Știri și articole despre prețuri de transfer

Detalii: Înapoi la pagina: TP Ştiri şi Articole; Publicat: 27 Septembrie 2021

”Președintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, și președintele Statelor Unite, Joe Biden, s-au întreținut în data de 22 septembrie, la cererea celui din urmă, pentru a examina implicațiile anunțului din 15 septembrie. Cei doi lideri au convenit că situația ar fi putut fi evitată (în franceză)/ ar fi avut de câștigat (în engleză) prin consultări deschise între aliați pe chestiuni de interes strategic pentru Franța și partenerii (noștri – în engleză) europeni. Președintele Biden și-a manifestat angajamentul durabil privind acest subiect.”

Ne putem imagina cât de mult trebuie să fi durat alegerea cuvintelor pentru a compune fie și acest început de comunicat despre convorbirea telefonică dintre cei doi șefi de stat. Oricum, mai mult decât a durat facerea fatidicului anunț din 15 septembrie 2021 la care face referire. Anunț care începea ca un titlu de Hollywood – ”și așa, prieteni, s-a născut AUKUS”, în vorbele premierului Morrison al Australiei, spuse la videoconferința cu președintele Biden și premierul Johnson al Marii Britanii. Nu era clar cine sunt prietenii, așa cum nu era clar nici ce e AUKUS ăsta – ”un parteneriat în care tehnologia noastră, oamenii noștri de știință, industria noastră, forțele noastre de apărare lucrează împreună pentru a livra o regiune mai sigură și mai stabilă, de care, în cele din urmă, vom beneficia cu toții”.

Povestea e cunoscută, cel puțin atât cât e lăsată la suprafață. Francezii n-au înțeles cine sunt ”prietenii” când au auzit continuarea din anunț – ”Prima inițiativă majoră a AUKUS va fi să livreze Australiei o flotă de submarine cu propulsie nucleară”. Iar apoi timp de o săptămână au transmis, pe toate căile (diplomatice, media, informale) că, efectiv, au primit ”un cuțit în spate” cu această ”trădare”, această ”schimbare a regulilor de joc”, respectiv denunțarea contractului pe care ei îl aveau, de cinci ani, cu țara de la antipozi. În orice caz, nu s-au extaziat ca și când ar fi auzit hit-ul Down Under al rockerilor australieni de la Men at work. (1)

Revenind la comunicatul datat 22 septembrie, așa ermetic cum e, tot lasă să fie interceptate câteva semnale despre apele în care patrulează, ca să zic așa.

foto 1: Submarin în patrulare

Nicio surpriză: înainte de AUKUS a fost ANZUS

Prin faptul că în comunicat nu se pomenește niciun moment de submarine, înțelegem că nici nu mai e vorba de submarine. Subiect închis pentru francezi, așa cum putea să fie încă de acum cinci ani, când au câștigat la limită comanda australienilor de a le construi 12 submarine cu propulsie convențională, cu livrare 2030-2050.

De ce la limită? Mai întâi, că ofertele competitorilor de atunci, japonez și german, erau la același nivel, se pare că inclusiv la preț. Ba aceștia chiar ofereau modele din start convenționale, al francezilor fiind o adaptare a unuia cu propulsie nucleară. Apoi, pentru că prietenii americani încă nu se hotărâseră să deschidă ușa către submarinele lor nucleare pentru australieni, un aliat de încredere, desigur, dar fără experiență/industrie nucleară (2). Sau nevoia cunoscută de extindere a flotei americane de submarine (altminteri foarte costisitoare), încă nu era așa de presantă. Plus că nu venise încă o nouă criză care să facă și mai presante nevoile bugetare! Cine știe? Poate că în 18 luni lucrurile se vor mai limpezi (3).

Deocamdată mai important e de amintit, spre exemplu, că, la o întâlnire AUSMIN din octombrie 2014, ministrul american al Apărării lăsa să se înțeleagă că ”vor fi greu de depășit dificultățile tehnice asociate achiziției de submarine nucleare de către Australia” și astfel poziția oficială era de susținere a deciziei Australiei de a-și cumpăra submarine convenționale.

AUSMIN este organismul de consultări ministeriale Australia-Statele Unite, doar una din acele instituții care leagă cooperarea dintre cele două țări, bilateral și regional, precum ”ANZUS”, ”Patrulaterul de Securitate” sau ”5 Ochi”, amintite, în treacăt, și de premierul australian pe 15 septembrie. Or, ținută mai mult sau mai puțin formal, în primul rând de ANZUS – tratatul de Securitate semnat cu SUA și care la 1 septembrie a aniversat 70 de ani (NZ vine de la Noua Zeelandă) – Australia nu se poate gândi să nu integreze armament american în forțele sale.

Așa se întâmplă, spre exemplu, în cazul actualelor șase submarine din dotarea Marinei australiene, construite în anii ‘90 în șantiere locale, pe model suedez, dar cu sistem de luptă american. Așa era programat și în cazul celor 12 submarine noi – construcție în Australia, model francez, armament american. De aici și diferența de alocări, din bugetul total de achiziție, inițial, de circa 31 de miliarde de euro (50 de miliarde de dolari australieni), partea franceză având ”doar” 8 miliarde de euro.

Sigur, la mijloc era și interesul major pentru miliardele care urmau să vină periodic din partea de mentenanță, dar … c’est la vie: acolo unde interesele geo-strategice o cer, iată că nici contractul secolului nu poate rezista. Sau, așa cum spunea, neașteptat de realist, chiar un șef de sindicat francez, într-o declarație la cald – ”dezamăgirea noastră moderată, că aveam un entuziasm moderat încă de la semnarea contractului. Așteptam punerea lui în practică. Lucrurile nu mergeau chiar perfect”

Pe scurt, francezii se pot mulțumi acum cu niște reparații-daune, probabil consistente, de la australieni (deși încă nu a început construcția propriu-zisă, până acum s-a facturat în jur de 1,5 miliarde de dolari) plus cu liniștea de a nu mai duce grija proprietății intelectuale, a activelor intangibile, o chestiune extrem de sensibilă, cum era de așteptat, mai ales în acest sector militar (4).

Dar adevărata despăgubire de-abia acum vine, consemnată în comunicat.

Despre momentum-ul european și vechea poveste a împărțirii profiturilor

Acum că submarinul e scos diplomatic de pe radarul crizei, comunicatul este practic despre … Europa. De parcă UE ar fi fost parte din contractual denunțat, se vorbește acum de ”partenerii europeni”, ”de importanța strategiei UE în regiunea Indo-Pacifică”, ba se ajunge și la ”lupta antiteroristă dusă de statele europene în regiunea Sahel, Africa”.

Nu irosiți niciodată o criză bună, zicea Churchill. Francezii și-au însușit lecția, chiar dacă o spun altfel în comunicat – ”conservarea acestui proces în întreg dinamismul său” (în franceză), ”menținerea impulsului /momentum în acest proces” (engleză). Un momentum nici că mai potrivit pentru justificarea agendei promovate intens de francezi, de adâncire a integrării europene.

E nevoie de o apărare comună, mai ales când și ”Statele Unite recunosc importanța unei apărări europene mai puternice și mai capabile”. De la apărare comună la achiziții coordonate de armament e un pas natural.

”Să reflectăm la noi modalități de a exploata toate sinergiile posibile”, cum spunea șefa Comisiei UE zilele trecute, la prezentarea Stării Uniunii, dând ca exemplu ”ideea de a aplica scutiri de TVA atunci când se achiziționează echipamente de apărare dezvoltate și produse în Europa. Acest lucru nu numai că ne-ar spori interoperabilitatea, dar ne-ar și reduce actuala dependență de producătorii externi”. Iar în acest context apare ca foarte firească poziția doamnei von der Leyen în săptămâna crizei submarinelor, alături de alți lideri de la Bruxelles, dar și lideri naționali – ”unul din membrii noștri a fost tratat într-un mod care nu poate fi acceptat” și situația trebuie clarificată ”înainte de a continua business as usual”.

Acest ”Business as usual” e desigur relativ: e greu de spus ce va mai fi ca înainte. Și, din nou, aici nu e vorba de submarine. Vor fi multe domenii unde, ca europeni, vom intra în interferențe cu interesele americanilor și ale restului lumii, fie că vorbim de bateriile pentru mașini electrice, de chip-uri electronice ori de taxe pe profiturile, ba chiar veniturile corporațiilor.

Da, taxele sunt un subiect foarte fierbinte transatlantic și indo-pacific: vine un nou octombrie roșu, când trebuie rezolvată într-un fel a doua revoluție fiscală globală, BEPS2 (după BEPS 1 de acum șase ani). Și aici nu e ficțiune, nu e ca-n filme cu submarine, e ca în lumea reală care trebuie să plătească taxe reale, azi, dar și mâine. Pentru că bugetele de stat sunt secătuite, azi, și se pare că așa vor fi și mâine.

Nu-ți trebuie senzori speciali ca să detectezi, în zgomotul din jurul acestei ”crize a submarinelor”, controversele legate și de modul de împărțire a plăcintei între state (aka profiturile).

Altfel spus ies la suprafață și aici clasicele întrebări civile din transfer pricing – care sunt funcțiile fiecărei părți, activele pe care le aduce, riscurile asumate, în funcție de care, într-un final, se stabilesc remunerațiile (de aici și diferențele de sume de care vorbeam mai sus în contractul secolului).

Controversele acestea se regăsesc, cu supra măsură, și în lumea noastră civilă. Aici e până la urmă focarul acelui BEPS2. Iar în octombrie, europenii așteaptă (prin OECD) să vadă cum răspund, până la urmă, americanii la formula, intens negociată, de împărțire fiscală a profiturilor globale ale corporațiilor. Acum e de așteptat ca Bruxelles-ul să vină cu acea taxă digitală comună europeană, tot amânată până acum în așteptarea răspunsului americanilor (primii loviți de această taxă în Google, Amazon etc.). Inutil să spun că Parisul impulsionează din plin aceste reforme fiscale care, realmente (aici se poate spune cu siguranță) schimbă regulile jocului.

Să mai aduc aici în discuție și problema impozitului minim global pe profit, chestiune asupra căreia s-a convenit prin primăvară la ”cel puțin 15%”, dar partea americană tare ar vrea ca partenerii europeni să fie de acord să se ridice undeva la 21%, pentru a susține fiscal planurile de investiții uriașe de acasă ale președintelui Biden? (pe larg, pe transferpricing.ro)

Tare aș vrea să mai știu acum ce se ascunde în spatele ”cei doi lideri au decis să lanseze un proces de consultări aprofundate, pentru crearea condițiilor de garantare a încrederii și promovarea de măsuri concrete pentru atingerea obiectivelor comune”, din acel comunicat din 22 septembrie!

Ca epilog, o întrebare și o dedicație muzicală

Toate lucrurile astea, deși par ca venind de undeva de la antipozi pentru noi, au legătură și cu noi, ajung să ne afecteze, într-o formă sau alta, de la achiziții de armament, până la achiziții de … taxe.

Nu e ca și cum ar trebui să ne ia prin surprindere, fiind scrise în documente și comunicate de ani de zile, iar unele din ele nu sunt deloc ermetice, sunt cu subiect și predicat, ca să zic așa. Ce este surprinzător este pe malurile Dâmboviței pare că nu se schimbă în niciun fel cursul de navigație.

Mergem la Bruxelles ca membri, ne uităm la poză, dar nu vedem submarinul de sub apă.

