Simați DAC-parteneri,

Au mai rămas șase luni până la începutul primei raportări în cadrul DAC6, supranumită și directiva supraraportării.

În perioada iulie-august 2020, ANAF așteaptă - de la  intermediarul fiscal al contribuabilului sau, după caz,  direct de la contribuabil - declarații privind aranjamente/tranzacții transfrontaliere pe care respectivul contribuabil le-a derulat în perioada 25 iunie 2018 -30 iunie 2020. Sunt vizate acele tranzacții care pot fi încadrate într-una din cele 18 categorii de indicii (semne distictive/hallmarks) despre o eventuală evitare a plății impozitului pe profit.

Cei care urmăriți comentariile TPS din ultimii ani, dar mai ales din ultimele luni (aici, o sinteză) știți deja de ce această directivă este pavată cu interpretări potențial abuzive, mai ales în cazul suspectului de serviciu – tranzacțiile intra-grup (cu afliliații).

Legislația internă de transpunere (OG 5/2020, în MOf. 68/31 ianuarie) cel puțin nu complică și mai mult lucrurile, rămânând în litera Directivei. Un fapt notabil este că autoritățile au acceptat eliminarea* penalizării în cazul raportărilor considerate incorecte/incomplete. Astfel, rămânem doar cu amenzile între 20,000 si 100,000 lei pentru neraportarea ori raportarea cu întârziere a fiecărui aranjament transfrontalier care face obiectul raportării și între 5,000 si 30,000 lei în cazul neîndeplinirii de către intermediar a obligației de notificare a altui intermediar sau contribuabil relevant.

Rămân însă în suspans o serie de aspecte care, sperăm, vor fi clarificate în ghidul de aplicare, promis în Ordonanță. Iată două dintre ele (de încălzire):

i) Conform noului ART. 291^4 (7) din Codul de porcedură fiscală: ”În cazul intermediarilor care, potrivit legii, fac obiectul unei obligaţii de păstrare a secretului profesional, aceştia raportează aranjamentele transfrontaliere care fac obiectul raportării doar cu acordul scris al contribuabilului (8) În lipsa acordului prevăzut la alin. (7): a) intermediarul notifică, fără întârziere, în scris, oricărui alt intermediar obligaţia de raportare a informaţiilor (aranjamente raportabile)/ b) intermediarul notifică, fără întârziere, în scris, contribuabilului relevant obligaţia de raportare a informaţiilor, în cazul în care nu există un alt intermediar”.

Ce trebuie înțeles de aici? Contribuabilul trebuie să-și dea acordul în privința clauzei de secret profesional care l-ar putea ține pe consultantul/contabilul său să dezvăluie date primite de la client. Spre exemplu, în baza statutului CCF, consultantul este obligat „să păstreze secretul profesional, care vizează toate informaţiile și datele de orice tip, în orice formă și pe orice suport puse la dispoziţie de client și documentaţia întocmită de consultant, precum și să le gestioneze și să le arhiveze corespunzător la sediul profesional”.

 ii) Ordonanța nu face distinție explicită între un intermediar-promotor al unui aranjament care face obiectul raportării și un intermediar- furnizor de servicii de asistență – auditare, conformare fiscală, management active financiare etc. – care nu a fost efectiv implicat în ”proiectarea, comercializare etc”. Ordonanța acceptă ca un intermediar să aducă ”dovezi că nu ar fi fost rezonabil de așteptat să știe că a fost implicat într-un aranjament transfrontalier care face obiectul raportării”, caz în care contribuabilul relevant trebuie să verifice încă o dată dacă nu cumva este în situația de a face el însuși raportarea.

Despre astfel de situații concrete vom vorbi la primul seminar DAC6, care va fi organizat în parteneriat cu NNDKP, miercuri, 5 februarie, la sediul nostru (structura seminarului pe dac6.ro).

Înscrierile pentru acest seminar s-au încheiat. Ne ținem de promisiunea de a limita prezența la maxim 20 de persoane pentru a putea trata corespunzător cazuri din practica participanților. De asemenea, am rezervat timp pentru prezentarea unei soluții automatizate de raportare – platforma VinciWoks, disponibilă și pe piața din Marea Britanie**.

Rămânem deschiși oricând spre organizarea altor seminarii, inclusiv la sediul dumneavoastră, pentru propriile echipe. La cerere, putem organiza separat sesiuni DEMO pentru a stabili în ce măsură soluția ViniWorks poate fi adaptată cerințelor grupului dumneavoastră. E suficient un simplu click aici, cu mesajul ”doresc o prezentare a softului DAC6”

Dacă doriți să vă înscrieți la următorul seminar (București, 26 februarie), vă rugăm click AICI!

În același timp, vom reveni periodic cu informări care să vă ajute pentru o conformare în siguranță (și) în cazul DAC6. Rețineți că acestă obligație de raportare este nouă doar din punct de vedere formal, al modului de raportare.  Pe fond, însă, vorbim de o obligație privind tranzacțiile contribuabilului, strâns asociată cu obligația acestuia privind documentarea tranzacțiilor intra-grup (dosarul prețurilor de transfer***). Astfel, o bună fundamentare a substanței economice a tranzacției și o corectă raportare a acesteia la condițile pieței (benchmarking) sunt elemente esențiale și pentru pregătirea inspecțiilor post-raportare DAC6.

Acestea fiind spuse, încheiem optimist, ca de obicei – cine a reușit să gestioneze corect chestiunea prețurilor de transfer are toate șansele să țină sub control și problematica DAC6. Să fie chiar ZEN, vorba filmului.

Alături de dumneavoastră,

Echipa TPS

Note
*față de proiectul postat pe site-ul Ministerului pe 9 ianuarie. TPS a semnalat aici aspectul, cerând cel puțin o reducere substanțială a amenzilor pentru informațiile apreciate ca incorecte/incomplete.
**În plin Brexit, Marea Britanie nu a reușit (sau nu a vrut?) să evite obligația implementării DAC6. De notat că Marea Britania a fost primul stat membru din UE care a avut o reglementare proprie DOTAS - disclosure of tax avoidance schemes/raportare a schemelor de evitare a plății impozitelor ( nu se limita doar la impozite directe)
***Atenție că pentru categoria E, ”Semne specifice referitoare la stabilirea prețurilor de transfer”, precum și parțial pentru categoria C, privind ”Plăți transfrontaliere deductibile între persoane asociate”, nu este nici măcar necesară aplicarea testului beneficiului principal. Încă o dovadă privind tratamentul special de care se bucură  tranzacțiile intra-grup (suspectul de serviciu)

Știrea începutului de an în fiscalitate sună ca o premieră încurajantă: vom avea în curând o ordonanță de modificare a Codului de procedură fiscală care își asumă din start un ghid de asistență în aplicare. Orice contribuabil cu dorință de conformare voluntară va tresări când va citi ”ANAF publică pe pagina de internet proprie un ghid prin care detaliază aspectele referitoare la modul de aplicare a prevederilor”, în proiectul postat la sfârșitul săptămânii trecute pe site-ul Ministerului Finanțelor.

Cu atât mai mult când va afla că e vorba de implementarea Directivei 2018/822 privind ”schimbul automat obligatoriu de informații în domeniul fiscal cu privire la aranjamentele transfrontaliere care fac obiectul raportării”, temuta DAC6. (iar știrea e cu atât mai notabilă cu cât ghidul nu este o cerință a directivei).

Am scris prima dată despre această DAC6 în iunie 2017, pe vremea când directiva era încă în fașă. Am revenit apoi in iunie 2018, când a început să se ridice, arătându-și potențialul extraordinar. În general, am căutat să folosesc orice ocazie (aici articol din revista Consultant Fiscal, iunie 2019) pentru a trage semnalul că acest pui de legislație europeană va începe să umble cum nu s-a mai făcut până acum prin afacerile interne ale contribuabilului, cotrobăind prin aranjamente/tranzacții pe care, culmea, tot contribuabilul (direct sau indirect) o să fie nevoit să i le pună în față. Născută din părinți eminamente politici (mama – politica de supra-transparență fiscală, tatăl – proiectul de supra-integrare europeană fiscală), directiva va schimba efectiv regulile jocului, ca să folosim o sintagmă des invocată, pe deplin justificată în acest caz.

Simpla prezentare tehnică a măsurii parcă nu e de ajuns pentru a înțelege noua realitate. Mai întâi, că nu e nimic simplu când vorbești de directiva care obligă intermediarii fiscali (consultanți, contabili, auditori, avocați, bancheri etc.) să raporteze la Fisc tranzacții externe (în original – cross-border arrangements/aranjamente transfrontaliere) ale clienților lor contribuabili. Iar dacă nu au intermediar, atunci contribuabilul nu are decât să-și raporteze singur tranzacții/aranjamente. Simplu, nu?

Iar raportarea se va întâmpla cât de curând pentru fapte produse până de curând: până în august 2020 când trebuie făcută prima raportare, cea care acoperă tranzacții în desfășurare între 25 iunie 2018 și 30 iunie 2020 (îmi fac datoria să reproduc asigurarea dată de Bruxelles că nu e vorba de nimic retroactiv aici).

Nu spun tranzacțiile/arajamentele, pentru că nu chiar toate tranzacțiile/aranjamentele trebuie raportate. Dar câte/care … aici e doza de suspans pe care Bruxelles-ul ne-a rezervat-o din start, sub așa-numita ANEXĂ IV, cea cu”semnele distinctive” (în original hallmarks) prin care anumite tranzacții/aranjamente devin raportabile.

Să nu anticipăm și să ne păstrăm doza de entuziasm de început de an – poate ghidul nostru ”care detaliază modul de aplicare a prevederilor anexei IV” va reuși să elimine mare parte din acest suspans natural al directivei și va veni cu exemple și studii de caz concrete, răspunzând nevoii de claritate și predictibilitate a contribuabilului. Voi adăuga doar ce a spus și Bruxelles-ul: „Directiva nu are nicio opțiune de stabilire a unei liste albe de aranjamente transfrontaliere care să nu fie nevoie să fie raportate”. (cf documentul din 28 septembrie Working Party IV – Direct Taxation, pregătit de aparatul de serviciu al Comisiei Europene pe marginea DAC6).

Vorbim, să nu uităm, de o directivă a semnelor, 18 categorii de semne care atunci când nu sunt generice, sunt specifice. Și întotdeuna definite … cu marjă largă de interpretare. Sunt cazuri când semnele sunt luate în considerare doar dacă trec testul beneficiului principal. Iar „testul se consideră a fi trecut dacă beneficiile principale pe care o persoană se poate aștepta în mod rezonabil să le obțină de pe urma unui aranjament, ținând seama de toate împrejurările și circumstanțele relevante, este obținerea unui avantaj fiscal”. Așadar, vorbim de elemente confuze gen „în toate împrejurările relevante”, „se poate aștepta în mod rezonabil” etc..

