Dragii noștri parteneri,

Bine ați venit în 22!

 

Dacă vi se pare deja too much two, ba chiar too much tw(o)-ilight … știți cum se zice, aparențele mai înșală!

La urma urmei … e o iluzie că anul care vine o să fie mai puțin bun ca alții! Adică de ce 22 ar fi mai crepuscular ca 21? sau ca 23?

Realitatea e că … o să fie așa cum suntem noi pregătiți să fie!

În anul reaprinderii inflației, vrem să păstrăm măcar valoare de schimb a cuvintelor. Așa că atât vă mai spunem – suntem în continuare aici,

să vă fie anul mai puțin greu decât vă așteptați!

Ba chiar să aveți un twenty two-light and happy!

Să fiți sănătoși și să aveți mereu Energie, Unitate, Rezistență și Organizare! Că, în anul care vine, fiecare EURO

contează!

 

Ai voștri prieteni de la TPS 

 

PS. Dacă vreți să vedeți cine a zis ”suntem în vremurile în care fiecare euro contează” și să ... revedeți

ce vor primi, direct în profit, companiile cuminți (în 2022 și după), click aici!

 

Acest opis de evenimente pe impozite directe în 2022 se bazează, în principal, pe calendarul politic transmis zilele trecute de comisarul european Paolo Gentiloni. Și pleacă de la remarca oficialului că ”în vremea în care fiecare euro contează … protejarea interesului financiar al UE și al statelor membre este o prioritate mai mult ca oricând (…) Anul următor va fi bogat în propuneri noi menite să întărească lupta" etc.

Urmarea o știm, mai ales că noile propuneri nu sunt chiar așa de noi. Poate doar să fi primit un booster, de aplicare!

 

# Transpunere europeană Pillar II (OECD)

 CINE: : grupuri multinaționale cu venituri consolidate la nivelul companiei-mamă de peste 750 mil. Euro în cel puțin doi ani din ultimii patru.

 CE: 15% rată minimă efectivă de impozitare pe fiecare jurisdicție de operare.

 Când: aplicare din 2023

 CUM: Prin ”Global anti-base erosion (GloBE) model rules” (apărute la 20 decembrie 2021). Cadru de Implementare OECD (până la sfârșitul 2022). Trebuie clarificată bază comună de impozitare care va fi folosită în aplicarea testului impozitării minime efecetive. Se vor aplica așa-numite derogări de substanță (substance carve-out) bazate pe active și costuri salariale. 

Directiva Europeană de Implementare a Pillar II – aprobare în 2022. Va fi urmată de o directivă a raportării publice ce va oferi transparență privind impozit efectiv plătit de grup și filiale în jurisdicția relevantă.

 

#Raportare publică țară cu țară (Public CbCR)

CINE: filiale ale grupurilor multinaționale cu venituri globale peste 750 mil. euro în ultimii doi ani consecutivi.

CE: se publică pe site-ul corporației numele companiei-mamă, scurtă descriere a activităților, număr angajați, venituri, profit/pierderi înainte de impozitare, profituri acumulate la sfârșitul anului.

CÂND: prima raportare - 2024

CUM: explicații privind discrepanțele materiale dintre sume. Atentie: Veniturile trebuie să evidențieze tranzacțiile cu persoane afiliate!

 

#Transpunere Pillar 1

CINE: multinaționale cu venituri globale peste 20 mld. euro și profitabilitate peste 10%. Profitul care depășește 10% din venituri se consideră profit rezidual.

UNDE (Nexus): în jurisdicțiile unde grupul vinde (produsele sau serviciile sunt folosite/consumate) de cel puțin 1 mil. euro.

CE: 25% din profitul rezidual (Amount A) va fi alocat către jurisdicțiile cu NEXUS, folosind o cheie de alocare. Principiul valorii de piață (arm’s length) ) rămâne să se aplice pentru activitățile de marketing și distribuție.

CÂND: Convenția Multilaterală OECD, ratificată în 2022. Va fi urmată de o directivă europeană de implementare. Până atunci, rămâne doar suspendat proiectul taxei digitale europene.

 

# BEFIT – Cadrul European de Impozitare a Companiilor

Încercarea finală, acum ori niciodată, de stabilire a cadrului de impozitare a profiturilor companiilor în Europa (Business in Europe: Framework for Income Taxation). Înlocuiește CCCTB, păstrând obiectivul unei formule de împărțire a drepturilor de impozitare între statele membre. Negocierile (re)încep în 2022.

# DEBRA - Inițiativa de stimulare a reducerii tendinței de favorizare a îndatorării

CE: se consideră că măsurile actuale (prin ATAD) de limitare a deductibilității dobânzii nu sunt suficiente pentru a atenua favorizarea îndatorării (debt bias) ) în detrimentul finanțării prin fonduri proprii – equity.

Prima inițiativă DEBRA a apărut în proiectul CCCTB, baza comună consolidată, proiect care va fi înlocuit de BEFIT.

CUM: Opțiunile tehnice 1) CBIT – Comprehensive Busines Income Tax. . Eliminarea deductibilității oricărei cheltuieli legate de costurile de finanțare. În contrapartidă, se poate accepta reducerea ratei de impozitare (dar vezi Pillar 2).

2) ACE: Allowance for Coporate Equity. Deducerea unei dobânzi ipotetice/notional calculată pe fondurile proprii sau doar pe majorarea de capital, cu menținerea actuală a deductibilității dobânzii. Baza de impozitare se reduce, astfel se poate ajunge la o majorare a ratei de impozitare.

În prezent, Belgia, Cipru, Italia, Malta, Polonia, Portugalia aplică unilateral măsuri de tip ACE.

3) ACC - Allowance for Capital Corporate. Deducerea unei dobânzi ipotetice calculată pe totalitatea mijloacelor de finanțare ale companiei (împrumuturi + capital).

Rata dobânzii ipotetice utilizate ar fi randamentul capitalului fără risc plus un procent variabil (0,5-3%).

4) CFT – Cash-Flow Taxation. Impozitarea doar a fluxurilor de trezorerie. Impozitarea este practic decuplată de la rezultatele contabile și intră în zona impozitării forfetare.

DE luat aminte:

  • Între opțiunile anti-abuz din DEBRA, Comisia a înscris, ca regulă generală, respingerea oricărei deduceri pentru operațiunile dintre părțile afiliate care nu au substanță economică și principalul lor scop este de a converti capital vechi în capital nou, pentru a beneficia de deductibilitatea noțională. La același capitol al excluderilor, ar putea fi incluse –împrumuturile cascadă intra-grup sau care implică părți afiliate; contribuțiile în bani sau în natură; majorările de capital subscrise de companie sau de una din subsidiare (acțiuni proprii); transferul intra-grup de participații; reclasificarea capitalului vechi ca nou prin lichidarea și crearea de noi companii; achiziția de afaceri deținute de întreprinderi afiliate; active care nu au legătură cu activitatea de bază.
  • Se va avea în vedere includerea pe costurile de producție ale firmelor numai a cheltuielilor legate strict de desfășurarea activității economice generatoare directe de venituri a acestora, conform practicilor din țările dezvoltate europene. Ca efect, vor scădea costurile de producție, prin eliminarea cheltuielilor subiective ale acționarilor și administratorilor, înregistrate, în prezent, în contabilitatea firmelor și, astfel, va crește baza de impozitare” (din programul de Guvernare, noiembrie 2021)

 Despre DEBRA autohton

  • În cazul societăților care au înregistrat activ net sub limita prevăzută de lege (jumătate din capitalul social subscris), acestea pot proceda la majorarea capitalului social prin conversia în acțiuni/părți sociale a datoriilor față de acționari/asociați, rezultate din împrumuturi sau alte finanțări acordate de aceștia”. (Din proiect de lege de modificare a Legii societăților și Legii contabilității aflat la Camera Deputaților și care, potrivit programului de guvernare, ar urma să fie adoptat de urgență). De văzut relația cu regulile anti-abuz care vor fi aplicate prin DEBRA european).
  • Societățile care își vor menține capitalul propriu pozitiv și la un nivel de cel puțin jumătate din capitalul social pe perioada 2021-2015 vor putea primi o reducere a impozitului de 2% anual. În plus, companiile vor putea beneficia de o bonificație mai mare din impozitul datorat dacă își majorează capitalul propriu față de anul precedent. Reducerea poate ajunge la maximum 15% dacă toate condițiile sunt îndeplinite. (OUG 153/2020). ). De văzut relația cu impozitarea minimă efectivă.

 # Reforma "Code of Conduct"

Rolul ”Code of Conduct” este de monitorizare și îmbunătățire a legislației în materie de TP, CFC, BEPS/ATAD. Urmează ”cât de curând” noi măsuri care să contracareze dubla non-impozitare sau dubla utilizare a beneficiilor fiscale.

# O nouă inițiativă de combatere a folosirii companiilor cutie poștală (aka shell companies)

Entitățile legale din UE care nu au o minimă activitate economică reală și prezență/ substanță/ personal angajat nu vor beneficia de avantaje fiscale.

 

Directiva Cooperării Administrative, a șaptea ajustare (DAC7)

CÂND: directiva publicată în martie în 2021; transpunere în 2022, aplicare din 2023.

CINE: operatorii de platforme (software, inclusiv site web care sunt accesibile utilizatorilor și permit Vânzătorilor să fie conectați cu alți utilizatori în scopul realizării unei activități relevante).

CE: obligație de raportare pentru operatorii de platforme privind activitatea relevantă, cea care este realizată în schimbul unei contraprestații, constă din închiriere de bunuri imobile, inclusiv rezidențiale și comerciale, spații de parcare/serviciu personal/vânzarea de bunuri/închiriere mijloace de transport.

CUM: schimb automat obligatoriu de informații privind fiecare vânzător raportabil (NIF, inclusiv data nașterii persoanei fizice, contul financiar, contraprestația totală plătită, onorarii/comisioane, adresa bunului imobil listat, nr. carte funciară, nr. de zile pentru care a fost închiriat).

BONUS DAC7: Control comun – anchetă administrativă desfășurată în comun de autoritățile din state UE privind situația fiscală a persoanelor de interes comun/complementar pentru acele autorități. Din 2024!

 

Și DACă a venit vorba de schimb obligatoriu de informații

  • Primul schimb de informații DAC6 între autoritățile fiscale europene – 30 aprilie 2021
  • 163 solicitări de informații în domeniul impozitării directe primite din partea administrațiilor fiscale străine și 60 transmise în afara țării – din Raportul ANAF pe semestrul I/2021.
  • Principalele semne distinctive raportate – E3, tranzacții intra-grup (1586); B2, conversie venituri (723); E2, intangibile greu de evaluat (357) – din analiza ”raportarea DAC6, tranzacții istorice” a Fiscului olandez, octombrie 2021.
  • Semnele distinctive ale primelor luni de DAC6. Plus o recomandare (oficială) Continuarea pe transferpricing.ro

 

Iar DACă tot suntem în vremea lui fiecare euro contează...

... avem și noi, la TPS, o prioritate – protejarea intereselor financiare ale contribuabilului-partener!

Haideți să vorbim despre cum puteți avea parte de o protecție fiscală eficientă și de calitate!

Transfer Pricing Services – de peste 12 de ani în servicii de consultanță intra-grup!

 

 „Dezvoltarea și consolidarea compartimentului din cadrul ANAF care verifică prețurile de transfer în scopul reducerii substanțiale a acestei practici de evaziune fiscală”. Acesta este o linie din programul de guvernare anunțat de nou înființata Coaliție Națională, la sfârșit de noiembrie 2021. Țin la această datare, pentru că, iată, la 20 de ani de când mă ocup oficial, la vedere, ziua în amiaza mare, de prețuri de transfer, găsesc într-un un document cât se poate de oficial că e vorba de ”această practică”.

Poate că e vorba, totuși, de o simplă eroare de redactare, îmi zic că în vâltoarea negocierilor... Altminteri ar fi trebuit să fie la o lungime de braț un simplu search să afli că prețurile de transfer sunt doar prețuri. Putem discuta despre încadrarea în intervalul de piață, între cuartilele ... adică sper să putem discuta în continuare în termeni tehnici și nu doar așa, să se arunce anateme politice.

Dar apropo de eventuale simple erori de redactare, iată mai jos încă una care ne spune că mai avem mult de la politică până la politici publice. 

BIG Data, BIG Program, BIG Time . . . minimum 36 de luni pentru modernizarea ANAF?

Un instrument banal astăzi ne spune, instant, că, la peste 100.000 de cuvinte, programul de guvernare tocmai afișat de noua Coaliție este un … quite big program, ca să zic așa. Dacă urmărești cuvântul ”reforma”, dai Word-ul peste cap – ”sunt prea multe rezultate de afișat aici”. Sunt, desigur, cuvinte mai scumpe, precum ”paradigma” – apare doar de 10 ori.  Iar unul și mai de preț este chiar ”BIG” – cu cinci apariții, din care trei în capitolul care mă interesează, natural, în primul rând – fiscalitatea. Și, desigur, nu doar pe mine.

Am să mă opresc acum asupra acestei fraze din programul de guvernare – ”Proiectul Big Data, ce vizează dezvoltarea unei Platforme de Big Data destinate integrării și valorificării operaționale și analitice a volumelor de date de interes pentru Ministerul Finanțelor/ANAF, cu orizont de implementare de minimum 36 de luni”. Minimum? Poate e doar o mică eroare de redactare, în vâltoarea negocierilor…!

Dar mă opresc asupra acestui detaliu numit BIG Data pentru că acesta ar trebui să facă legătura cu o linie de program pusă ceva mai sus – ”Orientarea verificărilor, în mod prioritar, către firmele cu cel mai ridicat risc fiscal (cele implicate în evitarea sau evaziunea în plata taxelor)”. Acesta este o declarație de intenție fantastică, o regăsim practic în programele fiecărei administrații moderne, din vremurile de azi.

Nu poți să clamezi că te duci direct la cel mai ridicat risc fără acele softuri BIG Data care să scormonească prin muntele de informații care ajung la Fisc. Să scormonească și să găsească găurile, nepotrivirile, anomaliile, într-un cuvânt, să dea indicații mai bune despre riscul real!

Care este avantajul acestor investiții? Aducerea la suprafață a banilor ascunși, folosirea eficientă a resurselor de control ale statului, dar, în primul rând motivarea conformării voluntare: marea masă de contribuabili onești va fi mai puțin hărțuită de controale fără țintă. Conformarea voluntară e marea provocare (aka BIG Challenge) a oricărei administrații, cu adevărat schimbarea de paradigmă!  

