Președintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, și președintele Statelor Unite, Joe Biden, s-au întreținut în data de 22 septembrie, la cererea celui din urmă, pentru a examina implicațiile anunțului din 15 septembrie. Cei doi lideri au convenit că situația ar fi putut fi evitată (în franceză)/ ar fi avut de câștigat (în englezăprin consultări deschise între aliați pe chestiuni de interes strategic pentru Franța și partenerii (noștri – în engleză) europeniPreședintele Biden și-a manifestat angajamentul durabil privind acest subiect.

Ne putem imagina cât de mult trebuie să fi durat alegerea cuvintelor pentru a compune fie și acest început de comunicat despre convorbirea telefonică dintre cei doi șefi de stat. Oricum, mai mult decât a durat facerea fatidicului anunț din 15 septembrie 2021 la care face referire. Anunț care începea ca un titlu de Hollywood – ”și așa, prieteni, s-a născut AUKUS”, în vorbele premierului Morrison al Australiei, spuse la videoconferința cu președintele Biden și premierul Johnson al Marii Britanii. Nu era clar cine sunt prietenii, așa cum nu era clar nici ce e AUKUS ăsta – ”un parteneriat în care tehnologia noastră, oamenii noștri de știință, industria noastră, forțele noastre de apărare lucrează împreună pentru a livra o regiune mai sigură și mai stabilă, de care, în cele din urmă, vom beneficia cu toții”.

Povestea e cunoscută, cel puțin atât cât e lăsată la suprafață. Francezii n-au înțeles cine sunt ”prietenii” când au auzit continuarea din anunț – ”Prima inițiativă majoră a AUKUS va fi să livreze Australiei o flotă de submarine cu propulsie nucleară”. Iar apoi timp de o săptămână au transmis, pe toate căile (diplomatice, media, informale) că, efectiv, au primit ”un cuțit în spate” cu această ”trădare”, această ”schimbare a regulilor de joc”, respectiv denunțarea contractului pe care ei îl aveau, de cinci ani, cu țara de la antipozi. În orice caz, nu s-au extaziat ca și când ar fi auzit hit-ul Down Under al rockerilor australieni de la Men at work. (1)

Revenind la comunicatul datat 22 septembrie, așa ermetic cum e, tot lasă să fie interceptate câteva semnale despre apele în care patrulează, ca să zic așa.  

foto 1: Submarin în patrulare

Nicio surpriză: înainte de AUKUS a fost  ANZUS

Prin faptul că în comunicat nu se pomenește niciun moment de submarine, înțelegem că nici nu mai e vorba de submarine. Subiect închis pentru francezi, așa cum putea să fie încă de acum cinci ani, când au câștigat la limită comanda australienilor de a le construi 12 submarine cu propulsie convențională, cu livrare 2030-2050.

De ce la limită? Mai întâi, că ofertele competitorilor de atunci, japonez și german, erau la același nivel, se pare că inclusiv la preț. Ba aceștia chiar ofereau modele din start convenționale, al francezilor fiind o adaptare a unuia cu propulsie nucleară. Apoi, pentru că prietenii americani încă nu se hotărâseră să deschidă ușa către submarinele lor nucleare pentru australieni, un aliat de încredere, desigur, dar fără experiență/industrie nucleară (2). Sau nevoia cunoscută de extindere a flotei americane de submarine (altminteri foarte costisitoare), încă nu era așa de presantă. Plus că nu venise încă o nouă criză care să facă și mai presante nevoile bugetare! Cine știe? Poate că în 18 luni lucrurile se vor mai limpezi (3).  

Deocamdată mai important e de amintit, spre exemplu, că, la o întâlnire AUSMIN din octombrie 2014, ministrul american al Apărării lăsa să se înțeleagă că ”vor fi greu de depășit dificultățile tehnice asociate achiziției de submarine nucleare de către Australia” și astfel poziția oficială era de susținere a deciziei Australiei de a-și cumpăra submarine convenționale.

AUSMIN este organismul de consultări ministeriale Australia-Statele Unite, doar una din acele instituții care leagă cooperarea dintre cele două țări, bilateral și regional, precum ”ANZUS”, ”Patrulaterul de Securitate” sau ”5 Ochi”, amintite, în treacăt, și de premierul australian pe 15 septembrie. Or, ținută mai mult sau mai puțin formal, în primul rând de ANZUS – tratatul de Securitate semnat cu SUA și care la 1 septembrie a aniversat 70 de ani (NZ vine de la Noua Zeelandă) – Australia nu se poate gândi să nu integreze armament american în forțele sale.

Așa se întâmplă, spre exemplu, în cazul actualelor șase submarine din dotarea Marinei australiene, construite în anii ‘90 în șantiere locale, pe model suedez, dar cu sistem de luptă american. Așa era programat și în cazul celor 12 submarine noi – construcție în Australia, model francez, armament american. De aici și diferența de alocări, din bugetul total de achiziție, inițial, de circa 31 de miliarde de euro (50 de miliarde de dolari australieni), partea franceză având ”doar” 8 miliarde de euro.

