CCCTB-ul e aici, algoritmul său este mai aproape decât ne imaginăm! Revoluția fiscală europeană era previzibilă în parcursul său - TPS vă informează despre acesta de mai bine de un an, de când a fost repusă pe agenda publică europeană - dar e imprevizibilă în consecințe (mai ales pe plan local) nu doar în materie de prețuri de transfer și fiscalitate intra-grup, ci chiar la nivelul mecanismului de derulare a afacerilor în companiile care fac parte din grupuri europene. Iar aceste consecințe sunt cu atât mai imprevizibile cu cât nu există nicio abordare la nivel național, care să țină cont de pozițiile și interesele companiilor locale. Lucrurile se complică și mai mult când transpunerile directivelor europene devin simple copieri mecanice ale actelor venite de Bruxelles.

Citiți aici un comentariu de atitudine marca TPS, care a fost preluat și în presa on-line.

Veți găsi, în premieră, și un exercițiu de alocare a profiturilor, pornind de la modelul de algoritm CCCTB propus de Comisia Europeană 

Cum transpune țara lui copy-paste noua revoluție fiscală europeană!

Poate că nici revoluțiile nu mai sunt ce erau odată – acum sunt anunțate. Un lucru însă tot nu se schimbă: propaganda și emoțiile. Propaganda e de la ei, emoțiile, de la noi. Și tocmai pentru a nu ne pierde de tot în vârtejul evenimentelor europene și autohtone produse pe 25 octombrie 2016, o să încerc o sistematizare. Iată despre ce puteți citi în acest text:

  • Despre o reclamă la un produs care schimbă tot ce știai până acum despe fiscalitate în UE. Produsul se va vinde sub sloganul ”e bun pentru Europa” și, așa cum vă puteți imagina, nu vine pe gratis;
  • Despre ziua în care la București se transpune cu copy-paste o directivă europeană pe care oricum Bruxelles-ul … a hotărât să o modifice;
  • Despre cum să ai grijă ce-ți dorești de la politicienii români (unitate, viteză de reacție, inovație/imaginație), că nu se știe la ce se (mai) poate ajunge.

”Bun pentru cetățeni, bun pentru micile companii, bun pentru multinaționale, bun pentru guverne, bun pentru Europa!”. De mult nu ați mai văzut un asemenea șampon bun pentru orice tip de scalp, trebuie să recunoaștem. Testimoniale din partea coordonatorului pe fiscalitate a unui grup de ONG-uri de la Bruxelles, din partea directorului sloven înconjurat de chimiști care agită eprubete (pentru că are un IMM care produce pentru industria farmaceutică), din partea directorului de mare multinațională cu baza în Germania, înconjurat de gigante aparate Airbus ( pentru că e un gigant al transportului aerian) și, în sfrâșit, din partea profesorului de economie de la universitatea vieneză (interesantă alegerea spațiului de influență renan), totul într-o ambianță sonoră de jazz antrenant, optimist.

Acesta e filmul de aproape trei minute prezentat de Comisia Europeană marți, 25 octombrie, cu un mesajul categoric pe care trebuie să-l reținem noi, privitorii europeni (în orice categorie ne-am afla) despre CCCTB (Common Corporate Consolidated Tax Base). Vorbim așadar despre baza comună consolidată de impozitare a companiilor europene, care va fi obligatorie pentru tot ce înseamnă filială a unui mare grup european (cifra de afaceri consolidata de peste 750 mil. euro). Este o revoluție anunțată (despre care am scris aici de mai bine de un an de zile, de când a fost repusă pe agenda publică europeană) și care acum are termene de intrare în funcțiune (din 2019 – prima fază CCTB, din 2021 în forma completă CCCTB).

Sigur, citind comunicatele și declarațiile oficiale de marți, CCCTB-ul nu mai sună chiar a revoluție, ci un fel de ”plan de a repara (overhaul) modul în care companiile sunt impozitate pe o Piață Comună, furnizând un sistem prietenos de creștere economică și impozitare corectă”. Dar tot despre ”cel mai ambițios plan de reformă fiscală realizat vreodată” vorbim, ca să reluăm o formulă a părintelui (actual) al revoluției, comisarul Pierre Moscovici. Rămân la titulatura de revoluție, pentru că așa o vede toată lumea, ca fiind acea împlinirea fiscală a proiectului fondator al pieței comune europene, cea atât de greu de imaginat până mai acum 5 ani.

Acum contează mai puțin nuanțele: Bruxelles-ul nu mai ține atât să se laude cu succesul politic știe că bătălia se dă pe emoții (ca o ironie a istoriei, în film toți vorbesc în engleză, deși nu e limba maternă a niciunuia și deși, după Brexit, engleza nu va mai fi limbă oficială în UE). Avantajele prezentate în cazul CCCTB sunt reale, doar că depinde foarte mult de care parte a Europei de afli! Pentru că nu prea există o Europă unitară, atunci când un german are un salariu minim de 1.473 euro/luna, un sloven de 791 de euro/lună iar un român 270 de euro/lună (apropo, de ce n-ar fi fost prezentați în film și un IMM sau o multinațională care operează în polul sărăciei Europene, spre exemplu?)

Nu întâmplător am adus vorba de salarii, pentru că discuția despre CCCTB este, în final, despe cum atragem de acum înainte înainte investiții cu valoare adăugată care să ne plaseze mai aproape de Europa. O imagine plastică despre ce urmează ar arăta cam așa: imaginați-vă că Bruxelles-ul vine și spune – pentru că vreau sa le supraveghez mai bine, toate filialele (unui grup European) din statele membre circulă acum pe o autostradă unică, special creată, unde am instalat cititoare de taxe. Se interzice ca filialele să o mai ia pe drumuri naționale, chiar dacă ar fi variante mai eficiente de deplasare, adaptate specificului național al vehiculului respectiv. Și imaginați-vă acum ce eforturi trebuie să facă o mașină low-cost pentru a concura cu un bolid de lux pe aceeași autostradă comună!

Așa cum s-a anunțat și marți, în prima fază, se face CCTB – bază comună de impozitare (common corporate). Spre exemplu – același mod de stabilire a cheltuielilor deductibile sau același mod de raportare la Fisc pemtru toate filialele care opereaza in statele memebre UE. Dar Revoluția nu e completă și va trece rapid la următorul C, de la consolidare, de fapt un C de la capacitatea statelor de a-și impune poziția în algoritmul după care se împart profitul și, implicit, taxele. Pentru că, odată ce baza comună fiscală e stabilită, profitul taxabil adunat/consolidat la nivelul grupului se împarte pe fiecare filială în baza unei formule care ține cont de active (1/3), de forța de muncă (număr de angajați (1/6) și costul angajării (1/6)) și de vânzări (1/3). Actuala formă păstrează practic algoritmul avansat de Comisie în din 2011, an în care a fost prezentat și un exemplu de calcul.

Nu e greu să ne dăm seama unde bate algoritmul: acea filială unde e doar mâna de lucru ieftină, acolo unde nu se fac mari vânzări și unde nu este localizat activul cel mai de preț (și intangibil) – tehnologia, patentele – acea filială nu e în măsură să emită pretenții la o bucata consistentă a profitului grupului. (vezi simulările prezentate la sfârșitul acestui text).

Suntem în plină epocă a World Tax Fight. Bruxelles-ul arată clar că drumul e ireversibil, dar se așteaptă ca lupta pe algoritm să nu fie ușoară. Cum îi împaci spre exemplu pe irlandezi, pentru care ”A fi cu CCCTB sau a nu fi cu CCCTB?” aceasta e întrebarea! Mica Irlandă, cea care este în același timp marele magnet pentru investițiile giganților globali, se teme că odată ce CCCTB intră în funcțiune, cele mai multe taxe vor fi plătite acolo unde sunt vândute bunurile și serviciile, adică pe piețele mari și bogate.

Se mai încearcă îndulcirea pastilei – spre exemplu, în noua formă, sistemul e opțional pentru IMM-uri, dar cine îl va adopta primește la schimb un superpachet de facilități fiscale pentru cheltuielile de cercetare dezvoltare (iar dacă ești și start-up, ai drept de deducere 200% a costurilor R&D, în anumite condiții).

