OCDE bate toba mare cu BEPS-ul. Comisia Europeană ține ritmul cu CCCTB-ul. La noi, s-au schimbat Codurile. Urmează legislația secundară după noi partituri. Un nou joc în lumea prețurilor de transfer, deci ... hai la JOC!

”La comandă”, vorba conducătorilor de hore din Maramureș. 

Tulai Doamne, da' ce treabă are BEPS-ul cu Maramureșu'?

Descoperiți în buletinul dumneavoastră de transfer pricing în siguranță, TPS ExpreS - ediție specială (noiembrie 2015).

Să vă ajute să vă pregătiți de ”noua inspecție fiscală în 2 timpi”, să înțelegeți decalogul BEPS (BE Prepared to Switch), să aflați cum a fost Octombrie Roșu pentru prețurile de transfer. Un buletin cu sfaturi utile și analize în ... subtext, totul pentru protecția dumneavoastră fiscală. Sau pentru o reacție fiscală eficientă! 

Lectură cu folos! 

 

E un lucru dovedit că inspecția pe prețuri de transfer se declanșează la factori de risc clasici, precum pierderi cronice, discrepanțe flagrante între rezultatele companiei și cele ale industriei din care face parte, contracte semnificative de servicii/licențiere/împrumut derulate cu părți afiliate, fuziuni, externalizări etc. 

Dar poate fi un factor de risc o știre pozitivă și ... inofensivă, de tipul unui anunț de angajare, să zicem? Sau o știre de PR despre misiunea asumată a companiei? Culmea e că ... da, se poate! Se poate vorbi de un risc acolo unde comunicarea nu e ”corelată cu piața”, adică nu ține cont de prejudecățile/întrebările/comentariile publicului și, implicit, ale Fiscului. 

Adriana Stoian, partener TPS, vine cu un studiu de caz, pornind de la un exemplu real, al unei bine-cunoscute corporații.

Se iau două știri inofensive. Dacă nu le explici, poți avea o reacție fiscală negativă

Am avut ocazia să mai vorbesc de semnificațiile fiscale nebănuite pe care le poate naște azi o banală comunicare publică venită din partea unei corporații. Citesc în ZF o știre care poate duce la o interpretare de tipul celei din cazul Candy, prezentat aici. Cititorii vor înțelege de ce nu voi da nume de acestă dată: mă voi mărgini doar să prezint situația ca un studiu de caz.

Așadar, șeful filialei locale a unui gigant global este citat ca spunând – ”noi suntem doar o reprezentanță care oferă consultanță, astfel încât companiile din România să-și pună mai bine în valoare prezența... Operațional, totul este centralizat în X (este numită o altă țară, cunoscută pentru regimul fiscal prietenos –nota mea, AS) Și nu numai la noi se-ntâmplă asta, ci și la alți giganți. Tot ce este business în România este realizat în X, așa cum este și pentru Marea Britanie, Franța, Israel ...”.

Am avut un deja-vu citind acestă explicație. Pentru că, acum mai bine de doi ani, corporația-mamă venea cu același argument, într-un alt stat (puternic), pentru a răspunde, public, forului politic de ce există o discrepanță între veniturile pe care publicul presupune că le-ar încasa filiala corporației din acel stat și ceea ce fililala raportează efectiv la Fisc. Doar că acel for politic îi pune o întrebare simplă respectivei corporații – atunci de ce filiala voastră angajează oameni pe vânzări? Iar de atunci, corporația este invocată ori de câte ori, în spațiul public, se vorbește de fenomenul ”tax avoidance” (evitarea plății taxelor pe care publicul - și apoi Fiscul - crede că trebuie să le plătești).

Voi mai spune doar atât legat de cazul pe care îl analizăm acum – e plin internetul de referințe pornind de la anunțul filialei din România a corporației că angajează ... oameni cu abililtăți în vânzări.

Iată, așadar, două comunicări aparent inofensive care, fiscal vorbind, nu se leagă.

Ce-i de făcut? Păi, cel mai simplu ar fi să nu mai declarăm nimic, ”no comment”, nu-i așa?
”No comment” aș zice și eu față de cei care ar lua o astfel de decizie. Pentru că ar arăta că nu înțeleg ce e cu acel ”azi” de care vorbeam la început. Azi e epoca BEPS-ului de la OCDE ( cele 15 măsuri care revoluționează cadrul fiscal internațional, pentru evitarea Base Erosion and Profit Shifting – erodarea bazei de impozitare a corporațiilor și mutarea profiturilor în țări cu fiscalitate redusă/ vezi acea țară X). Dar aceste măsuri sunt doar vârful iceberg-ului politic. Azi e vremea în care de tranzacțiile intra-grup se vorbește în presă, pe forumuri, în parlament și unde te aștepți mai puțin...

