E ușor să-i taxezi pe politicieni pentru vorbele pe care le livrează cu înflăcărare. Ieri, președintele în exercițiu al Consiliului European, Donald Tusk, transmitea un tweet pentru a ne informa că ”Sunt un fanatic al integrării Europene, (…) Ursula von der Leyen vobește serios când spune că va lupta cu pasiune pentru unitatea și puterea Europei”. Peste câteva ore, dna Von der Leyen, în calitate de candidat la funcția de președinte al Comisiei Europene, avea să preia pasiunea pentru a-i convinge pe eurodeputații sceptici – ”oricine vrea să vadă o Europă puternică, care crește și înflorește, va găsi în mine un pasionat aliat în lupta sa”. O înflăcărare semnalată de marile agenții de presă și care, ca amănunt, nu se găsește în forma inițială a discursului.

Poate sună frumos – „pasiune”, poate chiar și ”fanatismul bun”, in extremis, dar s-ar putea ca mai eficiente să fie argumentele solide și bine explicate, mai ales când ai de-a face cu 28-1 state membre conduse și ele de politicieni care, la o adică, se simt datori să apere cu pasiune/ fanatism interesele naționale.

Probabil însă că nu pentru pasiunea sa a primit ieri dna Von der Leyen, oficial, mandatul de șef al Executivului European. Să ne uităm așadar cu atenție la pragmatismul vorbelor sale, de pilda cele din ”Agenda mea pentru Europa” prezentată ieri: ”O bază comună consolidată de impozitare va oferi companiilor un singur set de reguli pentru a-și calcula impozitul pe profit în UE. Este un proiect vechi și mă voi bate ca acesta să devină realitate.”

Că este un proiect vechi, nu încape îndoială. În ”Agenda mea” din iulie 2014, candidatul Jean- Claude Juncker venea în fața noului Parlament cu o frază care avea să spună multe: ”Voi continua să promovez în special cooperarea administrativă dintre autorităţile fiscale şi activitatea desfăşurată în vederea adoptării la nivelul UE a unei baze fiscale consolidate comune a societăţilor şi a unei taxe pe tranzacţiile financiare”. La taxa din urmă a renunțat (ecourile Marii Crize s-au mai estompat de atunci), deși ideea unei taxe speciale avea să revină, pentru zona digitalului de data asta. Dar cooperarea administrativă s-a întărit [1], iar baza fiscală comună și apoi consolidată (CCCTB) avea să revină cu toată forța.[2]

Din iunie 2015, deja puteam să anunțăm – vine CCCTB (aici, comentariul din iunie 2015)! Și venea cu altă viteză: obligatoriu pentru marile companii (în 2011, era vorba să fie doar opțional). Iar viteza tot creștea. Am urmărit de atunci acest tren, cu pasiune, nu-i asa, cum se strecura în toate comunicatele privind viitorul european, cum a ieșit din Parlamentul European, cum a mai primit un nou impuls de la motoarele Germania și Franța în gara de la Meseberg și cum a ajuns la ultimul compromis, petrecut chiar luna trecută în timpul Președinției noastre la Consiliul UE (aici, comentariul din iunie 2019).

Acum trenul ni se arată la adevărata lui dimensiune – să ne așteptăm la o bază comună obligatorie pentru (mai) toate companiile europene. Ce mai lipsește? Un mic detaliu, legat de poziția unor state membre, precum Irlanda, care, din pasiune, mai pun întrebarea: bun, și nouă ce ne mai rămâne dacă ne luați și ultima pârghie de competitivitate fiscală? (aici, un articol recent despre starea de spirit a irlandezilor, împărtășită de statele nordice).[3]

Detaliul care ar putea schimba fața fiscalității în Europa? Extinderea posibilității ca și în domeniul fiscalității marile decizii europene să se poată lua pe baza majorității calificate (fiscalitatea este încă ultimul bastion în care mai e nevoie de unanimitate la nivelul UE). Altfel spus, va fi suficient ca marile state să-și atragă o mână de aliați și astfel voința lor să fie lege fiscală europeană (aici, poziția TPS pe acestă temă). Desigur, agenda doamnei Von der Leyen are un cuvânt și despre aceasta – ”Voi face uz de clauzele din Tratate care permit ca propunerile din domeniul impozitării să fie adoptate prin co-decizie ( împreună cu Parlamentul) și prin majoritate calificată în Consiliu. Aceasta ne va permite să fim mai eficienți și să avem capacitatea de acționa rapid la nevoie”.

