Operațiunea Laleaua (Opération Tulipe) a fost numele de cod al unei bătălii lansate în noiembrie 1951 de armata franceză în războiul din Indochina, partea întâi. Se pare că după o serie de victorii în defensivă, francezii au vrut să preia ințiativa: au și câștigat pe moment, dar, până în februarie 1952, erau nevoiți să se retragă din zona respectivă.

Cu logiciel-ul său imbatabil, Google (motorul) mi-a găsit această informație istorica, confirmându-mi că francezii au o predilecție pentru operațiuni cu nume de lalele. 65 de ani mai tarziu, adica duminică, 29 mai 2016, în Franța au loc dezvăluiri despre descinderea autorităților statului la birourile Google din Paris – reprezentanți ai Parchetului Național Financiar (PNF), ai Oficiul Central de Luptă contra Corupției și Infracțiunilor Financiare și Fiscale (Oclciff), plus experți în informatică, în total 96 de persoane.

Nume de cod – Operațiunea Laleaua

Sumarizez dezvăluirile dnei. Eliane Houlette, șefa PNF:

1. Cea mai importantă operațiune a PNF (organ înființat în urmă cu doi ani, cu 15 procurori în prezent): ”Seamănă un pic cu lupta dintre David și Goliat”.

2. Ancheta a plecat de la o plângere a administrației fiscale și a ajuns la acuzația de „fraudă fiscală în formă agravată și spălare de bani”.

3. Miza anchetei este de a stabili dacă societatea Google Irlanda Ltd. deține un sediu permanent în Franța (unde are 700 de angajați) și dacă astfel are un regim fiscal similar celorlalte întreprinderi franceze.

4. Era nevoie de un nume de cod, pentru că, timp de un an, de când PNF a preluat ancheta, s-a decis ”să nu se pronunțe niciodată numele Google”.

5. Confidențialitatea a fost ”perfectă”, cu un număr foarte mic de persoane implicate, iar comunicarea a fost exclusiv off-line (pardon, hors-connexion).

6. A rezultat o cantitate ”considerabilă” de infomație, câțiva terabytes ”cel puțin, dacă nu mai mult decât în Panama Papers”.

7.“va lua câteva luni, sper că nu câțiva ani, pentru a fi prelucrată informația; anchetatorii nu au la dispoziție softuri extrem de performante care le-ar permite să înainteze mai repede”. Un astfel de logiciel performant ar costa ”în jur de 200.000 de euro”.

8. Se așteaptă “un proces în care ei să-și aducă argumentele lor și noi pe ale noastre”.

Mai adaug la acestea și informații colaterale:

9. Diferendul cu Fiscul francez e cunoscut de cel puțin cinci ani. În iunie 2011, birourile Google Franța au fost percheziționate de inspectori, într-o inspecție vizând prețurile de transfer dintre filiala franceză a gigantului american și compania-mamă la nivel de Europa, cu sediul în Irlanda.

10. În martie 2014, Google Franța primea o decizie de impunere din partea Fiscului pentru o sumă neprecizată public, dar vehiculată în presă ca fiind în jurul a 1,6 miliarde de euro (din care 0,6 mld.– penalități de întârziere).

11. În disputele pe care le are cu mai multe administrații fiscale naționale europene, Google invocă modelul de afaceri al grupului, în mare parte automatizat, prin care toate vânzările la nivel european sunt facturate de societatea din Irlanda (recunoaște faptul că, asemenea celorlalți giganți IT, a ales localizarea aici pentru mediul de fiscal și de afaceri prietenos). Google Irlanda admite că marii clienți de publicitate sunt aduși de către filialele din Franța, UK, Italia etc., acestea urmând să primească o remunerație pentru serviciile de marketing prestate.

12.Google Franța este remunerată de partea afiliata irlandezacu 216 milioane de euro, dar piața este estimată de publicitarii francezi la 1,7 miliarde. Cifrele sunt oricum mult mai mici față de ceea ce se-ntâmplă peste Canal, piața britanică aducând oficial 10% din veniturile globale ale motorului de căutare și fiind singura, în afara SUA, evidențiată separat în raportările globale ale grupului.

13. Pe tema sediului permanent, Fiscul britanic a derulat o investigație de zece ani la Google, încheiată în acest an cu un acord de ajustare a prețurilor de transfer, practic o recalculare a remunerației primite via Irlanda. Nu este vorba de fraudă fiscală ci de o problema de prețuri de transfer! Acordul presupune plata retroactivă de impozite în valoare de 130 de milioane de euro (nu s-au anunțat penalități). Analizată în comparație cu veniturile companiei, suma a generat noi dezbateri politice. Pornind de la cazul britanic, puteti regasi explicații de la Google și HMRC intr-un scurt-video, respectiv despre furtuna din tranfer pricing în cuvintele lui … Shakespeare!

14. În acest context, autoritățile de la Paris au anunțat ritos că “statul francez nu negociază cum au făcut britanicii, ci aplică legea”. (Interesant e că francezii nu văd cazul Google ca o problemă de transfer pricing, așa cum au acceptat, în final, britanicii. Dar, cu câteva zile înainte de raidul la Google, a avut loc unul la Mc Donald’s care este ”o problematică de prețuri de transfer”, cum spune dna. Houlette).

15. In februarie 2016, Sundar Pichai, șeful Google, a ales Franța ca primă destinație în primul său turneu european. La întâlnirea cu ministrul francez al economiei, Emmanuel Macron, nu s-a mai pomenit nimic de disputele fiscale. Pichai a promis atunci organizarea de stagii de pregătire „pentru lucrul cu calculatorul” pentru 200.000 de francezi în 2016 - un efort de seducție, cum au titrat ziarele la Paris. Oricum, o deschidere a Google spre o negociere în stil englezesc (nimănui nu-i plac hărțuirile fiscale). Dar, în același timp, șeful Google a reluat poziția companiei că este respectată legislația în vigoare.