Citind toate acestea, ca de fiecare dată, revin cu marea întrebare – a fi sau a nu fi și noi în aceste jocuri europene? Unde sunt autoritățile, ce fac politicienii noștri când se discută de algoritmi care ne interesează cu adevărat pe noi cei de azi, dar îi intersează și pe copii noștri? Implementăm ce s-a convenit la nivel european, dar ne-am lăsat spațiu de manevră să venim cu instrumente locale de compensare, așa că, pentru facilitarea creșterii capitalizării, a creșterii valorii adăugate produse, propunem următoarele măsuri … Cam asta așteptăm să auzim de la politicienii noștri!

La probleme reale, … tertipuri electorale

Publicul român a primit probabil cu emoție știrea că un grup de politicieni a elaborat un proiect de lege care împiedică multinaționalele să mai transfere abuziv profitul din România. Am citit inițial de o impozitare ”a profiturilor transferate prin diverse tertipuri” la o rată de 16%, ceea ce din start suna a ceva în neregulă. Păi tot 16%? Cum îi mai penalizezei pe acei care se dovedește că fac astfel de tertipuri/transferuri abuzive? Britanicii au venit anul trecut cu o supra-impozitare pe diverted profits (25%, în condițiile în care rata generală e 20%) dar e încă neclar ce rezultate au de aici. Ca și până acum, problema rămâne cum dovedești că aceste transferuri sunt ilegale, abuzive. I-au spus acestei supraimpozitări taxa Google, dar, la începutul anului, se dovedea că nici asupra Google nu a funcționat. Și după ce ai dovedit poți să le și supraimpozitezi. Să vedem cum va funcționa sistemul la australieni, care vor să meargă mai departe decât britanicii.

Dar noi nu suntem nici britanici, nici măcar australieni. În schimb sărim cu un proiect de directivă europeană din iulie (cu o formă inițială încă din ianuarie) pe care să-l adoptăm într-o săptămână și în consens transpartinic. Se cheamă ”proiect de lege privind transpunerea Directivei (UE) 2016/1164 a Consiliului, din 12 iulie 2016, privind stabilirea normelor împotriva practicilor de evitare a obligațiilor fiscale care au incidență asupra funcționării pieței interne”. Așa cum sună titlul directivei e și conținutul – o sumă de noi tratamente fiscale, abordări tehnice care să încerce rezolvarea unei probleme politice (”actualele priorități politice în ceea ce privește impozitarea internațională…” – se spune în preambulul directivei). Directiva vorbește despre chestiuni tehnice (precum norme privind societăți străine controlate, impozitarea la ieșire, limitarea deductibilității dobânzii) dar nu vorbește de nicio (supra)impozitare pentru că, toate organismele internaționale o recunosc, lucrurile nu se rezolvă atât de simplist. Atât de simplist cum vorbesc politicienii de la București: ”prin această lege vom împiedica transferul profiturilor și vom încasa de patru ori mai mulți bani din impozitul pe profit”. Sunt vorbe pe care nici măcar directiva nu le pomenește.

Dar altceva stupefiază de-a dreptul în această poveste – un copy-paste de la cap la coadă ajunge să se numească ”transpunerea unei directive” (comparați textul „bruxellez” cu textul ”românesc”. Singura adaptare stă în termenul de aplicare – 1 ianuarie 2020, în forma europeană, devine la noi 1 ianuarie 2017). Asta înseamnă acum transpunere? Până și formulările ”în conformitate cu legislația statului membru” sunt copiate fără nicio reținere. ”Legiuitorii” noștri nici măcar nu-și pun problema unei minime armonizăzi cu reglementările naționale, să înțeleagă și contribuabilul, plătitorul de taxe fără tertipuri, ce și cum se modifică!

Să mergem la Cartea cărților, să vedem exact ce ar trebui să se înțeleagă prin transpunere.
”Articolul 288 din Tratatul privind Funcționarea UE prevede că directiva este obligatorie pentru țările destinatare cu privire la rezultatul care trebuie atins, lăsând autorităților naționale competența în ceea ce privește forma și mijloacele. Țările UE beneficiază de spațiu de manevră în acest proces de transpunere. Acest lucru le permite să țină seama de caracteristicile naționale specifice. Transpunerea trebuie efectuată în termenul stabilit la momentul adoptării directivei (în general, în decurs de doi ani)”. Fără comentarii.

În trei ani de când urmăresc dezbaterile care se poartă pentru transformarea fiscalității internaționale, mai întâi planul BEPS de la OECD, apoi proiectul CCCTB de la UE, nu am auzit de vreo inițiativă a autorităților noastre de consolidare a unei poziții românești în chestiune, care să țină seama și de punctele de vedere ale mediului de afaceri local, de acele particularități locale (pe care chiar UE le recunoaște). În schimb, ne trezim cu astfel de provocări de politică responsabilă – hai să facem într-o săptămână … că vin alegerile!

Lucrurile ajung să frizeze absurdul. În ziua în care clasa noastră politică venea cu transpunerea directivei, Bruxelles-ul punea pe masă propunerea de … modificare a respectivei directive. (Cum inițiatorii au dorit transpunerea într-o săptămână, îmi și imaginez că, în săptămâna următoare, veneau cu un alt proiect, de retranspunere. Altfel spus, nu am avea parte de stabilitate legislativă nici când facem copy-paste!)

Până acum mă iluzionam că poate cu o viteză de reacție mai mare, mai multă imaginație fiscală sau chiar o unitate politică în jurul proiectelor importante… se mai poate repara ceva. Dar am văzut ce a făcut unitatea politică când au dat jos taxe consistente (vezi taxa radio – tv, taxa de mediu), fără să schițeze măcar un răspuns la întrebarea – efectiv, cum reparăm problema, de unde luăm banii să acoperim găurile. Acum, după noua provocare politică, deja mă întreb: oare mai putem repara ceva?

P.S.  Simulări de împărțire realizate pe baza algoritmului CCCTB propus de Comisia Europeană în 2011

Ex.1:    Companiile A, B și C formează un grup CCCTB în UE. Baza de impozitare consolidată este 900 (exemplu propus de Comisia Europeană) 

Grup cu filiale în
Statul membru
Capital Salarii Nr. angajați Vânzări (în țara unde e filiala) Alocare bază de impozitare
A 100 100 1000 10.000 150
B 200 200 2000 20.000 300
C 300 300 3000 30.000 450
Total Grup 600 600 6000 60.000 900

Felia mai mare din profit se duce acolo unde capitalul și vânzările sunt mai mari

Ex.2:    Cum se schimbă alocarea dacă cei mai mulți angajați se duc în filiala din țara cu cele mai mici salarii. 

Grup cu filiale în
Statul membru
Capital Salarii Nr. angajați Vânzări (în țara unde e filiala) Alocare bază de impozitare
A 100 100 4000 10.000 225
B 200 200 1000 20.000 275
C 300 300 1000 30.000 400
Total Grup 600 600 6000 60.000 900

A primește cei mai mulți muncitori, dar are, în continuare, cea mai mică felie*

Ex.3:    Cum se schimbă alocarea dacă, în filiala cu cei mai mulți angajați, ar crește și salariile, și vânzările (piața) și capitalul alocat de grup. 

Grup cu filiale în
Statul membru
Capital Salarii Nr. angajați Vânzări (în țara unde e filiala) Alocare bază de impozitare
A 200 150 4000 15.000 312,5
B 200 175 1000 17.500 256,25
C 200 275 1000 27.500 331,25
Total Grup 600 600 6000 60.000 900

Felia din profit crește odată cu capitalul și vânzările*

 

Articol apărut pe hotnews.ro și contributors.ro, octombrie 2016. Autor - Adrian Luca, TPS

Pe aceeași temă, opinia TPS a fost preluată și de digi24.ro 



 

Dragi parteneri,


Ne bucurăm să vă anunțăm că Transfer Pricing Services (TPS) își extinde standardul ”Transfer Pricing Safety” (Transfer Pricing în Siguranță) și pe piețele internaționale, în baza alianței strategice pe care a încheiat-o cu una din cele mai mari firme independente de consultanță în transfer pricing din lume, Quantera Global.

Aceasta oferă servicii integrate grupurilor localizate în Europa, Asia și cele două Americi, având birouri în centre nevralgice ale economiei mondiale, de la Amsterdam și Anvers, la Singapore și Shanghai. Prin acestă alianță, Quantera recunoaște expertiza TPS în ce privește particularitățile pieței central și est-europene, cu precădere practicile autorităților fiscale locale, compania noastră fiind implicată în numeroase proiecte de transfer pricing în regiune.

