Investiția directă sub forma creditelor intra-grup a crescut în prima lună a anului cu 70 de milioane de euro, ajungând la 49,359 miliarde (BNR – balanța de plăți ianuarie). Creditele intra-grup devin mai mult o supapă de presiune pentru companiile aflate și așa sub presiunea creșterii costurilor, mai ales pe fondul extraordinarei incertitudini. Apelarea la un împrumut de la o firma-mamă sau de la altă firmă afiliată din grup nu mai este doar o chestiune de preferință, atâta timp cât ”băncile românești indică înăsprirea standardelor de creditare în T4 2024 pentru împrumuturile și liniile de credit acordate companiilor nefinanciare la nivel agregat, pentru al doilea trimestru consecutiv, conform așteptărilor din T3 2024“, arată cel mai recent sondaj realizat de Banca Națională privind creditarea companiilor nefinanciare și a populației.

Pe acest fond există totuși o certitudine – împrumuturile intra-grup intră tot mai mult în colimatorul ANAF, care vede un teren vast de a contesta dobânda practicată de contribuabil în împrumuturile întra-grup. Și dacă e vorba de preferințe, se pare că tot mai mulți inspectori preferă să stabilească din oficiu dobânda la un nivel administrativ (dobânda de referință a BNR), pentru a nu mai pierde timpul cu o laborioasă analiză de piață, așa-numita analiză de prețuri de transfer.

Deși nu există nicio prevedere legală expresă care să considere rata dobânzii de referință a BNR drept înlocuitor/substitut al valorii de piață, interpretarea eronată persistă, fiind alimentată de o coroborare defectuoasă a legislației în practica organelor fiscale

 În cazurile deseori întâlnite în practică, inspectorii invocă ordonanță din 2011 (OG 13/2011), dar obiectivul acelui act normativ este de a reglementa dobânzile legale remuneratorii și penalizatoare pentru obligațiile monetare din România, în situațiile în care părțile implicate nu au convenit în mod explicit asupra unei rate specifice a dobânzii.

 Prin raportarea la rata dobânzii de referință a BNR, OG 13/2011 furnizează un mecanism legal pentru determinarea dobânzii in dreptul civil si comercial, în special în cazurile de întârziere a plăților sau în absența unor termeni contractuali specifici.

In fapt, rata dobânzii de referință a BNR (în continuare, ”rata de referință”) este stabilită de Consiliul de Administrație al BNR și reprezintă un instrument-cheie de politica monetara, care influențează costul creditării în economie și ajuta la controlul inflației, precum și la stabilitatea cursului valutar.

Pe scurt, ”rata dobânzii de referință BNR nu reflectă condițiile de piață specifice și relevante pentru o anumită tranzacție. Cât privește valoare de piață a dobânzii, acesta se stabilește în baza unor analize de comparabilitate distincte, care iau calcul riscul de credit al debitorului, suma împrumutată, moneda, maturitatea, existența garanțiilor, prioritatea la plată, scopul respectivului împrumut etc.”, explică Adrian Luca, prim-vicepreședinte al Camerei Consultanților Fiscali.

A forța egalitatea între cele două contravine principiilor legale ( vezi normele OECD, Codul Fiscal, Ordinul privind dosarul prețurilor de transfer 442/2016), dar și principiilor economice și aduce prejudicii contribuabililor, dar și riscuri semnificative pentru administrație de a pierde în instanță.

Situația poate fi detensionată relativ simplu, arată consultantul Adrian Luca. Mai întâi, ANAF să elimine tentația folosirii dobânzii de referință ca valoare de piață, reamintindu-le, practic, inspectorilor să aplice legea, unde se găsesc metode clare de cum trebuie abordată o analiză de piață.

Apoi ANAF poate folosi o pârghie care să deblocheze situația – prin colaborare cu BNR, poate face publice baze de date care să poată fi consultate după criterii precum riscul de creditare, maturitate, existența garanțiilor. Banca Națională are astfel de date defalcate, care sunt mult mai relevante decât datele medii actuale. Făcându-le publice, ar ajuta practic contribuabilul să-și calibreze mai ușor propria dobândă practicată în împrumutul intra-grup, l-ar ajuta să-și reducă sensibil costul conformării din punct de vedere al prețurilor de transfer. Cu cât mai mulți contribuabili vor înțelege că e mai ușoară conformarea voluntară, cu atât mai mult va avea de câștigat și Administrația fiscală.

”E momentul ca ANAF/Finanțele să înțeleagă că, mai ales în vremuri tulburi, adevărata carte câștigătoare este să vină cu propuneri pro-active în spiritul cooperării pentru conformare fiscală. E o problemă – haideți să găsim o soluție împreună, toate părțile interesate – contribuabil, mediu economic, administrație”, conchide Adrian Luca.

Aici, adresa trimisă în numele CCF la Ministerul Finanțelor, aprilie 2025