16. Și Italia are revendicări fiscale suplimentare la adresa Google (la Guardia Finanza a calculat o suma de plata de 227 de milioane de euro). Dar nu peste tot gigantul IT Google este dat în urmărire fiscală. Germania, spre exemplu nu a formulat acuzații asupra companiei în cadrul legislativ actual. În schimb, susține la nivel de UE și OECD schimbările legislative radicale care vor permite colectarea mai multor bani la buget de pe urma afacerilor grupurilor de companii (vezi BEPS, CCCTB, minimul efectiv de impozitare).

17. Ieri (01.06.2016) nu circulau trenurile in Franta. A fost o nouă zi de grevă.

Cam așa arată piesele din puzzle-ul care compun cazul european Google – remunerație mică, după regulile de transfer pricing! Noua piesă adusă de francezi ne aduce aminte că, astăzi cu toții facem transfer pricing fără să știm, cum poate ar fi zis marele Molière.

Unele piese se potrivesc, pentru altele … încă nu avem toate elementele necesare ca să le potrivim.

Dacă vă-întrebați „de ce se teme Franța de a scos mufa de internet de la Parchetul Național Financiar, ca să nu se afle de o anchetă strict confidențială (altminteri cunoscută de cinci ani)?”... Putem să imaginăm diverse scenarii sau, eventual, să ne amuzăm cum, în locul căutării „pe net” s-au întors la dicționarul Le Petit Larousse.

Dacă vă întrebați ”cum de nu se mai găsesc în vistieria Franței 200.000 de euro dacă așa se ajunge mai repede la …1,6 miliarde?”, v-aș răspunde cu o altă întebare ”credeți că-i putem suspecta pe englezi că nu și-au făcut ei toate socotelile legale când au bătut palma cu Google?”

Până una-alta, eu revin cu o întrebare mai veche – Într-o Europa în continuă schimbare pe toate flancurile (inclusiv politico fiscal), cât de pregătiți suntem noi, ca stat / economie să ne găsim un loc în noul puzzle care se naște sub ochii noștri (vezi pct. 16 si un articol pe aceasta tema, aici)?

Și, că veni vorba, iată încă o piesă:

18. Săptămâna trecută, Comitetul de Afaceri Economice de la Parlamentul European a aprobat directiva anti-tax avoidance a Comisiei Europene, parlamentarii strângând și mai tare șurubul: limitarea deducerilor cheltuielilor cu dobândă la maximum 20% din venituri sau 2 milioane de euro (în funcție de care nivel e mai mare) față de 30%, cât a propus Comisia. De asemenea, nu se va accepta principiul evitării dublei impuneri, dacă veniturile care vin din afară au fost inițial impozitate la o rată sub 40% din rata națională de impozitare, iar nivelul de impozitare pentru veniturile din afara UE ar trebui să fie de minimum 15%.

Poate nu acestea sunt „cifrele” finale care vor ieși de la Consiliul politic al UE, dar simulează măcar Romania o negociere pe aceste teme care ne vor afecta pe toți?

Din păcate, ca de foarte multe ori, noi rămânem decuplați de aceste teme. Nici nu suntem informați dacă Bucureștiul a avut sau nu negocieri pe această temă. Când și (dacă) ne vom trezi, va fi un pic cam târziu.

Încă o dată, acestea SUNT TEMELE REALE care se discută și schimbă Europa, dincolo de cazurile punctuale pe care le au unii și alții. Nu ne permitem să nu avem și noi o poziție!

 

Articol apărut și pe contributors.ro - autor Adrian Luca, iunie 2016

 

Este de bun augur pentru mediul economic autohton faptul că, în noua formă a legii achizițiilor publice, s-a introdus principiul obținerii celui mai bun raport calitate-preț, pentru că în umbra ipocritului ”celui mai mic preț” se petreceau fărădelegi fără număr. Dar, în continuare transparența ar avea mult de câștigat prin introducerea unor reglementări clare care să permită în cadrul achizițiilor publice respingerea din start a prețurilor ce ies din intervalul de piață. Iar acesta nu se poate fundamenta și susține decât prin analize de comparabilitate corecte și solid argumentate. Susține foarte bine acestă cauză cazul CNAS-HP.

Un articol de opinie marca TPS, care a fost preluat și în presă.

”Analiză de comparabilitate” vs. ”Dincolo era mai ieftin”

”Pentru gestionarea afacerii, multe companii folosesc un pachet software ERP. Acest tip de software susține toate procesele dintr-o organizație – este punctul central unde se adună toate datele, privind clienți, produse, furnizori. De multe ori, soluțiile ERP permit construirea aplicațiilor business critice, aliniate nevoilor informaționale ale organizației”.

Am preluat această explicație tehnică dintr-o știre proaspătă care arăta că două treimi din firmele olandeze cu peste 50 de angajați folosesc o soluție ERP. Un amănunt interesant – fragmentarea pieței e mult mai mare în domeniul public (liderul de piață are o cotă de doar 12%) față de sectorul privat (în rândul multinaționalelor, același lider are o cotă de 53%). Aceasta confirmă, într-un fel, faptul că principiul fiecare minister cu politica lui este universal valabil, la fel ca și ineficiența sistemului de achiziții publice. În același timp, arată și presiunea extraordinară pentru obținerea contractelor publice de consultanță.

