi, cele care sunt în tranziția de la mediul tradițional la cel digital.

Principiul de bază al fiscalității companiilor este acela că profitul trebuie impozitat acolo unde este creată valoarea. Dar astăzi se pun două întrebări majore: 1) unde taxăm (nexus) - cum să stabilim și să protejăm baza fiscală într-o țară unde o companie oferă servicii digitale cu o prezență fizică redusă sau chiar inexistentă, în ciuda faptului că are o prezență comercială/economică și 2) ce să taxăm (valoarea creată) – cum atribuim profitul într-un model de afaceri digital, bazat pe active intangibile, date și cunoștințe. Pentru a răspunde acestor provocări, este esențial să creăm și să susținem un momentum internațional la nivel politic”.

Acest pasaj face parte din Comunicarea privind Impozitarea corectă și eficientă a economiei digitale (Comisia Europeană, septembrie 2017), dar este practic un mesaj pentru toate companiile europene privind revizuirea regulilor de prețuri de transfer, respectiv a conceptului de sediu permanent.

Pentru aspectele ce țin de întrebarea ”care e nexus-ul tău fiscal?” (În traducerespune-mi unde și ce afacere ai, ca să-ți spun unde și ce impozite plătești!), vă rugăm să accesați studiul de caz Franța vs. Google (Eroarea 404 – de ce (nici) francezii nu au găsit ”sediu permanent” la Google)

Revenind la comunicarea din septembrie 2017, concretizată în pachetul de propuneri din martie 2018 (de care am vorbit aici), pe fond vorbim o schimbare anunțată încă din ”Raportul grupului de experți pe tema fiscalității economiei digitale” (Bruxelles, 2014).  

Acesta reamintește că tranzacțiile intra-grup trebuie să se desfășoare în condițiile care ar fi fost obținute de întreprinderi independente în tranzacții comparabile și circumstanțe comparabile, conform principiului arm’s length (al intervalului de piață). În același timp, atrage atenția că regulile privind prețurile de transfer guvernează, practic, alocarea profitului unui grup multinațional pe jurisdicțiile în care acesta operează.

Astfel revizuirea prețurilor de transfer devine esențială, mai ales pe segmentele care vizează alocarea profitului în funcție de activele intangibile, respectiv alocarea profitului în funcție de riscurile afacerii.

O parte semnificativă a valorii afacerilor de azi constă în proprietatea intelectuală (IP) fie că vorbim de brevete oficiale sau drepturi de autor (copyright), fie de secrete de fabricație informale ori modele efective de producție sau distribuție, branduri sau mărci comerciale (trademark). În acest context, raportul vine cu recomandarea de împuternicire a autorităților fiscale să ignore transferurile de IP în circumstanțe extreme, acolo unde lipsește substanța economică și principalul scop este crearea de beneficii fiscale. Un semnal că, mai ales în afacerile cu un grad mare de integrare, proprietatea intelectuală trebuie văzută ca un bun al întregului grup, la care participă toți membrii.

Se merge pe un nou principiu, în care centrul, compania-mamă, nu își mai poate atribui (exclusiv) riscurile în dezvoltarea grupului și astfel ar trebui remunerată cu profit pe măsură. Raportul preia poziția OECD și susține că trebuie deschise ușile spre acea abordare în care anumite riscuri, prin natura lor, sunt ale grupului ca întreg și nu pot fi asignate unei singure entități din grup. Iată o abordare care ar trebui să devină ”regulă cu aplicare generală”.

Încă o dovadă că raportul trebuie văzut în perspectiva întregului mediu de afaceri modern, pentru că, în sine, nu există o economie digitale undeva ... în nori, diferită de restul economiei. 

Problemele se pot rezolva mai eficient prin atacarea fondului problemei – spre exemplu, cine reprezintă afacerea. În termenii actuali, un agent dependent are autoritatea de a încheia contracte în numele companiei nerezidente, spre deosebire de un independent, care acționează în nume propriu, în contul respectivei companii. Astfel, operând prin afiliați locali care acționează ca agenți pe bază de comision/brokeri, o afacere nerezidentă poate eluda statutul de sediu permanent. Iar un agent independent, în exercitarea activității sale curente, nu creează taxable nexus pentru compania pentru care lucrează. Încă o dată, această situație nu este specifică doar companiilor digitale, astfel raportul propune și revizuirea circumstanțelor în care vânzarea unor bunuri și servicii de către o companie parte a unui grup multinațional să fie tratată ca fiind efectiv realizată de agenți dependenți.

De aici până la rediscutarea statutului de activitate preparatorie sau auxiliară mai e doar un pas. Apropierea de clienți și nevoia de livrare rapidă devin elemente cheie pentru un model de business actual, bazat pe vânzări online de produse fizice. Astfel, e de așteptat ca administrarea unui depozit să nu mai poată fi considerată doar o simplă activitate auxiliară, ci chiar o activitate de bază.