Apropo de rezonabil. Mă grăbesc să salut faptul că textul local de implementare se păstrează în linia directivei, ba chiar se abține de la excesele altor state europene, care au înghesuit în sfera DAC6 și aranjamentele/tranzacțiile interne ale companiilor (pe lângă cele externe). E bine că legiuitorul nu a complicat și mai mult lucrurile!

La prima vedere, până și la capitolul sancțiuni ne păstrăm în marja pe care ne-a lăsat-o Bruxelles-ul, ca sancțiunile să fie ”eficace, proporționale și descurajante”. Da, amenzile de acum sunt mai proporționale, ca să zic așa, dacă comparăm varianta finală a proiectului cu cele anterioare. Este de salutat că autoritățile noastre au ales să nu depășească plafoanele de amenzi care există în cazul raportării pentru fiecare țară în parte, deja cunoscutul CbCR, Country by Country Reporting, și care pe fond este tot un DAC (DAC4, pentru cei care vor să țină scorul, transpus prin OUG 42/2017, OPANAF 3049/2017) – o obligație de supra-transparentizare, din categoria Ce bine se Citește Riscul.

Sigur se va spune că CbCR se adresează grupurilor mari și filialelor lor europene, pe când DAC6 e total democratică, cere să fie raportate și tranzacții ale IMM-urilor ori ale persoanelor fizice. Dar, încă o data – bine că se nu trece de aceste plafoane, care oricum sunt cele mai mari din legislația noastră fiscală.

Așadar, neconformarea la DAC6 va fi penalizată la noi de la 20.000 la 100.000 de lei (notă: la CbCR, amenda minimă de neconformare este de 70.000 de lei). Dar… și încă ce DAR vine acum: acolo unde, deși există conformare, informațiile raportate vor fi (considerate/interpretate ca fiind) ”incorecte sau incomplete”, amenzile merg de la 10.000 la 50.000 de lei.

Totuși, întrucât vorbim de niște reglementări care din construcție sunt incomplete și pentru care nu există o definire a ce înseamnă corect sau complet, nu mai putem spune că funcționează proporționalitatea cu CbCR-ul, unde, pentru informații incorecte – incomplete, se dă maximum 50.000 de lei. Și asta pentru că la CbCR vorbim de capete de tabel cât de cât clare, informații raportabile cuantificabile. Prin comparație, DAC6 cere ”detalii privind semnele distinctive care au fost utilizate pentru a determina caracterul raportabil al aranjamentului transfrontalier; un rezumat al conținutului aranjamentului transfrontalier care face obiectul raportării, inclusiv o trimitere la denumirea sub care este cunoscut de regulă, dacă aceasta există, și o descriere abstractă a aranjamentelor sau a activităților economice relevante; detalii privind dispozițiile din legislația națională relevantă care constituie baza aranjamentului transfrontalier care face obiectul raportării”. Simplu, nu?

Secțiunea cea mai interpretabilă din legislația fiscală (asta până acum), prețurile de transfer (domeniul care, într-un cuvânt, acoperă fiscalitatea tranzacțiilor intra-grup) are parte de un maximum de amendă de 14.000 de lei. Sigur, nu luăm în calcul ajustarea tranzacțiilor în cauză, adevărata miză a inspecțiilor pe prețuri de transfer, pentru care, nu-i așa, sky is the limit. Vorbim strict de amenda pentru verdictul ”aveți dosar incomplet de prețuri de transfer”: 14.000 de lei, pentru contribuabili mijlocii și mari, 3.500 de lei pentru ceilalți. Și, cum mai spuneam, prețurile de transfer sunt echivalentul fiscal al clasicului ”se va reduce viteza până la limita evitării oricărui pericol”.

Totuși, de la 14.000 de lei la 50.000 de lei, saltul e destul de mare! Cum și în DAC6 grosul raportărilor va fi dat tot de suspectul de serviciu, aka tranzacțiile intra-grup (în formularul de raportare va fi rubrică specială pentru persoanele afiliate!) – cred că rezonabil, proporțional, ar fi să ajustăm și amenda de 50.000 de lei, la un benchmarking apropiat amenzii din prețuri de transfer! Suntem convinși că orice ajustare va fi suficient de descurajantă, mai ales pentru cei care înțeleg că miza DAC6 sunt inspecțiile la contribuabil pornind de la noile informații privind tranzacții/aranjamente ale respectivului contribuabil. (În cuvintele acelui Working Party pomenit mai sus – „se pot identifica anumite aranjamente la care administrațiile fiscale să vrea să se uite cu mai multă atenție”).

Țin să spun de câte ori am ocazia – suntem în pragul deplinei integrări europene fiscale, mai trebuie rezolvat doar aspectul fiscalității directe (faimosul CCCTB, baza comună consolidată de impozitare –– aici articolul din septembrie 2015 despre ”cotele care vor veni”, de văzut și planurile în materie al Comisiei von der Leyen) iar directive precum DAC6 vin să strângă și mai mult cercul (DAC6 vizează doar impozitele directe, nota bene!).

Nu ne putem opune trenului european, dar miza noastră trebuie să fie să găsim acele argumente ca vreun investitor mare să coboare și în gara noastră. Să putem spune așa: dragă investitorule, nu putem să-ți mai oferim alte facilicități fiscale decât cele pe care le găsești în restul UE, dar, la noi, vei găsi mai multă pedictibilitate, claritate, chiar o abordare administrativ mai rezonabilă, dacă nu prietenoasă.

Poate e nerezonabil din partea mea să îmi doresc ca 2020, tocmai 20-20!, să fie începutul rezonabilității fiscale la noi. Dar măcar în legătură cu acest complicat DAC6, hai să nu ne oprim la jumătatea drumului. Spun să nu ne oprim pentru că văd acest drum făcut împreună, ca un parteneriat real între administrație și mediul de afaceri/contribuabili. Ghidul care va veni ar trebuie să fie încă un semn (hallmark?) al acestui parteneriat. Și apropo, imediat suntem în august și vine prima raportare.

 

Articol apărut pe hotnews.rocotributors.ro și zf.ro, ianuarie 2020. Autor - Adrian Luca, TPS

Pe site-ul ministerului Finanțelor a fost publicat, în sfârșit, proiectul de OG de modificare a Codului de procedură fiscală pentru implementarea Directivei 2018/822 privind ”schimbul automat obligatoriu de informații în domeniul fiscal cu privire la modalitățile transfrontaliere care fac obiectul raportării” (DAC6).

Ca notă generală, textul local se păstrează în linia directivei, ba chiar se abține de la excesele altor state europene, care au integrat în sfera DAC 6 și aranjamentele/tranzacțiile interne ale companiilor (pe lângă cele externe). Tot e bine că nu se complică și mai mult lucrurile. (despre implicațiile supra-transparentizării, TPS vorbește vorbește de doi ani de zile)  

Salutăm, din start, realismul autorităților noastre de a recunoaște, implicit, potențialul DAC6, acela de a fi unul din cele mai confuze pachete din fiscalitatea europeană (internă): se spune clar că ”ANAF publică pe pagina de internet proprie un ghid prin care detaliază aspectele referitoare la modul de aplicare a prevederilor anexei IV” (semnele distinctive care determină obligația raportării). Nu ne este dat de prea multe ori ca Finanțele să ne promită, și încă prin lege, că va fi elaborat un ghid (nota bene – aceasta nefiind o obligație solicitată de directivă!).

Să ne așteptăm la un ghid foarte explicit, cu studii de caz concrete, care să răspundă nevoilor de claritate și predictibilitate ale contribuabililor?

Ar prinde foarte bine să fie așa, dacă ne uităm la pachetul de sancțiuni. În spiritul confuz al directivei, sancțiunile trebuie să fie ”eficace, proporționale și descurajante”. La capitolul proporțional, autoritățile noastre au ales să adopte aceleași plafoane de amenzi ca în cazul raportării pentru fiecare țară în parte (CbCR - tot o obligație de supra-transparentizare, dar se adresează doar grupurilor mari de companii europene - vezi aici, buletinul nostru Ce Bine se Citește Riscul). 

Astfel, neconformarea este penalizată de la 20.000 la 100.000 de lei. (de notat că la CbCR, amenda minimă de neconformare este de 70.000 de lei) Acolo unde există conformare dar informațiile raportate sunt (considerate/interpretate de ANAF) ca fiind ”incorecte sau incomplete”, amenzile merg de la 10.000 la 50.000 de lei.

Incorect sau incomplet” este coșmarul fiecărui contribuabil care înțelege să se conformeze dar pentru care nu e clar ... ce se înțelege dintr-un articol, paragraf de lege etc.

Iată de ce, pentru claritate și siguranță vă invităm cu încredere la seminariile DAC-partener organizate de TPS. Merită! Asta dacă vreți să economisiți până la 50.000 de lei!

Un tratament special este rezervat intermediarilor care pot invoca un privilegiu de natura secretului profesional – privilegiu care va funcționa doar pentru ”informațiile de care aceștia iau la cunoștință în cursul evaluării situației juridice a clientului în cadrul unor proceduri judiciare sau al îndeplinirii obligației de apărare sau de reprezentare a clientului în proceduri judiciare sau în legătură cu respectivele proceduri”. În acest caz, intermediarul raportează la ANAF doar dacă are un acord scris din partea contribuabilului că renunță la dreptul privind secretul profesional. Dar chiar și în situația în care nu există un asemenea acord, intermediarul este ținut (amenzi de la 5.000 la 30.000 de lei) să notifice fără întârziere, oricărui alt intermediar sau, după caz, contribuabilului relevant, obligația de raportare.


Ca mâine vine august!

Sunt cazuri și cazuri care vor cădea sub incidența DAC6, pornind de la suspiciuni de ”avantaj fiscal”. E bine să știți de pe acum dacă și dumneavoastră aveți un astfel de caz. Miza DAC6 sunt informațiile companiei/grupului dumneavoastră. Trebuie să știți să delimitați simpla suspiciune de informația care trebuie, într-adevăr, raportată. Vorbim de ”transfer intra-grup de active corporale greu de evaluat, achiziționare companii care înregistrează pierderi și utilizarea pierderilor pentru reducerea obligațiilor fiscale, conversia veniturilor în capital sau în categorii de venituri scutite de la plata impozitelor, etc.”? (am citat din Nota de fundamentare a ordonanței).

Cum spuneam mai sus, potențialul de acoperire (acel ”etc.”) pe care îl are această reglementare este, prin chiar construcția sa, extraordinar de mare. Până în august 2020 când trebuie făcută prima raportare (cea care acoperă retroactiv tranzacțiile în desfășurare între 25 iunie 2018 și 30 iunie 2020) nu mai e chiar așa de mult. Iar dacă ghidul va apărea undeva prin primăvară… chiar că nu mai e mult!