Nu e întâmplător că anunțăm această alianță la doar câteva zile de când, în mod oficial, a fost declanșată Revoluția fiscal europeană – CCCTB (baza comună consolidată de impozitare a companiilor). Din acest moment totul începe să se schimbe în materie de fiscalitate, dar și în ce privește modul de derulare a afacerilor la nivel european. Companiile cu vocație internațională au nevoie acum, mai mult decât oricând, de siguranță fiscală și de un management corect al tranzacțiilor intra-grup, cu atât mai mult în afara spațiului comunitar.

TPS rămâne partenerul dumneavoastră de încredere pentru a vă ajuta să vă adaptați noului context international și, implicit, intern, oferindu-vă oriunde și în orice speță protecția și reacția fiscală de care aveți nevoie. Vă reamintim că, de la începutul anului 2016, TPS a încheiat un parteneriat strategic cu una dintre cele mai puternice case de avocatură din România, Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP), acoperind astfel întreaga gamă de servicii fiscale și juridice necesare soluționării disputelor fiscale

Acum, odată cu parteneriatul pe care îl anunțăm astăzi, putem spune cu certitudine că Transfer Pricing Safety de la TPS nu are frontiere!

Găsiți aici comunicatul de presă comun Quantera Global & TPS.

Pentru informații suplimentare, vă stăm oricând la dispoziție

Adrian Luca: adrian.luca@transferpricing.ro
Daniel Sacal: daniel.sacal@transferpricing.ro

 

TPS înțelege responsabilitatea față de partenerii săi dincolo de prevederile unui contract de asistență pe probleme legate de transfer pricing.

Așa cum o arată și lista noastră de comentarii și analize (le puteți găsi în media center), am decis să nu rămânem pasivi la spectacolul transformărilor din jurul nostru, încercând, pe cât posibil, să influențăm acea schimbare care e în beneficiul general al economiei și societății. Este și cazul acestei intervenții a TPS pe marginea modului în care autoritățile de la București au ales să folosească prerogativele statutului de membru al UE pentru a obține ridicarea vizelor de călătorie din partea Canadei. Chiar am vrea să știm că autoritățile noastre au aceeași fermitate când discută subiecte cu miză mare pe termen lung, precum CCCTB (Baza Comună Consolidată de Impozitare a Companiilor), revoluția fiscală care stă să bată la ușa companiilor.

Oare chiar nu mai avem ce să-i cerem Bruxelles-ului, decât vize de Canada?

”Este imposibil să acceptăm acordul (CETA) fără acestă decizie (Canada să elimine vizele pentru români)”. Tocmai citesc acestă declarație a primului ministru, cea mai recentă din seria începută de Ministerul de Externe și continuată practic de toate oficialitățile de la București. Citesc și cred că e legitim să mă întreb – dacă suntem atât de categorici legat de vizele de Canada, atunci … chiar nu mai avem nimic altceva ce să-i cerem la schimb Bruxelles-ului?

Anul trecut, am avut o poziție similară auzind de „interesul național” cu care ne duceam la Bruxelles să respingem cota de refugiați pe care ne-o alocase Comisia după un algoritm stabilit la nivelul Uniunii. Ne luptăm de mai bine de 15 ani încoace (de la începutul procesului de aderare) cu cotele și tot nu am învățat frumusețea și duritatea jocului european – negocierea: cedezi acolo unde ”chiar nu se poate”, forțezi acolo unde ești mai puternic și unde poți să-ți faci aliați… e ca-n orice negociere, doar că, aici, “mizele sunt extraordinare și pe termen lung”.

Subiectul la care mă refeream atunci e astăzi mai fierbinte decât oricând. Tocmai citesc în Guardian că ziariștii au văzut deja forma finală a directivei CCCTB – Common Consolidated Corporate Tax Base (adică Baza Comuna Consolidata de Impozitare a Companiilor) care va ieși cel mai probabil săptămâna viitoare. Este un subiect de ale cărui consecințe pentru economia națională amintesc ori de câte ori am ocazia, pentru că oricum o să ne obișnuim cu el ori de câte ori vom avea ocazia – vedeți aici un articol pe aceasta temă. Doar că atunci când ne vom obișnui, nu prea vom mai avea ce face: lucrurile vor fi fost deja bătute în cuie. Așadar vom avea o bază comună de impozitare peste tot în UE pentru marile grupuri europene (deci și a companiilor românești care sunt filiale ale acestor grupuri), iar apoi acestă bază va fi consolidată la nivelul grupului (iar profitul se va împărți pe filiale în baza unui algoritm). De ce ar trebui să ne intereseze cu prioritate acest subiect? Pentru că, la o bază comună de impozitare, țari ca Romania nu vor mai putea utiliza argumente de felul ”suntem mai atractivi, pentru că avem amortizare accelerate”, spre exemplu. Iar ”avem o rată mai mică de impozit” își va pierde practic substanța! Discuția este, așadar, despre investiții, despre modul în care vom reuși să atragem acele investiții cu valoare adăugată care să ne permită o creștere reală a veniturilor, altfel spus, să ne permită o integrare reală în Europa.

Vă mărturisesc, stimați cititori, că aș fi vrut, în ultimul timp, să aud măcar o minimă asigurare oficială sau o singură referire publică, de tipul: da, reprezentanții noștri la Bruxelles au văzut cum arată forma finală a directivei (au văzut măcar cât ziariștii de la Guardian) și noi, ca țară, avem deja o strategie de negociere a stabilirii algoritmilor în baza cărora se vor împărți profiturile companiilor multinaționale.

Sincer, nu înțeleg de ce arde acum problema cu vizele față de Canada mai mult decât până acum (oricum, aud că partea canadiană e de acord să le elimine din 2018). În plus, UE, cea care vrea printr-o integrare fără precedent să mai atenueze din șocul Brexit, chiar nu cred că are, obiectiv vorbind, timp de problema noastra și a bulgarilor cu vizele, ori a wallonilor că sunt supărați pe economie și deci pe … multinaționale (măcar ei au o poziție legată de subiectul CETA!). De cealaltă parte, canadienii ridică foarte sus miza, aruncând Bruxelles-ului că „dacă UE nu-și poate rezolva problemele interne și să încheie un acord cu o țară precum Canada, atunci cu cine vrea UE să mai facă afaceri?”. Deci aici e vorba de interes european, deci o miză mult mai mare. Și așa trebuie să privim și noi lucrurile. România are interese mult mai mari în UE și pe termen lung, decât să ne susțină UE să ne dea canadienii dreptul să mergem la ei fără viză. Rămâne valabilă întrebarea – noi cum jucăm în Europa? Care sunt cu adevărat mizele noastre importante?

 

Articol apărut pe contributors.ro, 20 octombrie 2016. Autor - Adrian Luca, TPS  

Actualizare (21 octombrie): Am aflat în dimineața zilei de azi că, în sfârșit, Canada capitulează: nu mai ridică vizele pentru toți românii în 2018, ci ...la 1 decembrie 2017! Dar, atenție – dacă ne ducem chiar toți, s-ar putea să ne pună din nou vize în următorii trei ani! Atunci ce o să mai … negociem la schimb?

 

Adoptarea Ordinului 442/2016 a marcat introducerea, începând cu anul financiar 2016, a cerinței de întocmire anuală a dosarului de prețuri de transfer pentru marii contribuabili care desfășoară tranzacții cu persoane afiliate peste anumite praguri. Dat fiind însa nivelul acestor praguri, este puțin probabil ca un mare contribuabil care face parte dintr-un grup de societăți sa nu fie nevoit sa întocmească anual dosarul prețurilor de transfer.

Mulți dintre dumneavoastră știți cât de complex este procesul care duce la realizarea unui dosar ... bun de prețuri de transfer. Dacă luăm în calcul acum și că termenul pentru depunerea dosarului a fost fixat într-o perioadă aglomerată, cea a ”închiderii de an” (audit financiar, raportări, audit intern, situații financiare anuale etc.), devine tot mai necesară o planificare temeinică a procesului, pe sarcini și responsabilități.

Pentru a veni în sprijinul dumneavoastră, colegii noștri Mihai Lupu, manager TPS, și Carmen Radi, consultant senior, au realizat un material sinteză care prezintă modificările legislative la zi, diferențele față de legislația anterioară (față de celebrul OPANAF 222/2008), precum și etapele planificării eficiente a realizării dosarului prețurilor de transfer.

