Media Center
Anul acesta m-am hotărât să aduc subiectul AI, în premieră, la seminarul de fiscalitate, evenimentul tradițional organizat de Camera Consultaților Fiscali odată cu Adunarea Ordinară Anuală.
Pentru că am ținut să le spun colegilor consultanți că realitatea este, deja, extraordinară.
Intrăm în vremurile în care vom verifica și noi butada devenită clasică ”Nu Inteligența Artificială te înlocuiește, ci cei care știu să o folosească!”.
Cei care ”știu AI” vor fi, de fapt, cei care știu să-și reducă fantastic costurile, în primul rând prin tăierea radicală a timpului petrecut cu operațiunile de rutină – de la colectat și prelucrat cantități uriașe de date, până la completat rapoarte tot mai complexe. Dar nu vor ști doar atât: cel mai important, vor ști și să dea mai multă valoare muncii lor, concentrându-se pe ceea ce este relevant pentru clientul-contribuabil (om și el!) – siguranță fiscală, analize de risc, costuri reduse de conformare fiscală! Valoare adăugată prin servicii personalizate - acestea vor fi de acum așteptările clientului!
Pregătirea pentru AI începe prin a face un inventar al operațiunilor care de rutină, dar și a datelor pe care le utilizăm. Apoi trebuie să testăm cât mai multe aplicații de AI, să învățăm să dăm comenzi și să dialogăm cu ele, pentru că doar înțelegând cum lucrează ele putem să le facem să înțeleagă unde vrem noi, de fapt, să ajungem!
De fiecare dată să avem în vedere că, până la urmă, vorbim de niște mașini, e drept tot mai inteligente, dar rezultatele lor trebuie să fie întotdeauna verificate și certificate de un om-consultant care are în spate ani de experiență, are gândirea critică și are abilitatea de a se conecta cu alți oameni-clienți, oferindu-le încredere.
Cuvântul-cheie rămâne, (și) în meseria noastră, mai mult decât oricând ÎNCREDERE!
Revenind la prezentarea mea, dacă tot e vorba de premiere, ca lucrurile să fie și mai ... clare, am adus un invitat-surpriză, Adrian Luca – avatar, să ne sintetizeze în două vorbe cum devine cu noua realitate, care nu va fi despre competiția, ci colaborarea om-mașină!
Aventura AI a început! Haideți că vin vremuri foarte interesante, dragi prieteni! Nu e nicio halucinație!
Pe aceeași temă:
Consultantul Adrian Luca la seminarul CCF - "Ce mai ai de făcut după AI?” (aprilie 2025)
AI și poezia (o întâmplare reală) - din pagina Linkedin Adrian Luca
AI, vreo idee de ce va fi prin 2030? - editorial Adrian Luca ( nov. 2023)
Comunicat CCF despre prezentul și viitorul (apropiat) al meseriei de consultant fiscal
Apariții în presă - Hotnews.ro și Economedia.ro