Haideți la seminar! E mai sigur!

Invitația la seminariile DAC-partener, AICI

 

 

Când aflăm de la o sursă terță care este salariul sau venitul din dobânzi al contribuabilului, îi precompletăm noi declarația fiscală acolo unde e posibil. Un alt exemplu mai sofisticat este analiza «vecinul cel mai apropiat»– înainte să procesăm declarația, sistemele noastre vor compara nivelul și tipul deducerilor cu cele estimate pentru un grup pereche (cel mai apropiat vecin)”.

Am ținut să încep cu această secvență din realitatea anului 2019 ca un omagiu adus celor 30 de ani de libertate pe care îi aniversăm. Să fim fericiți că trăim astfel de vremuri într-o lume democratică și nu într-o dictatură. Astfel de vremuri în care datele tale, informații despre tine, oriunde te-ai afla, sunt la un click distanță – predate obligatoriu, dar și voluntar - și dacă n-ai avea încredere că acestea sunt folosite într-un scop util ție (cel puțin nu împotriva ta), s-ar distruge tot eșafodajul numit societate liberă.

Sigur, secvența de mai sus nu e de la noi. Am găsit-o într-un discurs din noiembrie 2019 ținut la Paris de unul din vicepreședinții Fiscului Australian (ATO), cel care se ocupă de client engagement (ar suna cam așa – departamentul unde lucrăm la procesul de încurajare a clienților să fie interesați de munca noastră). Oficialul a vorbit mult despre cum administrația lor lucrează la creșterea încrederii clienților, plătitorii de taxe. Rapoartele publice de performanță se concentrează acum pe gap-ul fiscal (diferența între ce încasezi și potențial). Sigur rămâne necesar controlul, dar nu e suficient să te rezumi doar la a comunica ce s-a găsit rău, pentru că „acesta e o informație limitată despre cât de mult e bine”. Mi s-a părut interesantă paralela pe care a făcut-o cu testarea anti-doping la Olimpiadă: dacă rămânem doar la rapoarte care arată creșterea numărului celor depistați pozitiv, ajungem să ne întrebăm – nu cumva s-a intrat într-un cerc vicios și sportivii încep să creadă că trebuie să ia droguri ca să facă față competiției și să-și păstreze spectatorii? Pentru câștigarea încrederii comunității/ contribuabililor e nevoie de mai mult.

Am să trec repede peste ce mai fac alții – își raționalizează resursele pentru a se concentra pe riscul fiscal ridicat (identifică zona de siguranță/ tax assured, analizează guvernanța fiscală a grupurilor-țintă într-un nou concept de încredere justificată), se dotează cu motoare de data analytics, produc ghiduri practice de conformare fiscală, pregătesc inspectorul pentru colaborarea cu plătitorul, pardon, clientul lui etc.

Zic „trec repede” pentru că în mod natural întrebarea care ne preocupă acum este bun și când o să ajungem și noi să facem saltul australian, la o administrația ca de anii 2020? Pentru un răspuns, indirect, ce-i drept, am să mă întorc tot la oficialul de la antipozi. „Avem o comunitate foarte conștientă de problemele fiscale (very fiscal aware), dar și sceptică în același timp. Livrarea de surplus este o temă consistentă în politica australiană, un semn că un partid este sau nu un bun manager economic. Australienii sunt pe deplin conștienți de relația dintre colectarea fiscală și cheltuielile guvernamentale pe programe sociale. De aceea, orice știre că un grup nu-și plătește datoriile este direct legată în mintea comunității de raționalizarea cheltuielilor guvernamentale”. Explicația începe să se contureze – politicienii simt presiunea publicului și atunci trebuie să găsească și... voința politică. Voința asta e ceva simplu – se traduce în mobilizare de resurse. Nicăieri banii nu ajung pentru toate, așa că trebuie o prioritizare. Vă preocupă fenomenul tax avoidance (evitarea plății taxelor), vreți încredere justificată, atunci, simplu – INVESTIM (cu cap): în ultimii patru ani, s-au alocat suplimentar pentru lupta cu tax-avoidance 700 de milioane de dolari. Pentru că au apărut rezultate (au ajuns la un gap fiscal de 96%), pentru următorii trei ani mai primesc un miliard.

Lor le e clar – îmbunătățirea colectării nu se face doar cu strânsul ușii. Știu că avem și în administrația noastră profesioniști care, cu un buget decent de investiții, care să le dea libertatea să se concentreze pe performanță, ar putea aduce schimbarea consistentă pe care o așteptăm cu toții în modul cum ne plătim dările.

Cred că, la început de nou an/deceniu, asta ar trebui să ne dorim, stimați colegi – să ne recăpătăm încrederea! Pentru asta trebuie să nu abandonăm (și libertatea are prețul ei!). Să nu abandonăm de la formarea acelei presiuni publice pentru îmbunătățirea administrației. Dacă explicăm mai bine că, spre exemplu, urmează schimbări dramatice la nivel european și global, că avem nevoie de o nouă abordare fiscală dacă mai vrem investiții mari în țara noastră... putem spune cel puțin că ne-am făcut datoria. O datorie nu doar pentru noi, cei de azi, pentru cei de mâine, dar și pentru cei care acum 30 de ani visau la multe, dar în niciun caz că vom avea acest parcurs de cangur șchiop.

Alături de întreaga echipă a Camerei, vă doresc sănătate dumneavoastră și familiilor, alături de tradiționala urare „putere de muncă”. Avem nevoie de amândouă!

Editorial apărut în revista Consultant Fiscal, nr.65, decembrie 2019.

Autor - Adrian Luca, membru în Consiliul Superior al Camerei Consultanților Fiscali

 

Dragii noștri parteneri,

 
În câteva zile vom începe șirul întrebărilor – oare vom avea și noi ”nebunii ani 20” ai secolului nostru? Vom auzi lucruri nemaivăzute și vom vedea lucruri nemaiauzite?

Dacă ne uităm la știrile zilei, așa se pare, cel puțin în fiscalitatea noastră. Dar ce zicem noi ”se pare”? E clar că nu se va mai purta ce se purta acum 10 ani, darmite acum 100. Că doar de-aia este frumoasă viața!

Vă invităm să primiți bi-buletinul nostru, cu inima și mintea deschisă pentru ce vine. Supra-transparentizarea (vezi DAC6) și digitalizarea (vezi impozitare directă în funcție de vânzări) vor fi la ordinea zilei și la ordinea deceniului.

Noi de urat am mai ura, dar ... mergem să ne pregătim și mai bine. De seminariile pe care le vom ține chiar într-o lună (pe DAC6, vezi în buletin). Pentru că asta ne propunem pentru următorii 10 ani TPS – să ținem și mai mult aproape, cu servicii de calitate, mai ceva ca-n primii 10 ani TPS - Transfer Pricing în Siguranță.

Pe scurt, dragii noștri (pe scurt, că anii 2.0 nu mai au răbdare):

Transformările cu bine în deceniul care vine! Sănătate și bucurie, vouă și familiilor voastre!

La mulți ani,

vă urează oamenii voștri de la TPS!

 

Cronicile Taxopolis - buletin decembrie 2019

Invitație la Seminar DAC6 din ianuarie 2020

DAC6 pune în mâna administrațiilor fiscale din toată Uniunea Europeană cea mai bogată sursă de informații detaliate despre activitatea companiei/grupului tău. Sunt informații țintite despre tranzacții/aranjamente ”la care administrația ar dori să se uite cu mai mare atenție”.

În plus, sancțiunile pentru neconformare sunt cele mai mari din zona fiscală din acest moment. Prima raportare, care va avea loc în iulie și august 2020, este cea mai importantă prin faptul că acoperă tranzacții deja efectuate, începând cu 25 iunie 2018. Tocmai de aceea, fiecare pas al procesului trebuie să fie în întregime sub controlul tău.

Află cum din seminariile DAC-PARTENER organizate de TPS împreună cu NNDKP. Între 4 si 6 ore de informație condensată, pornind de la o experiență unică.

Încă un argument pentru a participa la seminariile noastre

TPS a fost primul intermediar fiscal din Romania care a atras atenția în presă asupra iminenței noilor prevederi încă de acum 2 ani și a urmărit de la început literatura de specialitate și legislațiile statelor membre privind modul de aplicare a Directivei.

Iar în cei 20 ani de experiență în fiscalitatea intra-grup putem spune ca am fost implicați aproape în toate tipurile de tranzacții externe derulate de companiile românești.

Piatra de încercare în conformarea la DAC6 va fi analiza avantajelor fiscale vs. cele economice, a contextului care validează respectiva tranzacție, care se regăsește in analizele de prețuri de transfer. Iar prețurile de transfer sunt pasiunea noastră.

Pe aceeași temă - Instrumente DAC6 de la TPS – seminarii, soluții automatizate de control + grup facebook. Spuneți-ne cum vă putem ajuta! (Apropo, avem și un film!)

Suntem bucuroși să împărtășim cu tine această experiență într-un seminar axat pe transmiterea cunoștințelor în cazuri practice. Într-o manieră relaxată și interactivă, vom dezbate împreună cea mai interpretabilă Directivă din noua fiscalitate.

STRUCTURA SEMINARULUI DAC6

vă rugăm click aici

CÂȚI PARTICIPANȚI

• Ne dorim seminarii cu adevărat interactive, de aceea am limitat numărul de participanți la 25 de participanți. • Bineînțeles, putem organiza un seminar separat pentru colegii din departamentul tău, in cadrul firmei tale. Iar in acest caz, tu decizi numărul de participanți. UNDE SE ORGANIZEAZĂ • Vom organiza seminarii atât in București cat si in alte orașe (de exemplu Cluj, Timișoara, Brașov, Sibiu, Oradea, Iași)

CÂND ARE LOC

• Primul seminar va fi organizat vineri 31 ianuarie, in București. Vom comunica din timp următoarele seminarii.

CÂT COSTĂ

• Tariful de participare este de 300 EUR/persoană. În cazul în care participă doi reprezentanți ai aceleiași companii, tariful este de 500 EUR pentru ambii participanți.

Pentru înscriere pana pe 31 Decembrie, se oferă un discount de 20%. Vă așteptăm la seminariile noastre, pentru că DACă vă pregătiți din timp, veți avea o raportare ușoară! • Clienții TPS și NNDKP beneficiază de un discount de 50%.

ÎNSCRIERI:

dac6.ro/ro/inscrie-te

VĂ AȘTEPTĂM

 

 

Abordarea Unificată” - Pillar One de la OCDE (vezi articol precedent) distinge trei paliere de profit la nivelul grupului (în original ”amount”) care, în funcție de cirmcustanțele specifice, se alocă pe juridicțiile de piață (”care, în unele cazuri sunt locul unde se găsește utilizatorul”).