Azi e vremea în care Comisia Europeană vrea ca de dosarul prețurilor la care se fac tranzacțiile dintre filialele unui grup (prețurile de transfer) să nu mai întrebe doar Fiscul, ci și acționarul. Aceeași Comisie care obligă azi două state puternice, Olanda și Luxemburg, să recupereze sume între 20-30 de milioane de euro de la Starbucks, respectiv Fiat. Doar că aceste state au semnat, recunoaște și Comisia Europeană, ”niște acorduri perfect legale” cu niște companii care, ca orice companii, caută să-și asigure predictibilitatea fiscală pe o perioadă cât mai mare. Dar, după un an și ceva de ”investigații minuțioase”, apare concluzia că ”acordurile în cauză nu reflectă realitatea economică, stabilind prețuri pentru bunurile și serviciile între filialele grupurilor (așa-numitele prețuri de transfer) care nu corespund condițiilor pieței. Ca urmare, multe din profiturile filialei Starbucks de prelucrare a boabelor de cafea au fost mutate afară, unde, de asemenea nu au fost taxate, în timp ce divizia financiară a Fiat a plătit impozite doar pe niște profituri subestimate”.

Și, apropo, rețeaua globală de cafenele invocată a experimentat un dur boicot al consumatorilor, pe tema, ați ghicit, tax avoidance. Iar reacția companiei a fost de a arăta că înțelege problema, în niciun caz nu a mers pe politica ”no comment”.

Revenind la ”ce-i de făcut”? Comunicarea este cheia, dar nu o comunicare formală, nu una pe lângă subiect, ci una care să plece de la întrebările și îngrijorările publicului. Iar când publicul pune întrebări, îmaginăți-vă ce presiune e pe Fisc, mai ales că azi, toate statele ”au voie” să fie puternice la capitolul fiscalitate intra-grup (gândiți-vă doar la ”raportarea țară cu țară”/”country-by-country reporting”, în care fiecare grup mare va trebui să-și prezinte transparent situația fiscală și economică din fiecare țară unde e prezent).

Așadar, explicați-vă public modelul de afaceri, cât mai pe înțelesul publicului, scoțând în evidență avantajele reale de substanță economică pe care le aduce afacerii și, implicit, clienților acel model. Iar când ați obosit să explicați, luați-o de la capăt!

Când publicul e altfel, vorbești altfel! Aș încheia cu un ultim exemplu. Căutând pe la-nceputul anului, date pentru o analiză la nivelul Timișoarei, găsesc un studiu făcut de doi universitari venețieni, cu titlul ” Producția - afară, profiturile – în țară: producția de încălțăminte și îmbrăcăminte din regiunea Veneto”. Cum? imposibil, să vorbești așa în ziua de azi, când ar trebui să fie sfântă regula ”profitul se impozitează acolo unde se obține”! Dar există o explicație – studiul e din ... 2007. Între timp a venit o criză. Una mare.

Așa că ... BEPS, vă zic! BE Prepared to Switch – la alt mod de operare, la alt mod de comunicare. E și un decalog pe tema asta!

PS. Fiscul din Renania de Nord- Westfalia, cel mai populat stat din RFG, tocmai a confirmat că a (mai) cumpărat un memory-stick foooarte prețios. Se pare că a dat vreo 5 milioane de euro pe el, pentru că ar conține informații care duc la cazuri de tax avoidance de vreo 600 de milioane. Doar un exemplu de cum au ajuns autoritățile germane să recupereze între 4 și 5 miliarde de euro din lupta împotriva acestui fenomen. Și doar un exemplu despre ce înseamnă ziua de azi în fiscalitate.

Aricol apărut pe ZF.ro, noiembrie 2015. (titlul articolului aparține redacției ZF) Autor Adriana Stoian 

 

 

Data de 5/10/15 intră în istorie ca data în care OCDE a prezentat  forma finală a ”planului BEPS”. Un plan care va marca viitorul tranzacțiilor intra-grup. 

După un mic studiu de ... benchmarking/comparabilitate între perioadele ”înainte de 5/10/15” și ”după 5/10/15”, îți dai seama că schimbarea este în primul rând de natură politică și de-abia apoi tehnică: la întrebarea ”ai făcut BEPS?”, grupurile de companii trebuie să vină acum cu mai mult decât clasica justificare ”dar n-am făcut nimic ilegal!”.

Pentru cei care înțeleg că au nevoie de o nouă abordare în noua lume, venim cu un sfat pragmatic – 

                                                            Fiți BEPS! BE Prepared to Switch!

