Pe 15 ianuarie 2019, Comisia Europeană a prezentat o comunicare privind trecerea graduală de la sistemul unanimității la sistemul majorității calificate în adoptarea anumitor chestiuni de ordin fiscal. Este un subiect cu o miză extraordinară, de care se vorbește mult prea puțin. La nivel tehnic, niciun stat nu va mai avea drept de veto, pentru că deciziile se vor lua de către grupul care adună cel puțin 55% din statele membre și acoperă 65% din populația Uniunii. Politic, să spunem doar atât: fiscalitatea e ultimul domeniu în care se mai juca exclusiv după principiul de la începuturile proiectului european - adoptarea deciziilor pe bază de unanimitate. dar acum în joc este unul din ultimele atribute de suveranitate (economică) care mai rămăsese la dispoziția statelor membre. 

Deși comunicarea nu face referire la acesta, între 20 decembrie 2018 și 17 ianuarie 2019 (ulterior 21 ianuarie) a fost deschisă și o sesiune în care părțile interesate puteau trimite comentarii pe marginea propunerii.

Prezentăm mai jos opinia transmisă de Transfer Pricing Services. Dacă și dumneavoastră aveți comentarii pe acestă temă, vă rugăm să nu ezitați să ni le transmiteți, pentru a putea susține pe mai departe o poziție în cadrul acestui proces de importanță istorică. 

 

Stimată doamnă, stimate domn

Vă mulțumim pentru oportunitatea de a transmite punctul nostru de vedere privind adoptarea ”sistemului de vot bazat pe majoritatea calificată (VMC, în engleză qualified majority voting - QMV ) în anumite chestiuni fiscale”, un subiect de importanță istorică, decisiv pentru evoluția Proiectului European și, în același timp, pentru dezvoltarea statelor membre. Perspectiva noastră nu se limitează la o simplistă aprobare/dezaprobare per se a VMC.

Recunoscând că acesta este parte a evoluției naturale a Uniunii, mai ales într-un context global extrem de agitat, nu putem considera, totuși, VMC ca fiind un panaceu, pentru că întotdeauna la probleme reale trebuie să se răspundă cu soluții reale.
De aceea dorim să aducem în atenția dumneavoastră câteva aspecte pe care le considerăm importante (iar după cum am putut constata și din comentariile trimise de alte organizații, nu doar noi împărtășim acestă opinie).

1. O privire de ansamblu

De iminența VMC știm prin intermediul mesajelor transmise în ultimii ani de Comisie, dar și de Parlamentul European, privitoare la măsurile fiscale revoluționare CCCTB (common consolidated corporate tax base – baza comună și consolidată de impozitare a companiilor) și impozitarea digitalului.
Ca profesioniști în domeniul tranzacțiilor transfrontaliere condiderăm că aceste măsuri sunt o modalitate agresivă de a suspenda un principiu vechi și viabil al valorii de piață (arm’s length), pentru a fi înlocuit cu o abordare administrativă în ceea ce privește alocarea profitului între statele membre. În aceste condiții, nu e greu de imaginat de ce durează atât de mult strângerea unanimității în jurul unor măsuri care schimbă radical sistemele fiscale naționale, erodând competitivitatea acestora la nivel european. Statele cu economii mici, în special cele dependente de transferul de tehnologie pentru a recupera decalajul de dezvoltare, au nevoie să fie convinse că există o modalitate practică de a compensa CCCTB pentru a atrage investiții cu valoare adăugată, din moment ce atribuțiile de politică fiscal sunt din ce în ce mai mult transferate la nivelul UE.

Comisia a ales să nu prezinte, totuși, acest tablou general, concentrându-se în mod unilateral pe CCCTB ca fiind acea măsură care aduce ”simplificare fără precedent, stabilitate legislativă plus o siguranță că multinaționalele își achită corect impozitele, acolo unde își obțin profitul. Și cu toate acestea, CCCTB rămâne pe masa negocierilor în Consiliu, statele membre continuând să caute unanimitatea pentru a agrea viitorul impozitării corporative” (Comunicarea Comisie din 15 ianuarie 2019). Dar, din nou, acestă atitudine precaută, de reținere, a statelor membre în chestiunea CCCTB nu e chiar atât de … inexplicabilă.

2. Pentru o comunicare deschisă

În realitate, s-a dovedit că, atunci când este percepută ca fiind echitabilă, când este bine explicate și bine înțeleasă, o măsură nu are nevoie de VMC pentru a fi adoptată. Inclusiv Comisia recunoaște că ATAD (directiva împotriva fenomenului de evitare a plății taxelor/ anti tax avoidance directive) s-a putut adopta prin unanimitate, dar se grăbește să adauge că adoptarea ”a fost alimentată de opinia publică și a venit ca reacție politică la răsunătoarele scandaluri fiscale, mai degrabă decât urmare a unei viziuni comune privind modul în care ar trebui să înainteze politica fiscală a UE”. Dar noi nu vedem nicio contradicție aici, atâta timp cât, în final, orice viziune, fie ea și cea mai bună, trebuie, într-un final, să întrunească acordul opiniei publice.

