Detalii
Înapoi la pagina: TP Ştiri şi Articole

Pe la-nceputul verii, când toată lumea vorbea de destrămarea construcției europene din cauza acutizării crizei grecești, Bruxelles-ul își continua agenda lui importantă. A venit toamna, lumea iar vorbește de destrămarea construcției europene, de data asta din cauza acutizării crizei refugiaților. Și Bruxelles-ul își vede în continuare de agenda lui importantă.

Ca să reiau întrebarea din iunie, cine o să ne lase să destrămăm proiectul, când UE se pregătește de o integrare fără precedent?
Săptămâna acesta ne-am dus la Bruxelles cu așa-zisul ”interes național” care ne cerea că trebuie să respingem cei 4.646 de refugiați pe care Europa ni-i băga pe gât (lasă că știm noi, nu-i așa, că o să mai vină și alții, vorba ceea, nici noi nu suntem duși cu pluta).
Dar tot săptămâna aceasta, în Parlamentul European, o să se mai dezbată și criza laptelui. O criză mai mică, din categoria celor recurente, de creștere a noii Europe – fermierii din Vest au venit din nou la centru (Bruxelles) să spună că, uite, laptele a ajuns mai ieftin ca litrul de apă, că, uite, nu e bine că s-a renunțat la cote… O să treacă și criza asta, apa trece și nici ea nu se ieftinește…
Și tot săptămâna asta, revine în Parlament șeful Comisiei, Juncker, împreună cu responsabilul de taxe și vămi, Moscovici, plus responsabilul de concurență, Vestager, să dezbată ”planurile de politică fiscală, pe termen scurt și de viitor, în special în ce privește companiile multinaționale” (conform anunțului oficial).

Sigur, termenul dezbatere s-ar putea să fie un pic prea prețios: acordul politic, la nivelul care trebuie, a fost deja luat și vom avea CCCTB – Common Consolidated Corporate Tax Base/baza comună consolidată de impozitare a companiilor din UE. Din categoria, să nu spuneți că nu v-am spus, săptămâna trecută, în discursul ”Starea Uniunii 2015”, Juncker a ținut să spună că ”trebuie să întărim corectitudinea politicilor noastre fiscale. Pentru aceasta e nevoie, printre altele, să lucrăm la CCCTB” (punctul patru din ”cele cinci domenii unde Comisia va prezenta propuneri ambițioase și unde se așteaptă progrese începând chiar din acestă toamnă”).

Acest CCCTB era o problemă căreia executivul european încerca de ani buni să-i dea un statut politico-economic. Prin 2011, se încerca un compromis ca sistemul să devină opțional. Un fel de-a spune că problema încă nu era coaptă la nivel politic. Ei bine, acum, în această vară fierbinte, se pare că s-a copt și aceasta s-a văzut prin așa-zisul ”plan de acțiuni pentru o taxare corectă și eficientă a companiilor din UE”, apoi a întărit și Parlamentul, prin rezoluția –”Evitarea plății taxelor și evaziunea fiscală ca provocări pentru guvernanța, protecția socială și dezvoltarea în țările în curs de dezvoltare”. Încă o dată, mesajul a fost clar – mai marii Europei s-au hotărât să meargă pe calea asta. La început nu voiau (cum inițial nu erau de acord nici cu cotele obligatorii pentru refugiați), acum vor.
Pentru cei care n-au încă dimensiunea fenomenului, îi mai invit să citească o dată titlul:baza comună consolidată de impozitare și să reflecteze la această perspectivă – după limitarea ajutoarelor de stat, micile economii naționale nu vor mai putea veni acum în fața investitorilor nici cu argumentul ”suntem mai atractivi, pentru că, spre exemplu, avem amortizare accelerată”. Pentru că va fi bază comună în toată Europa, va exista un singur set de reguli referitoare la cum se calculează profitul și cum se taxează. Atenție – nu cu cât, ci cum se taxează!
Apoi vine partea cu consolidarea. Spre exemplu, ai un grup cu operații în patru state membre, A, B, C, D. În A, B și C, grupul obține profit, în D, pierdere. De acum, se vor aduna rezultatele la nivelul grupului și, dacă iese profit, se alocă impozitele pe fiecare stat (A, B, C, D), după un algoritm care va fi stabilit. Evident, echitabil și obligatoriu. Dar, în primul rând, obligatoriu.

