Întreaga reformă fiscală la care lucrează acum Bruxelles-ul se centrează în jurul reformulării conceptului de avantaj fiscal la nivel național care să nu dăuneze la nivel european.

Și uite așa ajungem pe terenul tranzacțiilor intra-grup și al prețurilor acestora, așa-numitele prețuri de transfer, pe care Fiscul le vrea la valoarea de piață. Dar, în noul context, acest teren nu mai ține de Fiscul național, ci intră direct în curtea UE.

 

Lumea după Brexit: britanicii visează la ”epoci de aur”, iar europenii, la ”Taxit”!

În mod natural, după ce ireparabilul s-a produs, acum și părțile care înainte erau împotriva Brexit-ului caută să vadă partea plină.
Britanicii anti-Brexit vin acum cu un realism de ai putea crede că, folosit acum o lună, ar fi adus și mai multe voturi taberei... pro-Brexit.

Cancelarul Osborne a recunoscut că nu are rost să mimezi că ajungi la excedent bugetar, dacă, realist vorbind, nu are cum să se-ntâmple asta. A mai venit și cu propunerea unei rate de impozit pe profit de 15%, ceva ce nu se mai vede decât prin Estul care caută soluții disperate să atragă investiții. Ministrul comerțului și investițiilor, Price, lord și respectat om de afaceri, a vorbit la Hong Kong, despre cum își va trimite o armată de atașați comerciali care să explice că ”eliberați de tendințele birocratice ale Bruxelles-ului, care sufocau micile afaceri”, UK va intra ”în a doua epocă de aur a comerțului și investițiilor”. Să mai adăugăm aici și că se conturează varianta naționalizării falimentarelor combinate siderurgice deținute de indienii de la Tata Steel.

Ne imaginăm ce valuri ar fi făcut astfel de declarații în cazul unui UK in și nu pe picior de exit din UE. Doar că acum, Europa, cea anti-Brexit până mai ieri, are alte priorități – când nu aleargă cu camionu să mute la Berlin și Paris afaceri din neeuropeana Londră, se grăbește să-și afișeze propria libertate pe care i-o dă o Uniune fără spectrul veșnicului cârcotaș britanic.

Iată o întâmplare cu tâlc petrecută zilele acestea în tabăra noastră, a celor rămași și chemați să strângem rândurile, urmând neabătut Proiectul European.
Marți, 5 iulie, în Parlamentul European reunit la Strasbourg, parcă a avut altă rezonanță declarația că UE va finaliza lista jurisdicțiilor fiscale ne-cooperante. ”Juridicții, adică să le punem pe nume, paradisuri fiscale”, ca să-l cităm pe comisarul Moscovici. Comisarul a amintit că se lucrează la schimbul automat de informații între autorități privind beneficiarul final al structurilor înregistrate, să afli ”cine face ce”. Este un subiect sensibil, care nu mai poate fi ocolit mai ales după mega-scurgerea numită Panama Papers, din acestă primăvară. Și nu știu de ce, dar simt că o să se vorbească de acum mai apăsat despre cum cele mai multe companii din baza de date a avocaților panamezi Mossack Fonseca sunt înregistrate în jurisdicția … Insulele Virgine Britanice ( peste 113.000, adică mai bine de jumătate) și, paradoxal, nu în Panama (un sfert din companii).

Pe frontul deschis al luptei totale împotriva evaziunii fiscale, nu dădea bine să reamintești că BVI face parte din teritoriile de peste mări unde locuitorii primesc automat cetățenie britanică și, implicit, devin cetățeni UE. Deci, chiar dacă nu erau nepărat sub juridsicția UE, nici ...neafiliați nu se putea zice că sunt. Dar, din 24 iunie, lucrurile se pare că s-au schimbat.
”Uitându-ne în urmă, constatăm că marea problema cu proprietarul beneficiar era legată de UK, de structurile britanice construite de-a lungul secolelor. Știm că acestea sunt o parte fundamentală a sistemului de tax avoidance care există la ora actuală în lume. Iată de ce, cred că astăzi putem întoarce Brexit-ul în Taxit”. (taxează, impozitează).

Extraordinar de nediplomatica declarație este a lui Nils Torvalds, un deputat finlandez, din familia ALDE. (vezi scriptul filmului prezentat de biroul de presă al PE, min 3,59). Fost membru al comuniștilor finlandezi (ajuns se pare până în Comitetul central), fost ziarist, fiul unui cunoscut poet și tatăl unui inginer softist și mai cunoscut (Linus Torvalds, creatorul Linux, sistemul de operare la liber), dl. Nils Torvalds, așadar, nu este poate o voce de primă mărime în establishmentul European, așa cum nici Finlanda nu e Germania. Dar a creat, să recunoaștem, un termen care prinde ușor și are potențial de-a face carieră unională.

Foarte ușor, acest ”TAXIT” se poate extinde și la alte arii unde, până acum, se simțea, o ceață britanică. Spre exemplu – CCCTB, baza comună consolidată de impozitare a companiilor mari, cea care, dacă mai era o surpriză, se relansează anul acesta, cum a amintit încă o dată francezul Moscovici. (Mai ales că, până acum unul din opozanții CCCTB cu are ar fi trebuit să se poarte negocieri dure era, ați ghicit, UK).