Colegii noștri au identificat 9 etape de care ar trebui să țină seama departamentul financiar din marile întreprinderi:

1) Inventarierea trecutului,

2) Verificarea existenței unei documentații la nivel de grup,

3) Inventarierea tranzacțiilor cu persoane afiliate desfășurate în 2016,

4) Redactarea acelor secțiuni care cuprind informații deja disponibile,

5) Redactarea de secțiuni/efectuarea de analize pe baza unor estimări pertinente,

6) Validarea secțiunilor/analizelor preliminare sau efectuarea de ajustări,

7) Redactarea acelor secțiuni și întocmirea acelor analize pentru care nu au fost disponibile informații înainte de sfârșitul anului,

8) Punerea “cap-la-cap” a secțiunilor dosarului de prețuri de transfer,

9) Pregătirea pentru viitor – întocmirea politicilor de prețuri de transfer pentru tranzacțiile noi.

De asemenea, în articol puteți găsi indicii asupra unor aspecte cheie pe care urmează să se axeze controalele de prețuri de transfer în perioada următoare, precum:

Investigarea în detaliu a tranzacțiilor financiare (contextul în care au avut loc, modul în care sunt gestionați banii în companie, oportunitatea intrării în anumite tipuri de aranjamente financiare, existența finanțărilor ”ascunse” etc.).

Analiza modului de creare a valorii adăugate (inclusiv prin activități de cercetare-dezvoltare) și de distribuire a acesteia în cadrul grupului (sau cum se transferă prin efectuarea de restructurări de afaceri), cu legătură directă asupra remunerației obținute / de obținut de către acele entități care contribuie semnificativ la generarea valorii adăugate.

Documentarea substanței economice pentru fiecare categorie de tranzacții cu persoane afiliate (prin descrierea contextului acesteia, a necesității desfășurării ei etc.).

Detalierea suplimentară a analizelor economice/de comparabilitate incluse în cadrul dosarului de prețuri de transfer (prin necesitatea argumentării selecției părții testate, a opțiunii pentru o analiza anuală sau multianuală etc.).

Pe larg despre toate acestea, găsiți în articolul ”Dosarul prețurilor de transfer în cazul marilor contribuabili - de la opțional la obligatoriu”, publicat în revista Consultant Fiscal

Pentru detalii suplimentare, TPS este oricând la dispoziția dumneavoastră

 

Ce e cu aceste prețuri de transfer de care vorbește toată lumea? Și ce e în spatele acuzației populare ”Compania X a făcut ... prețuri de transfer”?

Simplu. ”Statul (Fiscul) e ca acea soție vigilentă care vine și te-ntreabă: de ce l-ai împrumutat pe frate-tău cu bani fără să-i ceri dobândă ca la bancă? Adică, mai pe românește, statul vine și-ți zice: frate, frate, dar brânza e pe bani”. În cazul prețurilor de transfer, zicala se adaptează – frate, frate, dar brânza e la ... prețul pieței.
De ce se interesează, acum, statul atât de mult de transfer pricing? Iarăși simplu – pentru că toți avem nevoie de bani, vorba secretarului general al OECD.

Mai multe astfel de imagini plastice despre cum s-a transformat transfer pricing-ul dintr-o problemă de tehnică fiscală într-una politico-fiscală a prezentat Adrian Luca, partenerul-fondator al TPS, în emisiunea ”Legile Afacerilor” de la TVR2 (ediția din 10 octombrie 2016).

Emisiunea realizatorului Andrei Cristea pleacă de la temele economico-financiare naționale și globale de interes general și beneficiază de acces la platforma media a Financial Times. În acest context, discuția nu putea ocoli cazul de 13 miliarde de euro ”Apple în Irlanda” sau revoluția fiscală europeană CCCTB (baza comună consolidată de impozitare a profiturilor în multinaționalele europene). Ce e și cu acest CCCTB? ”Imaginați-vă că Bruxelles-ul vine și spune – pentru că vreau sa le supraveghez mai bine, toate filialele din statele membre circulă acum pe o autostradă unică, special creată, unde am instalat cititoare de taxe. Se interzice ca filialele să o mai ia pe drumuri naționale, chiar dacă ar fi variante mai eficiente de deplasare, adaptate specificului național al vehiculului respectiv. Și imaginați-vă acum ce eforturi trebuie să facă o mașină low-cost pentru a concura cu un bolid de lux pe aceeași autostradă!”. 

Așa ajunge discuția la o problemă cu mize foarte mari pentru întreaga economie – cum jucăm în Europa? cum mai atragem investițiile străine, mai ales cele generatoare de valoare adăugată? (puteți găsi aici un articol TPS pe acestă temă). Soluția nu poate fi găsită decât pe terenul unei fiscalități inovatoare, bazate pe conceptul de parteneriat dintre administrația fiscală și contribuabil/investitor.

Este conceptul pe care TPS îl promovează în activitatea de zi cu zi și în orice intervenție publică. Pentru că este o temă cu miză și de real interes general, rămânem în permanență deschiși sugestiilor și comentariilor dumneavoastră. Vă mulțumim.

 

 

 

Când vorbești de transfer pricing astăzi, vorbești de politică fiscală și astfel discuția ajunge la investiții.  

De investiții vorbim ori de câte ori ne uităm la salarii - fără infuzie de valoare adăugată în economie, nu are nicio șansă creșterea sustenabilă a salariilor în România. Dar astfel de investiții au nevoie să găsească aici o nouă atitudine fiscală, care să țină cont de schimbările dramatice care au loc în climatul fiscal european. TPS trage de mai bine de un an semnalul privind aceste schimbări dramatice, al căror vector este CCCTB. (Baza Comună Consolidată de impozitare a companiilor multinaționale europene). Pentru că întrebarea noi cum jucăm în Europa este esențială pentru perpectivele economiei noastre de a rezista noii competiții fiscale cu capul sus și salarii mai apropiate de media europeană. 

pe acestă temă se înscrie și articolul de mai jos, marca TPS.

(Actualizare - de la momentul apariției articolului, comisarul European Pierre Moscovici a mai vorbit încă o dată de CCCTB, de data asta la FMI. Asta ca să nu mai fie niciun dubiu legat de viteza schimbărilor).   

Despre revoluția fiscală europeană: cum vor mai fi atrase investițiile in economia romanească?

”Cineva din fundul sălii a strigat lunea trecută, în timpul inaugurării unei unei fabrici de componente auto la Râmnicu Vâlcea – 200 de euro salariu?” Și știrea hotnews.ro a adunat peste 25.000 de vizualizări plus 150 de comentarii. O reacție care vorbește despre o anume stare de spirit, fără îndoială.

Suntem într-o țară care în câteva luni va aniversa 10 ani de la intrarea în UE dar, iată, încă nu simțim că suntem în Europa în ceea ce privește remunerarea muncii și implicit standardul de viață. Explicația economică pentru acest salariu net de 200 de euro – că încă ne bazăm foarte mult pe salariul minim brut de 276 de euro pentru atragerea investitorilor – nu ține însă de foame, de cald, de educație, de rate, de concediu, nici nu îmbunătățesc starea de spirit care l-a determinat pe acel om să întrebe de ce se duce acasă doar cu acel salariu.

Starea de spirit pe care o aduc în discuție a devenit o variabilă economică importantă a vremurilor noastre. Despre starea de spirit a vorbit zilele trecute și Comisarul european pe probleme economice și monetare, Pierre Moscovici, francezul de stânga cu origini românești care este astăzi principala voce a revoluției fiscale care se pregătește la nivel de UE.
”Avem acum un activ puternic pe care nu-l aveam acum cinci ani – starea de spirit din rândul opiniei publice, toate aceste scandaluri care ne-au dat putere. În mod clar, astăzi publicul nu mai tolerează că multinaționalele nu-și plătesc corect partea lor de taxe, așa cum fac cetățenii obișnuiți, contribuind la reducerea deficitelor”, a spus comisarul Moscovici într-un interviu cu mari grupuri de presă europene. Cu aceste vorbe, el a anunțat că la ”sfârșitul lui octombrie – începutul lui noiembrie” vine … CCCTB.

Deci, în sfârșit: Baza Comună Consolidată de Impozitare a Companiilor (Common Consolidated Corporate Tax Base sau CCCTB) vine pe cai mari și furioși și nu mai are cum să dea înapoi!

