Atunci când susținem Transfer Pricing în Siguranță ©, stabilirea echitabilă a bazei de impozitare etc., pledăm, indirect, pentru racordarea la marile teme europene, cele care au efect asupra economiei/societății încă de la momentul lansării lor. Acum, odată cu formarea unui nou guvern, în care sperăm să se regăsească tehnocrații interesului public (aici, comentariu din 12 noiembrie), venim cu o rugăminte așa, ca pentru Moș Crăciun ...

Testul de rezistență al guvernului nu e salariul minim. Ci cum va juca în deplasare la Bruxelles

Dacă e să ceri ceva realist actualului Guvern, atunci cred că nu e din categoria salariu minim la maximum posibil, buget 100% transparent, explicat și fundamentat pe priorități, mai mulți bani la investiții, reforma instituțiilor, ori … reindustrializarea țării. Nici măcar o absorbție mai mare a fondurilor europene! Desigur, sunt lucruri importante, dar mai degraba de stuctură, prinse într-un program de guvernare formal, a căror rezolvare nu se poate face peste noapte, de un executiv cu un mandat limitat.

Dar acest guvern poate face un lucru nemaifăcut până acum: să înceapă racordarea cu marile teme europene! Să pună Europa pe agenda publică internă, să mănânce Europa pe pâine, cum s-ar spune!

Dacă tot avem, în premieră, (cu premier cu tot) un guvern care înțelege limba tehnică bruxelleză (titulari de posturi cheie care au lucrat, dacă nu în, cel puțin pe lângă executivul european), de ce să nu profităm și să nu folosim acestă limbă pentru a ne articula o poziție, pentru a arăta că suntem stat-membru (într-o Uniune care, cel puțin oficial, încă nu a trecut la două viteze, cum amintea premierul executivului de la Bruxelles, domnul Juncker).

Mi se pare vital să facem acestă schimbare. Și de foarte mare actualitate.

Iată un caz concret: nu mai departe de ieri, 8 decembrie, s-a încheiat la Bruxelles, Consiliul de Afaceri Economice și Financiare. Miniștrii de resort din UE au venit cu o listă de concluzii care, ca să spunem așa, vor schimba multe din ipotezele privind business-ul în Europa. Nu vom reda aceste concluzii tehnice, pentru că sunt printre cele mai aride formulări pe care să vrea vreodată un om obișnuit să le descifreze. Și, totuși, e vorba de chestiuni tehnice atât de … politice, încât au un impact direct asupra economiilor naționale și, în final, asupra ficărui om obișnuit.

Am mai avut ocazia să vorbesc de munca dusă de OCDE, la cererea statelor puternice, de schimbare a cadrului fiscal global, pentru prevenirea acestui flagel global numit ”evitarea plății taxelor” (tax avoidance). Pentru că ”toți avem nevoie de bani”, statele vor să se asigure că tranzacțiile dintre grupuri, în special prin prețurile la care se încheie aceste tranzacții (prețuri de transfer) nu sunt folosite pentru erodarea bazei de impozitare și mutarea profiturilor (base erosion and profit shifting – BEPS).

Așadar, ce se poate citi printre rândurile tehnice ale concluziilor reuniunii amintite din Consiliul UE?

Mai întâi că se va merge pe o abordare comună europeană, în ce privește implementarea măsurilor din pachetul BEPS de la OCDE . Când nu se vor da directive în acest sens, se va recurge la varianta soft law, a recomandărilor din Codul de Conduită în materie de impozitarea afacerilor.

S-a dat undă verde directivei care cere unui stat membru să transmită automat informații despre aranjamentele fiscale și acordurile privind prețurile de transfer pe care le încheie cu administrațiile fiscale (în general companiile care fac investiții). Statul care se consideră afectat de aceste acorduri/aranjamente încheiate de alt stat poate să ceară informații suplimentare.

Ne așteptăm ca prin directivă să se impună acea obligativitate de maximă transparență, prin care companiile mari trebuie să raporteze, ”țară cu țară” ( adică acolo unde au filiale), indicatorii economici relevanți și impozitele plătite. Se poartă discuții privind conceptul de ”taxare minimă efectivă” care va fi impus companiilor europene, în cadrul rescrierii ”Directivei privind dobânzile și redevențele”. Și da, avem încă o dată confirmarea că este în lucru avansat introducerea ”bazei comune consolidate de impozitare a companiilor mari europene” (CCCTB). (aici un articol pe acestă temă) Adică acea măsură care merge radical spre construirea unei piețe unice și la nivel fiscal. Mai întâi, va fi bază comună în toată Europa, va exista un singur set de reguli referitoare la cum se calculează profitul și cum se taxează. Ulterior vine partea de consolidare: se adună profitul la nivelul grupului de companii și, în baza unui algoritm, se stabilește cum se alocă impozitele pe fiecare stat.

Mai recitiți – CCCTB, taxare minima efectivă, schimb de informații, obligații suplimentare de transparență și apoi încercați o întrebare: la cât de ”performanți” ne-am dovedit până acum în atragerea de investiții străine majore, cum va fi de-acum încolo? Cu ce avantaje o să mai defilăm? Rămânem tot cu veșnicul, fatidicul – ”avem cele mai mici salarii din Europa”? ( că argumentul cu ”rata mică, de 16%” deja și-a pierdut din atractivitate).

Poate în acest context să înțelegem reținerea în ce privește creșterea salariului minim? E clar însă că … avem nevoie de mai mult decât simpla precauție. E nevoie ca, măcar acum, să fim proactivi, acum când încă se mai poate discuta pe algoritmi și încă se mai caută cel mai mic numitor comun la nivel european.

Suntem în Europa pentru că așa vrem și așa e în folosul nostru, nu doar pentru a spune resemnați ”așa ne cere Europa”. Nu Europa ne cere să avem cele mai mici salarii ca să fim competitivi, tot așa cum, spre exemplu, nu Europa ne cere să ne războim cu grupurile de companii (vezi pachetul BEPS) pentru a crește încasările la buget.

Dar, cum spuneam, e nevoie cel puțin de punerea pe agenda publică a temelor europene de impact.

Că tot vine Moș Crăciun, îmi doresc de la acest Guvern ca, la încheierea mandatului său tehnocrat, să ne spună și noua – în ultimul an s-au discutat temele astea la Bruxelles, noi am avut poziția asta, acestea sunt implicațiile, iată ce ar trebui făcut etc. Pentru că sunt convins că, dincolo de problemele noastre de zi cu zi, dincolo de tarele noastre istorice, prezentul, dar mai ales viitorul ni se joacă la Bruxelles. Noi cum mai jucăm?