Votul Brexit schimbă acum modul în care UE pune problemele sensibile – printre ele, implicit, şi mult politizatul subiect al fiscalităţii trans-europene, în care prețurile de transfer și alocarea profiturilor sunt cuvintele cheie. Până la urmă, pozițiile celor două tabere se rezumă tot la alocarea profiturilor - au învins cei care au promovat ideea că UK pierde mai mult decât câștigă din UE. (despre asta am vorbit și în postarea din 24 iunie).

Despre cum a confiscat Europa fiscalitatea națională

Întreaga reformă fiscală la care lucrează acum Bruxelles-ul se centrează în jurul reformulării conceptului de avantaj fiscal la nivel național care să nu dăuneze la nivel european.
Spune multe în acest sens recentul document de lucru intern (internal working paper) privind ”ajutorul de stat și rulings” (acordurile fiscale), publicat de Direcția generală de Competiție (DG Competition).

O informare de lucru, într-adevăr, pentru că dă de lucru celor care n-au înțeles că, de la un anumit nivel, trebuie să-și analizeze poziția fiscală la nivel european, și nu mai se mai pot baza pe o eventuală protecție națională. ”În timp ce statele membre se bucură (enjoy) de autonomie fiscală în desenarea sistemului lor de taxare directă, orice măsură pe care statul membru o adoptă trebuie să se conformeze regulilor EU privind ajutorul de stat, care sunt obligatorii pentru statele membre și se bucură de prioritate în fața legislației domestice”.
Și, continuă documentul, ”încă din 1974, Curtea de Justiție a UE a clarificat faptul că în competența Comisiei în domeniul controlului ajutorului de stat intră și zona impozitării directe a companiilor”.

Și uite așa ajungem pe terenul tranzacțiilor intragrup și al prețurilor acestora, așa-numitele prețuri de transfer, pe care Fiscul le vrea la valoarea de piață. Dar, în noul context, acest teren nu mai ține de Fiscul național, ci intră direct în curtea UE.
Pentru că, tot luna trecută, de la Bruxelles a venit și ”decizia CE privind ajutorul de stat acordat de Luxemburg către Fiat”. Aproape 9 luni i-a luat Comisiei să dea drumul publicării in extenso a deciziei, după ce în octombrie anul trecut anunțase concluzia – ”Comisia a ordonat Luxemburg-ului să recupereze impozitele neplătite de Fiat, prin divizia sa luxembrugheză Fiat Finance and Trade (FFT), care s-a bucurat de un avantaj competitiv incorect, în urma încheierii în 2012 a unui ruling (decizie fiscală anticipată).

Voi reveni asupra argumentelor tehnice folosite de Comisie, dar acum mă opresc doar asupra interpretării extreme a avantajului fiscal la nivel de grup de companii. Este nivelul următor în modul cum se judecă conformarea în materie de prețuri de transfer.

Este nivelul bruxellez. ”Principiul valorii de piață este în mod necesar parte a evaluării pe care Comisia o face asupra măsurilor fiscale de care beneficiază un grup de companii, indiferent dacă statul membru a incorporat sau nu acest principiu în cadrul său legal. Astfel, pentru evitarea (any avoidance) oricărei neînțelegeri, principiul valorii de piață pe care îl aplică Comisia în evaluarea ajutorului de stat nu este cel care derivă din Modelul Convenției Fiscale OECD, care nu este un instrument obligatoriu, ci este un principiu general care decurge din aplicarea articolului 107(1) al Tratatului de Funcționare a UE (TFEU), obligatoriu pentru statele membre și de la care regulamentele fiscale naționale nu pot face rabat. În consecință, ca răspuns la observația făcută de Luxemburg potrivit căreia Comisia înlocuiește autoritățile naționale fiscale în interpretarea legii luxemburgheze, Comisia amintește că nu examinează dacă ruling-ul contestat se conformează principiului valorii de piață statuat în Codul Fiscal și reglementărilor din Luxemburg, ci dacă administrația fiscală din Luxemburg a conferit FFT un avantaj fiscal selectiv, în accepțiunea TFEU, prin emiterea unui ruling care confirmă o alocare de profit diferită de acel nivel al profitului care ar fi fost taxat după sistemul de impozitare general din Luxemburg dacă aceleași tranzacții ar fi fost executate de companii independente care ar fi negociat, în circumstanțe comparabile, la nivelul pieței”. Sună complicat? Și totuși ... e clar!

E clar că intrăm într-o nouă Europă fiscală. Sincer să vă spun, mi se pare atât de departe momentul iulie 2013 când anunțam că a început ”era BEPS” – ansamblul de măsuri la nivel global pentru evitarea reodării bazei de impozitare și mutării artificiale a profiturilor. BEPS-ul, via OECD este, dacă vreți, pretextul prin care se ajunge mai repede la țintele proiectului european, din care politica fiscală comună este o parte esențială.

Rămâne valabilă întrebarea – și unde suntem noi, cum jucăm în noul ... TAXIT?

Articol de Adrian Luca, TPS, publicat pe hotnews.ro și contributors.ro, iulie 2016

 

Prezentarea detaliată a cazului de prețuri de transfer FIAT - în secțiunea studii de caz