Ce ziceți, pentru noi, care știm atât de bine să ne promovăm interesul național și unde motorul economiei este practic învârtit de filialele multinaționalelor, pentru noi, zic, CCCTB e o chestiune care poate fi pusă măcar pe același nivel cu teama de ”valul de refugiați”? Desigur, e reală această teamă, mai ales într-o țară care nu reușește să-și integreze milioanele de refugiați ai săi, neaoși. Dar să privim realist și corect: am intrat de bună-voie într-un club care funcționează pe principiul cotelor obligatorii. Nu știu unde a fost interesul național când ne-am ”negociat”/”dezbătut” cotele la oțel, zahăr, lapte etc. etc. Dar am făcut-o ca să fim în Europa celor mai mari și mai puternici.
O Europă care, întâmplător, are astăzi o criză a refugiaților și cere solidaritate prin – nu are altfel cum – cote obligatorii. Iar un algoritm de tipul ”40% – mărimea populației, 40% – PIB, 10% – numărul de celor care au depus cerere de azil în trecut, 10% – rata șomajului” nu cred că e dintre cele mai ”neechitabile” (altfel, ne place când primim fonduri după mărimea populației; sigur, că le cheltuim după mărimea puterii noastre, asta e altă problemă).
Dar cu ce interes național o să ne ducem când Europa o să ne cheme să împartă plăcinta taxelor? Ce spațiu de manevră ne lăsăm în această chestiune, unde oricum o să se opereze cu bisturiul politic? Ne luptăm de mai bine de 15 ani încoace (de la începutul procesului de aderare) cu cotele și tot nu am învățat frumusețea și duritatea jocului european – negocierea: cedezi acolo unde ”chiar nu se poate”, forțezi acolo unde ești mai puternic și unde poți să-ți faci aliați… e ca-n orice negociere, doar că, aici, mizele sunt extraordinare și pe termen lung.

În cazul CCCTB, după un algoritm din 2011, odată ce baza taxabilă a companiei era stabilită, taxele se distribuiau către fiecare stat în care compania respectivă era prezentă pornind de trei factori – active (tangibile, intangibile), munca (salarii și număr de salariați) și vânzări. Cine va ști să vină cu argumente solide, să fie flexibil acolo unde se poate și ferm unde trebuie va mai putea să câștige ceva din jocul procentelor. Un ceva acolo, care se va vedea însă pe termen lung, cu efecte pentru noi și copiii noștri, pentru companii și angajați, indiferent dacă suntem sau nu vecini cu refugiații.
P.S. Îmbățoșarea noastră în problema cotelor de refugiați pare și mai nefirească dacă o citim prin prisma poziției noastre în Europa. Să fim sinceri și să ne aducem aminte că până mai acum câteva săptămâni, ne convingeam singuri că e bine să fim mai temperați cu reducerea de impozite că, macroeconomic vorbind, poziția noastră ar fi prea precară… să nu stricăm relațiile cu Bruxelles-ul, FMI, etc. etc. Și așa de mult ne-am auto-convins, încât, de la începutul până la sfârșitul verii, s-a topit toată bruma de relaxare pe care o aștepta o economie însetată după investiții. Dar atitudinea noastră pragmatică s-a bazat pe principiul macroeconomic – Doamne-ferește de mai rău. Sau, dacă vreți, alt principiu strămoșesc,capul plecat de taxe, sabia nu-l taie.

Articol apărut pe contributors.ro, septembrie 2015.

Ciți aici și varianta apărută pe ZF.ro

Autor - Adrian Luca, TPS 

 

Detalii
Înapoi la pagina: TP Ştiri şi Articole

”Nu poți spune că nu există dacă nu vezi”, și-or fi spus primii englezi condamnați, acum 200 și ceva de ani, să stabilească o colonie penală undeva departe, departe. Așa au ajuns în locul care avea să se cheme Sydney, zicându-și australieni. Urmașii lor trăiesc azi într-o țară prosperă (în care, apropo, mulți ar vrea să fie condamnați să trăiască) dar în care tot nu s-a descoperit tot ce există și ... se poate taxa.