Sunt șapte ani de când scriam de Connect, super-computerul de 45 de milioane de lire al Fiscului britanic, HMRC, creierul din spatele campaniilor ”suntem cu ochii pe tine”. Sau de fratele lui italian care mai avea și umor și, luând în calul peste 100 de indicatori publici, delimita zone cu nume de-a dreptul cinematografice – ”Nu suntem îngeri”, ”Nimic de declarat”, ”Toți sunt bine”.  

Din Spania până în India, instrumentele BIG Data sunt la ordinea zilei de azi. Muntele de date e astăzi tot mai mare, baza, pardon bazele lui sunt tot mai largi. În Europa, spre exemplu, companiile sunt tot mai obligate să-și pună singure pe tavă datele cu potențial de risc fiscal. Fiscul primește de patru ani ”rapoartele țară cu țară” (CbCR/ Country-by-Country Reporting), în curând acestea vor fi chiar publice (Public CbCR). De anul acesta, se primesc rapoarte pe celebra DAC6, unde raportările trebuie să meargă până la … suspiciunea de avantaj fiscal. De zece ani, de când există DAC-urile (directivele cooperării administrative) se face schimb automat de informații între administrațiile fiscale europene. Ce se întâmplă cu toate aceste date, dacă nu există un program (soft) care să dea indicații mai bune despre riscul fiscal real?

Dacă e o problemă de bani, reamintesc că astfel de proiecte sunt prinse și în PNRR, pe partea de fonduri nerambursabile. Deci banii vor veni să deconteze investițiile făcute. Dacă e o problemă de oameni, reamintesc că avem specialiști care încă nu au plecat, ținuți aici poate nu atât de acea veche facilitate la salariu, cât de promisiunea acelui boom digital care va ajunge cândva și la noi.    

Nu cad într-un entuziasm nejustificat să spun că astfel de investiții se fac peste noapte, bătând din palme etc. Nu cad nici în păcatul negării eforturilor care s-au făcut și se fac în interiorul aparatului administrativ. Nu fac nici proces de intenție cu acest ”orizont de minimum 36 de luni”, parcă scos din afișele care se puneau pe șantierul din Drumul Taberei – ”în trei ani, aici va veni metroul”. Sigur, mi se va spune, uite, a venit până la urmă, după aproape 10 ani, trenul a ajuns inclusiv la stația numită Orizont. Dar cât de mult costă acest până la urmă!

Chiar e nevoie de un semnal de politică publică mult mai puternic că mergem, repede și apăsat, în direcția modernizării! Un semnal mai concret decât o simplă frază aruncată într-un program cu paradigme. Contribuabilii corecți, care țin acest buget, au nevoie de astfel de încurajări și nu de simple promisiuni ”nu mărim taxele”, ”nu multiplicăm inspecțiile” etc.

Când deficitele sunt… cât casa de BIG, un detaliu precum BIG Data poate face diferența! BIG Time, chiar!   

 

Articol apărut pe hotnews.ro și contributors.ro, noiembrie 2021. Autor - Adrian Luca, TPS 

 

Intrăm într-o săptămână care, ni se promite, ”sigur” va aduce un guvern. Știm încă destul de puțin despre ce vrea noua coaliție. Probabil ”sigur” reforme. Nu zic că nu ar fi și posibil.

Dar cu ce începem? Mi s-a părea mai rațional să începem (și să și finalizăm) măcar acele firave reforme din categoria ”tranziție digitală” și ”tranziție verde” cuprinse în PNRR-ul (Planul Național de Redresare și Reziliență) trimis la Bruxelles. Cum ar fi o tranziție de la o administrație fiscală de sec XX la una de sec XXI? N-ar fi acesta o Problemă Națională Recurentă Reală?

Una oricum mai realistă decât acea problemă nebuloasă recurentă reșapată a trecerii de la cota unică la sistemul progresiv de impozitare. La fel ca acum patru ani, sunt de părere că această simplă trecere nu rezolvă nici problema echității sociale, nici a încasărilor bugetare. Din contră, mai degrabă decât să rezolve ceva, e posibil să strice și bruma de mesaj pro-investiții cu valoare adăugată (posibilitate admisă inclusiv la nivelul Comisiei Europene!).

Pe scurt, despre asta e vorba în opinia TPS de mai jos, ca răspuns la opinia prin care vice-președinte PSD susținea că ”nu putem rămâne ultima țară europeană care are cota-unică”.

Acest ”spectru” mi se pare fix ultima problemă reală la care să ne gândim acum!

 

Opinie-răspuns la opinia vicepreședintelui PSD: putem aboli cota unică, dar cu asta ce-am rezolvat?

Percep opinia prezentată zilele trecute în ZF de dl. Sorin Grindeanu, vicepreședintele PSD, ca o binevenită deschidere la dialog privind oportunitatea renunțării la ”exotismul” cotei unice. Sau să-i spunem mai bine renunțarea la ”perfuzia de bani pentru cei cu limuzine”?

Evident nu agreez această taxonomie care trimite cota unică în clasa speciilor de impozitare destinate exclusiv bogaților. Poziția mea este: ”acum nu e momentul de astfel de loterii fiscale”, la fel ca acum patru ani, când se vehicula revenirea la sistemul impozitării progresive, pe venitul global (vă aduceți aminte, cel unde se cereau angajați zeci de mii de consultanți, plătiți cu minimum 2.000 de euro) . Vorbesc de argumente pragmatice, care țin în primul rând de costurile de gestionare ale unui sistem progresiv eficient, un sistem care trebuie să vină la pachet și cu deduceri, credite fiscale care să merite efortul contribuabilului de a munci mai mult.

Nu vorbesc de argumente emoționale de genul ”este o lovitură adusă spiritului antreprenorial al acestei țări”. Sunt antreprenor de peste 12 ani, am 21 de ani de experiență în consultanță fiscală de afaceri: pot să spun că ar fi bine ca lucrurile să fie atât de simple și spiritul antreprenorial să fie corelat semnificativ cu o banală cotă unică!

Așa cum lucrurile nu sunt simple nici atunci când vrem să dăm vina pe cota unică pentru inegalitatea socială flagrantă de la noi. Și nu cred că putem găsi un caz mai notoriu decât SUA pentru a vedea cum un autentic sistem fiscal progresiv coincide cu un spirit antreprenorial legendar, dar și cu o inegalitatea socială de notorietate. Nu vreau să aduc acum în discuție dezbaterile vechi care se poartă peste Ocean privind o aerisire a Codului Fiscal incredibil de aglomerat (iată aici o propunere de combinație cotă unică – venit de bază universal) sau acele foarte proaspete dezbateri privind dacă și mai ales cum să se introducă o taxă pe marile averi.

Să venim mai aproape, în zona noastră de comparabilitate. A fost invocat cazul Poloniei, care a rezistat, într-adevăr, tentației de a se alătura clubului exotic al cotei unice. Polonia este, în continuare, printre țările europene cu o pondere ridicată a angajaților cu salarii mici (21,9%) înaintea Bulgariei (21,4%), Germaniei (20,7%), României (20%). Inutil să spunem că fiecare din această țară are o proprie înțelegere a noțiunii de salarii mici. (raport ”Earnings Statistics” Eurostat, martie 2021)

Poate că polonezii nu stau chiar atât de rău ca noi la raportul între cei cu salarii mari față de cei cu salarii mici, dar tot sunt departe de un model al echilibrului social așa cum este Cehia [1]. Cehia care, apropo, de anul acesta a renunțat la cota unică de 15% pentru a adăuga o cotă de 23% pe tranșa de venituri anuale peste (echivalent) 68.000 de euro (deci sensibil peste 3.000 de euro lunar, acel standard atât de invocat la noi! [2]). Și dacă tot suntem aici, Cehia a abolit de anul acesta taxa de solidaritate de 7% pe veniturile mari. In Polonia, taxa de solidaritate există de doi si este de 4% pe sumele care trec de pragul de 200.000 de euro venituri anuale. Dar ne așteptăm si aici la schimbări – vezi programul Polish Deal propus în vară.

Am făcut acest scurt slalom printre statistici pentru a vedea că se poate merge, politic, pe orice sistem, nu există un sistem unitar de cotă unică, așa cum și un sistem progresiv poate îmbrăca diverse forme… Bază de impozitare să fie! Și politică economică!

Ce punem în locul mesajului ”… Și avem și cotă unică” ?

Că noi nu am avut și nu avem un model real de cotă unică contează mai puțin acum. Aceasta a fost o direcție asumată acum mai bine de 15 ani, ca măsură a unui guvern liberal, dar, pentru corectitudine, era o propunere încă de pe vremea precedentului guvern PSD. Un mesaj care, mai ales pe fondul efervescenței aderării, vorbea de o deschidere spre simplitate fiscală, o invitație pentru investitorii de oriunde de a se concentra aici pe creșterea afacerilor, dacă se poate cele cu valoare adăugată și forță de muncă bine plătită, fără grija unui hățiș fiscal constrângător.

”… Și avem și cotă unică!”, anunță invariabil, de 15 ani, broșurile de promovare a destinației investiționale România. Că acest mesaj nu s-a transformat într-o reală politică de atragere a investitorilor, una pe măsura potențialului, un adevărat Romanian Deal în primul rând pentru oamenii acestei țări, asta nu mai e vina cotei unice. Nu din cauza cotei unice și încă uneia relativ mici suntem campionii paradoxului, țara europeană cu unul din cele mai complexe sisteme fiscale (vezi Index Tax Complexity) și una din cele mai reduse rate de fiscalizare. Să ne uităm poate și în curtea administrației noastre, cu proverbialele ei proceduri. Apoi să ne uităm și la cheltuielile sociale care, oricât le-ai plimba de la angajator la angajat, tot de 40% trec.

Să ne întrebăm și de ce nu am ajuns unde am fi putut ajunge? De ce, spre exemplu, această statistică prea puțin invocată:  suntem, după Grecia, a doua țară europeană cu cea mai mică pondere a salariaților din ICT (tehnologia informației și comunicații) în total angajați! Cea mai mică pondere a salariaților cel mai bine plătiți în noua economie! Și asta în sectorul care a beneficiat de cea mai cunoscută facilitate pro-business din economia noastră – neimpozitarea angajaților din IT, măsură introdusă, spre laudă, chiar de un guvern PSD.

De ce? Pentru că nu e suficient să dăm mesaje! Pentru că nu e suficient că suntem stat UE, cu o poziție excelentă, cu salariați educați, vorbitori de limbi străine etc. Pentru că în acel mix numit politică economică mai e nevoie și de norocul de a avea o viziune pe termen mai lung de ziua de mâine, un curaj al alocărilor poate nepopulare, dar care să încurajeze domenii de viitor, investiții cu valoare adăugată mare, proiecte de țară etc. etc.

Chiar și un document recent al Joint Research Centre, serviciul de cercetare din cadrul Comisiei Europene, care analizează potențialele efecte pozitive ale creșterii progresivității în țările cu cotă unică [3] se încheie astfel – ”Creșterea progresivității sistemului fiscal poate duce la reducerea investițiilor în capitalul uman și astfel să pună în pericol creșterea economică. În compensare, reformele fiscale privind progresivitatea se cer însoțite de politici publice complementare în alte domenii, cum ar fi educația și pregătirea forței de muncă”.                                                                                                                                               

Închei și eu cu această întrebare – avem astfel de politici publice? M-aș bucura sincer să avem acest noroc odată cu intrarea în noua etapă politică! În lipsa lui, spectrul de a rămâne ultima țară din UE având cota unică e cea mai mică problemă reală a României în acest moment. (Cel puțin poate fi folosit ca brand de țară exotică!) 

 

PS. Dacă a venit vorba de probleme urgentissime, cred că o reevaluare a PNRR-ului românesc actual poate fi binevenită dacă duce la creșterea punctajului actual, mai ales în cazul tranziției digitale (avem acum un punctaj de trecere de 20,5%, pragul oficial fiind de 20%.). Acestea sunt, până una-alta proiectele de viitor, care ne dau șansa de a spune că lăsăm ceva generațiilor următoare, nu doar datoriile pe care le facem azi.
Dacă e nevoie, nu ezitați să apelați și la Instrumentul de sprijin tehnic al Comisiei, special creat pentru a ajuta statele membre în a face reforme. Și să nu uităm că este vitală concentrarea pe proiectele care au șanse reale să fie finalizate în următorii cinci ani, pentru a putea primi finanțare!
Folosesc acum această ocazie de a aduce aminte de existența măsurii C- 8I2 – ”Îmbunătățirea proceselor administrativ fiscale, inclusiv prin implementarea unui management de risc integrat”.
Aparent, nu e ceva care să sune atractiv pentru electorat. Dar … vin vremuri complicate, e clar că o să vină taxe peste taxe, la nivel european, național, ba chiar local, de ce să nu-i dai contribuabilului, votantului, măcar satisfacția că va plăti altfel: mai ușor, într-un sistem mai puțin rigid, ușor de înțeles și de aplicat, în care contribuabilul bun-platnic să nu se simtă hăituit, pentru că, nu-i așa, Fiscul se duce unde e riscul fiscal mai mare, acolo pune tunurile etc. Scrie în PNRR – până în trimestrul al patrulea din 2025, 60% din total controale se fac pe bază de date, documente aflate în posesia Fiscului. Investiții de aproape 200 de milioane, pe granturi.
Dar de ce să mai așteptăm 4 ani pe o măsură de care clar e nevoie, de care se vorbește de ani și ani (deci ar însemna că procesul e deja pornit) și care odată și-odată, că vrem noi, că vrea Europa, tot trebuie să se întâmple! Plus că, natural, cu cât ne mișcăm mai repede, cu atât vin mai repede și banii. Dar asta nu e tot – dacă și investitorii află că se transformă radical partea de procedură fiscală, poate capătă mai multă încredere, vin cu proiecte noi, deci mai mulți bani la buget, mai mulți angajați bine plăți, electorat mai mulțumit …  Și poate atunci altfel se va pune problema reexaminării exoticei cote unice!
Note
[1] Prin definiție, sunt considerați angajați cu salarii mici cei care câștigă mai puțin de două treimi din salariul brut median (adică salariul sub care se găsesc 50% din total angajați). Pentru o analiză a disparității salariale se folosește raportul interdecile D9/D1, D1 fiind nivelul maxim brut primit de 10% din angajații care câștigă cel mai puțin, iar D9 – minimul brut primit de 10% din salariații care câștigă cel mai mult. La acest raport, România și Bulgaria trec de 4, Polonia este la 3,5, dar Cehia ajunge la 3 (cel mai mic raport în UE fiind de 2, în Suedia)
[2]  Dl. Grindeanu face referire la 10.000 de salariați cu venituri lunare de peste 3.000 de euro. Cu câteva luni în urmă, dl Cîțu lăuda „aceleași date interesante”. M-am referit la ele în comentariul ”De la ”interesanta” cifră de 1% (salariile de 3.000 de euro) la ”noua și complexa” D406 (zisă și SAF-T)
[3] Remarc printre autori și un român, mă gândesc că poate fi adus într-un cerc de specialiști care să analizeze pe toate fețele implicațiile unei modificări atât de radicale

Articol apărut pe hotnews.ro și contributors.ro, noiembrie 2021. Autor - Adrian Luca, TPS 

Adrian Luca, partenerul-fondator, și Mihai Lupu, directorul TPS, au fost invitați de Camera Consultanților Fiscali să țină un nou seminar în calitatea lor specialiști cu lungă experiență în transfer pricing. În continuare, tot seminar on-line, că are și formatul acesta avantajele lui – am avut un nou record de prezență, cu 1000+ participanți!