Despre ce este acest CCCTB caut să vorbesc ori de câte ori am ocazia, și asta încă din iunie anul trecut, de când Bruxelles-ul venea cu un filmuleț de un minut și 10 secunde care fixa reperele unei Europe cu cetățeni extrem de supărați, pentru că „o companie care face tranzacții transfrontaliere ajunge să plătească cu 30% mai puține taxe decât dacă ar sta doar în țara sa. Pentru că, oricât ar vrea un stat european să câștige mai mult din taxarea profiturilor companiilor, ajunge la concluzia că profiturile se mută în altă parte”. Iată de ce „din 100 de europeni, 88 vor înăsprirea măsurilor împotriva fenomenului de evitare a plății taxelor și împotriva paradisurilor fiscale”.

Și, pentru că vor asta, e clar că vor (a se citi nu se vor opune) CCCTB-ul, astfel încât multinaționalele europene vor găsi peste tot în statele membre unde au filiale același mod de calcul al profitului, profit care se va aduna la nivel de grup după care, pe baza unui algoritm, o sa fie distribuit pe fiecare stat unde a fost obținut – vezi articol aici.
Și asta va face ca oamenii să nu mai fie supărați, ba chiar mulțumiți, au gândit, încântați de ingeniozitatea lor, strategii de la Bruxelles. Dar să fie oare așa de simplu?

Supărarea pleacă în esență de la faptul că – surpriză?! – toată lumea are nevoie de bani (bugetele de stat, dar si bugetele/ buzunarele private), ca să-l citez pe șeful OECD care a sintetizat filozofia noilor revoluții fiscale. Revoluțiile în cauză au fost alimentate de revelații, scurgeri de informații (din Luxemburg, din Panama, acum și din Bahamas) și anchete (unele pe multe miliarde de euro, cum e deja celebrul caz Apple). Toate acestea au creat acel nivel critic al stării de spirit care reclamă să se facă ceva.

Și s-a făcut: după doi ani de discuții pe forma finală, planul BEPS (împotriva erodării bazei de impozitare și a mutării profiturilor) a ajuns acum în faza de implementare. Planul urmărește creșterea transparenței afacerilor la nivel global, prin raportări detaliate privind afacerile grupurilor din fiecare țară unde activează. CCCTB vrea mai mult, vrea să schimbe chiar … afacerile, modelul lor. De aceea nu întâmplător se discută (oficial) despre CCCTB de 16 ani încoace (era considerat o prioritate a Comisiei Barroso II), și nu e greu de înțeles de ce statele membre nu au apreciat CCCTB-ul – sau ”cea mai ambițioasă reformă fiscală realizată vreodată” conform comisarului Moscovici – ca fiind ”adevăratul premiu pentru mediul de afaceri”, tot aprecierea comisarului Moscovici. Deci nu e atât de simplu.

În timp ce statele mari își fac probleme în legătură cu algoritmul CCCTB de alocare a profiturilor, pentru celelalte state, până la consolidare și alocarea profiturilor, se pune problema bazei comune de impozitare. Țări ca Romania nu vor mai putea utiliza argumente de felul ”suntem mai atractivi, pentru că avem amortizare accelerată”, iar ”avem o rată mai mică de impozit” își va pierde practic substanța!

Are legătură asta cu salariul de 200 de euro? Are și încă una foarte mare! Când un investitor va găsi același mediu fiscal și în Ratzeburg, și la Râmnicu-Vâlcea, care vor fi argumentele noastre?…

În decembrie anul trecut, la instalarea actualului guvern format din oameni care știu ce înseamnă Bruxelles-ul, mă gândeam că o să mâncăm Europa pe pâine. Nu așteptam să crească salariul minim la 400 de euro, ca-n Croația, să spunem (vezi aici statisticile pe UE) dacă economia nu poate să susțină un asemenea nivel. Dar acest guvern trebuia și putea să să înceapă racordarea cu marile teme europene – să pună Europa pe agenda publică internă!

Între timp, această revoluție fiscala se va face, și nu datorită ambiției comisarilor europeni: dacă drumul azi este spre mai multă Europă, aceasta nu are cum să se facă fără o politică fiscală comună. Așa că nu-mi imaginez că am putea, ca stat, să ne punem în calea inevitabilului (ar fi și contraproductiv). Dar îmi imaginez că, în ciuda absenței de pe agenda publica interna, cel puțin la nivel de minister de finanțe, ducem și noi o luptă pe algoritm, pe fracțiuni de procente, căutăm acel compromis european care să țină cont și de situația și nevoile de dezvoltare ale economiei noastre. Și, în același timp, îmi imaginez că suntem în căutare de alte argumente în locul celor vechi! Cum ar fi să putem spune investitorilor: ”puteți să bateți toată Europa, dar Fisc mai prietenos cu mediul de afaceri, mai clar în proceduri și-n controale nu o să găsiți ca în România”? Ar fi frumos, într-adevar . . .

Închei la fel de convins ca pana acum că, dincolo de problemele noastre de zi cu zi, prezentul, dar mai ales viitorul ni se joacă și la Bruxelles. ”Noi cum mai jucăm în Europa?” e o întrebare cu atât mai actuală cu cât avem atâția și atâția oameni nevoiți să se descurce cu 200 de euro în mână, pe o întreagă lună.

P.S. Vorbind despre argumente pentru încurajarea investițiilor: la sfârșitul săptămânii trecute, italienii au aprobat ”Piano Nazionale Industria 4.0”, un plan pentru dezvoltarea industriei bazate pe noua tehnologie. Nimic spectaculos (toate statele vestice au așa ceva), în afară de stimulentele fiscale propuse în bugetul pe anul viitor. Remarcabile sunt procentele vehiculate, dar mai ales imaginația combinării pârghiilor. Spre exemplu, se propune,o hiper-amortizarea de 250% pentru companiile care investesc în tehnologie, agrifood, echipamente care îmbunătățesc eficiența energetică; se extinde cu un an super-amortizarea de 140% pentru investiții în bunuri de capital altele mijloace de transport (super și hiper amortizările pot funcționa până la jumătatea lui 2018), credit fiscal de 50% (anterior 25%) pentru cheltuielile R&D care depășesc media cheltuielilor de acest tip realizate de companie în ultimii trei ani, scutiri fiscale de 30% pentru investiții până la un million de euro în IMM-uri inovative și posibiltatea ca pierderile star-up-ului să fie absorbite de compania ”sponsor” timp de 4 ani de activitate. Chiar dacă Ferrari-ul italian e cam obosit, poate a mai și ruginit (atenție – datoria publică e de 130% din PIB!), printr-o abilă pilotare fiscală mai poți să ai o șansă să treci în noua economie, nivelul 4.0. Altfel, rămâi cel mult cu șansa de a face, în continuare, tapițeria pentru Ferrari. Bună și aceasta dar … ”salariu 200 de euro?”

 

Articol apărut pe contributors.ro, septembrie 2016. Autor - Adrian Luca, TPS

 

Frontul irlandez al Apple. Corespondenții TPS relatează:   

Bruxelles-ul promite că nu o să impună Dublin-ului cum să cheltuiască cele 13 miliarde (spre exemplu, nu e obligatoriu ca banii să meargă la plata datoriei, care e oricum uriașă – 94% din PIB).

Dar, de partea cealaltă, Apple știe cum să ridice moralul aliaților săi. Ce ar vrea să audă SUA? Că marea corporație aduce (mai) mulți bani acasă. Și ce ar vrea să audă Irlanda? Că angajamentele investiționale ale corporației nu se schimbă. Plus un discret apel la celebra mândrie irlandeză.
Vorbind astăzi, 1 septembrie, la postul de la radio irlandez RTE, Tim Cook a spus că investițiile vor continua ”după plan” și e foarte încrezător că guvernul de la Dublin va face apel, adăugând ”este în joc suveranitatea țării”.
Iar pentru audiența americană, a ținut să anunțe că ”am plătit 400 de milioane de dolari către Irlanda, alte 400 către SUA (ca impozite pe profitul din 2014) și previzionăm pentru SUA mai multe plăți pe măsură ce mai multe miliarde vor fi repatriate – prevăd că acestă repatriere să aibă loc undeva anul viitor”.

Citiți în articolul nostru de ieri despre WTF - World Tax Fight, cea în care se dau pe față cărțile în noua fiscalitate internațională, în primul rând în transfer pricing.