Palierul A – desemnează ”noul drept de impozitare în baza căruia se alocă o parte din profitul rezidual estimat al unui grup multinațional către o jurisdicție de piață indiferent de locația sau rezidența acelei afaceri, în acord cu un nou nexus, neconstrâns de cerințe privind prezența fizică”.

Acest profit rezidual ar reprezenta profit care rămâne după desemnarea unui profit de rutină estimat pentru activitățile grupului sau ale unei linii de afaceri. ”Abordarea” admite că ”în mod normal” pentru remunerarea funcțiilor de rutină principiul valorii de piață (arm’s length) funcționează ”rezonabil de bine”.

Mai încolo, adaugă enigmatic: ”reținerea regulilor de prețuri de transfer acolo unde acestea funcționează relativ bine în acea jurisdicție de piață.” Enigmatică pentru că benchmarkingul, comparabilitatea de piață este esențială pentru delimitarea profitului de rutină așa cum e înțeles acum - profitul de rutină al unei părți afiliate este profitul pe care l-ar obține o companie independentă care ar funcționa ca un simplu furnizor de servicii externalizate – nu și-ar asuma riscuri, nu ar fi remunerat în funcție de eșecul sau succesul de piață al produsului, serviciului respectiv.

Dar asta dacă nu se va trece la o ”soluție administrabilă”, în cuvintele ”Abordării” – un nivel de profitabilitate estimat că ar acoperi profiturile de rutină. Se pot folosi o varietate de abordări, dar o abordare simplificată ar fi să se agreeze un procent fix, sau mai multe, posibil cu variații în funcție de industrie.

După ce se trece de acest nivel de profitabilitate, trebuie găsită acea parte din prezumtivul profit rezidual care să fie atribuită efectiv jurisdicției de piață. Ei bine, acest ”W” va fi cu adevărat Cuiul lui Pepelea, pentru că la el se vor se duce prima dată autoritățile fiscale de câte ori vor bate la ușa unui grup ( nu contează dacă e ușă fizică sau nu) și vor întreba unde îmi sunt banii de pe Pilonul 1?
Nu ne va ajuta prea mult să ne uităm la partea care nu se atribuie (V) pentru că acesta este expediată foarte rapid - ”este rezultatul altor factori cum ar fi intangibile comerciale (trade intangibles, de tipul software, distincte de intangibile de marketing, de tipul brand, marca –n.n.), capital, risc etc., care nu fac obiectul acestor noi drepturi de impozitare”.

Și atunci ne întoarcem la speranța de (așa-zisă) simplificare – ”date fiind dificultățile practice ale utilizării regulilor convenționale de transfer pricing, propunem ca partea din profitul non-rutină care se atribuie să fie determinată în acord cu o convenție simplificată, cum ar fi profitul non-rutină multiplicat cu un procent fix agreat la nivel internațional, deși este posibil ca diferite procente să poată fi aplicate unor diferite industrii sau linii de business”.

Palierul B. Aici se încearcă stabilirea unei remunerații (return) fixe ( sau mai multor remunerații, în funcție de industrie sau regiune) pentru activități de marketing și distribuție de bază sau de rutină care au loc într-o jurisdicție de piață. Rolul declarat – reducerea disputelor și, atenție!, ”reducerea costurilor de conformare pe fondul unui aplicări agresive (aggressive enforcement) a regulilor prețurilor de transfer”. N-ar fi fost mai simplu să se schimbe abordarea și nu sistemul?

De obicei, e clar ce se înțelege prin marketing și distribuție, dar, admite ”Abordarea” pot apărea și aspecte de graniță (border issue). De accea s-ar impune stabilirea unei liste de activități care se califică pentru remunearția fixă. Reținem apoi o altă formulare: ”cuantumul remunearției fixe se poate determina într-o varietate de moduri – poate fi (i) un singur procent fix; (ii) un procent fix care variază pe industrie și/sau regiune; (iii) altă metodă agreată”. Simplu, nu?

Palierul C. Este secțiunea care lasă libertatea contribuabilului dar și administrației fiscale să constate că acele activități de marketing și distribuție care au loc într-o juristicție de piață trec dincolo de linia de bază stabilită la B. În acest caz, am vorbi de un profit suplimentar pentru care se vor putea aplica principiile valorii de piață, ”deși acesta va necesita măsuri robuste, inclusiv mecanisme obligatorii, pentru eliminarea dublei impozitări și a disputelor lungi și costistoare”.

Reținem fragila formulă ”măsuri robuste” și mergem mai departe. Așa cum vă așteptați citind cele de mai sus, și cum însăși ”Abordarea” se așteaptă, ”se justifică investigarea în continuare a aspectelor care țin de interacțiunea dintre A și C”. Pentru că da, se poate ajunge ca unei jurisdicții să i se aloce o parte sau tot profitul la A, pentru activități funcționale care sunt recompensate și cu C.

Asta da simplificare, ar zice norocoșii!

         

 

Pilonul 1 – câteva întrebări de bază

• Vor fi afectate toate grupurile multinaționale? Cum se va stabili statutul de ”consumer facing”, nivelul de interacțiune cu utilizatorul/clientul este vizat?
• Ce măsură de va alege pentru profitul la nivelul grupului: se folosesc datele din bilanțul consolidat? Se va ține cont de variațiile dintre linille de business și/sau piețe?
• Ce tratament se va aplica în cazul pierderilor?
• Determinarea jurisdicției de piață. Cum se vor localiza vânzările?
• Profitul de rutină: se va stabili în continuare pe baza regulilor de prețuri de transfer? Se va folosi o formă ”simplificată” - pe bază de procent/e, în funcție de industrie?

• Profitul rezidual: cum se va stabili nivelul vânzărilor de la care se creează noul nexus și trebuie să se facă alocarea?
• Cum se vor rezolva problemele de dublă impozitare la nivelul grupului (palierul A)? Dar la nivelul filialei, atunci când apar supapuneri între palierele A și C?
• Ce activități de marketing și distribuție vor fi prestabilite pentru remunerația fixă (palierul B)? Va fi un cadru rigid? Cum se vor rezolva disputele?
• În noul context, se mai poate vorbi de mecanisme de protecție de tipul Acordurilor de Preț în Avans? Pot apărea noi mecanisme?


Pilonul 1, doar pentru high-tech?

E de aștepat ca, indiferent de soluțiile care vor fi agreate într-un final, să existe cât mai puțin ”discriminări” între abordarea afacerilor din noua economie față de cele din vechea economie, în condițiile în care granițele încep să fie tot mai subțiri. Sigur că dacă oferi acces gratuit la servicii contra datele clienților, numai companie tradițională nu te poți numi.

Dar cei care cred că noua abordare radicală e doar pentru cei cu sediul din nori (unde totul e digitalizat, pe net) ar putea fi aduși vor fi aduși cu picioarele pe pământ, cum se spune, de paragraful (23) din ”Abordare”: Intenția este ca introducerea pragului de venituri să creeze nexus nu doar pentru modelele care implică vânzări la distanță, ci și grupurilor care vând pe o piață printr-un distribuitor (parte afiliată sau nu). Iar paragraful (16), deja menționat în text, spune și mai clar – ”E nevoie de o schimbare privind abordarea nexus și noi reguli de alocare a profitului, nu doar pentru situațiile unde nu există prezență fizică, dar și acolo unde există

Paradoxal poate, acestă ”și acolo unde există” vine și cu o undă de speranță pentru companii, oriunde s-ar afla (loc, domeniu, grup etc.). Când totul este în mișcare, le rămâne un mijloc tradițional de siguranță – o bună analiză funcțională. Oricât de radicală va fi schimbarea, și va fi, oricât de prestabilite vor fi remunerațiile și oricât de rigid va fi cadrul de încadrarea a funcțiilor, compania tot va trebui să știe să-și explice modelul de business, de ce se află sau nu într-un loc, de ce îndeplinește sau nu anumite funcții etc.

 

Articol apărut în revista ”Consultant Fiscal”, nr. 65, decembrie 2019. Autor - Adrian Luca, TPS 

Abstract. Acest articol aduce la lumină istoria mai puțin știută a nașterii, la începutul anilor 1920, a soluțiilor de piață pentru rezolvarea problemei dublei impozitări. Istoria este pusă în oglindă cu noile abordări radicale aduse prin pachetul BEPS 2.0 al OCDE. Realitatea economică impune adaptarea sistemul global de impozitare pentru a cuprinde afacerile specifice economiei digitale (vânzare la distanță nu mai justifică conceptul tradițional de sediu permanent, acces liber la servicii contra datelor consumatorului, participarea utilizatorilor la crearea de valoare).

Dar reforma se va face prin introducerea unui cadru rigid, cu procente fixe, funcții prestabilite și alte soluții de ordin administrativ. Apariția ”noului nexus” de impozitare va afecta întregul domeniu de business, indiferent de gradul de ”digitalizare” al grupului, nu doar acolo unde nu există, dar și acolo unde există prezență fizică în jurisdicția de piață. ”Unde este rezidualul” va deveni noul cuvânt de ordine în audituri fiscale și va crește riscul dublei impuneri. Trecând în revistă controversele actuale, articolul își propune să deschidă teme practice de pregătire pentru noii ani 2.0!

Cuvinte cheie: valoare de piață, sediu permanent, noul nexus, profit rezidual, analiză funcțională, formule alocare profit, BEPS - OCDE, Liga Națiunilor, dublă impunere

articol de Adrian Luca, partener-fondator Transfer Pricing Services

Suntem în 1920. Primul din ”nebunii ani '20” cum avea să-i rețină istoria, după eticheta franțuzească (”folles”), ”the roaring twenties” după holistica etichetă din engleză (zgomotos, clocotitor, extrem, dar și răcnet, muget). În ianuarie se înființează Societatea Națiunilor/Liga Națiunilor (după preferințe - în franceză/engleză) pentru a veghea asupra păcii și prosperității noii lumi (și noii economii) post-Marele Război.

Acest nobil scop nu putea trece cu vederea nevoia de a reglementa chestiunea fiscalității internaționale, devenită tot mai fierbinte odată cu intrarea în era producției de masă, cu efectul ei direct globalizarea, atât a comerțului, cât și a producției. Marea pace are nevoie și de mici tratate de armistițiu fiscal, care, pe de-o parte să găsească reguli de conciliere între state, acolo unde există conflicte fiscale în exercitarea dreptului suveran de impozitare (a companiilor altora cu afaceri pe teritoriul lor, dar și a companiilor lor cu afaceri pe teritoriul altora). De cealaltă parte, ca economia/globalizarea să crească e necesar ca să fie garantat dreptul afacerilor de a nu fi impozitate de două ori pentru același lucru (o dată în țara de proveniență, a doua oară în țara unde-și derulaează activitatea).