Aducem și un decalog actualizat, de pus pe peretele de sticlă al departamentului taxe și impozite din grupul dumneavoastră:

 

Decalogul BEPS - BE Prepared to Switch©:
  1. Să nu ai alte prețuri de transfer în afară de prețurile de piață!
  2. Să nu slujești scopului de tax avoidance într-o tranzacție intra-grup!
  3. Să nu iei în deșert cuvântul de ordine – ”profitul se impozitează acolo unde se realizează!”
  4. Ai dreptul la o zi de odihnă, dacă în celelalte șase respecți regulile fiscale!
  5. Cinstește pe compania-mamă, dar adu-i aminte că la tine vine inspectorul să te-ntrebe de sănătate (deci vezi ca tranzacțiile să aibă substanță economică și să respecte riscurile și funcțiunile din cadrul grupului)!
  6. Să nu ucizi așteptările comunității de a primi ceva înapoi, mai ales dacă afacerile îți merg foarte bine!
  7. Cu măsură la împrumuturi intra-grup, pentru că repede vei fi luat la întrebări (cât e valoarea, cât e dobânda, care e oportunitatea?)
  8. Să nu furi din profit, prin achiziții la prețuri mari si vânzari la prețuri mici!
  9. Să nu mărturisești strâmb în rapoartele financiare!
  10. Să nu poftești din avantajele fiscale care nu ți se cuvin!
10 alin.1 (alineat de ultimă oră, introdus prin ordonanță de urgență): Nu miza pe mitul de piață că ”pe consumator nu-l interesează dacă îți plătești sau nu corect impozitele, dacă poluezi mai mult sau mai puțin decât ceilalți”.

 

Pentru a înțelege mai bine contextul noilor predici, vă invităm să citiți articolul lui Adrian Luca, TPS, de pe contributors.ro.

Pentru partea tehnică, vă așteptăm oricând cu soluții marca TPS - Transfer Pricing Safety! 

Veți afla ceea ce clienții noștri știu deja: avem pachetul potrivit pentru BEPS - BE Prepared to Switch!© Swift, Smooth and Safety.  

Acum!

 


Prin 1998, Agenția de mediu a SUA (EPA) dădea amenzi istorice pentru instalarea unor dispozitive care păcăleau testerele de poluare. Erau găsiți vinovați șapte producători de motoare Diesel, în frunte cu fanionul economiei naționale, Caterpillar. La 15 ani distanță, din fondul creat după penalizarea celor șapte, se alocau 50.000 (cincizeci de mii) de dolari pentru o cercetare care avea să ducă la actuala mega-incriminare a VW.

Încă o dovadă că, oricât de mare ai fi, din când în când e bine să mai studiezi ”jurisprudența”. Dar așa se întâmplă cu cine nu-și cunoaște istoria factorilor de risc, fie că e vorba de riscul de mediu ori de riscul fiscal  - vezi aici articolul pe acestă temă al Adrianei Stoian, TPS!.

De notat că, și în materie fiscală, Caterpillar e un excelent material didactic (vezi aici), pentru că poate inaugura una din cele mai mari penalizări în materie de BEPS pentru un grup industrial. Așa că aviz amatorilor de istorie!

Un nou scandal zguduie lumea – i se spune Dieselgate! Softul care face ca motoarele Volkswagen (dar lista pare să fie deschisă) să evite (avoid) să plătească costul real al poluării a ajuns vedetă în întrega lume. Dieselgate e un fel de Taxgate, tipul de scandal, de asemenea global, care pleacă de la tax avoidance.

Nu, motoarele Diesel nu sunt acuzate că manipulează prețuri de transfer, ci că nu transferă, la justa valoare de piață, riscuri și funcțiuni.

Citiți o ”analiză de comparabilitate” fiscalitate/poluare în comentariul Adriana Stoian, partener TPS ...

Achtung! Achtung! Optimizarea noxelor și a taxelor se face până la limita evitării oricărui pericol! ”Mașina poporului” nu a ințeles asta!