Discuțiile europene despre taxe n-au declanșat la București, nici măcar o declarație formală de genul de acum chiar trebui să ne recalibrăm politica (vorba vine) de atragere a marilor investiții, să accelerăm modernizarea administrației etc. Auzim doar acea veșnica pomenire a fondurilor europene care o să vină și o să vină și o să schimbe și o să schimbe …

Mai trag o nădejde că, venind la București, șefa executivului de la Bruxelles le va intona politicienilor pe care îi va găsi aici celebrul ”Chiar nu auziți, nu auziți tunetul care vine?”(5) Poate, poate, cine știe, ai noștri Men at work se vor trezi la realitatea încinsă a vremurilor!

foto 2: scenă din clip "Down Under", "Men at work"

Note:

(1) O picanterie din cadrul evenimentului – președintele Biden pare că uită numele premierului australian, numindu-l ”tipul din down under /that fellow down under” – down under, fiind un alt echivalent popular al Țării de la antipozi – Australia.

(2) Industrie locală înseamnă, pe lângă un lanț de producție, resursă de muncă specializată. Există deja un deficit de personal pentru submarinele convenționale (pentru cele șase actuale e nevoie de un echipaj de circa 40 membri/submarin), dar acum, când se vorbește de cel puțin opt nucleare, unde fiecare are nevoie de circa 130 de oameni la bord, printre care trebuie să fie și specialiști în fizică nucleară? Oameni noi, pregătiți special, inclusiv pentru aspectul că un submarin nuclear poate sta scufundat până la limita de rezistență a echipajului.

(3) 18 luni este termenul dat în anunțul din 15 septembrie pentru ”găsirea celei mai bune soluții de livrare a submarinelor”. De notat că se vorbește de livrare, în primul rând, și apoi de ”intenția de a fi construite în Australia”. Scenarii anterioare australiene vorbesc inclusiv de varianta unei închirieri de la SUA. Precizez aici că documentarea despre Australia are la bază, acolo unde nu e specificat altfel, analiza din noiembrie 2020 a Institutului Australian de Strategie Politică. De aici este preluată și explicația foto1.

(4) O analiză a Parlamentului de la Canberra din 2001privind lecțiile învățate din programul de achiziție de submarine are un capitol care se cheamă ”Riscul tensiunilor dintre SUA și furnizorii europeni”. Pentru că sunt acordurile între guverne, dar nu politicienii le pun în practică. Iar companiile, private ori de stat, tot afaceri sunt și au nevoie să-și protejeze patentele, mărcile, brandul – activele intangibile, generic spus.

Evident, nu doar americanii sunt foarte suspicioși la acest capitol. Este cunoscută disputa declanșată în momentul în care australienii au dus o elice a proiectantului suedez pentru investigații în SUA. Și, dacă conflictele se mai aplanează, etichetele rămân. Așa a rămas folclorul că americanii ar fi fost plăcut surprinși cât de tăcut este submarinul când e în patrulare, dar atunci când ia viteză se aude ”ca un concert subacvatic de rock”.

Cât se sensibilă e această chestiune a transferului de proprietatea intelectuală s-a văzut și investigația parlamentară din 2017, pe fond fiind întrebarea legitimă a cine și cât controlează din datele submarinului proiectat de francezi și integrat de americani pentru australieni.

(5) Versurile celebrului ”Down Under”au o ciudată rezonanță acum (las traducerea pe seama iubitorilor de rock.)

”Buying bread from a man in Brussels/He was six foot four and full of muscle/I said, „Do you speak-a my language?”
He just smiled and gave me a Vegemite sandwich/And he said: I come from a land down under/ Where beer does flow and men chunder/

Can’t you hear, can’t you hear the thunder?/ You better run, you better take cover, ye-aah”.

Articol apărut pe hotnews.ro și contributors.ro, septembrie 2021. Autor - Adrian Luca, TPS

Detalii: Înapoi la pagina: TP Ştiri şi Articole; Publicat: 20 August 2021

A trecut o săptămână de când le-am auzit, dar ecoul lor persistă. E vorba de epitetele ”interesantă” și ”complexă”. Și nu, nu se referă la viață, în general.

Primul este despre cifra interesantă transmisă de primul ministru. ”1% din angajații români au salariu net de peste 3.000 de euro”. Dacă s-a referit la acel 1%, epitetul e nimerit.

În Franța, cu 3.000 de euro ești in clubul 40% cel puțin la fel de bogați ca tine. Corect, poate merg prea departe cu comparația: să venim mai lângă casă! În Polonia, ori chiar în Lituania, la minim 3.000 de euro se califică 10%, cum ne spune rapid acest comparator cât se poate de interesant de la OECD.

La noi, Statistica spune că ești în clubul de 10% cu doar 1.000 de euro. Partea interesantă acum vine. Presupunând că și noi am avea o pătură de 10% cu peste 3.000 de euro lunar și în rest nu s-ar schimba nimic, probabil că am ieși cu Palma din Europa. Palma, adică acel coeficient pe care lumea îl consideră astăzi o măsură corectă a inegalității veniturilor, raportând cât câștigă 10% cei mai bogați la câștigul (venitul disponibil) a 40% cei mai săraci. Acum suntem la un raport 1,39, iar peste noi în UE mai e doar Lituania (1,49) și, la distanță, Bulgaria (1,95). Să fii ca americanii la inegalitate socială (Palma 1,8) mai treacă meargă, dar clar Chile (2,5) sau Costa Rica (3,1) nu sunt din filmul european.

Fără alte comentarii, să trecem acum la următorul epitet. ”Având în vedere complexitatea și noutatea acestei obligații de raportare, contribuabililor li se va acorda o perioadă de grație de 3 (trei) luni pentru prima raportare, de la data când obligația de depunere devine efectivă pentru respectivul contribuabili”. Am citat din versiunea 2.0 a ”Ghidului contribuabilului pentru pregătirea și depunerea declarației informative D406, Fișierul Standard de Control Fiscal (SAF-T)”.

În două vorbe, acesta este un format care permite transferul datelor din sistemul propriu al contribuabilului (facturi, plați, mișcări de bunuri, registrul jurnal, fișiere master) pentru a fi analizate automat și folosite de administrație în controale/ inspecții fiscale pe TVA. În afară de PFA-uri, întreprinderi familiale, instituții publice și alte câteva categorii, cam tot mediul de afaceri trebuie să depună această nouă declarație, începând de anul viitor, lunar sau trimestrial, urmând perioada fiscală aplicabilă pentru TVA. Inclusiv contribuabilii care nu sunt înregistrați în scopuri de TVA vor depune fișierul SAF-T trimestrial.

Sigur, nu vorbim propriu zis de o știre aici. Se știe de câțiva ani că se lucrează la implementarea acestei măsuri, care se mai aplică de altfel și în alte șapte state europene, printre care și cele de care am amintit – Polonia, Lituania și Franța.

Știrea mi se pare însă această recunoaștere a complexității, pe care nu cred să o mai fi întâlnit-o într-o comunicare oficială a Fiscului nostru. Ajungând aici, este de așteptat să existe o compensare pe măsură a acestei complexități. Cum s-ar spune, să știi și tu, contribuabil, de ce te supunem la așa ceva.

Ei bine, ANAF intuiește corect așteptările și în ghid găsim beneficiile din implementarea SAF-T, mai întâi cele ale contribuabilului, de-abia apoi ale administrației. Iar pe primul loc este pusă ”reducerea costului conformării pentru contribuabili”. Scris o dată și … cam atât, pentru că ghidul, încă document în lucru, se concentrează pe partea tehnică, pe ce și cum trebuie raportat etc.

Concentrarea pe explicarea modului cum se va reduce concret costul de conformare ar fi însă crucială pentru asumarea de către contribuabil a acestei noi obligații complexe.

În căutarea glonțului de argint …

Să spunem foarte clar – era inevitabil să se ajungă la astfel de măsuri care se încadrează în moda globală de supra-transparentizare, pe toată linia, impozite directe, dar și indirecte. Pur și simplu trebuie să facem ceva cu acest specific local, deficit (gap) pe TVA – suntem țara din UE care încasăm cel mai puțin față de potențialul estimat, 33,8%. Următoarea în clasament vine la 26%, Lituania.

Nu puteam să rămânem la loteria de bonuri fiscale, începută acum cinci ani și pe care doar pandemia a mai oprit-o. Și Polonia a avut tombola ei, a ținut-o un an și ceva, a dat și o mașină (arătam atunci diferențele între cele două loterii), dar a venit și cu o terapie de șoc pe TVA – mecanism taxare inversă, introducere garanții pe sectoarele vulnerabile la frauda tip carusel, înăsprirea sancțiunilor, integrare baze de date plus investiții în platforme IT de analiză BIG DATA, de prelucrare a fantasticului volum de date primit ca urmare a introducerii registrului unic/SAF-T. Rezultatele acestei terapii s-au văzut în Polonia: în 2017, gap-ul se redusese deja la 14%, față de 24%, în anii precedenți. Acum sunt undeva la 10%.

Încă o dată, SAF-T a fost doar o parte din program. Și, la drept vorbind există mai multe SAF-T-uri.

Orice s-ar spune au trecut mai bine de 15 ani de la proiectarea SAF-T în laboratoarele OECD, ca o soluție revoluționară, voită generală, de a oferi practic mai multă putere de control administrației fiscale. Între timp, unii au căutat să adapteze soluția originală, mai ales pentru a evita duplicarea raportărilor obligatorii (Portugalia, Polonia). Alții precum Franța, Lituania au ales varianta obligatoriu, dar prezentat doar la cererea autorităților - o variantă care, de altfel, funcționează foarte bine în cazul dosarului prețurilor de transfer (Iar dosarul prețurilor de transfer este, în definitiv, un raport privind desfășurarea tranzacțiilor intra-grup).

Revenind la SAF-T - a nu se înțelege că aceia care nu l-au adoptat au renunțat la această super-putere de control, doar că exploatează mai bine tehnologia de ultimă oră! În Ungaria, spre exemplu, din acest an se raportează online și în timp real toate facturile, inclusiv cele corectate sau anulate.

Toate acestea ne arată că nu există glonțul de argint, o sintagmă preluată de la FMI, de care aminteam cu ocazia conectării caselor de marcat la sistemul Administrației (vezi revista Consultant Fiscal iulie 2020). Reluam atunci concluzia unui raport FMI – ”de cele mai multe ori, introducerea EFD (Electronic Fiscal Devices) necesită eforturi considerabile, atât din partea administrației, cât și a contribuabilului (…) sunt eficiente doar dacă sunt parte a unei strategii cuprinzătoare de îmbunătățire a conformării (…) nu trebuie văzute ca fiind «glonțul de argint»: ca și în alte cazuri, nu simpla îmbunătățire tehnologică aduce rezultatele consistente privind creșterea veniturilor sau îmbunătățirea permanentă a conformării.”

Sau dacă vreți și mai direct, același FMI: „Principala limitare a controlului fiscal documentar este că fiecare document cu relevanță fiscală nu este cu nimic altceva decât declararea unei tranzacții care a avut sau poate nu a avut loc. Crearea unui astfel de document depinde de bunăvoința (good will) contribuabilului și de modul cum se intersectează interesele celor implicați”.

… și a punctului de intersecție a intereselor

Înainte să ajungem să vorbim de intersectarea intereselor celor implicați, să vedem ce gap … de parteneriat este perceput acum ca fiind între Fisc și contribuabil.