Sigur, la mijloc era și interesul major pentru miliardele care urmau să vină periodic din partea de mentenanță, dar … c’est la vie: acolo unde interesele geo-strategice o cer, iată că nici contractul secolului nu poate rezista. Sau, așa cum spunea, neașteptat de realist, chiar un șef de sindicat francez, într-o declarație la cald – ”dezamăgirea noastră moderată, că aveam un entuziasm moderat încă de la semnarea contractului. Așteptam punerea lui în practică. Lucrurile nu mergeau chiar perfect

Pe scurt, francezii se pot mulțumi acum cu niște reparații-daune, probabil consistente, de la australieni (deși încă nu a început construcția propriu-zisă, până acum s-a facturat în jur de 1,5 miliarde de dolari) plus cu liniștea de a nu mai duce grija proprietății intelectuale, a activelor intangibile, o chestiune extrem de sensibilă, cum era de așteptat, mai ales în acest sector militar (4).

Dar adevărata despăgubire de-abia acum vine, consemnată în comunicat.

Despre momentum-ul european și vechea poveste a împărțirii profiturilor

Acum că submarinul e scos diplomatic de pe radarul crizei, comunicatul este practic despre … Europa. De parcă UE ar fi fost parte din contractual denunțat, se vorbește acum de ”partenerii europeni”, ”de importanța strategiei UE în regiunea Indo-Pacifică”,  ba se ajunge și la ”lupta antiteroristă dusă de statele europene în regiunea Sahel, Africa”.

Nu irosiți niciodată o criză bună, zicea Churchill. Francezii și-au însușit lecția, chiar dacă o spun altfel în comunicat – ”conservarea acestui proces în întreg dinamismul său” (în franceză), ”menținerea impulsului /momentum în acest proces” (engleză). Un momentum nici că mai potrivit pentru justificarea agendei promovate intens de francezi, de adâncire a integrării europene.

E nevoie de o apărare comună, mai ales când și ”Statele Unite recunosc importanța unei apărări europene mai puternice și mai capabile”. De la apărare comună la achiziții coordonate de armament e un pas natural.

Să reflectăm la noi modalități de a exploata toate sinergiile posibile”, cum spunea șefa Comisiei UE zilele trecute, la prezentarea Stării Uniunii, dând ca exemplu ”ideea de a aplica scutiri de TVA atunci când se achiziționează echipamente de apărare dezvoltate și produse în Europa. Acest lucru nu numai că ne-ar spori interoperabilitatea, dar ne-ar și reduce actuala dependență de producătorii externi”. Iar în acest context apare ca foarte firească poziția doamnei von der Leyen în săptămâna crizei submarinelor, alături de alți lideri de la Bruxelles, dar și lideri naționali – ”unul din membrii noștri a fost tratat într-un mod care nu poate fi acceptat” și situația trebuie clarificată ”înainte de a continua business as usual”.

Acest ”Business as usual” e desigur relativ: e greu de spus ce va mai fi ca înainte. Și, din nou, aici nu e vorba de submarine. Vor fi multe domenii unde, ca europeni, vom intra în interferențe cu interesele americanilor și ale restului lumii, fie că vorbim de bateriile pentru mașini electrice, de chip-uri electronice ori de taxe pe profiturile, ba chiar veniturile corporațiilor.

Da, taxele sunt un subiect foarte fierbinte transatlantic și indo-pacific: vine un nou octombrie roșu, când trebuie rezolvată într-un fel a doua revoluție fiscală globală, BEPS2 (după BEPS 1 de acum șase ani). Și aici nu e ficțiune, nu e ca-n filme cu submarine, e ca în lumea reală care trebuie să plătească taxe reale, azi, dar și mâine. Pentru că bugetele de stat sunt secătuite, azi, și se pare că așa vor fi și mâine.

Nu-ți trebuie senzori speciali ca să detectezi, în zgomotul din jurul acestei ”crize a submarinelor”, controversele legate și de modul de împărțire a plăcintei între state (aka profiturile).

Altfel spus ies la suprafață și aici clasicele întrebări civile din transfer pricing – care sunt funcțiile fiecărei părți, activele pe care le aduce, riscurile asumate, în funcție de care, într-un final, se stabilesc remunerațiile (de aici și diferențele de sume de care vorbeam mai sus în contractul secolului).

Controversele acestea  se regăsesc, cu supra măsură, și în lumea noastră civilă. Aici e până la urmă focarul acelui BEPS2. Iar în octombrie, europenii așteaptă (prin OECD) să vadă cum răspund, până la urmă, americanii la formula, intens negociată, de împărțire fiscală a profiturilor globale ale corporațiilor. Acum e de așteptat ca Bruxelles-ul să vină cu acea taxă digitală comună europeană, tot amânată până acum în așteptarea răspunsului americanilor (primii loviți de această taxă în Google, Amazon etc.). Inutil să spun că Parisul impulsionează din plin aceste reforme fiscale care, realmente (aici se poate spune cu siguranță) schimbă regulile jocului.

