Acum doi ani, într-un octombrie revoluționar ca toate lunile de octombrie, tineri britanici care până mai ieri își începeau ziua cu o cafea fierbinte de la Starbucks își schimbă brusc obiceiul: refuză să mai treacă pragul celebrelor cafenele și se adună în grupuri cerând o altfel de notă de plată.

O notă pe care compania ar fi trebuit, în opinia lor, să o achite bugetului comun.

Era poate moda acțiunilor Uncut (Nu tăiați!) lansată în 2010, tot în octombrie, prin care strada încerca să găsească surse-alternativă pentru a opri tăierea masivă a cheltuielilor bugetare. Dar, modă sau nu, compania nu-și permitea să rămână indiferentă. În Parlamentul de pe Tamisa tocmai se făcuse o statistică mai tare decât o cafea fără zahăr – lanțul multinațional de cafenele nu plătise nicio taxă pe profit după 2008 în UK, iar în cei 14 ani de la intrarea pe piața britanică, virase la buget doar 8,6 milioane de lire, după venituri de peste 3 miliarde. Compania nu era incriminată din punct de vedere legal, pentru că acționase în limita prevederilor fiscale. Poate doar ”la limita” acestor prevederi și, după un termen care începea să intre în vocabularul curent, pentru evitarea plății taxelor (tax avoidance). Iar publicul părea să spună – ”nu ne pasă că e legal, e incorect”.

Urmarea: până în decembrie, Starbucks avea să facă un pas neobișnuit – plata voluntară a unor sume către Fisc. Anul acesta, un alt pas neobișnuit: în aprilie, anunță că sediul European al francizei se va muta din Olanda în UK și astfel vor fi plătite taxe mai mari britanicilor!

Companiile sunt tot mai mult nevoite să surprindă publicul prin astfel de pași. Septembrie 2014 este momentul în care prima companie din cele mai mari 350 listate la bursa londoneză își prinde voluntar insigna de ”plătitor corect de taxe”. Transportatorul feroviar și auto de călători Go Ahead își ia astfel angajamentul să respecte criteriile Fair Tax, să nu lucreze cu paradisuri fiscale sau structuri fiscale de evitarea plății taxelor, să aibă o relație bună cu Fiscul și să fie transparent în prezentare modului de calcul al taxelor. Poate vi se va părea neobișnuit, dar Fair Tax Mark este o inițiativă privată. Face parte din ceea ce s-ar putea numi noul CSR fiscal, o nouă formă de responsabilitate socială din partea companiilor.

Chiar și companiile care nu au piață de retail vor trebui să țină seama de presiunea publicului, care acționează indirect, prin intermediul politicienilor. Dincolo de Ocean, se vorbește deja despre posibilitatea limitării accesului la contractele guvernamentale pentru companiile care apelează la structuri fiscale agresive.
Asta pentru că opinia publică începe să fie familiarizată cu termeni tehnici precum ”inversiune”, o prevedere legală prin care companiile americane, dacă fuzionează cu o companie străină, își pot muta sediul în afară, chiar dacă managementul și operațiunile rămân în SUA. Sunt numite acum ”companii-dezertor”, lipsite de ”patriotism economic” cele care ar intra într-o fuziune doar de dragul de nu mai plăti taxe Fiscului american. Or, în SUA, patriotismul este chiar o treabă serioasă.

Și, apropo, cine credeți că a zis, de curând, ”nu-mi pasă că e legal, e incorect” (vezi aici). Să nu fiți surprinși! E noua corectitudine fiscală!

Actualizare - decembrie 2014

Ministrul britanic de Finanțe anunță introducerea ”taxei de 25% pe profiturile generate de multinaționale din activitatea desfășurată în UK, dar pe care apoi le mută în mod artificial în afara țării”. Taxa pe profiturile redirecționate ar trebui să aducă în jur de 1 miliard de lire în următorii cinci ani. George Osborne s-a referit din nou ”la unele din cele mai mari companii din lume, inclusiv cele din IT, care folosesc structuri elaborate pentru a evita plata taxelor”, o formulă deja consacrată, cu ținte cunoscute așa că toată lumea numește acum acestă taxă ca fiind ”taxa Google” .

Marea Britanie este acum primul stat din G20 care anunță o măsură de penalizare concretă a companilor acuzate de BEPS - erodarea bazei de impozitare și mutarea articială a profiturilor. Cu acceași ocazie, ministrul s-a referit explicit la legislația care va obliga grupul multinațional să raporteze la fisc, cu lux de amănunte, despre activitățile, alocarea profiturilor și taxele pe care le plătește în fiecare țară unde are filiale.
A vorbit apoi de începerea consultărilor pentru reglementarea schemelor de finanțare hibride, care, iarăși, pot fi mijloace de evitare a taxelor. Altfel spus, acest plan anti-BEPS de care vorbește o lume întreagă începe să se miște. Greoi, neclar, dar se mișcă – la Londra, apoi la Washington, la Bruxelles, deci și la ... București.

Pe scurt – nu mai e suficient să spui azi, mai ales dacă ești filiala unui grup de întreprinderi - eu nu am datorii la stat, eu chiar plătesc la stat! Că același stat va veni să te-ntrebe: dar nu cumva plătești mai puțin ”decât ar trebui”? Pentru că nu contează dacă acum faci lucrurile legal, important este că acest legal nu mai este, politic vorbind, dezirabil.

Varianta actualizată a articolului a apărut în Business Days Magazine (ediție tipărită), 10 decembrie 2014