”Nu poți taxa ce nu poți vedea” e subtitlul misterios al raportului parlamentar ”Corporate tax avoidance” /”evitarea plății taxelor de către companii”, după o formulă împrumutată de la un universitar din Sydney. (ca să fie clar ”you cannot tax what you cannot see”, deci nu e vorba de maynot). Hotărât lucru, australienilor le place misterul, dar și pragmatismul e o trăsătură nativă. ”E greu să definești ce este tax avoidance. Oricum, chiar și fără să-l definim, poate fi identificat, măsurat sau să i se găsească o soluție (addressed)”.


Așa că parlamentarii au plecat la descoperirea și supunerea noului „continent fiscal” fără frică; spune raportul: ”Când ne-am întâlnit în prima ședință din Sydney, am știut că o să avem de-a face cu o chestiune complexă. Dar după ce greii din tehnologie – Apple, Google, Microsoft – au apărut în fața Comisiei, ne este acum foarte foarte clar cât de simple sunt principiile minimizării fiscale” (În raport, noul continent fiscal e cartografiat când avoidance, când minimisation). Merg la luptă hotărâți, cheamă la ordine Fiscul (ATO), multinaționalele, își iau aliați din rândul universtitarilor dar și din oastea ... bisericii.

Uniting Church, a treia comunitate creștină ca mărime din Australia, își aduce prinosul în investigația parlamentară prin sinodul din statele Victoria și Tasmania și diviza sa de Justiție socială (din cadrul JIM –Justice and International Mission). Iar cu Sinodul nu te joci, pentru că, cităm tot din raport, ”riscul de tax avoidance în rândul multinaționalelor crește odată cu numărul tot mai mare de subsidiare din jurisdicții secrete, duplicarea virtuală a afacerilor din țară pentru mutarea profiturilor în jurisdicții cu impozite mici, folosirii unor prețuri care permit închiderea tranzacțiilor cu marje mari de profit în centrele de servicii offshore, nedeclararea veniturilor, taxare arbitrară via instrumente/entități hibride, folosirea în mod abuziv a tratatelor (de evitare a dublei impuneri), înstrăinarea de intangibile la prețuri care nu respectă principiul lungimii brațului, încărcarea cu datorii a filialelor din Australia și alte structuri fiscale inovative”...

Ce spuneți de așa predici? (ok, poate secrecy juridctions, aka paradisuri fiscale). Poate că, auzind de biserică/sinod, v-ați și gândit la niște bărbi sfătoase, dar ... aici nu e vorba de bărbi. E vorba de oameni pregătiți, stăpâni pe ceea ce spun și transmit, pentru că altfel nu pot fi convingători în fața sutelor de mii de credincioși, care, întâmplător, sunt și contribuabili (sau invers). ”Trebuie să știe toată lumea că acolo unde o corporație poate să intre într-o structură de tax-avoidance fără să primească un răspuns pe măsură, de fapt îi încurajăm și pe alții să aibă același comportament, ducând la pierderi și mai mari de venituri din taxe”, propovăduiesc predicatorii-fiscaliști.

Când un astfel de mesaj ajunge la popor, politicienii nu își prea permit să întoarcă obrazul, pardon urechea. Așa că, spune raportul, ”marea problemă pentru parlament și întreaga societate nu este de a spune în care situații minimizarea este în afara legii, ci mai degrabă în care situații este inacceptabilă. Oportunitățile inacceptabile de minimizare fiscală cer amendamente legislative care să le facă neatractive, atâta timp cât apelul la o conștiință corporativă nu are efect și companiile insistă că ceea ce fac este legal și în interesul acționarilor lor”.

Detalii
Înapoi la pagina: TP Ştiri şi Articole

Era doar o problemă de timp până când prețurile de transfer să ajungă și în România o chestiune de dezbatere publică!

Din perspectiva experienței sale de 15 ani în domeniul prețurilor de transfer, Adrian Luca, fondatorul TPS, a fost invitatul redactorului-șef al Ziarului Financiar, Sorin Pâslaru, la emisiunea ZF Live din 14 august 2015. Tema a pornit de acuzațiile prezente în rechizitoriul întocmit de autorități în cazul Petrotel-Lukoil, vizând așa-numitul ”export de profit” în cadrul grupului.

A fost o dezbatere animată, pe care vă invităm să o urmăriți aici, ca un semnal de atenționare privind starea de spirit care va însoți subiectul sensibil al tranzacțiilor intra-grup în perioada următoare.

