O expresie mi-a reținut atenția, în mod special, în proaspăta Comunicare specială a Comisiei privind ”situația fiscală din România”.

”Pe baza prognozei de toamnă 2020 a Comisiei și pe baza analizelor privind recentele dezvoltări macroeconomice și bugetare, România nu este pe cale să facă ajustările care ar fi necesare pentru a se asigura că deficitul excesiv identificat în Recomandare este corectat în viitorul previzibil”.

Așadar ”România nu este pe cale să” (în original, ”is not set to”, care poate fi interpretat ca nu e pregătită, dar și nu e hotărâtă). Cu toată diplomația ei, această expresie sună mai înspăimântător decât prognozele excesiv de neliniștitoare date de aceeași Comisie – ”deficit bugetar consolidat de 10,25% în 2020, de 11,25% în 2021și 12,5% în 2022, în ipoteza în care nu se schimbă politicile”.

Și dacă la deficit ne mai așteptam (deși parcă nici chiar așa de excesiv), iată alte cifre din această prognoză ca o elegie de toamnă – ”Într-un scenariu de nicio schimbare de politici, datoria publică este estimată să treacă de 60% din PIB în 2022 și dincolo de 100% din PIB în 2027, rămânând deasupra acestui nivel până la sfârșitul perioadei de proiecție, 2031”.

Nu trebuie să fii specialist în macroeconomie, e suficient să fii doar un simplu contribuabil să-ți dai seama că acest 100% e terifiant de-a binelea. Adică în câțiva ani nu ne vom pune nici măcar acea mască care până acum ne dădea cât de cât o liniște forțată – om avea noi deficite, dar, uite ce bine stăm la îndatorare, undeva la 40%, nici nu ne comparăm cu ăi care au 70%, 80%, ba chiar trec de 100%!

Ei bine, uite că de-acum o să ne comparăm. Adică de ce să fim excesivi doar la deficit, de ce nu și la datorii, o să-i spunem atunci cu mândrie unui investitor care se va mai găsi să ne pună întrebarea fatală – bun, și care mai sunt atuurile voastre ca țară? Cum care? Spargelzeit!!

Cât despre clauza ”dacă nu are loc nicio schimbare de politici”, acesta poate fi una de salvare, sau … din contră. Adică putem citi cum vrem – cifrele pot să se îmbunătățească, cu politici potrivite sau pot să iasă și mai mult în decor, alimentate de politici nepotrivite.

Dar să ne-întoarcem la acel ”Romania is not set to”. La drept vorbind, ca să fii set to, în opinia Comisiei, trebuie să accepți realitatea în față – avem cheltuieli prea mari comparativ cu veniturile actuale. În diagnoza rece, ”determinanții fundamentali ai actualei situații fiscal erau deja prezenți înainte de impactul pandemiei din 2020 și nu s-au modificat. Se include aici creșterile mari de pensii, alocații mai mari pentru copii, reduceri în taxele indirecte și tăieri ale contribuțiilor sociale pentru anumite categorii de lucrători”.

Din acești determinanți, desigur că singurul unde se poate opera în mod realist o reparație este pe parte de taxe indirecte. Mai clar – TVA și accize.

Că o creștere a acestora va avea lovi în consum, deci în actualul principal motor al creșterii economice, asta e o altă poveste. Iar faptul că nici nu se poate pomeni în această perioadă electorală de TVA și accize este cu adevărat o altă poveste.

Sigur că va trece această perioadă, că nu putem s-o ținem la infinit în campanie electorală! Va trece și primăvara lui 2021, cu o nouă reevaluare de la Comisie. Va trece 2021, cu tot cu acea clauză de salvare (așa-numita escape clause va rămâne în vigoare și anul viitor, Bruxelles-ul acceptând să închidă ochii și să nu ia măsuri împotriva statelor care nu-și rezolvă derapajele excesive). Și atunci se va discuta de clasica soluție a creșterii taxelor. Întrebarea e – vom mai discuta și de altceva? Adică de politici cu adevărat mai potrivite, care să împace și capra veniturilor și varza cheltuielilor? Și aici aduc încă odată discuția pe terenul ADMINISTRAȚIEI!

Auzeam luna trecută o declarație oficială că ANAF nu va fi niciodată prietenul nostru. O declarație care, iată, în contextul cifrelor dezolante de mai sus, pare și mai … credibilă.

Dar alegeam atunci un titlu care poate fi catalogat ușor ca incredibil – Și de ce n-ar fi ANAF prietenul nostru (cândva)! Și încheiam așa – Astăzi aparatul administrativ (european și de oriunde din lumea asta) este mai puternic ca oricând prin datele pe care le colectează DESPRE TINE, DE LA TINE (pe această temă, articolul ”Vorbiți rezonabil DAC6?”). Dar tocmai acest aparat mai puternic ca oricând are nevoie, mai mult ca oricând, să arate că știe să facă echipă, că este partener real cu plătitorul de taxe.

În cel mai pragmatic mod vorbind, statul care așteaptă zeci de procente dintr-un salariu, dintr-un impozit, dintr-o valoare adăugată trebuie să aibă cel puțin conștiința că este asociat la afacerea, la activitatea acelui plătitor de taxe. Că dacă dispare plătitorul, dispar și taxele. Trăim vremuri de mare încercare, și pentru privat, și pentru stat! 

Tocmai că vin astfel de vremuri, îmi permit să rog politicienii noștri ca, măcar după ce trece campania, să intre pe acea cale a politicilor potrivite pentru prezentul și viitorul (apropiat). Altminteri, la următoarele alegeri, chiar nu știu pe unde mai scoatem cămașa!

 

Articol apărut și pe hotnews.ro și contributors.ro, noiembrie 2020. Autor - Adrian Luca, TPS

 

PS. Și, apropo, că tot suntem în campanie electorală – cine promite o îndatorare mai mare peste 100%? Așteptăm oferte! De ce să ne oprim la acest prag. Ce, un 120% nu ar suna mai ... psihologic? Și de ce să așteptăm până în 2027? Eu aș propune 2024, la următorul ciclu electoral. Să spunem chiar 12 aprilie. Parcă văd o plenară a partidului (nu contează care) unde se va anunța: ”Victorie. 35 de ani de la lichidarea 100% a datoriilor! Acum suntem 100% datori”.

Până la acel moment jubiliar, poate mai zăbovim un pic asupra tabelelor de mai jos (cf. CE - Prognoza de Toamnă 2020), înaintea savurării platformelor electorale. Și să ne întrebăm cât putem  rezista în acest galop epuizant de deficite și datorii (concomitent!). Dar, mai ales, ce câștigăm din aceste deficite și datorii! Merită această amanetare a viitorului la care recurgem astăzi cu atâta dezinvoltură, ca să nu spun altfel? Poate ne întrebăm ca niște investitori în propria țară! 

Pe acestă temă, articolul apărut în ZF.ro/opinii: Adrian Luca, TPS - Merită această amanetare a viitorului la care recurgem astăzi cu atâta dezinvoltură?