Un record care trebuie, desigur, corelat cu tema de o acută actualitate – INSPECȚIA pe prețuri de transfer! Spunem acută, dacă ne uităm la întrebările primite (vedeți mai jos) dar și la vremurile de afară, când plouă cu crize de nu se mai oprește, iar bugetul se arată ca un dovleac de Haloween prin care suflă deficitul.

Culmea e că ziua seminarului, 13 octombrie 2021, chiar a fost una foarte ploioasă la București.  

Rapid acum un scurt tablou de toamnă, rezultat din seminarul interactiv (datele se găsesc mai  jos, atașat): 84% din respondenți n-au avut parte de vizita inspectorului în ultimele 12 luni. Acolo unde s-a întâmplat, nu s-a soldat cu o veste bună pentru contribuabil în 62% din cazuri. Pentru mulți, datele (neconcordante) din D. 394, pierderile, fluctuațiile de profit, ba chiar de CA sunt văzute ca principal factor de risc în declanșarea inspecției. Au fost și tonuri mai încurajatoare – pentru 100 din 147 respondenți, comunicare cu inspectorii a fost cel puțin ”bună”. Felicitări pentru acest efort de comunicare tuturor părților implicate!

Desigur, altfel vor sta lucrurile peste 4 ani, când 60% din controale vor fi ”desk audits” (cf promisiunii C8I2 – PNRR). Până atunci, explicați-vă temeinic modelul de afaceri, specificul lui sectorial. Fiecare model are propria rezistență la situații extraordinare precum cele de acum! Prezentați totul pe bază de date! Analizele de comparabilitate cât mai extinse aduc argumentele relevante! Datele vă dau cel mai bun auto-control. Și mare nevoie mai avem de asta. Că vorba lui Bacovia -  ”Plouă, plouă, vremea-i de beție”   

 

Întrebări și Răspunsuri, seminar online ”INSPECȚIILE PE PREȚURI DE TRANSFER, LECȚII DIN PRACTICĂ”

Notă: Vă rugăm să aveți în vedere că analizele corecte de prețuri de transfer se bazează pe înțelegerea contextului economic al contribuabilului, dar și a particularităților tranzacțiilor analizate. Răspunsurile de mai jos nu trebuie interpretate ca o analiză de prețuri de transfer, pentru că se bazează pe informațiile limitate puse la dispoziție și, în funcție de aspectele suplimentare care nu ne-au fost comunicate, punctul nostru de vedere se poate modifica.

Despre analiza de substanță (de care nu se vorbește îndeajuns de substanțial)
  1. Afiliatul face distribuție si părțile agreează acordarea unui discount pentru acoperirea cheltuielilor de promovare pe piața respectivă. Este corect sa folosim profilul "distribuitor cu funcții si riscuri limitate" și să facem analiză de comparabilitate pe acest profil sau trebuie să avem servicii de promovare facturate separat de distribuție, cu un benchmarking separat pe aceste servicii? Dacă distribuitorul nu poate justifica cheltuielile pentru aceste servicii, cum se poate configura tranzacția si ce tip de interogare a bazei de date se poate face pentru aceste servicii?

Conturarea profilului funcțional al unei companii trebuie sa aibă la baza o analiza funcționala detaliată, respectiv identificarea funcțiilor pe care entitatea le îndeplinește, a riscurilor pe care si le asumă si a activelor pe care le utilizează. Doar in urma analizei funcționale se poate trage o concluzie cu privire la profilul funcțional și, pe baza acesteia, se poate defini o strategie de căutare in baza de date.

De asemenea, ca regula generala, fiecare categorie de tranzacții ar trebui sa fie analizată separat. Cu toate acestea, pot exista situații in care anumite tranzacții sa fie așa de interconectate încât sa fie mai potrivit ca ele sa se analizeze împreună (acest lucru depinde însă de o serie de factori și discuția este mai largă).

Legat de justificarea obiectului unei tranzacții, înainte de a intra in orice discuție de prețuri de transfer, se pune problema substanței economice si a deductibilității. In cadrul analizelor de prețuri de transfer se lucrează, de regulă, cu tranzacții care îndeplinesc condițiile de substanța economică și deductibilitate.

  1. In grup sunt 3 entități afiliate: societatea-mama, intermediar si cumpărătorul-vânzător. Cumpărătorul-vânzător are tranzacții cu intermediarul și nicio tranzacție cu societatea-mamă. Se poate ajusta profitul cumpărătorului-vânzător pentru a reflecta alocarea remunerației în tranzacțiile între pârțile afiliate, corespunzător cu aportul la generarea de valoare?

Orice ajustare de prețuri de transfer trebuie sa aibă la baza o tranzacție intre persoane afiliate. Altfel spus, ajustarea este menita sa "corecteze" prețul aplicat in cadrul unei tranzacții. Daca o astfel de tranzacție nu există, înseamnă ca nu avem un obiect pentru ajustare. Întrebarea pe care trebuie sa v-o puneți, însă, este dacă nu cumva, în practică, există anumite activități desfășurate de compania mamă in beneficiul filialelor care, in momentul de față, nu sunt formalizate prin încheierea de tranzacții, dar ar trebui sa fie.

Pentru corelarea remunerației părților cu modul in care ele contribuie la lanțul creator de valoare al grupului, trebuie efectuată o analiza funcționala pe întregul lanț si stabilită/implementată o politică de prețuri de transfer.

  1. Se pot ajusta prețuri de transfer in baza unor note de debit care nu fac referire la nicio tranzacție anterioara concreta (al cărei preț sa fie ajustat)?

Așa cum am menționat si la întrebarea anterioara, orice ajustare de preturi de transfer trebuie sa aibă la baza o tranzacție intre persoane afiliate. Altfel spus, ajustarea este menita sa "corecteze" prețul aplicat in cadrul unei astfel de tranzacții.

Mai mult, pentru ca o ajustare de preturi de transfer sa fie acceptata in practica de către autoritățile fiscale, trebuie sa fie îndeplinite mai multe condiții precum: (i) existenta unui cadrul contractual si a unei politici de prețuri de transfer care sa reflecte posibilitatea parților de a efectua ajustări de preturi de transfer, (ii) existenta unor calcule clare si transparente, (iii) explicarea precisa a obiectivului ajustării si a modului in care efectuarea ei conduce la o mai buna reflectare a unui preț / profit / rezultat la valoare de piața etc.

  1. Daca o societate din grup este afiliata cu o alta societate din același grup, fără a exista tranzacții intre ele, se poate ajusta profitul societății din urmă pentru ca marja acesteia să se încadreze într-un interval de piața stabilit prin studiul de comparabilitate din dosarul prețurilor de transfer?

Așa cum am menționat în răspunsurile la întrebările 2 si 3, orice ajustare de prețuri de transfer trebuie sa aibă la baza o tranzacție intre persoane afiliate. Altfel spus, ajustarea este menita sa "corecteze" prețul aplicat in cadrul unei astfel de tranzacții.

In cazul dumneavoastră specific, daca a doua societate din grup nu desfășoară tranzacții cu nicio persoana afiliata, indiferent de profitabilitatea pe care ea o are, nu poate exista o problema de preturi de transfer, cu excepția situației in care totuși exista anumite fluxuri / activități care au loc intre parți dar care de fapt nu sunt formalizate si nu au atașata o remunerație - aici existând in primul rând o problema de substanță economică.

Despre studii de comparabilitate (și de unde vin datele)
  1. În cazul întocmirii dosarului prețurilor de transfer, o societate din domeniul comerțul cu ridicata al deșeurilor si resturilor de hârtie (4677) poate să includă în eșantionul de comparabilitate și societăți cu coduri CAEN 381 colectarea deșeurilor si 382 Tratarea si eliminarea deșeurilor?

Selectarea codurilor CAEN trebuie să reflecte activitatea desfășurată de partea testata (activitatea operaționala generala sau cea specifica, aferenta unei tranzacții, după caz). Prin urmare, strategia de căutare poate include si alte coduri CAEN, în condițiile în care e de așteptat ca sub acestea sa activeze companii care desfășoară o activitate similara cu cea a parții testate. Concret puteți include si codul CAEN 382 în măsura în care e de așteptat sa găsiți și sub acest cod CAEN companii implicate in comerțul cu ridicata al deșeurilor si resturilor de hârtie).

Dar aveți în vedere că selectarea in baza codului/codurilor CAEN reprezintă doar o etapa preliminara in cadrul studiilor de comparabilitate si, ca buna practica, exista o etapa ulterioara de selecție manuala care oferă o asigurare rezonabila asupra faptului ca societățile incluse in eșantionul final chiar desfășoară activitățile pe care le desfășoară si partea testata.

  1. In cadrul unei inspecții se cere întocmirea TP pentru entitatea din RO, aceasta nu are dosarul pregătit și i se da un termen de întocmire; se poate folosi un studiu de benchmarking efectuat la nivel de grup la o data anterioara solicitării dosarului in RO? Cum poate fi argumentata folosirea acestui studiu in dosar având in vedere ca el s-a făcut mult înainte de solicitarea dosarului in RO?

Legislația autohtonă nu include prevederi cu privire la momentul la care trebuie întocmit un studiu de comparabilitate. Cu toate acestea, exista anumite cerințe specifice pe care studiile elaborate de către contribuabil trebuie sa le respecte (ex. teritorialitate - căutarea trebuie efectuata inițial la nivel de Romania si doar daca nu se identifica potențiale comparabile la nivel local se poate extinde aria geografica/ pragul pentru selectarea companiile independente - afilierea se judecă, la noi, prin perspectiva unei dețineri directe sau indirecte de 25% sau existentei controlului, dar în alte țări pragurile pot fi diferite etc.); la acestea se adaugă si elemente de practică ale autorităților fiscale din România care este de preferat sa fie respectate. Astfel se ajunge la situația, des întâlnită, ca studiile elaborate la nivel de grup să nu țină cont de particularitățile din România.

In plus, ca element de buna practica, studiile de comparabilitate trebuie sa fie întocmite pe baza celor mai recente date financiare disponibile la momentul analizei astfel încât sa se asigure un grad de reprezentativitate cat mai bun. De exemplu, utilizarea unui studiu de comparabilitate cuprinzând date financiare din perioada 2011 - 2013 (elaborat in 2015) pentru întocmirea unui dosar de prețuri de transfer aferent anului 2020 atrage in mod cert întrebări din partea autorităților și, cel mai adesea, solicitarea acestora de a actualiza studiul, solicitare pe care contribuabilul este obligat să o respecte.

În concluzie, existența unui studiu de comparabilitate elaborat la nivel de grup nu poate echivala cu existenta (nici măcar parțiala) a unui dosar de preturi de transfer local, întrucât el reprezintă doar o parte a analizei de comparabilitate ce trebuie întocmita. Și să nu uităm că dosarul prețuri de transfer cuprinde și o multitudine de alte elemente în plus față de analiza de comparabilitate.

  1. Care sunt bazele de date folosite de ANAF in cadrul inspecțiilor fiscale? Mă refer in special la împrumuturi cu dobânzi, redevențe, comisioane pentru intermedieri în tranzacții cu bunuri, achiziții de la furnizori, servicii.

In elaborarea  studiilor de comparabilitate, ANAF utilizează, în general, baze de date internaționale  Amadeus/Orbis pentru indicatori de profitabilitate în cadrul unei arii diverse de tranzacții - prestarea de servicii, producție, distribuție, etc., și RoyaltyStat, pentru redevențe. În general, pentru evaluarea ratelor de dobândă se apelează la baza de date BNR.

Dar trebuie spus că legislația internă nu face referire la o anumită bază de date. Important e să existe date de comparabilitate care răspund criteriilor cerute. Astfel, contribuabilii pot utiliza inclusiv baze de date elaborate la nivel local, mai accesibile din punct de vedere al costurilor, și care, foarte important, au fost acceptate de către echipele de inspecție. Un exemplu de încredere este baza de date TPSoft.

Legat de documente și argumente (pentru susținerea poziției fiscale)
  1. Ce documente pot fi aduse in contestație (si care sa fie acceptate de către ANAF) pentru a contesta introducerea in eșantionul final a unor companii care erau parte dintr-un grup, însă pe care Amadeus / Orbis le prezintă ca fiind independente.

Exista o serie de documente ce pot fi prezentate pentru a reflecta afilierea – de ex. extrase de la Registrul Comerțului, extrase din notele la situațiile financiare etc. Important este ca sursa informațiilor sa fie una credibila si verificabilă.

Atenție însă – legea spune că trebuie luate in calcul datele disponibile la momentul efectuării analizei. Prin urmare, este posibil si justificat ca in cadrul unui studiu efectuat in anul 2020, cuprinzând informații financiare pentru perioada 2017 - 2019, sa se includă in eșantionul final companii care au devenit afiliate (parte a unui grup) abia in 2021. Pentru ca la momentul efectuării analizei ele nu erau afiliate. Similar, anumite companii pot fi afiliate într-o anumita perioada si apoi sa se desprindă si sa renunțe la afilierea cu grupul.