Dacă sărim acum la D406 (aka SAF-T) și în rest nu se schimbă nimic, ieșim și la acest capitol din coeficientul european. Vorbesc aici de coeficientul complexității fiscale, pus la punct de universitățile germane din Munchen și Paderborn, pe baza răspunsurilor consultanților în fiscalitate internațională la întrebarea cât de greu/ușor le este companiilor multinaționale să înțeleagă și să aplice Codul Fiscal dar și să facă față procedurilor de conformare în fiecare țară. Și percepția generală este, deloc surprinzător, desigur, că lumea fiscală este mai complicată de la an la an.

Aștept cu nerăbdare publicarea ultimelor date la nivel de țară. În 2018, eram pe locul 56 din 58 al complexității , în clasamentul general (15 criterii – complexitatea Codului Fiscal, plus 5 criterii – complexitatea cadrului procedural). Polonia venea pe 52, Franța – 39, Lituania – 24, Ungaria – 17, iar Bulgaria, surpriză-surpriză, locul 7.

Când e vorba de cele 15 criterii referitoare la explicarea legislației, putem zice că ne mai descurcăm, adică suntem în rândul lumii. Spre exemplu, în ce privește facilități fiscale, suntem pe locul 41, dar tot e ceva: Lituania e pe 52, Ungaria pe 53, Polonia – 42. Bulgaria e pe 5.

Mergând la cadrul procedural, vestea bună e că suntem percepuți spre bine la partea de ghiduri explicative – locul 20 din 58. În rest, locul 58 (din 58!) la ”legiferare” (enactment – procesul formal prin care o propunere legislative este transpusă efectiv în lege), locul 58 la ”inspecție fiscală” și 56 la ”procedura de apel” (începând de la formularea unei contestații până la obținerea unei rezoluții la nivel administrative sau prin justiție).

Așadar, când citești în detaliu, nu prea găsești epitete pentru diferențele extraordinare pe care le înregistrăm. Încă o data, vorbim nu de nivelul taxelor, ci de complexitatea lor. Noi nu avem un Cod Fiscal atât de stufos ca al statelor dezvoltate, unde SUA sunt campioane – circa 6.500 de pagini de legislație, plus peste 60.000 de pagini jurisprudență. Doar că noi suntem, iată, mai complecși, SUA fiind doar pe locul 35, dacă e să ne uităm doar la partea de investiții (locul 49, în clasamentul general). Că ei își pot permite luxul complexității, că au făcut din asta instrument de business, asta e altă poveste.

Tocmai într-un astfel de cadru tensionat, introducerea unei proceduri de ruptură de tipul SAF-T trebuie să fie ca o operație chirurgicală cu laser. O operație explicată de-a fir a păr: de ce mergem pe varianta rapoartelor periodice, de ce nu la cerere sau de ce nu trecem direct la conectarea în timp real?

Apoi e momentul ca Fiscul să arate concret că are capabilitatea tehnică să meargă țintit la cazurile de risc, sau cel puțin să ofere un calendar de investiții până se va ajunge aici (nu doar niște simple declarații bune de Planul de reziliență). În același timp, cred că a venit momentul unui schimb pragmatic de complexități – da, la modul cel mai pragmatic, să i se spună contribuabilului – acum ne interesează în maximă măsură TVA, ne concentrăm pe D406, te lăsăm să respiri pe alte puncte fiscale.

Dacă ajungem la acel punct de intersecție a intereselor celor implicați, avem mai multe șanse să vedem implicați aici mai mulți investitori care să ne ajute să creștem nivelul veniturilor, atât pentru cei 10% de sus, dar esențial și pentru cei 40% de jos. Altfel, nu prea văd șanse de a renunța la acel gust amar când spunem – viitorul se anunță foarte interesant. Unde mai pui că și complex.

Articol apărut pe hotnews.ro și contributors.ro, august 2021. Autor - Adrian Luca, TPS

Detalii: Înapoi la pagina: TP Ştiri şi Articole; Publicat: 18 Iunie 2021

În ajunul întâlnirii deja considerate ”istorice” cu președintele Rusiei, președintele SUA a declarat că ”ar trebui să stabilim care sunt zonele unde este în interesul nostru mutual, în interesul lumii, să colaborăm. Iar unde nu putem cădea de acord, să stabilim clar care sunt liniile roșii”. Iată o declarație atât de atemporală încât pare superfluu să mai dăm coordonatele, pentru cititorii de mâine. Unde se întâmplă? Într-o vilă de 200 de ani, pe malul unui lac, în țara prin excelență a neutralității. Când? La mijloc de iunie, în vremuri nestatornice. Să zicem că ultima dată când NATO mai punea pe masă un plan strategic era acum 11 ani, ”când Rusia era considerată partener, iar China nu era nici măcar menționată”, cum spune, cu involuntar umor, actualul președinte SUA. Cine? Să spunem că președintele SUA de acum era vicepreședinte, iar președintele Rusiei, premier (un scurt interludiu) acum 11 ani.

Cei de mâine vor fi, probabil, mult mai interesați să știe că, dacă la această întâlnire s-a discutat de lucruri cu impact asupra lor, atunci cu siguranță s-a pomenit și de taxe. Sigur, de taxe e vorba întotdeauna, dacă nu direct, măcar în subsidiar, dar de data asta chiar e ceva istoric și fără ghilimele.

De unde știm? Din izvoare scrise. Președintele SUA tocmai s-a întors de la reuniunea G7, care pe vremuri se numea grupul celor mai industrializate țări, acum este forumul celor mai influente și deschise societăți și al celor mai avansate economii. În comunicatul final, e un punct care zice – ”susținem angajamentul istoric anunțat de miniștrii de finanțe G7 în 5 iunie, de a ajunge la consens privind un acord global referitor la o soluție echitabilă de alocare a drepturilor de impozitare și un ambițios impozit minim global pe profit de cel puțin 15% pe relația țară cu țară. Sperăm în încheierea unui acord la reuniunea din iulie a miniștrilor e Finanțe din G20”.

O scurtă precizare – G20 e noul G7, cu 80% din PIB-ul global, 75% din exporturile globale. Pe lângă cei 7 vechi (SUA, Germania, UK, Franța, Japonia, Italia, Canada) mai vin Rusia, India, Brazilia, Turcia, Coreea de Sud, Arabia Saudită, Mexic ... plus China cea neprinsă în strategii.

Și acum se pune întrebarea - e chiar așa un big deal acest acord pe impozitul minim global? Este, cel puțin pentru încă prima economie mondială. Se spune că acum șase ani, când fosta administrație democrată americană le-a prezentat ideea colegilor din G7, aceștia au izbucnit în râs (1). Mai ales englezii. Adică de ce-am face așa ceva, să ne autolimităm companiile în competiția globală? Între timp a venit un președinte atipic republican care a redus impozitul companiilor americane de la 35 la 21%, l-a adaptat unui sistem de impunere teritorială, dar a fost nevoit să vină și cu un impozit minim pe profitul (parțial) obținut de grupurile americane în întreaga lume (2). A fost o măsură unilaterală, mai ales că atipicului președinte nu-i plăceau acțiunile cu aer multilateral.

Președintele democrat de acum este deschis multilateralismului, dar tot are nevoie să-și susțină concret primul super-buget național de 6.01 mii de miliarde pe care tocmai l-a anunțat, buget care o să ducă datoria peste produsul economiei. Așa că, printre altele, propune o creștere a impozitului corporațiilor la 28%.

Ca să nu facă mai mult rău decât bine, această creștere trebuie să fie automat balansată cu oprirea scurgerii profiturilor prin paradisurile fiscale (și neutre) din toată lumea. Dar, pentru că s-a dovedit că impozitul unilateral al predecesorului n-a prea funcționat/nu și-a atins scopul, este vital acum să se ajungă un acord cât mai ... global. De ce? Cu cât sunt mai mulți, cu atât se stabilește mai repede noul normal în fiscalitatea internațională, fiecare grup e supus acelorași rigori, mai puțină competiție fiscală neloială etc. (3)

Retorica este cunoscută de pe vremea primei reforme globale BEPS/OECD, dar cu BEPS 2.0, lucrurile sunt mai complicate.

Cât e de greu să armonizezi interesele, se vede și în comunicatul miniștrilor de finanțe G7, din 5 iunie. E acolo un paragraf care zice – ”vom proceda la coordonarea adecvată între aplicare noilor reguli de fiscalitate internațională și eliminarea Taxelor pe servicii digitale (DST) și a altor măsuri similare relevante asupra tuturor companiilor”. Un paragraf pe care, în mod sigur, americanii nu și l-au dorit, dar n-ai ce face, așa e între prieteni, așa în WTF (World Tax Fight – articol din 2016).

Prietenii europeni sunt cei care au venit cu ideea DST-urilor unilaterale, taxe pe veniturile giganților economiei internet (GAFA, alde Google, Amazon, Facebook, Apple), adică o lovitură puternică dată intereselor/taxelor americanilor. Acum spun străveziu – scoatem DST-urile dacă ajungem la un acord global pe împărțirea drepturilor de impozitare, prin care acești GAFA să lase mai multe taxe acolo unde au piață, unde fac cu adevărat vânzările, chiar dacă nu au un sediu fizic pe piața respectivă.

Americanii nu cedează așa ușor și, într-un final acceptă împărțirea globală a plăcintei, dar propun să se aplice unui număr limitat de multinaționale, și să nu fie doar din sfera serviciilor digitale.

Chiar și așa, însă, aplicată doar parțial, reforma europeană de împărțire (administrativă) a plăcintei - Pilonul 1, termenii OECD (4) - ar fi devastatoare pentru americani dacă nu s-ar compensa cu reforma impozitului minim global (Pilonul 2). Fie el și de 15% dacă altfel nu se poate: inițial, americanii avansaseră un 21%, dar a trebuit să fie temperați de europeni, insulari și continentali (5).

Acum, tensiunea se va multiplica în G20, unde piatra de încercare se va chema, desigur, China, cum a admis ieri șefa finanțelor de la Washington. Spunând că nu va accepta un tratament special pentru China sau orice altă țară (un fel de a spune nu trecem peste linii roșii), puternicul oficial american tot a lăsat să se înțeleagă că rămân marje de manevră. Cu aceeași ocazie a amintit că are discuții foarte constructive cu europenii, dar că, atâta timp cât nu sunt suspendate DST-urile discriminatorii, atunci supra-taxele vamale de retorsiune rămân o opțiune. Vorbim de supra-taxele impuse de atipicul președinte republican și doar suspendate, nu eliminate, de succesorul său democrat. Că așa e în business – războiul poate nu e rece, dar pacea e caldă, adică se ține cu negocieri, compromisuri, de exemplu, pe tema cît din soluția globală va fi pe baze administrative, cât rămâne pe principiile valororii de piață - clasicul arm's lenght/la o lungime de braț din transfer pricing!

Așa stând lucrurile, zic: până una-alta, dacă tot s-au întâlnit, la cel puțin două brațe distanță (conform rigorilor perioadei, minimum 1,5 m distanță), președinții american și rus tot au găsit o temă sigură, pe care se pot înțelege, prin vraful de multe incertitudini aflate pe masă. Că dacă nici taxele n-or mai fi sigure, vorba americanului...

PS. Când cei mari o să se înțeleagă pe Revoluția fiscală, ce-i rămâne de făcut restului lumii? Sigur, să se mulțumească cu felia tăiată administrativ din împărțirea profiturilor (Pilonul 1): o felie care, evident, nu poate fi mare acolo unde piața nu e bogată sau unde filiala respectivei multinaționale nu servește decât pentru servicii-suport cu valoare adăugată mică. De partea cealaltă, Pilonul 2 amenință să fie o ghiulea pentru bugetele naționale care nu se bazau decât pe scutul de apărare al impozitelor (relativ) mici pentru lupta de ... convingere a investitorilor.