Subiectul este, din nou, universal valabil, cu accent deosebit pe sectorul nevralgic al asistenței medicale. Iată o știre din multe altele pe acestă temă: ”Sistemul public de sănătate din UK (NHS) a cheltuit, în 2014, 640 de milioane de lire pe consultanță privată de management, cu 313 milioane mai mult decât în 2010, în ciuda angajamentului guvernului că vor fi drastic reduse aceste costuri. Valoarea adăugată pe termen lung pe care o aduc aceste contracte rămâne încă în discuție, cu opinii de ambele părți”.

Aceasta fiind scena globală, să restrângem cadrul și să aruncăm o privire asupra noului episod autohton din piesa „dincolo era mai ieftin”: contractul dintre CNAS și HP. Conform comunicatului publicat de DNA, au fost ”achiziționate servicii suplimentare de asistență tehnică și instruire on-site pentru Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) și pentru softul care asigură planificarea resurselor (ERP) la prețuri supraevaluate, respectiv la valori de 804 euro/zi-om în cazul a două dintre actele adiționale și de 760/zi-om, în cazul unui alt act adițional, dintre cele care fac obiectul prezentului dosar”.

Observăm din comunicat că, de data aceasta e vorba de prețuri supraevaluate. Spun ”de data asta”, pentru că, anul trecut, în cazul Statul vs. Petrotel-Lukoil, procurorii acuzau că grupul vindea produse la prețuri subevaluate. Acolo, benchmarkingul de tipul „dincolo era mai scump” se proba prin raportarea la costurile de producție, mai mari. Arătam atunci că aceasta este o abordare simplistă, pentru că atunci când vorbești de un preț trebuie să te raportezi la piață, la cerere și ofertă. Dacă toată lumea ar avea obligația să vândă peste costuri, ar însemna că nu ar trebui să mai existe companii (private ori de stat) care să mai raporteze pierderi.

Simplistă mi se pare abordarea și în cazul de care vorbim acum. Mai ales că se ajunge la un benchmark (bază de comparație) care ridică semne de întrebare asupra analizei efectuate – citez din comunicat: ”aceste servicii au fost subcontractate până la prestatorii direcți, la prețuri din ce în ce mai mici, astfel încât pentru serviciile efectiv efectuate, prestatorii au încasat cel mult 200 de euro/zi-om”.
O formulare care ne lasă să înțelegem că ar fi vorba de subcontractări în lanț și … cam atât.

Doar că nu este relevant la cât se face subcontractarea, atâta timp cât responsabil pentru îndeplinirea obligațiilor rămâne contractorul principal. În mod riguros, orice preț ar trebui să fie analizat în raport cu prețul pieței pentru contracte care prevăd obligații, riscuri și funcțiuni similare (de exemplu, termene de plată, garanții de execuție, risc de conformitate, securitate etc.).

De aceea, nu veți găsi cu ușurință un răspuns la întrebarea ”cât costă un consultant de ERP? Și, în general, cât costă un consultant?” Sunt puține informații publice disponibile privind ratele orare ale consultanților. Diverse rapoarte de piață indică faptul că ratele orare pot varia semnificativ de la „50 – pentru nivelul operațional – până la 300 de lire sterline pe oră – pentru nivelul strategic” (consultancy.uk).

Un raport al Asociației Consultanților în Management din România (AMCOR) arată o plajă de tarife și mai generoasă, între 118 și 1.200 de euro pe zi pentru București. Și e normal să fie așa, cum spuneam mai sus, fiindcă termenii contractuali pot fi extrem de particularizați: firmă X caut un consultant care să mă ajute să rezolv problema P, cu marja de siguranță S, respectiv furnizor Y îmi asum riscuri R și îndeplinesc funcțiunile specifice S.

Orice comparație solidă presupune o analiză tehnică care ne duce pe terenul vast, atât de sensibil și … atât de politizat al prețurilor de transfer. E vorba de prețurile tranzacțiilor dintre afliliați (tranzacțiile intra-grup și prin extensie între entități între care se poate dovedi existența unui interes), care sunt acum în centrul investigațiilor autorităților fiscale din întreaga lume.

Nu voi detalia ce presupune o analiză tehnică a metodelor de comparabilitate prin care se soluționează disputele privind prețuri supra sau subevaluate. Nu voi face nici trimiteri la baze de date pe care se întemeiază astfel de analize. Poate mai grăitor ar fi un scurt video despre ce este și ce se vrea în transfer pricing, realizat pornind de la interogatoriul pe această temă a unui gigant IT în Parlamentul britanic. Sau, de ce nu, găsiți explicații chiar în cuvintele lui Shakespeare, pentru că totul este măsură pentru măsură.

La nivel de înțelegere intuitivă corectă a subiectului, mi se pare foarte potrivit un punct de vedere pe care l-am găsit în rândul multor comentarii pertinente ale cititorilor, in urma apariției știrii pe hotnews.ro.
”Relevant ar fi daca DNA-ul ar spune: HP-ul practica un tarif de 500 eur/zi in relatia cu entitati private si 800 eur/zi in relatii cu statul. Ceva este suspect aici. Atunci ar fi alta treaba, insa la modul simplist (si gresit zic eu) la care au calculat prejudiciul, chiar ma abtin de la orice comentarii, insa am mai multe pretentii de la singura institutie in care am deocamdata incredere. Nu vreau sa critic DNA-ul ci vreau sa faca dosarele in asa fel incat sa nu poata fi acuzati de amatorism de rechinii care abia asteapta cea mai mica greseala din partea lor”.

E clar că situațiile de felul CNAS – HP impun o analiză tehnică, pe cifre, și nu una dusă pe principiul „dincolo era mai ieftin”. De aceea m-am bucurat – acum ceva timp – că în noua formă a legii achizițiilor publice s-a introdus principiul obținerii celui mai bun raport calitate-preț, pentru că în umbra ipocritului ”celui mai mic preț” se petreceau fărădelegi fără număr. Dar, în continuare transparența ar avea mult de câștigat prin introducerea unor reglementări clare care să permită în cadrul achizițiilor publice respingerea din start a prețurilor ce ies din intervalul de piață. Iar acesta nu se poate fundamenta și susține decât prin analize de comparabilitate corecte și solid argumentate.

