Din 2006, de când s-a introdus în legislație cerința documentării prețurilor de transfer prin întocmirea și prezentarea dosarului prețurilor de transfer, am adunat un adevărat ”dosar” de idei preconcepute, mituri, zvonuri ... ușor de demontat însă prin explicații pe înțelesul fiecărui contribuabil.   

1. „Dosarul prețurilor de transfer este un cost inutil pentru afacerea mea, am nevoie de el doar în momentul unui control”

Dincolo de caracterul lui obligatoriu – este documentul prin care justifici în fața organului de control de ce ai ales un anumit preț pentru o anumită tranzacție - dosarul poate fi văzut și ca un instrument de gestionare eficientă a fluxurilor financiare. Documentarea tranzacțiilor arată dacă acestea sunt lipsite de sens economic (există riscul să fie încadrate ca fiind artificiale sau se derulează la prețuri mult sub/peste cele din piață) și astfel, mai devreme sau mai târziu, se vor “răzbuna” și vor deveni punctele vulnerabile ale afacerii.

2. „Am doar două-trei tranzacții cu grupul. Ce poate fi atât de complicat să faci dosarul prețurilor de transfer?” 

Se impune din start o precizare -  documentarea unei tranzacții din punct de vedere al prețurilor de transfer nu este un audit obișnuit în care verifici doar corecta înregistrare a unei facturi. Trebuie să argumentezi că această tranzacție s-a încheiat la un preț de piață, iar aceasta nu este o știință exactă. Iar cea mai bună metodă de stabilire a valorilor de piață – care va fi acceptată de inspectorii fiscali – se face doar în urma unei temeinice analize funcționale a afacerii respective.

Să luăm exemplul unui banal serviciu de IT pe care îl primiți de la grup. În primul rând, consultantul dumneavoastră trebuie să înțeleagă exact cine, ce și cum prestează, care sunt rațiunile fiecărei părți, pe scurt - să înțeleagă bine business-ul. Apoi trebuie să caute referințe și comparații pe o piață care, inclusiv la nivel regional, este uriașă. Evident, asta înseamnă, înainte de toate, timp.

3. „Dosarul prețurilor de transfer poate schimba trecutul” 

Este o greșeală des întâlnită: compania decide, într-un final, să întocmească un dosar pentru tranzacții cunoscute ca fiind în afara prețurilor din piață, iar acum se așteaptă ca acest dosar să rezolve diferendele cu Fiscul. 

Atenție – dosarul analizează tranzacții care și-au produs deja efectul! Ceea ce poate să facă consultantul este doar să identifice corect factorii prin care să argumenteze eventuale devieri de la valori de piață și astfel să reducă ajustările impuse de organul de control.

Cu totul altfel vor sta lucrurile când compania are o politică legată de prețurile de transfer, pe care o aplică chiar din momentul inițierii unei tranzacții intra-grup. Un dosar bine pus la punct, pregătit din timp și adus la zi, va fi o dovadă că tratați cu seriozitate problema prețurilor de transfer, chiar un bun motiv de a „descuraja” un eventual audit și pe această temă.

4. „Am timp să fac dosarul când vine controlul!”

Iată o altă greșeală des întâlnită: companiile se uită la termenele din procedura de control și văd “maximum trei luni – prezentarea dosarului”, după care se mai poate acorda o periodă “egală cu primul termen acordat”. Problema este că sunt rare cazurile în care se acordă cele trei luni (ca să invoci că e vorba de tranzacții complexe ar trebui să probezi cu … o minimă documentare a tranzacțiilor) iar dacă, spre exemplu, prima dată se dă un termen de trei săptămâni, suplimentar se vor acorda tot trei săptămâni. 

Deci, de obicei, nu ai la dispoziție mai mult de 1,5 - 2 luni pentru a prezenta dosarul. Acesta este, de cele mai multe ori, un termen insuficient, mai ales atunci când ești la prima documentare a tranzacțiilor, atunci începi să studiezi piața, să ceri date de la grup… ca să nu mai vorbim că scopul nu este să prezinți un dosar, ci un dosar bun, care să evite ajustările din partea organului de control. 

Pe scurt, vorbim de diferența dintre a munci sub presiunea controlului și a face lucrurile temeinic, în liniște, pentru a putea răspunde adecvat oricărei “provocări” ulterioare. Luați în calcul și faptul că, oricând, documentația prețurilor de transfer poate fi cerută de autorități în timpul altor inspecții fiscale.

5. „Sancțiunea pentru neîntocmirea dosarului este doar o amendă contravențională”

Amenda e doar o mică parte a problemei. Adevărata “sancțiune” a neîntocmirii/prezentării incomplete a dosarului este ca organul de control să facă propria estimare, prin efectuarea unei medii aritmetice a trei tranzacții „similare” (alese de inspector) și astfel ajungi la o ajustare serioasă … pe care nici măcar nu o mai poți contesta. Vezi mai multe aici - ”Cum îmi afectează afacerea” - LINK

De notat că cea mai mare ajustare de prețuri de transfer din România de până în prezent a fost de 30 milioane de euro, în timp ce ajustările de milioane de euro nu mai sunt deloc ceva neobișnuit.