PS: O precizare – Bruxelles-ul anunță că închide consultările pe acestă temă pe… 8 ianuarie 2016. Poate ajută la ceva.

 

Articol apărut pe contributors.ro, decembrie 2015. Autor - Adrian Luca, TPS

Comunicatul ANAF privind controlul la primele 10 persoane din cadrul PFAM (persoane fizice cu averi mari, peste 20 de milioane de euro/persoană) a trezit un viu interes în rândul contribuabililor. În orice caz mult mai viu decât comunicatul pe care au avut ocazia să-l citească.
Mulți m-au întrebat – ce părere ai de chestia asta? Cum o interpretezi? Păi interpretez cam așa:
1. Există un program și se țin de el.
2. Au acces bogat la informații, dar resurse limitate
3. Se concentrează pe tranzacțiile intra-grup, interne și externe (prețurile de transfer și substanța economică tranzacției, mai ales în cazul împrumuturilor intra-grup)
4. Comunicarea va fi esențială pentru succesul programului
5. Urmează și alte programe cu aceeași tematică

1. ”Programul de îmbunătăţire a conformării fiscale a persoanelor fizice cu averi/venituri mari”, derulat de Direcția Verificări Fiscale, are nu numai o secțiune specială pe site-ul ANAF, dar și câteva repere care arată că lucrurile au început să se miște. În noiembrie 2014, se ajunsese la faza de ”notificare a contribuabililor persoane fizice cu averi mari prin care s-a solicitat depunerea declarațiilor privind veniturile obținute din străinătate în anul fiscal 2013 sau, după caz, comunicarea în scris către D.V.F. a situațiilor în care nu au fost obținute astfel de venituri”.

Există și un așa-numit Program de asigurare a conformării fiscale a persoanelor fizice cu risc fiscal (PFRF). O informare recentă arăta cum s-a ajuns la un eșantionul de 313 cazuri cu risc semnificativ pentru care s-au făcut verificări prealabile documentare. 

Pe scurt, există program(e) și s-a început cu bogații-bogaților, ceea ce în jargonul Fiscului britanic, spre exemplu, intră la categoria High Net Worth (avere netă peste 20 de milioane de lire – 6200 de persoane în UK).

2. Comunicatul lasă să se înțeleagă că inspectorii alocați acestui program au ușile deschise să cotrobăie prin toate cotloanele, cum se spune, atât în țară, cât și în afară – conturi bancare (480 de conturi, 100.000 de tranzacții – doar într-un an, nota bene), verificarea operațiunilor derulate cu companii (120 de societăți, 10.000 de operațiuni), baze de date cu deținerile patrimoniale (de la peste 100 autorități ale administrației publice locale). Cu atâtea informații de forță, ne-am fi așteptat însă și la niște ”devoalări” privind resursele alocate acestui tip de investigație. Din comunicarea anterioară, aflam că au fost alocați 60 de inspectori la cele 300 de cazuri. E o alocare bună 5 dosare/inspector, la prima vedere, dar să nu uităm că acestă muncă de verificare nu se face doar cu ... creionu (chimic) în mână. Spre exemplu, și la britanici (HMRC), divizia verificării bogaților știe că ”există reticența contribuabililor de a furniza informații”, cum spune ANAF despre membrii eșantionului nostru de risc. (Nu înțeleg, la ce ne-am fi așteptat?). Spre exemplu, britanicii se bazează pe un super-computer Connect (produs de furnizorul militare BAE Systems care mătură date din multiple surse, inclusiv bănci și platforme social-media. Deci, ei îl au pe Connect-F (Fisc), noi cu Connect-R (de la răbdarea să citești ”informațiile transmise pe format de hârtie și să faci prelucrarea manuală”). De-aici și șlagărul ”Eu vara nu dorm”, probabil.

Chiar și cu astfel de resurse tehnice, britanicii tot își pun problema motivării suplimentare a acestor inspectori, mai ales dacă aștepți cu adevărat rezultate: salariul inspectorilor implicați în verificarea bogaților au crescut în ultimul an fiscal cu peste 60%.

3. Înțeleg ce a vrut să spună ANAF prin ”mare parte din activitățile și tranzacțiile verificate presupun analize complexe - activități investiționale, tranzacții cu instrumente financiare pe piețele interne și internaționale, tranzacții disimulate sau artificiale”. Dacă luăm o medie de 12 societăți pe persoana verificată, avem deja imaginea unor structuri comerciale complicate, care trebuie analizate prin prisma substanței economică a tranzacțiilor ( tranzacțiile să nu fie artificiale, pentru a disimula o schemă fiscală agresivă) și în funție de tranzacțiile similare din piață (prețurile de transfer - prețurile practicate între persoane afiliate - să fie la nivelul pieței, pentru ca profitul tranzacției să poată fi raportat corect. Spre exemplu, ca să reiau un risc luat în vizor recent de autoritățile noastre, chiar și atunci când îți împrumuți firma - împrumuturi intra-grup - trebuie să o faci la dobânda pieței).

4. Succesul unui asemenea program stă, desigur în sumele colectate în final de autoritatea fiscală (adică prin decizie finală a unei Curți, în cazul, cel mai probabil, al contestațiilor). Nu comentez aici colectările anunțate de ANAF – e de-abia începutul! Dar mai mult decât sumele, important ar trebui să fie mesajul. Iar un mesaj credibil se construiește cu informații. E nerezonabil, la acest stadiu, să așteptăm numele celor investigați, dar ar fi cât se poate de rezonabil să știm câte ceva despre profilul lor celor în cauză. Peste 20 de milioane de euro este un prag mare pentru România (e mare și în UK) dar cât de sus a ajuns averea investigată? Din ce domeniu sunt afacerile pe care le desfășoară? Până la urmă care sunt riscurile de la care au plecat investigațiile? Și chiar nu ar trebui lăsat la categoria detalii aspectul ”venituri nedeclarate cu sursă neidentificată”. Vorbim poate de activități ilegale precum cămătăria sau traficul de persoane? Ce traseu s-a urmat în continuare? (Să ne bucurăm, totuși, că acestea sunt mai puțin de 30% din cele ”nedeclarate, cu sursă identificată”! Deci, negrul n-ar fi chiar atât de negru, ci mai spre gri?)