Așadar, ce ne rămâne de făcut? Cum ne mai atragem investitorii, cum ne mai susținem bugetele, când în câțiva ani îi ajungem din urmă pe americani, cu datoria cât PIBu’? Răspunsul e demonetizat, pervertit, dar nu e altul: prin REFORMĂ. Punct. Direcții clare de dezvoltare, pe o economie a viitorului (în care verdele să nu fie doar așa, o pată de culoare), legislație – la cele mai bune practici europene, administrație și proceduri – peste cele mai bune practici, școală - solidă, cu absolvenți buni, orientați pe direcțiile de dezvoltare, o impozitare țintită și echitabilă (nu una care să lovească în muncă, ca acum) și câte nu am mai putea găsi...

Ajungând aici, știrea zilei de ieri nu mi se pare atât că s-au întâlnit cei doi la vila lac, ci că Bruxelles-ul a început să aprobe eliberarea primelor tranșe în contul celebrelor PNRR-uri. Primul recipient – Spania. E și asta o consolare – doar vorbim de a doua țară a românilor! Acum am și eu o întrebare pentru cei din viitor, că ei trebuie să știe: chiar s-au făcut ceva reforme și acasă, până la urmă?

Note:

(1) Sursa – Simpozionul ”Viitorul Noului Regim Fiscal Internațional”, New York, 2019 (pag. 294)

(2) Este vorba, de fapt, de pachet de impozitare GILTI/Global Intangible Low-Taxed Income, BEAPS/Base Erosion and Anti-Abuse Tax, FDII/Foreign-Derived Intangible Income Impozitarea

(3) În linii mari, aplicarea acestui impozit minim global presupune ca jurisdicția A unde se află compania-mamă a grupului multinațional să poată să ia direct impozit pe profitul filialei din țara B, pe diferența între impozitul minim global (ex - 15%) și impozitul efectiv plătit în țara B (ex. 12%). În exemplu, A are dreptul la 3% din profitul obținut în B. Atenție, la nivel OECD se vorbește de un nivel minim efectiv de impozitare. Se vede că măsura se poate întoarce ușor împotriva jurisdicției A (nu mai e atractivă pentru a-ți plasa aici sediul grupului) atâta timp cât nu se aplică și de restul jurisdicțiilor. Vezi și articolul Înțelegerea fiscală G7: ce s-a agreat și ce înseamnă pentru România!

(4) O prezentare, aici – ”Noua Abordare radicală: ce mai rămâne după 100 de ani de alocare a profitului pe principii de piață”. Preocupările pentru prevenirea scurgerilor de capital și împărțirea profiturilor datează încă din nebunii ani 1920, sub umbrela Ligii Națiunilor. Doar că pe atunci s-a decis ca armistițiile fiscale să se regleze prin alocări pe baza valorii de piață și nu prin dictate administrative.

(5) Britanicii au desigur o reticență în fața entuziasmului revoluției fiscale, având jurisdicții proprii (Insulele Virgine, Cayman și Bermude) încadrate la capitolul mult prea prietenoase fiscal. În UE, așa cum era de așteptat, principala voce împotriva impozitului minim global este Irlanda, ( rata de 12,5%) principala bază europeană a marilor corporații europene. Mai nou, Ungaria (9%), dar și Polonia (19%, rata standard, 9% pentru afaceri mici, sub un milion de euro) au respins măsurile prin care se dictează din afară cât să fie impozitul în țară. În orice caz, s-a cerut ca măsura să nu se aplice afacerilor cu activitate economică substanțială în jurisdicțiile naționale. Analiza amprentei economice a afacerilor devine astfel și mai importantă pentru companii în relația cu administrația fiscală.

Articol apărut pe contributors.ro, iunie 2021. Autor - Adrian Luca, TPS

Detalii: Înapoi la pagina: TP Ştiri şi Articole; Publicat: 11 Iunie 2021

La ora când apare acest articol, începe la Londra o reuniune a șefilor de stat din G7, important și pentru că președintele american Biden este la prima vizită în Europa, marcând astfel la nivelul cel mai înalt deschiderea post-Trump. Dar reuniunea aceasta are toate șansele să fie reținută pentru mesajul care s-a transmis deja cu o săptămână înainte, la reuniunea mică, a miniștrilor de Finanțe G7 – s-a dat liber introducerii unui impozit minim global pe profitul multinaționalelor. Cel mai probabil va fi 15%, deși se vehiculase înainte chiar 21%.

Românii care citesc știrea se gândesc imediat – noi avem 16%, deci pare că n-am fi afectați. Adică nu suntem Irlanda care are 12,5% și, evident, nu se simte confortabil. Viktor Orban, prim-ministrul Ungariei, țară cu 9%, spune zilele astea că e absurd să vină cineva din afară să-ți impună o rată de profit, mai ales că Ungaria nu e paradis fiscal, adică nu au o rată atât de redusă ca să ajute companiile să-și reducă povara fiscală, ci ca să atragă investiții. Noi de o săptămână nu vedem nicio reacție pe această temă, pare că nu ne produce emoții.

Ne afectează sau nu povestea asta cu impozitul minim global? Ar fi bine să ne afecteze ca să ducă la niște schimbări absolut necesare.

O să mă explic. Sunt 2 componente aici: pe de-o parte avem măsura impozitului minim global (așa-numitul Pilonul II), de cealaltă avem o formulă de împărțire a profiturilor pe fiecare piață unde acționează grupul multinațional (cunoscută ca Pilonul I).

Acest impozit minim global de 15% e văzut comparativ cu nivelul real, cel al impozitării efective și este pe relația țară cu țară. Un grup multinațional cu sediul în SUA, spre exemplu, care face afaceri la noi, poate ajunge ca, folosind deductibilitățile legale pentru afacerea respectivă, să ajungă la o rată efectivă de impozitare de 12% în Romania. Asta chiar dacă rata nominală e 16%. Putea să fie și invers – să plătească efectiv 17-20%, dacă avea cheltuieli care nu puteau fi deduse legal.

Revenind – Fiscul american se uită la rata efectivă de 12% și poate zice acum – pentru că tu, în România, trebuia să plătești minimum 15%, iau eu, IRS, 3% din profitul pe care tu îl faci în România. Aici e seismul, ca să folosesc vorba ministrului britanic de Finanțe, aici e reforma istorică de care, între noi fie vorba, americanii vorbesc încă din 2012, din primul mandat al președintelui Obama.

Aici e reforma istorică – statul A unde se află compania-mamă se duce direct la profitul filialei din alt stat (B) și își ia direct de acolo dreptul de impozitare, odată ce a aflat că filiala respectivă nu a plătit… cât trebuia. Pe ideea că acea companie are un deficit de taxe. De unde a aflat? – asta e altă poveste. Pe scurt – grupul a fost obligat să-i spună, că de-aia s-a institut raportarea obligatorie pentru fiecare țară în parte (CbCR). Iar cât de curând, cel puțin în UE, o să vină cu CbCR public, adică îți pui și pe internet datele pe care le dai la Fisc.

Revenim – E clar că mecanismul ăsta funcționează cel mai eficient, adică luptă împotriva fenomenului de mutare a profiturilor (mutare legală, încă o dată) dacă avem o adoptare globală, un impozit global.

Sigur, fiecare tară are libertatea să-și introducă unilateral măsura și, de fapt americanii au o astfel de măsură de pe vremea lui Trump, funcționează doar pentru grupurile americane și doar pe parte de intangibile (GILTI – 10%). Sigur, și în sistem multilateral, fiecare e liber să-și păstreze rata lui de impozitare. Irlandezii, spre exemplu, ziceau că au ambiția să rămână la al lor 12,5%, noi nu ne schimbăm, să ia americanii restul de 2,5% dacă vor… Povestea s-ar putea să nu fie chiar atât de simplă, pentru că, spre exemplu, se poate ajunge ca americanii să nu vrea să recunoască prin credit fiscal nici cei 12,5% plătiți de companie în Irlanda, să spunem, dacă Irlanda nu vrea să se ralieze…

Concret, chestiunea asta cu impozitul minim global avantajează în primul rând statul american și țările sursă de grupuri multinaționale, în general doar pe cei care sunt sursă de mari multinaționale, capitaluri etc.

Si acum legat de cealaltă componentă…

Cealaltă componentă, cunoscută tehnic ca Pilonul 1 este, ca să zic așa, al europenilor. Noi, UE, ne simțim frustrați de GAFA american, Google, Amazon, Facebook, Apple, care vând aici și nu poți să-i prinzi să-i taxezi… că ei au un sediu european în Irlanda, plătesc cât plătesc acolo, dar în Franța, Germania, UK, Spania, unde au grosul vânzărilor, nu plătesc cât ar trebui (asta ar fi tax avoidance. Să nu plătești legal cât crede Fiscul că ar trebui să încaseze de la tine. Atenție „legal” și „crede”).

Așa au apărut DST-urile unilaterale (adică digital service tax), taxele pe veniturile din servicii digitale în UK, Franța, Spania, cred că mai aveam puțin și ne convingeau și pe noi. Evident, supărări mari cu Trump… taxe vamale de retorsiune… a venit Biden care, ce să vezi?, nu a scos amenințarea cu taxele vamale, doar a amânat, venind însă cu o propunere de compromis cu europenii: stați așa, să nu ne concentrăm doar pe GAFA. Luăm cele mai mari 100 de corporații din lume (oricum, mai bine de jumătate sunt americane) cele mai profitabile, cu marjă de profit peste 10%, că acolo e problema, nu-i așa?, de ce sunt așa profitabile etc.

Și aici intervine măsura din Pilonul I – dacă multinaționala vinde în Germania, Germania să aibă dreptul să-și tragă, proporțional cu vânzările de pe piața ei, o felie din profitul excedentar al profitului grupului. Cum se calculează acest profit excedentar, cât e felia din el (se zice de 20%), cum se alocă după vânzări – deja am intrat pe terenul administrativ și da, e ca într-un scenariu absurd, dacă te uiți la ce însemna până acum câțiva ani o economie liberă, care se ducea după scenariul pieței, al prețurilor e transfer stabilite după valorarea de piață, în care remunerarea se făcea după riscuri asumate, funcțiuni, active implicate. Acum, administrativul e noul normal!

Am luat cazul Germaniei pentru că e o piață mare. România nu este o piață mare pentru acești giganți. Gândiți-vă că Amazon nici măcar nu e pe piața locală. Ce avem noi aici sunt în general filiale pe partea de servicii de suport, care sunt remunerate cu așa-numitul profit de rutină. Nu la noi e proprietatea intelectuală, intangibilul. Dar ne întrebăm – de ce nu plătesc aceste companii mai mult impozit pe profit? Păi ce să plătească? Plătesc fix pentru riscurile pe care și le asumă, pentru funcțiile de rutină!

Altfel spus, nu suntem Irlanda ca să fim loviți la buzunar de reforma aceasta

Mă gândeam zilele acestea cum s-a simțit ministrul de Finanțe irlandez la reuniunea miniștrilor G7 de săptămâna trecută. Adică, sigur, Irlanda nu e membru G7, nu e nici în noul G7 care e G20, dar e președintele actual al Eurogrup din UE și în această calitate a stat la masă. Și, stând la masă, înțelege și mai bine cum e cu noul normal. Sigur, pe pilonul 1, cel cu redistribuirea drepturilor de impozitare, ar avea de pierdut vreo 20% din ce încasează acum, (vreo 2 miliarde de euro) dar poate compensa din creșterea pragului de impozitare. Dar problema nu e aici – și asta o înțelege toate țările care sunt destinații de investiții: problema nu e în variația de impozite, că nicăieri impozitul pe profit nu e sursa principală la buget, ci cum îi păstrezi/dezvolți pe plătitorii de impozite?

