La sfârșitul lunii trecute, arătam de ce credem noi că dacă Google a câștigat în fața Fiscului francez, atunci aceasta este un semn că pur și simplu suntem mai aproape de implementarea politică a CCCTB, (știți, deja, acea bază comună consolidată de impozitare a grupurilor europene, de care tot vorbim în ultimii doi ani). Întâmplarea face ca, peste câteva zile, de la Paris să vină inițiativa unui mini-CCCTB franco-german, care să accelereze extinderea la nivel European.

În noul context politic european, am căutat, apoi (vezi comentariul de mai jos), să dăm o altă perspectivă recentei vizite a președintelui francez, Emmanuel Macron, la București. Și, apropo de perspectivă, noi, TPS, avem o întrebare veche – când vom începe să jucăm cu adevărat în Europa, când vom schimba statutul de ”țară aderată”, cu cel de ”țară integrată”? Când vom înțelege că miza noastră trebuie să fie aceea de creatori de valoare adăugată și nu de simpli executanți, competitivi prin sărăcie? 

Întâmplarea face ca, în timpul vizitei, președintele francez să aibă pentru români o întrebare care, mot-à -mot, suna chiar așa: ”Ce viitor vă doriți pentru România? Doriți ca, în mod durabil, salariile din România să rămână la o treime față de cele din Franța? Vă doriți ca munca calificată să se dezvolte insuficient…”

Iată câteva întâmplări  care nu sunt chiar așa de ... întâmplătoare. Suntem ca într-o analiză de transfer pricing, cu România funcționând ca o filială a grupului european: dacă privești ansamblul pieței, alegi referințele de comparabilitate protrivite, iei în calcul riscurile și funcțiunile îndeplinite, atunci, încet-încet, te apropii de prețul corect al realității noastre europene. 

Acestea fiind zise, vă invităm să parcurgeți comentariul de mai jos cu gândul la ziua de mâine… care tocmai a început.

Macron ne aduce o nouă Europă. Ne integrăm sau doar … aderăm? 

(22 august)

Parisul a avut grijă să ne transmită din timp că tânărul și ambițiosul președinte francez are o țintă precisă în turneul său din acestă săptămână prin Est, care va include și Bucureștiul pentru câteva ore: modificarea directivei europene privind angajații detașați [1].

Subiectul nu e nou, a revenit și la ultimele alegeri prezidențiale din Franța și, de fapt, apare ori de câte ori economia merge prost, când devine apăsătoare concurența pe locuri de muncă – angajații din Vest îi acuză pe cei din Est că, prin salariile lor low-cost fac dumping social (pardon pentru englezisme, dar și francezii le folosesc)

Ca să folosim, totuși, o vorbă franțuzească, vorbim aici de un șarpe de mare (serpent de mer), adică de un subiect care, din când în când, revine în discuții și ține capul de afiș al agendei publice: asemenea unui monstru marin mitic, mai scoate capul la suprafață pentru a reaminti sunt și eu pe aici, n-ați uitat de mine, nu?

Președintele francez n-are cum să uite tocmai de problema locurilor de muncă. Confruntat cu o neașteptat de rapidă scădere a popularității, mai ales când se pregătește să declanșeze necesare reforme sociale la el acasă, Emmanuel Macron are nevoie să se întoarcă la Paris cu o victorie. Practic ce ar însemna aceasta – să-l ajutăm cu modificarea rapidă a sistemului actual european în domeniul muncii!
Ce facem, cum îi răspundem? Cred că cel mai potrivit ar fi să adoptăm maniera à la française. Să intrăm puțin în noua poveste europeană, cu vechile personaje fantasmele populare și interesele strategice.

Apropo de bătălia de la Whirlpool

La sfârșitul lunii aprilie, înainte de al doilea tur de scrutin al prezidențialelor franțuzești, se dă o bătălie electorală decisivă în parcarea fabricii Whirlpool din orașul Amiens. Situația e tensionată – se știe că gigantul american de electrocasnice își va închide și ultima unitate de producție din Franța, pentru a se muta în Polonia (care a devenit noua bază de dezvoltare europeană), iar ultimii 300 de angajați francezi au nevoia de încurajare.

Având în spate răsuflarea contracanditatului naționalist, candidatul acțiunii europene, dl. Macron, care mai este și originar din Amiens, declară en fanfare – ”Apropo de Whirlpool, în trei luni de la alegerea mea, vor fi câteva decizii referitor la Polonia. Îmi pun toată responsabilitatea în joc (sur la table). Nu putem avea o țară care joacă pe diferențiale fiscale, sociale, în sânul Uniunii Europene și care încalcă toate principiile”.