Putem vorbi de posibilitatea unor erori in baza de date, dar din punct de vedere al bunelor practici, independenta companiilor din eșantionul final se verifica oricum si suplimentar, printr-o căutare manuală. În ce privește existenta unor divergente de opinie intre contribuabili si autorități cu privire la ce anume înseamnă companii independente, in special prin prisma interpretării noțiunii de control (o practica des întâlnita a echipelor de inspecție este sa considere doua companii cu același administrator ca fiind afiliate, deși nu exista nicio indicație suplimentara cu privire la daca si cum anume respectivul administrator controlează fiecare dintre cele doua societăți - așa cum prevăd Normele la Codul fiscal.

  1. Cum trebuie abordată inspecția fiscală în următoarea situație: societatea înregistrează pierderi, conform studiului de comparabilitate (MNNT) rezultă ca prețul practicat de societate este în afara intervalului de piața, dar societatea justifică pierderea motivând ca partenerii de pe piața concurențiala au practicat prețuri de dumping în scopul de a evita ajustarea prețurilor?

In măsura in care profitabilitatea companiei testate este in afara intervalului de piața, potrivit legislației locale, autoritățile fiscale au dreptul sa efectueze ajustări de prețuri de transfer la nivelul medianei. Justificarea pierderilor este posibila, însă argumentele folosite trebuie sa fie corelate cu profilul funcțional al contribuabilului si de asemenea sa poată fi susținute cu date concrete si cifre (ex. sa se poată demonstra clar, cu dovezi existenta preturilor de dumping pe piață, dorința companiei de a practica o alta strategie de preț si imposibilitatea de a face acest lucru, cuantificarea profitabilității companiei in condițiile practicării unor prețuri normale etc.).

Un alt aspect de luat in calcul este ca, prin natura lor, studiile de comparabilitate sunt concepute astfel încât sa reflecte tendința centrala a pieței si ar trebui sa constituie o referința precisa a unei profitabilități la valoare de piața. Astfel, daca toata piața practica preturi de dumping, studiul elaborat ar trebui sa reflecte acest lucru si profitabilitatea companiei sa fie totuși in interval.

In plus trebuie avuta in vedere natura tranzacției testate (e.g. vorbim de o achiziție de mărfuri, vorbim de o vânzare de produse finite etc.), informațiile disponibile si care este cea mai potrivita metoda de preturi de transfer in respectivul caz (întrucât pot exista situații in care metoda marjei nete sa nu reprezinte cea mai potrivita cale de analiza). Mai mult, in cazul aplicării metodei marjei nete, o discuție sensibila este legata si de selectarea parții testate - respectiv la profitabilitatea cărei parți din tranzacție (cumpărătorul sau vânzătorul) trebuie sa ne uitam atunci când facem analiza.

  1. Facturile emise de societatea mama către filiala, la fiecare final de an, conțin "reglări" de prețuri de transfer (cu plus sau minus). Pot fi acestea luate in considerare de către organele de control pentru a se stabili faptul că, în exercițiul financiar respectiv, a fost respectat principiul valorii de piața intre cele doua afiliate?

În măsura in care sunt corect fundamentate si documentate, valoarea facturilor de ajustări de prețuri de transfer trebuie sa fie luată in considerare in analiza conformității cu principiul valorii de piața a tranzacțiilor la care ele se referă.

În chestiunea dosarului (și a șopârlelor din el)
  1. Daca se solicită dosarul pentru toate tranzacțiile cu afiliați, dar cele imateriale nu sunt prinse in dosar, ANAF va face ajustări pentru toate tranzacțiile, inclusiv pentru cele documentate? Cum se aplică art. 7 din Ordinul 442 care spune că "Estimarea se va realiza numai pentru tranzacțiile derulate cu persoane afiliate pentru care contribuabilul/plătitorul nu a prezentat dosarul prețurilor de transfer sau pentru care dosarul prețurilor de transfer a fost prezentat incomplet, nefiind astfel documentat”.

În practică, am întâlnit și astfel de abordări agresive, în care dosarul a fost considerat incomplet si estimarea s-a făcut pentru toate categoriile de tranzacții cu persoane afiliate. Există in continuare o problema destul de mare cu aceasta noțiune de "dosar incomplet", având un înțeles foarte larg, care lasă loc de interpretări.

  1. In ce măsura un contribuabil arondat la ”DG Administrare Mari Contribuabili” are obligativitatea actualizării datelor, în situația în care acesta întocmește dosarul anual?

Nu exista o obligație formala a contribuabilului de a actualiza datele din studiile de comparabilitate însă autoritățile fiscale pot solicita acest lucru (ca parte a unei inspecții, echipa de control poate solicita orice informații suplimentare necesare in vederea aprecierii cat mai corecte a situației de fapt). Ceea ce poate face contribuabilul este sa invoce faptul că, atât legislația locala, cât si Liniile directoare OECD privind prețurile de transfer, menționează ca aprecierea conformității cu principiul valorii de piața trebuie sa se facă în baza datelor disponibile in mod rezonabil la momentul efectuării analizei. Ori existând obligația legala pentru marii contribuabili de a-si întocmi dosarul de prețuri de transfer anual, pentru a se conforma in termenul legal, este absolut justificat ca aceștia să utilizeze în analiză datele care le sunt disponibile la momentul respectiv (si nu date din viitor).

  1. Un contribuabil care are tranzacții cu parți afiliate, dar are obligația întocmirii dosarului doar la cererea inspectorilor; organele de inspecție fiscală pot face o analiză proprie asupra respectării principiul valorii de piața in relațiile cu afiliații, fără a solicita dosarul prețurilor de transfer?

Înainte de exprimarea unui punct de vedere formal, autoritățile au obligația solicitării dosarului de preturi de transfer. Doar în măsura in care el nu este întocmit si prezentat de către contribuabil sau el este incomplet, echipa de inspecție poate trece la estimarea prețurilor de transfer conform propriei analize.

Despre legislație (și cum ar fi bine să se aplice)
  1. Ajustarea prețurilor de transfer trebuie să se facă și în jos, iar în acest sens există o decizie a ICCJ care încă nu a fost motivată (dosarul Takata Romania). Cum comentați.

Perfect de acord. Acesta este si punctul de vedere pe care noi îl susținem și care este reflectat și in lege. Din păcate, la acest moment, abordarea autorităților este una diferită; tocmai de aceea cazurile ajung în instanță.

  1. Cum putem determina inspecția fiscala sa respecte recomandările OECD și să accepte analiza multianuala și nu an pe an, în cazul în care există factori necontrolabili care influențează rezultatul (ex - producție agricolă, procesare de produse agricole)?

Nu exista o modalitate prin care sa obligați organele de inspecție sa adopte punctul dumneavoastră de vedere. Ceea ce prevede legislația locala si Liniile directoare OECD privind prețurile de transfer este ca utilizarea unei analize multianuale sau a unei analize an-pe-an trebuie sa fie argumentata de către contribuabil, dar și de organele de inspecție. Cu cat argumentația este mai precisa (prin raportare la specificul industriei, la profilul funcțional al parții testate, la practica pieței in situații similare, la strategia de afaceri, etc.) cu atât cresc șansele de a fi acceptat punctul dumneavoastră de vedere.

Despre risc fiscal (ridicat)
  1. Firmă de construcții, construiește 2 blocuri cu apartamente iar administratorul cumpăra si el un apartament (la un preț peste costul construcției). Poate acesta face obiectul unei inspecții pe prețuri de transfer? la un control inopinat, am fost întrebați dacă asociații au cumpărat apartamente din aceste blocuri?

In primul rând trebuie stabilit in ce măsura administratorul si societatea pot fi considerate persoane afiliate prin prisma definiției persoanelor afiliate din Codul fiscal (prin deținere directă/indirectă sau control). Dar da, si tranzacțiile desfășurate intre o persoana fizica si o persoana juridica afiliata fac obiectul discuțiilor de prețuri de transfer.

  1. O societate X este parte afiliată cu o firma de transport care prestează doar pentru ea. Teoretic venitul de la firma transport este cheltuială la X. Firma de transport are profit 0,1%, în timp ce la X este 4%. Ambele au acționariat 100% românesc. Credeți că firma de transport are un risc fiscal ridicat?

Ca regula de baza, fiecare dintre cele doua entități trebuie sa obțină o profitabilitate la valoare de piața, in conformitate cu profilul lor funcțional. Nu este clar nivelul la care s-a calculat marja de profit de 0,1% pentru firma care prestează servicii de transport (vorbim de profitul net? de profitul din exploatare? raportarea se face la totalul cheltuielilor din exploatare? la cifra de afaceri? etc.), dar, din practică,  putem estima că vorbim de un nivel sub intervalul de piața (judecând si doar după logica economica, potrivit căreia nicio societate independenta nu ar alege sa presteze servicii de transport pentru o perioada de timp îndelungata fără sa obțină profit - 0,1% este practic la punctul de "break-even"; este clar ca nu vorbim despre un comportament in conformitate cu practica pieței). Prin urmare, riscul efectuării de către autoritățile fiscale a unei ajustări de prețuri de transfer la nivelul companiei X este unul foarte ridicat.

Pragmatic însă, judecând in ansamblu, la nivelul grupului, întrucât vorbim de ajustarea prețului unor tranzacții desfășurate între contribuabili din Romania și, dată fiind existența mecanismului ajustării corespondente, potențialul impact fiscal este unul redus (așa cum ați menționat, ceea ce într-o parte va fi considerat venit impozabil suplimentar va fi in cealaltă parte cheltuiala deductibila suplimentara). Principala problemă rămâne cea a majorărilor și penalităților de întârziere care se percep.

Anexe

Prezentare TPS, seminar la Camera Consultanților Fiscali, 13 octombrie 

Chestionar, seminar CCF  

 

 

 

Președintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, și președintele Statelor Unite, Joe Biden, s-au întreținut în data de 22 septembrie, la cererea celui din urmă, pentru a examina implicațiile anunțului din 15 septembrie. Cei doi lideri au convenit că situația ar fi putut fi evitată (în franceză)/ ar fi avut de câștigat (în englezăprin consultări deschise între aliați pe chestiuni de interes strategic pentru Franța și partenerii (noștri – în engleză) europeniPreședintele Biden și-a manifestat angajamentul durabil privind acest subiect.

Ne putem imagina cât de mult trebuie să fi durat alegerea cuvintelor pentru a compune fie și acest început de comunicat despre convorbirea telefonică dintre cei doi șefi de stat. Oricum, mai mult decât a durat facerea fatidicului anunț din 15 septembrie 2021 la care face referire. Anunț care începea ca un titlu de Hollywood – ”și așa, prieteni, s-a născut AUKUS”, în vorbele premierului Morrison al Australiei, spuse la videoconferința cu președintele Biden și premierul Johnson al Marii Britanii. Nu era clar cine sunt prietenii, așa cum nu era clar nici ce e AUKUS ăsta – ”un parteneriat în care tehnologia noastră, oamenii noștri de știință, industria noastră, forțele noastre de apărare lucrează împreună pentru a livra o regiune mai sigură și mai stabilă, de care, în cele din urmă, vom beneficia cu toții”.

Povestea e cunoscută, cel puțin atât cât e lăsată la suprafață. Francezii n-au înțeles cine sunt ”prietenii” când au auzit continuarea din anunț – ”Prima inițiativă majoră a AUKUS va fi să livreze Australiei o flotă de submarine cu propulsie nucleară”. Iar apoi timp de o săptămână au transmis, pe toate căile (diplomatice, media, informale) că, efectiv, au primit ”un cuțit în spate” cu această ”trădare”, această ”schimbare a regulilor de joc”, respectiv denunțarea contractului pe care ei îl aveau, de cinci ani, cu țara de la antipozi. În orice caz, nu s-au extaziat ca și când ar fi auzit hit-ul Down Under al rockerilor australieni de la Men at work. (1)

Revenind la comunicatul datat 22 septembrie, așa ermetic cum e, tot lasă să fie interceptate câteva semnale despre apele în care patrulează, ca să zic așa.  

foto 1: Submarin în patrulare

Nicio surpriză: înainte de AUKUS a fost  ANZUS

Prin faptul că în comunicat nu se pomenește niciun moment de submarine, înțelegem că nici nu mai e vorba de submarine. Subiect închis pentru francezi, așa cum putea să fie încă de acum cinci ani, când au câștigat la limită comanda australienilor de a le construi 12 submarine cu propulsie convențională, cu livrare 2030-2050.

De ce la limită? Mai întâi, că ofertele competitorilor de atunci, japonez și german, erau la același nivel, se pare că inclusiv la preț. Ba aceștia chiar ofereau modele din start convenționale, al francezilor fiind o adaptare a unuia cu propulsie nucleară. Apoi, pentru că prietenii americani încă nu se hotărâseră să deschidă ușa către submarinele lor nucleare pentru australieni, un aliat de încredere, desigur, dar fără experiență/industrie nucleară (2). Sau nevoia cunoscută de extindere a flotei americane de submarine (altminteri foarte costisitoare), încă nu era așa de presantă. Plus că nu venise încă o nouă criză care să facă și mai presante nevoile bugetare! Cine știe? Poate că în 18 luni lucrurile se vor mai limpezi (3).  

Deocamdată mai important e de amintit, spre exemplu, că, la o întâlnire AUSMIN din octombrie 2014, ministrul american al Apărării lăsa să se înțeleagă că ”vor fi greu de depășit dificultățile tehnice asociate achiziției de submarine nucleare de către Australia” și astfel poziția oficială era de susținere a deciziei Australiei de a-și cumpăra submarine convenționale.

AUSMIN este organismul de consultări ministeriale Australia-Statele Unite, doar una din acele instituții care leagă cooperarea dintre cele două țări, bilateral și regional, precum ”ANZUS”, ”Patrulaterul de Securitate” sau ”5 Ochi”, amintite, în treacăt, și de premierul australian pe 15 septembrie. Or, ținută mai mult sau mai puțin formal, în primul rând de ANZUS – tratatul de Securitate semnat cu SUA și care la 1 septembrie a aniversat 70 de ani (NZ vine de la Noua Zeelandă) – Australia nu se poate gândi să nu integreze armament american în forțele sale.

Așa se întâmplă, spre exemplu, în cazul actualelor șase submarine din dotarea Marinei australiene, construite în anii ‘90 în șantiere locale, pe model suedez, dar cu sistem de luptă american. Așa era programat și în cazul celor 12 submarine noi – construcție în Australia, model francez, armament american. De aici și diferența de alocări, din bugetul total de achiziție, inițial, de circa 31 de miliarde de euro (50 de miliarde de dolari australieni), partea franceză având ”doar” 8 miliarde de euro.