Iată mai jos câteva din declarațiile reprezentantului TPS în cadrul emisiunii:
- Cheia acestui dosar e legată de prețuri de transfer. Problema cu prețurile de transfer e că trebuie să te compari cu piața – cu prețul la care tranzacționează două părți independente;
- În rechizitoriu (așa cum a apărut în presă), se face comparația cu costul de producție. Consider că e o abordare simplistă, pentru că atunci când vorbești de un preț trebuie să te raportezi la piață, la cerere și ofertă. Dacă toată lumea ar avea obligația să vândă peste costul de producție, ar însemna că nu ar trebui să mai existe companii (private/de stat) care să mai raporteze pierderi;
- Nu poți doar să te uiți pe niște cifre care arată pierderi și să tragi concluzii; fiecare sector are particularitățile lui, marje de profit specific, iei în calcul o perioadă de 3-5 ani, se fac analize de comparabilitate (studii de benchmarking) … Sunt instrumente simple, prin care se poate verifica încadrarea în marja de piață – pentru aceasta am creat baza de date TPSoft.ro;
- Dacă trebuie să import materie primă, pot sa ma raportez la cotația de la bursă; la un împrumut, mă uit la bonitate, la credit-rating: care ar fi costul de finanțare pe piața liberă?
- Ca regulă generală, apar suspiciuni când vorbim de o tranzacție intra-grup, mai ales una cu intangibile (servicii, drepturi de proprietate intelectuală etc.), dar legislația are formule de protecție – ”arată-mi că ai avut nevoie de serviciul respectiv, că prestatorul are capabilitatea de a executa serviciul și că serviciul a fost prestat efectiv și a avut un beneficiu economic și comercial”. Dacă aceste condiții sunt îndeplinite, cheltuiala este deductibilă. Apoi se trece la analiza prețului la care s-a încheiat tranzacția;
- O analiză de prețuri de transfer durează cel puțin trei luni; mergi la companie acasă și te întâlnești cu fiecare director de departament ca să-nțelegi ”inima companiei”, să înțelegi ce face și pentru ce trebuie acea companie să fie remunerată;
- Dosare grele vizând prețurile de transfer sunt peste tot în lume (vezi cazurile Google, Starbucks, Caterpillar, Apple etc.) SUA au calculat că ar avea 2,1 trilioane de dolari de astfel de ”profituri exportate”. N-am auzit să se fi ajuns la anchete și arestări. Problema prețurilor de transfer este una pur fiscală – dacă nu desfășori tranzacții la prețuri de piață, atunci autoritatea are dreptul să-ți impună o ajustare a prețurilor de transfer;
- Nu e nimic ”mistic” aici – există întotdeauna o luptă între dorința grupului de otimizare fiscală, folosind pârghii legale, și dorința statului de protejare a surselor bugetare;
- O mare greșeală este să subestimezi Fiscul. Autoritățile fiscale române au arătat clar o creștere a experienței în acest domeniu, iar comunicatul privind bilanțul pe primul semestru este un semnal clar în acest sens. În plus, arată că se merge pe calea corectă, a transparenței;
- Autoritățile au două căi de abordare a problemei – una e politică, de a închide toate portițele fiscale, de a strânge la maximum șurubul, ceea ce în final are consecințe asupra economiei și investițiilor; cealaltă, e abordarea autorității fiscale – în mod transparent, spun ”vedeți că suntem cu ochii pe tranzacții, urmărim gradul de risc, avem oameni instruiți …”;
- Problema a explodat de câțiva ani, odată cu marile cazuri internaționale; s-a schimbat cadrul internațional, au apărut modificări legislative la nivel internațional, vezi planul BEPS (de la OCDE) sau, mai nou CCTB la nivelul UE;
- Până acum erau puține companiile de la noi  care, într-o decizie de business, luau în calcul și implicațiile legate de prețuri de transfer.
Dar acest caz va schimba cu atât mai mult situația, va duce la o conștientizare a riscului că orice decizie de business are consecințe care vizează prețuri de transfer. Nu mai e suficient ca o companie să fie reactivă, trebuie să fie proactivă în chestiunea prețurilor de transfer.


Pentru mai multe detalii despre ce înseamnă să fii proactiv în contextul actual, vă stăm oricând la dispoziție.

