„Tax administrations should not dictate how an MNE should source services. The role of tax administration, rather is to determine the tax consequences of the transaction, including its evaluation under the arm's length principle."

Redăm în original precizarea care a venit la pachet cu rescrierea Cap. VII al Liniilor Directoare de Transfer Pricing ( ”Considerații speciale privind serviciile intra-grup”), în consultare publică la OECD până pe 22 iulie. Este de salutat, mai ales că recunoaște clar că, în analiza de TP pe servicii intra-grup, testul de beneficiu și stabilirea prețului de piață sunt două analize separate, care nu trebuie amestecate (din nou, în original, ”the benefit test and the determination of the arm’s length remuneration are separate analyses and should not be conflated, as the benefit test is not concerned with the amount that group members would be willing to pay.”

Cred că astfel de precizări vor avea rolul să mai tempereze ostilitățile pe frontul acesta politic al fiscalității, pentru că invită la realism, cheamă autoritățile să vadă realitatea din teren, să admită că una-i una și alta-i alta, ca s-o zic pe românește.

Una e să suspectezi că o tranzacție trebuia să aibă un preț și una e să suspectezi că tranzacția aceea nu ar fi trebuit să aibă loc. Cunoaștem cu toții retorica asta ne lovim de ea inspecție cu inspecție (adevărul e că retorica asta e aur și pentru politicieni!), așa că, încă o dată, orice invitație la realism e binevenită.

Intuiți probabil că mă refer la propunerea de completare a art. 25 din Codul Fiscal de săptămâna trecută, care vrea nici mai mult, nici mai puțin decât interzicerea totală a deductibilității cheltuielilor cu serviciile de management, consultanță, asistență sau transferul de proprietate intelectuală din contracte intra-grup.

Autorii par să fi uitat că nu au trecut nici 6 luni de când a trebuit să vină #OECD să ne tragă de mânecă: dacă tot vrem în club, ne aliniem la principiile fiscalității internaționale, nu dăm cu barda în ele. Realist vorbind, ce obținem? Îi spunem din start unui investitor, fără nicio analiză prealabilă, că implementarea unui ERP (exemplul din Cap. VII revizuit) n-ar fi în beneficiul afacerii din România, deci... să nu se mai complice cu deductibilitatea?

Și nu e tot. N-au uitat nici de dobânzile la împrumuturile intra-grup: pe astea nu le scoatem de tot, dar punem un plafon, se deduc doar „în limita dobânzii medii plus o marjă fixă de cel mult 1% practicate pentru credite acordate pe piața financiară din statul de rezidență al creditorului". Ați citit bine: etalon să fie piața... creditorului. Dar dacă împrumutul vine printr-o piață cu dobânzi mai mari ca la noi, cum mai protejați interesul fiscal național? Tot din pix?

Problema reală nu e că România are nevoie de reguli împotriva erodării bazei impozabile. Are. Problema e că regulile astea trebuie să fie inteligente, proporționale și compatibile cu principiile pe care spunem că vrem să le adoptăm prin aderarea la OECD.

Nu poți cere loc în club și, în același timp, să tratezi o categorie întreagă de tranzacții ca vinovată din start. Serviciile si finanțările intra-grup trebuie verificate. Documentele, analizate. Prețurile, testate. Abuzurile, sancționate. Dar nu transformi lipsa de capacitate a statului într-o interdicție fiscală generală.

Pentru că una e să combați abuzul. Alta e să pedepsești normalitatea economică.

 

Vă așteptăm comentariile și pe pagina linkedin Adrian Luca, partener-fondator TPS