6. „Lucrez cu cineva care poate să facă rost de o bază de date, așa ies mai ieftin” 

Dosarul prețurilor de transfer se realizează prin raportarea la rezultatele obținute de companii similare independente, așa cum sunt înregistrate în marile baze de date internaționale agreate de autorități. Consultarea acestor baze reprezintă o pondere semnificativă în costul unui dosar de prețuri de transfer. De aceea, un dosar ”ieftin” -  de la cineva care ”a făcut rost de o bază de date”- vine la pachet și cu ... o ajustarea impusă de organul de control, cu recalcularea impozitului pe profit, plus dobânzile și penalitățile aferente...

Sfatul nostru – lucrează doar cu o firmă care deține licență (are acces în permanență) de utilizare a marilor baze de date internaționale! Bazele de date se modifică în permanență, astfel că, la un control din 2014, spre exemplu, trebuie să poți proba datele pe care le-ai folosit în momentul întocmirii dosarului, să zicem în 2010 (aduci efectiv baza de date din 2010 prin care auditezi rezultatele din dosar). 

In plus, bazele de date nerelevante pentru domeniul respectiv dau naștere la interpretări din partea autorităților, care pot impune propriile estimări. Nu în ultimul rând, luați în calcul că utilizarea de dosare care au fost întocmite accesând baze de date „piratate” poate dăuna imaginii grupului. 

7. „Sunt parte a unui grup multinațional puternic, inspectorii fiscali nu vor risca să <<atace>>, mai ales pe un domeniu atât de sofisticat cum sunt prețurile de transfer” 

În timp, am constatat o profesionalizare a echipelor de inspecție fiscală, mare parte din inspectori urmând sesiuni de training cu specialiști în domeniu. De aceea, sfatul nostru pentru companii este să nu mizeze pe ”nepregătirea” inspectorilor ANAF și să își facă bine temele.

Nu mizați nici pe „protecția” dată de renumele corporației! State puternice precum SUA și Marea Britanie își fac deja un titlu de glorie (răspunzând unei presiuni publice) din declanșarea bătăliilor împotriva unor nume grele (Google, Caterpillar, Starbucks) pe frontul prețurilor de transfer. In noile condiții economice, când e nevoie de noi surse bugetare, și autoritățile românești au anunțat că preiau consultanță de la colegii din afară ( spre exemplu, de la HMRC – Fiscul britanic) pentru a eficientiza investigațiile asupra tranzacțiilor intra-grup. 

8. „Mă ajută compania-mamă în cazul unui control. Ei au deja dosarul făcut” 

Din experiență, am constatat că nu este viabilă soluția “traducerii” unui dosar întocmit de compania-mamă. Fiecare documentare trebuie să aibă relevanță pentru piața pe care acționează compania care este supusă controlului ( nu grupul este supus investigației, ci filiala sa!) In al doilea rând, apar cerințe specifice fiecărei legislații. 

Rețineți că, oricât de bună ar fi colaborarea cu sediul central, în momentul controlului este practic imposibil să primești rapid din partea companiei-mamă toate informațiile necesare întocmirii dosarului, mai ales dacă e vorba de date cu mai mulți ani in urmă. 

In plus, se pune și problema confidențialității unor date – nu poți lua legătura decât cu persoane special abilitate din cadrul grupului, care nu sunt disponibile “la orice oră“. Din nou, este esențială pregătirea din timp!

Nota bene – nu puteți transfera responsabilitatea prețurilor de transfer exclusiv în curtea companiei-mamă: “ei ne impun ce tranzacții să încheiem, ei ne spun prețurile”! Este datoria dumneavoastră să informați compania-mamă în cazul în care constatați că prețurile “sar” din marja pieței, avertizându-i în privința riscului unor ajustări costisitoare. Pentru aceasta, trebuie să faceți o analiză preliminară a riscurilor asociate tranzacțiilor intra-grup și a prețurilor utilizate).

9. „Grupurile naționale sunt mult mai ferite de un control pe prețuri de transfer, comparativ cu cele multinaționale”

Legea nu face distincție atunci când vorbește de obligativitatea întocmirii dosarului prețurilor de transfer – indiferent dacă e vorba de o companie dintr-un grup multinațional ori național. Aceasta pentru că, indiferent de numele acționarului său, contribuabilul nu trebuie să manipuleze rezultatele financiare prin tranzacții intragrup, artificiale sau sub/supra evaluate. In același timp, autoritățile dintr-un stat european trebuie să arate că nu încalcă principiul nediscriminării între un grup național și o multinațională comunitară. 

10. „Am deja un dosar de prețuri de transfer. De ce mai e nevoie să-l actualizez?” 

In primul rând, dosarul prețurilor de transfer trebuie să reflecte orice eveniment major din cadrul grupului (achiziții, restructurări etc.). Dar, chiar și în lipsa unor astfel de evenimente interne, trebuie analizat dacă nu au apărut modificări substanțiale în piața/industria în care acționați, la nivel regional: o fuziune sau un faliment (evenimente foarte obișnuite pentru această perioadă “fluidă”) a dus poate la distorsiuni ale pieței inexistente acum doi ani sau chiar câteva luni in urmă. 

Mai plastic vorbind, dosarul prețurilor de transfer trebuie să arate în orice moment că tranzacțiile pe care le efectuați intra-grup nu sunt … “rupte de realitate”. Ca să nu mai vorbim de schimbările legislative, care oricând aduc „ceva nou” în domeniu.