În septembrie 2018, doamna comisar Vestager (”de la taxe”, cum ar zice americanii) a ținut să anunțe cu satisfacție că Apple a alimentat cu 14,3 miliarde de euro depozitul cerut de Comisie, garanție pentru recuperarea prezumtivului ajutor de stat acordat de Irlanda și care va sta în așteptare până la soluționarea în instanță a cazului.

Totuși, cu aceeași ocazie, le-a oferit și o veste bună americanilor, care tot acuză o vânătoare de taxe pornită de Bruxelles împotriva lor - ”Investigația Comisiei nu a ajuns la concluzia că Luxemburg i-a oferit grupului McDonalds's tratament fiscal selectiv”!

De acestă dată, verdictul este însă cel puțin curios: pentru prima oară în ultimii trei ani de când a început șirul marilor investigații, apare un caz în care un stat membru e absolvit de suspiciunea de a fi acordat ajutor de stat sub forma unui acord fiscal în avans. Culmea, vorbim tot de Luxemburg, vorbim de un acord care acceptă dubla ... neimpozitare a profiturilor obținute în Europa, un acord pe care, în 2015, la deschiderea investigației, Comisia îl vedea drept un prezumtiv act ... deliberat. (vezi și în secțiunea de engleză, ”The curious case of ”SA 38945” and its political button”, septembrie 2018)

Pe scurt, pentru că tot suntem în lumea meniurilor fast food marca McDonald’s, Europa este cea mai importantă piață a grupului american. Pentru o mai bună gestionare a acestei piețe, se constituie, printre altele, vehiculul McD Europe în Luxemburg care cumpără drepturile de franciză de la grupul-mamă. Compania din Luxemburg va stabili două sucursale. Una în America (în Oak Brook din Illinois, unde se află și sediul corporației), căreia îi transferă drepturile de franciză și obligațiile de rigoare. A doua sucursală a McD Europe este în Elveția și gestionează practic serviciile de franciză acordate în țările europene.

Potrivit datelor din 2014, McD Europe are între 0-10 angajați, sucursala din Elveția între 10-20, iar sucursala americană nu are niciun angajat, fiind gestionată practic de McDonald’s Corporation (contra unui comision între 10-20 de mii dolari. Circuitul financiar în grup funcționează astfel – sucursala americană primește din Elveția redevențele cuvenite, în schimbul unui comision de administrare acordat sucursalei elvețiene (costuri plus o marjă între 0-10%). Sucursala americană va mai vira un comision de administrare (între 400.000 – 500.000 de euro) și către McD Europe (de exemplu, pentru elaborarea strategiei comerciale).

Obiectul investigației începute în 2015 de Comisie îl reprezintă două decizii fiscale anticipative din 2009 prin care autoritățile din Luxemburg acceptă și ulterior întăresc punctul de vedere al McD Europe: sucursala din SUA este un sediu permanent al companiei din Luxemburg prin urmare profiturile aferente acestui sediu nu se impozitează în Luxemburg pentru că sunt, de drept, impozabile în SUA - în baza convenției de evitare a dublei impuneri dintre Luxemburg și SUA. În speță, Convenția spune - și deciziile fiscale confirmă - că profiturile nu se vor impozita în Luxemburg, dar nu creează nicio obligație pentru celălalt stat contractant (SUA) să le impoziteze efectiv.

Ca întotdeauna, e vorba de interpretare. Convenția spune – sediu permanent desemnează o bază fixă a afacerii, prin intermediul căreia o întreprindere își exercită, în întregime sau parțial, activitatea. Convenția nu definește însă ce trebuie să se înțeleagă prin activitate. În baza legislației luxemburgheze, sucursala americană este un sediu permanent atâta timp cât acolo se exercită o activitate industrială sau comercială durabilă. Dar, în înțelegerea americanilor, pentru a fi impozabilă, entitatea trebuie să exercite activitate industrială și comercială în SUA peste un anumit prag. Or o inspecție de la IRS din 2014 a confirmat că sucursala McD Europe nu este un sediu permanent din punct de vedere american, deci nu e impozabilă.

Prevăzând că, în actualele condiții, nu are sens să forțeze nota, Comisia a acceptat – după o Decizie care se întinde pe doar 30 de pagini (aici e forma finală, publicată în decembrie), ceea ce o face cea mai scurtă de până acum - să retragă cazul: ”Da, este dublă neimpozitare, dar, în acest moment, nu avem ce face”.

Și, totuși, cazul nu rămâne fără urmări. Luxemburg a introdus noi prevederi prin care cere contribuabilului ca, în anumite condiții, să prezinte certificatul de rezidență în altă țară dacă vrea să beneficieze de o scutire fiscală în Luxemburg. Și, oricum, problema tratamentului sediului permanent este pe cale să primească o soluție comună la nivel European, inclusiv prin stabilirea unui tip de Convenție care să fie încheiat de statele membre cu terții.