Am acasă o mașină produsă de grupul VW și o pisică. Îmi plac amândouă. Nu m-ar mira ca producătorul, știind că-mi plac pisicile, să fi instalat un soft de face TDI-ul să toarcă precum Toulouse, pisoiul. Artificiul acesta de marketing ar intra, până la urmă, în jocul modern productor-client. Până la un punct, e un joc amuzant, întreținut de feeria publicității din jur.
Dar mi s-ar mai părea la fel de amuzant acest joc dacă producătorul, știind că-mi place să am grijă/ să fiu responsabilă față de mediu, ar instala un soft ca să-mi arate cum TDI-ul poluează cât o motoretă? Care e punctul de la care lucrurile nu mai sunt amuzante?
Despre asta e vorba în mega-scandalul VW pe care îl (în)toarce acum pe toate fețele presa din toată lumea. Despre ce (mai) e tolerabil și ce nu (mai) e tolerabil în ziua de azi, din punct de vedere politic.
Scandalul noxelor la grupul de origine germană seamănă ca două molecule cu scandalurile pe probleme de taxe care afectează acum mari concerne internaționale. Poluarea și taxele (în ce ordine vreți) au devenit cartofi fierbinți pe agenda politicii de astăzi.
Am să mă limitez la o singură comparație, pentru că tot e vorba de motoare – Google(altfel, e plină presa de exemple, vezi Apple, Microsoft, Caterpillar, Coca-Cola … doar să dați o căutare pe Google!)
Ambii producători fac motoare ireproșabile tehnic, dar … nu asta e problema, ci ”avoidance” (evitare, în engleză). Evitând să achite costul real al emisiilor de taxe sau evitând factura reală a taxelor, ambii sunt acuzați că evită să-și facă datoria de contribuabili corecți.
Google și ceilalți giganți sunt acuzați că au pus în practică structuri de tax avoidance, care sunt la granița unei optimizări fiscale tolerabilă cu una in-tolerabilă. E o graniță tot mai fluidă în lumea post-criză, când guvernele rămase fără bani acuză grupurile că apelează ”abuziv” de prevederi, altminteri legale. Rețineți termenul ”legal”. Și luați aminte că ”nu-mi pasă dacă e legal, că e incorect” (președintele Obama dixit).
Acum, revenind la VW. Într-un cadru strict privind emisiile, producătorii vin cu propriile declarații de încadrare în standarde (un fel de declarații fiscale). EPA ( Agenția americană de mediu) acționează ca IRS (Fiscul american) și, prin sondaj, pe baza unor factori de risc – că e extrem de costisitor să o facă pentru toate modelele – verifică aceste declarații. Sigur, te găsește că nu ești în marja normelor, ești penalizat, amenzi usturătoare etc. Dar problema devine extrem de complicată când, în uma verificării, se constată că, deliberat, ai încălcat aceste standarde. Deja problema capătă dimensiune politică și se transformă într-un coșmar atunci când este pusă la îndoială credibilitatea companiei.
Iar ca jocul să se complice și mai mult, mai luați în calcul că verificarea a pornit de la sesizarea unor activiști care, ce ironie!, luau de bune datele prezentate de companie! Iată ce va să zică implicarea consumatorului. De aici până la protestele conumatorilor împrotiva ”celor care evită să plătească taxe” mai e doar un pas.
Să nu mire, astfel, reacția disperată a producătorului german, ba chiar a politicienilor germani, de a aplana efectele incontrolabile care pot apărea la nivelul publicului consumator.
Să nu mire nici reacțiile companiilor când sunt confruntate cu acuzații din partea Fiscului –ți-am verificat declarația fiscală și am văzut că nu te-ncadrezi în marjele de profit pe care le au și competitorii tăi. Pentru că astfel de acuzații au devenit foarte grave și companiile trebuie să explice că acea neîncadrare în marje nu este rezultatul unei acțiuni deliberate, ci efectul unor deficiențe obiective de piață.
Miza producătorului auto este acum să arate că eventuala incorectitudine a datelor este un efect al unor deficiențe tehnice/obiective. Ca și în fiscalitate însă, e infinit mai greu să vii cu explicații post-factum, decât să te pregătești din timp pentru a răspunde întrebărilor.
Nimeni nu poate spune acum ce magnitudine va avea acest scandal nu doar asupra producătorului în cauză, ci asupra întregii industrii auto. Ca să vă faceți o idee, fiscalitatea este astăzi răvășită în toată lumea (vezi BEPS, CCCTB – un articol pe această temă aici) pornind de la astfel de sesizări privind încălcările de norme ale grupurilor de companii. Cert e că, în orice domeniu ați fi, mai ales dacă nu aveți un brand de calibrul ”mașinii poporului”, nu evitați să recunoașteți realitatea dură: de inspecțiile pe taxe și pe poluare nu mai scapi în ziua de azi!

Articol apărut pe contributors.ro, septembrie 2015

Autor - Adriana Stoian, TPS 

Pe la-nceputul verii, când toată lumea vorbea de destrămarea construcției europene din cauza acutizării crizei grecești, Bruxelles-ul își continua agenda lui importantă. A venit toamna, lumea iar vorbește de destrămarea construcției europene, de data asta din cauza acutizării crizei refugiaților. Și Bruxelles-ul își vede în continuare de agenda lui importantă.

Ca să reiau întrebarea din iunie, cine o să ne lase să destrămăm proiectul, când UE se pregătește de o integrare fără precedent?
Săptămâna acesta ne-am dus la Bruxelles cu așa-zisul ”interes național” care ne cerea că trebuie să respingem cei 4.646 de refugiați pe care Europa ni-i băga pe gât (lasă că știm noi, nu-i așa, că o să mai vină și alții, vorba ceea, nici noi nu suntem duși cu pluta).
Dar tot săptămâna aceasta, în Parlamentul European, o să se mai dezbată și criza laptelui. O criză mai mică, din categoria celor recurente, de creștere a noii Europe – fermierii din Vest au venit din nou la centru (Bruxelles) să spună că, uite, laptele a ajuns mai ieftin ca litrul de apă, că, uite, nu e bine că s-a renunțat la cote… O să treacă și criza asta, apa trece și nici ea nu se ieftinește…
Și tot săptămâna asta, revine în Parlament șeful Comisiei, Juncker, împreună cu responsabilul de taxe și vămi, Moscovici, plus responsabilul de concurență, Vestager, să dezbată ”planurile de politică fiscală, pe termen scurt și de viitor, în special în ce privește companiile multinaționale” (conform anunțului oficial).