Notă: Cazul abordat în acest text probabil va face să curgă multă emoție în dezbateri mai mult sau mai puțin părtinitoare. Mă delimitez în avans de orice încercare de a “corupe” sensul acestui text, care urmărește să aducă în discuție aspectele tehnice în jurul cărora ar trebui să aibă loc dezbaterea problemei, în baza unor calcule și metode de analiză a prețurilor. Precizez că nu am relații de nicio natură cu niciuna din părțile menționate în text (în afara faptului că sunt asigurat CNAS).

Aricol apărut pe contributors.ro, mai 2016. Autor - Adrian Luca, TPS

 

Pe aceeași temă, pentru abordarea corectă a contractelor publice  

De ce nu și-ar face și statul dosar de prețuri de transfer?,  un comentariu TPS, iunie 2014

 

 

 

În mega-scurgerea de informații Panama Papers, s-a ajuns la publicarea, zilele trecute, a unei liste cu peste 360.000 de nume legate de structuri offshore. La fiecare accesare, căutătorul în baza de date este avertizat – “Există utilizări legitime ale companiilor offshore și ale structurilor de tip trusts. Nu intenționăm să sugerăm sau să acuzăm că toate persoanele, companiile sau alte entități incluse în baza de date au încălcat legea ori au acționat în vreun fel necorespunzător.”

Cu acest avertisment în minte, pe lista scursă din Panama, în dreptul României, găsim, de exemplu, un domn pe nume Stan Gheorghe despre care… ei bine, despre care, până una-alta, nu știm decât că se află pe această listă până mai ieri secretă.

Acum două zile, statul român a publicat si el o … panamá (prin definiție – o împletitură... din paie, bunăoară) de listă care pare să-și fi propus compromiterea ideii de transparență și respect față de contribuabil. Aflăm astfel de vreo cinci Stan Gheorge împrăștiați prin toată țara care, ca si alte persoane mult mai cunoscute, apar pe listă cu o suma in dreptul numelui, si … cam atat. Așadar ce sa intelegm? Ca avem 187.230 de conaționali care pare că nu cred în dictonul ”ce e mai rău decât să plătești impozite? Să nu plătești impozitele!”

Conform unui comunicat ANAF răspunsul e nu, nu asta ar trebui sa înțelegem, deoarece: ”contribuabilii cu restanţe fiscale înregistrate au primit notificări prealabile şi li s-a oferit astfel posibilitatea stingerii datoriilor sau clarificării situaţiei fiscale, iar în cazul în care astfel de situații sunt constatate de contribuabili după publicare, listele vor fi actualizate la cererea acestora”. Deci trebuie să te duci la stat să-i spui că ai plătit – el nu știe lucrul acesta(?!) – și de-abia apoi statul te scoate de pe listă.

Efectul acestui tip de disfuncționalitate este compromiterea exercițiului de transparența si responsabilizare care ar fi trebuit sa fie publicarea listei în cauză. Astfel, chiar dacă ți s-a declarat public statutul de datornic la stat (prin intermediul listei), nu înseamnă că într-adevăr ai datorii! Sau, în alt scenariu, ești incriminat pentru o datorie chiar dacă ești în proces de a o contesta folosind căile legale!

Ca să punem puțin lucrurile in perspectiva, e util să avem in vedere ca – evident – neplata taxelor si impozitelor nu e un specific national. Se intamplă peste tot, si, în ultimul timp, tocmai pentru că fenomenul pare tot mai greu de stăpânit, statele au luat decizia producerii listelor sugestiv intitulate ”name and shame” (numește și fă de rușine!). Insa sunt cateva abordari in privinta listelor care fac diferenta.

Din Anglia, vine lista curentă a celor care în mod deliberat nu-și plătesc taxele. Cu nume, adresă și cu business-ul pe care îl dețin. Spre exemplu pe primul loc la 1 aprilie 2016 figura dl. D. J. Brewerton, din orășelul Didcot. Ține un pub și a adunat, cu tot cu penalități, o datorie frumușică de câteva zeci de milioane de lire, cu o vechime de 3-4 ani. Sigur, se comentează și la englezi, ca peste tot, că de ce se ia Fiscul de cei mici (de frizeri, instalatori, mici proprietari), că nu vede marile corporații etc., dar în final, lumea înțelege scopul si semnificația listei.

În primul rând, Fiscul britanic (HMRC) își asumă declarația că, la momentul T, oamenii de pe listă fraudează în mod deliberat statul și, implicit, pe contribuabilii de bună-credință. Nu aruncă publicului o listă să se amuze de numele pe care le găsesc, ci spune că a făcut inspecții soldate cu impunerea unor penalități mai mari de 25 de mii de lire și în fiecare caz s-a încheiat apelul (contestația).

La New York se publică suma datoriei stabilită în instanță și numărul deciziei de impunere. În California, există așa-numitul Board of Equalization (BoE), un fel Fisc special care administrează peste 30% din veniturile statului, provenite din patru categorii de taxe care generează circa 56 de miliarde de dolari (numele vine de la scopul inițial al instituției, de acum 140 de ani, de a se asigura că practicile fiscale se aplică uniform și echitabil în întreg statul). Doar o privire pe site-ul BoE ne face să visăm cu ochii deschiși la cum ar fi dacă și la noi … (vă recomand acest tablou al taxelor, incredibil de simplu și practic). Evident că și BoE are o listă, care merge până la a da chiar adresa exactă a contribuabilului fraudulos.

