Întrebare: un comerciant are de plătit taxe într-un loc chiar dacă nu are o prezență fizică în acel loc?
Da, are (de plătit/virat taxe)!  a venit, acum câteva zile verdictul Curţii Supeme a SUA. Un verdict care va face istorie prin statuarea noțiunii de prezenţă fiscală semnificativă (nexus fiscal), aruncând la lada trecutului clasica imagine a contribuabilului construit din... cărămidă și mortar (brick and mortar).

Am vorbit de curând pe transferpricing.ro despre cazul vânzătorului on-line de mobilă Wayfair (cuvânt cu cuvânt - ”drumul corect”). De peste 50 de ani, Instanța supremă americană era aşteptată să se pronunţe dacă un vânzător la distanţă (mai întâi prin poştă, mai apoi prin internet) poate fi ţinut să vireze taxa pe vânzări (echivalentul european al TVA la consumatorul final) în locul unde vinde, chiar dacă în acel loc nu are nicio prezenţă fizică. 

În acest timp ...

regula prezenţei fizice a devenit astăzi ”artificială în întregime, nesănătoasă şi incorectă”. Astăzi eşti prezent aici, poate chiar permanent, chiar și prin simplul fapt că ai un website care lasă cookies salvate în computerul clientului de aici sau dacă acel client îşi descarcă pe telefon o aplicaţie de-a ta. (vezi pag 15, opinia Curţii, cazul Dakota de Sud v. Wayfair).

Scorul cel mai strâns posibil (5 la 4) arată că nu i-a fost uşor nici Curţii să dea verdictul istoric. Judecătorul Kennedy – vocea cea mai influentă din completul Curţii – a hotărât să revină asupra propriului vot de acum 25 de ani (atunci votase pentru legarea impozitării doar de prezenţa fizică) considerând că în toţi aceşti ani abordarea tradiţională brick-and-mortar a creat un avantaj (neintenţionat) afacerilor pe internet, online-ul şi offline-ul n-au mai jucat pe acelaşi teren fiscal, cu consecinţe importante asupra bugetelor statelor americane. S-a ajuns până acolo ca e-retailerii să se laude că, spre deosebire de retaileri, nu trebuie să impună clienţilor taxa pe vânzări.

Chiar dacă decizia de acum 25 de ani, privită astăzi în noul context, poate fi considerată o eroare, aceasta nu poate fi justificare pentru Curte de a-şi asuma, în locul Congresului (Parlamentului) o decizie cu consecinţe asupra mediului de afaceri, care va lovi în primul rând în micii comercianţi pe internet, care nu au capacitatea de a se dota cu softul necesar conformării fiscale - arăta în opinia de respingere judecătorul Roberts, preşedintele Curţii (şi la care s-au raliat alţi trei judecători).

Dar jocurile sunt făcute, istoria începe să se scrie. Americanii încep să devină la fel de europeni în abordarea fiscală a economiei digitale (vezi articolul TPS din revista Consultant Fiscal/martie 2018 - ”Nivelul 2.0 în abordarea europeană a tranzacțiilor intra-grup”).  

Dar asta nu înseamnă că vor fi și la fel de buni amici, când se vor așeza la masa (fizică) a taxării profiturilor. Va urma..

 

PS. Despre implicațiile fiscale ale noii abordări internaționale pentru o companie care este pe drumul de la ”brick and mortar” la digital, TPS a vorbit aici. Și vă reamintim că suntem aici - la modul efectiv alături de voi - ori de câte ori aveți o întrebare.