Spunem poate prea ușor astăzi despre un eveniment care are o oarecare doză de neobișnuit că va schimba lumea. Dar alegerea noului președinte american pe 8 noiembrie este chiar unul din acele evenimente care aduce o altă lume cu care să ne obișnuim, din categoria the new normal. Lumea de mâine va fi lumea post criza-2008, post-Brexit și, de acum, și post-Trump.  

Noua lume își redefinește inclusiv dimensiunea fiscală, mai exact politico-fiscală. Inclusiv globalizarea, așa cum o știm, se reinventează și, evident, acesta înseamnă o nouă abordare a fiscalității grupurilor de companii, a întreg conceptului de transfer pricing.

Așa cum arătăm prin comentariile TPS, transfer pricing-ul înseamnă astăzi, mai mult decât oricând, să privești tabloul global. Așa facem și în comentariul de mai jos, în care, ținând cont de noul context, punem cifrele locale la lucru pentru a ridica problema oportunității creșterii intempestive a salariilor bugetarilor.  

 

Atenție la experimentele americane ”I 1433” și Toblerone! Poate învățăm ceva!

1. Marți, 8 noiembrie: celebrele batoane Toblerone de ciocolată își păstrează dimensiunea, dar devin mai ușoare, crescând spațiile goale dintre dulcile piramide. Același preț pentru iubitorii de ciocolată, dar cu ce costuri: ciocolată aerată cu … goluri de aer. Știrea e atât de generoasă în interpretări – pentru britanici (deocamdată, doar la ei se simte transformarea), e o metaforă copioasă a efectelor Brexit-ului, pentru americani (producătorul batoanelor este o companie din Ilinois), o alegorie despre cum lucrurile nu mai sunt ca înainte, deși, la ambalaj, pot să arate neschimbate.

Rămânem la ziua de marți, 8 noiembrie, dar ne mutăm câteva meridiane la Vest, mai exact până în statul din colțul NV al SUA – Washington (pentru exactitate, nu e vorba de Washington DC, capitala federației, ci de statul in care in care se gaseste orasul Seattle). Odată cu alegerile pentru președintele țării, guvernatorul local, forurile legislative federale și statale, electoratul acestui stat de 7 milioane de locuitori a fost chemat să se pronunțe și asupra așa-numitei ”I 1433”. Ce este aceasta? Este o inițiativă a unor organizații locale (Raise UP Washington – Ridică-te, Washington!) ca salariul minim pe întreg statul să ajungă la 11 dolari/oră în 2017 ( față de 9,53, după legislația în vigoare) și la 13,5 dolari în 2020. Așadar, o creștere de 15% în primul an, 40% în patru ani. Se estimează că de acestă măsură vor beneficia 730.000 de lucrători plătiți acum cu mai puțin de 13,5 dolari pe oră.

Rezultatul votului: politic, statul a rămas albastru (democrat), iar economic, va continua experimentul creșterii ambițioase a salariului minim. ”I 1433” a trecut cu 60% voturi pentru. ”I” cred că vine și de la interesant, pentru că pare de mirare că, la o așa întrebare, nu s-a obținut o majoritate mai categorică. Mai ales că acest stat este obișnuit cu experimentul care se desfășoară deja (doar) în orasul Seattle, unde consiliul local a aprobat în 2014 creșterea cu 50% în doi ani a salariului minim, până la 15 dolari pe oră.

Seattle este un oraș de 650 de mii de locuitori, unde se găsesc sediile unor multinaționale de talia Amazon și Starbucks. Un oraș bogat, care acum este pe val, cu un boom al pieței imobiliare cu efecte vizibile pe piața muncii (construcții, servicii). În aceste condiții, e normal ca și lucrătorii cu salariile mici să aducă acasă mai mulți bani, dar doar un sfert din acestă creștere de venituri se poate pune pe seama ridicării salariului minim, cum arată un studiu realizat în vară de Universitatea Washington. Studiul mai notează ceva – acolo unde afacerile se bazează pe lucrători plătiți la salariul minim, creșterea acestuia a fost, de obicei, însoțită de scăderea programului de lucru. Alfel spus, când nu au putut să-și transfere costurile în prețurile de vânzare, pentru a nu speria clienții (unele restaurante au venit cu formula bacșișului obligatoriu), atunci micile afaceri au apelat la … experimentul Toblerone. Cum spunea un patron de restaurant – cum să faci față când la câțiva km, în Moscow, angajatul acceptă să lucreze și pe 7,25$ ? (Moscow, adică un oraș din statul vecin Idaho).