Prin comparație, în Marea Britanie, de cinci ani se actualizează o listă a celor care sunt prinși că, în mod deliberat, nu-și achită taxe peste 25.000 de lire. În Spania, publicul poate să afle că o personalitate precum diva operei Montserrat Caballé a fost suspectată de evaziune fiscală și ulterior condamnată - vezi aici știrea din decembrie).  

5. Urmează surprize ... previzibile. Spre exemplu, dată fiind legătura strânsă dintre ANAF și HMRC, ne așteptăm să avem și o unitate specială pentru verificarea bogaților (în acte) mai modești. La omologii britanici, există așa-numita Affluent Unit unde vreo câteva sute de inspectori au în vizor circa 500.000 de contribuabili cu venit anual de peste 150.000 de lire sau o avere între 1 și 20 de milioane de lire.
Acesta e trendul global, de a da autotăților fiscale puteri sporite, mijloace noi care să scuze scopul: fiecare să-și plătească corect taxele (right amount of tax, cum ar zice englezu). Dar autoritățile știu foarte bine că rămâne încă valabil dictonul clasic – oricât de mare ar fi armata de inspectori, oricât de puternice ar fi super-calculatoarele Connect, bugetul se bazează tot pe conformarea voluntară a contribuabilului. Dar acesta este o altă poveste...

Încheiem cu niște sfaturi ”de sezon” pentru contribuabili, venite tot pe filieră britanică.

Articol apărut și în revista Business Days Magazine (ediția decembrie 2015), autor Adrian Luca, TPS 

Ultima oră: ulterior comunicatului oficial, ANAF a transmis că, pentru trei din cele 10 persoane verificate, s-au înaintat sesizări penale, fiind depistate venituri din surse neidentificate care nu au putut fi justificate. De asemenea, au început verificările pentru alți 30 de PFAM-i. 

În decembrie, un alt comunicat oficial anunța că, din cei 10, unul deja a plătit 2,5 milioane de lei la ANAF - impozit pe venituri suplimentare nedeclarate, cu penalități de întârziere și dobânzi. Din nou, un comunicat sec, care se bazează pe ”forța” impresionantei sume deblocate - 2,5 milioane de lei! Putem deduce, așadar, că ar fi vorba de o personalitate din domeniul artei interpretării fiscale. Dar, din nou, pentru eficiența mesajului, am putea ști măcar ... ce arie cântă? (vezi, mai sus, despre cazul Caballé)

 

 

 

 

Am fost ieri la o conferință pe teme de fiscalitate. Da, acel tip de întâlnire dintre specialiști (directori de taxe din companii, consultanți, responsabili din administrație) unde se dezbat chestiuni tehnice. Spre exemplu – am vorbit de taxarea inversă la TVA, de clauze anti-abuz, de accentul care se pune acum pe documentarea substanței economice a tranzacțiilor dintre afliați, pe prețurile de transfer ( prețurile acelor tranzacții ) etc. etc…. chestiuni tehnice doar în ce privește aplicarea, pentru că ele sunt, în realitate, chestiuni politice.

E deja un fapt – s-a spus și în cadrul respectivului seminar – că mare parte din prevederile fiscale de acum și de mâine sunt modelate în primul rând după politica trasată la nivel european (prin CE), chiar global (prin OCDE). E suficient să amintesc de noua constrângere europeană despre care voi atrage atenția, ori de câte ori voi avea ocazia, din cauza implicațiilor sale teribile – CCCTB (Common Corporate Consolidated Tax Base), care excede deja celebrul plan BEPS (Base Erosion and Profit Shifting). Sub imperiul acestor schimbări, chiar spuneam că trăim în vremea BE Prepared to Switch!

Și apropo de switch…

În aceste zile, vorbim foarte mult de ”tehnic versus politic”, de preemțiunea pe care sectorul tehnic ar avea-o asupra sectorului politic. Ca simplu tehnician ce sunt, care zi de zi sfătuiesc firme mari și mici să-și pună la punct politica fiscală, simt nevoia să clarific un lucru: am, cu toții avem nevoie de politică publică! Trebuie să știu, eu și alte milioane de români, cum arată politica publică în domeniul meu, cum e corelată cu celelalte politici publice, ce ținte are, cum vrea să le îndeplinească.

În accepțiunea generală, politica are o mare problemă, reală: a fost coruptă de la misiunea ei de bază, aceea de a trasa un drum în folosul interesului public. Sunt diverse drumuri, unii suntem de acord cu ele, alții nu, se nasc dezbateri politice despre cum, unde, cât, de ce? Sunt întrebări legitime când vine vorba de interesul public (să zic național?) dar ilegitime și imorale când ajung să fie asociate doar cu interesul personal al politicianului. Al acelui om pe care multă lume îl asociază în primul rând cu inițiatorul unor politici de clan, dacă nu personale, și foarte puțin cu politici care să servească interesului public.

Dar, revenind la seminarul de care vorbeam: primul vorbitor este o tânără care captează atenția audienței – prin ceea ce spune (arată că e stăpână până și pe virgula de la paragraf), prin modul cum vorbește, prin modul cum se prezintă. De la discursul tehnic, până la ținuta ”business”, nu e diferență între ”noi”, reprezentanți ai interesului privat (a se citi mediul de afaceri), și doamna, ca reprezentant al interesului public (a se citi administrație publică). Pentru că, am uitat să spun, este ”șef-serviciu” în minister. Și – așa cum nu mi s-a întâmplat de multe ori – chiar am simțit că am în față un reprezentant al unui serviciu public care își cunoaște foarte bine meseria.

Sigur, pot să fiu sau nu de acord cu tot ce spune, cu toate argumentele sale – mă interesa să știu și opinia structurii administrative de implementare (respectiv ANAF) – dar… important e că ai cu cine vorbi/dezbate în termeni tehnici, despre probleme concrete cu care mediul de afaceri se confrunta zi de zi. Adică vorbim aceeași limbă, stăpânim aceleași concepte.

Întors la birou, aflu că suntem pe fast-forward în nașterea unui guvern de tehnocrați, fără, nu-i așa, ingerințe politice. Sâmbătă/duminică se anunță, poate marți e deja instalat, așa că miercuri poate deja să dea prima ordonanță de urgență. Mi-aș dori să știu mai multe de modul cum sunt recrutați viitorii miniștri. Tehnicieni sau nu, au în față drumuri de politică publică, provocări multiple, bine evidențiate de analiști și presa de specialitate.

Pentru că ar trebui să fie evident pentru toată lumea că, dincolo de ceea ce ne vine pe filieră europeană/globală (vezi CCCTB, BEPS), trebuie să venim și noi cu o politică publică proprie care să servească interesului acestei economii și societăți.