 

Acest text face parte din analiza ”Nivelul 2.0 în abordarea europeană a tranzacțiilor intra-grup, apărută în revista ”Consultant Fiscal”, martie 2018.
În varianta grafică ”Din provocările fiscale ale unei companii de tranziție”, subiectul a fost tratat și în buletinul TPS ExpreS, decembrie 2017.   
Pe aceeași temă, vă recomandăm și prezentarea ”Noua destinație a transfer pricing-ului”, material original TPS, februarie 2018
 

Baza comună consolidată de impozitare a companiilor europene se apropie cu pași repezi. Cele două proiecte – baza comună (CCTB), respectiv consolidarea (CCCTB) au trecut de Parlamentul European (PE), cu o largă majoritate și cu o serie de amendamente menite să-i accentueze caracterul revoluționar fiscal. Iată câteva 

  • Algoritmul CCCTB se extinde cu încă un factor. Inițial (în proiectul de directivă al Comisiei), formula de calcul prevedea alocarea după trei factori, luați în proporție egală, 1/3 – munca (factor împărțit în mod egal între salarii și număr de angajați), activele (tangibile) și vânzările după destinație. Ulterior, pe fondul discuțiilor privind o modalitate practică de impozitare a economiei digitale, Comisia ECON din PE a mai propus și introducerea unui al patrulea factor, de asemenea în proporție egală cu ceilalți trei – factorul-date, care să exprime colectarea și folosirea datelor personale de către platformele online și utilizatorii serviciilor. De notat, că, potrivit amendamentelor, un factor poate fi eliminat dacă nu se încadrează în modelul de afaceri, cu păstrarea principiului de cote egale pentru factorii relevanți.   
  • Proiectul inițial stabilește că sistemul va fi obligatoriu doar pentru companiile europene care fac parte din grupuri ale căror venituri consolidate anuale depășesc 750 de milioane de euro. PE dorește ca ”acest prag să fie adus la zero în maximum șapte ani”.
  • Noțiunea de sediu permanent devine crucială în repartizarea rezultatelor financiare. La deja celebra formulare ”CCCTB va asigura că impozitele sunt plătite acolo unde profiturile sunt generate”, în PE s-a adăugat  ”și unde companiile au un sediu permanent

 Să mai adăugăm că euro-parlamentarii au ținut să transmite un mesaj clar că noul mediu fiscal are rolul de a repune pe noi baze tranzacțiile intr-grup. Un amendament din PE a ținut să adauge că ”transfer pricing înseamnă prețurile la care se încheie transferurile de bunuri tangibile sau active intangibile sau se furnizează servicii în relația cu părțile asociate”.

Și astfel, dincolo de aspectele tehnice, CCCTB înseamnă o nouă politică fiscală europeană. În legătură cu acest aspect am ținut să atragem atenția și prin noul nostru articol Transfer  Pricing Services, care a fost preluat și de presă. Un nou semnal că e nevoie acum, mai mult decât oricând, să ne definim un joc în Europa. Altfel, evoluția economiei noastre va fi una ... cu cântec.     

Când s-o împărți profitu’ în Europa, ne-om trezi (poate) prea târziu! Adevărata revoluție fiscală chiar vine (de la Bruxelles)!

Tot românu știe cânta ”Când s-o împărțit norocu”. Copil fiind, acasă, în Maramureș, îmi plăcea mai ales partea cu ”Și-așa-mi vine câteodată ...”, urmată de acea imagine plină de forță literară: „să dau cu cuțâtu-n piatră”. Fain, mi-am zis, până am aflat că – ”norocul și-l mai face omul și cu mâna lui”.
Începe să fie tot mai probabil ca peste un an o să ne vină cumva să aruncăm cu ceva, uitându-ne la cum ni s-a schimbat (peste noapte), cadrul impozitării directe. Dar putem să ne uităm atunci oricât de lung, oricât de chiorâș, dacă n-am făcut nimic cât se mai putea ... a zburat puiu cu ața sau puneți dumneavoastră ce alte variante considerați potrivite pentru englezescul subject closed.

Așadar, joi 15 martie, în jurul prânzului, s-a produs un cutremur. Previzibil, dar tot cutremur – s-a aprobat în Parlamentul European (PE) cu o largă majoritate proiectul istoric al CC(C)TB. Mai rămâne așadar etapa Consiliului European și acest CC(C)TB devine prezent.
Dar ce va să zică aceste litere? Iată o întrebare legitimă, în condițiile în care, de trei ani de zile, de când Bruxelles-ul a (re)pus acest subiect vechi pe agenda publică europeană, Bucureștiul, prins cu explicarea micilor-mari ”revoluții” fiscale de acasă, n-a găsit timp pentru nicio minimă informare a propriei opinii publice pe marginea a ce va să vină. Și, de data asta, chiar va veni ceva cu adevărat revoluționar! Pentru că acele inițiale vin de la varianta englezească a ”bazei comune (consolidate) de impozitare a companiilor” (1). Vorbim de un sistem obligatoriu deocamdată doar pentru companiile europene (din toate cele 27 de state membre care vor rămâne de la anul) care fac parte din grupuri cu venituri totale de peste 750 de milioane de euro, dar așa cum se va vedea, se va ajunge la eliminarea, în șapte ani, a acestui prag și astfel generalizarea sistemului. (conform unui amendament aprobat de PE).