Sigur, termenul dezbatere s-ar putea să fie un pic prea prețios: acordul politic, la nivelul care trebuie, a fost deja luat și vom avea CCCTB – Common Consolidated Corporate Tax Base/baza comună consolidată de impozitare a companiilor din UE. Din categoria, să nu spuneți că nu v-am spus, săptămâna trecută, în discursul ”Starea Uniunii 2015”, Juncker a ținut să spună că ”trebuie să întărim corectitudinea politicilor noastre fiscale. Pentru aceasta e nevoie, printre altele, să lucrăm la CCCTB” (punctul patru din ”cele cinci domenii unde Comisia va prezenta propuneri ambițioase și unde se așteaptă progrese începând chiar din acestă toamnă”).

Acest CCCTB era o problemă căreia executivul european încerca de ani buni să-i dea un statut politico-economic. Prin 2011, se încerca un compromis ca sistemul să devină opțional. Un fel de-a spune că problema încă nu era coaptă la nivel politic. Ei bine, acum, în această vară fierbinte, se pare că s-a copt și aceasta s-a văzut prin așa-zisul ”plan de acțiuni pentru o taxare corectă și eficientă a companiilor din UE”, apoi a întărit și Parlamentul, prin rezoluția –”Evitarea plății taxelor și evaziunea fiscală ca provocări pentru guvernanța, protecția socială și dezvoltarea în țările în curs de dezvoltare”. Încă o dată, mesajul a fost clar – mai marii Europei s-au hotărât să meargă pe calea asta. La început nu voiau (cum inițial nu erau de acord nici cu cotele obligatorii pentru refugiați), acum vor.
Pentru cei care n-au încă dimensiunea fenomenului, îi mai invit să citească o dată titlul:baza comună consolidată de impozitare și să reflecteze la această perspectivă – după limitarea ajutoarelor de stat, micile economii naționale nu vor mai putea veni acum în fața investitorilor nici cu argumentul ”suntem mai atractivi, pentru că, spre exemplu, avem amortizare accelerată”. Pentru că va fi bază comună în toată Europa, va exista un singur set de reguli referitoare la cum se calculează profitul și cum se taxează. Atenție – nu cu cât, ci cum se taxează!
Apoi vine partea cu consolidarea. Spre exemplu, ai un grup cu operații în patru state membre, A, B, C, D. În A, B și C, grupul obține profit, în D, pierdere. De acum, se vor aduna rezultatele la nivelul grupului și, dacă iese profit, se alocă impozitele pe fiecare stat (A, B, C, D), după un algoritm care va fi stabilit. Evident, echitabil și obligatoriu. Dar, în primul rând, obligatoriu.

Ce ziceți, pentru noi, care știm atât de bine să ne promovăm interesul național și unde motorul economiei este practic învârtit de filialele multinaționalelor, pentru noi, zic, CCCTB e o chestiune care poate fi pusă măcar pe același nivel cu teama de ”valul de refugiați”? Desigur, e reală această teamă, mai ales într-o țară care nu reușește să-și integreze milioanele de refugiați ai săi, neaoși. Dar să privim realist și corect: am intrat de bună-voie într-un club care funcționează pe principiul cotelor obligatorii. Nu știu unde a fost interesul național când ne-am ”negociat”/”dezbătut” cotele la oțel, zahăr, lapte etc. etc. Dar am făcut-o ca să fim în Europa celor mai mari și mai puternici.
O Europă care, întâmplător, are astăzi o criză a refugiaților și cere solidaritate prin – nu are altfel cum – cote obligatorii. Iar un algoritm de tipul ”40% – mărimea populației, 40% – PIB, 10% – numărul de celor care au depus cerere de azil în trecut, 10% – rata șomajului” nu cred că e dintre cele mai ”neechitabile” (altfel, ne place când primim fonduri după mărimea populației; sigur, că le cheltuim după mărimea puterii noastre, asta e altă problemă).
Dar cu ce interes național o să ne ducem când Europa o să ne cheme să împartă plăcinta taxelor? Ce spațiu de manevră ne lăsăm în această chestiune, unde oricum o să se opereze cu bisturiul politic? Ne luptăm de mai bine de 15 ani încoace (de la începutul procesului de aderare) cu cotele și tot nu am învățat frumusețea și duritatea jocului european – negocierea: cedezi acolo unde ”chiar nu se poate”, forțezi acolo unde ești mai puternic și unde poți să-ți faci aliați… e ca-n orice negociere, doar că, aici, mizele sunt extraordinare și pe termen lung.