Desigur, aici, nu e vorba doar de numirea miniștrilor. Mult mai importantă va fi alegerea eșaloanelor următoare (secretari de stat, directori etc.), cele care asigură, în fapt, funcționarea actului administrativ. Cred că nimeni nu are nevoie acum de tehnocrați teleportați, așa cum nu are nevoie de politicieni teleportați.

Eu, unul, aș merge prin fiecare minister, prin fiecare autoritate publică, aș deschide ușile compartimentelor, aș vorbi cu șefi și funcționari, pentru a vedea care înțelege, care vorbește cel mai bine pe limba comunității pe care o deservește – că e din economie, din transporturi, ori din cultură. Am fi surprinși să vedem că sunt și aici tineri care au dorit să intre în administrație, nu pentru că sunt mai slabi, nu pentru că nu sunt ambițioși, ci pentru că pur și simplu vor să arate că sunt atât de buni în ceea ce fac încât pot deservi interesul public, urmând o carieră din acest crez al lor. Eu am văzut câțiva. Și dumneavoastră ați văzut, mai mult ca sigur, câțiva. Adunați, ies mai mulți. Susținuți, ies mai puternici.

Se spune, deseori, că shimbare reală vine din noi, din interior. Și în cazul aparatului administrativ, schimbarea tot din interior trebuie să vină. Dacă tot ni se promite o schimbare reală, să dăm o șansă acelor ”elemente sănătoase”, cum se spunea odată (nu sunt politician, nu trebuie să mă tem de cuvinte) pe care le avem acum în administrație. Și să-și împlinească misiunea pentru care au simțit nevoia să intre în administrație – de a fi niște tehnocrați ai interesului public!

PS. Conform ultimului raport al OCDE privind administrația fiscală în țările membre, dar și în afara organizației, în România, în structura administrativă fiscală, 68% este personal cu vârsta 30-49 de ani. Este printre cele mai bune procente din UE. Deci, și ”ei” sunt tineri și ei trebuie să vrea și să aibă șansa la schimbare reală.

Dar în același timp, România are și printre cele mai mari rate de părăsire a sistemului (9,7% în 2013). Este tipul de schimbare cea mai costisitoare pentru un sistem – să-ți plece oameni în care ai investit, pe care i-ai pregătit.

 

Articol apărut pe contributors.ro, noiembrie 2015. Autor, Adrian Luca, TPS

OCDE bate toba mare cu BEPS-ul. Comisia Europeană ține ritmul cu CCCTB-ul. La noi, s-au schimbat Codurile. Urmează legislația secundară după noi partituri. Un nou joc în lumea prețurilor de transfer, deci ... hai la JOC!

”La comandă”, vorba conducătorilor de hore din Maramureș. 

Tulai Doamne, da' ce treabă are BEPS-ul cu Maramureșu'?

Descoperiți în buletinul dumneavoastră de transfer pricing în siguranță, TPS ExpreS - ediție specială (noiembrie 2015).

Să vă ajute să vă pregătiți de ”noua inspecție fiscală în 2 timpi”, să înțelegeți decalogul BEPS (BE Prepared to Switch), să aflați cum a fost Octombrie Roșu pentru prețurile de transfer. Un buletin cu sfaturi utile și analize în ... subtext, totul pentru protecția dumneavoastră fiscală. Sau pentru o reacție fiscală eficientă! 

Lectură cu folos! 

 

E un lucru dovedit că inspecția pe prețuri de transfer se declanșează la factori de risc clasici, precum pierderi cronice, discrepanțe flagrante între rezultatele companiei și cele ale industriei din care face parte, contracte semnificative de servicii/licențiere/împrumut derulate cu părți afiliate, fuziuni, externalizări etc. 

Dar poate fi un factor de risc o știre pozitivă și ... inofensivă, de tipul unui anunț de angajare, să zicem? Sau o știre de PR despre misiunea asumată a companiei? Culmea e că ... da, se poate! Se poate vorbi de un risc acolo unde comunicarea nu e ”corelată cu piața”, adică nu ține cont de prejudecățile/întrebările/comentariile publicului și, implicit, ale Fiscului. 

Adriana Stoian, partener TPS, vine cu un studiu de caz, pornind de la un exemplu real, al unei bine-cunoscute corporații.

Se iau două știri inofensive. Dacă nu le explici, poți avea o reacție fiscală negativă

Am avut ocazia să mai vorbesc de semnificațiile fiscale nebănuite pe care le poate naște azi o banală comunicare publică venită din partea unei corporații. Citesc în ZF o știre care poate duce la o interpretare de tipul celei din cazul Candy, prezentat aici. Cititorii vor înțelege de ce nu voi da nume de acestă dată: mă voi mărgini doar să prezint situația ca un studiu de caz.

Așadar, șeful filialei locale a unui gigant global este citat ca spunând – ”noi suntem doar o reprezentanță care oferă consultanță, astfel încât companiile din România să-și pună mai bine în valoare prezența... Operațional, totul este centralizat în X (este numită o altă țară, cunoscută pentru regimul fiscal prietenos –nota mea, AS) Și nu numai la noi se-ntâmplă asta, ci și la alți giganți. Tot ce este business în România este realizat în X, așa cum este și pentru Marea Britanie, Franța, Israel ...”.

Am avut un deja-vu citind acestă explicație. Pentru că, acum mai bine de doi ani, corporația-mamă venea cu același argument, într-un alt stat (puternic), pentru a răspunde, public, forului politic de ce există o discrepanță între veniturile pe care publicul presupune că le-ar încasa filiala corporației din acel stat și ceea ce fililala raportează efectiv la Fisc. Doar că acel for politic îi pune o întrebare simplă respectivei corporații – atunci de ce filiala voastră angajează oameni pe vânzări? Iar de atunci, corporația este invocată ori de câte ori, în spațiul public, se vorbește de fenomenul ”tax avoidance” (evitarea plății taxelor pe care publicul - și apoi Fiscul - crede că trebuie să le plătești).

Voi mai spune doar atât legat de cazul pe care îl analizăm acum – e plin internetul de referințe pornind de la anunțul filialei din România a corporației că angajează ... oameni cu abililtăți în vânzări.

Iată, așadar, două comunicări aparent inofensive care, fiscal vorbind, nu se leagă.