Detalii
Înapoi la pagina: TP Ştiri şi Articole

Vă semnalăm o propunere de directivă europeană care în scurt timp va face să curgă mult... tuș, la imprimantele unde veți tipări rapoarte peste rapoarte prin care să vă lămuriți acționarii în ce scop ați făcut o tranzacție cu afiliatul X, dacă e în linia pieței, dacă se încadrează în politica de dezvoltare pe termen lung etc. etc.

Iată cum sună unul din paragrafele care au plecat zilele trecute de la Parlamentul European ( și se-ndreaptă spre legislațiile naționale) sub titlul generos de ”directivă privind guvernarea corporativă: implicarea pe termen lung a acționarilor și transparență”.

Statele membre UE se asigură că, în cazul tranzacțiilor semnificative dintre părți afiliate, societățile fac publice aceste tranzacții cel mai târziu la momentul încheierii lor, iar anunțul este însoțit de un raport care să evalueze dacă tranzacția este realizată în condițiile pieței, să confirme că tranzacția este corectă și rezonabilă din punctul de vedere al societății, inclusiv al acționarilor minoritari, și să furnizeze o explicație privind examinările pe care se întemeiază evaluarea. Anunțul cuprinde informații privind natura relației cu partea afiliată, denumirea părții afiliate, valoarea tranzacției, precum și orice alte informații esențiale necesare pentru a evalua corectitudinea economică a tranzacției din perspectiva societății, inclusiv a acționarilor minoritari.


Cum mai spuneam și cu alte ocazii, au venit vremurile în care prețurile de transfer vor coborî în stradă, devenind subiect comun de dezbatere publică în presă, campanii etc. Cum e structurat dosarul prețurilor de transfer?, cum ați stabilit nivelul pieței în urma analizei de comparabilitate?, cum se plătesc impozitele în fiecare țară în care e prezent grupul ( counttr-by-country) ... sunt întrebări la cer compania va trebui să răspundă nu doar în fața specialistului în prețuri de transfer al Fiscului, ci și în fața nespecialistul din AGA, cel care, nota bene, începe să audă în stradă discursuri precum tranzacțiile intra-grup pot duce la BEPS (pentru că toată lumea va ști ce e BEPS!).


A, și să nu uităm de ... salariile directorilor! Ce-i cu salariile directorilor, veți zice? De fapt, chiar așa vor întreba și acționarii, cu mic cu mare, când vor citi raportul privind politica de remunerare a directorilor, care obligatoriu terbuie prezentată în AGA. 

Găsiți mai jos principalele prevederi ale directivei care, cel puțin în primă fază, se va aplica întreprinderilor mari și celor listate. De notat că directiva a venit în paralel cu o rezoluția ”Evitarea plății taxelor și evaziunea fiscală ca provocări în țările în curs de dezvoltare” care, în esență transmite mesajul politic pentru trecerea la baza consolidată comună de impozitare (CCCTB), o undă de șoc nu doar pentru companii ci și pentru economiile naționale ( am tratat subiectul aici). Vom însoți paragrafele din documentele oficiale cu intrepretarea acestora, așa cum se deduce citind printre rânduri.


Am pregătit și o scurtă introducere în contextul care face ca astfel de măsuri să devină astăzi acceptabile și, în final, acceptate din punct de vedere politic. Vezi comentariul ”Urzeala crizelor” care a apărut pe contributors.ro, 15 iulie. Autor – Adrian Luca, TPS

Ca de obicei, vă stăm la dispoziție cu răspunsuri și soluții la o problemă care devine din ce în ce mai spinoasă – protecția și reacția fiscală.

Citește mai departe...

Detalii
Înapoi la pagina: TP Ştiri şi Articole

Prețurile de transfer ne-au învățat să privim o speță fiscală în context micro, macro-economic, dar și social și politic. Astăzi trebuie să includem în analizele clasice de comparabilitate și parametri noi, la care nu ne-am fi așteptat până de curând și care au efecte încă necuantificate asupra afacerilor/vieții de zic cu zi.

Acestea fiind zise, considerăm că nu trebuie trecut cu vederea un episod care ține capul de afiș al, momentului, dar care, în viitorul nu prea-ndepărtat va fi considerat un moment de cotitură pentru climatul de afaceri european. Vorbim desigur de griza grecească a datoriilor sau mai bine spus criza europeană a unor datorii care au ajuns la scadență. Acele datorii pe care oficialii europeni le au de a explica ce se întâmplă cu proiectul pieței și monedei unice.