În cazul CCCTB, după un algoritm din 2011, odată ce baza taxabilă a companiei era stabilită, taxele se distribuiau către fiecare stat în care compania respectivă era prezentă pornind de trei factori – active (tangibile, intangibile), munca (salarii și număr de salariați) și vânzări. Cine va ști să vină cu argumente solide, să fie flexibil acolo unde se poate și ferm unde trebuie va mai putea să câștige ceva din jocul procentelor. Un ceva acolo, care se va vedea însă pe termen lung, cu efecte pentru noi și copiii noștri, pentru companii și angajați, indiferent dacă suntem sau nu vecini cu refugiații.
P.S. Îmbățoșarea noastră în problema cotelor de refugiați pare și mai nefirească dacă o citim prin prisma poziției noastre în Europa. Să fim sinceri și să ne aducem aminte că până mai acum câteva săptămâni, ne convingeam singuri că e bine să fim mai temperați cu reducerea de impozite că, macroeconomic vorbind, poziția noastră ar fi prea precară… să nu stricăm relațiile cu Bruxelles-ul, FMI, etc. etc. Și așa de mult ne-am auto-convins, încât, de la începutul până la sfârșitul verii, s-a topit toată bruma de relaxare pe care o aștepta o economie însetată după investiții. Dar atitudinea noastră pragmatică s-a bazat pe principiul macroeconomic – Doamne-ferește de mai rău. Sau, dacă vreți, alt principiu strămoșesc,capul plecat de taxe, sabia nu-l taie.

Articol apărut pe contributors.ro, septembrie 2015.

Ciți aici și varianta apărută pe ZF.ro

Autor - Adrian Luca, TPS 

 

”Nu poți spune că nu există dacă nu vezi”, și-or fi spus primii englezi condamnați, acum 200 și ceva de ani, să stabilească o colonie penală undeva departe, departe. Așa au ajuns în locul care avea să se cheme Sydney, zicându-și australieni. Urmașii lor trăiesc azi într-o țară prosperă (în care, apropo, mulți ar vrea să fie condamnați să trăiască) dar în care tot nu s-a descoperit tot ce există și ... se poate taxa.

”Nu poți taxa ce nu poți vedea” e subtitlul misterios al raportului parlamentar ”Corporate tax avoidance” /”evitarea plății taxelor de către companii”, după o formulă împrumutată de la un universitar din Sydney. (ca să fie clar ”you cannot tax what you cannot see”, deci nu e vorba de maynot). Hotărât lucru, australienilor le place misterul, dar și pragmatismul e o trăsătură nativă. ”E greu să definești ce este tax avoidance. Oricum, chiar și fără să-l definim, poate fi identificat, măsurat sau să i se găsească o soluție (addressed)”.


Așa că parlamentarii au plecat la descoperirea și supunerea noului „continent fiscal” fără frică; spune raportul: ”Când ne-am întâlnit în prima ședință din Sydney, am știut că o să avem de-a face cu o chestiune complexă. Dar după ce greii din tehnologie – Apple, Google, Microsoft – au apărut în fața Comisiei, ne este acum foarte foarte clar cât de simple sunt principiile minimizării fiscale” (În raport, noul continent fiscal e cartografiat când avoidance, când minimisation). Merg la luptă hotărâți, cheamă la ordine Fiscul (ATO), multinaționalele, își iau aliați din rândul universtitarilor dar și din oastea ... bisericii.

Uniting Church, a treia comunitate creștină ca mărime din Australia, își aduce prinosul în investigația parlamentară prin sinodul din statele Victoria și Tasmania și diviza sa de Justiție socială (din cadrul JIM –Justice and International Mission). Iar cu Sinodul nu te joci, pentru că, cităm tot din raport, ”riscul de tax avoidance în rândul multinaționalelor crește odată cu numărul tot mai mare de subsidiare din jurisdicții secrete, duplicarea virtuală a afacerilor din țară pentru mutarea profiturilor în jurisdicții cu impozite mici, folosirii unor prețuri care permit închiderea tranzacțiilor cu marje mari de profit în centrele de servicii offshore, nedeclararea veniturilor, taxare arbitrară via instrumente/entități hibride, folosirea în mod abuziv a tratatelor (de evitare a dublei impuneri), înstrăinarea de intangibile la prețuri care nu respectă principiul lungimii brațului, încărcarea cu datorii a filialelor din Australia și alte structuri fiscale inovative”...

