E un lucru dovedit că inspecția pe prețuri de transfer se declanșează la factori de risc clasici, precum pierderi cronice, discrepanțe flagrante între rezultatele companiei și cele ale industriei din care face parte, contracte semnificative de servicii/licențiere/împrumut derulate cu părți afiliate, fuziuni, externalizări etc. 

Dar poate fi un factor de risc o știre pozitivă și ... inofensivă, de tipul unui anunț de angajare, să zicem? Sau o știre de PR despre misiunea asumată a companiei? Culmea e că ... da, se poate! Se poate vorbi de un risc acolo unde comunicarea nu e ”corelată cu piața”, adică nu ține cont de prejudecățile/întrebările/comentariile publicului și, implicit, ale Fiscului. 

Adriana Stoian, partener TPS, vine cu un studiu de caz, pornind de la un exemplu real, al unei bine-cunoscute corporații.

Se iau două știri inofensive. Dacă nu le explici, poți avea o reacție fiscală negativă. 

Am avut ocazia să mai vorbesc de semnificațiile fiscale nebănuite pe care le poate naște azi o banală comunicare publică venită din partea unei corporații. Citesc în ZF o știre care poate duce la o interpretare de tipul celei din cazul Candy, prezentat aici. Cititorii vor înțelege de ce nu voi da nume de acestă dată: mă voi mărgini doar să prezint situația ca un studiu de caz.

Așadar, șeful filialei locale a unui gigant global este citat ca spunând – ”noi suntem doar o reprezentanță care oferă consultanță, astfel încât companiile din România să-și pună mai bine în valoare prezența... Operațional, totul este centralizat în X (este numită o altă țară, cunoscută pentru regimul fiscal prietenos –nota mea, AS) Și nu numai la noi se-ntâmplă asta, ci și la alți giganți. Tot ce este business în România este realizat în X, așa cum este și pentru Marea Britanie, Franța, Israel ...”.

Am avut un deja-vu citind acestă explicație. Pentru că, acum mai bine de doi ani, corporația-mamă venea cu același argument, într-un alt stat (puternic), pentru a răspunde, public, forului politic de ce există o discrepanță între veniturile pe care publicul presupune că le-ar încasa filiala corporației din acel stat și ceea ce fililala raportează efectiv la Fisc. Doar că acel for politic îi pune o întrebare simplă respectivei corporații – atunci de ce filiala voastră angajează oameni pe vânzări? Iar de atunci, corporația este invocată ori de câte ori, în spațiul public, se vorbește de fenomenul ”tax avoidance” (evitarea plății taxelor pe care publicul - și apoi Fiscul - crede că trebuie să le plătești).

Voi mai spune doar atât legat de cazul pe care îl analizăm acum – e plin internetul de referințe pornind de la anunțul filialei din România a corporației că angajează ... oameni cu abililtăți în vânzări.

Iată, așadar, două comunicări aparent inofensive care, fiscal vorbind, nu se leagă.

Ce-i de făcut? Păi, cel mai simplu ar fi să nu mai declarăm nimic, ”no comment”, nu-i așa?
”No comment” aș zice și eu față de cei care ar lua o astfel de decizie. Pentru că ar arăta că nu înțeleg ce e cu acel ”azi” de care vorbeam la început. Azi e epoca BEPS-ului de la OCDE ( cele 15 măsuri care revoluționează cadrul fiscal internațional, pentru evitarea Base Erosion and Profit Shifting – erodarea bazei de impozitare a corporațiilor și mutarea profiturilor în țări cu fiscalitate redusă/ vezi acea țară X). Dar aceste măsuri sunt doar vârful iceberg-ului politic. Azi e vremea în care de tranzacțiile intra-grup se vorbește în presă, pe forumuri, în parlament și unde te aștepți mai puțin...

Azi e vremea în care Comisia Europeană vrea ca de dosarul prețurilor la care se fac tranzacțiile dintre filialele unui grup (prețurile de transfer) să nu mai întrebe doar Fiscul, ci și acționarul. Aceeași Comisie care obligă azi două state puternice, Olanda și Luxemburg, să recupereze sume între 20-30 de milioane de euro de la Starbucks, respectiv Fiat. Doar că aceste state au semnat, recunoaște și Comisia Europeană, ”niște acorduri perfect legale” cu niște companii care, ca orice companii, caută să-și asigure predictibilitatea fiscală pe o perioadă cât mai mare. Dar, după un an și ceva de ”investigații minuțioase”, apare concluzia că ”acordurile în cauză nu reflectă realitatea economică, stabilind prețuri pentru bunurile și serviciile între filialele grupurilor (așa-numitele prețuri de transfer) care nu corespund condițiilor pieței. Ca urmare, multe din profiturile filialei Starbucks de prelucrare a boabelor de cafea au fost mutate afară, unde, de asemenea nu au fost taxate, în timp ce divizia financiară a Fiat a plătit impozite doar pe niște profituri subestimate”.

Și, apropo, rețeaua globală de cafenele invocată a experimentat un dur boicot al consumatorilor, pe tema, ați ghicit, tax avoidance. Iar reacția companiei a fost de a arăta că înțelege problema, în niciun caz nu a mers pe politica ”no comment”.

Revenind la ”ce-i de făcut”? Comunicarea este cheia, dar nu o comunicare formală, nu una pe lângă subiect, ci una care să plece de la întrebările și îngrijorările publicului. Iar când publicul pune întrebări, îmaginăți-vă ce presiune e pe Fisc, mai ales că azi, toate statele ”au voie” să fie puternice la capitolul fiscalitate intra-grup (gândiți-vă doar la ”raportarea țară cu țară”/”country-by-country reporting”, în care fiecare grup mare va trebui să-și prezinte transparent situația fiscală și economică din fiecare țară unde e prezent).

Așadar, explicați-vă public modelul de afaceri, cât mai pe înțelesul publicului, scoțând în evidență avantajele reale de substanță economică pe care le aduce afacerii și, implicit, clienților acel model. Iar când ați obosit să explicați, luați-o de la capăt!

Când publicul e altfel, vorbești altfel! Aș încheia cu un ultim exemplu. Căutând pe la-nceputul anului, date pentru o analiză la nivelul Timișoarei, găsesc un studiu făcut de doi universitari venețieni, cu titlul ” Producția - afară, profiturile – în țară: producția de încălțăminte și îmbrăcăminte din regiunea Veneto”. Cum? imposibil, să vorbești așa în ziua de azi, când ar trebui să fie sfântă regula ”profitul se impozitează acolo unde se obține”! Dar există o explicație – studiul e din ... 2007. Între timp a venit o criză. Una mare.

Așa că ... BEPS, vă zic! BE Prepared to Switch – la alt mod de operare, la alt mod de comunicare. E și un decalog pe tema asta!

PS. Fiscul din Renania de Nord- Westfalia, cel mai populat stat din RFG, tocmai a confirmat că a (mai) cumpărat un memory-stick foooarte prețios. Se pare că a dat vreo 5 milioane de euro pe el, pentru că ar conține informații care duc la cazuri de tax avoidance de vreo 600 de milioane. Doar un exemplu de cum au ajuns autoritățile germane să recupereze între 4 și 5 miliarde de euro din lupta împotriva acestui fenomen. Și doar un exemplu despre ce înseamnă ziua de azi în fiscalitate.

Aricol apărut pe ZF.ro, noiembrie 2015. (titlul articolului aparține redacției ZF) Autor Adriana Stoian