Din vara lui 2015 încoace, de când a pornit noua undă de șoc de la Comisia Europeană, încerc să atrag atenția asupra următoarei perspective – după limitarea ajutoarelor de stat, micile economii naționale nu vor mai putea veni acum în fața investitorilor nici cu argumentul ”suntem mai atractivi, pentru că, spre exemplu, avem amortizare accelerată” . Va fi bază comună în toată Europa și deci va exista un singur set de reguli referitoare la cum se calculează profitul și cum se taxează. Atenție – nu cu cât, ci cum se taxează! Am venit apoi, în premieră, și cu un exercițiu de alocare a profiturilor, pornind de la modelul de algoritm CCCTB propus de Comisia Europeană, exercițiu care confirma ceea ce puteam intui: acea filială unde e localizată doar mâna de lucru ieftină, acolo unde nu se fac mari vânzări și unde valoarea adăugată e redusă, acea filială (valabil și pentru administrația fiscală respectivă) nu e în măsură să emită pretenții la o bucata consistentă din profitul grupului. (puteți găsi toate textele pe tema CCCTB pe transferpricing.ro/media center).

Semnalele de alarmă nu aveau rostul de a încerca să oprim noi trenul european - nu pot face asta nici măcar țări influente la nivel european (2) - ci să trezească dezbateri, analize, întrebări poate chiar răspunsuri: dacă putem să mai negociem ceva, să o facem, dacă nu, atunci să ne pregătim de pe acum cu un tratament de întărire a companiilor românești (filialele din România sunt companii românești!) după acest șoc. Și cum e clar că acest tratament nu se mai poate baza pe taxe, deduceri, facilități etc. (3), aspectul unde se va mai putea face diferența este la nivel administrativ – nu văd decât șansa unei îmbunătățiri fantastice a procedurilor, normelor administrativ-fiscale! Dacă vrem să mai emitem vreo pretenție de politică pentru atragerea investițiilor mari, atunci trebuie să putem spune cu forță (nu literară): veniți la noi, investitori, pentru că vă oferim un mediu prietenos, predictibil, de parteneriat, care vă face viața mai ușoară!

Dar ce facem noi în timp ce Europa (mare) discută (și aprobă!) împărțirea norocului în materie de fiscalitate europeană? În mai anul trecut, Camera Deputaților de la București bifa transmiterea la Bruxelles a unei ”opinii” în 16 puncte pe tema CCCTB, care cânta în struna Bruxelles-ului, ca să zic așa ... se ”consemnează validitatea, în principiu, a acțiunii Comisiei Europene, recunoscând și susținând corectitudinea demersului pentru o bună guvernanță în materie fiscală ca un mijloc de combatere a fraudei și a evaziunii fiscal transfrontaliere, a discriminării fiscale dintre societățile comerciale din spațiul Uniunii”. În final, ca să nu existe discuții că nu avem și noi o poziție neaoșă, nota lansează enigmatic - ”este necesară examinarea detaliată a celor două propuneri de directive, atât din punct de vedere al potențialului impact bugetar, cât și din punct de vedere al implementării efective a prevederilor propuse”. Pe ideea, ce-o să discutați voi, acolo, o să fie bine primit.

Că aceasta e atitudinea noastră în materie de implicare europeană (4), s-a văzut și miercuri, în hemiciclul de la Strasbourg, la dezbaterea din sesiunea plenară pe marginea raportului euro-parlamentarilor la CCCTB. Poate e exagerat spus dezbateri pe un subiect previzibil (votul de joi nu punea, din punct de vedere politic nicio surpriză!) Dar nu cred că e exagerat să cerem să fi auzit măcar o intervenție a unui euro-parlamentar român pe tema competitivității. Măcar să se consemneze, vorba ceea, că avem și noi, românii, o mică preocupare legată de atragerea investițiilor serioase într-o economie care are nevoie de tehnologie și valoare adăugată ca de aer (5).

Așa stând lucrurile, e clar că nu vor fi surprize românești nici în Consiliul European, nivelul final de aprobare a proiectului (după PE), unde se vor lupta direct guvernele. Iar la acest capitol, autoritățile și, în general, politicienii români pot răsufla ușurați – la începutul anului viitor, când vom prelua președinția Consiliului s-ar putea să nu mai fie nevoie să gestionăm cartoful fierbinte al CCCTB (negocieri, cine, cum, ce compromisuri trebuie balansate etc). ”Norocul” ăsta o să pice, dacă nu pe președinția bulgară actuală, atunci pe cea austriacă, următoare: comisarul Pierre Moscovici, responsabil cu Afacerile economice și monetare, a reamintit că se va asigura ca proiectul să primească votul final până la până la sfârșitul acestui an.

Despre hotărârea comisarului vorbește inclusiv anunțul că săptămâna viitoare va ieși cu o propunere cu adevărat revoluționară pentru impozitarea giganților internet (Google, Amazon, Facebook... adică noua economia digitală), într-o variantă care poate fi deja ghicită în amendamentele la CCCTB tocmai adoptate de PE. Pe fond (6), e vorba de o inovație fiscală foarte interesantă, de secolul al XXI-lea cum s-a spus – impozitare în funcție de datele colectate de platforma digitală. Smart, nu? În orice caz, mai elegant decât brutala propunere franceză (la care se raliase și România) de impozitare a cifrei de afaceri, o taxare care, ca și în cazul TVA, ar fi făcut direct apel la buzunarul clientului final (7).