În 1920 are loc la Bruxelles o Conferința internațională pe probleme financiare care recomandă ca Liga, prin comietul de specialitate, să ia poziție (take up) față de chestiunea dublei impozitări.

Peste doi ani, puteam citi în rezoluția Conferința Internațională pe probleme economice (Genova, aprilie 1922): ”Am luat în condiderare acțiunea, dacă ar fi să se ajungă acolo, care ar trebui întreprinsă pentru a preveni scurgerea de capital (flight) care se face în scopul evitării impozitării (avoid taxation) și opinia nostră este că orice propunere care să interfereze cu domeniul pieței comerciale sau care să violeze secretul bancherilor în relație cu clienții lor este de condamnat. Cu acestă condiție, opinia noastră este că subiectul măsurilor de cooperare internațională pentru prevenirea evaziunii fiscale ar trebui mai degrabă studiat în conexiune cu problema dublei impozitări care este acum analizată de un Comitet de experți în numele Ligii Națiunilor. Iată de ce sugerăm ca Liga Națiunilor să fie invită să ia în considerare acest aspect”. Rețineți anul – 1922. Undeva, prin aprilie. (cf. Raportului Double Taxation and Tax Evasion, Liga Națiunilor, Geneva, 1927)


Lupta atemporală pe profitul din porția de biftec

Într-o luptă cu tancurile, lucrurile s-ar putea să se tranșeze mai simplu. Dar ce te faci când, spre exemplu, atunci când vine vorba de afacerile unei companii rezidente, unele state de rezidență (SUA, cazul notoriu) pot practica un sistem global de impozitare (pe toate câștigurile companiei, inclusiv pe cele obținute în afară, care vor fi impozitate la repatriere), altele – sistem teritorial (doar pe câștigurile obținute local).

Dar mai întâi, ce este rezidența? Pentru unii, este locul unde este înregistrată afacerea, pentru alții, locul de unde se asigură managementul efectiv al afacerii. Evident, mai sunt și cei pentru care care rezidența este locul unde trebuie îndeplinite ambele teste – al înregistrării, dar și al managementului efectiv. Un sistem teritorial are nevoie să știe care este sursa câștigului – este esențial. Dar și pentru un sistem global este la fel de importantă sursa câștigului, atunci când analizează investițiile pe care le primește de la o companie nerezidentă.

Acum să ne imaginăm pentru o clipă cât de complicat putea să fie tot acest ghem de probleme, într-o lume care de-abia intrase în Pace și afacerile începeau să fie o luptă. Mi se pare sugestiv exemplul găsit în arhivele UK Royal Commission on Income Tax, unde este înregistrată declarația magnatului cărnii de vită, Sir William Vestey, care avea cirezi în Argentina și vânzări în toată lumea:

Într-o afacere de așa natură, nu poți să spui cât de mult se produce într-o țară și cât de mult în alta. Sacrifici un animal și ce rezultă din acel animal se vinde în 50 de țări diferite. Nu poți să spui cât de mult se produce în Anglia și cât de mult în afară”. (1)

Nu poți spune, dar asta nu înseamnă că Fiscul va lăsa lucrurile așa, nelămurite. Roaring-ul cirezilor de vite din Argentina chema o soluție...

Să ne cunoaștem istoria!

Așadar, patru economiști cu renume sunt invitați de proaspăt înființata Ligă a Națiunilor să investigheze chestiunea dublei impozitări din perspectivă teoretică, științifică. Raportul lor este astăzi lucrare de arhivă, dar bazele științifice formulate de acești economiști precum și de alții în anii imediat ulteriori au ”supraviețuit remarcabil” (2) ca fundament al cadrul fiscal international pe care îl avem până în ziua de azi.

Dacă e să vorbim de loialitatea economică, în original economic allegiance, a unui contribuabil față de stat, aceasta se stabilește în funcție de originea averii sau câștigurilor, locul (situs) efectiv al averii/câștigurilor, exercitarea drepturilor asupra averii/câștigurilor, locul de rezidență sau domiciliul persoanei în măsură să dispună de avere/câștig.
Dintre acești factori, definitorii au fost considerate ”originea averii ( sursa)” și ”rezidența/domiciliul” proprietarului care consumă averea. Origine ar însemna de fapt toate stagiile pe parcursul cărora se creează averea – de la apariția fizică, transformarea/adaptarea fizică, transportul și vânzarea. (ibidem)

Într-o lume industrială ”din cărămidă și mortar” (brick and mortar) esențial era locul fizic care contribuia la producerea acelui câștig, iar dreptul de impozitare trebuia acordat în funcție de complexul de conexiuni (nexus) care se forma între profitul afacerii și acel loc fizic.
De aici a fost doar un pas până la introducerea conceptului de sediu permanent (permanent establishment – PE) care dădea măsura fizică, obiectivă, a prezenței economice pe care o afacere nerezidentă o are într-o altă juridicție.

Sediu permanent adică ”centre de management, companii afiliate, fabrici, agenții, spații de depozitare. Cu toate acestea, prin simplul fapt că o întreprindere are afaceri într-o țară străină printr-un agent bona fide (real, de bună credință) cu statut independent (broker, agent pe bază de commision) nu trebuie înțeles că acea subsidiară are sediu permanent în țara respectivă”. Și acesta conform proiectului de Acord bilateral pentru evitarea dublei impuneri din 1927. (cf Raport Liga Națiunilor)

Comentând prevederea că fiecare din cele două state va impozita partea de câștig produsă pe teritoriul său, experții tehnici numiți de Ligă arătau ”aceasta este o aplicare a așa-numitului sistem de împărțire a profitului în conformitate cu sursa lui”.

Și de aici încă un pas până la ajunge și la valoare de piață ca etalon în alocarea profitului și evitarea evaziunii (o vor face americanii în 1928, apoi francezii în 1933 – cf. Picciotto, 2018) … suntem în în zilele noastre, nu? Când înțelegem că doar profitul care poate fi atribuit sediului permanent trebuie impozitat de jurisdicția unde se află PE, pentru că doar acel profit ar fi putut fi obținut de PE și dacă funcționa ca o întreprindere independentă, distinctă. (OCDE, 2014)

Acum câteva mici actualizări se impun, totuși

Să ne înțelegem prezentul...

Oamenii informați din anii 1920 puteau să prevadă multe (în 1927 se lansa METROPOLIS, al germanului Fritz Lang, marele film mut care a schimbat felul în care generațiile ulterioare au văzut viitorul) dar nu chiar până într-acolo încât să înțeleagă cum o companie poate ajunge să facă afaceri la distanță, să aibă clienți pe o piață unde nu are nici sediu fizic și nici agenți de reprezentare. Că acum la o afacere, consumer-facing-ul (interacțiunea cu clientul) nu mai înseamnă să stai față în față, ci ecran în ecran cu clientul.

Ce ar fi spus cei de dinainte că, undeva prin 2017, gigantul american Google, un fel de Standard Oil secolului XXI (o spune toată lumea - datele sunt noul petrol), a fost absolvit de către Curtea Administrativă de la Paris de pricina pe care i-o găsea Fiscul francez, că nu ar fi plătit 1,115 miliarde de euro pentru vânzările avute către clienții francezi. Da, dar vânzările nu s-au făcut printr-un sediu permanent, a replicat Curtea, așa e regula. Și deși așa e regula, peste doi ani de la acestă decizie avea să urmeze acordul istoric între Google și statul francez – gigantul a plătit un miliard pentru a-și încheia litigiile vechi. (3)

Acesta este poate cel mai puternic semnal că vechea lege nu mai e suficientă pentru lumea nouă. În definitiv, cirezile or fi rămas tot în Argentina, dar biftecul e acum la un click distanță și de acest click depinde acum o întreagă economie globală.
Iar autoritățile se simt datoare să intervină și acum.

Folosirea extensivă a datelor și a conținutului generat de utilizator ridică problema dacă utilizatorii contribuie la crearea de valoare prin faptul că își oferă propriile date platformelor în schimbul accesului liber (s.n.). În special țările în dezvoltare cu mari piețe de consum împing la recunoșterea factorilor demand-side (precum vânzările) în crearea de valoare. Din contră, alții cred că factorii supply-side (riscuri, intangibile, capital uman) sunt principalele elemente generatoare de profit”, se arată în preambulul studiului ”Imactul digitalizării asupra chestiunilor de fiscalitate internațională”, prezentat de Parlamentul European în februarie 2019.

Dezabeterea nu e nouă, desigur. Ba chiar la fel de centenară, cel puțin în lumea economiștilor: pentru supply-side, economia se învârte în jurul ofertei de bunuri și servicii, trebuie stimulat tot ce ajută la creșterea ofertei. Prin analogie, spre exemplu, finanțiștii supply-side ar spune că, astăzi, principalul ”driver” al afacerilor într-o economie tot mai mult bazată pe forme ale cunoșterii avansate, într-o eră a digitalului, este capitalul uman. Pentru ei capitalul uman trebuie să aibă o pondere substanțială în analiza funcțională (s.n.) care determină alocarea profitului. (Parlamentul European, 2019)

De partea cealaltă, a celor demand-side, spui consum și ai spus tot. La fel, pentru curentul demand-side din finanțe, este esențială recunoașterea rolului de driver al utilizatorului-consumator, ceea ce ar echivala cu o reevaluare a fundamentelor fiscalității (ex principiul nexus-ului), reajustarea drepturilor de impozitare între juridicții și redefinirea statutului PE, adoptarea unui model bazat pe principiul destinației. (ibidem)

Luarea în calcul a principiului destinației pare să însemne însă și o nouă destinație pentru fiscalitatea directă (nu vorbim de cea indirectă, de TVA, unde destinația e baza, ca să zic așa). Și nu e simplu joc de cuvinte aici.

... Dar să ne gândim și la viitor, ce simplificare-i lăsăm

În era digitală, alocarea drepturilor de impozitare nu se mai poate circumscrie exclusiv prin referința la prezența fizică. Regulile actuale datează practic din anii 1920 și nu mai sunt suficiente pentru a asigura o alocare corectă (fair). (...) astăzi alocăm profit zero oricărui nexus care nu se bazează pe prezență fizică. E nevoie de o schimbare privind abordarea nexus și noi reguli de alocare a profitului, nu doar pentru situațiile unde nu există prezență fizică, dar și acolo unde există (s.n.)” – se arată în documentul emis de OCDE în octombrie acest an spre consultare publică, sub numele pompos și enigmatic ”Propunerea Secretariatului pentru o Abordare Unificată privind Pilonu 1”.