În Oregon, Fiscul spune clar – ”înainte de a posta informația, notificăm contribuabilul și îi mai dăm încă o șansă să-și achite datoria. Apoi nu se publică nicio informație dacă delincventul a intrat într-un plan de plată eșalonat, a intrat sub protecția legii falimentului, este deschisă contestația, nu a fost înregistrată o decizie legală, este suspendat procesul de recuperare”.

Deci, când lucrurile sunt clare și doar atunci se poate trece numele contribuabilului pe lista, și chiar numele soțului/soției (!), ca și în Carolina de Nord (în definitiv, elementele suplimentare de indentificare elimină riscul de fi făcut de rușine un contribuabil cu potrivire de nume).

Dar condiția de bază e asta – lucrurile să fie clare! Și autoritatea fiscală este cea care are obligația să faca lucrurile clare, să le verifice, din respect pentru contribuabili, dacă nu pentru a-si păstra credibilitatea. De-abia după ce lucrurile s-au limpezit (o decizie în instanță sau contribuabilul însuși a renunțat la căile legale de atac) se poate spune da, în mod deliberat acest om este un datornic.

A, se va spune – păi procesele durează o veșnicie! Da, dar vina este atunci tot a sistemului, și în niciun caz a contribuabilului, chiar dacă se întâmplă ca acesta din urma să exploateze niște portițe legale. Închideți portițele și faceți legile clare și stabile – ar trebui să fie cuvântul de ordine al unui sistem fiscal sănătos, în care, într-adevăr, să fie o rușine sa fii, în mod deliberat, un datornic.

Deocamdată, auzim pe ici-colo, de câteva zile, ”ia să văd, nu cumva mă găsesc și eu pe listă!?”. Nici n-ar trebui să ne punem această problemă! Altfel, de ce ne mai mirăm că și Stan Gheorghe s-a dus în paradisul fiscal...

 

Articol apărut pe contributors.ro, mai 2016. Autor- Adrian Luca, TPS 

Faceți parte dintr-un grup de companii cu o afacere consolidată de peste 750 de milioane de euro? Pe lângă raportările interne obișnuite către sediu central, va trebui să pregătiți câteva date care să ajute grupul să se conformeze noilor cerințe europene de transparență fiscală țară cu țară. Poate știați de acest lucru, având în vedere directiva Consiliului UE din ianuarie privind schimbul automat obligatoriu de informații la nivelul administrațiilor fiscale. Dar acum aflați ceva de ultimă oră: va trebui, de asemenea, să și puteți explica aceste date, cât mai pe înțelesul publicului larg! Pentru că toată lumea le va putea citi în comparație cu datele prezentate de celelalte companii din grupul dumneavoastră.
”Ce se întâmplă?” – ca să preiau chiar întrebarea din pachetul de comunicare care însoțește lansarea noilor reguli europene în materie de transparență publică fiscală. Comisia Europeană a aprobat proiectul de directivă care stabilește că o multinațională, europeană sau nu, cu afaceri totale peste 750 de milioane euro și având cel puțin o filială/sucursală în UE, trebuie să prezinte defalcat pentru fiecare stat membru unde are activitate, un pachet de informații standard care să cuprindă:

1.Natura activității ( scurtă descriere)
2.Numărul de angajați
3.Cifra de afaceri netă, care include cifra de afaceri realizată cu părți afiliate
4.Profit (pierdere) înaintea impozitării
5. Impozitul pe profit datorat în statul respectiv, pe baza profitului realizat în anul curent în acel stat
6.Impozit pe profit plătit efectiv în anul curent
7. Rezultatele reportate

Practic este același pachet de date cerut de Bruxelles și implicit de autoritățile naționale (legislația trebuie să apară până la sfârșitul acestui an) de la fiecare multinațională cu afaceri peste 750 mil. euro, informația urmând să circule automat în fiecare stat membru (vezi aici directiva din ianuarie). Dar iată că acum vin schimbări noi și transparența trece la nivelul 2.0, ca să zic așa. Undeva chiar spre 3.0, având în vedere implicațiile.

Toată lumea se aștepta că vine Country-by-Country Reporting, ancora principală a proiectului BEPS de la OCDE, care statueză principiul „impozitele se plătesc acolo unde este generat profitul”. Dar iată ca, acum, europenii vin cu câteva ”îmbunătățiri”:

A. pachetul de date va fi pus pe site-ul grupului de companii și va sta acolo 5 ani pentru a fi văzut de oricine este interesat. Dacă sunt discrepanțe între impozitele accrued și cele efectiv plătite, acestea trebuie explicate.
B. dacă grupul are subsidiare și în afara unui stat membru, datele vor fi prezenatate cumulat pentru afacerile derulate extra-UE, cu excepții, însă:
C. datele se individualizează pentru fiecare paradis fiscal ( jurisdicții care nu probează buna guvernanță). Ce înseamnă „paradis fiscal” – se lucrează la stabilirea listei, cum ne transmite Bruxelles-ul.

Este noul ABC al transparenței corporatiste europene. Nu merge chiar până la tranparența totală la nivel global (nu se individualizează pe fiecare jurisdicție extra-UE), dar merge până la punctul care ar putea fi considerat maximul posibil în acest moment. Si nu e deloc puțin.

Adică știm că, în România, spre exemplu, oricine poate să afle pentru fiecare companie din țară, date sumare precum cifra de afaceri, număr angajați, plus profit (pierdere) brut și net și astfel impozitele plătite – sunt informații disponibile pe site-ul Ministerului de Finanțe. În maniere apropiate, se pot obține date și de la alte autorități naționale europene.
Dar este pentru prima dată când oricine poate să vadă, pentru aceeași companie care are baze operaționale în UE, date defalcate pe fiecare stat membru adunate într-un singur loc, astfel încât sa poată face comparații.

