Ianuarie 2007. Ziarul londonez Times află, în baza legii accesului la informațiile publice, că angajații performanți ai Fiscului (HMRC) pot primi între 1,8-3% bonus la salariu. Oficial, nu se făcea nicio legătură între inspecții/amenzi și bonusuri. Dar, neoficial, Marea Criză bătea la ușă și pentru britanici era un semnal că ”dacă bonusul acesta este corelat cu taxele colectate, ducând la inspecții supra-zeloase și nerezonabile, atunci contribuabilii ar trebui să fie extrem de îngrijorați”.

Ianuarie 2018. Mi-am început anul profesional foarte devreme, trezit de trei mailuri care, în mai puțin de o oră, îmi aduceau aceeași știre însoțită de mesaje-variațiuni pe aceeași te(a)mă: să te ții, de acum! ce era până acum, să vezi de mâine! etc. Vestitorii mei, simpli contribuabili români, tocmai aflaseră că Fiscul (ANAF) a primit dreptul să rețină ca venituri proprii 15% din sumele recuperate în urma inspecțiilor (impozite stabilite suplimentar/amenzi), venituri care se vor utiliza pentru acordarea de premii personalului administrației fiscale.

Teama contribuabilului o fi universală, dar vă rog să observați că există, totuși, o diferență imediată … spre deosebire de britanicii de acum 11 ani, informația românilor este culeasă direct dintr-o Ordonanță de Urgență a Guvernului!

Dar pentru că nu voiam să încep anul într-o notă de extremă îngrijorare (avem nevoie de un oarecare calm englezesc, după experiența 2017), prima mea reacție a fost să mă întreb dacă nu cumva e exagerată acestă temere a noastră, a contribuabililor, de oriunde am fi? În definitiv, în cazul ordonanței noastre, vorbim de ”sancțiuni rămase definitive în sistemul căilor de atac” și nu scrie nicăieri că acei 15% vor merge doar către cei care au făcut inspecțiile respective. Apoi chiar e nevoie de creșterea motivării materiale, pentru păstrarea profesioniștilor în sistem (1).

Cum zice și nota de fundamentare, ”e necesară introducerea unui sistem de cointeresare a personalului din ANAF care participă la obținerea unor rezultate performante pentru asigurarea unei creșteri semnificative și constante a veniturilor colectate la bugetul general consolidat”. Soluția găsită de cointeresare: nici mai mult, nici mai puțin din fondul de amenzi (generic vorbind). Pentru exactitate – se reține doar 15%.

Acum 2000 de ani, romanii ajuseseră să se teamă de ”publicani”, acei contractori care primiseră dreptul de a colecta taxele, putând păstra pentru ei sumele catre treceau peste un nivel (azi i-am zice target) contractat. Până acum vreo 200 de ani în Imperiul britanic taxele se mai strângeau într-un mod asemănător, prin așa-numitul tax-farming. Dar astăzi sistemul acesta de cointeresare ar fi de neimaginat în Metropolă și doar dacă se mai întâlnește sub forma unor experimente în foste colonii rămase sărace (2).

Plecări din sistem, oameni demotivați sunt și în HMRC-ul britanic, ca și în Administrațiile din întreaga lume. (3) Dar la nemulțumiri nu se poate răspunde prin distrugerea acelui eșafodaj sofisticat la care încă se muncește din greu: parteneriatul contribuabil – administrație, fără de care în vremurile moderne nu se poate imagina conformarea voluntară, adică plata benevolă a impozitelor la stat.

Britanicii de azi știu că Fiscul lor rămâne printre cele mai puternice (mai tare decât IRS-ul american, HMRC poate declanșa o percheziție fără mandat) dar în același timp este printre cele mai pragmatice din lume, folosind toate instrumentele posibile – de la asistență la negociere, de la transparență la consultare. În campaniile de recrutare pentru HMRC se vorbește despre cum ”un inspector rezolvă multe cazuri prin negociere cu contribuabilul, dar sunt și situații de litigiu în care va fi nevoie să se prezinte și în instanță pentru a-și apăra poziția; inspectorul trebuie să fie corect, imparțial, să gândească independent, să aibă abilități de negociator, să aibă inițiativă”… Toate acestea și nu numai fluturașul de salariu îi dau tânărului învățăcel sau specialistului cu experiență sentimentul că fac parte din corpul de elită al inspectorului la Fisc, respectat mai degrabă decât temut, văzut ca un partener mai degrabă decât ca un adversar de dincolo de baricadă.