… Dacă rata de impozitare nu va mai reprezenta un avantaj competitiv, cum te (mai) prezinți în fața investitorilor?

Irlandezii, ca să rămânem la exemplul ăsta, stau mai bine decât lasă să se vadă, decât se plâng. Apple e la ei de 40 de ani. Steve Jobs s-a dus în Irlanda de când nu era încă Steve Jobs, iar Irlanda se pregătea să fie Irlanda. E o relație fantastică acolo între economie, stat și investitor. Când Comisia a zis acum câțiva ani către Irlanda – vă obligăm să luați 13 miliarde de euro, bani pe care trebuia să-i luați din așa-zisele impozite pe care Apple nu vi le-a plătit de 10 ani, ce a zis Irlanda – nu, mulțumim, și s-a luptat cot la cot cu Apple împotriva Comisiei. Și ce să vezi?– Comisia a pierdut (pe cadrul actual, că și de aia vor să-l schimbe). Așa cum a pierdut și la Amazon-Luxemburg.

Deci e o relație fantastică, ca să vorbesc și eu cum vorbea Trump, cu investitorii. Și nu doar pentru că au impozite mici. Asta a fost demult magnetul, acum sunt bază pentru economia digitală. Pot să vă arăt o poză din sediul Facebook din Dublin, unde se văd calculatoare cu operatori alocați pentru fiecare țară europeană, da, inclusiv România.

Și ce facem noi, care nici măcar irlandezi nu suntem?

Eu sunt din Maramureș, așa că mă consider mai „irlandez”. Dar o vă răspund cu o vorbă a vecinilor englezi. „Never waste a good crisis”, ne spunea Churchill.

Revoluțiile vin cu crize, dar și cu șanse.

Ce avem noi acum – avem libertatea de a nu ne mai angaja în această race to bottom, cum zice americanul, cursă disperată cine dă mai puțin?

Ne băteam în impozit mic pe profit – uite că n-o să mai fie (ne)voie!

Ne băteam în salarii mici? Uite că nici asta n-o să se mai poată, cel puțin când în UE vom avea un salariu minim comun!

Cât despre facilități fiscale, regimuri preferențiale, asta deja se poate tot mai puțin, până la limita în care o să existe o bază comună de impozitare. Și atunci să te ții, ca să zic așa…

Cum ar arăta atunci noile noastre puncte tari. Prin ce mai suntem atractivi?

E un cuvânt frumos, sănătos, din păcate atât de pervertit, de zeci de ani, la noi – „REFORME”.

Ne batem acum prin PNRR să convingem lumea că facem autostrăzi verzi, punem ghivece, hidrogen verde, totul e verde la noi, dar astea nu sunt chiar reforme, dacă e să ne ia cineva la bani mărunți. Cum o să aduci mașini ecologice scumpe, cu navetiști bine plătiți, cu turiști cu buzunare groase, pe autostrăzile astea? Aceasta este întrebarea!

Știți care e cea mai optimistă știre pe care am găsit-o în PNRR-ul cu care tocmai ne-am dus la Bruxelles, varianta cea (vo)luminoasă? Sunt câteva cuvinte aruncate pe o linie de milestones în ceva ce se cheamă „RO RRP III.1 Fiscal Pensii Annex 2”. Ce zic ele – „Analiză comparativă între statele membre ale UE a legislației privind impozitul pe venit, impozitul pe profit, contribuțiile sociale și impozitul pe proprietate pentru identificare celor mai bune practici”. Adică o să se facă o analiză. Mă rog, acolo zice că e făcută analiza asta, probabil că e încă la secret. Dar nu asta contează. Contează că se simte nevoia să se facă așa ceva. Ar fi o bornă/milestone fantastică pentru un început de nou drum: Bune Practici. Asta e calea!

Când se armonizează cifrele în această lume tot mai interdependentă, tu să fii o bază de bune practici! Aduci acasă la tine ce e mai bun din ce fac alții. Legislație fiscală – dacă la ei se poate, trebuie să se poată și la noi. Legislația muncii. Legislație de încurajarea inovării, cercetării. Dar legislația e doar un pilon. Administrația, procedurile sunt pilonul principal. Proceduri clare, în orice caz bine explicate cu ghiduri, prietenoase, desigur pe baza legii, pentru că legea e deja una bună, e best practice.

Auzim că în UK fiecare mare companie are desemnat un om de legătură la Fisc, o echipă care își cunoaște contribuabilul, cu riscurile lui. Atunci facem și noi același lucru. E undeva unde carta drepturilor contribuabilului e mai solidă, a doua zi să fie și la noi. Sigur, parcă și aud – forme fără fond, asta e problema românilor. Dar mi se pare că am început să folosim prea des această… explicație. Eu văd altceva – ne e și frică să ne mai apucăm de ceva nou, știind de la început că la noi nu se poate. Dar de ce să nu se poată?

Eu văd că dacă am înțelege mai bine ce se întâmplă în lume, ce transformări vin în Europa noastră, atunci am avea libertatea să ne concentrăm pe ceea ce trebuie făcut. Să înțelegem că suntem și într-o situație teribil de aparte, care, cel puțin pe alții, începe să-i îngrijoreze. Comisia deja, când dă prognozele de toamnă și primăvară, are pentru noi documente speciale. Scria negru pe alb acum câteva zile – suntem în risc mare de sustenabilitate a datoriei. În 10 ani, ajungem la 90% din PIB. În toamnă, se mai spunea că, citez „dacă nu se schimbă nimic”, putem ajunge la 100% în 2027. Nu știu, ne credem cumva Italia să ne permitem cifre d-astea? Până una-alta, Italia e în G7. (Ce mai putem face – în afară să creștem TVA-ul și accizele!)

Deocamdată, Comisia ne dă recomandări, recomandări la recomandări. Dar trece pandemia și odată cu ea se duce și perioada de grație, acea escape clause, de a nu ne trimite în deficit excesiv. Acum mai avem timp să ne facem că vorbim de pensii fără contributivitate, să mai vedem dacă să umblăm sau nu la impozitele pe proprietate, să promitem că „nu se schimbă nimic”. De parcă de asta am avea nevoie să nu se schimbe nimic. Ba da, decât să mai crești impozitarea muncii, decât să lovești direct în consum, TVA, accize, mai bine umblă la impozitarea capitalului! Asta e tendința peste tot unde e nevoie de bani. Nu omorî motoarele care merg, dacă nu poți să faci altele să meargă!

Când la OECD a început să se vorbească de apropierea tăvălugului BEPS – măsuri anti Base Erosion and Profit Shifting – noi încheiam în toate comunicările noastre din buletinul TPS: acum e momentul să fiți BEPS – Be Prepared to Switch! Fii pregătit de schimbare! Ți se va cere o transparență fără precedent! Pregătește-te de pe acum, așa cum nu te-ai mai pregătit, să ai o fundamentare solidă a ceea ce faci! E momentul să fii pro-activ.

Așa că asta e recomandarea mea – să nu irosim criza de acum!

Aricol apărut pe economedia.ro și g4media.ro, iunie 2021. Autor - Adrian Luca, TPS

Detalii: Înapoi la pagina: TP Ştiri şi Articole; Publicat: 14 Mai 2021

Săptămâna trecută, când cu ghinionul ce l-a lovit pe bietul Arthur să intre în cătarea celebrului vânător în zona de protecție strictă, ce mi-a venit să fac un mic studiu de piață? Am și eu o pasiune, defect profesional: mi-am zis că, dacă acest urs e așa cum arată punctajul tehnic (de 592,8 de puncte din maximul de 600), atunci e un fel de activ intangibil greu de evaluat (1). La cât să-l prețuiești?

O întrebare de bază în analizele financiare (de prețuri de transfer/transfer pricing, dar nu numai) este who bears the costs and the risks? În traducere – cine suportă costurile și riscurile? Dar cum procedezi când în joc e chiar the bear (ursul)?

Un prim benchmark/reper vine chiar din legea vânătorii (L 407/2006, cu modificări) unde găsim ”valoarea de despăgubire în cazul unor fapte ilicite pentru speciile la care vânarea este interzisă”. În dreptul ursului valoarea e de 40.000 de euro, stabilită încă din 2006, păstrată și în varianta din 2015. Nu se spune nimic de cât să fie ursul, totul e să fie din clasa Ursus arctos. Ursul e rege și în scripte: următorul în ordinea despăgubirilor este zimbrul (Bison bonasus) – 30.000 de euro, urmat de elan (Alces alces) – 20.000 de euro. Comparați suma cu cea de la lup (Canis lupus), care pare chiar nedreptățit, ținând cont că, din câte știu, are și el un rol important în pădure – doar 1.000 de euro.

Dar stai, elan am zis? Trebuie să fie o greșeală! De unde și până unde elan în codrii noștri? Chiar și în Scânteia de acum 50 de ani scria că, printr-o minune, s-a mai rătăcit unu pe la noi și, ca dovadă (concludentă) a fost împăiat.

Din păduri o fi dispărut, dar, din scripte, uite că nu! Și nu știu de ce, dar asta mi-aduce aminte de anii când, când tânăr consultant fiind, mă confruntam cu primele inspecții fiscale și cu celebra – așa o fi, dar la noi scrie altceva. După o remarcă ca asta părea că ai văzut lupul și ursul la un loc!

Apropo de inspecții, obligat de viața reală, a trebuit să las subiectul evaluării ursului și al găsirii elanului din pădure. Dar uite că nu mă lasă subiectul, ca să zic așa. Pentru că am văzut că revine știrea aceea optimistă, convingerea că mai sunt urși și mai mari în pădurile noastre.

Aici am o mica problemă metodologică – dacă e corect punctajul acela vehiculat de 593 de puncte, dacă e corect că punctajul maxim e de 600, atunci, să dai nas cu un urs mai mare decât Arthur echivalează cu a întâlni o anomalie statistică! Dar, dacă 600 nu e punctajul maxim, atunci să fie actualizat printr-o OG, măcar cu rata inflației, să nu ne trezim cu cine știe ce anomalie contabilă.

Altminteri, știrea e una care insuflă optimism, din acela de să împuște elanul. Cu acest optimism, chiar putem să dăm și peste un dinozaur pitic fugit din parcul de la Hațeg.

Parcă și văd – sub sloganul ”Veniți, mai avem trofee”, vom atrage și mai multe investiții mari (investitores plus valorem), aducem și mai mulți bani la buget! Și mai mulți, pentru că, după cum am aflat, avem venituri din economie record, și asta doar după patru luni.

Și asta încă nu e tot. Este de așteptat să fim printre puținele țări din UE care vor atrage toți banii prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Vești bune curg și de la Bruxelles, unde ni s-a mulțumit pentru cum merge treaba cu terminarea PNRR-ului asap. Cred și eu că sunt mulțumiți. De la români au de citit doar 142 de pagini. Mult, de departe mult mai rezonabil decât alții: planul de reziliență al francezilor are 815 pagini, al polonezilor 498. Până și țările mici s-au găsit să pună pădurile pe butuci – portughezii au venit, prin Ministerul Planificării (dacă vă vine să credeți așa ceva) cu 346 de pagini. Ce să mai zicem de bulgari, cu 297 de pagini (toate planurile naționale de redresare și reziliență se găsesc aici).