Lucrurile sunt foarte serioase acum, nu mai e loc de ”Casandre”, ziceau miercuri politicienii europeni, ”că să vezi, nu o să treacă CCCTB-ul, o să fie ca în 2011...” O să treacă, pentru că Bruxelles-ul folosește puternic noul argument politic (8) ca să închidă gura cârcotașilor și, dacă nu se poate unanimitate, atunci ... majoritatea calificată – cum a anunțat încă de anul trecut președintele Comisiei, Jean-Claude Juncker, variantă agreată și de Parlamentul European, după cât s-a văzut. Să mai spunem că același Parlament a dezbătut, tot zilele trecute, că trebuie găsite noi resurse la bugetul UE, pentru a compensa gaura de după BREXIT, fără a crește cotizațiile actuale dacă se poate. Iar una din soluții va fi, ați ghicit... același CCCTB. Va fi o sursă bugetară pe care va conta și noul ministru de finanțe al UE (vezi scenariile din 2017 privind viitorul UE!)

Acum, că știm cum ne e norocul, deci știm cum stăm cu cântatu, rămâne vechea problemă a jocului - de jucat, noi cum (mai) jucăm în Europa? E, aici să te ții!
PS. Țin să remarc totuși mesajele transmise zilele trecute la București de reprezentanții la vârf ai Ministerului Finanțelor și ANAF – vrem să ne concentrăm pe asistență și prevenție, vrem să introducem un consiliu al medierii între contribuabil și administrație pentru a se recurge cât mai puțin la procesul greoi și ineficient din instanță, nu vom merge pe stimularea inspectorilor din amenzi etc. Aceste mesaje, cu adevărat europene, ne dau senzația că strigătele noastre, ale mediului de afaceri, încep să fie auzite. Cine știe, poate că, până la urmă, o să iasă și la noi din piatră ceva foc. Asta dacă mai vrem să avem norocul unei economii românești, care să stea la masa europeană, când s-o împărți profitu’.

Note:
(1) Teoretic, Comisia a prezentat două proiecte de directivă – baza comună (CCTB) cu termen de intare în vigoare 1 ianuarie 2019, urmat de consolidare (CCCTB) – termen 1 ianuarie 2021. În mod practic, așa cum s-a văzut și în PE, cele două proiecte sunt tratate practic la pachet.

(2) În avizul privind subsidiaritatea dat în februarie anul trecut de Camera Inferioară a Parlamentului Olandei, membrii partidului de guvernământ VVD admit că, ”nu va mai exista cale de întoarcere, având ca rezultat aceleași probleme ca cele din prezent privind sistemul de TVA inflexibil, în care introducerea unor modificări dorite (la nivel national) este aproape imposibilă sau durează foarte mult. (…) Este posibil ca propunerea să funcționeze pentru țări mari, cu industrii prelucrătoare, însă în mod sigur nu este bună pentru țări mici cu o economie deschisă, precum Țările de Jos”. Printre marii perdanți ai noilor reguli se văd și irlandezii: ”prin CCCTB, se pot pierde jurisprudență și cunoștințe de specialitate semnificative din domeniul administrării fiscale, iar introducerea unui sistem fiscal complet nou are potențialul de a complica, în Irlanda, un mediu fiscal considerat transparent și accesibil”. (Avizul motivat privind subsidiaritatea, al Parlamentului irlandez, decembrie 2016). Chiar dacă acum sunt în afara subiectului, britanicii și-au reiterat neîncrederea în proiect – ”Comisia Europeană și-a asumat fără probe clare că impactul negativ asupra investițiilor, ratei angajărilor și PIB la nivel UE va fi depășit de economiile pe care le vor face companiile din costurile de conformare și alte beneficii pentru statele membre, care oricum erau interpretabile”. (Opinie Camera Comunelor, decembrie 2016)

(3) Pentru a se evita începerea unei cursa în jos a ratelor de impozitare ( care teoretic rămân la dispoziție statelor) ne putem aștepta și la introducerea unui minim efectiv de impozitare la nivel european – cel puțin în luările de cuvânt din Parlamentul European s-a vehiculat din nou această ipoteză, care, la drept vorbind, se încadrează în noua logică a CCCTB.

(4) Să sperăm măcar că nu se va ajunge și aici la a da efectiv copy-paste după directivă, cum arăta o tentativă recentă în ce privește directiva ATAD. Iar, ulterior, când să se îndrepte lucrurile, de la copy-paste, am trecut la ”mai catolici decât Papa” (pe larg, aici). Iar la drept vorbind, subiectul plafoanelor pentru deductibilitatea dobânzii în împrumuturile intra-grup nu este nici până la acestă oră clarificat.

(5) A existat o intervenție a unui euro-parlamentar român (dl. Doru Frunzulică) – întrebare dacă sunt realiste termenele avansate în proiectul inițial.

(6) Pe termen scurt, se pare că va fi, totuși, impusă o taxă unică de 3% la nivel UE pe veniturile brute obținute de marile plaltforme internet, pe baza locului unde sunt localizați utilizatorii - conform unui proiect de la Comisia Europeană văzut de Bloomberg la sfârșitul săptămânii. Nu sunt clare detaliile, se spune doar că se va aplica grupurilor care au venituri globale de peste 750 de milioane de euro și venituri taxabile din servicii digitale de peste 50 milioane de euro în UE. Oricum, varianta temporară (până la intarea în vigoare a CCCTB), va fi prezentată miercuri, 21 martie, cum a anunțat, în timpul dezbaterilor de la Strasbourg, comisarul Moscovici.

