Ministrul de Finanțe, George Osborne, a anunțat în cadrul Raportului de toamnă (Autumn statement) că introduce ”o taxă de 25% pe profiturile generate de multinaționale din activitatea desfășurată aici, în UK, profituri pe care apoi le mută în mod artificial în afara țării”. Taxa pe profiturile redirecționate ar trebui să aducă în jur de 1 miliard de lire în următorii cinci ani. Osborne s-a referit din nou ”la unele din cele mai mari companii din lume, inclusiv cele din IT, care folosesc structuri elaborate pentru a evita plata taxelor”, o formulă deja consacrată, cu ținte cunoscute, așa că toată lumea numește acum acestă taxă ca fiind ”taxa Google” .

Cred că nu e surprinzător însă că ministrul nu a venit cu niciun detaliu care să arate cum va funcționa efectiv acestă taxă. Mulți spun deja că nu prea are cum să funcționeze – conform informatiilor publica, Google (ca să rămânem la acest exemplu, dar situația e generalizată), își derulează afacerile de pe piața britanică prin divizii înregistrate în … Irlanda și apoi în paradisuri fiscale.
Dacă, astăzi, Google plătește un impozit oficial de 21% pe profitul înregistrat pe divizia britanică (o sumă modică, e adevărat), ce se va putea întâmpla din aprile 2015, de când va intra în vigoare noua taxă? Fiscul britanic va vrea să pună 25% pe niște profituri care, ca și până acum, va trebui să demonstreze că sunt mai britanice decât altele.
Au apărut opinii că statul ar trebui să impună ca afacerile britanice să se deruleze doar prin întreprinderi înregistrate în UK. O nebunie, au replicat alții, așa ceva e pur și simplu în contradicție cu principiul de piață unică europeană.
Discuțiile sunt serioase, dar nu cred că, totuși, aici e fondul problemei. După anunțul de ieri, Marea Britanie este acum primul stat din G20 care anunță o măsură de penalizare concretă a companilor acuzate de BEPS – erodarea bazei de impozitare și mutarea articială a profiturilor. Cu aceeași ocazie, ministrul Osborne s-a referit explicit la legislația care va obliga grupul multinațional să raporteze la fisc, cu lux de amănunte, despre activitățile, alocarea profiturilor și taxele pe care le plătește în fiecare țară unde are filiale.
A vorbit apoi de începerea consultărilor pentru reglementarea schemelor de finanțare hibride, care, iarăși, pot fi mijloace de evitare a taxelor. Altfel spus, acest plan anti-BEPS de care vorbește o lume întreagă începe să se miște. Greoi, neclar, dar se mișcă – la Londra, apoi la Washington, la Bruxelles, deci și la … București. Nu o să urmeze reglementări neapărat clare (nota bene – nu sunt ele clare pe Tamisa!), dar important e mesajul. Și nu cred că vreo companie, oricât de mare, își va permite să ignore un mesaj pe care, în definitiv piața îl dă. Nu contează dacă acum faci lucrurile legal, important este că acest legal nu mai este, politic vorbind, dezirabil.
Pe de altă parte, cred că ne putem aștepta ca, și din partea celor mari, să avem o reacție. Nu va fi de contestare a mesajului, dar, evident, nici de plata benevolă a unor sume (la urma urmei, e treaba Fiscului și a legiuitorului să descopere portițele și să le închidă). Reacția ar putea fi – ”cel puțin să fie un cadru corect pentru toată lumea, și mari, dar și mici”.
Și aici mă întorc la o întâmplare petrecută tot ieri în Parlamentul nostru, de data asta. Se pare că proiectul de lege pentru introducrea impozitului forfetar (impozitul specific, cum a fost redenumit în Senat) pentru structuri de cazare, restaurante, precum și unități de întreținere și repararea autovehiculelor are șanse să pice la votul din Camera Deputaților, după ce a primit aviz negativ de la Comisia de Buget. Cred că ar fi un semnal negativ pentru climatul economic respingerea acestui act.
De ce? Faceți un mic exercițiu de imaginație – ce credeți că ar face tinerii britanici care acum doi ani protestau în fața multinaționalei dacă, într-un sejur la o pensiune de la munte, ar plăti fără să primească în schimb nicio amărâtă de chitanță de mână? Credeți că ar accepta să iasă dintr-o vulcanizare fără o chitanță care să ateste că acea întreprindere și-a plătit și ea taxele? Sau poate ca loteria bonurilor fiscale recenr adusa in dsicutie ar putea schimba ceva?
Aș mai adăuga doar câteva cifre. Căutând în grupul celor mai mari 10.000 de companii din economie (cu o cifră de afaceri de minimum 2 milioane de euro) găsim doar 111 companii care răspund codurilor vizate de legea forfetarului – hoteluri, alte servicii de cazare, restaurante, catering, baruri, alte servcii de alimentație (de remarcat că în cele 111 găsite nu e niciuna din domeniul ”cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată”, în general pensiunile). Nu comentăm asupra numărului și mergem mai departe – 82 din aceste întreprinderi au raportat și profit în 2013. O proporție de 74% onorabilă, am putea zice. Dar, din cele 82, aproape jumătate raportează o rată a profitului (profitul raportat la cifra de afaceri) de sub 3%. Probabil din categoria ”să nu se spună că nu avem”?. Situația este apropiată și pe segmentul întreținerea și repararea autovehiculelelor – din eșantionul de 10.000, găsim 55 de întreprinderi cu acestă activitate, din care 44 sunt cu profit, iar 18 au o rată a profitului de sub 3%.
Pe total economie însă  (găsim, cu ajutorul Google, în expunerea de motive de la proiectul de lege) sunt 10.000 de întreprinderi care se ocupă cu această activitate, din care în jur de un sfert raportează și profit la Fisc.
Veți fi de acord că ne aflăm în fața unei probleme politice. Credeti ca putem sa-i cerem celui „mare” să nu mai evite plata taxelor, prin orice mijloace, atâta timp cât și cel mic la rândul lui, caută sa „evite” prin orice mijloace? Credeți că există altă variantă în afara generalizării corectitudinii, fie ea doar fiscală? Noi, strada, putem sa facem si aceasta schimbare? 

Articol apărut pe hotnews.ro și contributors.ro, 5 decembrie 2014