Și acum să ne întoarcem acasă. Acolo unde Fiscul nostru transmite la OECD că evaluările personalului țin cont de modul cum se transmite un răpuns substanțial la o plângere primită, dar nu și de abordarea față în față în timpul inspecțiilor (4). Acolo unde Fiscul admite că se bazează în creșterea conformării în primul rând pe schimbul de informații și în mică măsură pe cooperarea cu contribuabilul (ca să nu mai vorbim de concepte moderne precum tax compliance by design – un asamblu de proceduri și tehnologii destinat să ușureze, în special, viața micului contribuabil).

Prin urmare, când la capitolul abordare modernă suntem în urma administrațiilor din Cehia, Polonia ori chiar Bulgaria (5), statul român găsește de cuviință să șocheze contribuabilul prin introducerea pe față a legăturii dintre amenzi și bonus. Un stat care pare să nu înțeleagă că în acest fel subminează în primul rând statutul funcționarului său în ochii contribuabilului. Pentru că un om de calitate, un profesionist nu poate funcționa fără demnitatea muncii lui! Iar profesioniștii din ANAF – și nu puțini am întâlnit și întâlnesc în structurile Administrației din toată țara – au nevoie în primul rând de această recunoaștere print-un statut respectat și respectabil, ca-n marile administrații din afară (6)

Mi-aduc aminte de constatările unor experți FMI de acum doi ani, din care redau un pasaj elocvent pentru te(a)ma noastră – ”faptul că inspectorii ANAF pot răspunde personal pentru orice diferență de impozit nestabilită afectează în mod negativ abordarea lor. Prin urmare, ei vor efectua mereu un control total; vor urmări instrucțiunile privind verificările încrucișate pe care trebuie să le efectueze, indiferent dacă acestea sunt sau nu adecvate sau proporționate; își vor desfășura inspecția până când a fost stabilit ultimul leu; și vor adopta mereu interpretarea ce favorizează administrația fiscală. Aceasta înseamnă că riscurile mai semnificative – de tipul celor ce nu sunt identificate prin bifarea unei căsuțe – vor rămâne nedepistate. Înseamnă că inspecțiile vor dura considerabil mai mult decât ar dura dacă inspectorul ar limita verificările la confirmarea riscurilor identificate anterior inspecției. Înseamnă, de asemenea, că multe aspecte sunt contestate pentru că inspectorii adoptă o perspectivă care să le garanteze siguranța proprie. Acestea se traduc în venituri mai mici pentru stat, și majorează semnificativ povara contribuabilului”.

Să facem un simplu exercițiu de imaginație: să ne punem în locul acestor oameni care acasă au și ei o familie, iar la birou sunt inspectori fiscali care oricând pot să fie puși la stâlpul infamiei pentru că au omis să scoată de la contribuabil și doi lei. Până nu se rezolvă acestă problemă a ceea ce înseamnă cu adevărat răspunderea inspectorului într-un act de control, cred că este iluzoriu să vorbim de motivarea reală a acestor oameni, dar și de eficiența actului de control!

Să mai spunem aici că aceiași consilieri de la FMI recomandau introducerea analizelor moderne de risc, tocmai pentru creșterea eficienței inspecțiilor, concentrarea pe asistența acordată contribuabilului, introducerea posibilității negocierii cu contribuabilul (pentru că integritatea și pragmatismul pot merge mână-n mână) etc.? Vă mai invit să recitiți fișa de cerințe pentru un inspector HMRC!

Zilele acestea, sălile pe stil vechi cu ghișee preistorice ale ANAF se vor umple de contribuabili nervoși care vor avea dialoguri pe ton înalt cu funcționari blazați, pe te(a)ma Formularului 600, pe te(a)ma inovației intempestive a Registrul de evidență fiscală (7), pe te(a)ma unificării contribuțiilor, pe tema split TVA, pe te(a)ma raportării pentru fiecare țară în parte … Tot ce mai aveam nevoie era suspiciunea ”amenzilor pentru bonus”.