(7) Inițial, formula de calcul (algoritmul CCCTB) prevedea alocarea după trei factori, luați în proporție egală, 1/3 – munca (factor împărțit în mod egal între salarii și număr de angajați), activele (tangibile) și vânzările după destinație. Ulterior, pe fondul discuțiilor privind o modalitate practică de impozitare a economiei digitale, Comisia ECON din PE a mai propus și introducerea unui al patrulea factor, de asemenea în proporție egală cu ceilalți trei – factorul-date, care să exprime colectarea și folosirea datelor personale de către platformele online și utilizatorii serviciilor. De notat, că, potrivit amendamentelor, un factor poate fi eliminat dacă nu se încadrează în modelul de afaceri, cu păstrarea principiului de cote egale pentru factorii relevanți.

(8) Teoretic, impozitarea directă era printre ultimele bastioane de suveranitate ale statelor membre în fața armonizării cerute pe mai toate planurile de către Bruxelles. Dar, după Criză, în marile capitale (în UE, ca și-n întreaga lume, de altfel) a fost alimentat sentimentul că nu sunt bani la bugete pentru că se transferă profiturile în afara economiilor (un alt acronim englezesc celebru: BEPS, Base Erosion and Profit Shifting)! Un excelent pretext politic pentru Bruxelles– prin baza comună și consolidată luptăm mai eficient cu BEPS la nivel UE decât la nivel național. Dar discuțiile pe tratate rămân deschise. Dacă în cadrul competenţelor partajate cu țările UE, nivelul UE este cel mai adecvat pentru realizarea obiectivelor tratatelor (principiul subsidiarităţii), atâta timp cât conţinutul şi forma acţiunii nu depăşesc strictul necesar pentru realizarea obiectivelor tratatelor (principiul proporţionalităţii). Cu atât mai mult cu cât, vorba britanicilor, ar rămâne deschisă problema BEPS care se poate prin exploatarea diferențelor fiscale care rămâne între UE și restul lumii. Și pentru că CCCTB nu poate funcționa decât în interiorul Uniunii, pentru tranzacțiile cu terții non-europeni vor rămâne valabile reglementările privind prețurile de transfer, în cadrul stabilit de OECD prin măsurile anti-BEPS.


Articol apărut pe hotnews.ro și contributors.ro, martie 2018. Autor Adrian Luca, TPS

 

Care este imaginea tradițională a transfer pricing-ului... ca un zid proiectat de autoritățile fiscale să țină profitul să nu fugă și să fie impozitat acolo unde este creată valoarea, nu-i așa?

... doar că așa era povestea până mai ieri, pe vremea când economia se ridica din tradiționalul aluat de cărămidă și mortar, (brick-and-mortar) când mai avea sens să cauți profitul urmărind ORIGINEA lui...

Dar când cărămida se face din IP (proprietate intelectuală - intellectual property) și mortarul se cheamă internet, întrebările vechi cer răspunsuri noi ...

Reinterpretarea conceptului tradițional de „sediu permanent” este cea care pune în mișcare revizuirea a tot ceea ce înseamnă (astăzi) conformare în domeniul prețurilor de transfer. Decizii bazate pe argumente tehnice, valabile de zeci de ani, își trăiesc ultimele clipe de glorie.

Poate ați auzit - tocmai s-a petrecut o mini revoluție fiscală! ”The TAX CUTS and JOBS ACT” (2018) a adus SUA în rândul lumii, prin trecerea la sistemul teritorial de impozitare a multinaționalelor; La limită, s-a evitat însă trecerea de la impozitarea origin-based la destination-based (propunerea inițială House-bill, 2016), adică de la impozitarea profitului din vânzările originare din SUA, la impozitarea vânzărilor care au ca destinație SUA; Încă nu a venit momentul, dar ... se apropie – pentru că e mai ușor să determini unde este vândut un produs, decât unde este produs. Plus că nu mai ai problema ... tranzacțiilor transfrontaliere!

Dacă adăugăm și ceea ce se petrece acum în Europa (când se ia în calcul, într-o formă sau alta, taxarea vânzărilor în funcție de destinația pe o anumită jurisdicție), avem semnele că ...începe o nouă politică fiscală europeană și o nouă eră a transfer pricing-ului

Un pas a fost deja făcut, prin inevitabilul inevitabilul CbCR (BEPS a fost un bun pretext!) ... CbCR, adică Ce bine se Citește Riscul acum!

Puteți înțelege mai bine spre ce se îndreaptă prețurile de transfer, urmărind, slide cu slide, cea mai nouă prezentare a TPS - Prețurile de transfer, încotro?, susținută la TaxEU Forum, februarie 2018

La final, pentru sănătatea dumneavoastră fiscală, găsiți și câteva recomandări:

▪ Treceți la o noua relație de comunicare cu grupul/compania-mamă!

▪ Cereți alocarea/remunerarea corectă riscuri-funcțiuni. Pregătiți de pe acum terenul zilei de mâine, când nu va mai putea exista ”vânzare mare, remunerație mică!”