Sigur, la mijloc era și interesul major pentru miliardele care urmau să vină periodic din partea de mentenanță, dar … c’est la vie: acolo unde interesele geo-strategice o cer, iată că nici contractul secolului nu poate rezista. Sau, așa cum spunea, neașteptat de realist, chiar un șef de sindicat francez, într-o declarație la cald – ”dezamăgirea noastră moderată, că aveam un entuziasm moderat încă de la semnarea contractului. Așteptam punerea lui în practică. Lucrurile nu mergeau chiar perfect

Pe scurt, francezii se pot mulțumi acum cu niște reparații-daune, probabil consistente, de la australieni (deși încă nu a început construcția propriu-zisă, până acum s-a facturat în jur de 1,5 miliarde de dolari) plus cu liniștea de a nu mai duce grija proprietății intelectuale, a activelor intangibile, o chestiune extrem de sensibilă, cum era de așteptat, mai ales în acest sector militar (4).

Dar adevărata despăgubire de-abia acum vine, consemnată în comunicat.

Despre momentum-ul european și vechea poveste a împărțirii profiturilor

Acum că submarinul e scos diplomatic de pe radarul crizei, comunicatul este practic despre … Europa. De parcă UE ar fi fost parte din contractual denunțat, se vorbește acum de ”partenerii europeni”, ”de importanța strategiei UE în regiunea Indo-Pacifică”,  ba se ajunge și la ”lupta antiteroristă dusă de statele europene în regiunea Sahel, Africa”.

Nu irosiți niciodată o criză bună, zicea Churchill. Francezii și-au însușit lecția, chiar dacă o spun altfel în comunicat – ”conservarea acestui proces în întreg dinamismul său” (în franceză), ”menținerea impulsului /momentum în acest proces” (engleză). Un momentum nici că mai potrivit pentru justificarea agendei promovate intens de francezi, de adâncire a integrării europene.

E nevoie de o apărare comună, mai ales când și ”Statele Unite recunosc importanța unei apărări europene mai puternice și mai capabile”. De la apărare comună la achiziții coordonate de armament e un pas natural.

Să reflectăm la noi modalități de a exploata toate sinergiile posibile”, cum spunea șefa Comisiei UE zilele trecute, la prezentarea Stării Uniunii, dând ca exemplu ”ideea de a aplica scutiri de TVA atunci când se achiziționează echipamente de apărare dezvoltate și produse în Europa. Acest lucru nu numai că ne-ar spori interoperabilitatea, dar ne-ar și reduce actuala dependență de producătorii externi”. Iar în acest context apare ca foarte firească poziția doamnei von der Leyen în săptămâna crizei submarinelor, alături de alți lideri de la Bruxelles, dar și lideri naționali – ”unul din membrii noștri a fost tratat într-un mod care nu poate fi acceptat” și situația trebuie clarificată ”înainte de a continua business as usual”.

Acest ”Business as usual” e desigur relativ: e greu de spus ce va mai fi ca înainte. Și, din nou, aici nu e vorba de submarine. Vor fi multe domenii unde, ca europeni, vom intra în interferențe cu interesele americanilor și ale restului lumii, fie că vorbim de bateriile pentru mașini electrice, de chip-uri electronice ori de taxe pe profiturile, ba chiar veniturile corporațiilor.

Da, taxele sunt un subiect foarte fierbinte transatlantic și indo-pacific: vine un nou octombrie roșu, când trebuie rezolvată într-un fel a doua revoluție fiscală globală, BEPS2 (după BEPS 1 de acum șase ani). Și aici nu e ficțiune, nu e ca-n filme cu submarine, e ca în lumea reală care trebuie să plătească taxe reale, azi, dar și mâine. Pentru că bugetele de stat sunt secătuite, azi, și se pare că așa vor fi și mâine.

Nu-ți trebuie senzori speciali ca să detectezi, în zgomotul din jurul acestei ”crize a submarinelor”, controversele legate și de modul de împărțire a plăcintei între state (aka profiturile).

Altfel spus ies la suprafață și aici clasicele întrebări civile din transfer pricing – care sunt funcțiile fiecărei părți, activele pe care le aduce, riscurile asumate, în funcție de care, într-un final, se stabilesc remunerațiile (de aici și diferențele de sume de care vorbeam mai sus în contractul secolului).

Controversele acestea  se regăsesc, cu supra măsură, și în lumea noastră civilă. Aici e până la urmă focarul acelui BEPS2. Iar în octombrie, europenii așteaptă (prin OECD) să vadă cum răspund, până la urmă, americanii la formula, intens negociată, de împărțire fiscală a profiturilor globale ale corporațiilor. Acum e de așteptat ca Bruxelles-ul să vină cu acea taxă digitală comună europeană, tot amânată până acum în așteptarea răspunsului americanilor (primii loviți de această taxă în Google, Amazon etc.). Inutil să spun că Parisul impulsionează din plin aceste reforme fiscale care, realmente (aici se poate spune cu siguranță) schimbă regulile jocului.

Să mai aduc aici în discuție și problema impozitului minim global pe profit, chestiune asupra căreia s-a convenit prin primăvară la ”cel puțin 15%”, dar partea americană tare ar vrea ca partenerii europeni să fie de acord să se ridice undeva la 21%, pentru a susține fiscal planurile de investiții uriașe de acasă ale președintelui Biden? (pe larg, pe transferpricing.ro)

Tare aș vrea să mai știu acum ce se ascunde în spatele ”cei doi lideri au decis să lanseze un proces de consultări aprofundate, pentru crearea condițiilor de garantare a încrederii și promovarea de măsuri concrete pentru atingerea obiectivelor comune”, din acel comunicat din 22 septembrie!

Ca epilog, o întrebare și o dedicație muzicală

Toate lucrurile astea, deși par ca venind de undeva de la antipozi pentru noi, au legătură și cu noi, ajung să ne afecteze, într-o formă sau alta, de la achiziții de armament, până la achiziții de … taxe.

Nu e ca și cum ar trebui să ne ia prin surprindere, fiind scrise în documente și comunicate de ani de zile, iar unele din ele nu sunt deloc ermetice, sunt cu subiect și predicat, ca să zic așa. Ce este surprinzător este pe malurile Dâmboviței pare că nu se schimbă în niciun fel cursul de navigație.

Mergem la Bruxelles ca membri, ne uităm la poză, dar nu vedem submarinul de sub apă.

Discuțiile europene despre taxe n-au declanșat la București, nici măcar o declarație formală de genul de acum chiar trebui să ne recalibrăm politica (vorba vine) de atragere a marilor investiții, să accelerăm modernizarea administrației etc. Auzim doar acea veșnica pomenire a fondurilor europene care o să vină și o să vină și o să schimbe și o să schimbe …

Mai trag o nădejde că, venind la București, șefa executivului de la Bruxelles le va intona politicienilor pe care îi va găsi aici celebrul ”Chiar nu auziți, nu auziți tunetul care vine?”(5) Poate, poate, cine știe, ai noștri Men at work se vor trezi la realitatea încinsă a vremurilor!

foto 2: scenă din clip "Down Under", "Men at work" 
Note:
(1) O picanterie din cadrul evenimentului – președintele Biden pare că uită numele premierului australian, numindu-l ”tipul din down under /that fellow down under” – down under, fiind un alt echivalent popular al Țării de la antipozi – Australia.
(2) Industrie locală înseamnă, pe lângă un lanț de producție, resursă de muncă specializată. Există deja un deficit de personal pentru submarinele convenționale (pentru cele șase actuale e nevoie de un echipaj de circa 40 membri/submarin), dar acum, când se vorbește de cel puțin opt nucleare, unde fiecare are nevoie de circa 130 de oameni la bord, printre care trebuie să fie și specialiști în fizică nucleară? Oameni noi, pregătiți special, inclusiv pentru aspectul că un submarin nuclear poate sta scufundat până la limita de rezistență a echipajului.
(3) 18 luni este termenul dat în anunțul din 15 septembrie pentru ”găsirea celei mai bune soluții de livrare a submarinelor”. De notat că se vorbește de livrare, în primul rând, și apoi de ”intenția de a fi construite în Australia”. Scenarii anterioare australiene vorbesc inclusiv de varianta unei închirieri de la SUA. Precizez aici că documentarea despre Australia are la bază, acolo unde nu e specificat altfel, analiza din noiembrie 2020 a Institutului Australian de Strategie Politică. De aici este preluată și explicația foto1.
(4) O analiză a Parlamentului de la Canberra din 2001privind lecțiile învățate din programul de achiziție de submarine are un capitol care se cheamă ”Riscul tensiunilor dintre SUA și furnizorii europeni”. Pentru că sunt acordurile între guverne, dar nu politicienii le pun în practică. Iar companiile, private ori de stat, tot afaceri sunt și au nevoie să-și protejeze patentele, mărcile, brandul – activele intangibile, generic spus.
Evident, nu doar americanii sunt foarte suspicioși la acest capitol. Este cunoscută disputa declanșată în momentul în care australienii au dus o elice a proiectantului suedez pentru investigații în SUA. Și, dacă conflictele se mai aplanează, etichetele rămân. Așa a rămas folclorul că americanii ar fi fost plăcut surprinși cât de tăcut este submarinul când e în patrulare, dar atunci când ia viteză se aude ”ca un concert subacvatic de rock”.
Cât se sensibilă e această chestiune a transferului de proprietatea intelectuală s-a văzut și investigația parlamentară din 2017, pe fond fiind întrebarea legitimă a cine și cât controlează din datele submarinului  proiectat de francezi și integrat de americani pentru australieni.
(5) Versurile celebrului ”Down Under”au o ciudată rezonanță acum (las traducerea pe seama iubitorilor de rock.)
Buying bread from a man in Brussels/He was six foot four and full of muscle/I said, „Do you speak-a my language?”
He just smiled and gave me a Vegemite sandwich/And he said: I come from a land down under/ Where beer does flow and men chunder/
Can’t you hear, can’t you hear the thunder?/ You better run, you better take cover, ye-aah”.
 

 Articol apărut pe hotnews.ro și contributors.ro, septembrie 2021. Autor - Adrian Luca, TPS

 

A trecut o săptămână de când le-am auzit, dar ecoul lor persistă. E vorba de epitetele ”interesantă” și ”complexă”. Și nu, nu se referă la viață, în general.

Primul este despre cifra interesantă transmisă de primul ministru. ”1% din angajații români au salariu net de peste 3.000 de euro”. Dacă s-a referit la acel 1%, epitetul e nimerit.

În Franța, cu 3.000 de euro ești in clubul 40% cel puțin la fel de bogați ca tine. Corect, poate merg prea departe cu comparația: să venim mai lângă casă! În Polonia, ori chiar în Lituania, la minim 3.000 de euro se califică 10%, cum ne spune rapid acest comparator cât se poate de interesant de la OECD.

La noi, Statistica spune că ești în clubul de 10% cu doar 1.000 de euro. Partea interesantă acum vine. Presupunând că și noi am avea o pătură de 10% cu peste 3.000 de euro lunar și în rest nu s-ar schimba nimic, probabil că am ieși cu Palma din Europa. Palma, adică acel coeficient pe care lumea îl consideră astăzi o măsură corectă a inegalității veniturilor, raportând cât câștigă 10% cei mai bogați la câștigul (venitul disponibil) a 40% cei mai săraci. Acum suntem la un raport 1,39, iar peste noi în UE mai e doar Lituania (1,49) și, la distanță, Bulgaria (1,95). Să fii ca americanii la inegalitate socială (Palma 1,8) mai treacă meargă, dar clar Chile (2,5) sau Costa Rica (3,1) nu sunt din filmul european.

Fără alte comentarii, să trecem acum la următorul epitet. ”Având în vedere complexitatea și noutatea acestei obligații de raportare, contribuabililor li se va acorda o perioadă de grație de 3 (trei) luni pentru prima raportare, de la data când obligația de depunere devine efectivă pentru respectivul contribuabili”. Am citat din versiunea 2.0 a ”Ghidului contribuabilului pentru pregătirea și depunerea declarației informative D406, Fișierul Standard de Control Fiscal (SAF-T)”.

În două vorbe, acesta este un format care permite transferul datelor din sistemul propriu al contribuabilului (facturi, plați, mișcări de bunuri, registrul jurnal, fișiere master) pentru a fi analizate automat și folosite de administrație în controale/ inspecții fiscale pe TVA. În afară de PFA-uri, întreprinderi familiale, instituții publice și alte câteva categorii, cam tot mediul de afaceri trebuie să depună această nouă declarație, începând de anul viitor, lunar sau trimestrial, urmând perioada fiscală aplicabilă pentru TVA. Inclusiv contribuabilii care nu sunt înregistrați în scopuri de TVA vor depune fișierul SAF-T trimestrial.

Sigur, nu vorbim propriu zis de o știre aici. Se știe de câțiva ani că se lucrează la implementarea acestei măsuri, care se mai aplică de altfel și în alte șapte state europene, printre care și cele de care am amintit – Polonia, Lituania și  Franța.

Știrea mi se pare însă această recunoaștere a complexității, pe care nu cred să o mai fi întâlnit-o într-o comunicare oficială a Fiscului nostru. Ajungând aici, este de așteptat să existe o compensare pe măsură a acestei complexități. Cum s-ar spune, să știi și tu, contribuabil, de ce te supunem la așa ceva.

Ei bine, ANAF intuiește corect așteptările și în ghid găsim beneficiile din implementarea SAF-T, mai întâi cele ale contribuabilului, de-abia apoi ale administrației. Iar pe primul loc este pusă ”reducerea costului conformării pentru contribuabili”. Scris o dată și … cam atât, pentru că ghidul, încă document în lucru, se concentrează pe partea tehnică, pe ce și cum trebuie raportat etc.

Concentrarea pe explicarea modului cum se va reduce concret costul de conformare ar fi însă crucială pentru asumarea de către contribuabil a acestei noi obligații complexe.

În căutarea glonțului de argint …

Să spunem foarte clar – era inevitabil să se ajungă la astfel de măsuri care se încadrează în moda globală de supra-transparentizare, pe toată linia, impozite directe, dar și indirecte. Pur și simplu trebuie să facem ceva cu acest specific local, deficit (gap) pe TVA – suntem țara din UE care încasăm cel mai puțin față de potențialul estimat, 33,8%. Următoarea în clasament vine la 26%, Lituania.

