„Dezvoltarea și consolidarea compartimentului din cadrul ANAF care verifică prețurile de transfer în scopul reducerii substanțiale a acestei practici de evaziune fiscală”. Acesta este o linie din programul de guvernare anunțat de nou înființata Coaliție Națională, la sfârșit de noiembrie 2021. Țin la această datare, pentru că, iată, la 20 de ani de când mă ocup oficial, la vedere, ziua în amiaza mare, de prețuri de transfer, găsesc într-un un document cât se poate de oficial că e vorba de ”această practică”.

Poate că e vorba, totuși, de o simplă eroare de redactare, îmi zic că în vâltoarea negocierilor... Altminteri ar fi trebuit să fie la o lungime de braț un simplu search să afli că prețurile de transfer sunt doar prețuri. Putem discuta despre încadrarea în intervalul de piață, între cuartilele ... adică sper să putem discuta în continuare în termeni tehnici și nu doar așa, să se arunce anateme politice.

Dar apropo de eventuale simple erori de redactare, iată mai jos încă una care ne spune că mai avem mult de la politică până la politici publice. 

BIG Data, BIG Program, BIG Time . . . minimum 36 de luni pentru modernizarea ANAF?

Un instrument banal astăzi ne spune, instant, că, la peste 100.000 de cuvinte, programul de guvernare tocmai afișat de noua Coaliție este un … quite big program, ca să zic așa. Dacă urmărești cuvântul ”reforma”, dai Word-ul peste cap – ”sunt prea multe rezultate de afișat aici”. Sunt, desigur, cuvinte mai scumpe, precum ”paradigma” – apare doar de 10 ori.  Iar unul și mai de preț este chiar ”BIG” – cu cinci apariții, din care trei în capitolul care mă interesează, natural, în primul rând – fiscalitatea. Și, desigur, nu doar pe mine.

Am să mă opresc acum asupra acestei fraze din programul de guvernare – ”Proiectul Big Data, ce vizează dezvoltarea unei Platforme de Big Data destinate integrării și valorificării operaționale și analitice a volumelor de date de interes pentru Ministerul Finanțelor/ANAF, cu orizont de implementare de minimum 36 de luni”. Minimum? Poate e doar o mică eroare de redactare, în vâltoarea negocierilor…!

Dar mă opresc asupra acestui detaliu numit BIG Data pentru că acesta ar trebui să facă legătura cu o linie de program pusă ceva mai sus – ”Orientarea verificărilor, în mod prioritar, către firmele cu cel mai ridicat risc fiscal (cele implicate în evitarea sau evaziunea în plata taxelor)”. Acesta este o declarație de intenție fantastică, o regăsim practic în programele fiecărei administrații moderne, din vremurile de azi.

Nu poți să clamezi că te duci direct la cel mai ridicat risc fără acele softuri BIG Data care să scormonească prin muntele de informații care ajung la Fisc. Să scormonească și să găsească găurile, nepotrivirile, anomaliile, într-un cuvânt, să dea indicații mai bune despre riscul real!

Care este avantajul acestor investiții? Aducerea la suprafață a banilor ascunși, folosirea eficientă a resurselor de control ale statului, dar, în primul rând motivarea conformării voluntare: marea masă de contribuabili onești va fi mai puțin hărțuită de controale fără țintă. Conformarea voluntară e marea provocare (aka BIG Challenge) a oricărei administrații, cu adevărat schimbarea de paradigmă!  

Sunt șapte ani de când scriam de Connect, super-computerul de 45 de milioane de lire al Fiscului britanic, HMRC, creierul din spatele campaniilor ”suntem cu ochii pe tine”. Sau de fratele lui italian care mai avea și umor și, luând în calul peste 100 de indicatori publici, delimita zone cu nume de-a dreptul cinematografice – ”Nu suntem îngeri”, ”Nimic de declarat”, ”Toți sunt bine”.  

Din Spania până în India, instrumentele BIG Data sunt la ordinea zilei de azi. Muntele de date e astăzi tot mai mare, baza, pardon bazele lui sunt tot mai largi. În Europa, spre exemplu, companiile sunt tot mai obligate să-și pună singure pe tavă datele cu potențial de risc fiscal. Fiscul primește de patru ani ”rapoartele țară cu țară” (CbCR/ Country-by-Country Reporting), în curând acestea vor fi chiar publice (Public CbCR). De anul acesta, se primesc rapoarte pe celebra DAC6, unde raportările trebuie să meargă până la … suspiciunea de avantaj fiscal. De zece ani, de când există DAC-urile (directivele cooperării administrative) se face schimb automat de informații între administrațiile fiscale europene. Ce se întâmplă cu toate aceste date, dacă nu există un program (soft) care să dea indicații mai bune despre riscul fiscal real?

Dacă e o problemă de bani, reamintesc că astfel de proiecte sunt prinse și în PNRR, pe partea de fonduri nerambursabile. Deci banii vor veni să deconteze investițiile făcute. Dacă e o problemă de oameni, reamintesc că avem specialiști care încă nu au plecat, ținuți aici poate nu atât de acea veche facilitate la salariu, cât de promisiunea acelui boom digital care va ajunge cândva și la noi.    

Nu cad într-un entuziasm nejustificat să spun că astfel de investiții se fac peste noapte, bătând din palme etc. Nu cad nici în păcatul negării eforturilor care s-au făcut și se fac în interiorul aparatului administrativ. Nu fac nici proces de intenție cu acest ”orizont de minimum 36 de luni”, parcă scos din afișele care se puneau pe șantierul din Drumul Taberei – ”în trei ani, aici va veni metroul”. Sigur, mi se va spune, uite, a venit până la urmă, după aproape 10 ani, trenul a ajuns inclusiv la stația numită Orizont. Dar cât de mult costă acest până la urmă!

Chiar e nevoie de un semnal de politică publică mult mai puternic că mergem, repede și apăsat, în direcția modernizării! Un semnal mai concret decât o simplă frază aruncată într-un program cu paradigme. Contribuabilii corecți, care țin acest buget, au nevoie de astfel de încurajări și nu de simple promisiuni ”nu mărim taxele”, ”nu multiplicăm inspecțiile” etc.

Când deficitele sunt… cât casa de BIG, un detaliu precum BIG Data poate face diferența! BIG Time, chiar!   

 

Articol apărut pe hotnews.ro și contributors.ro, noiembrie 2021. Autor - Adrian Luca, TPS