Au trecut alegerile și dl. Macron continua săgețile cu bătaie spre blocul refractarilor din Est – Polonia, Ungaria și cine mai dorește. Este momentul celebrei declarații ”Europa nu e un supermarket”, cu amenințarea pierderii fondurilor europene de către cei care nu-i respectă principiile.

Nu e greu de imaginat că și polonezii au trimis înapoi săgeți cu bătaie lungă … apropo de supermarket, ”nici noi n-am vrea ca băncile franțuzești, supermarket-urile franțuzești să poată să-și desfășoare afacerile aici fără opreliști, iar șoferii noștri, constructorii ori IT-iștii noștri să fie subiect de restricții și poveri suplimentare. E drept că sunt mulți șoferi polonezi pe străzile din Paris sau Amsterdam, dar pe străzile din Cracovia sunt la fel de multe supermarket-uri franțuzești, bănci olandeze sau ziare germane. Am face schimbul bucuroși, dar nu cred că le-ar plăcea!” Iarăși nu e greu de imaginat că președintele francez se va întâlni în acest turneu estic cu liderii din Cehia, Slovacia, România, Bulgaria, nu și din Polonia ori Ungaria.

Campania de toamnă pe frontul CCCTB

Bătăliile se duc azi cu multe emoții și probabil că, în sinea lor, mulți estici (rămân la acestă încadrare, chiar dacă geografic și nici economic nu mai suntem atât de omogeni) le dau dreptate polonezilor. Dar, oricât de lipsit de emoție ar suna, jocul european nu se poartă pe dreptatea fiecăruia, ci pe negociere. Dar să continuăm povestea, poate ne ajută să găsim abordarea…dreaptă.

Evident că e vorba tot de șerpi de mare. Trebuie că e o expresie populară în Franța, din moment ce am găsit-o folosită de publicații diferite (vezi Le Figaro sau La Tribune) pentru un episod petrecut la începutul acestei luni – Franța s-a hotărât să pună piciorul în prag și vrea urgent armonizare fiscală europeană în materie de impozitare a companiilor (pentru francezi ACCIS, pentru restul Europei cunoscută ca CCCTB, cu al treilea C de la consolidare). E atât de hotărâtă încât nu mai așteaptă după procedurile greoaie ale Bruxelles-ului și, până la armonizarea mare, va opera o armonizare mică cu Germania, din 2018. [2]

Știrea a venit cu un comunicat comun al miniștrilor de la Economie și Finanțe, respectiv de la Acțiune și Conturi publice care vizează direct ”problema majoră a Franței și a partenerilor săi de a determina marile companii din IT să-și plătească impozitele corecte în țările unde realizează profiturile”[3]. Iar mesajul a fost întărit apoi într-un interviu la Bloomberg.

De reținut finalul apoteotic, în stil macronian, al comunicatului ”Franța va urmări ca aceste inițiative să se realizeze într-un timp rezonabil, în caz contrar, va trage consecințele care se impun în legislația sa națională”.

Bruxelles-ul reacționează imediat la acest apropo cu rezonabil – Pierre Moscovici declară a doua zi la un post de radio parisian, nu în calitatea de fost ministru francez al Finanțelor, ci în postura actuală de ministru (comisar) al Finanțelor în Comisia Europeană - ”presez guvernele să adopte cât mai rapid acestă soluție europeană a bazei comune de impozitare, care este soluția reală pentru impozitarea companiilor multinaționale acolo unde își desfășoară activitatea și fac profit.”

Parisul are nevoie de o victorie rapidă și pe frontul armonizării fiscale, pentru că nu are timp politic să le explice alegătorilor cum stă treaba tehnic cu GAFA, cum numesc francezii noul univers numeric (după giganții Google, Apple, Facebook, și Amazon), cel care nu-și plătește impozitele cât ar aștepta strada [4]. Pentru că acest univers este prea puțin francez, prea puțin european din punct de vedere al tehnologiei, al proprietății intelectuale, al substanței economice, atunci singura soluție de a crește încasările la buget va fi CCCTB, adică schimbare regulilor jocului european în acest domeniu.

Sigur că și acestă schimbare își are ... polonezii ei. De acestă dată e vorba de irlandezi, primii care spun pe șleau că, oricum ai da-o (de altfel, puțini i-ar putea contrazice) acest CCCTB presupune pierderea unei părți esențiale din suveranitatea fiscală, printre ultimele pârghii de intervenție rămase în mâna unui stat membru.