Dar aici nu e vorba de cine are mai multe pagini, ci de reforme și măsuri concrete, cu cap și coadă (coadă scurtă, că banii sunt doar pe cinci ani).

Românilor nu le place să stea la povești cu reforme sau alte ciute de felul ăsta. Ei zic scurt, verde-n față, cine știe pricepe! Apropo de strictețe. Si de acum citez din PNRR: ”Identificarea zonelor potențiale de protecție strictă în habitate naturale terestre și marine în vederea punerii în aplicare a Strategiei UE privind biodiversitatea pentru 2030” (la pilonul I.2 ”Tranziția Verde – Împădurim România și protejăm biodiversitatea”).

Apropo de management: ”Dezvoltarea de platforme în ferme mici și medii pentru colectarea, managementul și valorificarea gunoiului de grajd”. (la I.3, ”Managementul deșeurilor și economie circulară”).

Apropo de încredere: ”Transformarea și consolidarea datelor guvernamentale pornind de la standardizare și prioritizând cele mai importante seturi de date, evaluând proceduri istorice de colectare, respectiv producerea acestora, precum și gradul de conformare, evaluare a exactității datelor prin compararea unor eșantioane semnificative statistic cu alte surse de date și orice altă metodă rezonabilă care să indice un grad de încredere specifică acestora” (la pilonul II.1 – ”Transformarea digitală – cloud guvernamental”).

Apropo de nivel: ”Dezvoltarea de rute de formare profesională relevante, complete (până la nivel 7 de calificare – studii de masterat), flexibile, prin prelungirea duratei învățământului dual secundar, cu posibilitatea accesului spre nivelul terțiar universitar si non-universitar, alături de o reorganizare a educației profesionale inclusiv în regim dual”. (la pilonul III.4, ”Creștere inteligentă – România educată”).

Apropo de filosofie: ”Reorientarea filosofiei de administrare a contribuabililor pe bază de risc fiscal și implementarea managementului de risc integrat al contribuabililor” (la III.2 ”Modernizarea și consolidarea sistemului financiar-fiscal”). Și încă acestea sunt din cele care ar trece mai ușor testul DNSH – do not significant harm / nu prejudiciază în mod semnificativ mediul (3);

Aș sta mai mult cu dumneavoastră la discuții pe tema asta, dar tocmai am primit din Parlament modificarea unei ordonanțe de aplicare a unei directive. Am mai scris pe tema acelei directive, cunoscută ca DAC6 și considerată poate cea mai nerezonabilă legislație europeană (590 din 600 de puncte, ca să zic așa) nu doar în materie fiscală. La vremea respectivă am recunoscut că autoritățile noastre fiscale au ales poate una din cele mai rezonabile transpuneri ale acestei directive (undeva nici prea-prea, nici foarte-foarte).

Nu se poate spune nici că noua lege (L 123/2021 de aprobare a OG 5/2020 – mai multe, aici) ar înrăutăți și mai mult lucrurile. Dimpotrivă: aduce niște clarificări bine-venite. Dar, așa, din obișnuință, tot se mai găsește ceva de vânat. Spre exemplu în OG e un pasaj care spune că se acordă o derogare dacă ”se aduc dovezi concludente…”. Fair enough, ar zice englezul. Cine n-are probe concludente … bear the risks! Iată că din Parlament textul iese îmbunătățit și acum e nevoie de ”dovezi concludente din care să rezulte dincolo de orice dubiu”. Păi să nu vezi câteodată ursul în fața ochilor?

Între timp, dacă mai auziți vești din acestea despre cum umblă elanul pe la noi, vă rog să mi le transmiteți și mie. Dar să fie concludente. Și nu doar așa … concludente! Să fie și dincolo de orice dubiu! Până atunci, multă sănătate tuturor!

Note

(1) La modul general, în clasa activelor intangibile se includ licențe, mărci comerciale. Formula ”greu de evaluat” e consacrată în literatura de specialitate – vezi OECD, Liniile directoare privind prețurile de transfer/ BEPS - acțiunea 8.

Prin analogie, ursul brun este o imagine simbol a faunei, chiar a ecosistemului României – vezi și imaginile din țara noastră (cea din județul Harghita) de pe site-ul european consacrat serbării Zilei de 9 Mai din acest an.

(2) Până la această dată (12 mai) a rămas publicat pe site-ul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene Planul Național de Reziliență și Redresare aprobat în ședința de guvern din 7 aprilie, cel cu solicitări de finanțare de 41,461 miliarde de euro. Citatele din text sunt din această variantă a planului. Între timp, Guvernul a anunțat ajustarea sumelor care vor intra la negociere, până la 29,2 miliarde de euro, practic pachetul de finanțare rezervat României (din care maximum 14,2 miliarde nerambursabili).

(3) Am preluat câteva din reformele încadrate la capitolul șanse ridicate de aprobare, întrucât, în autoevaluarea guvernului trec testul ”nu prejudiciază în mod semnificativ mediul”/”do no significant harm -DNSH”). Statele membre nu-și pot prezenta planurile naționale fără să aibă acest prim test care să însoțească fiecare reformă și investiție propusă pentru finanțare. Acesta este principiu de bază al acestui instrument special de finanțare, Comisia lansând chiar un ghid tehnic de aplicare DNSH. În PNRR-ul românesc (vezi nota2) din cele 31 de măsuri-investiții, prinse pe șase piloni, 14 sunt prezentate ca respectând integral DNSH. În total, acestea solicită finanțare de circa 9,3 miliarde de euro (conform sumelor inițiale, echivalentul a 22% din totalul de 41,5 miliarde). Pentru celelalte măsuri Guvernul admite că ”e nevoie de o monitorizare atentă a respectării DNSH”. Acesta nu înseamnă că proiectele sunt automat respinse, dar trebuie să fie mai bine explicate, documentate și … negociate.

Articol apărut pe hotnews.ro și contributors.ro, mai 2021. Autor - Adrian Luca, TPS

Detalii: Înapoi la pagina: TP Ştiri şi Articole; Publicat: 11 Mai 2021

La un an și patru luni de la intrarea în Codul de Procedură Fiscală, prevederile privind obligația de raportare a aranjamentelor transfrontaliere raportabile (celebrul DAC6) beneficiază de un necesar face-lift, care mai elimină din scăpările de design inițiale. Aceasta nu înseamnă că noua variantă nu vine cu pasaje interpretabile, deloc ... necesare.

Iată punctele aduse de proaspăta Legea 123/6 mai 2021 pentru aprobarea OG 5/28 ianuarie 2020 (aici, secțiunea legislație).

Din start trebuie apreciată introducerea sintagmei ”deja raportate către ANAF sau către autoritatea competentă dintr-un alt stat membru” în alineatele (13) și (15) ale art. 291^4, prin care se confirmă că raportarea unui aranjament într-un alt stat membru nu mai face necesară raportarea respectivului aranjament și la ANAF. Aceasta era de altfel în spiritul Directivei – ”intermediarul este exonerat de depunerea informațiilor dacă deține dovada, în conformitate cu dreptul intern, că aceleași informații au fost depuse într-un alt stat membru”. Dar de ce a simțit nevoia legiuitorul ca, prin actuala lege, să mai adauge o doză de neclaritate? Dacă OG 5 vorbea de ”poate fi exonerat de obligația de raportare dacă deține dovezi concludente din care să rezulte că informațiile au fost deja raportate”, Legea 123 cere ”dovezi concludente din care să rezulte dincolo de orice dubiu” (sublinierea noastră) Poate fi ceva concludent și în același timp cu dubii?

Acum despre modificările necesare. S-a defalcat categoria pct.1, de la lit b) a categoriei C a semnelor distinctive și astfel există acum C.1.b - (i), respectiv C1b-(ii) din care doar (i) trebuie inclus în sfera testului beneficiului principal (acolo unde destinatarul este prezent într-o jurisdicție unde nu există impozit pe profit sau, dacă există este la o cotă sub 1%).

Apoi s-a reintrat în litera directivei și s-a stabilit că la E.3. e vorba de profiturile anuale preconizate (și nu de venituri), iar aceste profituri sunt ale entității care efectuează transferul de funcții și/sau riscuri și/sau de active în interiorul unui grup. Poate n-ar fi stricat aici să se vină și cu o clarificare că ar trebui calculat rezultatul cumulat după cei trei ani.

Rămânând la categoria semnelor specifice prețurilor de transfer, se respectă acum spiritul directivei, prin precizarea că activele corporale greu de evaluat (E1.2.) sunt văzute ”potrivit înțelesului atribuit acestei noțiuni de Liniile directoare privind prețurile de transfer emise de OECD”.

A fost remediată și traducerea la B.3., în sensul că trebuie raportat ”un aranjament transfrontalier care include tranzacții circulare care au ca rezultat un carusel de fonduri (round-tripping of funds)” ,s.n., o plajă mai largă decât ”tranzacții circulare care au ca rezultat spălarea banilor”, o trimitere strict penală, cum era în OG5. Reamintim că această categorie trebuie văzută prin prisma testului beneficiului principal.

Cam acestea sunt modificările. Dar nu, mai e ceva, în aparență inofensiv. Categoria B.1. are, avea prin OG 5, următorul cuprins: ”un aranjament transfrontalier prin care un participant la aranjamentul respectiv ia măsuri artificiale, prin acesta înțelegând inclusiv tranzacții transfrontaliere artificiale definite conform art.11 alin (3) din Codul Fiscal, care constau în achiziționarea unei societăți care înregistrează pierderi, întreruperea activității principale și utilizarea pierderilor societății pentru a reduce pierderile fiscale ...” Am subliniat acest paragraf pentru că în Legea 123 ... dispare. Pare să fie vorba astfel de o limitare a ce înseamnă măsuri artificiale, pentru că nu se mai face trimitere la artificialul (foarte larg) din art. 11 - ”tranzacțiile/ seriile de tranzacții transfrontaliere care nu au un conținut economic și care nu pot fi utilizate în mod normal în cadrul unor practici economice obișnuite, scopul esențial al acestora fiind acela de a evita impozitarea ori de a obține avantaje fiscale care altfel nu ar putea fi acordate”.

Prin urmare, dacă prin noțiunea de artificial nu se mai înțelege art. 11, atunci ... ce se înțelege? Larg, așa cum era, art. 11 era totuși un reper, prin trimiterea la avantaj fiscal. Să înțelegem că, de acum, vorbim de artificial chiar și acolo unde se vede avantajul fiscal? Rămânem doar la aprecierea artificial = care nu e normal? Asta nu prea sună a clarificare!

Dar să privim în continuare lucrurile în spiritul legislației europene. În definitiv, avem Recomandarea Comisiei Europene din 6 decembrie 2012 privind planificarea fiscală agresivă, care stabilește că „nu se iau în considerare acordurile artificiale sau seriile de acorduri artificiale care au fost introduse (sublinierea noastră) în scopul esențial de a evita impozitarea și care conduc la un avantaj fiscal. În scopuri fiscale, autoritățile naționale trebuie să trateze aceste acorduri în funcție de natura lor economică.” (vezi și articolul despre DAC6 din iunie 2019 din revista Consultant Fiscal, plus resursele DAC6 de mai jos).