 

UE își înfige incisivii fiscali în Apple-ul american și cere 13 miliarde de euro, cuvenite Europei. Un avertisment dur privind intoleranța Bruxelles-ului față de aranjamentele fiscale pe care nu le-a avizat în prealabil. SUA scrâșnește tot dur și, fără menajamente, își arată propria intoleranță față de oricine mușcă din impozitele cuvenite unchiului Sam. Avertismentul lor - nu vă atingeți de acordurile noastre pe transfer pricing!  Nu subminați progresele  (și așa șubrede) ale BEPS de refomare  și transparentizare a fiscalității internaționale.

Pe românește spus – frate, frate, dar brânza e pe bani! Apropo, asta ar fi traducere foarte potrivită a celebrului  principiu arm’s length din transfer pricing: FRATE, FRATE, DAR BRÂNZA E ...LA PREȚUL PIEȚEI!

Problema alocării profiturilor și încasării impozitelor în urma tranzacțiilor intra-grupuri multinaționale e în continuare neclară. Statele au, în continuare, tot mai mare nevoie de bani (vorba părintelui proiectului BEPS de la OECD). În concluzie, e ... WTF, noua conflagrație fiscală mondială: World Tax Fight.

Despre pagubele colaterale ale acestei conflagrații, atrage atenția Adrian Luca, TPS, în comentariul de mai jos.  

 

Dolar cu dolar, euro cu euro, suntem în plin World Tax Fight. Simplii spectatori rămân cu … reflecția

”E banc sau ce? Irlanda contestă decizia UE care cere lui Apple sa le dea inapoi (irlandezilor) peste 13 miliarde de euro?” – se întreabă cititorul ”Aramis”, într-un comentariu postat la știrea care a făcut înconjurul lumii pe 30 august 2016. Nu-l cunosc pe Aramis, dar am reținut modul cum cititorul-mușchetar își încheie observația cu celebra combinație care exprimă cel mai bine confuzia modernă (WTF?). 

Vrem nu vrem, cu toții suntem prinși în acestă confuzie care poate fi deja numită … World Tax Fight. Lupta mondială pe taxe nu a început cu cazul Apple, dar în mod sigur această dată de 30 august va rămâne referință, ca una în care s-au declanșat marile ostilități fiscale între EU si SUA, cu implicații globale.

Mari, dar nu pentru că e vorba de 13 miliarde de euro – cât ar trebui să dea Apple înapoi Irlandei pentru ultimii 10 ani cât timp ar fi primit un tratament fiscal selectiv, după cum a stabilit Comisia Europeană. (Bruxelles-ul ar fi cerut și mai mult, dar actuala legislația nu permite decât recalcularea ajutoarelor pe 10 ani). E o sumă colosală și, totuși, un … mizilic. La un profit trimestrial de aproape 8 miliarde (la iunie 2016) și sute de miliarde lichidități, Apple poate suna și mâine să facă transferul și să-ncheie conflictul. Problema e – care conflict?

Irlanda nu prea pare să aibă o problemă cu acestă companie care întâmplător este astăzi o corporație gigant, dar în urmă cu 36 de ani era doar firma unui tip numit Jobs. Și acest tip se hotăra să vină undeva la …Cork, să deschidă o făbricuță de ceva numit … computer personal (vedeți aici un mini-interviu cu Steve Jobs de la deschidere – de necrezut că asta se întâmpla în era noastră) , unde lucrau 60 de irlandezi. Astăzi e o fabrică de 4000 de angajați care produce Mac-uri și e singura unitate de producție din portofoliul Apple.

Da, un Apple care poate nu plătește astăzi decât o rată de profit de 0,005%, comparativ cu … 1% în 2003, cum acuză Comisia Europeană. Dar ca Irlanda să-i ceară acum înapoi chiar și acel 1% (rată profitului comercial e de 12,5% în Irlanda, pentru cine întreabă) ar echivala cu o sinucidere economică, un fel de a boteza whisky-ul sau cum vreți să-i ziceți unei acțiuni care subminează tot ce au clădit în ultimii 30 de ani în materie de atractivitate a mediului investițional (și de care Bruxelles-ul nu are cum să zică că nu știa). Ca să nu mai spunem că nici măcar mica Irlandă nu se îmbată cu 13 miliarde făcuți peste noapte. Chiar luna trecută, acestă țărișoară de 4,6 milioane de locuitori își revizuia PIB-ul pe 2015 la 215 miliarde de euro, ceea ce-nseamnă 26 miliarde (adică vreo 2X13) peste rezultatul din 2014. Motivul – tot mai multe multinaționale se relochează în Irlanda și aduc investiții pe hârtie care sunt trecute contabilicește la plusul economiei. Dar asta chiar nu le dă mai multă siguranță irlandezilor (să nu uităm că datoria publică e la 94% din PIB, iar până de curând era și 120%!), mai ales acum, că sunt gard în gard cu vecinii ”Brexit”, deci cu … incertitudinea și confuzia.

Totuși întrebarea ”care conflict?” își așteaptă un răspuns. Să schimbăm un pic perspectiva. Din fotoliul de CEO al uneia din cele mai bogate și influente corporații globale, fără să fie ținut de constrângerile unui politician, Tim Cook spunea pe 13 august într-un interviu în Washington Post: ”dacă vreți să știți care e cheia problemei – ei nu se ceartă pe faptul că <Apple trebuie să plătească mai multe taxe>, ci pe <cine ar trebui să încaseze aceste taxe>. Și atunci e un fel de care țară trage mai tare de frânghie (în original a tug of war), când vine vorba de alocarea profiturilor. Așa cum funcționează legislația fiscală, locul unde creezi valoare este locul unde ești taxat. Și deci, pentru că noi ne dezvoltăm produsele în principal în Statele Unite, impozitele aparțin Statelor Unite”. Ei bine de această luptă globală e vorba – alocarea profiturilor, cine cât ia din plăcintă.

Sistemul SUA permite Fiscului să impoziteze toate veniturile nete obținute global de contribuabilul american, chiar dacă impozitul poate fi amânat până când banii sunt aduși acasă/repatriați. Că plata se tot amână… e o problemă, aprins dezbătută de politicienii americani (vezi audieri în 2013, în Senat), inclusiv în actuala campanie electorală. Cook a reamintit însă că nu își repatriază profiturile atâta timp cât acasă îl așteaptă o rată incorectă de 40% (un impozit federal de 35% plus taxele locale), așa că mai bine așteaptă … reformarea sistemului. Dar asta e o problemă strict americană, nu e treaba europenilor.

Așa cum, în termeni deloc diplomatici, chiar verde în față (verde irlandez, poate?), a spus-o unchiul Sam: ”Există riscul ca prin aceste impuneri din partea Comisiei Europene, baza impozabilă cuvenită SUA să se reducă dolar cu dolar, când veniturile din afară ale companiilor vor fi repatriate sau tratate ca fiind repatriate într-o eventuală reformă fiscală americană”. Așa scrie negru pe … cartea albă dată publicității de Trezoreria SUA pe 24 august. 

Un fel de stați deoparte de banii noștri! îi încasăm, nu-i încasăm e treaba noastră, dar voi, europenii, nu vă atingeți de impozitele Apple, Amazon, Starbucks, Chrysler-Fiat (acestea fiind cazurile deschise până acum de DG Competition). 25 de pagini de subtilități tehnice (”acțiunile Comisiei subminează consensul internațional pe transfer pricing”/ ”subminează progresele făcute până acum în proiectul BEPS”/ ”sunt incompatibile cu normele internaționale și subminează sistemul fiscal international”/”pun în discuție abilitatea statelor membre de a-și onora tratatele bilaterale” etc.) sunt invocate pentru a pune la respect executivul de la Bruxelles. Comisiei i se spune clar că ”transformă DG Competition într-o autoritate fiscală supra-națională care revizuiește hotărârile statelor membre în materie de prețuri de transfer”.

Orgoliul nostru de europeni ne spune că nu trebuie să vină americanu să ne ia de sus, dar, vrem nu vrem … cam au dreptateCa într-un atac chirurgical, Washingtonul a ochit precis în marea vulnerabilitate a Bruxelles-ului, care se cheamă lipsa de coeziune și coerență la nivel comunitar, cel puțin în domeniul fierbinte al fiscalității.

