”Abordarea Unificată” - Pillar One de la OCDE (vezi articol precedent) distinge trei paliere de profit la nivelul grupului (în original ”amount”) care, în funcție de cirmcustanțele specifice, se alocă pe juridicțiile de piață (”care, în unele cazuri sunt locul unde se găsește utilizatorul”).

Palierul A – desemnează ”noul drept de impozitare în baza căruia se alocă o parte din profitul rezidual estimat al unui grup multinațional către o jurisdicție de piață indiferent de locația sau rezidența acelei afaceri, în acord cu un nou nexus, neconstrâns de cerințe privind prezența fizică”.

Acest profit rezidual ar reprezenta profit care rămâne după desemnarea unui profit de rutină estimat pentru activitățile grupului sau ale unei linii de afaceri. ”Abordarea” admite că ”în mod normal” pentru remunerarea funcțiilor de rutină principiul valorii de piață (arm’s length) funcționează ”rezonabil de bine”.

Mai încolo, adaugă enigmatic: ”reținerea regulilor de prețuri de transfer acolo unde acestea funcționează relativ bine în acea jurisdicție de piață.” Enigmatică pentru că benchmarkingul, comparabilitatea de piață este esențială pentru delimitarea profitului de rutină așa cum e înțeles acum - profitul de rutină al unei părți afiliate este profitul pe care l-ar obține o companie independentă care ar funcționa ca un simplu furnizor de servicii externalizate – nu și-ar asuma riscuri, nu ar fi remunerat în funcție de eșecul sau succesul de piață al produsului, serviciului respectiv.

Dar asta dacă nu se va trece la o ”soluție administrabilă”, în cuvintele ”Abordării” – un nivel de profitabilitate estimat că ar acoperi profiturile de rutină. Se pot folosi o varietate de abordări, dar o abordare simplificată ar fi să se agreeze un procent fix, sau mai multe, posibil cu variații în funcție de industrie.

După ce se trece de acest nivel de profitabilitate, trebuie găsită acea parte din prezumtivul profit rezidual care să fie atribuită efectiv jurisdicției de piață. Ei bine, acest ”W” va fi cu adevărat Cuiul lui Pepelea, pentru că la el se vor se duce prima dată autoritățile fiscale de câte ori vor bate la ușa unui grup ( nu contează dacă e ușă fizică sau nu) și vor întreba unde îmi sunt banii de pe Pilonul 1?
Nu ne va ajuta prea mult să ne uităm la partea care nu se atribuie (V) pentru că acesta este expediată foarte rapid - ”este rezultatul altor factori cum ar fi intangibile comerciale (trade intangibles, de tipul software, distincte de intangibile de marketing, de tipul brand, marca –n.n.), capital, risc etc., care nu fac obiectul acestor noi drepturi de impozitare”.

Și atunci ne întoarcem la speranța de (așa-zisă) simplificare – ”date fiind dificultățile practice ale utilizării regulilor convenționale de transfer pricing, propunem ca partea din profitul non-rutină care se atribuie să fie determinată în acord cu o convenție simplificată, cum ar fi profitul non-rutină multiplicat cu un procent fix agreat la nivel internațional, deși este posibil ca diferite procente să poată fi aplicate unor diferite industrii sau linii de business”.

Palierul B. Aici se încearcă stabilirea unei remunerații (return) fixe ( sau mai multor remunerații, în funcție de industrie sau regiune) pentru activități de marketing și distribuție de bază sau de rutină care au loc într-o jurisdicție de piață. Rolul declarat – reducerea disputelor și, atenție!, ”reducerea costurilor de conformare pe fondul unui aplicări agresive (aggressive enforcement) a regulilor prețurilor de transfer”. N-ar fi fost mai simplu să se schimbe abordarea și nu sistemul?

De obicei, e clar ce se înțelege prin marketing și distribuție, dar, admite ”Abordarea” pot apărea și aspecte de graniță (border issue). De accea s-ar impune stabilirea unei liste de activități care se califică pentru remunearția fixă. Reținem apoi o altă formulare: ”cuantumul remunearției fixe se poate determina într-o varietate de moduri – poate fi (i) un singur procent fix; (ii) un procent fix care variază pe industrie și/sau regiune; (iii) altă metodă agreată”. Simplu, nu?

