”Nu poți spune că nu există dacă nu vezi”, și-or fi spus primii englezi condamnați, acum 200 și ceva de ani, să stabilească o colonie penală undeva departe, departe. Așa au ajuns în locul care avea să se cheme Sydney, zicându-și australieni. Urmașii lor trăiesc azi într-o țară prosperă (în care, apropo, mulți ar vrea să fie condamnați să trăiască) dar în care tot nu s-a descoperit tot ce există și ... se poate taxa.

”Nu poți taxa ce nu poți vedea” e subtitlul misterios al raportului parlamentar ”Corporate tax avoidance” /”evitarea plății taxelor de către companii”, după o formulă împrumutată de la un universitar din Sydney. (ca să fie clar ”you cannot tax what you cannot see”, deci nu e vorba de maynot). Hotărât lucru, australienilor le place misterul, dar și pragmatismul e o trăsătură nativă. ”E greu să definești ce este tax avoidance. Oricum, chiar și fără să-l definim, poate fi identificat, măsurat sau să i se găsească o soluție (addressed)”.

Așa că parlamentarii au plecat la descoperirea și supunerea noului „continent fiscal” fără frică; spune raportul: ”Când ne-am întâlnit în prima ședință din Sydney, am știut că o să avem de-a face cu o chestiune complexă. Dar după ce greii din tehnologie – Apple, Google, Microsoft – au apărut în fața Comisiei, ne este acum foarte foarte clar cât de simple sunt principiile minimizării fiscale” (În raport, noul continent fiscal e cartografiat când avoidance, când minimisation). Merg la luptă hotărâți, cheamă la ordine Fiscul (ATO), multinaționalele, își iau aliați din rândul universtitarilor dar și din oastea ... bisericii.

Uniting Church, a treia comunitate creștină ca mărime din Australia, își aduce prinosul în investigația parlamentară prin sinodul din statele Victoria și Tasmania și diviza sa de Justiție socială (din cadrul JIM –Justice and International Mission). Iar cu Sinodul nu te joci, pentru că, cităm tot din raport, ”riscul de tax avoidance în rândul multinaționalelor crește odată cu numărul tot mai mare de subsidiare din jurisdicții secrete, duplicarea virtuală a afacerilor din țară pentru mutarea profiturilor în jurisdicții cu impozite mici, folosirii unor prețuri care permit închiderea tranzacțiilor cu marje mari de profit în centrele de servicii offshore, nedeclararea veniturilor, taxare arbitrară via instrumente/entități hibride, folosirea în mod abuziv a tratatelor (de evitare a dublei impuneri), înstrăinarea de intangibile la prețuri care nu respectă principiul lungimii brațului, încărcarea cu datorii a filialelor din Australia și alte structuri fiscale inovative”...

Ce spuneți de așa predici? (ok, poate secrecy juridctions, aka paradisuri fiscale). Poate că, auzind de biserică/sinod, v-ați și gândit la niște bărbi sfătoase, dar ... aici nu e vorba de bărbi. E vorba de oameni pregătiți, stăpâni pe ceea ce spun și transmit, pentru că altfel nu pot fi convingători în fața sutelor de mii de credincioși, care, întâmplător, sunt și contribuabili (sau invers). ”Trebuie să știe toată lumea că acolo unde o corporație poate să intre într-o structură de tax-avoidance fără să primească un răspuns pe măsură, de fapt îi încurajăm și pe alții să aibă același comportament, ducând la pierderi și mai mari de venituri din taxe”, propovăduiesc predicatorii-fiscaliști.

Când un astfel de mesaj ajunge la popor, politicienii nu își prea permit să întoarcă obrazul, pardon urechea. Așa că, spune raportul, ”marea problemă pentru parlament și întreaga societate nu este de a spune în care situații minimizarea este în afara legii, ci mai degrabă în care situații este inacceptabilă. Oportunitățile inacceptabile de minimizare fiscală cer amendamente legislative care să le facă neatractive, atâta timp cât apelul la o conștiință corporativă nu are efect și companiile insistă că ceea ce fac este legal și în interesul acționarilor lor”.