▪ Explicați bine modelul de business! Explicați că, în noua abordare, anumite riscuri, prin natura lor, sunt ale grupului ca întreg și nu (mai) pot fi asignate unei singure entități din grup (vezi recomandare OECD);

▪ Nu uitați că CbCR devine o lupă (în curând publică) a afacerilor la nivel de grup! Mai e puțin până când acționarii vor avea drept de verificare a tranzacțiilor intra-grup/prețuri de transfer (directivă UE);

▪ Dați o și mai mare atenție plăților (dar și înasărilor) în relația cu afiliații! Păstrați distanța (arm’s length): noile reguli de deductibilitatea dobânzii (directivă UE) nu exclud respectarea regulilor de transfer pricing!

▪ Protejați-vă cu APA (Acord de Prețuri în Avans) și, în general, păstrați un regim sănătos pe bază de studii de comparabilitate:

Apropo, știați că baza de date tpsoft.ro vă oferă acum noi instrumente utile pentru pentru reducerea hard a riscurilor fiscale asociate tranzacțiilor intra-grup (ex. calcularea ajustărilor de prețuri de transfer, inclusiv a dobânzilor și penalităților pentru întârzierea plății). Sau că baza de date permite acum selecția companiilor nu doar în funcție de deținerile persoanelor fizice/juridice, ci și de controlul administratorilor? (pentru a vă putea raporta mai ușor la ceea ce înseamnă companii independente în industria dumneavoastră, și să realizați eficient studiul de comparabilitate/benchmarking de care aveți nevoie).

La final, o simplă constatare: ”documentarea prețurilor de transfer tocmai a devenit mai mult decât un exercițiu de conformare - un mijloc de apărare!”

Cum ar zice englezu' (de la Fisc), Whatever You Do, Don't Duck It! (vedeți în prezentare!)

Ianuarie 2007. Ziarul londonez Times află, în baza legii accesului la informațiile publice, că angajații performanți ai Fiscului (HMRC) pot primi între 1,8-3% bonus la salariu. Oficial, nu se făcea nicio legătură între inspecții/amenzi și bonusuri. Dar, neoficial, Marea Criză bătea la ușă și pentru britanici era un semnal că ”dacă bonusul acesta este corelat cu taxele colectate, ducând la inspecții supra-zeloase și nerezonabile, atunci contribuabilii ar trebui să fie extrem de îngrijorați”.

Ianuarie 2018. Mi-am început anul profesional foarte devreme, trezit de trei mailuri care, în mai puțin de o oră, îmi aduceau aceeași știre însoțită de mesaje-variațiuni pe aceeași te(a)mă: să te ții, de acum! ce era până acum, să vezi de mâine! etc. Vestitorii mei, simpli contribuabili români, tocmai aflaseră că Fiscul (ANAF) a primit dreptul să rețină ca venituri proprii 15% din sumele recuperate în urma inspecțiilor (impozite stabilite suplimentar/amenzi), venituri care se vor utiliza pentru acordarea de premii personalului administrației fiscale.

Teama contribuabilului o fi universală, dar vă rog să observați că există, totuși, o diferență imediată … spre deosebire de britanicii de acum 11 ani, informația românilor este culeasă direct dintr-o Ordonanță de Urgență a Guvernului!

Dar pentru că nu voiam să încep anul într-o notă de extremă îngrijorare (avem nevoie de un oarecare calm englezesc, după experiența 2017), prima mea reacție a fost să mă întreb dacă nu cumva e exagerată acestă temere a noastră, a contribuabililor, de oriunde am fi? În definitiv, în cazul ordonanței noastre, vorbim de ”sancțiuni rămase definitive în sistemul căilor de atac” și nu scrie nicăieri că acei 15% vor merge doar către cei care au făcut inspecțiile respective. Apoi chiar e nevoie de creșterea motivării materiale, pentru păstrarea profesioniștilor în sistem (1).

Cum zice și nota de fundamentare, ”e necesară introducerea unui sistem de cointeresare a personalului din ANAF care participă la obținerea unor rezultate performante pentru asigurarea unei creșteri semnificative și constante a veniturilor colectate la bugetul general consolidat”. Soluția găsită de cointeresare: nici mai mult, nici mai puțin din fondul de amenzi (generic vorbind). Pentru exactitate – se reține doar 15%.

Acum 2000 de ani, romanii ajuseseră să se teamă de ”publicani”, acei contractori care primiseră dreptul de a colecta taxele, putând păstra pentru ei sumele catre treceau peste un nivel (azi i-am zice target) contractat. Până acum vreo 200 de ani în Imperiul britanic taxele se mai strângeau într-un mod asemănător, prin așa-numitul tax-farming. Dar astăzi sistemul acesta de cointeresare ar fi de neimaginat în Metropolă și doar dacă se mai întâlnește sub forma unor experimente în foste colonii rămase sărace (2).

Plecări din sistem, oameni demotivați sunt și în HMRC-ul britanic, ca și în Administrațiile din întreaga lume. (3) Dar la nemulțumiri nu se poate răspunde prin distrugerea acelui eșafodaj sofisticat la care încă se muncește din greu: parteneriatul contribuabil – administrație, fără de care în vremurile moderne nu se poate imagina conformarea voluntară, adică plata benevolă a impozitelor la stat.