Aici este de fapt cheia în care trebuie descifrat acest nou alfabet al transparenței – publicul va putea să facă comparații – cum s-a mișcat compania respectivă în fiecare stat membru unde are bază de operații și, mai ales, în paradisurile fiscale? Cine va fi catalogat ca fiind paradis rămâne să aflăm, cum spuneam, dar putem să ghicim ce lupte grele se dau pe acest front, mai ales în urma recentelor dezvăluiri din Panama Papers.

Intenția decidenților de la Bruxelles e de-a dreptul ... transparentă: supune compania scrutinului direct al omului de pe stradă! „De ce ai plătit doar atât? De ce dincolo e mai ...scump?” devin de acum întrebări banale pentru oricine. Răspunsul s-ar putea să fie un pic mai complicat. Odată devenit public (și încă o dată: timp de cinci ani, ca la o adevărată inspecție ficală!) acest simplu raport de care vorbim se va transforma într-un complicat exercițiu de comunicare – un fel de analiză de comparabilitate, cum se face acum în dosarul prețurilor de transfer ale tranzacțiilor dintre persoane afiliate, doar ca ceva mai grea, că trebuie adusă la limbajul omului de pe stradă. Care, apropo, sunt in general chiar clientii companiilor respective.

Și acum, câteva cifre – 741 de companii multinaționale cu afaceri globale de peste 750 de milioane de euro au cel puțin o parte afiliată (deținere minimum 25%) în România. Din acestea, 540 sunt multinaționale europene (cu sediul central în UE). În perioada urmatoare, vom analiza mai în detaliu aceste companii, din punct de vedere al rezultetlor obținute în ultimii cinci ani, 2010-2014. – detalii pe transferpricing.ro)

Dacă procedurile legislative (trecere prin Parlament European, aprobare în Consiliul European, apoi transpunere în legislații naționale) se vor mișca repede ( și, după Panama nu cred să se mai pună acest ”dacă”) și având în vedere că prevedirile se vor aplica la un an de la probare, ne putem aștepta ca primele rapoarte să apară în 2019, aferent exercițiului fiscal 2018.

text de Daniel Sacal, daniel.sacal@transferpricing.ro

 

Aprilie 2016 - un nou reper cronologic în tăvălugul global care a cuprins fiscalitatea tranzacțiilor dintre persoane afiliate.

S-a declanșat ”Panama Papers”, cea mai mare scurgere de informații privind structuri înregistrate în paradisuri fiscale (offshore). Canalele media s-au umplut imediat de nume grele de politicieni (direct sau prin trimitere la rude/prieteni) oameni de afaceri, bănci găsite în aceste documente, alături de artiști, sportivi, scriitori… Pentru că, așa cum ne arată Panama Papers, și … clasa muncitoare vrea în paradis.

De ce? De ce se duc acolo atât de mulți contribuabili, evadând din lumea dură a fiscalității de aici? Acesta e întrebarea.
Precedentele scurgeri globale Luxleaks au amplificat proiectul BEPS și statuarea principiului „profitul se impoziteaza acolo unde este realizat” – cuvântul de ordine în fiscalitatea intra-grup și implicit în problematica prețurilor de transfer. Prin ecoul său politic, și ”Panama Papers” vor accelera planurile de creștere a transparenței și de combatere a fenomenului ”tax avoidance” (minimizare taxelor plătite prin folosirea abuzivă a unor structuri fiscal legale)
Așadar, încă un moment de strângere a șurubului. Dar credem că, în egală măsură, trebuie să fie și un moment de dezbateri serioase – cum să facem, noi statul, să vă aducem vouă, contribuabililor ne-infractori, mai mult ”paradis” la voi acasă (in jurisdicția voastră fiscală)? Să nu mai fiți tentați să evadați pentru că aveti aici un sistem fiscal corect și pentru voi, și pentru stat?
Altfel spus – reformați sistemul, dar nu-l sufocați, apropiați-l cât mai mult de acea stare ideală de win-win situation!

Pe acestă temă, vă invităm să citiți un nou articol TPS – ”De ce se duce clasa muncitoare în paradis fiscal?” (Hotnews.ro si Contributors.ro, 7 aprilie 2016)

Un comentariu despre ce s-a întâmplat pe 15.03.16: la Seul, se scria o etapă istorică din modul în care se va juca GO de acum încolo, iar, la Bruxelles, se scria încă o etapă decisivă din ceea ce istoricii vor denumi CCCTB - noul GO fiscal european.

待續 (Dài xù , cum ar fi zis vechii chinezi, părinții GO-ului) Un fel de va urma, după cum vor vedea contribuabilii europeni, jucătorii noului joc (inclusiv cei care au de-a face cu prețurile de transfer, nota bene!)    

Se joacă noul GO fiscal european! Avem și noi o strategie?

Privitori sau nu ca la teatru la recentele partidele de GO dintre inteligența artificială AlphaGo și inteligența umană a multiplului campion mondial Lee Se-dol (scor final 4 la 1), cred că putem pleca acasă cel puțin cu o concluzie – Errare humanum est, perseverare diabolicum. Nu știu ce e acest AlphaGo, dar de greșit nu prea mai greșește, pentru că de câteva milioane de partide perseverează în a juca cu el însuși și a se perfecționa. Și vorbim de cel mai complex joc simplu inventat de om, despre care se spune că are spațiu de inventivitate în mișcări cât nu are Universul atomi.