Nu este clar, spre exemplu, cui folosește acest gest de independență al Executivului european: cum este reparat post factum climatul de concurență la nivel comunitar, ostilizând o mare companie (Apple s-a și grăbit să transmită că asigură, direct și indirect, 1,5 milioane de locuri de muncă la nivelul UE). Ostilizare nu înseamnă evident că Apple își va lua gadget-urile și va pleca acasă (nimeni nu-și permite să dea cu piciorului unei piețe de consum atât de dezvoltate), dar în niciun caz nu va însemna că economia europeană va deveni mai atractivă, cel puțin pentru marile proiecte de tehnologie. Să mai amintim că, până una alta, Apple, Amazon, Google și nici măcar Starbucks nu sunt produse ale economiei europene?

După Apple, s-ar putea să urmeze Google ca proces cu rezonanță la Bruxelles (aranjamentele fiscale incriminate sunt practic asemănătoare). Dar am să aduc aici aminte modul pragmatic în care britanicii au rezolvat la nivel național problema cu impozitele incredibil de mici pe care le plătea gigantul căutărilor pe internet. În ciuda presiunii politice din Parlament, Fiscul britanic a ajuns la o înțelegere ca măcar de acum compania să folosescă prețuri de transfer la nivelul pieței și astfel să plătească impozite mai mari. O atitudine pe care, spre exemplu, nu o întâlnim încă la francezi, care tot amenință că scot ei miliarde de la Google. Până atunci, însă, pe Tamisa, Google UK își face noile teme fiscale, își continua și investiții în UK și nici nu agită apele în legătură cu miile de locuri de muncă britanice.

Tocmai acestă atitudine pragmatic și pro-activă a administrației este unul din argumentele Londrei că va face față șoculului despărțiri de Bruxelles. Un Bruxelles care, până una alta, se gândește la proiectul lui de supra-integrare – spre exemplu ne așteptăm ca în curând să intre in linie dreapta și reforma fiscală CCCTB-ului (baza comună consolidată de impozitare a marilor companii la nivel comunitar) cea care, în esență, este o schimbare dură în modul de alocare/împărțire a profitului la scară europeană – și se gândește mai puțin (și oricum în doze diferite) la o armonie de 27 de economii. (Orice s-ar spune încă nu există acel spirit de mușchetar comunitar, asta apropos și de cititorul nostru). Iată de ce cred că îmbățoșarea de 13 miliarde de euro a Bruxelles-ului față de Apple e de fapt o veste tristă pentru economia europeană și în primul rând pentru statele membre mici, cărora li se refuză practic orice inițiativă fiscală proprie pentru atragerea investorilor.

Citeam luni că prim ministrul Cioloș a avut în fața diplomaților noștri o atitudine ceva mai critică față de acțiunile Bruxelles-ului. ”Ne-am exprimat deja deschiderea faţă de statele europene care au început procese de reflecţie internă (…). Vom continua astfel de contacte şi vom oferi în mod pragmatic propuneri şi idei, dar în acelaşi timp, noi vom pleda continuu pentru nevoia unui proces de reflecţie comun, coordonat, inclusiv, care să nu creeze sau să nu adâncească falii între diferitele blocuri comunitare”. Reflecția e bună, în general, dar se pare că totuși e nevoie și de ceva acțiune. Altminteri, Bruxelles-ul merge mai departe. Concret, cum va juca Romania in noul World Tax Fight?

Articol apărut pe hotnews.ro și contributors.ro, august 2016. Autor - Adrian Luca, TPS

 

Pentru o descriere detaliată a aspectelor tehnice ale cazului (prezentate până la acestă dată), vizitați secțiunea studii de caz!

Cei care știu de rădăcinile noastre maramureșene, vor înțelege de ce am simțit nevoia unui comentariu precum cel de mai jos.

Chiar dacă, în final, titlul de Capitală Culturală Europeană merge la Timișoara (felicitări timișorenilor pentru acestă reușită!), credem că mesajul pe care am vrut să-l transmitem rămâne valabil, și încă pentru întreaga noastră societate (și economie).

Rugați-vă ca niște irlandezi: Baia Mare să fie Capitală Culturală Europeană!

 

În vestul Irlandei, plouă până la 225 (două sute douăzeci și cinci!) de zile pe an! Noi, care pe vreme de arșiță ne facem mâna streașină și ne uităm în zarea fără nori zicând ”De-ar da o ploaie acu’!”, nu putem înțelege cum se simt acești oameni plouați vreme de două sute de zile, an după an! Nu le vine să iasă din casă mai mult decât e nevoie și de aici o mulțime de probleme – obezitate, depresii etc. În aceste condiții, oficialii orașului Galway (capitala unui județ irlandez de 250 de mii de locuitori) au gândit un pachet de programe sub umbrela … ”Hope it rains”. Incredibil, nu? Și noi care credeam că să faci haz de necaz s-a inventat la noi.

Ideea de baza este ca până în 2020, Galway să devină un loc unde să vii tocmai pentru că plouă și bate vântul. Vor contribui la aceasta …schimbare de perceptie si cultura – experți în artă, design, sport și știință, inventatori/producători si cetățeni astfel încât locurile, clădirile și oamenii să devină mai climato-rezistenți. Locuri de joacă afară, special proiectate pentru vremea ploioasă, cuvinte care apar doar când plouă, proiecte de conservare culturală, perdele din apă de ploaie pentru protecție fonică și îmbunătățirea calității aerului… sunt doar o parte din dosarul ”Să facem valuri” în baza căruia Galway a fost desemnat luna trecută capitală culturală europeană a anului 2020.

Ce speră irlandezii din Galway sa le aducă aceasta izbândă? Creșterea numărului de vizitatori cu 15% începând din 2019, iar pentru 2020 văd chiar un plus de 40%. Apoi, se mizează pe o creștere de 15% a gradului de reținere în regiune a forței de muncă cu înaltă calificare, mai ales pe zona de IT. Acest titlu e business curat pe termen lung – reamintea un responsabil al echipei de proiect a irlandezilor.

Cu câteva zile înainte de venirea inspecției finale pentru evaluarea candidaturii, el relua câteva sfaturi pentru concetățenii săi: decorați-vă casele, birourile, orașele și satele cu inscripțiile campaniei. Contactați organizatorii să luați stegulețe și insigne!/ urmăriți și susțineți campania pe toate canalele de social media/ asigurați-vă că și colegii de serviciu au auzit și susțin campania/ fiți creativi și trimiteți fotografii, desene sau chiar momente artistice din toate colțurile lumii și arătați cât de mult vă doriți acest titlu pentru oraș și regiune.

Ce faci să susții candidatura? – era practic întrebarea pe buzele tuturor irlandezilor (din Galway).

Am făcut acest ocol prin Irlanda ca să vă vorbesc despre … Baia Mare, capitala Maramureșului meu natal și sper, într-o zi nu prea îndepărtată, și capitală culturală europeană.

Luna viitoare, un juriu de 12 experți independenți (din care 10 numiți de instituțiile europene) urmează să aleagă orașul românesc care va fi capitală europeană a culturii în 2021 (în tandem cu un oraș din Grecia). La noi decizia se va lua între București, Cluj-Napoca, Timișoara și, surpriză, Baia Mare. Da, a părut o surpriză când, la începutul anului, experții puneau pe lista scurtă Baia Mare, în defavoarea Iașiului, a Brașovului ori a Târgu-Mureșului.

Dar până la urmă a fost o chestiune de dosar – sub sloganul ”Cultura Ospitalității”, vechiul centru minier, dominat de un coș industrial mai mare decât Turnul Eiffel, a promis o transformare incitantă într-un oraș al industriilor creative, în care să lucreze zeci de mii de oameni. Dintre lucrurile originale aduse de echipa de proiect am să dau un singur exemplu – doar Baia Mare a venit cu ideea introducerii, până în 2018, a unui card cultural multipass, prin care se promovează participarea la evenimentele culturale, se pot distribui transparent subvențiile, mai ales către categoriile supuse riscului, se acumulează puncte promoționale … ca într-un adevărat oraș smart.

Da, bine ar fi să ieșim noi, dar nu prea cred” – am auzit în săptămâna cât m-am aflat în Maramureș. Dar nu acesta e spiritul demn de urmașii dacilor liberi! Acum e vremea să facem valuri, să nu lăsăm să ne scape trenul capitalei culturale. Tren sau mocăniță, ce-o fi el, e un motor de care Baia Mare are nevoie ca de aer curat!

