“Când aflăm de la o sursă terță care este salariul sau venitul din dobânzi al contribuabilului, îi precompletăm noi declarația fiscală acolo unde e posibil. Un alt exemplu mai sofisticat este analiza «vecinul cel mai apropiat»– înainte să procesăm declarația, sistemele noastre vor compara nivelul și tipul deducerilor cu cele estimate pentru un grup pereche (cel mai apropiat vecin)”.

Am ținut să încep cu această secvență din realitatea anului 2019 ca un omagiu adus celor 30 de ani de libertate pe care îi aniversăm. Să fim fericiți că trăim astfel de vremuri într-o lume democratică și nu într-o dictatură. Astfel de vremuri în care datele tale, informații despre tine, oriunde te-ai afla, sunt la un click distanță – predate obligatoriu, dar și voluntar - și dacă n-ai avea încredere că acestea sunt folosite într-un scop util ție (cel puțin nu împotriva ta), s-ar distruge tot eșafodajul numit societate liberă.

Sigur, secvența de mai sus nu e de la noi. Am găsit-o într-un discurs din noiembrie 2019 ținut la Paris de unul din vicepreședinții Fiscului Australian (ATO), cel care se ocupă de client engagement (ar suna cam așa – departamentul unde lucrăm la procesul de încurajare a clienților să fie interesați de munca noastră). Oficialul a vorbit mult despre cum administrația lor lucrează la creșterea încrederii clienților, plătitorii de taxe. Rapoartele publice de performanță se concentrează acum pe gap-ul fiscal (diferența între ce încasezi și potențial). Sigur rămâne necesar controlul, dar nu e suficient să te rezumi doar la a comunica ce s-a găsit rău, pentru că „acesta e o informație limitată despre cât de mult e bine”. Mi s-a părut interesantă paralela pe care a făcut-o cu testarea anti-doping la Olimpiadă: dacă rămânem doar la rapoarte care arată creșterea numărului celor depistați pozitiv, ajungem să ne întrebăm – nu cumva s-a intrat într-un cerc vicios și sportivii încep să creadă că trebuie să ia droguri ca să facă față competiției și să-și păstreze spectatorii? Pentru câștigarea încrederii comunității/ contribuabililor e nevoie de mai mult.

Am să trec repede peste ce mai fac alții – își raționalizează resursele pentru a se concentra pe riscul fiscal ridicat (identifică zona de siguranță/ tax assured, analizează guvernanța fiscală a grupurilor-țintă într-un nou concept de încredere justificată), se dotează cu motoare de data analytics, produc ghiduri practice de conformare fiscală, pregătesc inspectorul pentru colaborarea cu plătitorul, pardon, clientul lui etc.

Zic „trec repede” pentru că în mod natural întrebarea care ne preocupă acum este bun și când o să ajungem și noi să facem saltul australian, la o administrația ca de anii 2020? Pentru un răspuns, indirect, ce-i drept, am să mă întorc tot la oficialul de la antipozi. „Avem o comunitate foarte conștientă de problemele fiscale (very fiscal aware), dar și sceptică în același timp. Livrarea de surplus este o temă consistentă în politica australiană, un semn că un partid este sau nu un bun manager economic. Australienii sunt pe deplin conștienți de relația dintre colectarea fiscală și cheltuielile guvernamentale pe programe sociale. De aceea, orice știre că un grup nu-și plătește datoriile este direct legată în mintea comunității de raționalizarea cheltuielilor guvernamentale”. Explicația începe să se contureze – politicienii simt presiunea publicului și atunci trebuie să găsească și... voința politică. Voința asta e ceva simplu – se traduce în mobilizare de resurse. Nicăieri banii nu ajung pentru toate, așa că trebuie o prioritizare. Vă preocupă fenomenul tax avoidance (evitarea plății taxelor), vreți încredere justificată, atunci, simplu – INVESTIM (cu cap): în ultimii patru ani, s-au alocat suplimentar pentru lupta cu tax-avoidance 700 de milioane de dolari. Pentru că au apărut rezultate (au ajuns la un gap fiscal de 96%), pentru următorii trei ani mai primesc un miliard.

Lor le e clar – îmbunătățirea colectării nu se face doar cu strânsul ușii. Știu că avem și în administrația noastră profesioniști care, cu un buget decent de investiții, care să le dea libertatea să se concentreze pe performanță, ar putea aduce schimbarea consistentă pe care o așteptăm cu toții în modul cum ne plătim dările.

Cred că, la început de nou an/deceniu, asta ar trebui să ne dorim, stimați colegi – să ne recăpătăm încrederea! Pentru asta trebuie să nu abandonăm (și libertatea are prețul ei!). Să nu abandonăm de la formarea acelei presiuni publice pentru îmbunătățirea administrației. Dacă explicăm mai bine că, spre exemplu, urmează schimbări dramatice la nivel european și global, că avem nevoie de o nouă abordare fiscală dacă mai vrem investiții mari în țara noastră... putem spune cel puțin că ne-am făcut datoria. O datorie nu doar pentru noi, cei de azi, pentru cei de mâine, dar și pentru cei care acum 30 de ani visau la multe, dar în niciun caz că vom avea acest parcurs de cangur șchiop.

Alături de întreaga echipă a Camerei, vă doresc sănătate dumneavoastră și familiilor, alături de tradiționala urare „putere de muncă”. Avem nevoie de amândouă!

Editorial apărut în revista Consultant Fiscal, nr.65, decembrie 2019.

Autor - Adrian Luca, membru în Consiliul Superior al Camerei Consultanților Fiscali