Desigur, Pilonul 1 (Pillar One) nu se referă la sistemul (public) de pensii și da, există și un Pilon 2, emis în aceeași perioadă – ambele fiind elemente de rezistență într-o nouă arhitectură a sistemului global de impozitare.
Cei care își aduc aminte că acestă menire o are și BEPS, planul OCDE de luptă împotriva ”base erosion and profit shifting/erodării bazei de impozitare și mutării profiturilor) emis de-abia acum cinci ani, vor fi mulțumiți să afle că s-a simțit nevoia unui BEPS 2.0, pentru că primul a stabilit standarde minime (preluate spre exemplu de UE în Anti Tax Avoidance Directive sau de SUA în Tax Cuts and Jobs Act) – standarde care probabil i-ar fi șocat pe cei de la Genova din 1922. (vezi secretul bancare e istorie, vezi CbCR, vezi că stă să vină și CbCR public în UE). Dar minimul nu e de-ajuns. Efectele BEPS asupra punctelor relevante , precum Sediu Permanent (Acțiunea 7) sau asupra prețurilor de transfer ( Acțiunile 8-10) sunt mai degrabă limitate. (Cf. Parlamentul European, 2019)

Pe scurt, se toarnă noi piloni, iar pentru discuția noastră relevant este acum primul pilon (4), unde, așa cum spune și ”Abordarea Unificată” (îi vom spune ”Abordarea” de acum înainte), se țintește foarte sus (the stakes are very high), într-un echilibru precar, ”în balanță fiind: alocarea noilor drepturi de impozitare; aspecte fundamentale ale sistemului internațional de impozitare, cum ar fi noțiunile fundamentale de sediu permanent și de aplicare a principiului valorii de piață; viitorul cooperării fiscale multilaterale; prevenirea măsurilor unilaterale agresive; intensa presiune politică pe companiile multinaționale înalt-digitalizate”.

Ca și Liga acum 100 de ani, OCDE-ul de azi vrea să fie un laborator de soluții tehnice la ”intense presiuni politice” (5).
Istoria va reține că și noi azi avem contextul nostru ușor instabil: cu americanii si războaiele lor comerciale cu noile puteri economice, cu britanicii si ieșirea lor din UE, cu francezii și ținta lor de a fi pionierii taxării noii economii (are legătură și cu incidentul Google pomenit mai sus) asta apropo si de măsuri unilaterale agresive... Pe acest fond, se forțează compromisul politic acolo unde tehnicul nu se lasă așa ușor – vezi formulări de tipul – ”procent fix agreat, deși e posibil să fei nevie de mai multe”.

Un întreg efort de 100 de ani de rafinare a ceea ce se cheamă alocarea profiturilor pe bază de riscuri, funcțiuni asumate și active implicate este acum redus la triviale formule standardizate, dacă nu direct simplificate în procente unice și un cadru rigid de funcțiuni prestabilite și alte soluții ”administrabile” (vezi ”Abordarea Radicală” II, Provitul rezidual devine Cuiul lui Pepelea).
Alocarea profitului în afara prezenței fizice este o cerință obiectivă, a vremurilor noastre. Dar simplul fapt că astăzi vorbim de calculul profitului în afara principiilor valorii de piață va duce la schimbara actualelor acorduri fiscale, așa cum admite și Abordarea.

Apropo de destinație, prin radicalismul de acum ne pregătim să lăsăm un alt cadru economic generațiilor de mâine. Ca și înaintașii noștri nu știm ce mașini zburătoare vor apărea peste 100 de ani. Dar ei ne-au lăsat un cadru flexibil, care în primul rând le-a dat posbilitatea antreprenorilor, companiilor să fie flexibile, să inoveze pentru a se adapta. Afacerea lordului Vestey n-ar fi rezistat până astăzi dacă acum 100 de ani i-ar fi spus cineva că nu i se recunosc cheltuielile cu refrigerarea cărnii, pentru că nu există așa ceva – frigiderul.

Note
(1) Lordul William Vestey, fondatorul unui imperiu comercial alimentar, considerat pionier al tehnicii refrigerării, dar și pionier al exploatării slăbiciunilor sistemului fiscal internațional. Exemplu preluat din studiul ”Fiscalitate Internațională, arbitraj și creșterea corporațiilor transnaționale”, al profesorului Sol Picciotto, Lancaster University. Conform sursei, Vestey a purtat o lungă bătălie fiscală la Londra dar și la Buenos Aires.
(2) Cf. OCDE – ”Principiile fundamentale ale impozitării”, în ”Provocările fiscale ale economiei digitale” – Acțiunea 1, BEPS (2014).
(3) Am prezentat ”Cazul Google” în revista Consultant Fiscal nr.58, ianuarie 2018 - ”Nivelul 2.0 în abordarea europeană a tranzacțiilor intra-grup”. Despre acordul din septembrie 2019 am vorbit pe transferpricing.ro/media-center
(4) Pilonul 2 are și el radicalismul lui - impozit minim pe profit la nivel global.
Teoretic, trăim într-o lume liberă, unde fiecare țară își pune ce impozit mic vrea. Dar problema e la investitor – acesta va fi retaxat la el acasă și pentru acele venituri pe care le-a obținut într-o jurisdicție unde a avut parte de o impozitare efectivă sub acel prag internațional; sau nu i se vor recunoaște deduceri fiscale ori va avea parte de impozitare la sursă pentru o plată către partea afiliată, dacă acea plată a avut parte de impozitare efectivă sub pragul internațional. Despre consecințe BEPS 2.0 am scris detaliat pe transferpricing.ro/media-center, decembrie 2019.
(5) Oficial, BEPS răspunde apelului G8/apoi G7 și G20 – cele mai dezvoltate economii. Formal trebuie căutat acordul între mai mulți actori, comparativ cu acum 100 de ani. Este interesant de observat, spre exemplu, care erau economiile care semnau raportul din 1927 – Argentina, Belgia, Cehoslovacia, Franța, Gremania, Marea Britanie, Italia, Japonia, Olanda, Polonia, Elveția, SUA, Venezuela.

 Articol apărut în revista ”Consultant Fiscal”, nr. 65, decembrie 2019. Autor - Adrian Luca, TPS 

Când de mai bine de cinci ani citim transfer pricingul în context politico-fiscal european și global, ne vine mai ușor să înțelegem unde bat greii scenei internaționale, atunci când se produc cu declarații și acțiuni fulminante. Ultima săptămână a văzut câteva desfășurări de forțe foarte zgomotoase, altminteri destul de previzibile. Vă invităm să citiți ultimul comentariu marca TPS, care a fost preluat și în presă. De asemenea, vă invităm să ne trasmiteți opiniile și întrebările dumneavoastră, pentru că, în final, toate temele discutate se regăsesc sau cât de curând se vor regăsi în viața (fiscală) de zi cu zi.   

Frate-frate, dar brânza e pe bani (și albastră): neînțelegerile principiale dintre greii NATO au și origini fiscale 

Celor care nu le miros bine tensiunile dintre greii NATO, verbalizate mai ales acum, la a 70-aniversare, le recomand un duș rece care se servește de ceva timp încoace în fiscalitatea globală. Până la urmă, dacă vorbim de o structură de 70 de ani, e nevoie, pe ici pe colo, de resetări (că tot e la modă). Dar pe partea de sisteme de securitate îmi imaginez că e mai simplu – nimeni nu se apucă se mute peste noapte baze aeriene, navale și altele asemenea. În schimb, mișcări de forță se întâmplă sub ochii noștri în sistemul de fiscalitate, cel care în decada următoare va împlini nu 70, ci 100 de ani. Ca și în cazul NATO, și în avanposturile noii ordini fiscale globale se găsesc tot francezii și americanii. Să fie de mirare că sunt și aici pe poziții principial divergente? Întrebarea e – cine are cea mai mare nevoie de schimbare. În ce privește securitatea, președintele Trump s-ar putea să aibă dreptate – ”nimeni nu are nevoie mai mare de NATO ca Franța” (declarație 3 decembrie). În fiscalitate însă, lucrurile nu sunt chiar așa de ușor de taxat. Și în consecință, nici nouă nu ne e așa simplu să ne stabilim ”cu cine ținem”.

Războiul listelor albastre

Summit-ul NATO de la Londra a fost precedat de o listă de chemare la luptă. Agenția americană responsabilă cu politicile comerciale (USTR) a dat rezultatul investigației asupra așa-numitului impozit pe servicii digitale, impus de francezi în vară (legea ”GAFA” a intrat în vigoare pe 24 iulie, USTR a inițiat investigația pe 10 iulie).

Rezultatul investigației e formulat ca o declarație diplomatică din vremea Războiului Rece: pe lângă că e ”discriminatoriu față de companiile americane”, că e ”retroactiv” (se aplică de la 1 ianuarie), impozitul mai e și ”nerezonabil, deviind de la normele fiscale americane și internaționale, prin extrateritorialitate, faptul că taxează venitul nu profitul și penalizează anumite companii de tehnologie pentru succesul lor”. Previzibilă este și recomandarea: suprataxarea vamală cu până la 100% pentru o listă de importuri din Franța. O listă din clasicul joie de vivre franțuzesc care începe cu brânză, că e Roquefort, Edam ori albastră (cu mucegai – blue cheese). O listă de trei pagini (mai include iaurturi, cu sau fără fructe, genți, cosmetice etc) de importuri care, anul trecut, se ridicau la 2,4 miliarde de dolari.

Nu e prima listă transatlantică. Anul trecut, prin vară, europenii vedeau taxe mai mari pe oțelul exportat în State. La reciprocitate, Europa aducea o listă proprie de taxe vamale cadou pentru americani, care începea cu porumb și orez, trecea prin oțel, motociclete Harley-Davidson și se termina cu … cărți de joc americane (articol Contributors).

Lupta se încinge și, totuși, nu miliardele de acum contează aici [1]: situația e mult mai albastră pentru că în joc e, cum ziceam, resetarea. Pană la urmă, istoria este o continuă reformulare a principiului ”brânza e pe bani”. Dar acum 100 de ani începea să se stabilească o ordine nouă în împărțirea profiturilor, care, odată cu întețirea globalizării economiei, avea să poarte numele de transfer pricing (prețuri de transfer, stabilirea remunerației intra-grup). Chiar dacă azi nu mai trăim într-o economie eminamente brick and mortar (din cărămidă și mortar), să trimiți la lada istoriei o ordine de 100 de ani se dovedește a fi o revoluție nu grea, ci (BEEPS) de grea, cum se vede și se va vedea.

Ordin pe unitate: Companii aveți o nouă provocare, minimul de impozitare!

Pe 26 noiembrie, din cele patru tweet-uri despre acțiunile ministrului francez al Economiei și Finanțelor, Bruno le Maire, două au venit cu #10yearsGF , adică de la evenimentul prin care OCDE a marcat, la sediul său din Paris, 10 ani de la constituirea ”Forumului Global pentru transparență și schimb de informații în scop fiscal”. Iată din tweet-uri: ”Trebuie să găsim un acord internațional asupra impozitării minimale a companiilor, pentru că este un zid de protecție împotriva acestui dumping fiscal care îi revoltă pe concetățenii noștri. Franța propune o rată minimă efectivă de impozitare de 12,5%.”.