Palierul C. Este secțiunea care lasă libertatea contribuabilului dar și administrației fiscale să constate că acele activități de marketing și distribuție care au loc într-o juristicție de piață trec dincolo de linia de bază stabilită la B. În acest caz, am vorbi de un profit suplimentar pentru care se vor putea aplica principiile valorii de piață, ”deși acesta va necesita măsuri robuste, inclusiv mecanisme obligatorii, pentru eliminarea dublei impozitări și a disputelor lungi și costistoare”.

Reținem fragila formulă ”măsuri robuste” și mergem mai departe. Așa cum vă așteptați citind cele de mai sus, și cum însăși ”Abordarea” se așteaptă, ”se justifică investigarea în continuare a aspectelor care țin de interacțiunea dintre A și C”. Pentru că da, se poate ajunge ca unei jurisdicții să i se aloce o parte sau tot profitul la A, pentru activități funcționale care sunt recompensate și cu C.

Asta da simplificare, ar zice norocoșii!

         

 

Pilonul 1 – câteva întrebări de bază

• Vor fi afectate toate grupurile multinaționale? Cum se va stabili statutul de ”consumer facing”, nivelul de interacțiune cu utilizatorul/clientul este vizat?
• Ce măsură de va alege pentru profitul la nivelul grupului: se folosesc datele din bilanțul consolidat? Se va ține cont de variațiile dintre linille de business și/sau piețe?
• Ce tratament se va aplica în cazul pierderilor?
• Determinarea jurisdicției de piață. Cum se vor localiza vânzările?
• Profitul de rutină: se va stabili în continuare pe baza regulilor de prețuri de transfer? Se va folosi o formă ”simplificată” - pe bază de procent/e, în funcție de industrie?

• Profitul rezidual: cum se va stabili nivelul vânzărilor de la care se creează noul nexus și trebuie să se facă alocarea?
• Cum se vor rezolva problemele de dublă impozitare la nivelul grupului (palierul A)? Dar la nivelul filialei, atunci când apar supapuneri între palierele A și C?
• Ce activități de marketing și distribuție vor fi prestabilite pentru remunerația fixă (palierul B)? Va fi un cadru rigid? Cum se vor rezolva disputele?
• În noul context, se mai poate vorbi de mecanisme de protecție de tipul Acordurilor de Preț în Avans? Pot apărea noi mecanisme?

Pilonul 1, doar pentru high-tech?

E de aștepat ca, indiferent de soluțiile care vor fi agreate într-un final, să existe cât mai puțin ”discriminări” între abordarea afacerilor din noua economie față de cele din vechea economie, în condițiile în care granițele încep să fie tot mai subțiri. Sigur că dacă oferi acces gratuit la servicii contra datele clienților, numai companie tradițională nu te poți numi.

Dar cei care cred că noua abordare radicală e doar pentru cei cu sediul din nori (unde totul e digitalizat, pe net) ar putea fi aduși vor fi aduși cu picioarele pe pământ, cum se spune, de paragraful (23) din ”Abordare”: Intenția este ca introducerea pragului de venituri să creeze nexus nu doar pentru modelele care implică vânzări la distanță, ci și grupurilor care vând pe o piață printr-un distribuitor (parte afiliată sau nu). Iar paragraful (16), deja menționat în text, spune și mai clar – ”E nevoie de o schimbare privind abordarea nexus și noi reguli de alocare a profitului, nu doar pentru situațiile unde nu există prezență fizică, dar și acolo unde există”

Paradoxal poate, acestă ”și acolo unde există” vine și cu o undă de speranță pentru companii, oriunde s-ar afla (loc, domeniu, grup etc.). Când totul este în mișcare, le rămâne un mijloc tradițional de siguranță – o bună analiză funcțională. Oricât de radicală va fi schimbarea, și va fi, oricât de prestabilite vor fi remunerațiile și oricât de rigid va fi cadrul de încadrarea a funcțiilor, compania tot va trebui să știe să-și explice modelul de business, de ce se află sau nu într-un loc, de ce îndeplinește sau nu anumite funcții etc.

 

Articol apărut în revista ”Consultant Fiscal”, nr. 65, decembrie 2019. Autor - Adrian Luca, TPS