Ce-i de făcut? Păi, cel mai simplu ar fi să nu mai declarăm nimic, ”no comment”, nu-i așa?
”No comment” aș zice și eu față de cei care ar lua o astfel de decizie. Pentru că ar arăta că nu înțeleg ce e cu acel ”azi” de care vorbeam la început. Azi e epoca BEPS-ului de la OCDE ( cele 15 măsuri care revoluționează cadrul fiscal internațional, pentru evitarea Base Erosion and Profit Shifting – erodarea bazei de impozitare a corporațiilor și mutarea profiturilor în țări cu fiscalitate redusă/ vezi acea țară X). Dar aceste măsuri sunt doar vârful iceberg-ului politic. Azi e vremea în care de tranzacțiile intra-grup se vorbește în presă, pe forumuri, în parlament și unde te aștepți mai puțin...

Azi e vremea în care Comisia Europeană vrea ca de dosarul prețurilor la care se fac tranzacțiile dintre filialele unui grup (prețurile de transfer) să nu mai întrebe doar Fiscul, ci și acționarul. Aceeași Comisie care obligă azi două state puternice, Olanda și Luxemburg, să recupereze sume între 20-30 de milioane de euro de la Starbucks, respectiv Fiat. Doar că aceste state au semnat, recunoaște și Comisia Europeană, ”niște acorduri perfect legale” cu niște companii care, ca orice companii, caută să-și asigure predictibilitatea fiscală pe o perioadă cât mai mare. Dar, după un an și ceva de ”investigații minuțioase”, apare concluzia că ”acordurile în cauză nu reflectă realitatea economică, stabilind prețuri pentru bunurile și serviciile între filialele grupurilor (așa-numitele prețuri de transfer) care nu corespund condițiilor pieței. Ca urmare, multe din profiturile filialei Starbucks de prelucrare a boabelor de cafea au fost mutate afară, unde, de asemenea nu au fost taxate, în timp ce divizia financiară a Fiat a plătit impozite doar pe niște profituri subestimate”.

Și, apropo, rețeaua globală de cafenele invocată a experimentat un dur boicot al consumatorilor, pe tema, ați ghicit, tax avoidance. Iar reacția companiei a fost de a arăta că înțelege problema, în niciun caz nu a mers pe politica ”no comment”.

Revenind la ”ce-i de făcut”? Comunicarea este cheia, dar nu o comunicare formală, nu una pe lângă subiect, ci una care să plece de la întrebările și îngrijorările publicului. Iar când publicul pune întrebări, îmaginăți-vă ce presiune e pe Fisc, mai ales că azi, toate statele ”au voie” să fie puternice la capitolul fiscalitate intra-grup (gândiți-vă doar la ”raportarea țară cu țară”/”country-by-country reporting”, în care fiecare grup mare va trebui să-și prezinte transparent situația fiscală și economică din fiecare țară unde e prezent).

Așadar, explicați-vă public modelul de afaceri, cât mai pe înțelesul publicului, scoțând în evidență avantajele reale de substanță economică pe care le aduce afacerii și, implicit, clienților acel model. Iar când ați obosit să explicați, luați-o de la capăt!

Când publicul e altfel, vorbești altfel! Aș încheia cu un ultim exemplu. Căutând pe la-nceputul anului, date pentru o analiză la nivelul Timișoarei, găsesc un studiu făcut de doi universitari venețieni, cu titlul ” Producția - afară, profiturile – în țară: producția de încălțăminte și îmbrăcăminte din regiunea Veneto”. Cum? imposibil, să vorbești așa în ziua de azi, când ar trebui să fie sfântă regula ”profitul se impozitează acolo unde se obține”! Dar există o explicație – studiul e din ... 2007. Între timp a venit o criză. Una mare.

Așa că ... BEPS, vă zic! BE Prepared to Switch – la alt mod de operare, la alt mod de comunicare. E și un decalog pe tema asta!

PS. Fiscul din Renania de Nord- Westfalia, cel mai populat stat din RFG, tocmai a confirmat că a (mai) cumpărat un memory-stick foooarte prețios. Se pare că a dat vreo 5 milioane de euro pe el, pentru că ar conține informații care duc la cazuri de tax avoidance de vreo 600 de milioane. Doar un exemplu de cum au ajuns autoritățile germane să recupereze între 4 și 5 miliarde de euro din lupta împotriva acestui fenomen. Și doar un exemplu despre ce înseamnă ziua de azi în fiscalitate.

Aricol apărut pe ZF.ro, noiembrie 2015. (titlul articolului aparține redacției ZF) Autor Adriana Stoian 

 

 

Data de 5/10/15 intră în istorie ca data în care OCDE a prezentat  forma finală a ”planului BEPS”. Un plan care va marca viitorul tranzacțiilor intra-grup. 

După un mic studiu de ... benchmarking/comparabilitate între perioadele ”înainte de 5/10/15” și ”după 5/10/15”, îți dai seama că schimbarea este în primul rând de natură politică și de-abia apoi tehnică: la întrebarea ”ai făcut BEPS?”, grupurile de companii trebuie să vină acum cu mai mult decât clasica justificare ”dar n-am făcut nimic ilegal!”.

Pentru cei care înțeleg că au nevoie de o nouă abordare în noua lume, venim cu un sfat pragmatic – 

                                                            Fiți BEPS! BE Prepared to Switch!

Aducem și un decalog actualizat, de pus pe peretele de sticlă al departamentului taxe și impozite din grupul dumneavoastră:

 

Decalogul BEPS - BE Prepared to Switch©:
  1. Să nu ai alte prețuri de transfer în afară de prețurile de piață!
  2. Să nu slujești scopului de tax avoidance într-o tranzacție intra-grup!
  3. Să nu iei în deșert cuvântul de ordine – ”profitul se impozitează acolo unde se realizează!”
  4. Ai dreptul la o zi de odihnă, dacă în celelalte șase respecți regulile fiscale!
  5. Cinstește pe compania-mamă, dar adu-i aminte că la tine vine inspectorul să te-ntrebe de sănătate (deci vezi ca tranzacțiile să aibă substanță economică și să respecte riscurile și funcțiunile din cadrul grupului)!
  6. Să nu ucizi așteptările comunității de a primi ceva înapoi, mai ales dacă afacerile îți merg foarte bine!
  7. Cu măsură la împrumuturi intra-grup, pentru că repede vei fi luat la întrebări (cât e valoarea, cât e dobânda, care e oportunitatea?)
  8. Să nu furi din profit, prin achiziții la prețuri mari si vânzari la prețuri mici!
  9. Să nu mărturisești strâmb în rapoartele financiare!
  10. Să nu poftești din avantajele fiscale care nu ți se cuvin!
10 alin.1 (alineat de ultimă oră, introdus prin ordonanță de urgență): Nu miza pe mitul de piață că ”pe consumator nu-l interesează dacă îți plătești sau nu corect impozitele, dacă poluezi mai mult sau mai puțin decât ceilalți”.