În rest, că e Lege sau OG, rămâne cum am stabilit legat de DAC6 – documentați la semne distinctive fiecare nouă tranzacție externă, mai ales dacă e în cadrul grupului. Documentați, chiar dacă nu pare că ar fi vorba de ceva raportabil. Nicio justificare în plus nu strică. Mai ales în vremurile astea, parcă anume făcute pentru interpretabilul DAC6.

Ca de obicei, contați pe specialiștii TPS pentru protecție și reacție fiscală transfrontalieră!

Prezentare TPS ”DAC6 în acțiune” (studii de caz, interpretare și soluții)

Modul Comparare implementare DAC6 în Statele UE!

Ofertă Personalizată DAC6!

Solicită Demo Soft DAC6!

RESURSE DAC6

Detalii: Înapoi la pagina: TP Ştiri şi Articole; Publicat: 30 Aprilie 2021

Anul acesta, Paștile vin la pachet cu laicele 1 Mai - Ziua Muncii și 2 Mai - Ziua Tineretului. Sărbătoarea spirituală a reconcilierii ne transmite, parcă, nevoia de a pune sub semnul reconcilierii întregul an, mai ales unul ca acesta.

Vor urma luni de reconciliere materială între începutul post-pandemie și sfârșitul de pandemie, între parțialul on-line și parțialul off-line, noul normal și vechiul, vară și iarnă (vedeți doar, primăvara, toamna au rămas în poze și poezii!), facturi și încasări, raportarea DAC6 și neraportarea DAC6, deciziile de business și substanța economică, pregătirea documentării și auditul fiscal (da, inclusiv pe prețuri de transfer!), planuri și realitate, planul de reziliență european și cel național, partidele de la putere și ... partidele de la putere șamd.

Cu putere sprirituală și putere de muncă, mergem mai departe!

Echipa TPS vă dorește, dragi parteneri, pace și sănătate în familiile voastre, siguranță și împliniri în tot ceea ce întreprindeți, acum și în viitor!

Paște fericit!

Detalii: Înapoi la pagina: TP Ştiri şi Articole; Publicat: 21 Aprilie 2021

La data când citiți aceste rânduri, o companie își face debutul la bursa din New York. Ca fapt divers, vă spun că titlul acțiunii va fi PATH (calea, în engleză). Ca fapt divers, vă mai spun că această companie a plecat acum 16 ani cu visul ”un robot pentru fiecare om” și acum, prin roboții-software pe care îi face, a ajuns să fie printre cele mai bine evaluate platforme de inteligență artificială din lume!

Ce aș mai putea să vă spun? Ah, da, compania se prezintă așa – ”am început în 2005 ca o echipă de 10 oameni în București. La început făceam outsourcing de software pentru unele din cele mai mari companii din lume”.

Aș mai fi vrut să adaug la acest fapt divers următoarele: Atașații comerciali ai ambasadelor României din întreaga lume au transmis astăzi un buletin extraordinar pe piețele unde sunt prezenți și care începe așa – ”This is the Path coming from Romania! La noi nu doar că se pot naște astfel de idei de afaceri, dar și sunt încurajate de stat. Avem un regim fiscal prietenos, pe care chiar ne gândim să-l extindem, să accelerăm incubatoarele de afaceri cu valoare adăugată. Mai mult, avem o administrație-partener care funcționează pe principiul nu transforma contribuabilul într-un robot de produs hârtii! Așa vă asigurăm pe dumneavoastră, investitorii, că nu veți fi afectați de o eventuală stabilire a impozitului minim la nivel global de 21%*. E drept, impozitul nostru pe profit e de 16% acum, dar ne angajăm ca diferența asta să fie mai mult decât compensată de acel mediu de afaceri fantastic pe care îl oferă țara noastră. Credem în conceptul de piață liberă, de șanse egale pentru toți, pentru ca si de la noi pot pleca echipe de Super Ligă. Poate pare asta o chestiune frivolă, dar nu și pentru noi, care credem în ideea de competiție, în frumusețea jocului corect. Cum vă spuneam avem o strategie si direcții clare de dezvoltare, deci dacă și voi țintiți, ca noi, viitorul, atunci, dragi investitori, aveți o cale bătută pe care să mergeți – România!”

Poate că până la următoarea știre cu încă o afacere pornită din România și evaluată la miliarde de dolari pe prima piață de capital a lumii vom auzi și de minunățiile pe care le-am scris mai sus cursiv. Deocamdată, zic să nu se piardă semnificația acestui moment. Așadar, sincere felicitări echipei de antreprenori români*** care, de azi, arată „Calea” la New York Stock Exchange!

Note

*Cred că a fost exemplară în aceste zile nu doar reacția fanilor europeni, dar și a guvernului Marii Britanii pentru a opri din fașă această idee devastatoare, a unei Super Ligi. Putea fi o ocazie bună și pentru alte state de a-și exprima, fie și formal, poziția de principiu.

** Știre de la începutul săptămânii – un comisar European consideră impozitarea multinaționalelor la 21% o soluție elegantă. Pe aceeași temă, comentariul recent ”Deocamdată avem două stele la impactul cu Europa”.

*** Autorul nu este în relații de afaceri cu firma despre care e vorba în acest articol.

Articol apărut pe hotnews.ro și contributors.ro, aprilie 2021. Autor - Adrian Luca, TPS

Detalii: Înapoi la pagina: TP Ştiri şi Articole; Publicat: 16 Aprilie 2021

Printr-o ciudată potrivire, miercuri 14 aprilie, taman când mașinăria noastră politică intra pe contrasens, de undeva de pe lângă Bruxelles ne venea următoarea întrebare: Unde vă e ambiția? Și completarea – Voi chiar nu știți ce vine?!

Comunicatul de miercuri al EuroNCAP privind cele două stele obținute la testele de siguranță de noile modelele Sandero Stepway/Logan ale mărcii auto naționale seamănă, de fapt, cu un rating acordat integrării noastre europene, ca economie, ca societate, chiar.

Să citim mai cu atenție comunicatul acestui organism – custode al stelelor de siguranță pentru mașinile comercializate pe piața europeană (1). ”Protecția la impact (oferită de modelele testate) este onorabilă, ar încadra mașina la patru stele (din maximum cinci), dacă nu ar fi deficiențele din celelalte zone (echipamentele high-tech în prevenirea apariției accidentelor, cele care au transformat conceptul de siguranță în ultimii ani). Sandero și Logan rămân fidele etosului mărcii de buget redus, fără ornamente (no-frills). În mod clar, producătorul și-a găsit piața și s-a poziționat bine în ea, dar un rating de două stele arată o ambiție mică, chiar și pentru un low-cost. Producătorul știe că mașinile sale vor trebui în curând să se conformeze noului Regulament General de Siguranță”.

Acest Regulament din 2019 și care va intra în vigoare din iulie 2022 este cheia de contact cu noua realitate europeană. Pare, într-adevăr, greu de înțeles că mai pot exista aceste două stele, când în foarte scurt timp orice mașină nouă vândută în UE, nu contează că e low-cost sau limuzină, nu contează ce ambiții are, trebuie să fie dotată cu o listă de minunății tehnice (2) care să dea mai multă siguranță tuturor participanților la trafic.

Dar era fatal să se ajungă aici. De câte ori ați auzit în dezbateri publice (de politici economice, dacă termenul nu e prea pretențios) de acest Regulament cu impact final asupra … participanților la întreaga economie. Ați văzut vreun studiu de . . . impact?

Că vrea sau nu vrea, producătorul auto va incorpora de la anul costuri suplimentare de circa 500 de euro pe mașină (sursa – raport european, aici). Și de aici se nasc o groază de întrebări. Cât din noile costuri se va duce în prețul de vânzare? Cu ce impact asupra pieței interne? Dar asupra exporturilor? Sunt întrebări cruciale pentru o piață inundată de mașini la mâna a doua și pentru o economie care se zbate în deficite.

Dar și dacă nu se umblă la prețuri, undeva tot trebuie să debușeze noile costuri! Din ce altă parte va tăia producătorul, mai ales unul cu marjă foarte strânsă de operare? Care va fi impactul asupra forței de muncă? Dar asupra planurilor de dezvoltare? Iată alte întrebări cruciale pentru buna guvernare a unei economii, mai ales una ca a noastră.

După intrarea în Europa, am crezut că am prins integrarea de picior și ne-am lipit pe frunte eticheta low cost, în traducere fără pretenții de cine știe ce ornamente de valoare adăugată. Iar de această etichetă ne-am achitat destul de onorabil, la drept vorbind.

Doar că Europa noastră pare să nu mai fie cea pe care o știam și, din când în când, ne scoate din zona de confort amintindu-ne că, la piață comună, standarde comune, ba chiar și politici comune.

Așa s-a schimbat nu doar conceptul de siguranță auto, ci însuși conceptul de a face business în Europa. Și încă n-am văzut totul. Ce ziceți de un salariu minim european, de o bază comună de impozitare europeană, de standarde comune de raportare publică, de un impozit pe profit minim la nivel european (pardon, chiar global, că SUA tocmai au dat verde inițiativei)? Sunt toate măsuri aflate pe țeavă și care vor însemna adaptări ale modelului de afaceri, repoziționări de piață, redefiniri ale etosului acelor companii care au ambiția să reziste la impactul cu noul normal european (și global). Ambiție or avea, dar au cadrul, au mijloacele, sunt ajutate să reziste?

Câte astfel de teme găsim în agenda noastră publică? Cât de serios vorbim, de fapt despre Europa? Acum mai bine de cinci ani aveam ambiția să rog proaspăt instalatului guvern tehnocrat să facă ceva nemaifăcut până atunci: să înceapă racordarea cu marile teme europene! Să pună Europa pe agenda publică internă, să mănânce Europa pe pâine, cum s-ar spune!. O lume întreagă s-a schimbat de atunci, până și pâinea s-a scumpit. Acum un an, mai aveam ambiția să cred că pandemia ne va ajuta să ne mobilizăm pentru o altă abordare.

Sigur, și eu, ca atâția alții, voi continua să sper. Dar n-ar strica acum, cât încă se mai poate face ceva, să vedem și puțină ambiție din partea politicienilor noștri! Asta, desigur, dacă nu consideră că o rezistență de două stele este una onorabilă.

Note:

(1) Organizația a fost înființată în 1997 și își are sediul lângă Bruxelles (Leuven, circa 25 de km). Printre membri sunt ministere din Germania și Franța, organizații locale ale automobiliștilor din principalele economii europene, asiguratori. ”Euro NCAP a devenit rapid catalizatorul care a dus la îmbunătățirea semnificativă a design-ului automobilelor din punct al siguranței”, cum se recomandă într-o scurtă prezentare . În subsidiar, standardele tot mai ridicate protejează și industria europeană în fața concurenței neloiale.

(2) Radar care să declanșeze frânare de urgență (AEBS), cutie neagră pe modelul de la avioane, , cameră/senzori pentru mersul înapoi sisteme de avertizare când nu ții mâna pe volan, când ai trecut peste banda de demarcație … o sinteză, aici.

Articol apărut pe hotnews.ro și contributors.ro, aprilie 2021. Autor - Adrian Luca, TPS

Detalii: Înapoi la pagina: TP Ştiri şi Articole; Publicat: 23 Martie 2021

În primele două luni ale anului au fost raportate circa 400 de aranjamente fiscale/tranzacții transfrontaliere, în baza noii obligații de conformare fiscală impusă de Directiva Cooperării Administrative, cunoscută ca DAC6.

Informația vine direct de la sursă, adică de la oficialii ANAF prezenți la deschiderea cursului de pregătire ”DAC6 în acțiune” organizat de Camera Consultanților Fiscali și susținut (online) de Adrian Luca, TPS.