Într-un gest de frondă, Dublinul a ținut să-și mai exercite cât mai poate acest drept, dând în judecată Bruxelles-ul, după ce anul trecut a fost obligat de Comisie să ceară peste 13 miliarde de la Apple. După ultimele estimări se pare că suma ar ajunge până la 15 miliarde. ”Deși este total nejustificat, vom strânge suma de la Apple și o vom pune într-un cont escrow până la soluționarea cazului, dar să fie clar că nu suntem perceptorii de taxe ai altora” – a transmis, diplomatic și nu prea, ministrul irlandez de Finanțe într-un interviu apărut săptămâna trecută.

În traducere pentru nucleul dur, mai ușor cu armonizarea, nu vă rezolvați problemele cu GAFA pe seama noastră!

Așadar, care mai e interesul nostru?

În interviul către Bloomberg în care anunța CCTB-ul franco german, ministrul francez al Economiei încerca să explice și decizia președintelui Macron de naționalizare a celui mai mare șantier francez, doar pentru a nu intra sub controlul competitorilor italieni, singurii, de altfel, care vroiau să-l cumpere: ”nu am naționalizat, doar ne-am apărat interesele strategice”.

Și după 60 de ani de Europa, jocul se cheamă armonizarea intereselor strategice naționale.

Unii, în calitate de părinți fondatori, au, desigur, strategia mai eficientă și forța mai mare de … armonizare, dar acesta nu exclude șansele celorlalți de a-și juca inteligent cartea. Și noi, ca și polonezii, s-ar putea să cumpărăm cam scump schimbarea directivei pe detașare. Nici noi, nici irlandezii, nu putem avea entuziasmul franțuzesc în materie de CCCTB [5]. Dar, în ciuda retoricii, și polonezii, și irlandezii știu că nu ajungi nicăieri doar dacă te opui tel quel unor proiecte care, mai devreme sau mai târziu, se vor realiza. Și se vor realiza nu doar pentru că așa vrea Franța sau Germania, ci pentru că aceasta e calea naturală de împlinire a Uniunii Europene, de mai multă Europă.

Cel mai eficient e însă să dai replica prin articularea unui interes strategic real și convingător, care să poată fi pus la masa europeană. Apropo – care e, vorba francezului, șarpele nostru european? Să ne apărăm veșnicul drept de a avea cele mai mizerabile venituri pentru angajații noștri, să ne menținem atuul sărăciei?

Dacă joi m-aș afla la masă cu dl Macron, i-aș spune – oricât de dureros ar pica în acest moment pentru noi o modificare, interesul nostru pe termen lung nu e să ne agățăm de directiva actuală a detașării. Interesul nostru nu e să vă șicanăm cu acuzații – da, dar și investitorii voștri beneficiază de salariile noastre mici, fac aici economii (location savings). Interesul nostru nu e să ne cramponăm dacă ne repartizați câteva sute de imigranți în plus etc. [6]
Dar apropo de interes – am auzit că vreți urgentarea CCCTB. Da, asta e cu adevărat o miză uriașă. Poate înțelegeți și punctele noastre de vedere: ne trebuie noi atuuri pentru atragerea investițiilor cu valoare adăugată, care să ofere salarii bune, dar mai ales perspective reale de dezvoltare. Dacă vorbim de armonizare fiscală ne apropiem practic de sistemul de funcționare federal și asta presupune ca voi, marile economii, să vă implicați mai mult în marile proiecte. Nu putem reduce decalajele fantastice actuale doar din consumul de supermarket. Nu putem juca de la egal la egal, dacă noi nici măcar nu ne putem compara la modul cum funcționează o administrație fiscală…

Nu e visul meu să ajung la masa negocierilor cu dl Macron, dar e visul meu să trăiesc într-o țară cu adevărat integrată în povestea europeană, nu doar aderată. Și pentru asta ne trebuie realmente o altă abordare.

Până una-alta, măcar un lucru să înțeleagă Guvernul nostru care în toamnă se va duce la următoarea ședință de Consiliu European crezând că totul e BAU (business as usual) [7]. Ei bine, nu, o să fie bau-bau! Și nu o să fie nici ca-n prăvălia celebră ”La Vulturul de mare cu peștele în ghiare” unde găseai albituri, perdele, preșuri și alte asemenea, dar pește ioc. Vor intra în ”La șarpele de mare cu armonizare pe spinare” și armonizare ni se va da, la un preț pentru care noi nu am negociat nimic!