Prin anul 2000, la Baia Mare se petrecea un grav accident de poluare, cu consecințe la nivel european. De atunci, treptat și cu costuri sociale uriașe, băimărenii au acceptat să-și îngroape o întreagă industrie care le asigura o pâine (amară, dar pâine), cu gândul la generațiile următoare, care vor avea o lume mai curată. Curățenia vine treptat și din reînvățarea spiritului de conviețuire dintre comunitățile locale. Și nu am nicio îndoială ca orașul va ști să ducă curățenia și în zona politicului.

Dar pentru asta … hai să ne mobilizăm! Hai să ne rugăm „să plouă”, dar ca niște băimăreni dârji ce suntem! Maramușeni, de oriunde ați fi în lumea asta – invadați internetul și arătați-vă sprijinul pentru cauză! Chiar putem face valuri!

Specialiștilor din echipa de proiect de la Baia Mare le spun – ați făcut o treabă bună până aici, e momentul să vă triplați eforturile! Companii-cetățean care aveți o legătură de suflet cu Maramureșul, dar și un interes practic în dezvoltarea regiunii – haideți să ne arătăm sprijinul: nu vorbesc de a dona bani efectiv acum, ci de-a arăta cât de mult ne dorim titlul. Nu o vom face pentru a impresiona un juriu, ci pentru a ne arăta nouă înșine în primul rând că putem să construim un viitor dacă ne implicăm.

Poate nu avem concertele, marketingul și nici PIB-ul Clujului, Timișoarei, ori al Bucureștiului, dar să arătăm că suntem mai hotărâți ca ei. Or avea ei altele, dar maramureșenii sunt (încă) la noi!

În zilele următoare să deschidem mai larg poarta mare, maramureșeană, către lume, să tragem aer curat în piept, și no, hai s-o facem și p-asta!

 

 

Avem și noi, în sfârșit, un ghid oficial pentru investitorul străin, așa cum are, de mult, toată lumea (civilizată).

Iar la capitolul impozitul pe profit, găsim clar (tot la fel ca în lumea civilizată) că ”se aplică reglementări privind prețurile de transfer” și sunt sintetizate principalele prevederi referitoare la obligativitatea întocmirii dosarului prețurilor de transfer și termenele de prezentare.

Evident, o asemenea informare despre noua legislație am făcut, la momentul respectiv, și noi, dar, evident, pentru investitori contează foarte mult modul în care autoritatea pune problema și își explică propriile demersuri.

În ultimul timp, s-au înmulțit semnalele oficiale trimise în zona prețurilor de transfer. Recent, șeful direcției mari contribuabili din ANAF, dl. Ionuț Mișa (1), a vorbit explicit la ZF live de intensificarea controalelor pe parte de prețuri de transfer, pe frontul companiilor cu pierderi cronice și rate de profit neverosimil de mici. Acum e clar că și la noi prețurile de transfer au devenit... big-bad-wolf-ul fiscalității.

Unii ar putea obiecta – ce facem, într-un ghid prin care vrem să ne atragem investitorii, noi le spunem de lup? Stați liniștiți, niciun investitor serios nu-și mai face iluzia că ar putea să găsească vreun colț în lumea asta în care să nu se lovească de acestă dihanie fiscală atât de demonizată a prețurilor de transfer. (Bântuie inclusiv prin paradisuri!). Asta e noua ordine fiscal mondială, de la BEPS încoace, cu varianta europeană CCCTB.

Deci nu transparența îl sperie pe investitor. Din contră, el chiar asta caută! Darea cărților pe față, e deja o strategie uzuală de … marketing. E de salutat exemplul polonezilor, care, în ghidul pentru investitori, spun – ”găsiți la noi trei impozite indirecte și nouă directe, printre care și taxa pe câini”. Da, transparența nu mușcă, transparența face bine, mai ales că, în ziua de azi, și investitorul știe cât de greu le vine statelor să-și mai cârpească bugetele terfelite. 

Dar după (normala) transparență, următorul pas pe care îl mai așteaptă investitorul (serios) este răspunsul la întrebarea pe care și-o pune în permanență – bun, te înțeleg, dar cum mă ajuți tu pe mine, Fiscule? Știu că e lupul în pădure, dar cum să fac să conviețuim, că, dacă mă înghite pe mine, moare și el... de foame? 

E bine că avem un ghid, o hartă generală dar unde sunt detaliate ghidurile de conviețuire? - se mai întreabă încă investitorul de pe la noi.

Iată cum e pe la alții. Agenția de investiții străine din Cehia are o broșură în care se spune clar de unde vine pericolul: ”dacă prețurile practicate între părțile afiliate diferă de prețurile care ar fi fost agreate între părți independente, în circumstanțe de piață asemănătoare, atunci Administrația Fiscală poate ajusta baza fiscală a entității relevante (controlate) cu diferența respectivă”.
În continuare, ”dacă respectiva entitate are de recuperat bani de la stat (spre exemplu subvenții care se traduc printr-o reducere a taxelor pe o anumită perioadă), compania are în continuare dreptul la subvenție, dar trebuie să-și refacă declarațiile fiscale corespunzător ajustării prețurilor de transfer, pentru perioada respectivă”.

Dar, acestea fiind zise, Praga vine și îi spune potențialului investitor că găsește la ministerul de Finanțe o întreagă documentație despre politicile pe care contribuabilul le poate aplica în domeniul prețurilor de transfer. Și, într-adevăr, nu trebuie să cauți ca să găsești, în varianta în engleză a site-ului ministerului ceh de Finanțe. Spre exemplu, găsești ”recomandări prin care să se atingă acel consens între Fisc și contribuabil, astfel încât volumul de documentație cerut să fie suficient pentru scopurile administrației fiscale, dar în același timp să nu fie o povară excesivă pentru companie”. Iar contribuabilului ceh i se spune clar: ”legislația noastră fiscală nu stipulează obligativitatea menținerii în permanență a documentației privind prețurile de transfer, dar, totuși, cum acesta e foarte probabil să fie cerută într-un potențial control, recomandăm cu insistență întocmirea în avans a documentației (dosarului), mai ales că termenul limită de prezentare este de obicei foarte scurt”.

Așa își formează autoritățile fiscale tipul de contribuabil pe care îl vor – dându-i recomandări, dându-i ghiduri de cum să se conformeze, pentru că, nu-i așa?, nimeni nu caută să facă inspecții doar de dragul inspecției.

Nicăieri în lume contribuabilii nu sunt mulțumiți, dar administrațiile fiscale fac eforturi pentru a vorbi pe limba clientului, adică
a contribuabilului. Apropo, contribuabilul e considerat client în abordarea Fiscului britanic (vezi și ultimul raport ”Cum rezolvăm disputele fiscale”). Și, dacă tot suntem aici, aflăm că HMRC tocmai și-a actualizat ghidajul foarte detaliat în materie de prețuri de transfer.

Rămânem în zonă: zilele trecute, Irlanda a venit cu recomandări privind Knowledge Development Box, pentru că are noi reglementări privind impozitarea proprietății intelectuale, o zonă foarte sensibilă, cum bine se știe. Ce exemple să mai luăm? Americanii au harta lor de prețuri de transfer, iar australienii și-au stabilit un obiectiv esențial din a-ți simplifica viața de contribuabil.

Și atunci, dacă toată lumea o face, de la vest la est, de la nord la sud, noi de ce încă întârziem să avem câteva ghiduri explicative și prietenoase pentru contribuabil în acestă materie extrem, extrem de controversată care sunt prețurile de transfer.

Sigur, salutăm faptul că se lucrează la un proces de împrietenire la Finanțe – cel puțin pentru micul contribuabil există deja un set de ghiduri – dar credem că trebuie mult mărită viteza. Să fie statuat și la noi principiul că nu-i arăți contribuabilului colții lupului, atâta timp cât nu-i dai și cărămizile prin care să-și construiască o casă solidă, pentru viețuirea și conviețuirea în pădure (ca-n celebra poveste).

PS. Să mai spunem că, astăzi, sfârșit de august 2016, pe pagina dedicată de pe anaf.ro găsim încă un profil de țară - prețuri de transfer actualizat în ...ianuarie 2014? Iar la secțiunea de legislație (care este doar în română), se prezintă OPANAF 222/2008, care nu mai este valabil de mai bine de o jumătate de an. (2)

 

Note - actualizare

(1) Dl. Ionuț Mișa este, din ianuarie 2017, secretar de stat în Ministerul de Finanțe

(2) La momentul consultării (25 ian. 2017), paginile menționate nu erau actualizate