Laconic mesajul, vastă istoria din spatele lui, dar și din fața lui. Rețineți două lucruri – dumping fiscal și 12,5%. Pe repede înapoi, iată despre ce e vorba.

BEPS, actul I – Marea Provocare

Suntem în vâltoarea ultimei Mari Crize și marile economii (G8/G7, apoi G20) cer o rescriere radicală a sistemului fiscal global. Apelează la laboratorul de soluții tehnice pentru compromisuri politice, aka OCDE. ”Forumul Global” este un prim succes [2]. În același timp, se deschide marele front anti-BEPS – Base Erosion and Profit Shifting (erodarea bazei de impozitare și mutarea profiturilor). A fost lansat în iulie 2013, prezentat pe 5/10/15 (aici, articolul pe Contributors, în care găsiți și decalogul BEPS), cu 15 capitole rămase deschise.

La modul practic, BEPS-ul a împins lucrurile în principal pe direcția supra-transparentizării, iar astăzi avem un standard global și în ce privește CbCR – Raportarea pentru fiecare țară în parte. În linii mari, de doi ani încoace, marile companii multinaționale prezente trebuie să raporteze la Fisc date despre afacerile pe care le derulează în țările unde au filiale (CbCR – instrument la îndemâna administrațiilor fiscale prin care Ce bine se Citește Riscul fiscal!). UE are directivă specială de cooperare administrativă, dar și SUA respectă CbCR. (Rețineți termenul – îl vom reîntâlni imediat mai jos)

Bun, administrațiile văd acum mai bine unde sunt banii, dar cum ajung la ei? Mantra BEPS-ului se cheamă ”alinierea impozitării cu valoarea creată” dar aici lucrurile nu mai sunt așa simple, mai ales când ești într-o economie din care tehnologia a scos granițele, iar titlul de creator de valoare se împarte între zecile de filiale ale unei multinaționale. Primul capitol din BEPS e sugestiv: ”Provocările fiscale care decurg din digitalizare”. Și așa a rămas până azi – o mare provocare: îi poți convinge pe americani să intre în hora CbCR, dar mai greu să împartă valoarea giganților lor internet cu administrațiile fiscale europene. Pe acest fond, au apărut în ultimii cinci ani răsunătoarele investigații de la Bruxelles împotriva marilor multinaționale americane (Apple, Google, dar și nume din economia tradițională) și spectrul războiului comercial Atlant-EXIT. În paralel, Comisia a scos de la naftalină planul de armonizare și consolidare a impozitului pe profit, CCCTB (Contributors iunie 2015 – ”Ceva mai dur decât BEPS?”). Legitimat de cuplul franco-german, CCCTB va duce la întregirea (necesară mai ales în vremuri post-Brexit) a proiectului european de piață unică prin eliminarea ultimei redute de suveranitate fiscală statală, va ataca și problema veche a dumpingului fiscal intra-european, plus că va trata și problema împărțirii profitului în noua economia digitalizată. (De notat că CCCTB a ajuns tot la nivelul aprobării finale politice).

Dar francezii, mai temperamentali (și mai cu nevoi, cum ar zice Trump), au vrut să grăbească lucrurile printr-o străpungere brutală a frontului, cu o soluție zisă provizorie – acea impozitare a digitalului la nivel european, în fapt, vorba americanilor, un deviaționist impozit pe cifra de afaceri, cu iz de dublă impunere.

În ciuda luptelor grele de culise (Președinția română a Consiliului UE de la începutul anului poate spune mai multe) nu s-a adunat unanimitatea pentru impozitarea digitalului (nota bene – unanimitate de care încă e nevoie în chestiuni de fiscalitate directă) și astfel nu putem vorbi de o soluție europeană. Încă. Dar nu-i nimic, Parisul merge mai departe – din vară, francezii sunt primii care au propria taxă pe digital sub această formă. Zilele trecute, cehii (nota bene) au devenit primii din flancul Estic cu o taxă asemănătoare (și deloc mică – 7%, când la francezi e doar de 3%). Până și britanicii, cu tot Brexit-ul lor, vor avea una, din 2020. Austriecii, spaniolii, italienii, belgienii au dat de înțeles că intră în joc. Probabil că nici România nu va mai putea sta deoparte, atâta timp cât deja ne-am exprimat adeziunea (vezi scrisoarea din septembrie 2017). Iar Irlanda, principalul opozant, ca avanpost european al marilor corporații americane, ar putea să aibă o surpriză.

BEPS actul al II-lea. Mica simulare

Europenii s-au întors anul acesta din nou în laboratorul OCDE, cu următorul argument pentru restul lumii (practic, pentru americani) – vedeți ce se întâmplă dacă nu au avem o soluție globală: fiecare vine cu rezolvarea lui! Tehnic, au pus chestiunile netranșate din actul I pe doi piloni globali. Pilonul 1 – noi răspunsuri la întrebările vechi. Unde impozităm? (nexus) răspunsul nu va mai fi condiționat, ca până acum (de prin 1920 încoace, de când au început să existe tratate internaționale pe fiscalitate) de prezența fizică pe o piață, ci, în principal, de nivelul vânzărilor pe acea piață. Ce impozităm? Și aici se vor stabili noi reguli de alocare a profitului, trecând peste tradiția care spunea doar ”în funcție de riscuri, funcțiuni și activele fiecărei filiale”. În fapt, nu se va renunța de tot la tradiție, doar că se va interveni cu reguli administrative, acolo unde apar tensiuni tocmai datorită (din cauza?) noii economii (ex, în stabilirea profitului pentru funcțiile care nu sunt afacerea de rutină, de bază dacă vreți, a respectivei companii, se poate veni cu formulă de alocare sau chiar cu remunerații prestabilite). Acest Pilon 1 spune clar că vizează orice model de business, practic orice companie care are o implicare substanțială într-o jurisdicție, într-o piață. (singura excepție – s-a stabilit că nu se va aplica industriilor extractive)

Cu Pilonul 1, noi considerăm că răspundem îngrijorărilor americanilor, nu ar mai trebui să fie motive pentru a nu susține noile propuneri”, a transmis ministrul francez Bruno Le Maire de la evenimentul OCDE. Iar dacă tot ar fi mulțumiți de Pilonul 1, n-ar vrea să accepte și Pilonul 2 care vorbește de un impozit minim pe profit la nivel global?

Teoretic, trăim într-o lume liberă, unde fiecare țară își pune ce impozit mic vrea. Dar problema e la investitor – acesta va fi retaxat la el acasă și pentru acele venituri pe care le-a obținut într-o jurisdicție unde a avut parte de o impozitare efectivă sub acel prag internațional; sau nu i se vor recunoaște deduceri fiscale ori va avea parte de impozitare la sursă pentru o plată către partea afiliată, dacă acea plată a avut parte de impozitare efectivă sub pragul internațional.

Și, acum, despre 12,5%! Cum s-a mai observat, acesta este, din întâmplare, fix rata de profit din Irlanda. [3] Așadar, o subtilă mână întinsă americanilor și, implicit, irlandezilor. Dar nu știm cum se face că pe 28 noiembrie, ministrul francez vine cu un nou tweet în care simte nevoia să precizeze că e vorba ”12,5% ca taxă efectivă, nu normală”.

Interesant trebuie să mai fie să fii în spatele ușilor închise acum. Să-l vezi pe Unchiul Sam cum reacționează el la deadline-ul de 2020 pentru BEPS 2.0. [4] Adică ce nu s-a putut în cinci ani, să se facă într-un an, știind că mai intră și CbCR public (care înseamnă supra-transparență forțată pentru afacerile europene ale tuturor multinaționalelor Unchiului Sam). Încă o porție de blue cheese, vă rog!

Și totuși – când se vor deschide ușile negocierilor, e clar că lumea fiscală nu mai poate rămâne ca acum 100 de ani. Și poate că lumea nu o să vadă un impozit minim universal, dar Europa..Apropo, nu ne informa Consiliul în decembrie 2015 că va continua dezbaterile privind oportunitatea unui nivel minim de impozitare? Tot la fel, încă de pe atunci, se prospecta ”piața” și pentru introducerea CbCR public… Și uite așa, venim mai aproape de casă, adică de Europa.

Ședință de pomină la Bruxelles pe articolul 50 (altul)

Joi, 28 noiembrie, la ședința Consiliul pe competitivitate (COMPET), președinția finlandeză (a Consiliului UE) pune la masa discuțiilor un nou compromis pentru votul politic (așa e în Consiliu – eminamente politic) în cazul Public CbCR” – Raportare publică pentru fiecare țară în parte. Adăugarea ”public” înseamnă că respectivele companii trebuie să pună datele și pe site, la vedere, pentru toată lumea interesată. Cum spunea reprezentantul României (adjunctul reprezentantului permanent), aceasta ”permite instituțiilor publice și cetățenilor să examineze comportamentul fiscal al companiilor multinaționale”.

Nobil scop, transparența, dar nu batem la uși deschise? Cum spuneam, multinaționalele, prin filialele lor, raportează deja la Fisc aceste date. Și din câte știm, doar ANAF (nu Sanepidul, nu alte instituții publice), e abilitat să facă execuții fiscale! De acord, companiile trebuie să învețe să comunice mai bine cu publicul, să-și explice modelul de afaceri, dar vor fi ele pregătite pentru execuțiile în piața publică?

Dar să lăsăm detaliile. Vorba altor susținători în timpul ședinței – ”acum ori niciodată, acest proiect așteaptă de trei ani!”, ”cine nu e de acord cu acest proiect înseamnă că nu vrea, de fapt, transparență!

Așadar, au fost de acord practic toți cei mari – Franța, Italia, Spania, Olanda, Polonia, Finlanda … evident că trebuia să fim și noi de acord. Sigur, e un pic confuză treaba, că Germania s-a abținut (ceea ce trece la vot negativ). Dar destul de mulți au fost împotrivă, printre ei recalcitranții de serviciu când vine vorba de armonizare fiscală – Luxemburg, Irlanda, Suedia, Ungaria, Cehia, Austria și încă câțiva mai mici.