Nu puteam să rămânem la loteria de bonuri fiscale, începută acum cinci ani și pe care doar pandemia a mai oprit-o. Și Polonia a avut tombola ei, a ținut-o un an și ceva, a dat și o mașină (arătam atunci diferențele între cele două loterii), dar a venit și cu o terapie de șoc pe TVA – mecanism taxare inversă, introducere garanții pe sectoarele vulnerabile la frauda tip carusel, înăsprirea sancțiunilor, integrare baze de date plus investiții în platforme IT de analiză BIG DATA, de prelucrare a fantasticului volum de date primit ca urmare a introducerii registrului unic/SAF-T. Rezultatele acestei terapii s-au văzut în Polonia: în 2017, gap-ul se redusese deja la 14%, față de 24%, în anii precedenți. Acum sunt undeva la 10%.

Încă o dată, SAF-T a fost doar o parte din program. Și, la drept vorbind există mai multe SAF-T-uri.

Orice s-ar spune au trecut mai bine de 15 ani de la proiectarea SAF-T în laboratoarele OECD, ca o soluție revoluționară, voită generală, de a oferi practic mai multă putere de control administrației fiscale. Între timp, unii au căutat să adapteze soluția originală, mai ales pentru a evita duplicarea raportărilor obligatorii (Portugalia, Polonia). Alții precum Franța, Lituania au ales varianta obligatoriu, dar prezentat doar la cererea autorităților - o variantă care, de altfel, funcționează foarte bine în cazul dosarului prețurilor de transfer (Iar dosarul prețurilor de transfer este, în definitiv, un raport privind desfășurarea tranzacțiilor intra-grup).

Revenind la SAF-T - a nu se înțelege că aceia care nu l-au adoptat au renunțat la această super-putere de control, doar că exploatează mai bine tehnologia de ultimă oră! În Ungaria, spre exemplu, din acest an se raportează online și în timp real toate facturile, inclusiv cele corectate sau anulate.

Toate acestea ne arată că nu există glonțul de argint, o sintagmă preluată de la FMI, de care aminteam cu ocazia conectării caselor de marcat la sistemul Administrației (vezi revista Consultant Fiscal iulie 2020). Reluam atunci concluzia unui raport FMI – ”de cele mai multe ori, introducerea EFD (Electronic Fiscal Devices) necesită eforturi considerabile, atât din partea administrației, cât și a contribuabilului (…) sunt eficiente doar dacă sunt parte a unei strategii cuprinzătoare de îmbunătățire a conformării (…) nu trebuie văzute ca fiind «glonțul de argint»: ca și în alte cazuri, nu simpla îmbunătățire tehnologică aduce rezultatele consistente privind creșterea veniturilor sau îmbunătățirea permanentă a conformării.

Sau dacă vreți și mai direct, același FMI: „Principala limitare a controlului fiscal documentar este că fiecare document cu relevanță fiscală nu este cu nimic altceva decât declararea unei tranzacții care a avut sau poate nu a avut loc. Crearea unui astfel de document depinde de bunăvoința (good will) contribuabilului și de modul cum se intersectează interesele celor implicați”.

… și a punctului de intersecție a intereselor

Înainte să ajungem să vorbim de intersectarea intereselor celor implicați, să vedem ce gap … de parteneriat este perceput acum ca fiind între Fisc și contribuabil.

Dacă sărim acum la D406 (aka SAF-T) și în rest nu se schimbă nimic, ieșim și la acest capitol din coeficientul european. Vorbesc aici de coeficientul complexității fiscale, pus la punct de universitățile germane din Munchen și Paderborn, pe baza răspunsurilor consultanților în fiscalitate internațională la întrebarea cât de greu/ușor le este companiilor multinaționale să înțeleagă și să aplice Codul Fiscal dar și să facă față procedurilor de conformare în fiecare țară. Și percepția generală este, deloc surprinzător, desigur, că lumea fiscală este mai complicată de la an la an.

Aștept cu nerăbdare publicarea ultimelor date la nivel de țară. În 2018, eram pe locul 56 din 58 al complexității , în clasamentul general (15 criterii – complexitatea Codului Fiscal, plus 5 criterii – complexitatea cadrului procedural).  Polonia venea pe 52, Franța – 39, Lituania – 24, Ungaria – 17, iar Bulgaria, surpriză-surpriză, locul 7.

Când e vorba de cele 15 criterii referitoare la explicarea legislației, putem zice că ne mai descurcăm, adică suntem în rândul lumii. Spre exemplu, în ce privește facilități fiscale, suntem pe locul 41, dar tot e ceva: Lituania e pe 52, Ungaria pe 53, Polonia – 42. Bulgaria e pe 5.

Mergând la cadrul procedural, vestea bună e că suntem percepuți spre bine la partea de ghiduri explicative – locul 20 din 58. În rest, locul 58 (din 58!) la ”legiferare” (enactment – procesul formal prin care o propunere legislative este transpusă efectiv în lege), locul 58 la ”inspecție fiscală” și 56 la ”procedura de apel” (începând de la formularea unei contestații până la obținerea unei rezoluții la nivel administrative sau prin justiție).

Așadar, când citești în detaliu, nu prea găsești epitete pentru diferențele extraordinare pe care le înregistrăm. Încă o data, vorbim nu de nivelul taxelor, ci de complexitatea lor. Noi nu avem un Cod Fiscal atât de stufos ca al statelor dezvoltate, unde SUA sunt campioane – circa 6.500 de pagini de legislație, plus peste 60.000 de pagini jurisprudență. Doar că noi suntem, iată, mai complecși, SUA fiind doar pe locul 35, dacă e să ne uităm doar la partea de investiții (locul 49, în clasamentul general). Că ei își pot permite luxul complexității, că au făcut din asta instrument de business, asta e altă poveste.

Tocmai într-un astfel de cadru tensionat, introducerea unei proceduri de ruptură de tipul SAF-T trebuie să fie ca o operație chirurgicală cu laser. O operație explicată de-a fir a păr: de ce mergem pe varianta rapoartelor periodice, de ce nu la cerere sau de ce nu trecem direct la conectarea în timp real?

Apoi e momentul ca Fiscul să arate concret că are capabilitatea tehnică să meargă țintit la cazurile de risc, sau cel puțin să ofere un calendar de investiții până se va ajunge aici (nu doar niște simple declarații bune de Planul de reziliență). În același timp, cred că a venit momentul unui schimb pragmatic de complexități – da, la modul cel mai pragmatic, să i se spună contribuabilului – acum ne interesează în maximă măsură TVA, ne concentrăm pe D406, te lăsăm să respiri pe alte puncte fiscale.

Dacă ajungem la acel punct de intersecție a intereselor celor implicați, avem mai multe șanse să vedem implicați aici mai mulți investitori care să ne ajute să creștem nivelul veniturilor, atât pentru cei 10% de sus, dar esențial și pentru cei 40% de jos. Altfel, nu prea văd șanse de a renunța la acel gust amar când spunem – viitorul se anunță foarte interesant. Unde mai pui că și complex.   

 

Articol apărut pe hotnews.ro și contributors.ro, august 2021. Autor - Adrian Luca, TPS

 

 

În ajunul întâlnirii deja considerate ”istorice” cu președintele Rusiei, președintele SUA a declarat că ”ar trebui să stabilim care sunt zonele unde este în interesul nostru mutual, în interesul lumii, să colaborăm. Iar unde nu putem cădea de acord, să stabilim clar care sunt liniile roșii”. Iată o declarație atât de atemporală încât pare superfluu să mai dăm coordonatele, pentru cititorii de mâine. Unde se întâmplă? Într-o vilă de 200 de ani, pe malul unui lac, în țara prin excelență a neutralității. Când? La mijloc de iunie, în vremuri nestatornice. Să zicem că ultima dată când NATO mai punea pe masă un plan strategic era acum 11 ani, ”când Rusia era considerată partener, iar China nu era nici măcar menționată”, cum spune, cu involuntar umor, actualul președinte SUA. Cine? Să spunem că președintele SUA de acum era vicepreședinte, iar președintele Rusiei, premier (un scurt interludiu) acum 11 ani.

Cei de mâine vor fi, probabil, mult mai interesați să știe că, dacă la această întâlnire s-a discutat de lucruri cu impact asupra lor, atunci cu siguranță s-a pomenit și de taxe. Sigur, de taxe e vorba întotdeauna, dacă nu direct, măcar în subsidiar, dar de data asta chiar e ceva istoric și fără ghilimele.

De unde știm? Din izvoare scrise. Președintele SUA tocmai s-a întors de la reuniunea G7, care pe vremuri se numea grupul celor mai industrializate țări, acum este forumul celor mai influente și deschise societăți și al celor mai avansate economii. În comunicatul final, e un punct care zice – ”susținem angajamentul istoric anunțat de miniștrii de finanțe G7 în 5 iunie, de a ajunge la consens privind un acord global referitor la o soluție echitabilă de alocare a drepturilor de impozitare și un ambițios impozit minim global pe profit de cel puțin 15% pe relația țară cu țară. Sperăm în încheierea unui acord la reuniunea din iulie a miniștrilor e Finanțe din G20”.

O scurtă precizare – G20 e noul G7, cu 80% din PIB-ul global, 75% din exporturile globale. Pe lângă cei 7 vechi (SUA, Germania, UK, Franța, Japonia, Italia, Canada) mai vin Rusia, India, Brazilia, Turcia, Coreea de Sud, Arabia Saudită, Mexic ... plus China cea neprinsă în strategii.

Și acum se pune întrebarea - e chiar așa un big deal acest acord pe impozitul minim global? Este, cel puțin pentru încă prima economie mondială. Se spune că acum șase ani, când fosta administrație democrată americană le-a prezentat ideea colegilor din G7, aceștia au izbucnit în râs (1). Mai ales englezii. Adică de ce-am face așa ceva, să ne autolimităm companiile în competiția globală? Între timp a venit un președinte atipic republican care a redus impozitul companiilor americane de la 35 la 21%, l-a adaptat unui sistem de impunere teritorială, dar a fost nevoit să vină și cu un impozit minim pe profitul (parțial) obținut de grupurile americane în întreaga lume (2). A fost o măsură unilaterală, mai ales că atipicului președinte nu-i plăceau acțiunile cu aer multilateral. 

Președintele democrat de acum este deschis multilateralismului, dar tot are nevoie să-și susțină concret primul super-buget național de 6.01 mii de miliarde pe care tocmai l-a anunțat, buget care o să ducă datoria peste produsul economiei. Așa că, printre altele, propune o creștere a impozitului corporațiilor la 28%.

Ca să nu facă mai mult rău decât bine, această creștere trebuie să fie automat balansată cu oprirea scurgerii profiturilor prin paradisurile fiscale (și neutre) din toată lumea. Dar, pentru că s-a dovedit că impozitul unilateral al predecesorului n-a prea funcționat/nu și-a atins scopul, este vital acum să se ajungă un acord cât mai ... global. De ce? Cu cât sunt mai mulți, cu atât se stabilește mai repede noul normal în fiscalitatea internațională, fiecare grup e supus acelorași rigori, mai puțină competiție fiscală neloială etc. (3)

Retorica este cunoscută de pe vremea primei reforme globale BEPS/OECD, dar cu BEPS 2.0, lucrurile sunt mai complicate.

Cât e de greu să armonizezi interesele, se vede și în comunicatul miniștrilor de finanțe G7, din 5 iunie. E acolo un paragraf care zice – ”vom proceda la coordonarea adecvată între aplicare noilor reguli de fiscalitate internațională și eliminarea Taxelor pe servicii digitale (DST) și a altor măsuri similare relevante asupra tuturor companiilor”.  Un paragraf pe care, în mod sigur, americanii nu și l-au dorit, dar n-ai ce face, așa e între prieteni, așa în WTF (World Tax Fight – articol din 2016).

Prietenii europeni sunt cei care au venit cu ideea DST-urilor unilaterale, taxe pe veniturile giganților economiei internet (GAFA, alde Google, Amazon, Facebook, Apple), adică o lovitură puternică dată intereselor/taxelor americanilor. Acum spun străveziu – scoatem DST-urile dacă ajungem la un acord global pe împărțirea drepturilor de impozitare, prin care acești GAFA să lase mai multe taxe acolo unde au piață, unde fac cu adevărat vânzările, chiar dacă nu au un sediu fizic pe piața respectivă.

Americanii nu cedează așa ușor și, într-un final acceptă împărțirea globală a plăcintei, dar propun să se aplice unui număr limitat de multinaționale, și să nu fie doar din sfera serviciilor digitale.

Chiar și așa, însă, aplicată doar parțial, reforma europeană de împărțire (administrativă) a plăcintei - Pilonul 1, termenii OECD (4) - ar fi devastatoare pentru americani dacă nu s-ar compensa cu reforma impozitului minim global (Pilonul 2). Fie el și de 15% dacă altfel nu se poate: inițial, americanii avansaseră un 21%, dar a trebuit să fie temperați de europeni, insulari și continentali (5).

Acum, tensiunea se va multiplica în G20, unde piatra de încercare se va chema, desigur, China, cum a admis ieri șefa finanțelor de la Washington.  Spunând că nu va accepta un tratament special pentru China sau orice altă țară (un fel de a spune nu trecem peste linii roșii), puternicul oficial american tot a lăsat să se înțeleagă că rămân marje de manevră. Cu aceeași ocazie a amintit că are discuții foarte constructive cu europenii, dar că, atâta timp cât nu sunt suspendate DST-urile discriminatorii, atunci supra-taxele vamale de retorsiune rămân o opțiune. Vorbim de supra-taxele impuse de atipicul președinte republican și doar suspendate, nu eliminate, de succesorul său democrat. Că așa e în business – războiul poate nu e rece, dar pacea e caldă, adică se ține cu negocieri, compromisuri, de exemplu, pe tema cît din soluția globală va fi pe baze administrative, cât rămâne pe principiile valororii de piață - clasicul arm's lenght/la o lungime de braț din transfer pricing! 

Așa stând lucrurile, zic: până una-alta, dacă tot s-au întâlnit, la cel puțin două brațe distanță (conform rigorilor perioadei, minimum 1,5 m distanță), președinții american și rus tot au găsit o temă sigură, pe care se pot înțelege, prin vraful de multe incertitudini aflate pe masă. Că dacă nici taxele n-or mai fi sigure, vorba americanului...