 

Pentru a înțelege mai bine contextul noilor predici, vă invităm să citiți articolul lui Adrian Luca, TPS, de pe contributors.ro.

Pentru partea tehnică, vă așteptăm oricând cu soluții marca TPS - Transfer Pricing Safety! 

Veți afla ceea ce clienții noștri știu deja: avem pachetul potrivit pentru BEPS - BE Prepared to Switch!© Swift, Smooth and Safety.  

Acum!

 


Prin 1998, Agenția de mediu a SUA (EPA) dădea amenzi istorice pentru instalarea unor dispozitive care păcăleau testerele de poluare. Erau găsiți vinovați șapte producători de motoare Diesel, în frunte cu fanionul economiei naționale, Caterpillar. La 15 ani distanță, din fondul creat după penalizarea celor șapte, se alocau 50.000 (cincizeci de mii) de dolari pentru o cercetare care avea să ducă la actuala mega-incriminare a VW.

Încă o dovadă că, oricât de mare ai fi, din când în când e bine să mai studiezi ”jurisprudența”. Dar așa se întâmplă cu cine nu-și cunoaște istoria factorilor de risc, fie că e vorba de riscul de mediu ori de riscul fiscal  - vezi aici articolul pe acestă temă al Adrianei Stoian, TPS!.

De notat că, și în materie fiscală, Caterpillar e un excelent material didactic (vezi aici), pentru că poate inaugura una din cele mai mari penalizări în materie de BEPS pentru un grup industrial. Așa că aviz amatorilor de istorie!

Un nou scandal zguduie lumea – i se spune Dieselgate! Softul care face ca motoarele Volkswagen (dar lista pare să fie deschisă) să evite (avoid) să plătească costul real al poluării a ajuns vedetă în întrega lume. Dieselgate e un fel de Taxgate, tipul de scandal, de asemenea global, care pleacă de la tax avoidance.

Nu, motoarele Diesel nu sunt acuzate că manipulează prețuri de transfer, ci că nu transferă, la justa valoare de piață, riscuri și funcțiuni.

Citiți o ”analiză de comparabilitate” fiscalitate/poluare în comentariul Adriana Stoian, partener TPS ...

Achtung! Achtung! Optimizarea noxelor și a taxelor se face până la limita evitării oricărui pericol! ”Mașina poporului” nu a ințeles asta!

Am acasă o mașină produsă de grupul VW și o pisică. Îmi plac amândouă. Nu m-ar mira ca producătorul, știind că-mi plac pisicile, să fi instalat un soft de face TDI-ul să toarcă precum Toulouse, pisoiul. Artificiul acesta de marketing ar intra, până la urmă, în jocul modern productor-client. Până la un punct, e un joc amuzant, întreținut de feeria publicității din jur.
Dar mi s-ar mai părea la fel de amuzant acest joc dacă producătorul, știind că-mi place să am grijă/ să fiu responsabilă față de mediu, ar instala un soft ca să-mi arate cum TDI-ul poluează cât o motoretă? Care e punctul de la care lucrurile nu mai sunt amuzante?
Despre asta e vorba în mega-scandalul VW pe care îl (în)toarce acum pe toate fețele presa din toată lumea. Despre ce (mai) e tolerabil și ce nu (mai) e tolerabil în ziua de azi, din punct de vedere politic.
Scandalul noxelor la grupul de origine germană seamănă ca două molecule cu scandalurile pe probleme de taxe care afectează acum mari concerne internaționale. Poluarea și taxele (în ce ordine vreți) au devenit cartofi fierbinți pe agenda politicii de astăzi.
Am să mă limitez la o singură comparație, pentru că tot e vorba de motoare – Google(altfel, e plină presa de exemple, vezi Apple, Microsoft, Caterpillar, Coca-Cola … doar să dați o căutare pe Google!)
Ambii producători fac motoare ireproșabile tehnic, dar … nu asta e problema, ci ”avoidance” (evitare, în engleză). Evitând să achite costul real al emisiilor de taxe sau evitând factura reală a taxelor, ambii sunt acuzați că evită să-și facă datoria de contribuabili corecți.
Google și ceilalți giganți sunt acuzați că au pus în practică structuri de tax avoidance, care sunt la granița unei optimizări fiscale tolerabilă cu una in-tolerabilă. E o graniță tot mai fluidă în lumea post-criză, când guvernele rămase fără bani acuză grupurile că apelează ”abuziv” de prevederi, altminteri legale. Rețineți termenul ”legal”. Și luați aminte că ”nu-mi pasă dacă e legal, că e incorect” (președintele Obama dixit).
Acum, revenind la VW. Într-un cadru strict privind emisiile, producătorii vin cu propriile declarații de încadrare în standarde (un fel de declarații fiscale). EPA ( Agenția americană de mediu) acționează ca IRS (Fiscul american) și, prin sondaj, pe baza unor factori de risc – că e extrem de costisitor să o facă pentru toate modelele – verifică aceste declarații. Sigur, te găsește că nu ești în marja normelor, ești penalizat, amenzi usturătoare etc. Dar problema devine extrem de complicată când, în uma verificării, se constată că, deliberat, ai încălcat aceste standarde. Deja problema capătă dimensiune politică și se transformă într-un coșmar atunci când este pusă la îndoială credibilitatea companiei.
Iar ca jocul să se complice și mai mult, mai luați în calcul că verificarea a pornit de la sesizarea unor activiști care, ce ironie!, luau de bune datele prezentate de companie! Iată ce va să zică implicarea consumatorului. De aici până la protestele conumatorilor împrotiva ”celor care evită să plătească taxe” mai e doar un pas.
Să nu mire, astfel, reacția disperată a producătorului german, ba chiar a politicienilor germani, de a aplana efectele incontrolabile care pot apărea la nivelul publicului consumator.
Să nu mire nici reacțiile companiilor când sunt confruntate cu acuzații din partea Fiscului –ți-am verificat declarația fiscală și am văzut că nu te-ncadrezi în marjele de profit pe care le au și competitorii tăi. Pentru că astfel de acuzații au devenit foarte grave și companiile trebuie să explice că acea neîncadrare în marje nu este rezultatul unei acțiuni deliberate, ci efectul unor deficiențe obiective de piață.
Miza producătorului auto este acum să arate că eventuala incorectitudine a datelor este un efect al unor deficiențe tehnice/obiective. Ca și în fiscalitate însă, e infinit mai greu să vii cu explicații post-factum, decât să te pregătești din timp pentru a răspunde întrebărilor.
Nimeni nu poate spune acum ce magnitudine va avea acest scandal nu doar asupra producătorului în cauză, ci asupra întregii industrii auto. Ca să vă faceți o idee, fiscalitatea este astăzi răvășită în toată lumea (vezi BEPS, CCCTB – un articol pe această temă aici) pornind de la astfel de sesizări privind încălcările de norme ale grupurilor de companii. Cert e că, în orice domeniu ați fi, mai ales dacă nu aveți un brand de calibrul ”mașinii poporului”, nu evitați să recunoașteți realitatea dură: de inspecțiile pe taxe și pe poluare nu mai scapi în ziua de azi!