De aceea cred că orice alternativă la acestă ordonanță de lumea a treia este mai bună. Putem imagina, spre exemplu, reținerea unei cote din încasările suplimentare față de un obiectiv (in extremis, poate să fie și din amenzi), dar acestă cotă să fie repartizată și pentru modernizarea tehnologiilor și procedurilor, pentru încurajarea conformării voluntare, ca și pentru recompensarea inspectorilor cu merite la acest capitol (8). Pentru că este mare nevoie de un mesaj pentru contribuabili, dar și pentru investitori că amenda/sancțiunea e excepția și nu regula!

Note:______________________

(1) Trebuie recunoscut că ANAF și-a asumat un exercițiu de transparență care nu e chiar simplu de gestionat, de a publica grilele de salarizare. Administrația are profesioniști care pun sub lupă tranzacții de zeci, de sute de milioane de euro din mari companii și se duc acasă cu un salariu de puțin peste 1.000 de euro.

(2) Un experiment privind efectul sistemelor de bonusare a inspectorilor fiscali derulat în 2016 în Pakistan a avut o concluzie foarte interesantă. Veniturile din impozitarea locuințelor au crescut când inspectorul a primit ca bonus o parte din taxele colectate. Dar creșterea a venit practic doar din reclasificarea unui segment mic de locuințe, trecute în clasa superioară de impozitare. Pentru cele mai multe proprietăți însă impozitele au rămas aceleași, un indiciu că, de fapt, ar fi crescut miza înțelegerilor dintre contribuabil și funcționar.

(3) Spre exemplu, HMRC încheia anul 2015 cu 57,1 mii de angajați, față de 61,3 de mii la începutul anului. Recrutările n-au putut compensa plecările și restructurările care au afectat aproape 15 mii de locuri de muncă. Fluctuații similare înregistrează, practic, fiecare administrație fiscală, conform raportului Tax Administration 2017, de la OECD. În 2015, la ANAF au plecat din sistem 1,6 mii angajați și s-au recrutat 1,3 mii, ajungându-se la un efectiv de 24,8 mii. Tabelul general pentru 55 de administrații fiscale poate fi găsit aici.

(4) Conform datelor din Raportul OECD menționat, toate administrațiile mari admit că, în mod firesc, folosesc pentru recompensare în mare parte și criterii privind rata colectării sau rata recuperării debitelor (SUA, UK, Germania etc.). România raportează însă doar folosirea parțială a acestor criterii. Tabelul comparativ, aici.

(5) Tabelul comparativ ”key aspect of the compliance focus”.

(6) Pe această temă, un articol din noiembrie 2015 – Cum ajutăm aparatul administrativ să prindă ”frecvențele” europene?

(7) Ca și cum bulversările de început de an n-ar fi fost de ajuns pentru o PFA, a picat de câteva zile și obligativitatea întocmirii așa-numitului registru de evidență fiscală. De ce? La ce bun pentru contribuabil această nouă te(a)mă? Care e rațiunea pentru Fisc, dacă e să vorbim de acel parteneriat stat-contribuabil? Sunt întrebări care par … fără sens. Important e acum, nu-i așa?, să deslușim de unde se procură sau cum se completează, să nu luăm AMENDA!

(8) În același spirit al integrității, dar și al pragmatismului se dovedește că și la noi au început să ”prindă” instrumente moderne de tipul soluțiilor fiscale anticipate, atât de ”populare” în Vest. Acestea au dublul avantaj pentru parteneri – Fiscul se asigură de conformarea voluntară și de încasarea în avans a unor sume certe (în general, de la mari companii), iar contribuabilul își asigură liniștea fiscală pentru o perioadă. În acest caz chiar ar fi recomandată motivarea corespunzătoare a acelor inspectori fiscali care facilitează încheierea unor astfel de acorduri și care realmente contribuie la consolidarea parteneriatului administrație-contribuabil.

 

Comentariu apărut pe contributors.ro și pe zf.ro, ianuarie 2018. Autor - Adrian Luca, TPS