 

PS. Când cei mari o să se înțeleagă pe Revoluția fiscală, ce-i rămâne de făcut restului lumii? Sigur, să se mulțumească cu felia tăiată administrativ din împărțirea profiturilor (Pilonul 1): o felie care, evident, nu poate fi mare acolo unde piața nu e bogată sau unde filiala respectivei multinaționale nu servește decât pentru servicii-suport cu valoare adăugată mică. De partea cealaltă, Pilonul 2 amenință să fie o ghiulea pentru bugetele naționale care nu se bazau decât pe scutul de apărare al impozitelor (relativ) mici pentru lupta de ... convingere a investitorilor.

Așadar, ce ne rămâne de făcut? Cum ne mai atragem investitorii, cum ne mai susținem bugetele, când în câțiva ani îi ajungem din urmă pe americani, cu datoria cât PIBu’? Răspunsul e demonetizat, pervertit, dar nu e altul: prin REFORMĂ. Punct. Direcții clare de dezvoltare, pe o economie a viitorului (în care verdele să nu fie doar așa, o pată de culoare), legislație – la cele mai bune practici europene, administrație și proceduri – peste cele mai bune practici, școală - solidă, cu absolvenți buni, orientați pe direcțiile de dezvoltare, o impozitare țintită și echitabilă (nu una care să lovească în muncă, ca acum) și câte nu am mai putea găsi...

Ajungând aici, știrea zilei de ieri nu mi se pare atât că s-au întâlnit cei doi la vila lac, ci că Bruxelles-ul a început să aprobe eliberarea primelor tranșe în contul celebrelor PNRR-uri. Primul recipient – Spania. E și asta o consolare – doar vorbim de a doua țară a românilor! Acum am și eu o întrebare pentru cei din viitor, că ei trebuie să știe: chiar s-au făcut ceva reforme și acasă, până la urmă?  

Note:

(1) Sursa – Simpozionul Viitorul Noului Regim Fiscal Internațional, New York, 2019 (pag. 294)
(2) Este vorba, de fapt, de pachet de impozitare GILTI/Global Intangible Low-Taxed Income, BEAPS/Base Erosion and Anti-Abuse Tax, FDII/Foreign-Derived Intangible Income Impozitarea
(3) În linii mari, aplicarea acestui impozit minim global presupune ca jurisdicția A unde se află compania-mamă a grupului multinațional să poată să ia direct impozit pe profitul filialei din țara B, pe diferența între impozitul minim global (ex - 15%) și impozitul efectiv plătit în țara B (ex. 12%). În exemplu, A are dreptul la 3% din profitul obținut în B. Atenție, la nivel OECD se vorbește de un nivel minim efectiv de impozitare. Se vede că măsura se poate întoarce ușor împotriva jurisdicției A (nu mai e atractivă pentru a-ți plasa aici sediul grupului) atâta timp cât nu se aplică și de restul jurisdicțiilor. Vezi și articolul Înțelegerea fiscală G7: ce s-a agreat și ce înseamnă pentru România!
(4) O prezentare, aici – ”Noua Abordare radicală: ce mai rămâne după 100 de ani de alocare a profitului pe principii de piață”. Preocupările pentru prevenirea scurgerilor de capital și împărțirea profiturilor datează încă din nebunii ani 1920, sub umbrela Ligii Națiunilor. Doar că pe atunci s-a decis ca armistițiile fiscale să se regleze prin alocări pe baza valorii de piață și nu prin dictate administrative.
(5) Britanicii au desigur o reticență în fața entuziasmului revoluției fiscale, având jurisdicții proprii (Insulele Virgine, Cayman și Bermude) încadrate la capitolul mult prea prietenoase fiscal. În UE, așa cum era de așteptat, principala voce împotriva impozitului minim global este Irlanda, ( rata de 12,5%) principala bază europeană a marilor corporații europene. Mai nou, Ungaria (9%), dar și Polonia (19%, rata standard, 9% pentru afaceri mici, sub un milion de euro) au respins măsurile prin care se dictează din afară cât să fie impozitul în țară. În orice caz, s-a cerut ca măsura să nu se aplice afacerilor cu activitate economică substanțială în jurisdicțiile naționale. Analiza amprentei economice a afacerilor devine astfel și mai importantă pentru companii în relația cu administrația fiscală.    

Articol apărut pe contributors.ro, iunie 2021. Autor - Adrian Luca, TPS 

 

 

La ora când apare acest articol, începe la Londra o reuniune a șefilor de stat din G7, important și pentru că președintele american Biden este la prima vizită în Europa, marcând astfel la nivelul cel mai înalt deschiderea post-Trump. Dar reuniunea aceasta are toate șansele să fie reținută pentru mesajul care s-a transmis deja cu o săptămână înainte, la reuniunea mică, a miniștrilor de Finanțe G7 – s-a dat liber introducerii unui impozit minim global pe profitul multinaționalelor. Cel mai probabil va fi 15%, deși se vehiculase înainte chiar 21%.

Românii care citesc știrea se gândesc imediat – noi avem 16%, deci pare că n-am fi afectați. Adică nu suntem Irlanda care are 12,5% și, evident, nu se simte confortabil. Viktor Orban, prim-ministrul Ungariei, țară cu 9%, spune zilele astea că e absurd să vină cineva din afară să-ți impună o rată de profit, mai ales că Ungaria nu e paradis fiscal, adică nu au o rată atât de redusă ca să ajute companiile să-și reducă povara fiscală, ci ca să atragă investiții. Noi de o săptămână nu vedem nicio reacție pe această temă, pare că nu ne produce emoții.

Ne afectează sau nu povestea asta cu impozitul minim global? Ar fi bine să ne afecteze ca să ducă la niște schimbări absolut necesare.

O să mă explic. Sunt 2 componente aici: pe de-o parte avem măsura impozitului minim global (așa-numitul Pilonul II), de cealaltă avem o formulă de împărțire a profiturilor pe fiecare piață unde acționează grupul multinațional (cunoscută ca Pilonul I).

Acest impozit minim global de 15% e văzut comparativ cu nivelul real, cel al impozitării efective și este pe relația țară cu țară. Un grup multinațional cu sediul în SUA, spre exemplu, care face afaceri la noi, poate ajunge ca, folosind deductibilitățile legale pentru afacerea respectivă, să ajungă la o rată efectivă de impozitare de 12% în Romania. Asta chiar dacă rata nominală e 16%. Putea să fie și invers – să plătească efectiv 17-20%, dacă avea cheltuieli care nu puteau fi deduse legal.

Revenind – Fiscul american se uită la rata efectivă de 12% și poate zice acum – pentru că tu, în România, trebuia să plătești minimum 15%, iau eu, IRS, 3% din profitul pe care tu îl faci în România. Aici e seismul, ca să folosesc vorba ministrului britanic de Finanțe, aici e reforma istorică de care, între noi fie vorba, americanii vorbesc încă din 2012, din primul mandat al președintelui Obama.

Aici e reforma istorică – statul A unde se află compania-mamă se duce direct la profitul filialei din alt stat (B) și își ia direct de acolo dreptul de impozitare, odată ce a aflat că filiala respectivă nu a plătit… cât trebuia. Pe ideea că acea companie are un deficit de taxe. De unde a aflat? – asta e altă poveste. Pe scurt – grupul a fost obligat să-i spună, că de-aia s-a institut raportarea obligatorie pentru fiecare țară în parte (CbCR). Iar cât de curând, cel puțin în UE, o să vină cu CbCR public, adică îți pui și pe internet datele pe care le dai la Fisc.

Revenim – E clar că mecanismul ăsta funcționează cel mai eficient, adică luptă împotriva fenomenului de mutare a profiturilor (mutare legală, încă o dată) dacă avem o adoptare globală, un impozit global.

Sigur, fiecare tară are libertatea să-și introducă unilateral măsura și, de fapt americanii au o astfel de măsură de pe vremea lui Trump, funcționează doar pentru grupurile americane și doar pe parte de intangibile (GILTI – 10%). Sigur, și în sistem multilateral, fiecare e liber să-și păstreze rata lui de impozitare. Irlandezii, spre exemplu, ziceau că au ambiția să rămână la al lor 12,5%, noi nu ne schimbăm, să ia americanii restul de 2,5% dacă vor… Povestea s-ar putea să nu fie chiar atât de simplă, pentru că, spre exemplu, se poate ajunge ca americanii să nu vrea să recunoască prin credit fiscal nici cei 12,5% plătiți de companie în Irlanda, să spunem, dacă Irlanda nu vrea să se ralieze…

Concret, chestiunea asta cu impozitul minim global avantajează în primul rând statul american și țările sursă de grupuri multinaționale, în general doar pe cei care sunt sursă de mari multinaționale, capitaluri etc.

Si acum legat de cealaltă componentă…

Cealaltă componentă, cunoscută tehnic ca Pilonul 1 este, ca să zic așa, al europenilor. Noi, UE, ne simțim frustrați de GAFA american, Google, Amazon, Facebook, Apple, care vând aici și nu poți să-i prinzi să-i taxezi… că ei au un sediu european în Irlanda, plătesc cât plătesc acolo, dar în Franța, Germania, UK, Spania, unde au grosul vânzărilor, nu plătesc cât ar trebui (asta ar fi tax avoidance. Să nu plătești legal cât crede Fiscul că ar trebui să încaseze de la tine. Atenție „legal” și „crede”).

Așa au apărut DST-urile unilaterale (adică digital service tax), taxele pe veniturile din servicii digitale în UK, Franța, Spania, cred că mai aveam puțin și ne convingeau și pe noi. Evident, supărări mari cu Trump… taxe vamale de retorsiune… a venit Biden care, ce să vezi?, nu a scos amenințarea cu taxele vamale, doar a amânat, venind însă cu o propunere de compromis cu europenii: stați așa, să nu ne concentrăm doar pe GAFA. Luăm cele mai mari 100 de corporații din lume (oricum, mai bine de jumătate sunt americane) cele mai profitabile, cu marjă de profit peste 10%, că acolo e problema, nu-i așa?, de ce sunt așa profitabile etc.

Și aici intervine măsura din Pilonul I – dacă multinaționala vinde în Germania, Germania să aibă dreptul să-și tragă, proporțional cu vânzările de pe piața ei, o felie din profitul excedentar al profitului grupului. Cum se calculează acest profit excedentar, cât e felia din el (se zice de 20%), cum se alocă după vânzări – deja am intrat pe terenul administrativ și da, e ca într-un scenariu absurd, dacă te uiți la ce însemna până acum câțiva ani o economie liberă, care se ducea după scenariul pieței, al prețurilor e transfer stabilite după valorarea de piață, în care remunerarea se făcea după riscuri asumate, funcțiuni, active implicate. Acum, administrativul e noul normal!

Am luat cazul Germaniei pentru că e o piață mare. România nu este o piață mare pentru acești giganți. Gândiți-vă că Amazon nici măcar nu e pe piața locală. Ce avem noi aici sunt în general filiale pe partea de servicii de suport, care sunt remunerate cu așa-numitul profit de rutină. Nu la noi e proprietatea intelectuală, intangibilul. Dar ne întrebăm – de ce nu plătesc aceste companii mai mult impozit pe profit? Păi ce să plătească? Plătesc fix pentru riscurile pe care și le asumă, pentru funcțiile de rutină!

Altfel spus, nu suntem Irlanda ca să fim loviți la buzunar de reforma aceasta

Mă gândeam zilele acestea cum s-a simțit ministrul de Finanțe irlandez la reuniunea miniștrilor G7 de săptămâna trecută. Adică, sigur, Irlanda nu e membru G7, nu e nici în noul G7 care e G20, dar e președintele actual al Eurogrup din UE și în această calitate a stat la masă. Și, stând la masă, înțelege și mai bine cum e cu noul normal. Sigur, pe pilonul 1, cel cu redistribuirea drepturilor de impozitare, ar avea de pierdut vreo 20% din ce încasează acum, (vreo 2 miliarde de euro) dar poate compensa din creșterea pragului de impozitare. Dar problema nu e aici – și asta o înțelege toate țările care sunt destinații de investiții: problema nu e în variația de impozite, că nicăieri impozitul pe profit nu e sursa principală la buget, ci cum îi păstrezi/dezvolți pe plătitorii de impozite?

… Dacă rata de impozitare nu va mai reprezenta un avantaj competitiv, cum te (mai) prezinți în fața investitorilor?

Irlandezii, ca să rămânem la exemplul ăsta, stau mai bine decât lasă să se vadă, decât se plâng. Apple e la ei de 40 de ani. Steve Jobs s-a dus în Irlanda de când nu era încă Steve Jobs, iar Irlanda se pregătea să fie Irlanda. E o relație fantastică acolo între economie, stat și investitor. Când Comisia a zis acum câțiva ani către Irlanda – vă obligăm să luați 13 miliarde de euro, bani pe care trebuia să-i luați din așa-zisele impozite pe care Apple nu vi le-a plătit de 10 ani, ce a zis Irlanda – nu, mulțumim, și s-a luptat cot la cot cu Apple împotriva Comisiei. Și ce să vezi?– Comisia a pierdut (pe cadrul actual, că și de aia vor să-l schimbe). Așa cum a pierdut și la Amazon-Luxemburg.

Deci e o relație fantastică, ca să vorbesc și eu cum vorbea Trump, cu investitorii. Și nu doar pentru că au impozite mici. Asta a fost demult magnetul, acum sunt bază pentru economia digitală. Pot să vă arăt o poză din sediul Facebook din Dublin, unde se văd calculatoare cu operatori alocați pentru fiecare țară europeană, da, inclusiv România.

Și ce facem noi, care nici măcar irlandezi nu suntem?

Eu sunt din Maramureș, așa că mă consider mai „irlandez”. Dar o vă răspund cu o vorbă a vecinilor englezi. „Never waste a good crisis”, ne spunea Churchill.

Revoluțiile vin cu crize, dar și cu șanse.

Ce avem noi acum – avem libertatea de a nu ne mai angaja în această race to bottom, cum zice americanul, cursă disperată cine dă mai puțin?

Ne băteam în impozit mic pe profit – uite că n-o să mai fie (ne)voie!

Ne băteam în salarii mici? Uite că nici asta n-o să se mai poată, cel puțin când în UE vom avea un salariu minim comun!

Cât despre facilități fiscale, regimuri preferențiale, asta deja se poate tot mai puțin, până la limita în care o să existe o bază comună de impozitare. Și atunci să te ții, ca să zic așa…

Cum ar arăta atunci noile noastre puncte tari. Prin ce mai suntem atractivi?

E un cuvânt frumos, sănătos, din păcate atât de pervertit, de zeci de ani, la noi – „REFORME”.