Poate mai mult decât suma prezentată surprinde faptul că ANAF a ținut să fie prezentă la eveniment – a fost un semn (distinctiv) al noii deschideri la dialog a Administrației, dar și al preocupării față de această Directivă a semnelor distinctive, aka DAC6 (1).

De … preocuparea Fiscului s-au arătat îngrijorați și cei 1500 de consultanți care au ținut să participe la curs, adică de 2,5 ori mai mulți decât la primul curs - ”Învață să trăiești cu DAC6”, din decembrie anul trecut. S-a văzut în acestă participare-record de fapt îngrijorarea contribuabilului relevant, mai ales că peste 40% din participanți sunt reprezentanți direcți ai companiilor (57% acționând din poziția de consultanți independenți).

Revenind la cele 400 de aranjamente (nota bene - rapoartele fiind în fapt mai puține): numărul relativ mic era previzibil și, de altfel, este în linie cu răspunsurile primite la chestionarul adresat în timpul cursului. Astfel, până în prezent, mare marea majoritate a participanților nu a fost implicată într-o analiză DAC6 (cele vizând așadar aranjamentele istorice din iulie 2018 până în iulie 2020, plus cele din ultima jumătate a anului trecut). Iar marea majoritate a analizelor (82%) s-a finalizat cu recomandarea de neraportare (2).

Am mai discutat despre acest aspect: prin profilul economiei noastre, tranzacțiile externe se concentrează practic în zona grupurilor multinaționale, care nu au ales România ca hub fiscal, ci în principal ca bază de activitate cu valoare adăugată (din păcate) redusă. Nu își propun aici complicații de ordin fiscal (3) și așa ajungem la un alt răspuns foarte semnificativ – două treimi din intermediari spun că au introdus (21%) sau sunt pe cale să introducă (45%) o procedură de identificare și monitorizare DAC6.

Este acesta un semn că, fie că vorbesc direct în numele contribuabilului relevant, fie din cea de furnizori externi de servicii, intermediarii fiscali înțeleg că miza DAC6 nu e atât raportarea, cât pregătirea ... neraportării. Cum explici inspectorului că deciziile tale de business nu sunt afectate de acele ”semne distinctive” atât de larg formulate de DAC6?

Ajunși aici, am reluat acea recomandare strecurată de ANAF în ghidul DAC6 din ianuarie: ”este de așteptat ca furnizorii de servicii să elaboreze norme interne de analiză a aranjamentelor transfrontaliere care să permită, într-o abordare rezonabilă și obiectivă, determinarea obligației de raportare.”

Altfel spus, organul de control se așteaptă, în mod oficial, să găsească la furnizorul de servicii o procedură de DAC6, aceasta urmând, într-un final, să facă diferența între conformare și neconformare.

O recomandare care, în fapt, se extinde și asupra contribuabilului relevant, mai ales atunci când acesta preia obligația de raportare.

De aici, până la nevoia de a reduce costurile de conformare DAC6 printr-o platformă automată de monitorizare a tranzacțiilor/aranjamentelor viitoare nu mai e decât un pas. Pentru care TPS vă stă oricând la dispoziție, cu expertiză și soluții verificate și adecvate.

----------------

Note:

(1) ”Contribuabilii corecți își asumă noile costuri de conformare, dar ultimul lucru de care au nevoie e starea de confuzie privind chiar obiectul raportării. Unele companii supra-raportează, altele, deși și-au argumentat temeinic neraportarea, așteaptă cu teamă să vadă ce va zice inspectorul fiscal. Iată de ce e binevenită deschiderea ANAF de a aduce mai multe clarificări, acesta fiind soluția modernă pentru creșterea conformării fiscale”, a declarat Adrian Luca, membru în Consiliul superior al CCF. Aici, Comunicatul de presă al CCF pe marginea cursului. Comunicatul a fost preluat de hotnews.ro

(2) 36% din participanți consideră că ”raportarea crește gradul de risc al contribuabilului relevant”, iar 50% încă nu se pot pronunța.

(3) Conform răspunsurilor primite, cele mai des întâlnite aranjamente transfrontaliere în timpul analizei sunt (răspunsuri multiple): conversie împrumut în capital/debt to equity swap - 37%, plăți care beneficiază de un regim fiscal preferențial în jurisdicția în care destinatarul plății este rezident fiscal – 26%, restructurări de afaceri (ex. transferul unor operațiuni de producție, schimbarea modelului de afaceri etc.) – 24%, folosirea unor structuri fiscal hibride (la un capăt, aport de capital, la celălalt – împrumut cu dobândă) – 16%, vânzare de acțiuni – 12%, transferuri de active intangibile – 11%, plăți către beneficiari rezidenți fiscali în jurisdicții calificate ca fiind necooperante – 11%.

Prezentare TPS ”DAC6 în acțiune” (studii de caz, interpretare și soluții)

Modul Comparare implementare DAC6 în Statele UE!

Ofertă Personalizată DAC6!

Solicită Demo Soft DAC6!

RESURSE DAC6

Pagina 6 din 26

Vânarea fiscalului octombrie roșu! Cu periscopul pe un comunicat în care nu e vorba de submarine

foto 1: Submarin în patrulare

foto 2: scenă din clip "Down Under", "Men at work"

Note:

(1) O picanterie din cadrul evenimentului – președintele Biden pare că uită numele premierului australian, numindu-l ”tipul din down under /that fellow down under” – down under, fiind un alt echivalent popular al Țării de la antipozi – Australia.

Cât se sensibilă e această chestiune a transferului de proprietatea intelectuală s-a văzut și investigația parlamentară din 2017, pe fond fiind întrebarea legitimă a cine și cât controlează din datele submarinului proiectat de francezi și integrat de americani pentru australieni.

(5) Versurile celebrului ”Down Under”au o ciudată rezonanță acum (las traducerea pe seama iubitorilor de rock.)

”Buying bread from a man in Brussels/He was six foot four and full of muscle/I said, „Do you speak-a my language?”
He just smiled and gave me a Vegemite sandwich/And he said: I come from a land down under/ Where beer does flow and men chunder/

Can’t you hear, can’t you hear the thunder?/ You better run, you better take cover, ye-aah”.

De la ”interesanta” cifră de 1% (salariile de 3.000 de euro) la ”noua și complexa” D406 (zisă și SAF-T)

Implicațiile fiscale ale întâlnirii Biden-Putin (din nou despre ”pacea caldă” în jurul soluțiilor globale administrative)!

(1) Sursa – Simpozionul ”Viitorul Noului Regim Fiscal Internațional”, New York, 2019 (pag. 294)

(2) Este vorba, de fapt, de pachet de impozitare GILTI/Global Intangible Low-Taxed Income, BEAPS/Base Erosion and Anti-Abuse Tax, FDII/Foreign-Derived Intangible Income Impozitarea

Înțelegerea fiscală G7: Ce s-a agreat și ce înseamnă pentru Romania

Uitați de urs! Vânătoarea de elan e senzația momentului (dincolo de orice dubiu fiscal)

Legislația DAC6 își păstrează aerul enigmatic, chiar și după îmbunătățiri (A apărut Legea 123/2021 de aprobare a OG5/2020)

Timpul reconcilierii! Sărbătorile cu bine, dragi parteneri!

Paște fericit!

Știrea optimistă de azi – „Calea” asta e din România!

Note

*Cred că a fost exemplară în aceste zile nu doar reacția fanilor europeni, dar și a guvernului Marii Britanii pentru a opri din fașă această idee devastatoare, a unei Super Ligi. Putea fi o ocazie bună și pentru alte state de a-și exprima, fie și formal, poziția de principiu.

** Știre de la începutul săptămânii – un comisar European consideră impozitarea multinaționalelor la 21% o soluție elegantă. Pe aceeași temă, comentariul recent ”Deocamdată avem două stele la impactul cu Europa”.

*** Autorul nu este în relații de afaceri cu firma despre care e vorba în acest articol.

Rating de două stele la impactul cu noua Europă. Și o intrebare de la Bruxelles: ”Voi nu aveți nicio ambiție?”

Note:

(2) Radar care să declanșeze frânare de urgență (AEBS), cutie neagră pe modelul de la avioane, , cameră/senzori pentru mersul înapoi sisteme de avertizare când nu ții mâna pe volan, când ai trecut peste banda de demarcație … o sinteză, aici.

Puține raportări, multe îngrijorări! Semnele distinctive ale primelor luni de DAC6. Plus o recomandare (oficială!)

Note:

(2) 36% din participanți consideră că ”raportarea crește gradul de risc al contribuabilului relevant”, iar 50% încă nu se pot pronunța.

Copyright © 2025 Transfer Pricing Services. All rights reserved.	Începutul paginii	Last Updated: November 16, 2025
Cookie Policy \| Privacy Policy \| Terms of Use

foto 1: Submarin în patrulare

foto 2: scenă din clip "Down Under", "Men at work"

Note:

(1) O picanterie din cadrul evenimentului – președintele Biden pare că uită numele premierului australian, numindu-l ”tipul din down under /that fellow down under” – down under, fiind un alt echivalent popular al Țării de la antipozi – Australia.

Cât se sensibilă e această chestiune a transferului de proprietatea intelectuală s-a văzut și investigația parlamentară din 2017, pe fond fiind întrebarea legitimă a cine și cât controlează din datele submarinului proiectat de francezi și integrat de americani pentru australieni.

(5) Versurile celebrului ”Down Under”au o ciudată rezonanță acum (las traducerea pe seama iubitorilor de rock.)

”Buying bread from a man in Brussels/He was six foot four and full of muscle/I said, „Do you speak-a my language?” He just smiled and gave me a Vegemite sandwich/And he said: I come from a land down under/ Where beer does flow and men chunder/

Can’t you hear, can’t you hear the thunder?/ You better run, you better take cover, ye-aah”.

(1) Sursa – Simpozionul ”Viitorul Noului Regim Fiscal Internațional”, New York, 2019 (pag. 294)

(2) Este vorba, de fapt, de pachet de impozitare GILTI/Global Intangible Low-Taxed Income, BEAPS/Base Erosion and Anti-Abuse Tax, FDII/Foreign-Derived Intangible Income Impozitarea

Paște fericit!

Note

*Cred că a fost exemplară în aceste zile nu doar reacția fanilor europeni, dar și a guvernului Marii Britanii pentru a opri din fașă această idee devastatoare, a unei Super Ligi. Putea fi o ocazie bună și pentru alte state de a-și exprima, fie și formal, poziția de principiu.

** Știre de la începutul săptămânii – un comisar European consideră impozitarea multinaționalelor la 21% o soluție elegantă. Pe aceeași temă, comentariul recent ”Deocamdată avem două stele la impactul cu Europa”.

*** Autorul nu este în relații de afaceri cu firma despre care e vorba în acest articol.

Note:

(2) Radar care să declanșeze frânare de urgență (AEBS), cutie neagră pe modelul de la avioane, , cameră/senzori pentru mersul înapoi sisteme de avertizare când nu ții mâna pe volan, când ai trecut peste banda de demarcație … o sinteză, aici.

Note:

(2) 36% din participanți consideră că ”raportarea crește gradul de risc al contribuabilului relevant”, iar 50% încă nu se pot pronunța.

”Buying bread from a man in Brussels/He was six foot four and full of muscle/I said, „Do you speak-a my language?”
He just smiled and gave me a Vegemite sandwich/And he said: I come from a land down under/ Where beer does flow and men chunder/