Comisia își continuă, însă, revelațiile în cazul ATAD: ”acordul pe ATAD s-a obținut pentru că unele state membre au cerut permisiunea să adopte TVA reversibil”. Acesta este, în opinia Comisiei, un contra-argument la viabilitatea sistemul unanimității, prin care ”statele membre pot folosi propunerile fiscale importante ca monedă de schimb pentru alte cereri ale lor, din dosare complet separate, sau pot pune presiune pe Comisie să inițieze anumite propuneri legislative”.

Câteva întrebări se ridică după o asemenea neașteptată declarație. Există prevederi legislative care nu sunt în întregime în interesul Europei, adoptându-se doar ca urmare a jocului negocierii? Intră aici și TVA-ul reversibil? Din moment ce VMC înseamnă, totuși, obținerea unei majorități, să înțelegem că, de fapt, nu avem o garanție că astfel de jocuri cu negocieri oneroase nu se vor întâmpla și în continuare? Timp de cel puțin 30 de ani, Proiectul european a funcționat pe baza unui singur mecanism de decizie, cel al unanimității bazate pe negociere, acel mecanism prin care faci concesii pentru a primi ceva în schimb. Dacă acest mecanism nu mai este dezirabil, are UE un alt instrument de rezervă pentru a reuși să pună de acord perspective diferite care decurg din structuri economice și din niveluri de dezvoltare total diferite? 

3. Despre construirea încrederii

Comisia are dreptate atunci când recunoaște că ”suveranitatea națională în materie fiscal este deja limitată de libertățile Tratatului (de funcționare a UE) și e principiile de non-discriminare”. Am mai putea adăuga aici și lista lungă a investigațiilor recente derulate de Direcția de Concurență (DG Competition) în privința acordurilor fiscale încheiate de administrațiile fiscale ale statelor membre (tax rulings), ale căror decizii pleacă de la premisa că, spre exemplu, principiul valorii de piață este parte a TFEU (art.107). Totuși, rămâne să se pronunțe și Instanța în aceste cazuri.

Dar, în ciuda acestor limitări certe ale suveranității, cetățenii vor vrea în continuare să aibă un control național asupra banilor lor, mai ales atunci când află că ”măsurile vor fi înaintate dacă sunt susținute de un număr minim de state UE, repezentând o proporție minima din populația UE” (din prezentarea VMC făcută de Comisie)”.

Prin adoptarea VMC în impozitare, Comisia își asumă acum, într-o măsură și mai mare, o abordare administrativă în impunerea unei viziuni cu impact asupra viitorului (fiscal) al statelor membre, în care câteva (în special economiile mari) vor decide pentru restul Uniunii în cel mai sensibil domeniu, suspendând vechiul și valorosul principiu al unanimității. În multe privințe, tocmai acest principiu al unanimității era singura garanție că măsurile agreate acționează în beneficiul tuturor membrilor, indiferent de mărimea sau puterea lor. Înlocuind unanimitatea, VMC trebuie să aducă și încredere, nu doar eficiență.

Discrepanțele, decalajele de dezvoltare – aici stă adevărata problemă pe care Comisia trebuie să o abordeze dacă vrea să fie mai eficientă în a convinge cetățenii europeni privind alegerea unui drum sau altul.

În spatele unor formulări generoase de genul “VMC este un instrument util pentru a face să înainteze acele măsuri în care impozitarea susține alte obiective de politici publice, de genul lupta împotriva schimbărilor climatice, protecția mediului sau sănătate publică”, mulți dintre noi ar putea înțelege că, de fapt, VMC nu este altceva decât un mod eficient de a impune aceleași obligații europene pentru toți contribuabilii europeni, indiferent de posibilitățile lor economice.

Pentru construirea încrederii, VMC ar trebui să fie și un instrument la fel de eficient de a impune aceleași drepturi europene pentru contribuabili – de ce nu chiar o Bază Comună și Consolidată pentru drepturi și proceduri fiscale.

În mod paradoxal, într-o Europă din ce în ce mai administrativă, încă nu avem un cod unitar de procedură/ bune practici pentru o adminisitrație de tip European. Îmbunătățirea administrațiilor fiscale locale ar fi încă un mijloc eficient pentru ca afacerile europene să joace după aceleași reguli (level playing field) așa cum cere de fiecare data Comisia.

Pe scurt,

Pentru a fi mai convingătoare în privința urgenței VMC, autoritățile europene ar trebui să delimiteze cât mai precis aria de aplicabilitate la măsuri bine explicate și să nu lase ușa deschisă acestui neclar ”anumite măsuri fiscale”. VMC ar trebui prezentat într-un mod mult mai realist, întotdeauna ca soluție de ultimă instanță, având întotdeauna în minte că la soluții probleme reale, soluții reale. Soluții care să acționeze în folosul întregii familii europene!