Doar încălzirea pentru marele CCCTB este (deja faimoasa) taxă digitală, de care aminteam mai sus, un impozit pe cifra de afaceri a marilor jucători din domeniul tehnologiei [4].

La drept vorbind, aceasta e mai degrabă un fanatism al francezilor la care, de voie-de nevoie s-au aliat și alții (declarativ, și România, încă din 2017). În primăvară, însă, a trebuit să se recunoască neîntrunirea unanimității (pe fond, pe aceleași motive de la CCCTB). Deocamdată, francezii au bravat introducând primii propria taxă digitală, atrăgând deja un răspuns … pasional din partea americanilor (faimoasa rezoluție 301 care se poate sfârși cu suprataxe vamale).

Desigur, francezii și cei care se mai gândesc la astfel de inițiative pe cont propriu nu pot fi lăsați singuri. Din nou, dna Von der Leyen: ”Mă voi asigura că impozitarea marilor companii de tehnologie este o prioritate. Voi munci din greu pentru a mă asigura că actualele propuneri aflate pe masa negocierilor se transformă în lege. Dacă, până la sfârșitul lui 2020 nu se ajunge la o soluție globală (OECD) pentru impozitarea corectă a digitalului, UE trebuie să acționeze de una singură”.

De mai bine de cinci ani, închei intervențiile mele cu o întrebare – cum jucăm noi, România? Nu e o întrebare venită din pasiune, ci din pragmatism. Știu, mulți jucători din economia noastră gândesc la fel – vrem în Europa, nu vrem să ne opunem trenurilor europene, dar vrem să treacă și prin gara noastră. Or, ne trebuie un răspuns la întrebarea (irlandeză) de mai sus, legată de competitivitate. Și asta cât mai repede, pentru că noul dispecer german de la Bruxelles, cum se vede, nu mai are timp să aștepte următorii cinci ani.

Note:

[1] vezi obligativitatea companiilor să raporteze pentru fiecare țară unde sunt prezenți, CbCR, acum și supra-transparență pentru intermediari, DAC6

[2] Inclusiv precedenta Comisie condusă de Manuel Barroso își pusese toată energia și pasiunea în deschiderea vechiului dosar al bazei comune. Așa e cu marile dosare – ele sunt pe Agendă, indiferent de cine ține, pentru moment, acea agendă. Sau mai potrivit ar fi să vorbim de trenuri legislative (de altfel, o comparație folosită chiar la nivelul Uniunii) care poate își mai ajustează traseul, mai trec peste un macaz, dar destinția rămâne, în linii mari, aceeași.

[3] Pe partea lucioasă a monedei există, desigur, avantajul eliminării barierelor intra-europene, legat de administrarea tranzacțiilor intra-grup, să spunem. Dar reversul e mai puțin atractiv acum. Foarte pe scurt – economiile mici vor fi în situația să alerge pe aceeași bandă de viteză cu cele mari. Intrăm practic într-o competiție și mai dură pentru investitorii de calibru, pentru valoare adăugată. Mai pe larg, în acest comentariu.

[4] Cu titlu de comparație, o astfel de taxă ar echivala cu penalizarea politicienilor pentru toate vorbele pe care le scot pe piață. Or ei ne spun de fiecare dată – e prea simplist așa, judecați-ne după rezultate, nu după vorbe! Cam asta cer și companiile – taxați-ne după rezultate (profit), nu după vânzări!

 

Articol apărut și pe hotnews.ro și contributors.ro, iulie 2019. Autor - Adrian Luca, TPS