Media Center
10 ani. Atât a durat până când o instanță a confirmat un principiu simplu: ajustările de prețuri de transfer se fac în ambele sensuri.
Așa cum am promis, revin cu o nouă soluție din seria de cazuri câștigate recent în instanță de echipe din care au făcut parte specialiștii Transfer Pricing Services | TPS. De această dată, aducem în discuție o sentință recentă a Curții de Apel București, într-un litigiu care a durat peste un deceniu — de la emiterea deciziei de impunere în 2015 până la soluționarea pe fond în februarie 2026. Miza nu a fost deloc una mică: câteva zeci de milioane de euro.
A fost un drum lung, parcurs alături de super echipa de avocați de la NNDKP, cu care a fost, ca întotdeauna, o reală plăcere să colaborăm.
Sentința clarifică trei aspecte pe care le consider esențiale pentru practicienii din zona prețurilor de transfer.
1. Ajustările de prețuri de transfer se fac și în sus, și în jos
Din punctul meu de vedere, acesta este aspectul cel mai relevant al sentinței. Curtea a statuat că autoritatile trebuie sa faca ajustările nu doar în sensul creșterii bazei impozabile, ci și în sensul reducerii acesteia. Obiectivul prețurilor de transfer este reflectarea prețului de piață, indiferent dacă aceasta înseamnă o majorare sau o diminuare a veniturilor impozabile.
Cu alte cuvinte, dacă ajustarea merge doar într-o singură direcție, nu mai vorbim despre prețuri de transfer. Vorbim doar despre colectare suplimentară, forțată.
2. Metoda CUP rămâne „regina” pentru produsele cotate la bursă
Instanța a reținut, în linie cu Ghidul OCDE, că metoda comparării prețurilor (CUP) este cea adecvată pentru tranzacțiile cu produse cotate pe piețele internaționale.
Diferențele invocate de organele fiscale pentru a respinge metoda CUP (de ex. termene de plată) pot fi ajustate fără a invalida metoda. Curtea a mai statuat un principiu important: autoritățile nu pot schimba metoda utilizată de contribuabil fără a demonstra concret că aceasta nu reflectă prețul de piață.
3. Împrumuturile intragrup: datele BNR nu reprezintă o bază de comparare adecvată
Un aspect relevant pentru practică, în special pentru contribuabilii care acordă împrumuturi intragrup. Instanța a reținut că datele statistice publicate de BNR nu pot constitui o referință adecvată pentru analiza ratei dobânzii intragrup, deoarece reflectă dobânzi medii acordate societăților nefinanciare din Romania.
În același timp, Curtea a validat utilizarea bazei de date DealScan / LoanConnector pentru analizele de prețuri de transfer privind împrumuturile intragrup.
Rezultatul? Anularea a peste 90% din obligațiile fiscale suplimentare stabilite prin RIF.
Se dovedește, încă o dată, că acolo unde dublezi ghidul OCDE cu un ghid (a se citi consultant de TP) bun și cu o echipă de avocați de excepție, ajungi, într-un final, să ai câștig de cauză. Bineînțeles, suntem pregatiți de recurs. Speța e prea frumoasă!
Vă așteptăm comentariile pe pagina linkedin Adrian Luca
pentru transfer pricing în siguranţă