În acest  registru trebuie citit articolul de mai jos, care nu intenționeză nici să ia partea grecilor, nici să-i anatemizeze, ci doar să transfere atenția spre lucrurile care sunt miezul acestei ”afaceri”.

Bun, să nu ne sinucidem, dar care e planul? Europa e datoare să explice – și nu doar grecilor – ce e … dincolo!

Citește mai departe...

Detalii
Înapoi la pagina: TP Ştiri şi Articole

Biblia sistemului fiscal (pachetul Cod Fiscal + Cod de Procedură Fiscală) a ajuns la o nouă formă. 

(Găsiți în secțiunea Legislație variantele Codurilor cu aplicabilitate din 2016)

În zece ani de când, teoretic, există acest concept unitar legislativ, el s-a metamorfozat în zeci și sute de replici. N-ar fi realist să credem că schimbări nu vor mai veni (deși poate nu în același ritm).

Pe problematica prețurilor de transfer, probabil că cea mai importantă prevedere, previzibilă de altfel, este deschiderea porților pentru prevederile din Liniile directoare privind prețurile de transfer emise de către OCDE pentru societățile multinaționale și administrațiile fiscale, cu amendamentele/modificările și completările ulterioare. După cum știți, trăim în zodia BEPS, un plan de 15 măsuri care își propune să revoluționeze cadrul fiscal aplicabil grupurilor de companii (vezi raportarea country-by-country, tratamentul intangibilelor, schimburile automate de informații etc.) 

Deocamdată, în spiritul acestor linii, noul Cod de Procedură Fiscală permanentizează obligativitatea întocmirii dosarului prețurilor de transfer. Dar dacă vreți să aflați cu un pas mai devreme ce urmează, rămâneți conectați pe transferpricing.ro, unde monitorizăm și citim printre rânduri directivele, rezoluțiile și toate semnalele care vin de la organismele UE, în primul rând, apoi de la OECD și grupurile țărilor dezvoltate, cele care dau tonul în materie de fiscalitate internațională. Să amintim aici doar de iminentul CCCTB

Iată mai jos un opis al aspectelor care țin de prețurile de transfer, în cele două acte normative. Am punctat și elementele de noutate notabile.

NOU (februarie 2016) - după schimbările din legislația primară, prețurile de transfer beneficiază și de o nouă legislație secundară. Vezi aici schimbările aduse de OPANAF 442/2016 privind ”cuantumul tranzacțiilor, termenele pentru întocmire, conținutul și condițiile de solicitare a dosarului prețurilor de transfer și procedura de ajustare/estimare a prețurilor de transfer”.

Ca de obicei, vă stăm alături cu răspunsuri la orice întrebări și cu soluții care să vă asigure protecția și reacția fiscală de care aveți nevoie. Spuneți doar 33 și noi vom ști ce vă doare și de ce aveți nevoie! (vezi mai jos)

Citește mai departe...

Detalii
Înapoi la pagina: TP Ştiri şi Articole

”Planul de acțiune propune îmbunătățirea aspectelor vizând prețurile de transfer în UE, astfel încât să reflecte mai bine realitățile economice de astăzi și modelele de afaceri moderne. Transparența și un mai bun acces la prețuri comparabile sunt două domenii la care am început deja să lucrăm (...) Măsurile din planul de acțiune sunt în mare măsură aliniate cu reformele OECD din planul BEPS, pe care le susținem în totalitate, dar, în același timp, trebuie să răspundă nevoilor și problemelor specifice ale UE”. 

Am citat din informarea care însoțește anunțul ”Comisiei Europene din 17 iunie privind lansarea Planului de acțiune pentru o taxare corectă și eficientă în UE”. O informare cuminte, pe măsura titlului la fel de cuminte. Dar asta până să ajungem la măsura-vedetă din planul strategilor de la Bruxelles – CCCTB.
Inițialele vin de la Common Consolidated Corporate Tax Base. În traducere – bază comună consolidată de impozitare a companiilor (din UE).

Adevărata traducere ar suna însă cam așa – dacă BEPS caută să rezolve problema folosirii abuzive a stimulentelor fiscale, CCCTB vrea să elimine de tot problema, prin... eliminarea stimulentelor fiscale! Este o undă seimică cu un impact imprevizibil, nu doar la nivelul fiscalității tranzacțiilor intra-comunitare, ci chiar la nivelul economiilor statelor membre.