Ce spuneți de așa predici? (ok, poate secrecy juridctions, aka paradisuri fiscale). Poate că, auzind de biserică/sinod, v-ați și gândit la niște bărbi sfătoase, dar ... aici nu e vorba de bărbi. E vorba de oameni pregătiți, stăpâni pe ceea ce spun și transmit, pentru că altfel nu pot fi convingători în fața sutelor de mii de credincioși, care, întâmplător, sunt și contribuabili (sau invers). ”Trebuie să știe toată lumea că acolo unde o corporație poate să intre într-o structură de tax-avoidance fără să primească un răspuns pe măsură, de fapt îi încurajăm și pe alții să aibă același comportament, ducând la pierderi și mai mari de venituri din taxe”, propovăduiesc predicatorii-fiscaliști.

Când un astfel de mesaj ajunge la popor, politicienii nu își prea permit să întoarcă obrazul, pardon urechea. Așa că, spune raportul, ”marea problemă pentru parlament și întreaga societate nu este de a spune în care situații minimizarea este în afara legii, ci mai degrabă în care situații este inacceptabilă. Oportunitățile inacceptabile de minimizare fiscală cer amendamente legislative care să le facă neatractive, atâta timp cât apelul la o conștiință corporativă nu are efect și companiile insistă că ceea ce fac este legal și în interesul acționarilor lor”.

Era doar o problemă de timp până când prețurile de transfer să ajungă și în România o chestiune de dezbatere publică!

Din perspectiva experienței sale de 15 ani în domeniul prețurilor de transfer, Adrian Luca, fondatorul TPS, a fost invitatul redactorului-șef al Ziarului Financiar, Sorin Pâslaru, la emisiunea ZF Live din 14 august 2015. Tema a pornit de acuzațiile prezente în rechizitoriul întocmit de autorități în cazul Petrotel-Lukoil, vizând așa-numitul ”export de profit” în cadrul grupului.

A fost o dezbatere animată, pe care vă invităm să o urmăriți aici, ca un semnal de atenționare privind starea de spirit care va însoți subiectul sensibil al tranzacțiilor intra-grup în perioada următoare.

Iată mai jos câteva din declarațiile reprezentantului TPS în cadrul emisiunii:
- Cheia acestui dosar e legată de prețuri de transfer. Problema cu prețurile de transfer e că trebuie să te compari cu piața – cu prețul la care tranzacționează două părți independente;
- În rechizitoriu (așa cum a apărut în presă), se face comparația cu costul de producție. Consider că e o abordare simplistă, pentru că atunci când vorbești de un preț trebuie să te raportezi la piață, la cerere și ofertă. Dacă toată lumea ar avea obligația să vândă peste costul de producție, ar însemna că nu ar trebui să mai existe companii (private/de stat) care să mai raporteze pierderi;
- Nu poți doar să te uiți pe niște cifre care arată pierderi și să tragi concluzii; fiecare sector are particularitățile lui, marje de profit specific, iei în calcul o perioadă de 3-5 ani, se fac analize de comparabilitate (studii de benchmarking) … Sunt instrumente simple, prin care se poate verifica încadrarea în marja de piață – pentru aceasta am creat baza de date TPSoft.ro;
- Dacă trebuie să import materie primă, pot sa ma raportez la cotația de la bursă; la un împrumut, mă uit la bonitate, la credit-rating: care ar fi costul de finanțare pe piața liberă?
- Ca regulă generală, apar suspiciuni când vorbim de o tranzacție intra-grup, mai ales una cu intangibile (servicii, drepturi de proprietate intelectuală etc.), dar legislația are formule de protecție – ”arată-mi că ai avut nevoie de serviciul respectiv, că prestatorul are capabilitatea de a executa serviciul și că serviciul a fost prestat efectiv și a avut un beneficiu economic și comercial”. Dacă aceste condiții sunt îndeplinite, cheltuiala este deductibilă. Apoi se trece la analiza prețului la care s-a încheiat tranzacția;
- O analiză de prețuri de transfer durează cel puțin trei luni; mergi la companie acasă și te întâlnești cu fiecare director de departament ca să-nțelegi ”inima companiei”, să înțelegi ce face și pentru ce trebuie acea companie să fie remunerată;
- Dosare grele vizând prețurile de transfer sunt peste tot în lume (vezi cazurile Google, Starbucks, Caterpillar, Apple etc.) SUA au calculat că ar avea 2,1 trilioane de dolari de astfel de ”profituri exportate”. N-am auzit să se fi ajuns la anchete și arestări. Problema prețurilor de transfer este una pur fiscală – dacă nu desfășori tranzacții la prețuri de piață, atunci autoritatea are dreptul să-ți impună o ajustare a prețurilor de transfer;
- Nu e nimic ”mistic” aici – există întotdeauna o luptă între dorința grupului de otimizare fiscală, folosind pârghii legale, și dorința statului de protejare a surselor bugetare;
- O mare greșeală este să subestimezi Fiscul. Autoritățile fiscale române au arătat clar o creștere a experienței în acest domeniu, iar comunicatul privind bilanțul pe primul semestru este un semnal clar în acest sens. În plus, arată că se merge pe calea corectă, a transparenței;
- Autoritățile au două căi de abordare a problemei – una e politică, de a închide toate portițele fiscale, de a strânge la maximum șurubul, ceea ce în final are consecințe asupra economiei și investițiilor; cealaltă, e abordarea autorității fiscale – în mod transparent, spun ”vedeți că suntem cu ochii pe tranzacții, urmărim gradul de risc, avem oameni instruiți …”;
- Problema a explodat de câțiva ani, odată cu marile cazuri internaționale; s-a schimbat cadrul internațional, au apărut modificări legislative la nivel internațional, vezi planul BEPS (de la OCDE) sau, mai nou CCTB la nivelul UE;
- Până acum erau puține companiile de la noi  care, într-o decizie de business, luau în calcul și implicațiile legate de prețuri de transfer.
Dar acest caz va schimba cu atât mai mult situația, va duce la o conștientizare a riscului că orice decizie de business are consecințe care vizează prețuri de transfer. Nu mai e suficient ca o companie să fie reactivă, trebuie să fie proactivă în chestiunea prețurilor de transfer.


