”Consiliul recunoaște nevoia continuării dezbaterilor asupra conceptului nivel de impozitare minim efectiv, în special în cadrul reformării Directivei privind dobânzile și redevențele”, arăta o informare recentă transmisă de Consiliul UE, forul care reflectă voința politică a guvernelor statelor membre.

Aceste două rânduri deschid practic șuvoiul miilor de rânduri din disputele fiscale pe care – mai că am zice ”automat” - le va genera acest nivel minim de impozitare efectivă. Pentru că e un concept care, tot în două rânduri, spune cam așa – se retrag beneficiile/facilitățile/avantajele primite legal de un contribuabil acolo unde se constată o impozitare redusă. ”Soluția” acesta cu retragerea a început deja să se vadă când, în octombrie, Comisia a obligat Olanda și Luxemburg să recupereze zeci de milioane de euro de la Starbucks, respectiv Fiat (facilități altminteri acordate legal). Acum se merge mai departe.

Conceptul începe cu directiva privind dobânzile și redevențele, unde, spre exemplu se spune că nu se impozitează la sursă dobânzile plătite de o filială dintr-un stat membru pentru un împrumut primit de la compania-mamă din alt stat membru. Dar e de așteptat ca să se meargă cu acest concept și la directiva parent-subsidiary, care scutește de la reținerea la sursă a dividendelor plătite societăților-mamă de către filiale, directivă care oricum a fost modificată în ianuarie, în același sens – ”Statele membre nu acordă beneficiile prezentei directive unui demers sau unei serii de demersuri care, fiind întreprinse cu scopul principal sau cu unul dintre scopurile principale de a obține un avantaj fiscal care contravine obiectului sau scopului prezentei directive, nu sunt oneste având în vedere toate faptele și circumstanțele relevante”. Asta ca să fie clar!

Dar de ce nu s-ar aduce în discuție impozitul minim efectiv și în cazul faimoasei CCCTB, acea bază comună consolidată de impozitare a companiilor care va deveni – și iarăși putem folosi ”automat” – noua piatră de încercare a companiilor dar și a autorităților fiscale.

Europa a imaginat și cadrul prin care va fi demascat nivelul de impozitare efectivă și astfel să se vadă dacă este sau nu peste un anumit prag. Consiliul a dat undă verde noii directive privind schimbul automat de informații în domeniul fiscal. Pe scurt, lucrurile stau cam așa: ești un contribuabil român filiala unui grup trans-european. Ceri de la Fisc o soluție fiscală individuală anticipată, care să-ți dea clarificarea unor chestiuni interpretabile (prin care Fiscul va avea o poziție și va trebui să și-o mențină când vine în control) să-ți dea stabilitate, deci predictibilitate în gestionarea afacerii; sau închei cu Fiscul un acord de preț în avans, pentru că ai tranzacții consistente, dar de rutină cu compania-mamă și, din nou, vrei predictibilitate (mai ales că, dacă închei un acord de preț în avans nu mai e nevoie să faci dosarul prețurilor de transfer, pentru documentarea tranzacțiilor intra-grup; iar acest dosar este acum, după noile Coduri, obligatoriu tot timpul și oricum se așteaptă norme suplimentare de întocmire). Bruxelles-ul recunoaște că ai dreptul să te bazezi pe aceste decizii și acorduri... totuși: pentru că alte state își pot reduce artificial veniturile din cauza acestor decizii fiscale, aceste alte state trebuie să fie informate automat de toate deciziile și acordurile emise după 1 ianuarie 2017. 

Așadar, începând cu 1 ianuarie 2017, se creează un registru special la nivel european în care fiecare autoritate fiscală națională își încarcă acordurile fiscale emise, pentru a putea fi văzute de fiecare stat interesat, dar și de Comisie. Se încarcă și deciziile emise, modificate sau reînnoite între 1 ianuarie 2012 și 31 decembrie 2013, dacă erau încă valabile la 1 ianuarie 2014, și, indiferent de valabilitate, se comunică deciziile emise între 1 ianuarie 2014 și 31 decembrie 2016. Mai pot scăpa de acestă informare automată acele decizii emise până la 1 aprilie 2016 și care se aplică acolo unde cifra de afaceri la nivel de grup este mai mică de 40 de milioane de euro (doar să nu aibă activități din domeniul financiar sau de investiții).

Autoritățile de la București nu au încă o poziție publică față de noile concepte care vin de la Bruxelles, precum CCCTB sau nivelul minim efectiv de impozitare. Un fel de a spune același – vom vedea ce o să fie! 
Din păcate, companiile nu-și permit luxul expectativei. Cea mai sigură soluție pentru contribuabil rămâne aceea de a se pregăti încă de pe acum – să-și pună ordine în tranzacțiile intra-grup, să documenteze substanța economică a acestora (e drept, un alt concept destul de fluid), să le facă testul pieței (prețurile de transfer să fie precum cele practicate între două entități independente, nu afiliate). Și, în general, să nu meargă pe principiul minimei rezistențe că o să meargă treaba ca până acum. Bruxelles-ul zice acum că nu.

Apropo de persoane afiliate: atenție că, la definiții (pct 15) din acestă directivă privind schimbul automat de informații, două întreprinderi se consideră asociate când una participă direct sau indirect la conducerea, la controlul sau la capitalul (s.m.) celeilalte sau când aceleași persoane participă direct sau indirect la conducerea, la controlul sau la capitalul întreprinderilor. Deci se vorbește doar de participarea la capital, nu mai apare nici măcar condiția deținerilor de peste 25%, așa cum e în Codul Fiscal. Rămâne de văzut cum se va face reconcilierea în legislația internă, dar, după cum se știe, directivele au prioritate.

Pe aceeași temă a impozitului minim efectiv, vedeți și articolul apărut pe contributors.ro - ”Testul de rezistență al guvernului”, decembrie 2015