S-ar putea crede că acest titlu este inspirat de celebrul film SF, ca o aluzie la nebulosul prezent amplificat de această pandemie venită parcă din viitor. Ei bine, nu, e un titlu cât se poate de prozaic, inspirat de aici - „Aprobarea procedurii își aduce contribuția direct la împlinirea celui de al cincilea obiectiv, «Modernizarea agenției», din perspectiva a două exponente”. Sună interesant? Să continuăm: „Pe de o parte, creșterea informatizării agenției va atinge un nou nivel de expansiune, permițând cumularea datelor conforme și complete privind pulsul economic direct din piață (...) Pe de altă parte, prin extragerea informațiilor direct din sistemul informatic, devine mai facilă fundamentarea analizelor și documentărilor ce stau la baza schimbului de informații fiscale cu statele membre Uniunii Europene”.

Textul acesta vine din Referatul la OPANAF 2668 din iunie privind conectarea caselor de marcat la sistemul Administrației, Referat care n-ar fi pierdut nimic dacă s-ar fi oprit la al patrulea, la al treilea, ba chiar la primul element/obiectiv al operațiunii, și anume de „consolidare a pârghiilor folosite de Agenție în manifestarea eforturilor sale constante de a-și îndeplini atribuțiile ce îi revin...” S-a amintit că această operațiune de conectare este un deziderat al Sistemului de cel puțin de 17 ani, în orice caz de la HG 479/2003, cea cu normele la OUG 28/1999 care a introdus casele electronice. Dacă după 17 ani de așteptare nu s-au găsit niște formulări mai prietenești poate că s-ar mai fi putut aștepta încă unu, poate doi-trei ani, mai ales în contextul complicat de azi. Poate se mai întrema PIB-ul după pandemie (S-a spus că prin această conectare și alte operațiuni de informatizare care vor urma se vor aduce suplimentar 2 procente din PIB. Sună mai bine 2% dintr-un PIB mai mare, nu?).

Între timp, poate se mai investea în echipamente și tehnologii care să suporte analize big data sau chiar se consulta o cercetare un raport din 2015 de la FMI (la care inclusiv România a participat) despre EFD – Electronic Fiscal Devices (generic, intră aici casele de marcat electronice cu diverse lor modernizări). Încă din abstractul lui, raportul spune așa, de să priceapă tot poporul - „De cele mai multe ori, introducerea EFD necesită eforturi considerabile, atât din partea administrației, cât și a contribuabilului (...) sunt eficiente doar dacă sunt parte a unei strategii cuprinzătoare de îmbunătățire a conformării (...) nu trebuie văzute ca fiind «glonțul de argint»: ca și în alte cazuri, nu simpla îmbunătățire tehnologică aduce rezultatele consistente privind creșterea veniturilor sau îmbunătățirea permanentă a conformării.

Sigur, nu de strategii cuprinzătoare ducem noi lipsă. Dar parcă altceva i-ar trebui contribuabilului care vrea să se conformeze. Iată un exemplu proaspăt – cu ce-l ajută pe acest contribuabil să aibă în față un PDF care face singur adunări și înmulțiri și îl scutește de coada la ghișeu, dacă după trei completări în trei feluri, domnul PDF tot îi spune că a identificat erori, altminteri imposibil de descifrat. Știm deja cu toții, vorbim despre versiunea de iunie a Declarației Unice, cea atât de generoasă în intenții, dar așa zgârcită în claritate și orice abordare strategică. Să ne uităm pe forumurile de fiscalitate, unde simpli PFA sau mici proprietari de câte o garsonieră de închiriat își schimbau disperați experiențe – eu am bifat căsuța cu 120, ba eu 148, ba eu nimic și a mers... și o să ne dăm seama cât de bulversat o să se simtă sistemul administrativ, de data asta, când va încerca să înțeleagă declarațiile pe care le-a primit.

Dar ca să evite asta, sistemul administrativ trebuia să se conecteze la ... interesul contribuabilului. Dacă tu, Fisc, nu te pui în situația proprietarului de garsonieră care vrea să se conformeze, l-ai pierdut: la anul nu-l mai vezi să-și prindă urechile și nervii în Declarația unică.

Dacă nu te pui în situația micului comerciant care are nevoie să știe cum se va schimba viața lui fiscală (nu să-i spui de schimburi cu Europa!, nu de puls economic!), poți să-l legi și la 5G, că GAP-ul pe TVA tot nu ți se va schimba! Poate că vânzătorul/contribuabilul o să uite să mai înregistreze o tranzacție (apropo, mai știe cumpărătorul lui că, după cinci ani, mai e în vigoare loteria bonurilor fiscale?). Poate că acel comerciant devine interesat de cei care vând device-uri cărora nu le plac rapZ, gen „zappers” sau „phantom-ware”. Asta o știe și FMI. Și mai știe ceva - „Principala limitare a controlului fiscal documentar este că fiecare document cu relevanță fiscală nu este cu nimic altceva decât declararea unei tranzacții care a avut sau poate nu a avut loc. Crearea unui astfel de document depinde de bunăvoința (good will) contribuabilului și de modul cum se intersectează interesele celor implicați”.

Intersecția intereselor părţilor interesate e un concept magic care trebuie să însoțească orice acțiune care țintește spre cele „patru zone-cheie ale ciclului fiscal” (din nou, FMI), adică: înregistrarea în sistem; completarea la timp a declarațiilor; plata la timp a obligațiilor;  prezentarea la timp de informații corecte către administrația fiscală.

De-abia așa putem spera la al cincilea element – MODERNIZAREA. Aceea care funcționează pentru toate părțile interesate!

 

Editorial apărut în revista Consultant Fiscal nr. 67, iulie 2020

Autor - Adrian Luca, membru în Consiliul Superior al Camerei Consultanților Fiscali