În SUA, nivelul federal al salariului minim este de 7,25 dolari/oră din 2009 încoace (anumite state permit și un așa-numit subminimum wage, de 2,13 dolari – nivel stabilit în … 1991- , pentru domeniul serviciilor unde se practică tips/bacșiș, care ar trebui să acopere diferența până la minimul oficial). Dar administrația Obama a pornit o campanie pentru creștrea salariului minim și există chiar o mișcare ”Fight for $15 – Lupta pentru 15 dolari”, care a înregistrat câteva victorii în mari orașe precum Chicago, San Francisco, Portland. Întâmplător sau nu, vorbim de state – Ilinois, California, respectiv Oregon – care au rămas albastre și după aceste alegeri, totuși niște insule în marea roșu-republicană rezultată din alegeri. ( spre exemplu, un stat roșu este Idaho)

Chiar dacă problema salariului minim nu a fost una hotărâtoare pentru soarta acestor alegeri americane, votul de la ”I 1433” ne poate da o idee despre temerile societății de peste Ocean. Mai ales în rândul acelora care trăiesc în afara marilor orașe bogate, acolo unde încă nu poți să spui care criză a trecut și care criză stă să vină. Ei au nevoie de siguranță, predictibilitate, mai mult decât de o promisiune că o să câștige mai mult. Așa cum arătau și autorii studiului amintit, orice analiză pe tema salariului minim trebuie să răspundă și la întrebarea ce se întâmplă dacă la anul nu va ma fi boom?

2.Dar să lăsăm meridianele americane și să ne întoarcem pe plaiurile noastre. Așadar, avem de câteva zile o lege de creștere ambițioasă a salariilor în sistemul bugetar de sănătate și învățământ cu 15%. Ambițioasă și bruscă!.

Sunt sigur că dacă am face un referendum ”sunteți de acord să crească salariile din învățământ și sănătate?” o mare, o foarte mare majoritate ar pune un DA nu cu 15%, cu 200% mai mare decât pot eu să scriu acum. Și printre ei se vor regăsi chiar și cei care nu intră într-un spital de stat sau care nu-și duc copiii la o școală de stat.

Dar nu știu ce răspuns am primi dacă întrebarea ar suna – ”să crească cu 5% sau cu 15%? Cu un procent apropiat de creșterea economică generală sau cu unul de trei ori mai mare?”

La vot vor veni nu cei câteva sute din fotoliile politice de pluș, ci oameni din lumea reală, care, înainte de a pune ștampila, ar putea să se întrebe – bun, dar de unde putem să dăm de trei ori mai mult într-un an, când noi toți, ca economie nu putem să vindem bunurile și serviciile pe care le producem decât cu un câștig de 5%? Pe ce ne bazăm că boom-ul ăsta va continua? Din ce putem menține acestă turație, doar din consum? Că nu auzim să nască și economia noastră o multinațională ca Amazon sau Starbucks!

Problema salariului este inevitabil și la noi una de înroșire/albăstrire (vorbim de culori autohtone, nu americane) a hărții electorale. Dar, înainte de toate ar trebui să înțelegem (noi, ca societate) că salariul e o problemă economică, pragmatică prin excelență. Și tocmai acest pragmatism ar trebui să ne facă să reflectăm la, vorba guvernatorului Isărescu, aceste ”vremuri de mari incertitudini”.

În spiritul pragmatismului de care vorbeam, supun atenției dumneavoastră un mic tabel.