Întrebarea fără fard

(Actualizare – 25 August)

Cehii și slovacii aleg pista pragmatismului, polonezii și ungurii sunt captivi poziției lor inflexibile, bulgarii vor un rol de mediator. Cât despre noi, probabil că și nouă, nu doar altora, ne e greu să ne dăm seama cum jucăm.

Cred că în turneul său estic, tânărul și ambițiosul președinte francez a avut ca miză mai mult decât să testeze pozițiile statelor din Est față de modificarea directivei muncitorilor detașați, cât să lanseze provocarea – Vrem schimbarea Europei. Unde sunteți voi, ce rol vă doriți și ce faceți pentru asta?

Dacă după ziua de ieri am reținut cea mai picantă știre referitoare la costul machiajului aceluiași tânăr și ambițios Macron, cel puțin să apreciem că în fața noastră a vorbit frust, fără fard -
”Ce viitor vă doriți pentru România? Doriți ca, în mod durabil salariile din România să rămână la o treime față de cele din Franța? Vă doriți ca munca calificată sa se dezvolteinsuficient? Sau vă doriti ca țara Dvs. să intre pe deplin înEuropa, sa aveți calificări mai bune, sa atrageți talente, să vapăstrați talentele, să aveți oameni mai bine plătiți care să aibă avantaje sociale și tranziția să se facă pe deplin. (…) Nu va avea loc un Frexit, ci o explozie a Uniunii Europene. O parte din Brexit se datorează tocmai acestei situații. Trebuie să privim lucrurile în față”.

Cu câtă francofonie ne-a mai rămas, chiar sper să privim lucrurile în față. În rest, rămâne cum am stabilit: ”Apropo – care e, vorba francezului, șarpele nostru european? Să ne apărăm veșnicul drept de a avea cele mai mizerabile venituri pentru angajații noștri, să ne menținem atuul sărăciei?”

Note:

[1] Este vorba de o prevedere din 1996 care permite unui muncitor din statul membru A să lucreze ca detașat în statul B, primind condițiile minime salariale din B, dar plătind contribuțiile sociale la nivelul din A.
Datorită (ei ar zice din cauza) acestei facilități, România are peste 30 de mii de muncitori detașați doar în Franța ( din Polonia vin aproape 50.000).

[2] În proiectele de directivă lansate de Bruxelles toamna trecută, datele de implementare sunt 2019 pentru CCTB și 2021 pentru CCCTB

[3] Comunicatul este o reacție la eșecul Google din iulie, când Tribunalul administrativ din Paris a decis că Google – prin baza din Irlanda – nu datorează niciun impozit în plus pentru afacerea derulată în Hexagon. Acum statul e într-o poziție delicată – vrea să facă și o negociere cu compania, cum au făcut britanicii și italienii (care au evitat însă ajungerea în instanță), dar vrea să fie și ”principial”, deci face apel. Puteți găsi detalii aici – Eroarea 404 – de ce (nici) francezii nu au găsit ”sediu permanent” la Google și aici – Google a câștigat în Franța înseamnă că se apropie mai repede soluția CCCTB.

[4] În GAFA a intrat zilele trecute și Airbnb, platforma devenită atât de populară în rândul turiștilor, dar care a plătit anul trecut un impozit de 93.000 de euro, în condițiile în care Franța este a doua țară ca venituri pentru acestă platformă, cu 400.000 de anunțuri de locuințe disponibile pentru turism.

[5] În ultimii doi ani, începând de la comentariul din iunie 2015, pe contributors.ro, am încercat să arăt consecințele unei armonizări forțate, privind atragerea investițiilor mari ori repartizarea masei impozabile (în baza algoritmului CCCTB), în condițiile în care românii vor juca pe același teren fiscal cu restul Europei, de la Vest la Est, de la Nord la Sud.

[6] Nu mai pomenesc aici de faptul că anul trecut ne mândream cu stilul de negociere – nu lăsăm UE să semneze acordul comercial cu Canada, până nu primim eliminarea vizelor de la canadieni

[7] Mă gândesc și acum cu stupoare că Guvernul mai avea puțin și s-ar fi dus la Bruxelles – știți, noi nu putem introduce CCCTB – tocmai am scos impozitul pe profit și l-am înlocuit cu impozitul pe cifra de afaceri! Și ăsta era doar unul din argumentele pentru care nu ar fi mers aventura cu impozitul pe cifra de afaceri.

 

Articol apărut pe hotnews.ro și contributors.ro, august 2017. Autor - Adrian Luca, TPS