Campionul mondial a rămas șocat (vezi aici) când a văzut la partenerul său de joc prima mutare …neomenească, pentru că niciun profesionist nu s-ar fi gândit la acea aruncare a pietrei de GO, dincolo de înțelegerea actuală a jocului. Inclusiv părinții lui AlphaGo – divizia britanică Deep Mind din cadrul Google – s-au arătat surprinși de ce ajuns să facă acest ghem de conexiuni neuronale artificiale: l-au învățat cât au putut, dar de la un punct încolo, lucrează singur, de capul lui. Nu de puține ori, mașinăria părea că face greșeli, dar în realitate aceasta își urmărea scopul pentru care fusese programată. Chiar dacă asta însemna să joace altfel.

Păstrand această imagine în minte, sa calatorim in timp si spatiu, pană in sala Parlamentului European de la Bruxelles. E chiar 15.03.16 (ziua în care s-a încheiat seria partidelor istorice de GO de care pomeneam mai sus) și asistăm la ședința ”Decizii Fiscale și Alte Măsuri Similare sau cu Efecte Similare” (TAXE 2). Partida se cheamă ”Schimb de opinii cu multinaționalele pe tema fiscalității companiilor și mai mult decât atât”. „Și mai mult decât atât” încearcă, desigur, să cuprindă uriașa panoplie de practici și tehnici reunite sub umbrela conceptelor de tax planning și tax avoidance (practici legale ostentative pentru minimizarea obligațiilor fiscale – cum sună o definiție de ultimă oră).

Și în acestă partidă ne întâlnim cu Google, dar de acestă dată, alături de alți jucători de talie globală precum Apple, Ikea, McDonald’s. Multinaționalele sunt, în aceasta partidă de “GO fiscal”, pe postul de jucători umani, adică supuși greșelii, dar, în același timp, plini de inventivitate. Astfel, de la Londra la Washington, de la Bruxelles la Canberra, marile corporații sunt desemnate campioni mondiali la tax avoidance: sunt acuzate că-și greșesc intenționat impozitele plătite, recurgând la tot felul de scheme fiscale pe care le găsesc (nota bene!) exploatând la maximum legislațiile fiscale actuale.

Asadar, zgomotul politic nu lipsește de la Bruxelles, unde se lucrează la … perfecționarea inteligenței artificiale care să ducă jocul de „GO fiscal” într-o noua etapă.

Pe toate limbile vest-europene, plus poloneza, parlamentarii nu pierd ocazia de a se indigna în termeni tehnici (”aș vrea să știu care sunt structurile fiscale prin care faceți tax avoidance?/ Am citit în presă că Google a trimis profit de 12 miliarde de dolari în Bermude. E adevărat?”) sau cu iz politic (”Grupul dumneavoastră nu se simte stânjenit de astfel de operațiuni? Pe dumneavoastră, personal, nu vă deranjează să faceți asta?/ Cât sunt salariile șefilor comparativ cu impozitele pe care le plătiți?/ Nu pare că dați prea mult înapoi societății. Care e conceptul dumneavoastră de responsabilitate socială a întreprinderii – CSR”?).

Sunt mutări derutante (cum ar fi întrebarea populistă referitoare la salarii, pe care am mai întâlnit-o chiar și în parlamentul britanic - vezi cazul Google), dar mutarea-surpriză, cea care face diferența, de-abia acum vine.

”Suntem 28 de state acum, cu 28 de sisteme de impozitare a profitului. Nu v-ar fi mult mai simplu dacă le-am înlocui cu un singur sistem european de impozitare ?”.

Președintele comisiei, Alain Lamassoure, pune o piatră într-un colț care părea până acum intangibil în UE – politicile fiscale naționale. La 72 de ani, politicianul francez are suficientă experiență pentru a ști să transmită mesaje în numele sistemului. Sistem care, de-acum, va juca altfel.

Un altfel care transpare din multe inițiative, studii și propuneri europene. De exemplu – CCCTB (Baza Comună Consolidată de Impozitare a Companiilor), despre care s-a auzit și acum cinci ani, dar din iunie anul trecut, de când a fost repusă pe tapet, revine sistematic în orice plan de acțiuni, declarație, recomandare sau directivă pe care instituțiile europene o emit în numele luptei împotriva tax avoidance.

Toate acestea confirmă ce spuneam în vara anului trecut: dincolo de crizele temporare pe care Uniunea Europeana e nevoita să le gestioneze (criza datoriilor grecești, criza refugiaților, Brexit și altele ce vor veni), sistemul european își urmează agenda fundamentală. Astfel, dincolo de ce ce a fost învățat de fondatorii săi (francezi, germani, italieni, etc.), algoritmul bruxellez lucrează acum „singur”: se perfecționează pentru a servi scopului pentru care a fost programat – PIAȚA UNICĂ. O mașinărie care știe că nu poate exista piață unică cu zeci de fiscalități.

Prin urmare, acum se desfășoară faza analizelor tehnice menite sa arate că nu există altă măsură viabilă în afară de CCCTB pentru a împiedica scurgerea profiturilor, ca rezultat al unei competiții epuizante între statele membre de tipul care dă mai puține impozite și mai multe ajutoare de stat.

De partea cealaltă a tablei de GO fiscal, companiile, în pragmatismul lor, înțeleg că nu se vor mai putea opune mult timp acestui nou stil de joc și cer doar mai multă simplitate și claritate. În definitiv, unificarea sistemelor de impozitare nu e chiar cel mai rău lucru care li se poate întâmpla. Până la urmă vor fi nevoite sa recunoască și că transparența poate deveni un mod constructiv de a face de business. Problema reală care se pune în noul joc va fi însă la nivelul încasatorilor de taxe, respectiv a autorităților fiscale naționale, din statele membre.

În loc de concluzie: nu spun să ne speriem de CCCTB! CCCTB este (e pe cale sa devină) inteligența artificială care a evoluat până la nivelul la care nu ar avea sens sa i te opui. Prin urmare, viitorul e al celor care se pregătesc pentru a ști să lucreze cu ea. Să fii bun la CCCTB va însemna întoarcerea la atuurile de bază pe care ar trebui să le aibă un mediu fiscal sănătos: stabilitate, claritate, simplitate, și, în plus, desigur: simplitate, claritate, stabilitate!