Articol apărut pe contributors.ro, septembrie 2015

Autor - Adriana Stoian, TPS 

Pe la-nceputul verii, când toată lumea vorbea de destrămarea construcției europene din cauza acutizării crizei grecești, Bruxelles-ul își continua agenda lui importantă. A venit toamna, lumea iar vorbește de destrămarea construcției europene, de data asta din cauza acutizării crizei refugiaților. Și Bruxelles-ul își vede în continuare de agenda lui importantă.

Ca să reiau întrebarea din iunie, cine o să ne lase să destrămăm proiectul, când UE se pregătește de o integrare fără precedent?
Săptămâna acesta ne-am dus la Bruxelles cu așa-zisul ”interes național” care ne cerea că trebuie să respingem cei 4.646 de refugiați pe care Europa ni-i băga pe gât (lasă că știm noi, nu-i așa, că o să mai vină și alții, vorba ceea, nici noi nu suntem duși cu pluta).
Dar tot săptămâna aceasta, în Parlamentul European, o să se mai dezbată și criza laptelui. O criză mai mică, din categoria celor recurente, de creștere a noii Europe – fermierii din Vest au venit din nou la centru (Bruxelles) să spună că, uite, laptele a ajuns mai ieftin ca litrul de apă, că, uite, nu e bine că s-a renunțat la cote… O să treacă și criza asta, apa trece și nici ea nu se ieftinește…
Și tot săptămâna asta, revine în Parlament șeful Comisiei, Juncker, împreună cu responsabilul de taxe și vămi, Moscovici, plus responsabilul de concurență, Vestager, să dezbată ”planurile de politică fiscală, pe termen scurt și de viitor, în special în ce privește companiile multinaționale” (conform anunțului oficial).

Sigur, termenul dezbatere s-ar putea să fie un pic prea prețios: acordul politic, la nivelul care trebuie, a fost deja luat și vom avea CCCTB – Common Consolidated Corporate Tax Base/baza comună consolidată de impozitare a companiilor din UE. Din categoria, să nu spuneți că nu v-am spus, săptămâna trecută, în discursul ”Starea Uniunii 2015”, Juncker a ținut să spună că ”trebuie să întărim corectitudinea politicilor noastre fiscale. Pentru aceasta e nevoie, printre altele, să lucrăm la CCCTB” (punctul patru din ”cele cinci domenii unde Comisia va prezenta propuneri ambițioase și unde se așteaptă progrese începând chiar din acestă toamnă”).

Acest CCCTB era o problemă căreia executivul european încerca de ani buni să-i dea un statut politico-economic. Prin 2011, se încerca un compromis ca sistemul să devină opțional. Un fel de-a spune că problema încă nu era coaptă la nivel politic. Ei bine, acum, în această vară fierbinte, se pare că s-a copt și aceasta s-a văzut prin așa-zisul ”plan de acțiuni pentru o taxare corectă și eficientă a companiilor din UE”, apoi a întărit și Parlamentul, prin rezoluția –”Evitarea plății taxelor și evaziunea fiscală ca provocări pentru guvernanța, protecția socială și dezvoltarea în țările în curs de dezvoltare”. Încă o dată, mesajul a fost clar – mai marii Europei s-au hotărât să meargă pe calea asta. La început nu voiau (cum inițial nu erau de acord nici cu cotele obligatorii pentru refugiați), acum vor.
Pentru cei care n-au încă dimensiunea fenomenului, îi mai invit să citească o dată titlul:baza comună consolidată de impozitare și să reflecteze la această perspectivă – după limitarea ajutoarelor de stat, micile economii naționale nu vor mai putea veni acum în fața investitorilor nici cu argumentul ”suntem mai atractivi, pentru că, spre exemplu, avem amortizare accelerată”. Pentru că va fi bază comună în toată Europa, va exista un singur set de reguli referitoare la cum se calculează profitul și cum se taxează. Atenție – nu cu cât, ci cum se taxează!
Apoi vine partea cu consolidarea. Spre exemplu, ai un grup cu operații în patru state membre, A, B, C, D. În A, B și C, grupul obține profit, în D, pierdere. De acum, se vor aduna rezultatele la nivelul grupului și, dacă iese profit, se alocă impozitele pe fiecare stat (A, B, C, D), după un algoritm care va fi stabilit. Evident, echitabil și obligatoriu. Dar, în primul rând, obligatoriu.

Ce ziceți, pentru noi, care știm atât de bine să ne promovăm interesul național și unde motorul economiei este practic învârtit de filialele multinaționalelor, pentru noi, zic, CCCTB e o chestiune care poate fi pusă măcar pe același nivel cu teama de ”valul de refugiați”? Desigur, e reală această teamă, mai ales într-o țară care nu reușește să-și integreze milioanele de refugiați ai săi, neaoși. Dar să privim realist și corect: am intrat de bună-voie într-un club care funcționează pe principiul cotelor obligatorii. Nu știu unde a fost interesul național când ne-am ”negociat”/”dezbătut” cotele la oțel, zahăr, lapte etc. etc. Dar am făcut-o ca să fim în Europa celor mai mari și mai puternici.
O Europă care, întâmplător, are astăzi o criză a refugiaților și cere solidaritate prin – nu are altfel cum – cote obligatorii. Iar un algoritm de tipul ”40% – mărimea populației, 40% – PIB, 10% – numărul de celor care au depus cerere de azil în trecut, 10% – rata șomajului” nu cred că e dintre cele mai ”neechitabile” (altfel, ne place când primim fonduri după mărimea populației; sigur, că le cheltuim după mărimea puterii noastre, asta e altă problemă).
Dar cu ce interes național o să ne ducem când Europa o să ne cheme să împartă plăcinta taxelor? Ce spațiu de manevră ne lăsăm în această chestiune, unde oricum o să se opereze cu bisturiul politic? Ne luptăm de mai bine de 15 ani încoace (de la începutul procesului de aderare) cu cotele și tot nu am învățat frumusețea și duritatea jocului european – negocierea: cedezi acolo unde ”chiar nu se poate”, forțezi acolo unde ești mai puternic și unde poți să-ți faci aliați… e ca-n orice negociere, doar că, aici, mizele sunt extraordinare și pe termen lung.