Articolul de mai jos se dorește a fi un semnal de alarmă, de pregătire pentru Europa post 17.06.15!

Citește mai departe...

Detalii
Înapoi la pagina: TP Ştiri şi Articole

Am să-ncep direct – implicaţiile celui mai mediatizat dosar al momentului nu sunt doar politice, ci şi economico-fiscale, iar acestea din urmă sunt cel puţin la fel de interesante ca primele. În joc este ”substanţa economică”, termenul nerostit în acest dosar, dar rostit în zeci, sute de alte dosare care, fără să fie sonore, au mize importante pentru împricinaţii obişnuiţi (companii, PFA etc.). Substanţa economică a unei tranzacţii - mai ales a unei tranzacţii cu un un serviciu, cu ceva intangibil adică – este cea ce face diferenţa între o cheltuială deductibilă, una pentru evitarea plăţii taxelor (tax avoidance, de care se vorbeşte în întreaga lume) sau, mai rău, una în scop de evaziune fiscală, cu implicaţii penale.

(Pentru că miza articolului nu sunt persoanele, voi folosi doar iniţialele celor nominalizaţi în dosarul care circulă acum pe internet).

Citește mai departe...

Detalii
Înapoi la pagina: TP Ştiri şi Articole

Fraţii Candy (bomboană) sunt investitori în cel mai scump parc rezidenţial din Londra, unde unele apartamente ajung şi la 140 de milioane de lire. La un moment dat, unul din fraţi zice – ” în timpul construcției, veneam aici în fiecare săptămână timp de cinci ani. Creştea inima în mine doar când mă uitam la blocuri”. Dar avocatul de colo – ”renunţă, asta chiar nu mă ajută deloc”.

Dezvolatorul continuă – ”trebuia să ne asigurăm că ne vedem banii înapoi”. Dar avocatul – ”ce, ţi-ai pierdut minţile?”

Nu, nu e o mostră de umor englezesc. E pur şi simplu o întâmplare, petrecută zilele astea la Londra. Fraţii Candy există şi sunt celebri, ultra-exclusivistul One Hyde Park există, ba chiar şi preţurile. Mai există şi un film publicitar despre fraţi şi proiectul lor, un film în două variante, dintre care una puternic editată (periată). Evident, problemele au apărut de la varianta needitată, care a ajuns in presă, cu tot cu indicaţiile de editare.

Producătorii şi-au dat seama că inofensivul clip publicitar despre ridicarea proiectului imobiliar (unele declaraţii erau din 2010) puteau să ridice o grămadă de întrebări din partea ... Fiscului britanic (HMRC). Despre ai cui bani vorbesc protagoniştii, din moment ce, în acte, dezvolatorul proiectului este o firmă înregistrată într-un off-shore? Iar o firmă într-un off-shore poate face afaceri în Marea Britanie, dar nu poate fi condusă din Marea Britanie. Or din film se înţelege că fraţii se implicau până şi în alegerea contractorilor. Unul din ei are domiciliul fiscal în Monaco, deşi face intens afaceri la Londra. Oare plăteşte toate taxele pe care ar trebui să le plătească?

Rămâne de văzut cum se va încheia povestea şi cine va râde la urmă.

Dar păţania arată încă o dată cum a reuşit Fiscul britanic să modeleze comportamentul fiscal, de au ajuns marii (potenţiali) contribuabili să sufle până şi-n filmul publicitar. Este o evoluţie la care nu te-ai fi gândit acum câţiva ani, prin 2010 bunăoară. Poate au avut efect ochii verzi ai HMRC-ului, de care vorbeam într-un comentariu recent din ZF!

Deci, atenţie la substanţa economică a tranzacţiilor, la nivelul de piaţa al preţurilor, la responsabilităţile companiei în cadrul modelului de afaceri al grupului, şi, mai nou, la semnificatia fiscală a vorbelor. Apropo, cred că acest îndemn ar trebui să se aplice şi politicienilor şi deciziilor pe care le iau. Dar, desigur, asta e altă poveste!

Articol apărut pe ZF.ro, 10 iunie 2015. Autor - Adriana Stoian, TPS