Am selectat primele 10.000 de companii din economia românească (practic baza economiei) în funcție de cifra de afaceri de anul trecut, de la 19,1 miliarde de lei, la 9,6 milioane. Între acestea, figurează 53 de societăți care au obiectul de activitate asistență medicală spitalicească și ambulatorie (generic – activități referitoare la sănătatea umană, cod 86), cu o cifră de afaceri cuprinsă între 291 milioane și aproape 10 milioane de lei (companiile din domeniul asistenței sociale nu sunt incluse, pentru că nu au întrunit criteriul referitor la venituri).

Nr. angajați 2015 Evoluție angajați 2015/2008 salariu mediu brut an 2015 (lei) sal. brut -mediana (lei) creștere medie a salariului brut 15/08 creștere salariu brut - mediana eșantion 53 companii 13.035 (12.908)* +6.811  (6.832)* 36.620 (34.447)* 34.067 (33.967)* 228% (180%)* 63% (62%) total ramura sănătate  331.792 -18.486 27.654 n.a. 35% n.a. total economie 4.611.395 -434.922 30.714 n.a. 47% n.a.

Prelucrări date preluate din baza de date tpsoft.ro (rândul al doilea) și de la INS (rânduri 3 și 4).

*În paranteză, sunt modificările care apar după ce din eșantion au fost eliminate două companii, nesemnificative ca număr de angajați, dar cu fonduri de salarii extreme, care ieșeau din grila de piață și astfel perturbau valorile medii. Se constată că este mai relevant indicatorul ”mediană”.

Notă – comparația în cazul domeniului învățământ ar fi fost nesemnificativă: în eșantion au intrat doar 7 companii private din acest domeniu (cod 85) care au la un loc mai puțin de 1.000 de salariați.

Puteți găsi aici analiza TPS - Statioșka pe eșantionul celor 10.000 privind primii cinci ani după criză (2008- 2013)

 

În domeniul sănătății (mai mult decât cel de învățământ), puterea creșterii economice se vede în dezvoltarea sistemului sanitar privat. Eșantionul prezentat arată, evident, o dezvoltare a acestuia, dar nu pe cât ne-am imagina, văzând spitalele și clinicile private apărute în București și alte câteva mari orașe. Salariul mediu e mai mare la privat decât la stat, dar când vine vorba de venituri, mediile pot fi înșelătoare. Mai degrabă este relevant un indicator precum mediana, care îmi arată până la cel nivel se încadrează 50% din populația analizată. Spre exemplu, jumătate din eșantionul celor mai mari companii din domeniul sănătății nu și-a permis o creștere a salariului mai mare de 60%. Și nici salariul la mediană nu mai este atât de spectaculos, comparativ cu salariile la stat (nu sunt disponibile date privind mediana salariilor la stat).

Economia națională a reușit, într-adevăr, să dubleze dimensiunea sectorului privat de sănătate (ca personal și chiar ca venituri) dar din păcate acesta este încă nesemnificativ comparativ cu sistemul de stat. Altfel spus – atât a putut motorul economic în materie de sănătate. Sigur că am putea să-l dopăm, să umblăm la carburație dar … cu ce costuri? Acesta este întrebarea pe care trebuie să ne-o punem de fiecare dată, cu atât mai mult când visăm la creșteri de salarii într-o noapte cât în cinci ani.

Concluzia pentru mine este una simpla: ca să ne păstrăm medicii și asistenții în țară, ca să ne păstrăm profesorii la catedră, trebuie să visăm cu ochii deschiși cum să creștem productivitatea și valoare adăugată în fabrici, pe câmp și în laboratoarele de inovare. Să visăm și să acționăm! Altă soluție nu există. Asta dacă nu ne place să ne amăgim că datoria/deficitul/golul dintre piramidele de ciocolată se cheamă tot ciocolată.

 

Articol apărut și pe contributors.ro, noiembrie 2016. Autor - Adrian Luca, TPS.