Britanicii de azi știu că Fiscul lor rămâne printre cele mai puternice (mai tare decât IRS-ul american, HMRC poate declanșa o percheziție fără mandat) dar în același timp este printre cele mai pragmatice din lume, folosind toate instrumentele posibile – de la asistență la negociere, de la transparență la consultare. În campaniile de recrutare pentru HMRC se vorbește despre cum ”un inspector rezolvă multe cazuri prin negociere cu contribuabilul, dar sunt și situații de litigiu în care va fi nevoie să se prezinte și în instanță pentru a-și apăra poziția; inspectorul trebuie să fie corect, imparțial, să gândească independent, să aibă abilități de negociator, să aibă inițiativă”… Toate acestea și nu numai fluturașul de salariu îi dau tânărului învățăcel sau specialistului cu experiență sentimentul că fac parte din corpul de elită al inspectorului la Fisc, respectat mai degrabă decât temut, văzut ca un partener mai degrabă decât ca un adversar de dincolo de baricadă.

Și acum să ne întoarcem acasă. Acolo unde Fiscul nostru transmite la OECD că evaluările personalului țin cont de modul cum se transmite un răpuns substanțial la o plângere primită, dar nu și de abordarea față în față în timpul inspecțiilor (4). Acolo unde Fiscul admite că se bazează în creșterea conformării în primul rând pe schimbul de informații și în mică măsură pe cooperarea cu contribuabilul (ca să nu mai vorbim de concepte moderne precum tax compliance by design – un asamblu de proceduri și tehnologii destinat să ușureze, în special, viața micului contribuabil).

Prin urmare, când la capitolul abordare modernă suntem în urma administrațiilor din Cehia, Polonia ori chiar Bulgaria (5), statul român găsește de cuviință să șocheze contribuabilul prin introducerea pe față a legăturii dintre amenzi și bonus. Un stat care pare să nu înțeleagă că în acest fel subminează în primul rând statutul funcționarului său în ochii contribuabilului. Pentru că un om de calitate, un profesionist nu poate funcționa fără demnitatea muncii lui! Iar profesioniștii din ANAF – și nu puțini am întâlnit și întâlnesc în structurile Administrației din toată țara – au nevoie în primul rând de această recunoaștere print-un statut respectat și respectabil, ca-n marile administrații din afară (6)

Mi-aduc aminte de constatările unor experți FMI de acum doi ani, din care redau un pasaj elocvent pentru te(a)ma noastră – ”faptul că inspectorii ANAF pot răspunde personal pentru orice diferență de impozit nestabilită afectează în mod negativ abordarea lor. Prin urmare, ei vor efectua mereu un control total; vor urmări instrucțiunile privind verificările încrucișate pe care trebuie să le efectueze, indiferent dacă acestea sunt sau nu adecvate sau proporționate; își vor desfășura inspecția până când a fost stabilit ultimul leu; și vor adopta mereu interpretarea ce favorizează administrația fiscală. Aceasta înseamnă că riscurile mai semnificative – de tipul celor ce nu sunt identificate prin bifarea unei căsuțe – vor rămâne nedepistate. Înseamnă că inspecțiile vor dura considerabil mai mult decât ar dura dacă inspectorul ar limita verificările la confirmarea riscurilor identificate anterior inspecției. Înseamnă, de asemenea, că multe aspecte sunt contestate pentru că inspectorii adoptă o perspectivă care să le garanteze siguranța proprie. Acestea se traduc în venituri mai mici pentru stat, și majorează semnificativ povara contribuabilului”.

Să facem un simplu exercițiu de imaginație: să ne punem în locul acestor oameni care acasă au și ei o familie, iar la birou sunt inspectori fiscali care oricând pot să fie puși la stâlpul infamiei pentru că au omis să scoată de la contribuabil și doi lei. Până nu se rezolvă acestă problemă a ceea ce înseamnă cu adevărat răspunderea inspectorului într-un act de control, cred că este iluzoriu să vorbim de motivarea reală a acestor oameni, dar și de eficiența actului de control!

Să mai spunem aici că aceiași consilieri de la FMI recomandau introducerea analizelor moderne de risc, tocmai pentru creșterea eficienței inspecțiilor, concentrarea pe asistența acordată contribuabilului, introducerea posibilității negocierii cu contribuabilul (pentru că integritatea și pragmatismul pot merge mână-n mână) etc.? Vă mai invit să recitiți fișa de cerințe pentru un inspector HMRC!

Zilele acestea, sălile pe stil vechi cu ghișee preistorice ale ANAF se vor umple de contribuabili nervoși care vor avea dialoguri pe ton înalt cu funcționari blazați, pe te(a)ma Formularului 600, pe te(a)ma inovației intempestive a Registrul de evidență fiscală (7), pe te(a)ma unificării contribuțiilor, pe tema split TVA, pe te(a)ma raportării pentru fiecare țară în parte … Tot ce mai aveam nevoie era suspiciunea ”amenzilor pentru bonus”.