Fiți inventivi, adaptati-vă, nu renuntati la a vă perfectiona – e de fapt lectia AlphaGo. Asta ne spune acum și mașinăria bruxelleză. Vreți în Europa? Nu se poate fără CCCTB. Și nu se mai poate câștiga doar pe procente mici de impozitare (să fim serioși, de 10 ani, cota unică de 16% nu ne-a făcut să câștigăm tot ce înseamnă mari investiții în partea noastra de lume!), cheltuieli reduse, salarii mici, ambiții mărunte.

E un joc nou. Vom ști să-l abordăm? Sau ne vom mulțumi să vedem cum jocă ”inteligența artificială” în locul nostru?

 

Text apărut pe contributors.ro, martie 2016. Autor - Adrian Luca, TPS

Prețurile de transfer nu mai sunt doar o piesă tehnică în mecanismul fiscal, în care totul e bine când se termină cu bine  odată ce ai stabilit măsură pentru măsură (adică un preț corect în tranzacția dintre afiliați, pe măsura pieței și a conținutului economic al acelei tranzacții). PT au devenit o piesă politică tradusă pentru publicul spectator prin trimiteri la stări emoționale care să ridice sala în picioare.

Un nou scenariu pus în scenă la nivel internațional vrea să arate că nu se face mult zgomot pentru nimic și vor fi zadarnice chinurile iubirii de ... structuri fiscale agresive. Vom avea o furtună...

Stați un pic! Nu vi se pare că sună a Shakespeare toată povestea asta? Nici n-ați crede ...

Găsiți aici transfer pricing pe limba lui Shakespeare. O producție TPS.

 

”Vreau să vă spun cum stă treaba în transfer pricing și ce se întâmplă într-o inspecție”.

Aflați basic-ul unui subiect fiscal de primă importanță de la management-ul de top al uneia din cele mai puternice corporații (Google), respective al uneia din cele mai influente autorități fiscal pe plan mondial (HMRC – UK).

Lecție produsă de Transfer Pricing Services
TPS – furnizorul tău de Transfer Pricing în Siguranță!

Și de acestă dată vrem să venim în întâmpinarea nevoilor dumneavoastră reale, ajutându-vă cu instrumente utile în gestionarea noilor riscuri fiscale. Vă așteptăm la un nou seminar în care să găsiți răspunsuri la întrebările dumneavoastră!

Joi, 10 martie, 08:30, Hotel Athénée Palace Hilton, sala Regina Maria.

Participarea este gratuită în limita locurilor disponibile!

De ce să particip?     

Transfer pricing-ul are o nouă legislație națională, mai restrictivă, dar la fel de interpretabilă. La nivel european, transfer pricing-ul a devenit locul comun al noilor directive care schimbă fața fiscalității.
Dar, la legi noi, instrumente noi de protecție! Aflați care sunt acestea de la cel mai important jucător independent pe piața de consultanță fiscală și juridică pentru grupuri de companii, alianța TPS-NNDKP.

4 ore de dezbateri aplicate nevoilor dumneavoastră, 4 specialiști de top cu mii de cazuri la activ și 2 noțiuni în continuă transformare – transfer și pricing. Analizăm concret ”442”-ul (noul ordin privind dosarul prețurilor de transfer, cel care înlocuiește OPANAF 222/2008)

Găsiți AICI agenda și vorbitorii. 

Pentru înscrieri: alexandru.ardelean@nndkp.ro/021.201.12.00, sau puteți completa formularul de pe site, secțiunea seminarii, până pe 4 martie

Atenție: ne propunem ca în perioada următoare să organizam seminarii și în Cluj-Napoca, Timișoara, Sibiu, dar și în alte orașe, așa că... anunțați-vă și afiliații din țară!

Vă așteptăm cu drag și... informații utile!

 

 

 

 

 

Așa cum o facem de șapte ani încoace, continuăm să ne dezvoltăm și să ne creștem echipa.

În acest moment, căutăm specialiști pentru trei poziții: 

Manager
Consultant senior
Consultant 

Vino la TPS și cariera ta îți va fi recunoscătoare!  

Asistăm la probabil cea mai mare provocare profesională din istoria transfer pricing-ului, pe plan internațional și, evident, național. Ca specialist, rar ai parte de asemenea momente în care cu adevărat se schimbă lumea fiscalității așa cum o știai și se pun bazele uneia noi. E bine ca astfel de vremuri să te prindă în cea mai bună echipă! Așa trăiești la maximum satisfacția profesională!

La TPS, ai contact cu multe din cele mai mari importante grupuri de companii prezente în România.

La TPS, găsești colegi care au contribuit la introducerea standarelor OCDE în legislația națională a prețurilor de transfer. Oameni cu experiența EUJTPF - forumul de dezbateri pe probleme de transfer pricing de pe lângă Comisia Europeană. Ca să nu mai spunem că TPS este singura firmă de consultanță cu doi membri nominalizați în echipa României de arbitraj internațional pentru evitarea dublei impuneri. Vei găsi acel mediu competitiv și prietenos de care cariera ta are nevoie! Toți membrii echipei sunt absolveți/studenți ADIT și sau ACCA. Muncesc bine, cu plăcere și … rar peste program!

Da, foarte important, la TPS, vei găsi acel sentiment unic pe care ți-l dau echipele bine sudate și … independente.

Te așteptăm oricând să afli mai multe despre cum TPS te ajută să crești profesional!

Atenție - acesta este doar prima sesiune de recrutare din acest an. Consultă periodic site-ul nostru. Te așteptăm!