În mega-scurgerea de informații Panama Papers, s-a ajuns la publicarea, zilele trecute, a unei liste cu peste 360.000 de nume legate de structuri offshore. La fiecare accesare, căutătorul în baza de date este avertizat – “Există utilizări legitime ale companiilor offshore și ale structurilor de tip trusts. Nu intenționăm să sugerăm sau să acuzăm că toate persoanele, companiile sau alte entități incluse în baza de date au încălcat legea ori au acționat în vreun fel necorespunzător.”

Cu acest avertisment în minte, pe lista scursă din Panama, în dreptul României, găsim, de exemplu, un domn pe nume Stan Gheorghe despre care… ei bine, despre care, până una-alta, nu știm decât că se află pe această listă până mai ieri secretă.

Acum două zile, statul român a publicat si el o … panamá (prin definiție – o împletitură... din paie, bunăoară) de listă care pare să-și fi propus compromiterea ideii de transparență și respect față de contribuabil. Aflăm astfel de vreo cinci Stan Gheorge împrăștiați prin toată țara care, ca si alte persoane mult mai cunoscute, apar pe listă cu o suma in dreptul numelui, si … cam atat. Așadar ce sa intelegm? Ca avem 187.230 de conaționali care pare că nu cred în dictonul ”ce e mai rău decât să plătești impozite? Să nu plătești impozitele!”

Conform unui comunicat ANAF răspunsul e nu, nu asta ar trebui sa înțelegem, deoarece: ”contribuabilii cu restanţe fiscale înregistrate au primit notificări prealabile şi li s-a oferit astfel posibilitatea stingerii datoriilor sau clarificării situaţiei fiscale, iar în cazul în care astfel de situații sunt constatate de contribuabili după publicare, listele vor fi actualizate la cererea acestora”. Deci trebuie să te duci la stat să-i spui că ai plătit – el nu știe lucrul acesta(?!) – și de-abia apoi statul te scoate de pe listă.

Efectul acestui tip de disfuncționalitate este compromiterea exercițiului de transparența si responsabilizare care ar fi trebuit sa fie publicarea listei în cauză. Astfel, chiar dacă ți s-a declarat public statutul de datornic la stat (prin intermediul listei), nu înseamnă că într-adevăr ai datorii! Sau, în alt scenariu, ești incriminat pentru o datorie chiar dacă ești în proces de a o contesta folosind căile legale!

Ca să punem puțin lucrurile in perspectiva, e util să avem in vedere ca – evident – neplata taxelor si impozitelor nu e un specific national. Se intamplă peste tot, si, în ultimul timp, tocmai pentru că fenomenul pare tot mai greu de stăpânit, statele au luat decizia producerii listelor sugestiv intitulate ”name and shame” (numește și fă de rușine!). Insa sunt cateva abordari in privinta listelor care fac diferenta.

Din Anglia, vine lista curentă a celor care în mod deliberat nu-și plătesc taxele. Cu nume, adresă și cu business-ul pe care îl dețin. Spre exemplu pe primul loc la 1 aprilie 2016 figura dl. D. J. Brewerton, din orășelul Didcot. Ține un pub și a adunat, cu tot cu penalități, o datorie frumușică de câteva zeci de milioane de lire, cu o vechime de 3-4 ani. Sigur, se comentează și la englezi, ca peste tot, că de ce se ia Fiscul de cei mici (de frizeri, instalatori, mici proprietari), că nu vede marile corporații etc., dar în final, lumea înțelege scopul si semnificația listei.

În primul rând, Fiscul britanic (HMRC) își asumă declarația că, la momentul T, oamenii de pe listă fraudează în mod deliberat statul și, implicit, pe contribuabilii de bună-credință. Nu aruncă publicului o listă să se amuze de numele pe care le găsesc, ci spune că a făcut inspecții soldate cu impunerea unor penalități mai mari de 25 de mii de lire și în fiecare caz s-a încheiat apelul (contestația).

La New York se publică suma datoriei stabilită în instanță și numărul deciziei de impunere. În California, există așa-numitul Board of Equalization (BoE), un fel Fisc special care administrează peste 30% din veniturile statului, provenite din patru categorii de taxe care generează circa 56 de miliarde de dolari (numele vine de la scopul inițial al instituției, de acum 140 de ani, de a se asigura că practicile fiscale se aplică uniform și echitabil în întreg statul). Doar o privire pe site-ul BoE ne face să visăm cu ochii deschiși la cum ar fi dacă și la noi … (vă recomand acest tablou al taxelor, incredibil de simplu și practic). Evident că și BoE are o listă, care merge până la a da chiar adresa exactă a contribuabilului fraudulos.

În Oregon, Fiscul spune clar – ”înainte de a posta informația, notificăm contribuabilul și îi mai dăm încă o șansă să-și achite datoria. Apoi nu se publică nicio informație dacă delincventul a intrat într-un plan de plată eșalonat, a intrat sub protecția legii falimentului, este deschisă contestația, nu a fost înregistrată o decizie legală, este suspendat procesul de recuperare”.

Deci, când lucrurile sunt clare și doar atunci se poate trece numele contribuabilului pe lista, și chiar numele soțului/soției (!), ca și în Carolina de Nord (în definitiv, elementele suplimentare de indentificare elimină riscul de fi făcut de rușine un contribuabil cu potrivire de nume).

Dar condiția de bază e asta – lucrurile să fie clare! Și autoritatea fiscală este cea care are obligația să faca lucrurile clare, să le verifice, din respect pentru contribuabili, dacă nu pentru a-si păstra credibilitatea. De-abia după ce lucrurile s-au limpezit (o decizie în instanță sau contribuabilul însuși a renunțat la căile legale de atac) se poate spune da, în mod deliberat acest om este un datornic.

A, se va spune – păi procesele durează o veșnicie! Da, dar vina este atunci tot a sistemului, și în niciun caz a contribuabilului, chiar dacă se întâmplă ca acesta din urma să exploateze niște portițe legale. Închideți portițele și faceți legile clare și stabile – ar trebui să fie cuvântul de ordine al unui sistem fiscal sănătos, în care, într-adevăr, să fie o rușine sa fii, în mod deliberat, un datornic.

Deocamdată, auzim pe ici-colo, de câteva zile, ”ia să văd, nu cumva mă găsesc și eu pe listă!?”. Nici n-ar trebui să ne punem această problemă! Altfel, de ce ne mai mirăm că și Stan Gheorghe s-a dus în paradisul fiscal...

 

Articol apărut pe contributors.ro, mai 2016. Autor- Adrian Luca, TPS