De aceea cred că orice alternativă la acestă ordonanță de lumea a treia este mai bună. Putem imagina, spre exemplu, reținerea unei cote din încasările suplimentare față de un obiectiv (in extremis, poate să fie și din amenzi), dar acestă cotă să fie repartizată și pentru modernizarea tehnologiilor și procedurilor, pentru încurajarea conformării voluntare, ca și pentru recompensarea inspectorilor cu merite la acest capitol (8). Pentru că este mare nevoie de un mesaj pentru contribuabili, dar și pentru investitori că amenda/sancțiunea e excepția și nu regula!

Note:______________________

(1) Trebuie recunoscut că ANAF și-a asumat un exercițiu de transparență care nu e chiar simplu de gestionat, de a publica grilele de salarizare. Administrația are profesioniști care pun sub lupă tranzacții de zeci, de sute de milioane de euro din mari companii și se duc acasă cu un salariu de puțin peste 1.000 de euro.
(2) Un experiment privind efectul sistemelor de bonusare a inspectorilor fiscali derulat în 2016 în Pakistan a avut o concluzie foarte interesantă. Veniturile din impozitarea locuințelor au crescut când inspectorul a primit ca bonus o parte din taxele colectate. Dar creșterea a venit practic doar din reclasificarea unui segment mic de locuințe, trecute în clasa superioară de impozitare. Pentru cele mai multe proprietăți însă impozitele au rămas aceleași, un indiciu că, de fapt, ar fi crescut miza înțelegerilor dintre contribuabil și funcționar.
(3) Spre exemplu, HMRC încheia anul 2015 cu 57,1 mii de angajați, față de 61,3 de mii la începutul anului. Recrutările n-au putut compensa plecările și restructurările care au afectat aproape 15 mii de locuri de muncă. Fluctuații similare înregistrează, practic, fiecare administrație fiscală, conform raportului Tax Administration 2017, de la OECD. În 2015, la ANAF au plecat din sistem 1,6 mii angajați și s-au recrutat 1,3 mii, ajungându-se la un efectiv de 24,8 mii. Tabelul general pentru 55 de administrații fiscale poate fi găsit aici.
(4) Conform datelor din Raportul OECD menționat, toate administrațiile mari admit că, în mod firesc, folosesc pentru recompensare în mare parte și criterii privind rata colectării sau rata recuperării debitelor (SUA, UK, Germania etc.). România raportează însă doar folosirea parțială a acestor criterii. Tabelul comparativ, aici.
(5) Tabelul comparativ ”key aspect of the compliance focus”.
(6) Pe această temă, un articol din noiembrie 2015 – Cum ajutăm aparatul administrativ să prindă ”frecvențele” europene?
(7) Ca și cum bulversările de început de an n-ar fi fost de ajuns pentru o PFA, a picat de câteva zile și obligativitatea întocmirii așa-numitului registru de evidență fiscală. De ce? La ce bun pentru contribuabil această nouă te(a)mă? Care e rațiunea pentru Fisc, dacă e să vorbim de acel parteneriat stat-contribuabil? Sunt întrebări care par … fără sens. Important e acum, nu-i așa?, să deslușim de unde se procură sau cum se completează, să nu luăm AMENDA!
(8) În același spirit al integrității, dar și al pragmatismului se dovedește că și la noi au început să ”prindă” instrumente moderne de tipul soluțiilor fiscale anticipate, atât de ”populare” în Vest. Acestea au dublul avantaj pentru parteneri – Fiscul se asigură de conformarea voluntară și de încasarea în avans a unor sume certe (în general, de la mari companii), iar contribuabilul își asigură liniștea fiscală pentru o perioadă. În acest caz chiar ar fi recomandată motivarea corespunzătoare a acelor inspectori fiscali care facilitează încheierea unor astfel de acorduri și care realmente contribuie la consolidarea parteneriatului administrație-contribuabil.

 

Comentariu apărut pe contributors.ro și pe zf.ro, ianuarie 2018. Autor - Adrian Luca, TPS  


Văzut de cele mai multe ori doar ca un cash-cow, contribuabilul român a primit în DAR în 2017 multe comete fiscale la care nu se aștepta. Sau dacă se aștepta, în orice caz le aștepta ... altfel.

Un optimist ar constata că aceste comete n-au adus sfârșitul lumii, care-le, nu-i așa, nu se poate. Dar un... optimist informat s-ar teme de efectul stârpirii vacilor.

Ehe, bucuros le-ar duce toate contribuabilul dacă ar fi mai pregătit, nu-i așa?
Așa că noi ne-am gândit să vă aducem un (ra)DAR de 2018! Pentru acea protecție și reacție fiscală de care aveți nevoie pe astfel de vremuri!   

Așadar, avem aici pentru dumneavoastră tradiționalul Expres TPS de sfârșit de an, în care puteți găsi:

- Cum să transformăm CbCR-un într-un spațiu de siguranță: un răspuns pentru aproape fiecare întrebare privind „Raportarea pentru fiecare țară în parte“!
- 15 zone cu „intensificări foarte probabile de inspecție“
- Din provocările fiscale ale unei companii de tranziție
- Despre cometa care a trecut amenințător pe lângă planurile de finanțare

 

Lectură cu folos, dragii noștri parteneri, și să găsiți pe radarul vostru 2018 doar împliniri personale și profesionale!

La mulți ani cu sănătate,

Vă dorește echipa voastră de Transfer Pricing în Siguranță!