În cazul CCCTB, după un algoritm din 2011, odată ce baza taxabilă a companiei era stabilită, taxele se distribuiau către fiecare stat în care compania respectivă era prezentă pornind de trei factori – active (tangibile, intangibile), munca (salarii și număr de salariați) și vânzări. Cine va ști să vină cu argumente solide, să fie flexibil acolo unde se poate și ferm unde trebuie va mai putea să câștige ceva din jocul procentelor. Un ceva acolo, care se va vedea însă pe termen lung, cu efecte pentru noi și copiii noștri, pentru companii și angajați, indiferent dacă suntem sau nu vecini cu refugiații.
P.S. Îmbățoșarea noastră în problema cotelor de refugiați pare și mai nefirească dacă o citim prin prisma poziției noastre în Europa. Să fim sinceri și să ne aducem aminte că până mai acum câteva săptămâni, ne convingeam singuri că e bine să fim mai temperați cu reducerea de impozite că, macroeconomic vorbind, poziția noastră ar fi prea precară… să nu stricăm relațiile cu Bruxelles-ul, FMI, etc. etc. Și așa de mult ne-am auto-convins, încât, de la începutul până la sfârșitul verii, s-a topit toată bruma de relaxare pe care o aștepta o economie însetată după investiții. Dar atitudinea noastră pragmatică s-a bazat pe principiul macroeconomic – Doamne-ferește de mai rău. Sau, dacă vreți, alt principiu strămoșesc,capul plecat de taxe, sabia nu-l taie.

Articol apărut pe contributors.ro, septembrie 2015.

Ciți aici și varianta apărută pe ZF.ro

Autor - Adrian Luca, TPS 

 

”Nu poți spune că nu există dacă nu vezi”, și-or fi spus primii englezi condamnați, acum 200 și ceva de ani, să stabilească o colonie penală undeva departe, departe. Așa au ajuns în locul care avea să se cheme Sydney, zicându-și australieni. Urmașii lor trăiesc azi într-o țară prosperă (în care, apropo, mulți ar vrea să fie condamnați să trăiască) dar în care tot nu s-a descoperit tot ce există și ... se poate taxa.

”Nu poți taxa ce nu poți vedea” e subtitlul misterios al raportului parlamentar ”Corporate tax avoidance” /”evitarea plății taxelor de către companii”, după o formulă împrumutată de la un universitar din Sydney. (ca să fie clar ”you cannot tax what you cannot see”, deci nu e vorba de maynot). Hotărât lucru, australienilor le place misterul, dar și pragmatismul e o trăsătură nativă. ”E greu să definești ce este tax avoidance. Oricum, chiar și fără să-l definim, poate fi identificat, măsurat sau să i se găsească o soluție (addressed)”.


Așa că parlamentarii au plecat la descoperirea și supunerea noului „continent fiscal” fără frică; spune raportul: ”Când ne-am întâlnit în prima ședință din Sydney, am știut că o să avem de-a face cu o chestiune complexă. Dar după ce greii din tehnologie – Apple, Google, Microsoft – au apărut în fața Comisiei, ne este acum foarte foarte clar cât de simple sunt principiile minimizării fiscale” (În raport, noul continent fiscal e cartografiat când avoidance, când minimisation). Merg la luptă hotărâți, cheamă la ordine Fiscul (ATO), multinaționalele, își iau aliați din rândul universtitarilor dar și din oastea ... bisericii.

Uniting Church, a treia comunitate creștină ca mărime din Australia, își aduce prinosul în investigația parlamentară prin sinodul din statele Victoria și Tasmania și diviza sa de Justiție socială (din cadrul JIM –Justice and International Mission). Iar cu Sinodul nu te joci, pentru că, cităm tot din raport, ”riscul de tax avoidance în rândul multinaționalelor crește odată cu numărul tot mai mare de subsidiare din jurisdicții secrete, duplicarea virtuală a afacerilor din țară pentru mutarea profiturilor în jurisdicții cu impozite mici, folosirii unor prețuri care permit închiderea tranzacțiilor cu marje mari de profit în centrele de servicii offshore, nedeclararea veniturilor, taxare arbitrară via instrumente/entități hibride, folosirea în mod abuziv a tratatelor (de evitare a dublei impuneri), înstrăinarea de intangibile la prețuri care nu respectă principiul lungimii brațului, încărcarea cu datorii a filialelor din Australia și alte structuri fiscale inovative”...

Ce spuneți de așa predici? (ok, poate secrecy juridctions, aka paradisuri fiscale). Poate că, auzind de biserică/sinod, v-ați și gândit la niște bărbi sfătoase, dar ... aici nu e vorba de bărbi. E vorba de oameni pregătiți, stăpâni pe ceea ce spun și transmit, pentru că altfel nu pot fi convingători în fața sutelor de mii de credincioși, care, întâmplător, sunt și contribuabili (sau invers). ”Trebuie să știe toată lumea că acolo unde o corporație poate să intre într-o structură de tax-avoidance fără să primească un răspuns pe măsură, de fapt îi încurajăm și pe alții să aibă același comportament, ducând la pierderi și mai mari de venituri din taxe”, propovăduiesc predicatorii-fiscaliști.

Când un astfel de mesaj ajunge la popor, politicienii nu își prea permit să întoarcă obrazul, pardon urechea. Așa că, spune raportul, ”marea problemă pentru parlament și întreaga societate nu este de a spune în care situații minimizarea este în afara legii, ci mai degrabă în care situații este inacceptabilă. Oportunitățile inacceptabile de minimizare fiscală cer amendamente legislative care să le facă neatractive, atâta timp cât apelul la o conștiință corporativă nu are efect și companiile insistă că ceea ce fac este legal și în interesul acționarilor lor”.