Pentru mai multe detalii despre ce înseamnă să fii proactiv în contextul actual, vă stăm oricând la dispoziție.

Vă semnalăm o propunere de directivă europeană care în scurt timp va face să curgă mult... tuș, la imprimantele unde veți tipări rapoarte peste rapoarte prin care să vă lămuriți acționarii în ce scop ați făcut o tranzacție cu afiliatul X, dacă e în linia pieței, dacă se încadrează în politica de dezvoltare pe termen lung etc. etc.

Iată cum sună unul din paragrafele care au plecat zilele trecute de la Parlamentul European ( și se-ndreaptă spre legislațiile naționale) sub titlul generos de ”directivă privind guvernarea corporativă: implicarea pe termen lung a acționarilor și transparență”.

Statele membre UE se asigură că, în cazul tranzacțiilor semnificative dintre părți afiliate, societățile fac publice aceste tranzacții cel mai târziu la momentul încheierii lor, iar anunțul este însoțit de un raport care să evalueze dacă tranzacția este realizată în condițiile pieței, să confirme că tranzacția este corectă și rezonabilă din punctul de vedere al societății, inclusiv al acționarilor minoritari, și să furnizeze o explicație privind examinările pe care se întemeiază evaluarea. Anunțul cuprinde informații privind natura relației cu partea afiliată, denumirea părții afiliate, valoarea tranzacției, precum și orice alte informații esențiale necesare pentru a evalua corectitudinea economică a tranzacției din perspectiva societății, inclusiv a acționarilor minoritari.


Cum mai spuneam și cu alte ocazii, au venit vremurile în care prețurile de transfer vor coborî în stradă, devenind subiect comun de dezbatere publică în presă, campanii etc. Cum e structurat dosarul prețurilor de transfer?, cum ați stabilit nivelul pieței în urma analizei de comparabilitate?, cum se plătesc impozitele în fiecare țară în care e prezent grupul ( counttr-by-country) ... sunt întrebări la cer compania va trebui să răspundă nu doar în fața specialistului în prețuri de transfer al Fiscului, ci și în fața nespecialistul din AGA, cel care, nota bene, începe să audă în stradă discursuri precum tranzacțiile intra-grup pot duce la BEPS (pentru că toată lumea va ști ce e BEPS!).


A, și să nu uităm de ... salariile directorilor! Ce-i cu salariile directorilor, veți zice? De fapt, chiar așa vor întreba și acționarii, cu mic cu mare, când vor citi raportul privind politica de remunerare a directorilor, care obligatoriu terbuie prezentată în AGA. 

Găsiți mai jos principalele prevederi ale directivei care, cel puțin în primă fază, se va aplica întreprinderilor mari și celor listate. De notat că directiva a venit în paralel cu o rezoluția ”Evitarea plății taxelor și evaziunea fiscală ca provocări în țările în curs de dezvoltare” care, în esență transmite mesajul politic pentru trecerea la baza consolidată comună de impozitare (CCCTB), o undă de șoc nu doar pentru companii ci și pentru economiile naționale ( am tratat subiectul aici). Vom însoți paragrafele din documentele oficiale cu intrepretarea acestora, așa cum se deduce citind printre rânduri.


Am pregătit și o scurtă introducere în contextul care face ca astfel de măsuri să devină astăzi acceptabile și, în final, acceptate din punct de vedere politic. Vezi comentariul ”Urzeala crizelor” care a apărut pe contributors.ro, 15 iulie. Autor – Adrian Luca, TPS

Ca de obicei, vă stăm la dispoziție cu răspunsuri și soluții la o problemă care devine din ce în ce mai spinoasă – protecția și reacția fiscală.

Citește mai departe...