De fapt, de aici a pornit tot scandalul (pe limba bruxelleză – ”se creează un precedent”): unde încadrăm acest proiect de directivă – este sau nu o problemă fiscală și încă una de armonizare fiscală? Aceasta nu e deloc o simplă problemă de stabilire a termenilor. Partea ”pentru” a zis ce zice Comisia – directiva nu se referă la armonizare fiscală, ci doar la obligația de a publica raportări privind impozitul pe profit, atunci este corect ca baza legală a directivei să fie articolul 50(1) din TFUE – Tratatul de Funcționare al UE. Acesta este un articol lapidar [5], la capitolul libertate de stabilire (a afacerilor, de exemplu), care spune că ”Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară … decid prin intermediul directivelor”. Aceasta trimite la un vot cu majoritate calificată (QVM – Qualified Majority Voting) – sistemul prin care se adoptă acum 80% din legislația UE [6]. Comisia mai are un argument de nefiscalitate – de fapt, modificăm directiva raportării financiare (34/2013) deci nu ne referim la plata impozitelor, propriu-zis. Ca lucrurile să fie și mai clare, aprobarea se duce în camera de competitivitate a Consiliului și nu la ECOFIN (secțiunea care se ocupă de Finanțe).

De partea cealaltă, manevra pare prea cusută cu ață albă. Tabăra ”contra” susține avizul dat de serviciul de legalitate al Consiliului și crede că de fapt, tocmai pentru că e vorba de prevederi fiscale, ar fi trebuit să avem o modificare a directivei de cooperare administrativă fiscală (DAC), că baza legală trebuie să fie articolul 115 TFUE (privind ”acte cu incidență directă asupra instituirii sau funcționării pieței interne”) și, în sfârșit, ca acordul final să se dea în ECOFIN, unde deciziile se iau (încă) pe bază de unaninimitate, cel puțin când e vorba de fiscalitate directă.

Nu îmi permit să intru într-o dispută de bază juridică, acolo unde nu se înțeleg ei avocații Comisiei cu cei ai Consiliului, dar cred că vorbim de un text care se referă la prevederi fiscale clare, care sunt pe direcția armonizării fiscale (în final, dacă e vorba de transparență, trebuie să avem aceeași interpretare a datelor în fiecare țară) și nu una despre curbura bananelor. Dar să mergem mai departe.

Luxemburgul a devenit purtătorul de cuvânt al taberei ”nu” – și a întrebat: „de ce atâta grabă, să așteptăm să vedem ce zice și noua Comisie, dar mai bine să vedem ce se hotărăște în OCDE, că americanii și japonezii, spre exemplu, nu sunt încântați cu publicarea la liber a informațiilor. Și apropo de competitivitate, v-ați gândit la costurile suplimentare și dezavantajele pe care le aduce acestă transparență forțată față de competitorii din restul lumii?” [7]

Dar președinția finlandeză zice, ambițios [8], că nu renunță, deși mai are doar o lună, că Luxemburg a avut noroc că a reușit acum să strângă o minoritate de blocaj, că de fapt ar mai fi un singur vot și s-ar obține majoritatea calificată.

Epilog

Până la urmă, ce ne interesează e cum ne raportăm noi la această resetare. Dar pentru că e vorba de „brânză” (aka alocarea profiturilor”), să-i zicem direct: cum ne apărăm „brânza” în noul peisaj politico-fiscal, european și global? Sigur, putem să începem cu litania – ia uite ce ni se întâmplă, tocmai când voiam și noi să reducem impozitul pe profit la 10% (ca în Bulgaria, în Ungaria e chiar 9% acum) – să vezi că nu mai putem atrage investiții mari. Iar dacă, auzim acum, că ne bagă și bază comună de impozitare, s-a zis cu competitivitatea noastră.

Convenabile scuze, nu-i așa?, pentru sărăcia noastră de pensii, salarii, autostrăzi, perspective… Dar poate ați sesizat, citind mai sus, că acest Club numit UE își face datoria și ne informează din timp de cum merg lucrurile, care e direcția. Cine are urechi de auzit, să audă, să se pregătească, dacă e stat responsabil să vină cu alte variante de împrietenire cu investitorii mari, pentru că vedem foarte bine – ”suntem ieftini” nu a făcut și nu face minuni. Poate încercăm cu proceduri și legi naționale mai clare, poate ghiduri de explicare, poate predictibilitate, planuri fezabile de dezvoltare? Poate implementări de directive în care să nu fim noi mai catolici decât papa, așa cum nici alții nu se gărbesc să fie? (un studiu de caz de ultimă oră va fi cea mai nouă directivă de cooperare administrativă, DAC6, unde a mai rămas mai puțin de o lună până când trebuie transpusă!)

Da, QVM-ul înseamnă pierderea ultimei suveranități fiscale – o vorbă mare dacă știi ce să faci cu ea, suveranitatea. Dar QVM-ul este condiția de membru al clubului european – gândești pe cont propriu, acționezi în compromis, pentru a-ți apăra un interes național. Nu mi se pare deloc o anomalie că, spre exemplu, Cehia, acum un an era împotriva soluției europene de impozitare a digitalului, apoi părea că se răzgândește, pentru ca acum să fie mai catolică decât Franța. Sau că Germania să fie când așa, când așa, după cum se fac și se desfac alianțe pe chestiuni punctuale. Nu cred că suntem mai europeni dacă ridicăm mâna necondiționat, prin comparație cu irlandezii, luxemburghezii etc., care cel puțin simt nevoie să-și prezinte argumente valide. Asta nu înseamnă că CbCR public, spre exemplu, nu se va face, dar poate se va face la costuri cât mai mici, iar transparența să fie cu adevărat benefică.

Așa mici cum suntem (deși poate nu chiar atât de mici în noua arhitectură europeană post-Brexit), cred că ne-ar prinde bine să fim mai activi acum până nu o să fie prea târziu. Revoluția asta pe rescrierea ordinii fiscale nu o să vină în fiecare zi. În final, îmi permit să reiau un pasaj dintr-un comentariu din decembrie 2015, de la instalarea guvernului tehnocrat. ”Acest guvern poate face un lucru nemaifăcut până acum: să înceapă racordarea cu marile teme europene! Să pună Europa pe agenda publică internă, să mănânce Europa pe pâine, cum s-ar spune!”

Au trecut patru ani de atunci. Numărătoarea continuă.

Note:

[1] De ce și-ar asuma francezii mânia americanilor pentru o taxă care, așa cum recunosc, le aduce un câștig la buget modic: estimează la 500 de milioane pe an, de pe o listă de 30 de multinaționale, din care una e din Franța, câteva din Marea Britanie, Germania, China și restul… binecunoscuții giganți americani Google, Amazon, Facebook, Apple etc (că doar de-aia se și cheamă taxa GAFA)
 [2] Despre un astfel de acord se vorbește de la începutul anilor 2000. Dar de-abia după criză s-a reușit încheierea unui acord global pentru eliminarea secretului bancar și schimb automat de informații privind conturile financiare (100 de juridicții face aacest lucrur în prezent). De asemenea, este apoape eliminată practica acțiunilor la purtător. (aici articol pe Hotnews, cu bilanțul parțial din iulie 2014).
 [3] De fapt, Irlanda are trei tipuri de impozitare – 12,5% pentru profit comercial, 25% pentru profitul pasiv (cel obținut fără prea mare efort, de exemplu din chirii) și 33% pentru câștigurile de capital. Pentru 2017, o rată efectivă de impozitare a fost calculată de 10,2% pentru toate companiile, și la 12,3% pentru primele 100 de companii. Rata efectivă de impozitare este data de plata efectivă a impozitului ținând cont de toate deducerile și alte prevederi legale de care beneficiază compania. De exemplu, pentru România, Consiliul Fiscal a calulat o rată efectivă de 13,5% pentru firmele mari (date 2017). Interesant că pentru Franța, cu o rată oficială de 33,3%, s-a estimat recent o rată efectivă de doar 17,8% în cazul marilor companii.
[4] Sfârșitul 2020, termenul din propunerile OECD, este și oferta avansată de președintele Macron lui Trump. Apoi, în bătăliile fiscale pe care le-a anunțat, dna von der Leyen, deja șefa Executivului european, a inclus clar – Impozitarea Digitalului (Dacă, până la sfârșitul lui 2020 nu se ajunge la o soluție globală, UE trebuie să acționeze de una singură) apoi Baza Comună Consolidată (este un proiect vechi și mă voi bate ca acesta să devină realitate)”.
[5] A nu se confunda cu articolul 50, de care se tot vorbește de când cu Brexitul, și care face parte din TUE (Tratatul Uniunii Europene)
 [6] Tehnic, acesta înseamnă că niciun stat nu are drept de veto pe directive, pentru că deciziile se vor lua în Consiliul UE de către grupul care adună cel puțin 55% din statele membre și acoperă 65% din populația Uniunii. Iar procedură ordinară înseamnă că se ține seama și de forma adoptată în Parlament, care nu mai are doar rol consultativ. Minoritate de blocaj poate funcționa doar dacă se adună membri cu 35% din populația UE. Despre agitația politică din jurul trecerii la QVM în materie de fiscalitate directă (printre ultimele domenii unde încă mai este nevoie unanimitate) am vorbit aici, în februarie. Cum zicea atunci ministrul român de Finanțe, președintele în exercițiu al ECOFIN, ”Mai mulți colegi au arătat că suveranitatea fiscală este de primă importanță pentru statele membre (…) Vorbim de un subiect sensibil”. Dar la drept vorbind, n-am aflat, cel puțin de atunci încoace, cum stăm noi cu acest subiect sensibil.
[7] Chiar dacă nu are probabil adrenalina unei ședințe cu ușile închise, merită urmărită o ședință publică, chiar și pentru a vedea ce argumente folosește fiecare parte (important inclusiv pentru investitorii din acea țară). Chiar și semnalele informale transmise au greutatea lor. Spre exemplu, în această ședință, Luxemburg a fost singurul membru care și-a trimis ministrul de Finanțe (miniștrii de Finanțe participă la ECOFIN). Președintele finlandez de ședință este ministrul Muncii în țara sa. Iar din partea Comisiei (încă Juncker până la 1 decembrie) a venit vicepreședintele pe probleme de Muncă și Investiții, finlandezul Jyrki Katainen. (ședința aici, de la min 47, durează o oră).
 [8] Ar fi și o problemă de orgoliu național, să fii președinția sub care se întâmplă ce nu s-a putut face sub alte cinci înainte (olandeză, slovacă, malteză, estoniană, română).

 

Articol apărut pe hotnews.ro și contributors.ro, decembrie 2019. Autor - Adrian Luca, TPS

Într-o zi anormal de caldă de noiembrie în București (22 de grade), am vorbit în fața reprezentanților a peste 160 de companii despre problema fierbinte care e deja aici: DAC6 sau cum i-am zis noi, ”directiva supra-transparenței”/”directiva RATA (Raportează Aranjamente Transfrontaliere Acum!)”. Găsiți aici prezentarea pe care am susținut-o la Conferința ”Riscurile fiscale ale 2020”, organizată de colegii noștri de la NNDKP îmreună cu Ziarul Financiar ( despre conferință, aici).

Citește mai departe...