Ne batem acum prin PNRR să convingem lumea că facem autostrăzi verzi, punem ghivece, hidrogen verde, totul e verde la noi, dar astea nu sunt chiar reforme, dacă e să ne ia cineva la bani mărunți. Cum o să aduci mașini ecologice scumpe, cu navetiști bine plătiți, cu turiști cu buzunare groase, pe autostrăzile astea? Aceasta este întrebarea!

Știți care e cea mai optimistă știre pe care am găsit-o în PNRR-ul cu care tocmai ne-am dus la Bruxelles, varianta cea (vo)luminoasă? Sunt câteva cuvinte aruncate pe o linie de milestones în ceva ce se cheamă „RO RRP III.1 Fiscal Pensii Annex 2”. Ce zic ele – „Analiză comparativă între statele membre ale UE a legislației privind impozitul pe venit, impozitul pe profit, contribuțiile sociale și impozitul pe proprietate pentru identificare celor mai bune practici”. Adică o să se facă o analiză. Mă rog, acolo zice că e făcută analiza asta, probabil că e încă la secret. Dar nu asta contează. Contează că se simte nevoia să se facă așa ceva. Ar fi o bornă/milestone fantastică pentru un început de nou drum: Bune Practici. Asta e calea!

Când se armonizează cifrele în această lume tot mai interdependentă, tu să fii o bază de bune practici! Aduci acasă la tine ce e mai bun din ce fac alții. Legislație fiscală – dacă la ei se poate, trebuie să se poată și la noi. Legislația muncii. Legislație de încurajarea inovării, cercetării. Dar legislația e doar un pilon. Administrația, procedurile sunt pilonul principal. Proceduri clare, în orice caz bine explicate cu ghiduri, prietenoase, desigur pe baza legii, pentru că legea e deja una bună, e best practice.

Auzim că în UK fiecare mare companie are desemnat un om de legătură la Fisc, o echipă care își cunoaște contribuabilul, cu riscurile lui. Atunci facem și noi același lucru. E undeva unde carta drepturilor contribuabilului e mai solidă, a doua zi să fie și la noi. Sigur, parcă și aud – forme fără fond, asta e problema românilor. Dar mi se pare că am început să folosim prea des această… explicație. Eu văd altceva – ne e și frică să ne mai apucăm de ceva nou, știind de la început că la noi nu se poate. Dar de ce să nu se poată?

Eu văd că dacă am înțelege mai bine ce se întâmplă în lume, ce transformări vin în Europa noastră, atunci am avea libertatea să ne concentrăm pe ceea ce trebuie făcut. Să înțelegem că suntem și într-o situație teribil de aparte, care, cel puțin pe alții, începe să-i îngrijoreze. Comisia deja, când dă prognozele de toamnă și primăvară, are pentru noi documente speciale. Scria negru pe alb acum câteva zile – suntem în risc mare de sustenabilitate a datoriei. În 10 ani, ajungem la 90% din PIB. În toamnă, se mai spunea că, citez „dacă nu se schimbă nimic”, putem ajunge la 100% în 2027. Nu știu, ne credem cumva Italia să ne permitem cifre d-astea? Până una-alta, Italia e în G7. (Ce mai putem face – în afară să creștem TVA-ul și accizele!)

Deocamdată, Comisia ne dă recomandări, recomandări la recomandări. Dar trece pandemia și odată cu ea se duce și perioada de grație, acea escape clause, de a nu ne trimite în deficit excesiv. Acum mai avem timp să ne facem că vorbim de pensii fără contributivitate, să mai vedem dacă să umblăm sau nu la impozitele pe proprietate, să promitem că „nu se schimbă nimic”. De parcă de asta am avea nevoie să nu se schimbe nimic. Ba da, decât să mai crești impozitarea muncii, decât să lovești direct în consum, TVA, accize, mai bine umblă la impozitarea capitalului! Asta e tendința peste tot unde e nevoie de bani. Nu omorî motoarele care merg, dacă nu poți să faci altele să meargă!

Când la OECD a început să se vorbească de apropierea tăvălugului BEPS – măsuri anti Base Erosion and Profit Shifting – noi încheiam în toate comunicările noastre din buletinul TPS: acum e momentul să fiți BEPS – Be Prepared to Switch! Fii pregătit de schimbare! Ți se va cere o transparență fără precedent! Pregătește-te de pe acum, așa cum nu te-ai mai pregătit, să ai o fundamentare solidă a ceea ce faci! E momentul să fii pro-activ.

Așa că asta e recomandarea mea – să nu irosim criza de acum!

 

Aricol apărut pe economedia.ro și g4media.ro, iunie 2021. Autor - Adrian Luca, TPS

Săptămâna trecută, când cu ghinionul ce l-a lovit pe bietul Arthur să intre în cătarea celebrului vânător în zona de protecție strictă, ce mi-a venit să fac un mic studiu de piață? Am și eu o pasiune, defect profesional: mi-am zis că, dacă acest urs e așa cum arată punctajul tehnic (de 592,8 de puncte din maximul de 600), atunci e un fel de activ intangibil greu de evaluat (1). La cât să-l prețuiești?

O întrebare de bază în analizele financiare (de prețuri de transfer/transfer pricing, dar nu numai) este who bears the costs and the risks? În traducere – cine suportă costurile și riscurile? Dar cum procedezi când în joc e chiar the bear (ursul)?

Un prim benchmark/reper vine chiar din legea vânătorii (L 407/2006, cu modificări) unde găsim ”valoarea de despăgubire în cazul unor fapte ilicite pentru speciile la care vânarea este interzisă”. În dreptul ursului valoarea e de 40.000 de euro, stabilită încă din 2006, păstrată și în varianta din 2015. Nu se spune nimic de cât să fie ursul, totul e să fie din clasa Ursus arctos. Ursul e rege și în scripte: următorul în ordinea despăgubirilor este zimbrul (Bison bonasus) – 30.000 de euro, urmat de elan (Alces alces) – 20.000 de euro. Comparați suma cu cea de la lup (Canis lupus), care pare chiar nedreptățit, ținând cont că, din câte știu, are și el un rol important în pădure – doar 1.000 de euro.

Dar stai, elan am zis? Trebuie să fie o greșeală! De unde și până unde elan în codrii noștri? Chiar și în Scânteia de acum 50 de ani scria că, printr-o minune, s-a mai rătăcit unu pe la noi și, ca dovadă (concludentă) a fost împăiat.

Din păduri o fi dispărut, dar, din scripte, uite că nu! Și nu știu de ce, dar asta mi-aduce aminte de anii când, când tânăr consultant fiind, mă confruntam cu primele inspecții fiscale și cu celebra – așa o fi, dar la noi scrie altceva. După o remarcă ca asta părea că ai văzut lupul și ursul la un loc!  

Apropo de inspecții, obligat de viața reală, a trebuit să las subiectul evaluării ursului și al găsirii elanului din pădure. Dar uite că nu mă lasă subiectul, ca să zic așa. Pentru că am văzut că revine știrea aceea optimistă, convingerea că mai sunt urși și mai mari în pădurile noastre.

Aici am o mica problemă metodologică – dacă e corect punctajul acela vehiculat de 593 de puncte, dacă e corect că punctajul maxim e de 600, atunci, să dai nas cu un urs mai mare decât Arthur echivalează cu a întâlni o anomalie statistică! Dar, dacă 600 nu e punctajul maxim, atunci să fie actualizat printr-o OG, măcar cu rata inflației, să nu ne trezim cu cine știe ce anomalie contabilă.

Altminteri, știrea e una care insuflă optimism, din acela de să împuște elanul. Cu acest optimism, chiar putem să dăm și peste un dinozaur pitic fugit din parcul de la Hațeg.

Parcă și văd – sub sloganul ”Veniți, mai avem trofee”, vom atrage și mai multe investiții mari (investitores plus valorem), aducem și mai mulți bani la buget! Și mai mulți, pentru că, după cum am aflat, avem venituri din economie record, și asta doar după patru luni.

Și asta încă nu e tot. Este de așteptat să fim printre puținele țări din UE care vor atrage toți banii prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Vești bune curg și de la Bruxelles, unde ni s-a mulțumit pentru cum merge treaba cu terminarea PNRR-ului asap. Cred și eu că sunt mulțumiți. De la români au de citit doar 142 de pagini. Mult, de departe mult mai rezonabil decât alții: planul de reziliență al francezilor are 815 pagini, al polonezilor 498. Până și țările mici s-au găsit să pună pădurile pe butuci – portughezii au venit, prin Ministerul Planificării (dacă vă vine să credeți așa ceva) cu 346 de pagini. Ce să mai zicem de bulgari, cu 297 de pagini (toate planurile naționale de redresare și reziliență se găsesc aici).

Dar aici nu e vorba de cine are mai multe pagini, ci de reforme și măsuri concrete, cu cap și coadă (coadă scurtă, că banii sunt doar pe cinci ani).

Românilor nu le place să stea la povești cu reforme sau alte ciute de felul ăsta. Ei zic scurt, verde-n față, cine știe pricepe! Apropo de strictețe. Si de acum citez din PNRR: ”Identificarea zonelor potențiale de protecție strictă în habitate naturale terestre și marine în vederea punerii în aplicare a Strategiei UE privind biodiversitatea pentru 2030” (la pilonul I.2 ”Tranziția Verde – Împădurim România și protejăm biodiversitatea”).

Apropo de management: ”Dezvoltarea de platforme în ferme mici și medii pentru colectarea, managementul și valorificarea gunoiului de grajd”. (la I.3, ”Managementul deșeurilor și economie circulară”).

Apropo de încredere: ”Transformarea și consolidarea datelor guvernamentale pornind de la standardizare și prioritizând cele mai importante seturi de date, evaluând proceduri istorice de colectare, respectiv producerea acestora, precum și gradul de conformare, evaluare a exactității datelor prin compararea unor eșantioane semnificative statistic cu alte surse de date și orice altă metodă rezonabilă care să indice un grad de încredere specifică acestora” (la pilonul II.1 – ”Transformarea digitală – cloud guvernamental”).

Apropo de nivel: ”Dezvoltarea de rute de formare profesională relevante, complete (până la nivel 7 de calificare – studii de masterat), flexibile, prin prelungirea duratei învățământului dual secundar, cu posibilitatea accesului spre nivelul terțiar universitar si non-universitar, alături de o reorganizare a educației profesionale inclusiv în regim dual”. (la pilonul III.4, ”Creștere inteligentă – România educată”).

Apropo de filosofie: ”Reorientarea filosofiei de administrare a contribuabililor pe bază de risc fiscal și implementarea managementului de risc integrat al contribuabililor” (la III.2 ”Modernizarea și consolidarea sistemului financiar-fiscal”). Și încă acestea sunt din cele care ar trece mai ușor testul DNSH – do not significant harm / nu prejudiciază în mod semnificativ mediul (3);  

Aș sta mai mult cu dumneavoastră la discuții pe tema asta, dar tocmai am primit din Parlament modificarea unei ordonanțe de aplicare a unei directive. Am mai scris pe tema acelei directive, cunoscută ca DAC6 și considerată poate cea mai nerezonabilă legislație europeană (590 din 600 de puncte, ca să zic așa) nu doar în materie fiscală. La vremea respectivă am recunoscut că autoritățile noastre fiscale au ales poate una din cele mai rezonabile transpuneri ale acestei directive (undeva nici prea-prea, nici foarte-foarte).

Nu se poate spune nici că noua lege (L 123/2021 de aprobare a OG 5/2020 – mai multe, aici)  ar înrăutăți și mai mult lucrurile. Dimpotrivă: aduce niște clarificări bine-venite. Dar, așa, din obișnuință, tot se mai găsește ceva de vânat. Spre exemplu în OG e un pasaj care spune că se acordă o derogare dacă ”se aduc dovezi concludente…”Fair enough, ar zice englezul. Cine n-are probe concludente … bear the risks! Iată că din Parlament textul iese îmbunătățit și acum e nevoie de ”dovezi concludente din care să rezulte dincolo de orice dubiu”. Păi să nu vezi câteodată ursul în fața ochilor?

Între timp, dacă mai auziți vești din acestea despre cum umblă elanul pe la noi, vă rog să mi le transmiteți și mie. Dar să fie concludente. Și nu doar așa … concludente! Să fie și dincolo de orice dubiu! Până atunci, multă sănătate tuturor!

Note

(1) La modul general, în clasa activelor intangibile se includ licențe, mărci comerciale. Formula ”greu de evaluat” e consacrată în literatura de specialitate – vezi OECD, Liniile directoare privind prețurile de transfer/ BEPS - acțiunea 8.

Prin analogie, ursul brun este o imagine simbol a faunei, chiar a ecosistemului României – vezi și imaginile din țara noastră (cea din județul Harghita) de pe site-ul european consacrat serbării Zilei de 9 Mai din acest an.

(2) Până la această dată (12 mai) a rămas publicat pe site-ul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene Planul Național de Reziliență și Redresare aprobat în ședința de guvern din 7 aprilie, cel cu solicitări de finanțare de 41,461 miliarde de euro. Citatele din text sunt din această variantă a planului. Între timp, Guvernul a anunțat ajustarea sumelor care vor intra la negociere, până la 29,2 miliarde de euro, practic pachetul de finanțare rezervat României (din care maximum 14,2 miliarde nerambursabili).

(3) Am preluat câteva din reformele încadrate la capitolul șanse ridicate de aprobare, întrucât, în autoevaluarea guvernului trec testul ”nu prejudiciază în mod semnificativ mediul”/”do no significant harm -DNSH”). Statele membre nu-și pot prezenta planurile naționale fără să aibă acest prim test care să însoțească fiecare reformă și investiție propusă pentru finanțare. Acesta este principiu de bază al acestui instrument special de finanțare, Comisia lansând chiar un ghid tehnic de aplicare DNSH. În PNRR-ul românesc (vezi nota2) din cele 31 de măsuri-investiții, prinse pe șase piloni, 14 sunt prezentate ca respectând integral DNSH. În total, acestea solicită finanțare de circa 9,3 miliarde de euro (conform sumelor inițiale, echivalentul a 22% din totalul de 41,5 miliarde). Pentru celelalte măsuri Guvernul admite că ”e nevoie de o monitorizare atentă a respectării DNSH”. Acesta nu înseamnă că proiectele sunt automat respinse, dar trebuie să fie mai bine explicate, documentate și … negociate.

 

Articol apărut pe hotnews.ro și contributors.ro, mai 2021. Autor - Adrian Luca, TPS