Să mai aduc aici în discuție și problema impozitului minim global pe profit, chestiune asupra căreia s-a convenit prin primăvară la ”cel puțin 15%”, dar partea americană tare ar vrea ca partenerii europeni să fie de acord să se ridice undeva la 21%, pentru a susține fiscal planurile de investiții uriașe de acasă ale președintelui Biden? (pe larg, pe transferpricing.ro)

Tare aș vrea să mai știu acum ce se ascunde în spatele ”cei doi lideri au decis să lanseze un proces de consultări aprofundate, pentru crearea condițiilor de garantare a încrederii și promovarea de măsuri concrete pentru atingerea obiectivelor comune”, din acel comunicat din 22 septembrie!

Ca epilog, o întrebare și o dedicație muzicală

Toate lucrurile astea, deși par ca venind de undeva de la antipozi pentru noi, au legătură și cu noi, ajung să ne afecteze, într-o formă sau alta, de la achiziții de armament, până la achiziții de … taxe.

Nu e ca și cum ar trebui să ne ia prin surprindere, fiind scrise în documente și comunicate de ani de zile, iar unele din ele nu sunt deloc ermetice, sunt cu subiect și predicat, ca să zic așa. Ce este surprinzător este pe malurile Dâmboviței pare că nu se schimbă în niciun fel cursul de navigație.

Mergem la Bruxelles ca membri, ne uităm la poză, dar nu vedem submarinul de sub apă.

Discuțiile europene despre taxe n-au declanșat la București, nici măcar o declarație formală de genul de acum chiar trebui să ne recalibrăm politica (vorba vine) de atragere a marilor investiții, să accelerăm modernizarea administrației etc. Auzim doar acea veșnica pomenire a fondurilor europene care o să vină și o să vină și o să schimbe și o să schimbe …

Mai trag o nădejde că, venind la București, șefa executivului de la Bruxelles le va intona politicienilor pe care îi va găsi aici celebrul ”Chiar nu auziți, nu auziți tunetul care vine?”(5) Poate, poate, cine știe, ai noștri Men at work se vor trezi la realitatea încinsă a vremurilor!

foto 2: scenă din clip "Down Under", "Men at work" 
Note:
(1) O picanterie din cadrul evenimentului – președintele Biden pare că uită numele premierului australian, numindu-l ”tipul din down under /that fellow down under” – down under, fiind un alt echivalent popular al Țării de la antipozi – Australia.
(2) Industrie locală înseamnă, pe lângă un lanț de producție, resursă de muncă specializată. Există deja un deficit de personal pentru submarinele convenționale (pentru cele șase actuale e nevoie de un echipaj de circa 40 membri/submarin), dar acum, când se vorbește de cel puțin opt nucleare, unde fiecare are nevoie de circa 130 de oameni la bord, printre care trebuie să fie și specialiști în fizică nucleară? Oameni noi, pregătiți special, inclusiv pentru aspectul că un submarin nuclear poate sta scufundat până la limita de rezistență a echipajului.
(3) 18 luni este termenul dat în anunțul din 15 septembrie pentru ”găsirea celei mai bune soluții de livrare a submarinelor”. De notat că se vorbește de livrare, în primul rând, și apoi de ”intenția de a fi construite în Australia”. Scenarii anterioare australiene vorbesc inclusiv de varianta unei închirieri de la SUA. Precizez aici că documentarea despre Australia are la bază, acolo unde nu e specificat altfel, analiza din noiembrie 2020 a Institutului Australian de Strategie Politică. De aici este preluată și explicația foto1.
(4) O analiză a Parlamentului de la Canberra din 2001privind lecțiile învățate din programul de achiziție de submarine are un capitol care se cheamă ”Riscul tensiunilor dintre SUA și furnizorii europeni”. Pentru că sunt acordurile între guverne, dar nu politicienii le pun în practică. Iar companiile, private ori de stat, tot afaceri sunt și au nevoie să-și protejeze patentele, mărcile, brandul – activele intangibile, generic spus.
Evident, nu doar americanii sunt foarte suspicioși la acest capitol. Este cunoscută disputa declanșată în momentul în care australienii au dus o elice a proiectantului suedez pentru investigații în SUA. Și, dacă conflictele se mai aplanează, etichetele rămân. Așa a rămas folclorul că americanii ar fi fost plăcut surprinși cât de tăcut este submarinul când e în patrulare, dar atunci când ia viteză se aude ”ca un concert subacvatic de rock”.
Cât se sensibilă e această chestiune a transferului de proprietatea intelectuală s-a văzut și investigația parlamentară din 2017, pe fond fiind întrebarea legitimă a cine și cât controlează din datele submarinului  proiectat de francezi și integrat de americani pentru australieni.
(5) Versurile celebrului ”Down Under”au o ciudată rezonanță acum (las traducerea pe seama iubitorilor de rock.)
Buying bread from a man in Brussels/He was six foot four and full of muscle/I said, „Do you speak-a my language?”
He just smiled and gave me a Vegemite sandwich/And he said: I come from a land down under/ Where beer does flow and men chunder/
Can’t you hear, can’t you hear the thunder?/ You better run, you better take cover, ye-aah”.
 

 Articol apărut pe hotnews.ro și contributors.ro, septembrie 2021. Autor - Adrian Luca, TPS